Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)

Wednesday, May 30, 2012

Parintele Steinhardt despre Romania

"Stii ce inseamna ROMANIA?
Ia literele acestui cuvant si aseaza-le altfel. Ce-ti iese?

OM IN RAI!

- Asta este ROMANIA, dragul meu!"

Parintele Nicolae Steinhardt catre Parintele Mihail Milea

Tuesday, May 29, 2012

20 de burse la Scoala de vara HR Club Next Generation 2012 Editia a VI-a, 9-20 iulie 2012

Te-ai hotarat cum iti vei petrece vacanta de vara? Poate relaxandu-te pe malul marii sau la umbra racoroasa a unui brad la munte?  
 Sau poate vrei sa faci inca un pas spre viitoarea ta cariera in resurse umane? Atunci pe tine te cautam!
  • Esti student in an terminal sau masterand?
  • Iti doresti o cariera in domeniul resurselor umane?
  • Ai un strop experienta in domeniul resurselor umane, dobandita prin stagii de practica, voluntariat in asociatii studentesti si orice alte activitati extra-curriculare?
  • Esti comunicativ si iti place sa lucrezi in echipa?
  • Esti pasionat, indraznet, energic si proactiv?
  • Ai cunostinte bune de limba engleza si operare PC?
Daca ai raspus DA la toate intrebarile de mai sus, te provocam sa iei parte la doua saptamani de seminarii si traininguri sustinute de profesionisti de renume din domeniul resurselor umane!

Cand si unde? In perioada 9-20 iulie, in Bucuresti.

Ce te costa? Nimic! Participarea este gratuita, sub forma celor 20 de burse acordate de HR Club si sponsorii proiectului.

Cum aplici? CV si Eseu care sa raspunda la cerinta "Modul in care sunt gestionate resursele umane influenteaza in mod direct productivitatea angajatilor si, implicit, productivitatea intregii organizatii. Argumentati sau contraargumentati" (maximum 1 pagina)

Pana cand? Termenul limita este miercuri, 06 iunie 2012. Transmiteti eseurile si CV-urile voastre catre Roxana Simion, Project Manager, roxana.simion@hr-club.ro


-------------------------------------------------------------------------------------------
NOTA:

1. Cursurile vor fi de dificultate medie, iar participantii trebuie sa cunoasca notiuni de baza in resurse umane
2. Acest program se adreseaza exclusiv persoanelor care nu sunt angajate in momentul trimiterii aplicatiei si derularii cursurilor scolii de vara.
3. Organizatorii nu asigura cazarea pentru participanti pe parcursul celor doua saptamani
4. HR Club isi rezerva dreptul de a nu mai lansa o a doua sesiune de inscrieri, daca cele 20 de locuri disponibile se completeaza pana la finalul primului termen limita. Doar candidatii selectati vor fi contactati, pana la data de 12 iunie 2012.

Thursday, May 24, 2012

100 ani cu Nicolae Steinhardt

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” va organiza în data de 29 mai 2012, începând cu ora 18:00 conferința „100 ani cu Nicolae Steinhardt”.
Vor conferenția Theodor Paleologul, George Ardeleanu (profesor și scriitor), Pr. Mihail Milea (pr. slujitor la Biserica Sfântul Mucenic Sava de la Buzău) și Părintele Gheorghe Holbea prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
Vor recita actrițele Mihaela Hărăbor, Cerasela Constantin și  Ana Calciu.

Monday, May 21, 2012

Tuesday, May 8, 2012

TEORIA STATULUI ORGANIC (XI). Despre oligarhie şi statul demagogic

Nu vom discuta cu ,,Românul" principii fundamentale de politică, de vreme ce deosebirea punctelor de vedere e foarte mare şi întreaga manieră de a privi stat şi societate ne sunt deosebite. „Românul” şi liberalii în genere îşi închipuiesc că statul e rezultatul unui contract sinalagmatic, al unei convenţiuni stabilite între cetăţenii lui. Noi credem, din contra, că el e un product al naturii, că, asemenea unui copac din pădure, [î ]şi are fazele sale de dezvoltare, asemenea oricărui organism, îşi are evoluţiunea sa. Făcând paralele între istoria deosebitelor state antice şi moderne ne-am convins că popoarele acelea au avut privilegiul de a imprima universului întreg caracterul lor, armele şi inteligenţa lor, signatura lor, cari s-au dezvoltat în mod firesc, ferite şi de demagogie, şi de despotism, şi că forma cea mai normală şi mai sănătoasă a dezvoltării unei societăţi omeneşti este oligarhia.

Mahiavelli însuşi, acest adânc cunoscător al naturii omeneşti în părţile ei rele ca şi în cele bune, dacă aprobă, in usum Delphini, sau mai bine în interesul unităţii Italiei, despotismul Casei de Borgia, pe de altă parte recunoaşte oligarhiei o putere de rezistenţă contra agenţilor discompunerii pe care n-o are nici o altă formă. Un monarh poate fi foarte puternic, dar, izbit cu toată puterea şi bătut într-un punct, împărăţia se clatină.

Statul demagogic e prea dominat de mici interese zilnice şi personale, el e condamnat de-a fi slab înlăuntru şi-n afară. Şi, dacă prin puterea inerţiei, a obiceiului contractat de sute de ani, el continuă a merge câtva timp oarecum de la sine, vine o zi în care el nu rezistă discompunerii. Mărimile lui improvizate şi fără tradiţii, meschine, interesate, ambiţioase n-au întru nimic a specula interesele publice, a trăda chiar patria lor în mâni străine. Între oligarhi se va găsi un trădător sau doi, dar ei vor fi totdeauna neutralizaţi şi zdrobiţi de clasa lor proprie, care nu va îngădui ca, prin ajutor străin, unul dintre ei să se ridice asupra tuturor.

Noi nu zicem aci că poporul trebuie esclus de la dirigerea afacerilor lui. Nicicând libertăţile publice nu sunt mai vii, mai puternic simţite, practicate cu mai mult interes de binele comun de către toţi cetăţenii decât tocmai sub oligarhie. Dovadă viaţa din comiţiile Romei, viaţa politică, sobră în orice punct, în comună şi în comitat în Anglia. Dar sunt cestiuni de politică generală, de război sau pace, de întinse şi mari reforme sociale a căror realizare determină epoce întregi ale istoriei cari nu sunt, nu pot fi puse la cale în comiţii de omul ocupat cu munca zilnică şi cu interesele zilnice.

În state demagogice se formează, pentru rezolvarea acestor cestiuni, o clasă de politiciani, de patrioţi de meserie, fără trecut, fără tradiţii, cari fac din politică o speculă, un mijloc de trai; în statul oligarhic există o clasă de oameni cari, ab antiquo, are sarcina de-a împăca formele trecutului cu exigenţele viitorului, asigurând statului continuitatea de dezvoltare, ferindu'l de sărituri şi de întreprinderi aventuroase şi înlăuntru, şi în afară. În Senatul Romei putem urmări modul în care se creau legile romane. Străbunul propunea reforma, bunul o susţinea în acelaşi Senat, tatăl întrunea deja o mare minoritate, abia fiul o vedea realizată. Trei generaţii treceau până să se voteze o reformă, care apoi intra în adevăr in succum et sanguinem.

La noi, lucrurile se traduc din franţuzeşte într-o noapte şi sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tâmpirea cu care ele se votează, de aceea lipsa de încredere în eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt născute moarte. Despre o viaţă şi o evoluţiune proprie a ideilor ce se legiuiesc nu poate fi nici vorbă.
Noi nu zicem că statul român e menit a ajunge vreodată acest ideal. Statele moderne nu se mai dezvoltă, din nefericire, în linie dreaptă, ci prin cotituri, adesea prin concesii, renunţând la maniera lor de-a fi, la signatura existenţei lor. Sunt cristalizaţiuni imperfecte pe lângă câteva cristale perfecte pe cari le prezintă istoria. Asta e chiar deosebirea între naţii mici, fără simţ istoric, şi naţiile mari, c-un profund simţ istoric şi c-un mare viitor. Despre refacerea unei oligarhii istorice pe care ne-o atribuie „Românul” nu poate fi nici vorbă.

Inamici ai frazei şi ai oricării formaţiuni factice şi improvizate, noi vedem foarte bine, mai bine decât ,,Românul” poate, imposibilitatea unei asemenea refaceri şi e un act de rea credinţă de-a ne atribui că voim ceea ce noi înşine ştim că este cu neputinţă.
Cu toate acestea, urmările domniei declasaţilor sunt evidente. Populaţia, şi tocmai populaţia producătoare, scade de la 1864 încoace în proporţii înspăimântătoare, dar ceea ce e mai trist sunt cauzele acestei scăderi, cauze adânci, economice şi sociale, cari fac ca însuşi sâmburul naţionalităţii, rasa, să degenereze. S-a observat de către medicii de regimente că statura oamenilor scade, că aptitudinile lor fizice şi morale degenerează, şi această din urmă împrejurare e mai tristă decât toate celelalte. Nu mai e nevoie a adăuga că aceste rezultate sunt a se atribui şi sărăciei, şi urmărilor ei morale, decăderii vieţii de familie, viciilor.

Dacă ,,Românul” crede că moartea, pieirea fizică a neamului românesc nu este o ironizare amară a sistemului de pân'acum, să-i fie de bine. Noi credem însă că un sistem care, oricât s-ar îmbogăţi patrioţii, are de rezultat moartea reală a unei naţii, e tot ce se poate mai rău şi mai ucigaş ca sistem.
Dar care e originea comună a acestor rele? Declasarea, zicem noi, înmulţirea peste măsură a oamenilor ce trăiesc din munca aceleiaşi sume de producători.

În alte ţări, clasele superioare compensează, prin munca lor intelectuală, munca materială a celor de jos. Întrebăm dacă cele patru clase primare şi cursul de violoncel a d-lui Costinescu compensează zecile de mii de franci ce acest consumator le ia pe an, evident din munca altora. Înaintarea pe scara societăţii române nu este dar datorită meritului, ştiinţei, activităţii; ci un leneş ignorant care învârteşte şurupuri patriotice ajunge prin intrigă şi neadevăr oriunde pofteşte. Aceşti oameni declasaţi sunt totodată instrumentele cele mai bune, cele mai coruptibile, cu cari se servesc străinii pentru a exploata ţara, populaţiile ei autohtone.

Iată nervul răului în contra căruia nu ajută nici proclamarea Independenţei, nici coroana de oţel a regelui, nici ridicarea creditului visteriei, bazat pe cunoştinţa că statul român are bunuri imobiliare de câteva miliarde de înstrăinat, nici frazele patriotice.
Voiţi bani cu 3 la sută? Vindeţi moşiile statului la companii străine şi-i veţi avea. Aceasta nu va dovedi însă că din sine însuşi poporul românesc se dezvoltă, că el însuşi se bucură în plenitudine de măreaţa moştenire pe care i-au lăsat-o harnicii şi vitejii lui străbuni.

(Articol apărut fără titlu în TIMPUL, pe 8 mai 1881)

Autor: MIHAI EMINESCU


Sursa: http://www.certitudinea.ro

CE-I DE FĂCUT? Cauzele dezastrului naţional şi trei măsuri generale pentru ieşirea din criză

Trăim o perioadă extrem de interesantă, în care se fac bilanţurile pe 22 de ani. Dacă facem un astfel de bilanţ şi interpretăm corect rezultatele, obţinem următoarele informaţii relevante:
 

- S-au vândut pe nimic şi şpăgi politice sau administrative peste 1.200 de fabrici, au fost păstrate unele dintre cele mai poluante care, de curând, au şi început să fie revalorificate, otrăvind mediul şi populaţia locală (vezi Codlea);

- S-a furat din România o sumă uriaşă de bani în această perioadă, peste 1.000 de miliarde de euro; în momentul actual se scot la vânzare resusele naturale, tot pe nimica toată, deşi acestea au fost, până în prezent, garanţiile noastre pentru împrumuturile făcute la marile organisme financiare internaţionale. Fără aceste bogăţii, nu vom mai avea cu ce garanta împrumuturi, în cazul în care vom intenţiona să începem să ne dezvoltăm economic. Datori suntem oricum, pe o perioadă de zeci de ani, cât ba trebui să strângem cureaua ca să plătim conturile grase ale „specialiştilor” în politici mafiote şi hoţie stilată, ce consumă şi puţinii pe care-i mai produce naţiunea. Deviza acestora: “după mine potopul”! ;

- Pe fondurile europene ce puteau constitui şansa noastră de ridicare economică s-au făcut presiuni enorme, prin mecanismele repartizării acestora la diferite ministere ce dădeau mai departe banii către autorităţile de management. Sistemul, din nefericire, permite să se încurce puşculiţele cu bani astfel încât, dacă fondurile bugetare devin insuficiente, să se poată băga mâna în alte fonduri. Sistemul este practicat cu succes demult şi, astfel, multe fonduri ce ar fi trebuit să fie independente de buget (ex. Fondul de pensii de stat) au fost sifonate mai mult sau mai puţin la vedere. Problemele sociale cauzate de această practică nu au contat, căci acestea urmau să fie preluate, calde, de următorul. În cazul fondurilor europene asta va însemna returnarea banilor ce nu s-au cheltuit, plata fiind făcută de stat sau, cel mai probabil, de către cei ce s-au înhămat la dezvoltarea programelor europene în beneficiul tuturor. Orice faptă bună trebuie pedepsită...;

- Procedurile administrative au devenit atât de complicate şi de încurcate încât totul merge extrem de dificil sau nu merge deloc. Aceasta are două consecinţe simultane, creşterea corupţiei (există căi de a ieşi basma curată pentru orice problemă) şi nenumărate întârzieri ce paralizează economia, sau anumite fonduri europene.

- Lipsa de calitate în administraţie care vine în primul rând de la sistemul de indicatori preponderent cantitativi, utilizaţi în evaluarea funcţionalităţii sistemului. Aceasta este o decizie politică ce permite integrarea în funcţiile de conducere sau administraţie a multor oameni de slabă calitate, numiţi politic, care se supun şefului, nu scopurilor sustenabile ale instituţiei. Ce se evaluează se conduce, este principiul de bază în administraţie, aşa că este mai uşor să măsori decât să gândeşti soluţii. Cred că această măsură, dublată de politizarea diferitelor instituţii, a făcut mai mult rău decât toate celelalte la un loc, căci a corupt intim tot ce se putea corupe şi a alungat valorile umane şi profesionale din ţară. Perversitatea acestei măsuri este fără margini şi reeditează, din păcate, perioada proletcultistă şi directivele NKVD. Ea ne poate distruge definitiv dacă nu o stopăm, chiar dacă am supravieţuit comunismului. Mai rămâne să se introducă închisorile politice ca să fie tacâmul complet.
O consecinţă eliminării calitativului din administraţie este neglijarea programelor sociale sau de mediu ce nu pot fi apreciate decât calitativ şi prin studii de impact. Programele POSDRU europene sunt în pericol de a fi oprite, ca şi alte programe cu componente calitative. Un alt exemplu de atac la calitate este uriaşa rezistenţă la programele de management al calităţii, care stau, totuşi, la baza oricărei societăţi competitive;

- Scăderea programată a competitivităţii, făcută prin blocarea sau descurajarea programelor inovative (exemplu ROSBIR, ce permite încurajarea IMM-urilor inovative şi high tech), este “compensată” cu înmulţirea cârciumilor sau a altor asemenea unităţi comerciale, ce nu produc salturi în dezvoltarea economică. Aceasta este o consecinţă secundară a incapacităţii politicului şi administrativului în înţelegerea şi gestionarea problemelor complexe create de programele de dezvoltare. Această incapacitate este dublată de interesul altora ca noi să fim doar o piaţă de desfacere, eventual o groapă de gunoi a a celor care vor să scape de poluanţii industriali proprii, prin introducerea lor în subsolul nostru. Otrăvirea prin poluare şi atacul permanent la nivelul de trai pot fi în egală măsură consecinţa unui experiment de mari proporţii sau a ticăloşiei şi incompetenţei celor care ne conduc.

Această scurtă listă, departe de a fi exhaustivă, dă doar un contur genral al problemelor create prin alegerea în funcţiile de conducere a unor amatori, eventual a unor infractori ce s-au perfecţionat în furtul cu acte în regulă a patrimoniului naţional.
Beneficiem acum de analfabetism, corupţie, abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului sau ale drepturilor copilului, hoţie la toate nivelurile de la stat. Nu pot fi cuantificate, la nivel de populaţie, niciun fel de beneficii obţinute în urma supra-impozitărilor şi amenzilor. Nu mai avem decât câteva întreprinderi care încă funcţionează suficient de bine ca să aducă bani la buget, în schimb avem o mulţime de oameni ce cheltuie banii prin asistenţă socială fără să muncească undeva. Alţii fură în afara ţării ca să-şi facă palate în ţară, dar tot se prezintă la banul nemuncit dat de asistenţa social. Şi îi obţin, pentru că “nevoia” de avea votanţi de orice fel o impune...

Ce se poate totuşi face ca să ieşim din acestă situaţie?
1. Prima măsură este crearea de reţele profesionale care să impună măsurile corecte sectorului politico-administrativ. Forţa soluţiilor gândite de profesionişi poate schimba soluţia dacă este luată în seamă de politicieni şi de administraţie. Pentru asta e nevoie, în primul rând, ca politicienii să nu fie doar nişte mafioţi îmbrăcaţi elegant, ci tot oameni cu experienţă profesională, capabili să recunoască o soluţie corectă.
2. O a doua măsură este transferarea de bune practici, de exemplu urmărirea îndeaproape a modelului polonez în absorbţia şi derularea fondurilor europene. Acestea sunt gestionate de un singur organism, nu de toate ministerele, şi corelează programele europene de programele de dezvoltare economică, socială tehnologică şi de mediu ale ţării.
3. O a treia măsură este programul brain regain, adică atragerea de specialişti, preferabil de origine română, cu experienţă reală internaţională, care vor putea veni cu soluţii ce au fost validate anterior în alte părţi. Fără o administraţie inteligentă şi fără politicieni profesionşti şi oameni morali nu prea mai avem şanse să ne mai revenim.

Aceste trei măsuri generale vor genera potenţialul găsirii soluţiilor şi generării de alte măsuri, mai punctuale şi mai locale.
Cu toate acestea, este de prevăzut că lucrurile vor merge la fel de prost, dacă voturile populaţiei se vor cumpăra prim sistemul de mită electorală, dacă fondurile europene vor fi la mâna ministerelor şi sub semnătura miniştrilor neprofesionişti, numiţi pe criterii clientelare, sau atâta vreme cât conducerea va fi manevrată prin corupţie sau comandă directă de diferite state ce au interese proprii la noi în ţară.
Avem din nou o şansă, care poate fi ultima! Dacă o pierdem, este posibil să ne merităm soarta. Căci, nefăcând nimic, nu putem obţine nimic.

Autor: Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG