România este plină de şefi. Sunt mulţi şi au un profil bine definit. De exemplu, şefii poartă cravată, semn al ascensiunii lor sociale, dar şi ca simbol al subordonării faţă de alţi şefi. Şefii sunt răsplătiţi, pentru managementul pe care-l prestează, prin bani mai mulţi, iar cantitatea de bani pe care o câştigă reprezintă şi imaginea treptei ierarhice.
În cazul şefilor, banii se duc pe imaginea lor de şefi, adică maşină de ultim tip, frecventarea restaurantelor sau a anumitor cluburi etc. Fără aceste cheltuieli obligatorii, şefii nu sunt consideraţi şefi şi sunt în pericol de a fi eliminaţi. Cum aceste cheltuieli sunt deseori peste puterea lor financiară, şefii trebuie să facă inginerii financiare, deci devin cu uşurinţă coruptibili.
Liderii sunt cu totul şi cu totul altceva. Liderii îi inspiră pe alţii, în timp ce şefii comandă şi se supun comenzilor. Liderii pot fi bogaţi sau săraci, eleganţi sau neglijenţi, în orice ipostază sunt percepuţi şi ascultaţi ca lideri, deoarece este vizibilă o componentă spirituală pe care o manifestă. Această componentă spirituală se poate numi talent, inspiraţie, prezenţă de spirit. Cert este că liderii găsesc soluţii la probleme, acolo unde şefii doar le execută. Liderii nu pot fi cumpăraţi, vânduţi, ignoraţi, răsplătiţi sau vânduţi, cum pot fi şefii. Ei sunt persoane libere şi îşi trăiesc din plin sentimentul libertăţii, al încrederii în oameni, al curiozităţii nesfârşite. Din această cauză deseori, ei dau dovadă de o înţelepciune şi o cultură ieşite din comun. De altfel, indiferent în ce domeniu acţionează, ei sunt percepuţi ca lideri spirituali. Un astfel de lider a fost Eminescu.
O cultura care nu are lideri este considerată o cultură minoră şi este ingnorată, chiar dacă poate avea o mulţime de şefi. Problema identitară a minorităţilor nu este legată de vecinii din alte naţionalităţi, sau de posesia unor averi pe teritoriul în care locuiesc, ci de faptul că nu au lideri în istoria lor care să le dea un orizont de evoluţie personală. Neavând după cine să se ia, nu-şi găsesc locul şi uneori emigrează în alte părţi. Cu cât sunt mai mulţi lideri, cu atât mai mare este dragostea de ţară pe care oamenii din cultura respectivă o au şi mai mare implicarea lor la dezvoltarea ţării. De aici se poate înţelege diferenţa dintre comportamentele minorităţilor, dar şi tendinţele şefilor de a scăpa de lideri.
Şefii au tendinţe autoritare, deoarece ei conduc echipe, ceea ce-i face deseori nesimţiţi şi puternici. Cu cât puterea este mai mare, cu atât si nesimţirea este mai mare. Lipsa lor de sensibilitate nu provine din lipsa lor de caracter, ci din lipsa lor de lumină interioară. Pentru ei actul conducerii, dat de putere, este o sarcină şi o responsabilitate ce-i copleşeşte. Iar munca este extenuantă, în timp ce sportul este relaxant, căci dă libertate.
Liderii au bunăvoinţă perpetuă în faţa tuturor, dar sunt căutaţi numai în momente de răscruce. Daniel Sihastrul era un lider, în timp ce Ştefan cel Mare era perceput ca lider, datorită sfaturilor date de Daniel. Acest şablon poate fi găsit în multe cazuri din istorie.
Puterea determină scăderea sensibilizaţii dacă cei care o posedă nu au suficientă deschidere a spiritului, indiferent de forma de putere. Puterea dezvoltă rezistenţa la stress, de aceea boxerii puternici au şi o imensă rezistenţă la lovituri, fapt ce poate fi verificat şi la şefii din partidele politice: oricât îi pocneşti, nu cedează.
Liderii au însă spiritualitate înaltă de aceea ei au, în acelaşi timp, atât putere de înţelegere a realităţii, cât şi sensibilitate, de aceea sunt percepuţi de şefi ca un potenţial pericol, dacă nu sunt de partea puterii. În timp ce şefii “zboară” razant cu solul, pentru a vâna prada, liderii zboară la mare înălţime. Diferenţa dintre şef şi lider este diferenta dintre o bufniţă şi o pasăre Phoenix - nu au aceeaşi hrană. Şefii n-ar avea niciun motiv să se teamă de lideri şi totusi se tem. Căci, deşi le e familiar conceptul, ei nu au putut deveni lideri.
În general găsim lideri in domeniile ştiintifice, tehnice, artistice sau în managementul crizelor, deci acolo unde se cere o gândire sintetică şi vizionară. Iniţial se găseau lideri şi în diferite culte religiose ce erau în emergenţă şi îşi căutau căile de evoluţie. Atunci însă când un cult religios se structurează complet, liderii sunt eliminaţi şi se creează o ierarhie de şefi ce formează o structură ierarhică de tip mare corporaţie. Inchiziţia a fost un astfel de fenomen. Totuşi, în religie mai încă mai apar lideri. În politică liderii sunt destul de rari în istorie şi, de regulă, ca o prelungire a domeniului militar. Napoleon ştia pe nume fiecare soldat din armata sa, la fel şi Alexandru Macedon. Ei erau lideri, nu şefi, şi erau preocupaţi de fiecare membru din comunitate. Napoleon spunea că bastonul de maresal se află în raniţa fiecărui soldat, maresalul fiind un şef dintr-o ierarhie, nu un lider.
Între şefi, liderul este “primus inter pares” atâta timp cât este criză, dar este eliminat rapid când aceasta a trecut şi lucrurile funcţioinează fara a mai fi nevoie de gândirea liderului. De aceea liderii apar şi infloresc în vreme de criză.
Şeful este de asemenea tranzitoriu, la fel ca şi nesimţirea sa specifică, indusă de poziţia socială. De îndată ce şeful pierde poziţia de autoritate, începe să se umanizeze şi să devină din nou sensibil. Când omul este extrem de bolnav sau în pragul morţii, deci nu mai are nicio putere, atunci devine extrem de detaşat iar spiritualitatea sa creşte indefinit. Românii, în perioadele de criză cand pierd orice fel de putere, capătă in schimb ceea ce le-a lipsit multă vreme, atunci când erau şefi, şi anume bunul simţ. Pe vremea dictatorului aveam mai mult bun simţ decât acum, deoarece eram mai lipsiţi de putere.
Noi suntem, în acest moment, în situaţia de a avea şefi nepricepuţi, deoarece fuga creierelor a lasat un mare gol în rândul profesiónştilor de orice fel. De asemenea, ne aflăm în situaţia în care liderii noştri nu au putut evolua în ţară şi nu sunt recunoscuţi sau cunoscuţi la ei acasă. De aceea, populaţia nu-şi mai recunoaşte ţara şi este gata să pribegească pe alte meleaguri, apărându-şi existenţa în faţa crizelor. Aceeaşi populaţie ar putea să se strângă şi să acţioneze în caz de nevoie, dacă ar avea ceva de apărat, adică daca ar avea o lumină interioara cutivată de lideri. Dar mass media a avut grijă să inducă deprimarea şi fatalismul în comportamentul curent al oamenilor, în loc să promoveze valorile axiologice ale unor lideri. De aceea suntem cu toţii fragili în faţa istoriei şi în pericol de a ne stinge din punct de vedere cultural.
Demersul politic, stupid şi toxic, de a alunga liderii şi a pune şefi cumpăraţi ne poate fi fatal. Actualul proletcultism obţinut prin politizarea instituíţiilot statului asta face, se vede cu ochiul liber! De aceea şi rezultatele noastre recente sunt atât de slabe, pe toate domeniile şi la toate capitolele. De lideri avem nevoie în orice domeniu. Chiar şi şefii au nevoie de ei, ca policy makers (făcători de politici publice). Fiind oamenii cu viziune, aceştia au o contribuţie extraordinară in găsirea cailor de rezolvare a unor probleme de ordin social şi economic.
Din păcate şefii, împinşi de poziţia lor socială să profite, cât au şefia la dispoziţie, nu doresc să ajute liderii să nu moară de foame - deci nu-i plătesc, sau îi plătesc foarte puţin (să nu uităm că liderii nu se află pe o treapta ierarhică avantajoasă pe scara socială). Dacă, printr-un accident de tip moştenire, invenţie, premiu Nobel etc, liderii nu mai au nevoie de banii şefilor, devenind liberi să se manifeste, atunci şefii au două posibile atitudini: ori denigrează liderii (să nu uităm cazul lui Eminescu), ori încearcă să-i trimită sau să-i alunge din ţară (cazul oamenilor de cultura străini, de origine română.
Acum suntem într-o peritadă de criză evidenteă şi în mare pericol de anulare culturală, din cauză că avem prea mulţi şefi şi prea puţini lideri. La noi, democraţia nu funcţionează, deoarece nu promovează lideri ci şefi. Însuşi Platon observase existenţa acestui pericol şi îndemna cetăţenii care au ceva de spus să se implice în viaţa cetăţii şi să se lase aleşi în structurile de putere ale republicii, căci altfel vor veni profitorii să ocupe acele locuri şi vor ruina cetatea. Noi am păţit asta şi putem confirma că observaţiile sale au fost adevărate, dar este din vina noastră. Cât timp nu vom şti să ne provomovăm liderii, vom fi expuşi tuturor pericolelor.
Autor: Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG
Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/modelul-de-Tara/view/despre-sefi-si-lideri
No comments:
Post a Comment