Ne plangem in prezent de o lipsa a vocatiei la toate nivelurile societatii romanesti. Este tot mai greu sa intalnesti, in contexte variate, omul potrivit la locul potrivit. In mod sigur, si de aici decurge, in mare parte, starea de neoranduiala pe care o resimtim acut.
Societatea secularizata, de tip occidental, naste "monstrii", ce au drept "tata", legea concurentei si, ca "mama", obsesia succesului. Acestea presupun un fel de "selectie naturala", prin care cel mai bun, specialistul, rezista pe piata.
Dar "specialistul" pe care si-l doreste societatea contemporana de tip concurential este omul instrumentalizat, omul eficientizat, in stare sa "calce peste cadavre" pentru a-si indeplini obiectivele. Omul care lucreaza doar pentru interesele companiei si pentru slava desarta. Omul care, in ciuda cunostintelor si aptitudinilor sale de netagaduit, gandeste si traieste totusi numai in termeni de "profit".
La cealalta extrema se afla, "oportunistul", cel caruia i se deschid toate usile pentru ca are multe "cunostinte", nu atat in sensul de informatii, cat de relatii. Acesta, desi este incapabil pentru a gandi si actiona in termeni de profit, se arata totusi "profitor".
Observarea acestor doua tipologii - fara a generaliza - ne ajuta sa constientizam insa cat de departe ne aflam de perspectiva crestina asupra vietii in comunitatea Bisericii. Potrivit perspectivei teologice crestine, societatea in ansamblu, asemenea Bisericii, trebuie sa se manifeste in mod organic. Cu alte cuvinte, asemenea unui trup, in care fiecare madular depinde de celalalt. Fiecare om, are o lucrare a sa, dar si o responsabilitate aparte.
Astazi tot mai multi ne alegem cariera - in cazul in care nu ne lasam la voia intamplarii - fara a lua in seama, un aspect esential, darurile Duhului Sfant, "talantii" pe care fiecare ii primim de la Dumnezeu.
In consecinta, prin alegerea carierei, tintim fie castiguri imediate, fie pe termen lung, mai ales de ordin material, tocmai pentru ca pierdem din vedere, temelia spirituala, darurile dumnezeiesti.
"Talantii" se inmultesc tot prin puterea Duhului, prin rugaciunea si privegherea omului, altfel spus, printr-un mod de viata eclezial. Insusi termenul de "dar" arata ca lucrul daruit nu este propriu, ci provine de la un donator, care prin aceasta a umplut inima primitorului. Iar inima plina se comunica, "Lumina" lumineaza, nu se pune sub obroc: "In dar ati luat, in dar sa dati" (Mt. 10,8)
Cel care porneste in viata de la aceasta perspectiva duhovniceasca, indiferent de meseria pe care o va imbratisa, nu va face din cariera un scop in sine, ci va vedea in ea, o cale de a sluji celuilalt, de a se darui lui. Acesta nu urmareste dobandirea succesului doar prin propriile puteri, ci crede ca toate se vor adauga lui mai ales prin purtarea de grija a lui Dumnezeu.
Daca privim in jurul nostru, ne dam seama ca societatea arata mai degraba ca un trup lipsit de unitate, unul ce se dezintegreaza, fiind sfasiat din interior. Asta pentru ca nu mai punem dragoste in ceea ce facem. Nu atat dragoste pentru activitatea in sine, cat pentru semeni, pentru cei care beneficiaza de pe urma ei.
Nu intamplator, am uitat din ce in ce mai mult semnificatia darului in aceasta lume orientata pe "servicii". O lume in care aproape totul este contra cost.
Indiferent de meseria pe care o urmam si indiferent de pozitia pe care ne-am afla, in cadrul unei organizatii, sa gandim lucrurile din interiorul Bisericii, nu ca si cand ne-am afla in afara ei. Avem nevoie de aceasta experienta pentru a nu folosi darurile in mod egoist - stiut fiind faptul ca "talantul poate fi ascuns in pamant" (Mt. 25,25) - si pentru a nu uita ca, in definitiv, singura vocatie comuna tuturor este sfintenia.
Radu Alexandru
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/vocatia-cariera-crestinului-123062.html
No comments:
Post a Comment