Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)

Monday, July 26, 2010

Bucuresti- Primul Program de Inovatie Didactica a identificat in prima runda 338 copii capabili de performanta inalta

Testarea a avut loc in perioada 15 mai – 15 iunie, ca parte a unui Program de Inovatie Didactica cu durata de 2 ani, destinat descoperirii si dezvoltarii inteligentelor multiple ale copiilor in sectorul 6, un amplu Proiect Pilot de testare faza preliminara – screening ce a inclus 1000 de copii.
Copii cu varste intre 9-12 ani au fost selectionati pe baza criteriilor furnizate de asociatie, a performantelor anterioare obtinute de copil, cat si a recomandarilor facute de invatatori si profesori din 23 de scoli. In faza a doua a etapei de screening desfasurata in perioada mai – iunie 2010 esantionul total de 835 de copii dintre care baieti (N= 390) si fete (N=445), a participat la testarea abilitatilor intelective printr-un test de abilitati cognitive, etalonat si validat pe populatia Romaniei, avizat CPR – Testul Matrici Progresive Standard Plus. Copiii au fost selectati din scolile participante pentru a face parte dintr-un Proiect de Inovatie Didactica, proiect de pionierat demarat in Sectorul 6 de IRSCA Gifted Education in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Sector 6, Bucuresti.
In urma rezultatelor obtinute, 40% (338 de copii din 835 testati) dintre copii testati au obtinut scoruri ce ii claseaza in primii 5% dintre copii de varsta lor (intelect de nivel superior); 23% (195 de copii din 835 testati) dintre copii testati in primii 10% dintre copii din aceiasi categorie de varsta (capacitate intelectuala peste medie).
Distributia pe gen arata o usoara diferentiere in favoarea fetelor – 184 fete si 154 baieti s-au clasat in primii 5%; 107 fete si 88 baieti s-au clasat in primii 10% dintre copiii din aceeasi categorie de varsta.
Etapa de screening s-a incheiat prin selectia primilor 5% dintre copii cu abilitati cognitive inalte (un total de 338 copii) si includerea lor in etapa finala de testare aptitudinala complexa pentru selectia a 30 de copii la SCOALA DE EXCELENTA, un program de formare gratuit, cu educatie de excelenta, cu o durata de 1 an. Testarea finala a inceput deja din luna iunie, in momentul de fata copiii participa la testarea WISC IV, un test complex de abilitati cognitive folosit la nivel international pentru recunoasterea si selectia copiilor gifted. Peste 500 de parintii participanti la program au fost informati despre principiile educatiei de excelenta, peste 150 dintre ei participand la sesiuni de intalniri interactive unde au primit consiliere si informatii despre educatia de excelenta, despre riscurile sociale ale copiilor supradotati, caracteristicile lor de personalitate precum si multe aspecte privind descoperirea abiltiatilor si potentialelor multiple ale copiilor.

O concluzie deosebita a proiectului este ca 63% dintre cei 835 copii participanti la faza a doua a testarii, au obtinut scoruri ce ii situeaza in primii 5% – 10 % dintre copii de aceeasi varsta, ceea ce indica un intelect de nivel superior sau capacitati intelectuale peste medie. Acest procent este extrem de important, semnalizand inca o data in plus, nevoia educatiei diferentiate si a unor politici educationale care sa sustina valorificarea potentialului inalt al acestor copii, conform Legii 17/2007 pentru educatia copiilor si tinerilor cu potential inalt si a tuturor recomandarilor internationale (ex: Recomandarea 1248/ 1994 a Parlamentului European).

Programul de Inovatie Didactica este un program unic in Romania, desfasurat de IRSCA Gifted Education in parteneriat cu Inspectorat Scolar Sector 6 Bucuresti: http://www.giftededu.org/primul

Afla cum poti face o donatie in natura pentru Centru: http://www.giftededu.org/avem-nevoie.

Implica-te si tu si trimite mesajul nostru tuturor prietenilor tai.
DESCARCA PREZENTAREA.

Sursa: http://giftededu.org/publicam-rezultatele

Wednesday, July 21, 2010

Citiţi Revista Excelenţa



Chip Conley: Measuring what makes life worthwhile



In 1987, at the age of 26 and seeking a little "joy of life," Chip Conley founded Joie de Vivre Hospitality by transforming a small motel in San Francisco’s seedy Tenderloin district into the now-legendary Phoenix. Today, Joie de Vivre operates nearly 40 unique hotels across California, each built on an innovative design formula that inspires guests to experience an "identity refreshment" during their visits.

During the dotcom bust in 2001, Conley found himself in the self-help section of the bookstore, where he became reacquainted with one of the most famous theories of human behavior -- Maslow’s hierarchy of needs, which separates human desires into five ascending levels, from base needs such as eating to the highest goal of self-actualization, characterized by the full realization and achievement of one’s potential. Influenced by Maslow's pyramid, Conley revamped his business model to focus on the intangible, higher needs of his company's three main constituencies -- employees, customers and investors. He credits this shift for helping Joie de Vivre triple its annual revenues between 2001 and 2008.

Conley has written three books, including his most recent, PEAK: How Great Companies Get Their Mojo from Maslow, and is at work on two new ones, Emotional Equations and PEAK Leadership. He consults widely on transformative enterprises, corporate social responsibility and creative business development. He traveled to Bhutan last year to study its Gross National Happiness index, the country's unique method of measuring success and its citizens' quality of life.

"Chip Conley is that rare breed of CEO who possesses both a brilliant business mind and a very big heart. He’s a true role model for anyone who wants to lead."
Gavin Newsom, Mayor of San Francisco

Leading by Omission



If successful business depends on innovation, wonders Ricardo Semler, why are automobiles made essentially the same way today as they were in Ford’s first assembly line 100 years ago? Parallel parking is one of “ the stupidest things we do,” says Semler, “If we had a day, could we not by tomorrow afternoon figure out a way to make a car” that handles better in this common situation -- or, on a grander scale, escape from the “silly concept” of oil dependent transportation altogether? The problem, Semler figures, is that there’s “something fundamental about organizations and … leadership that makes it almost impossible for people inside a business to change their own industry.” Industries are based on “formats that are basically legacies of military hierarchies,” says Semler, which neglect or deny the power of human intuition and democratic participation. In Semler’s own firm, there are no five-year business plans (which he views as wishful thinking), but rather “a rolling rationale about numbers.” A project takes off only if a critical mass of employees decides to get involved. Staff determine when they need a leader, and then choose their own bosses in a process akin to courtship, says Semler, resulting in a corporate turnover rate of 2% over 25 years. “We’ll send our sons anywhere in the world to die for democracy,” says Semler, but don’t seem to apply the concept to the workplace. This is a tragic error, because “people on their own developing their own solutions will develop something different.

Sunday, July 18, 2010

Innovate Like Google



An interview with Tom Davenport, Professor of Information Technology & Management, Babson College. While some elements of Google's success as innovator would be very hard to emulate, others can be profitably adopted by almost any business.

Tuesday, July 13, 2010

Wednesday, July 7, 2010

Din ţara moţilor



Vă invit în ţara moţilor. De fiecare dată când ascult acest cântec simt că mă întorc acasă.

Marşul lui Iancu



Un cântec foarte drag sufletului meu. Vă invit să îl ascultaţi.

Rethinking the MBA

Workforce of One