Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)

Wednesday, December 21, 2011

Tuesday, December 20, 2011

Întâlniri cu ROST: Recurs la Ţuţea



Marţi, 13 Decembrie 2011, ora 18.00, la Marţi, 13 Decembrie 2011, ora 18.00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Ţăranului Român, Şoseaua Kisellef nr. 3), a avut loc dezbaterea pe marginea personalităţii şi a gîndirii lui Petre Ţuţea - la 20 de ani de la mutarea sa la cele veşnice, organizată de Asociaţia ROST. Despre Ţuţea au vorbit cîţiva dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape: domnii Demostene Andronescu (poet, publicist şi fost deţinut politic), Ion Papuc (scriitor) şi Marcel Petrişor (scriitor şi fost deţinut politic).


Moderatori ai evenimentului au fost domnii Răzvan Codrescu şi Paul Ghiţiu.

Sunday, December 18, 2011

Saturday, December 17, 2011

Monday, December 12, 2011

RIŞTI?...

Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi...
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori...
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş...
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic...

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/antologia-poeziilor-frumoase/view/riSti

Wednesday, December 7, 2011

CUM SĂ NE CREŞTEM COPIII? – N. E. Pestov (I)

In zilele noastre unui crestin ii vine greu sa traiasca intr-o lume plina de ispite si obiceiuri pagane cand alaturi nu sunt purtatori ai Duhului lui Dumnezeu. Greutatile sunt legate si de faptul ca un crestin familist trebuie sa lupte duhovniceste nu doar pentru sine, ci si pentru familia lui – sotia si copiii.

Unii cred ca in doi este mai usor sa urmezi calea care duce la mantuire. Asa este, dar numai in cazul in care ei sunt de comun acord. Doar atunci este adevarata spusa preainteleptului Solomon: „Mai fericiti sunt doi laolalta decat unul” (Eccl. 4, 9). Dar nu intotdeauna este exact asa si in viata deseori ne ciocnim de situatia in care, dupa cum spune Mantuitorul, dusmanii omului devin chiar casnicii lui (Mt. 10, 36).

Mai exista o imprejurare.

Daca despre viata calugareasca exista o bogata literatura patristica, care vorbeste neincetat despre lupta calugarilor, dimpotriva, experientei duhovnicesti a mirenilor, mai ales in ceea ce priveste educa­tia copiilor, i se rezerva un loc secundar.

Care ar trebui sa fie punctul esential in educatia unui copil?

Unele mame acorda cu precadere mare atentie hranei bogate si sanatatii copiilor lor. Altele se straduiesc sa le dea o educatie adecvata. A treia catego­rie isi concentreaza toate eforturile in a dezvolta la copiii lor talente si vor sa vada in ei muzicieni si pictori talentati sau savanti renumiti. Parintii crestini ar trebui sa aiba un alt ideal. In primul rand, ei trebuie sa se ingrijeasca in a-si creste co­piii in credinta statornica, spre a fi madularele vii ale Bisericii, ca Hristos sa ia chip in sufletele lor (Gal. 4, 19), iar ei sa-l iubeasca mai presus de orice pe Dumnezeu si pe „aproapele ca pe sine insusi” (Mt. 22, 37-40), iar scopul vietii sa fie „dobandirea Duhului Sfant” (din Invataturile Cuviosului Serafim).

Daca parintii vor respecta toate acestea, celelalte – talentul, sanatatea – se vor adauga; dupa cum spu­ne insusi Mantuitorul: (Mt. 6, 33).

Cuviosul Serafim o indemna pe o mama:

„Maicuta, nu te grabi sa-ti inveti copiii sa vorbeasca frantuzeste si nemteste, ci, mai intai de toate, pregateste sufletele lor, iar celelalte se vor adauga mai tarziu”.

Cum sa ajungem la aceasta, cum sa „pregatim sufletul copilului”?

Inteleptii spun ca pentru a rezolva o problema trebuie sa-i gasim rezolvarea ideala. „Idealul vostru sa fie cat mai sus, iar voi incercati sa ajungeti la el”, sfatuieste un filosof. Desi un astfel de ideal este greu de atins in conditiile vietii de astazi, totusi sa incercam, in masura posibilitatilor noastre.

In educatia copiilor sa ne ferim de acel „nici rece, nici fierbinte”, care este urat Domnului (Apoc. 3, 15). Chiar daca sfaturile sfintilor parinti si experienta mirenilor credinciosi sunt contrare principiilor contemporane, noi sa nu le negam.

Sa nu repetam precum cei care spuneau oarecand ascultandu-L pe Mantuitorul: „Greu este cuvantul acesta! Cine poate sa-l asculte?” (In. 6, 60). Sa ne amintim sfatul marelui Apostol:

Tuesday, December 6, 2011

SFÂNTUL IERARH NICOLAE

„Mila şi adevărul vor merge înaintea feţei Tale”

Psalmul 88, 15

Sfântul Ierarh Nicolae e unul din cei mai populari sfinţi ai creştinismului. Nu e nici Sfân­­­tul Ioan Gură de Aur, a cărui sfântă Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce? Ne-ar putea ex­pli­ca cele două calităţi ale ma­­relui ierarh:

Dragostea de popor - până la sacrificiu; şi

Dragostea de Iisus - dragostea de Adevăr.

Deci „mila şi adevărul” pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dum­ne­zeu, iar Dum­ne­­zeu l-a făcut mare înaintea oamenilor.

Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Prin edictul împăratului de re­cunoaştere a creştinismului ca religie de stat, de la anul 313, Sfântul Nicolae, dim­pre­u­nă cu toţi creştinii de prin tem­ni­ţe­le imperiului roman, sunt puşi în libertate.

La anul 325, când împăratul Constantin a convocat primul sobor ecumenic, a toată creş­­ti­nătatea, prin­­­tre cei 318 sfinţi Părinţi ai lumii şi ierahi era şi Sfântul Nicolae.

Soborul s-a convocat pentru a stăvili marea erezie a arianismului, care tăgăduia divi­ni­­ta­tea lui Iisus.

Atunci s-a cunoscut râvna Sfântului Nicolae pentru Adevăr, care a şi trecut măsura. Căci Sfântul Ni­co­­lae l-a pălmuit pe ereticul Arie în plin sobor pentru hulirea lui: că Iisus n-ar fi Dum­nezeu, ci numai o făp­tură a lui Dumnezeu. Hulirea vrednică era de bătaie, căci Arie săpa la temelia creştinismului: ataca dum­­nezeirea întemeietorului său. Ori creştinismul stă sau cade cu dumnezeirea sau nedumnezeirea înte­me­ie­to­rului său.

Deci sfinţii Părinţi, amărându-se pentru palma pe care a dat-o Sfântul Nicolae lui Arie, i-au luat omo­forul arhieriei.

S-a arătat însă Maica Domnului unuia dintre îmbunătăţiţii Părinţi şi le-a poruncit să-i dea omo­fo­rul înapoi, că plăcută a fost Domnului râvna Sfântului Nicolae.

De atunci pe icoana Sfântului Nicolae e zugrăvită Maica Domnului şi Domnul Hris­tos, dându-i omoforul arhieriei înapoi.

Iată râvnă pentru Adevăr, cum n-au mai avut-o Părinţii Bisericii. Dar tot râvnă pen­tru ade­văr se pot socoti şi intervenţiile energice, până la răfuială şi până la împăratul, când, în do­uă rânduri erau să fie osândiţi la moarte nişte nevinovaţi. Sfântul Nicolae i-a scăpat de moarte. Iată râvnă pentru dreptatea omu­lui. Aşa ceva nu poate face decât omul hotărât să le ia locul. Dar aceştia sunt sfinţii: „păstorii cei buni, care-şi pun sufletul pentru oi”.

Dar Sfântul Nicolae nu s-a ocupat numai de grijile duhovniceşti ale turmei sale. El n-a vă­zut omul împărţit, ca să se mulţumească a se griji numai de o parte a omului. El a luat omul ca întreg, şi pentru în­treg omul s-a expus riscurilor şi grijilor. Aşa odată, fiind mare secetă, a a­lergat şi a aprovizionat cetatea sa cu grâu, scăpând oamenii de foamete.

De trei ori a scăpat de mizerie şi păcat pe un tată văduv cu trei fete, aruncându-le ba­ni pe ascuns, şi aşa le-a căsătorit iubitorul de oameni, cu cinste. Şi i s-ar mai putea pomeni din fap­te; dar ne oprim aici.

*

Poate că şi aci stă o taină a sfinţeniei lui: în capacitatea lui de a aduna suferinţa. Su­fe­rin­ţa pe care o aduna de la toţi, îi facea iubirea mai strălucitoare: - şi acestea laolaltă ard ca o fă­clie viaţa sfântului -, care apoi, mai multă suferinţă atrage, sporind focul iubirii sale de oameni.

Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta, în sfinţi. Aşa se face că inima lui era o mare în care se revărsau toate lacrimile şi durerile pământului şi găseau alinare. Cred că aceas­ta e o taină a „lu­mi­nă­to­rilor lumii”.

De altfel toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor, după mutarea sfân­tu­lui, nu au altă explicaţie, decât că sunt un răspuns pe care li-l dă Dumnezeu, pentru iubi­rea lor de ma­rele ierarh. Căci Dumnezeu e făcătorul de minuni în sfinţii Săi, indiferent dacă sunt în lu­mea aceasta sau s-au mutat în cealaltă.

Dar marea minune - şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a ini­­mii, căreia Dumnezeu nu-i pune hotar mormântul. De aceea Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire, cinstind cu ele pomenirea iubiţilor Săi: iubitori de oameni, sfinţii.

Dumnezeu o laudă cu faptele mai presus de fire.

Să o lăudăm şi noi... măcar cu vorba!

Prislop, 06.XII.1949

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.

pp. 249 - 251.

Monday, December 5, 2011

Troparul Sfântului Ierarh Nicolae



Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

ÎPS Bartolomeu Anania despre Sfântul Nicolae

Sunday, December 4, 2011

24 de ani de la moartea marelui Constantin Noica


Petre Ţuţea Christian Verticality

PETRE ŢUŢEA – icoana nobleţii de a fi ortodox şi român

Petre Ţuţea a trecut la cele vesnice acum 20 ani, în ziua de 3 Decembrie

Chipul ravasit de durere al lui Petre Tutea, aflat pe patul de moarte, este una dintre cele mai adanci mustrari pe care o purtam noi, ca neam. Noi, poporul roman. Este durerea celui care vede dincolo de judecata istoriei, de dreptatea faptuita aici. Este durerea celui care vede, deja, Judecata cea de pe urma a neamurilor si dreptatea cea vesnica. Si, in aceasta Judecata de pe urma, vede ca stralucirea poporului sau, pentru care a suferit si este gata sa sufere din nou, pana la moarte, este patata cu “fapte de rusine”, “fapte inlauntrul poporului roman”... Pentru ca noi, ca neam, purtam povara schingiuirilor celor ce au fost zdrobiti in inchisori. Pentru ca noi, ca neam, purtam povara complicitatilor, tacerilor, lasitatilor faptelor de mare rusine ce s-au petrecut si se petrec intre noi.

Desigur, refuzul sau de a acuza personal aceste fapte rusinoase este dovada nobletii sale sufletesti. Pentru noi, cei care privim la batjocorirea acestor frati mai mici ai lui Hristos, singura optiune mantuitoare este compatimirea, ajutorarea si vadirea in duhul cel bun a nedreptatii, dusa pana la riscul impartasirii soartei osanditului pe nedrept.

Se pare ca avem, de la o vreme, ca popor, o inclinatie de a ne trada, a ne batjocori, a ne uri, a ne chinui unii pe altii, indeosebi pe cei mici si dispretuiti ai lumii. Efect al reeducarii pe care o retraim continuu, din reflex automat... Poate de aceea, ca ultim cuvant si sfat catre tineri, Petre Tutea lasa acest indemn:Sa nu mai schingiuiasca semenii lor!”

vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: PETRE TUTEA - icoana nobletii de a fi ortodox si roman

Friday, December 2, 2011

PĂRINTELE CLEOPA – câteva învăţăminte esenţiale dintr-o viaţă plină de minuni

“In fiecare vara Alexandru Ilie facea stana de oi pe dealurile si poienile din preajma Schitului Cozancea, la circa 5 kilometri departare de sat. Apoi incredinta oile celor trei feciori mai mari ai sai: Vasile, Gheorghe si Constantin, care cunosteau aceste locuri binecuvantate din frageda copilarie. Tot in aceasta parte se afla si chilia pustnicului Paisie Olaru, parintele lor sufletesc.

Acest ieroschimonah s-a nascut in comuna Lunca – Botosani, in anul 1897, si s-a inchinoviat in obstea Schitului Cozancea din apropiere, in anul 1922. Aici s-a nevoit 26 de ani intr-o mica chilie pustniceasca, laudand pe Dumnezeu ziua si noaptea si mangaind multe suflete. Pentru aspra sa nevointa era cautat de multi credinciosi, pe care ii mangaia duhovniceste.

De mici copii, Constantin si cu fratii sai mergeau deseori la Schitul Cozancea, fiind foarte iubiti de Parintele Paisie. Ei se ingrijeau sa cante la strana, sa lucreze gradina si sa duca cele de nevoie parintilor batrani din schit.

Asa a fost randuit de Dumnezeu ca aceste tinere vlastare sa se formeze sufleteste de mici, pentru marea nevointa calugareasca ce le statea inainte. Ori de cate ori aveau vreo ispita, alergau la pustnicul Paisie si ii cereau cuvant de folos. Iar parintele ii sfatuia sa tina tacere permanenta, sa zica mereu rugaciunea ”Doamne Iisuse”, sa faca zilnic metanii, iar seara, dupa mulsul oilor, sa citeasca Psaltirea si Acatistul Maicii Domnului.

Fratii fiind ascultatori, niciodata nu ieseau din cuvantul batranului. Dar diavolul ii ispitea din ce in ce mai mult, ca nu putea rabda sa fie biruit de niste copii, care il izgoneau cu puterea psalmilor. Pentru aceea multe ispite le facea vrajmasul.

Odata, pe cand cei trei frati se jucau intre ei, din lucrarea vicleanului, unul a fost atat de tare lovit, incat toti credeau ca a murit.

Altadata diavolul ii tulbura in timpul sfintei rugaciuni. Cand se rugau noaptea, uneori dracii incepeau sa faca zgomot in pod si sa grohaie ca porcii. La inceput, fiind mai mic, Constantin ii intreba pe frati: ”Voi auziti?” Atunci fratele mai mare, Vasile, ii spunea: Stai linistit! Nu-l baga in seama! Lasa-l, mai, ca atata poate!

Vazand vrajmasul ca fratii il ard cu rugaciunea si cu postul, le-a facut o ispita si mai mare. Intr-o seara tarziu, pe cand toti trei se rugau in genunchi si citeau la Psaltire in jurul focului de la stana, deodata au vazut o pasare straina, ca un vultur, mergand printre ei. Fratele mai mic, Constantin, fiind mai zburdalnic, a lasat Psaltirea si a zis:

- Uite ce pasare frumoasa este aceasta!

- Taci, roaga-te, si nu mai vorbi! i-a spus Vasile, fratele mai mare.

Pe cand Constantin privea la pasarea aceea ciudata, care era de fapt diavolul, deodata aceasta s-a aruncat in focul din vatra, facand zgomot mare si, risipind tot jaratecul, a aprins stana. Din aceasta cauza au murit arse de foc mai multe oi. Apoi cu greu au stins focul si au adunat oile speriate de vrajmasul. Dupa aceasta au fugit la pustnicul Paisie si i-au spus tot ce au patimit de la diavoli.

Batranul a stropit oile si stana cu aghiasma, iar pe cei trei frati i-a imbarbatat sa nu se teama, ca diavolul este legat de Hristos si nu are putere sa ucida pe oameni.

vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: PARINTELE CLEOPA - cateva invataminte esentiale dintr-o viata plina de minuni


13 ani de la moartea parintelui Cleopa Ilie

Thursday, December 1, 2011

Jean Moscopol - Tot ce e romanesc nu piere

Armonia

Români, nu mai plecaţi din ROMÂNIA,

din GRĂDINA MAICII DOMNULUI!

Mai bine răbdaţi!

Iar dacă nu puteţi răbda, atunci schimbaţi!

Stă în puterea noastră să transformăm

ROMÂNIA în ARMONIA!

LA MULŢI ANI TUTUROR ROMÂNILOR!

Fraţi români din lumea-ntreagă

Strofa Întâi
Fraţi români din lumea-ntreagă
Tresăriţi în gând de dor
Şi cântaţi un imn de slavă
Pentru craiul munţilor
O, Cristoase ne fereşte
De duşmani şi de pagâni
Şi presară a Ta pace
Mult dorită de români!


Refren


Potoleşte, tu, furtuna
Stinge focul dintre fraţi,
Şi fă să sorbim iubirea
Cei ce suntem adunaţi.

Strofa a doua
Noi am fost creştini pă vremuri
Când păgâni migrau prin lumi
Şi avem martiri ai legii,
Şi avem martiri români
Te rugăm Cristoase Doamne
Să Ne ierţi că te-am uitat!
Pentru că păgânii lumii
De Tine ne-au depărtat.

Refren
Potoleşte, tu, furtuna
Stinge focul dintre fraţi,
Şi fă să sorbim iubirea
Cei ce suntem adunaţi.

Strofa a treia
Zbuciumat de ură mare
Neamul nostru românesc
N-are linişte şi fraţii
Între ei se duşmănesc
Doamne Tu ne-Ai Dat poruncă
Demnitatea s-o păstrăm
Să iubim pământul ţării
Slavă Ţării să cântăm!


Refren

Potoleşte, tu, furtuna
Stinge focul dintre fraţi,
Şi fă să sorbim iubirea
Cei ce suntem adunaţi.

Refren final
Potoleşte, tu, furtuna
Stinge focul dintre fraţi,
Şi fă să sorbim iubirea
Cei ce suntem în Carpaţi.

La multi ani dragi romani!