Tentatia extremelor nu e defectul mediocrilor. Mediocritatea e o stare de confort incolor, teama de a intreprinde ceva care ar putea o iesire dintr-un ritm care nu tinde spre nicaieri. Mediocrul e ,caldicelul din apocalips. Cel care nu e nici rece, nici cald si care se simte bine asa. Nu are sau si-a taiat singur aripile, si nu are nici entuziasm pentru inaltimi, nici complexe pentru ca s-ar tari ca sarpele. are si el o fidelitate. E prieten cu inertia si ii face jocul cu fidelitate. Cand incearca sa scape de inertie nu-i merge. Dar de obicei nici nu incearca. Se multumeste cu putin si parca ar face anume efortul de a nu produce si a nu se angaja in ceva semnificativ. La idei inalte nu se ridica fiindca are picioarele mintii prea scurte. Nu-l ajuta capul, cum zice romanul. E victima destinului dar si a comoditatii si a refuzului starilor iesite din comun. Nu-i place sa iasa din comun. Uneori poate fi bine, pentru unii, dar de obicei aceasta inseamna plafonare.
Cea mai exacta definitie a mediocrului e tautologica: mediocrul e mediocru! Cel putin in cazul de fata antistene cinicul (444 i.Hr.) avea dreptate cand zicea ca nu putea da definitii valabile decat in felul acesta.
Mediocrul, desi ar avea motive sa aspire la calificativul de smerit, nu poate fi trecut nicidecum printre smeriti. Printre orgoliosi, da. Fiindca lipsindu-i mijloacele valide de cunoastere nu-si cunoaste limitele si de cele mai multe ori nu pricepe sau nu-i vine bine sa recunoasca faptul ca ar exista ceva mai sus de sine.
Ca sa fie smerit, ar trebui sa stie de ce. Ca sa stie de ce, ar trebui sa nu fie mediocru. Ori, inteligenta lui e slaba. Fie din fire, fie pentru ca nu e lucrata. E ca o floare prin balarii de gradina parasita. Cand se pretinde smerit, n-o crede cu adevarat. Caci, in chip paradoxal, mediocrul poate di si infatuat. Cand se crede om duhovnicesc din orgoliu, vrea sa fie considerat smerit. in felul acesta e mereu intr-un fals. Cand isi cunoaste limitele, iese din categoria mediocritatii vulgare si intra in categoria mediocritatii cuminti, constiente si supusa destinului nedrept cu dansul. atunci poate fi si smerit.
Catre sfintenie nu tinde pentru ca n-o percepe.
Catre opusul ei nu cade de tot, pentru ca nu e in stare sa indrazneasca pacate mari. Mediocrul e mediocru si in pacatosenie. Nu poate face raul din convingere, dar nici nu gaseste motive sa-l evite cu totul. Cocheteaza ezitant si in dreapta si in stanga, multumit cu ce cade si de la masa stapanilor si de la a sclavilor. Mediocrii aplauda si pe sfinti si pe demonizati. Fiindca nu stiu ce aplauda.
Marcel Jorandeau, scriitor francez dintre cele doua razboaie mondiale, ca toti francezii in cautare de pretiozitati verbale, zicea ca daca ar merge in iad si iadul ar fi mediocru, aceasta ar fi cea mai mare dezamagire din existenta sa. Dar cum sa fie altfel? iadul e paradisul mediocrilor. Ei sunt acolo in apele lor. Dumnezeu nu-i poate primi. Dumnezeu primeste personalitati. Oameni de atitudine. ,Fiindca n-ai fost nici cald nici rece, te voi arunca din gura mea". S-ar putea intelege ca cei reci, foarte reci, dar nu dezamagiti, caci dezmatul, e mediocru, cu motive existentiale, sa fi fost reci, mari chinuiti ai spiritului, indoielnici, zbuciumati, ar putea obtine bunavointa lui Dumnezeu. Poate apocalipsa le lasa o speranta limpede.
Nu insa si mediocrilor, nehotaratilor, celor care n-au inteles ca nu se poate trai nici pe pamant, nici in vesnicie fara o optiune. Caci mediocritatea e tocmai incapacitatea de optiune. Magarul lui Buridan, mort de foame intre doua capite de fan, pentru ca nu s-a putut hotari din care sa manance, nu era un hamletian, un dilematic, ci pur si simplu un magar.
Sa ne limpezim insa. Cine sunt mediocrii? Intra in aceasta categorie oameni simpli, cei cu o cultura limitata, adica toti cei care nu intra in categoria oamenilor culti, destepti, talentati, geniali? Nu.
Sursa: http://www.razboiulnevazut.org/articol/53/Mediocritatea
No comments:
Post a Comment