Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)

Monday, August 31, 2009

Looking Ahead to 2020



Real-world practitioners of systems engineering/engineering systems describe how the young discipline has shaped their very large enterprises.

For the past 10 years, David Lehman has been incorporating key systems engineering ideas within MITRE Corporation. Successes include getting project leaders to think about engineering solutions in the context of political and economic organization, and learning how to communicate these solutions better. MITRE has talked to defense acquisition managers in the field to extract data and create models that get disseminated to other managers. But Lehman is disappointed that Defense Department acquisition methods are still large-scale, and unresponsive to swiftly changing situations. He’d like to show program managers how “to step outside what they’ve been taught,” and create incentives for doing the right things rather than “sticking with regulations.”

Robert Skinner, Jr. wonders if engineering systems approaches can help with some pressing questions: the way to mix transportation and land use decisions in urban areas, for instance, or government pricing strategies for surface transport. One nettlesome issue involves the right scope of analysis, says Skinner. Should researchers be looking at the components of the transportation system, or the whole enterprise? “As we move downward, uncertainty increases and the role of social systems and social science enters into it; politics upper and lower case becomes more significant.” And he adds, “We’re sorely lacking in analogs in the policy world to transmit complex engineering concepts. If analysis gets too far out ahead of the public’s and decision-makers’ ability to absorb it, it all comes to naught.”

“Why are so many complex systems behind schedule and over budget?” asks Heinz Stoewer. A single line of code missing can cause system collapse, says Stoewer. And big problems can flow from human shortcomings in calculations, accounting or risk management. Stoewer believes another reason for failure is that program managers and systems engineers “are too process focused,” and not well enough aligned. They may lack sufficient depth in the key discipline of their projects, leading to faulty product design or production. To improve the chances of success, Stoewer emphasizes the importance of early phases: “I can tell you two dozen programs in trouble because they’re…making enormous efforts trying to get things right when they’re almost done.”

By 2020, Joel Moses hopes that engineering systems will be recognized “as having made significant contributions” to health care, energy, environment, financial services and the military. To achieve such an impact, the field should focus on “maybe the key issue” of system architecture. Each engineering field thinks of architecture in different ways and groups must communicate better with each other. Moses believes educators should teach “what makes for a good system architect,” and that “systems thinking is important, but not enough.” A good system architect sees things holistically. Moses notes as well, “the difference between designing a one-off versus a family of systems.”


Creating people advantage in times of crisis- un studiu semnat BCG

Un studiu realizat in companiile din Europa pune in lumina principalele provocari pe care le intampina specialistii in resurse umane si cristalizeaza planul de actiuni care trebuie adoptat de corporatii pentru a face fata recesiunii globale.
HR Club (www.hr-club.ro), membru al Asociatiei Europene a Managementului Oamenilor (EAPM), prezinta studiul realizat de aceasta in colaborare cu firma de consultanta The Boston Consulting Group.
Dezvoltarea capacitatii de leadership, managementul talentelor si capitalizarea pe imaginea de brand a angajatorilor reprezinta principalele trei preocupari ale HR-ului romanesc in perioada crizei.
Dintre cele 21 de provocari identificate de specialistii in resurse umane din Europa, 7 sunt considerate critice in actualul context economic: managementul talentelor, dezvoltarea abilitatilor de leadership, planificarea strategica a fortei de munca, implicarea si motivarea angajatilor, evaluarea performantei angajatilor, managementul schimbarii si consolidarea unor organizatii centrate pe procese de invatare continua.

Conform studiului, spre deosebire de Romania, Bulgaria trebuie sa recupereze in privinta managementului talentelor si, mai ales, in lupta pentru transformarea departamentului de resurse umane intr-un partener strategic pentru managementul de varf.
Situatia Spaniei, a Italiei si a Frantei este similara cu cea a Romaniei. Capabilitatile corporatiilor din cele trei tari trebuie imbunatatite in zona managementului talentelor si a dezvoltarii abilitatilor de leadership.


Sursa: www.hr-club.ro

http://www.bcg.com

Thursday, August 20, 2009

A murit Don Hewitt

Producătorul Don Hewitt, creatorul emisiunii televizate de ştiri "60 minutes", a murit ieri la vârsta de 86 de ani. Dumnezeu să îl ierte!

Festina lente!

Sociologul Carl Honoré, autorul cărţii „Elogiu Lentorii”, are o concepţie de viaţă simplă: şi la muncă, cât şi în viaţa de zi cu zi, lucrurile trebuie luate uşor.
Ziarul Evenimentul Zilei a realizat un scurt interviu cu Carl Honoré, în care acesta a reliefat extraordinar de bine o serie de aspecte ale vieţii noastre grăbite. Voi reda câteva fragmente:
Ce le recomandaţi celor care muncesc foarte mult?
Cred că oamenii reacţionează în mare parte la fel. Cei care lucrează prea mult cochetează cu ideea de a încetini ritmul însă cred că le este teamă să facă acest lucru. Unii cred că vor fi nevoiţi să re nunţe la carierele lor şi vor părăsi oraşul pentru a creşte morcovi la o fermă de ţară. Însă nu e cazul să gândească astfel! Poţi fi „lent” oriunde vrei. „Lentoarea” este o stare de spirit! Odată ce te încrezi în această stare de spirit, vei vedea că ai de câştigat! Le recomand tuturor să facă pauze la prânz, să iasă la plimbare jumătate de oră sau să meargă în parc să citească o carte ori, pur şi simplu, să admire natura, lumea, fără să facă nimic. Eu, de exemplu, am redescoperit bucuria de a găti! Este o metodă extraordinară de relaxare şi în plus, evit „junk foodul”.

Ştiu că aţi fost adeptul vitezei. Ce v-a determinat să vă schimbaţi atitudinea?
Da, am fost, însă m-am schimbat definitiv. Înainte încercam să fac cât mai multe lucruri într-un timp cât mai scurt. Era vorba despre viteză şi cantitate. Mă simţeam mereu grăbit. Acum privesc altfel lucrurile: le fac pe rând, dedicându-mi timp pentru fiecare în parte, încercând să fac totul cât se poate de bine, nu cât se poate de repede. Prima schimbare a fost o eliberare: nu mă mai simţeam „prins”. Acum am timp să le fac pe toate şi nu le fac în grabă, deşi duc o viaţă „plină”. Nu este un paradox.

Este vorba despre găsirea acelui echilibru în viaţă. Am învăţat să spun „Nu” în viaţă, tocmai pentru a nu mă aglomera. Este foarte important în munca
voastră să faceţi acest lu cru! Un alt lucru important este să deveniţi eficienţi. Puteţi face asta aplicând o serie de reguli simple. Preţ de o oră pe zi, concentraţi-vă doar aspura unui „task”, însă cu toate gadgeturile închise. Faceţi lu crurile pe rând, nu treceţi dintr-o activitate în alta fără să o încheiaţi pe prima. Lucraţi mai puţin.

Ţările nordice continuă să aibă cel mai scurt program
de lucru. Cu toate astea, au cele mai competitive economii. Plecaţi acasă când terminaţi trea ba. Faceţi-vă timp pentru prieteni noi sau consolidaţi prieteniile mai vechi. Cu cât interacţionaţi mai mult, cu atât faceţi timpul la locul de muncă mai atractiv. Prac ticaţi o activitate, sport sau hobby „lent”: yoga, cititul, masajul, desenul, împletitul.

Carte de vizită
Carl Honoré s-a născut în Scoţia şi a crescut în Canada. După ce a absolvit Universitatea din Edinburgh, a îmbrăţişat meseria de jurnalist. Începând din 1991, a transmis articole din Europa şi America de Sud (timp de trei ani a fost reporter la Buenos Aires).

Reportajele lui au apărut în publicaţii ca: „The Economist”, „Observer”, „American Way”, „National Post”, „Globe and Mail”, „Huston Chronicle” şi „Miami Herald”.

„Newsweek” l-a denumit „ambasadorul internaţional al lentorii”. Sociologul trăieşte la Londra împreună cu soţia sa şi cu cei doi copii, într-un cartier care şi-a câştigat reputaţia de „Valea Lentorii”.


Sursa: www.evz.ro

Wednesday, August 19, 2009

Un mitropolit grec despre gripa porcină, Sfânta Împărtăşanie şi… confesiunile fără Taine şi Duh

“Mitropolitul Nicolae din Messogia şi Lavreotiki (Grecia), a trimis poporului drept credincios o circulară prin care demonstrază că este imposibil ca Sîngele şi Trupul Domnului nostru Iisus Hristos să ne infecteze cu virusul gripei porcine. Iată mai jos principalele argumente în susţinerea acestei credinţe ortodoxe:
„Se încearcă tot mai mult să se denigreze imaginea Bisericii, dar şi distrugerea credinţei. Biserica noastră, de 2000 de ani încoace, „împărtăşeşte cu ajutorul tainelor într-un mod atât uman, cât şi binecuvântat, pentru tămăduirea şi vindecarea sufletului şi a trupului”. Este posibil ca împărtăşirea cu Dumnezeu să devină cauza bolii? Este posibil ca Trupul şi Sângele Domnului nostru să ne infecteze trupul şi sângele nostru? Este posibil ca o experienţă de peste 2000 de ani să fie învinsă de un raţionalism şi o prăpastie atât de dure din vremurile noastre?
De secole se împărtăşesc creştinii, bolnavi sau sănătoşi, din acelaşi pahar, cu aceeaşi linguriţă, niciodată nu se spală, niciodată nu se curăţă şi niciodată nu s-a observat nimic, nici o îmbolnăvire. Preoţii spitalelor împărtăşesc credincioşii şi bolnavii, iar acestora nu li se întâmplă nimic. Sfânta Împărtăşanie este ceea ce este mai sfânt în Biserica noastră, cel mai bun medicament pentru trup şi suflet. Asta este cea mai mare învăţătură şi experienţă a Bisericii noastre. Câţi nu cred în miracolul Învierii Domnului, câţi ironizează naşterea Lui din Fecioară, câţi neagă frumosul miros ale sfintelor moaşte, câţi desconsideră sfintele moaşte, câţi uneltesc împotriva Bisericii noastre, câţi cer să dispară şi cea mai mică urmă de credinţă din sufletele noastre, este normal ca să încerce să se folosească şi de această nouă gripă ca să se ia de Sfânta noastră Împărtăşanie.
Faptul că anglicanii şi catolicii au hotărât, pentru a preveni transmiterea prin împărtăşanie în Anglia şi Noua Zeelandă, arată imensa distanţă dintre Biserica noastră care este euharistică, care trăieşte, crede şi predică despre taină, de celelalte grupuri religioase, care fără să vrea astfel, acceptă lipsa duhului cât şi a semnelor lui Dumnezeu, de aşa-zisele lor taine şi de lipsa lor de identitate bisericească. Viaţă fără Taină seamănă cu o boală gravă fără medicament.
Din păcate, marea problemă nu este acest virus al gripei porcine, aşa cum susţin unii şi presa, şi nici virusul panicii mondiale, aşa cum susţin colegiile medicale, ci este virusul lipsei de respect şi microbul puţinei credinţe. Şi cea mai bună injecţie este participarea noastră fără obligaţii şi cu conştiinţa curată la Taina Sfintei Împărtăşanii.
Bine ar fi ca duhovnicii noştri, fără discriminare, acolo unde cred că nu există piedici duhovniceşti, să recomande credincioşilor să se împărtăşească mai des, în aceste grele vremuri, iar cei care nu au binecuvântarea lor să se împărtăşească, să se roage mai mult la paharul vieţii, întotdeauna cu frică de Dumnezeu, cu multă credinţă şi cu dragoste adevărată”.

Sursa: www.razbointrucuvant.ro

Tuesday, August 18, 2009

Despre tinereţe (Samuel Ullman)

Tinereţea nu este o etapă a vieţii, ci este o stare de spirit. Tinereţea nu ţine de obraji îmbujoraţi, buze roşii şi genunchi supli. Ea este o chestiune de voinţă, un atribut al imaginaţiei, o vigoare a emoţiilor. Este prospeţimea celor mai profunde izvoare ale vieţii.
Tinereţea înseamnă victoria curajului asupra timidităţii, a poftei de aventură asupra dorinţei de confort. Pe aceasta o găseşti mai degrabă la un om de şaizeci de ani decât la unul de douăzeci. Nimeni nu îmbătrâneşte doar pentru că trec nişte ani. Cu toţii îmbătrânim pentru că renunţăm la idealurile noastre.

Friday, August 14, 2009

O româncă de excepţie

Ioana Dumitriu este prima femeie laureată a concursului de matematică William Lowell Putnam, mai mult decât o olimpiadă printre matematicienii americani şi canadieni.

CV

Născută pe 6 iulie 1976, Ioana Dumitriu a ales să plece din ţară în 1995. A primit o bursă de studii la University of New York, iar, după doar un an în State, reuşea să devină prima femeie laureată Putnam. După terminarea facultăţii, a urmat doctoratul la Massachusetts Institute of Tehnology (MIT) şi, după absolvire, a fost cercetătoare la Universitatea din Berkeley.

Din 2006, este assistant professor de matematici aplicate, la Universitatea din
University of Washington, Seattle. Între timp, premiul Putnam a fost dublat de alte performanţe. Dintre cele recente, sunt de amintit premiul Leslie Fox pentru Analiză Numerică (2007) şi o distincţie primită în 2005, când teza sa de doctorat în algebra numerică era considerată cea mai valoroasă din intervalul 2002-2004. În 2009, a primit un grant CAREER din partea National Science Foundation.

Sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/862875/Matematica-la-feminin-O-romanca-si-performanta-ei-istorica/

Admitere la universităţi de top din S.U.A. şi Marea Britanie

Cei care îşi doresc să studieze la universităţi de top din SUA şi Marea Britanie au o sursa de informare excelentă şi un adevărat consilier academic pentru acest lucru la adresa de web: http://www.universityprep.ro

Wednesday, August 5, 2009

Jeremy Gutsche - Brand ManageCamp 2009 Speake



Jeremy Gutsche, founder of TrendHunter.com, describes his topic for BMC2009, Oct 5-6 in Las Vegas. Http://brandmanagecamp.com

The Lucifer Effect: Understanding How Good People Turn Evil



Perhaps no one comprehends the roots of depravity and cruelty better than Philip Zimbardo. He is renowned for such research as the Stanford Prison Experiment, which demonstrated how, in the right circumstances, ordinary people can swiftly become amoral monsters. Evil is not so much inherent in individuals, Zimbardo showed, but emerges dependably when a sequence of dehumanizing and stressful circumstances unfolds. It is no wonder then, that Zimbardo has lent both his expertise and moral outrage to the case of U.S. reservists who perpetrated the abuses at Abu Ghraib prison.

Zimbardo’s latest book, The Lucifer Effect, attempts to understand “how good people do evil deeds.” His talk outlines his involvement as expert witness for the defense team of one of the military police officers responsible at Abu Ghraib, and also provides a rich history of psychological research into the kind of behavior transformations evident in Iraq. First, Zimbardo presents a slideshow of Abu Ghraib abominations, including some digital photos that were not widely distributed by the media. Then he digs deep into the archives for a horrifically illustrated tour of experiments that make a persuasive case that certain, predictable situations corrupt people into wielding power in a destructive way.

He describes Stanley Milgram’s 1963 Yale-based research demonstrating that people will behave sadistically when confronted by “an authority in a lab coat.” A vast majority of the subjects delivered what they were told were dangerous electric shocks to a learner in another room, to the point of apparently killing the other person. Researchers skeptical of his results replicated them. This time, professors demanded that students shock real puppies standing on electrified grills. Zimbardo’s own prison experiment turned an ordinary group of young men into power-hungry “guards,” humiliating equally ordinary “prisoners” in the basement of Stanford’s psychology building. The descent into barbarity was so rapid that Zimbardo had to cancel the experiment after a few days.

The recipe for behavior change isn’t complicated. “All evil begins with a big lie,” says Zimbardo, whether it’s a claim to be following the word of God, or the need to stamp out political opposition. A seemingly insignificant step follows, with successive small actions, presented as essential by an apparently just authority figure. The situation presents others complying with the same rules, perhaps protesting, but following along all the same. If the victims are anonymous or dehumanized somehow, all the better. And exiting the situation is extremely difficult.

Abu Ghraib fit this type of situation to a T, says Zimbardo. The guards, never trained for their work helping military interrogators, worked 12-hour shifts, 40 days without a break, in chaotic, filthy conditions, facing 1,000 foreign prisoners, and hostile fire from the neighborhood. They operated in extreme stress, under orders to impose fear on their prisoners. Zimbardo believes the outcome was perfectly predictable, and while never absolving these soldiers of personal responsibility, believes justice won’t be done until “the people who created the situation go on trial as well: George Tenet, Donald Rumsfeld, Dick Cheney and George Bush.”