Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)

Saturday, February 23, 2008

Cultura de masă - o privire de ansamblu

Asistăm în ultimele decenii la o serie de fenomene şi procese ce caracterizează evoluţia societăţii umane în ansamblul ei şi care indică faptul că ne aflăm într-o perioadă de mutaţii profunde ce definesc tranziţia de la societatea industrială la un nou tip de societate. Manifestată sub forma unei crize a modelului capitalist de dezvoltare, dar şi prin apariţia unor concepte noi, această tranziţie s-a materializat pe plan internaţional în următoarele fenomene şi procese majore: globalizarea fluxurilor de schimburi materiale şi imateriale, dublată de inte­grarea regională, pe plan naţional, prin reînnoirea interesului statelor pentru dezvoltarea dura­bi­lă, privită sub cele 3 aspecte definitorii(economică, ecologică, socială) şi pentru edificarea unei societăţi a cunoaşterii, iar la nivelul individului prin căutarea unei noi identităţi.

Societăţile moderne, industrializate şi urbanizate sunt societăţi de masă, cu mari aglomeră­ri umane, concentrate în metropole sau centre industriale. În comparaţie cu societăţi­le tradiţionale, societăţile moderne introduc un nou tip de viaţă, în care timpul este segmentat riguros. Astfel, a apărut şi nevoia socială de a umple acest timp liber cu produse, servicii şi activităţi culturale şi distractive. Cultura de masă a apărut ca un răspuns pentru satisfacerea acestei nevoi.

Cultura de masă trebuie raportată la formele culturii moderne pentru a-i înţelege mecanismele şi semnificaţia. Cultura de masă nu este o cultură produsă de mase, ci una pentru mase.­ Dar sub impactul noilor mijloace de comunicare, universul cultural s-a schimbat ra­dical. Acest nou tip de cultură este dependent de sistemul mediatic.

Spre deosebire de creaţiile culturii specializate unde sistemul valoric era predominant, în cultura de masă devine predominant criteriul comercial. Produsele acestei culturi trebuie vân­­dute, iar producerea lor industrială trebuie să fie rentabilă. Uneori, producătorii acestui nou tip de cultură au „tradus” şi operele culturii specializate în codurile şi registrele culturii de masă pentru a putea ajunge la consumatorii de mesaje mediatice.

Cultura de masă a devenit o realitate în societăţile contemporane. Întregul univers planetar este înconjurat acum de o centură densă de informaţii, mesaje şi imagini care stăpânesc imaginarul colectiv şi îi orientează în mare măsură percepţiile asupra realului şi atitudinile. Cultura de masă şi studiul ei a căpătat un rol din ce în ce mai important în societa­tea actuală.

Succesul şi atracţia noilor forme ale culturii de masă, îmbină dimensiunea informativă şi pe cea educativă cu cea de divertisment, devenind forme dominante în societăţile dezvolta­te, fapt ce a dus la extinderea şi pătrunderea acestui tip de cultură în societăţile cu un statut econo­mic şi politic de periferie.

Mai mult decât atât, Edgar Morin, cu o intuiţie genială afirmă că acest tip de cultură pare a fi „prima cultură universală din istoria omenirii”.

După Edgar Morin cultura de masă ar avea trei caracteristici fundamentale: este produsă pe cale industrială, este difuzată de mass media şi se adresează masei, adică unui conglomerat de indivizi diferiţi, unui public care se extinde la nivel planetar.

Această cultură de masă este şi un concept ce a stârnit puncte de vedere critice. Şcoala de la Frankfurt, mai ales prin Adorno şi Marcuse, au dezvoltat o teorie critică a culturii de masă, a culturii produse şi difuzate de sistemul mediatic.

Marcuse vine să facă o analiză din prismă psihanalitică, explorând teoria lui Freud asupra culturii şi dezvoltând-o într-o nouă manieră. În cartea „Omul unidimensional”, Herbert Marcuse spune că analizează unele tendinţe ale capitalismului american care duc către o „societate închisă”, închisă deoarece supune legilor sale şi integrează toate dimensiunile existenţei, atât cea particulară, cât şi cea publică. Puterea negativului – care în etapele anterioare ale dezvoltării societăţii scăpa în mare masură controlului – este acum ţinută în frâu şi devine un factor de coeziune şi afirmare. Mai mult ca oricând, indivizii şi clasele reproduc represiunea pe care o suferă. Iar societatea închisă spre interior se deschide în afară prin expansiunea economică, politică şi militară.

Mass media favorizează o circulaţie intensă a valorilor, dar şi a nonvalorilor. Iar individul, fiind scufundat în acest ocean de gânduri este dominat de stări negative, de stress, fiind suprasolicitat din punct de vedere informaţional şi agresat continuu de producţia abundentă de imagini.

Pericolul cel mai mare este acela de a-l transforma pe individ într-un consumator pasiv, incapabil să participe la formarea personalităţii sale.

Cultura de masă a primit diverse denumiri de la diverşi specialişti din sfera culturii. Astfel, Abraham Moles o numeşte „cultură mozaicată”. El spune că această cultură ar fi determinată de un conglomerat haotic de informaţii şi idei, stări de spirit eterogene, de absenţa legăturilor stabile dintre componentele culturii, de lipsa de ierarhie şi ordine a elementelor ce tabloul cultural al individului, de un relativism valoric, lipsă de coerenţă şi de stil.

Sistemele mediatice au transformat societăţile şi au dobândit o putere fantastică, fiind nu doar „a patra putere” într-un stat, ci şi forţa de care nu se mai poate dispensa nici un tip de putere. Competenţa comunicativă a devenit astăzi un concept care intră obligatoriu în definiţia puterii, fiind un element strategic ce poate decide nu doar succesul unor agenţi sociali, ci şi locul pe care îl deţin societăţile, culturile, naţiunile şi statele pe scena mondială.

După cum bine s-a putut observa cultura de masă domină vieţile oamenilor. Putem spune că trăim într-o lume a duplicatelor, a reproducerilor, a simulacrelor, o lume în care valorile se amestecă.

Dar putem lărgi puţin sfera discuţiei noastre şi să observăm ce urmează după această societate de consum, după cultura de masă atât de mult discutată şi să vedem modalitatea în care reacţionează fiinţa umană la profundele schimbări. L-aş cita aici pe biologul român Grigore T. Popa, care în lucrările sale din anii `40 anticipa criza societăţii actuale şi constata cu amărăciune că omenirea a căzut în primitivism, în dezastru moral, în „semicivilizaţie”. Avertismentul său rămîne în continuare valabil, realitatea istorică arătându-ne că omenirea ar fi fost mai curând o semicivilizaţie. Ceea ce este important de reţinut de la acest autor, acesta fiind şi scopul pentru care l-am pomenit, este faptul că el presupune că după această societate a cunoaşterii urmează o societate a conştiinţei care va fi în esenţă o societate morală. Este aproape o prefigurare a societăţii conştiinţei pe care astăzi o înţelegem ca o a treia etapă în Era informaţiei. Societatea conştiinţei este cea care ar putea scoate omenirea din starea de semicivilizaţie pentru a o trece cu adevărat în aceea a civilizaţiei. Nu vreau să lărgim prea mult discuţia referitoare la societatea conştiinţei pentru că nu acesta este obiectul eseului de faţă, dar merită să ne ridicăm numeroase semne de întrebare cu referire la rolul pe care cultura de masă îl are în pregătirea societăţii conştiinţei. Iar Şcoala de la Frankfurt cu reprezentanţii săi de seamă, Adorno şi Marcuse a încercat să explice modul în care societatea umană este influenţată de cultura de masă şi să adopte o poziţie critică faţă de această problemă. Şi fiindcă trăim într-o societate a enciclopedismului artificial ar fi bine ca din când în când să fim mai atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi să nu uităm că cunoaşterea şi conştiinţa sunt marile resurse ale viitorului pe care să sperăm că vom şti să le folosim.

În 1770, d`Holbach îşi începea lucrarea sa „Systeme de la nature”, care cuprindea ideile fundamentale ale iluminismului, cu remarca: „Omul este nefericit pentru că nu cunoaşte natura”. Astăzi, în concluzia încercării de a conceptualiza premisele tranziţiei spre societatea cunoaşterii, putem afirma că omul este nefericit pentru că nu se cunoaşte pe sine ca fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, ceea ce îl împiedică să valorifice imensul potenţial cognitiv cu care a fost înzestrat. Societatea cunoaşterii are drept scop evidenţierea şi utilizarea acestui potenţial.

Dan Puric - Despre identitatea poporului român









Încă o întâlnire cu fascinantul Dan Puric, un fin observator al lumii în care trăim şi un extrem de profund gânditor. De această dată îl găsim în rândul studenţilor, loc în care se simte de fiecare dată extrem de bine. E vorba de întâlnirea de marţi, 19 februarie 2008, ora 18:00, în amfiteatrul Odobescu de la Facultatea de Litere (Universitatea din Bucureşti, str. Edgar Quinet, nr.14).
A fost vorba de Amfiteatrul deschis Team Work. Amfiteatrul Deschis Team Work reprezintă oportunitatea unei întâlniri între studenţi şi personalităţi din diverse domenii, ce pot contribui prin exemplul şi experienţa lor la dezvoltarea personală a tinerilor. Printre invitaţii de până acum ai Amfiteatrului Deschis s-au numărat: Dan Puric, Florin Piersic Jr., Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Mircea Toma, Ioan T. Morar, Florin Iaru sau Florian Pittiş.
Întrebarea sub semnul căreia s-a desfăşurat întâlnirea a fost CINE SUNTEM NOI? O întrebare extrem de justă în condiţiile recentei noastre aderări în UE şi al iminentei globalizări.
Amfiteatrul a devenit în scurt timp neîncăpător, sute de oameni dorind să audieze un discurs inconfundabil care de fiecare dată aduce cu sine superbe subiecte de discuţie. Dan Puric a reuşit încă o dată să îşi încânte auditoriul cu o gândire clară, structurată. A reuşit să zugrăvească cu deosebit talent tabloul poporului român. A oferit exemple pline de trăire creştină şi a insuflat acest lucru celor care îl ascultau. Fiecare cuvânt pornea din suflet şi se îndrepta spre suflet.
O adevărată lecţie despre România, români, creştinism şi puterea de a merge mai departe într-o lume care pare a fi în declin moral.
Vă invit să îl ascultaţi cu mare atenţie şi să pătrundeţi tainele cuvintelor sale!
După cum îl caracterizează un coleg din blogosferă, este inimitabil, irezistibil, inconfundabil. E Dan Puric. Al nostru!

Sunday, February 17, 2008

Dan Puric - TVR CULTURAL











Vă invit din nou la vizionarea unei emisiuni superbe ce îl are ca invitat pe marele nostru om de cultură, Dan Puric.

Implicarea emoţională, o forţă motivaţională nelimitată

Lumea afacerilor de astăzi poartă amprenta globalizării şi poate fi asemănată cu un vas imens care pluteşte peste valuri agitate, gata oricând să naufragieze. Economia globalizată se ca­­racterizează prin pieţe hiperconcurenţiale globale şi multiculturale, în care constanta este schim­­barea şi turbulenţa. În acest context deosebit de ostil, scopul oricărei firme nu mai este ma­­ximizarea profiturilor, ci supravieţuirea. Pentru a supravieţui şi a se dezvolta, preţurile şi implicit reducerea costurilor şi-au pierdut rolul de factor decisiv şi de avantaj competiţional. De asemenea, universul locurilor de muncă s-a schimbat radical, fiind frecventă migraţia de la un loc de muncă la altul, care are efecte negative asupra păstrării confidenţialităţii.

Pentru a supravieţui şi a se adapta unei asemenea situaţii, companiile pot examina şi în­cer­ca să aplice cele mai bune şi mai revoluţionare practici, din cadrul organizaţiilor vizionare (Collins şi Porras, 2006) şi cele ale managerilor excepţionali (Buckingam şi Coffman, 2005). Im­plementarea strategiilor practicate de aceste organizaţii, vor conduce nu numai la supra­vie­ţu­irea lor, ci şi la o creştere constantă reală a profiturilor, la o fidelizarea angajaţilor şi a cli­en­ţi­lor, la inovaţii surprinzătoare şi la un spirit de iniţiativă dezvoltat. Ceea ce au descoperit şi ceea ce utilizează organizaţiile vizionare şi managerii de elită, este puterea nelimitată a re­sur­­­sei umane, modul nou de a trata oamenii prin maximizarea ta­len­­­­telor individuale înnăscute ale angajaţilor (Coffman şi Conzalez-Molina, 2007, p. 15), prin crearea unor locuri de mun­că de excepţie, puternice şi pline de viaţă şi prin implicarea emo­­­­­ţională şi prin fideli­za­rea an­ga­­jaţilor şi a clienţilor.

Bibliografie:

Buckingham, Marcus şi Coffman, Curt. (2004). Manager contra curentului. Bucureşti:

Editura ALLFA.

Coffman, Curt şi Conzalez-Molina, Gabriel. (2007). Calea Gallup. Economia emoţională –

calea sigură către succes. Bucureşti: Editura ALLFA.



Saturday, February 16, 2008

Costel Busuioc - Pavarotti al României





Wednesday, February 13, 2008

Despre iubire cu părintele arhim. Teofil Pârâianu

Parcurgând cuvintele pline de înţelepciune ale marelui nostru duhovnic Teofil Pârâianu, am rememorat şi una din discuţiile acestuia cu tinerii privitoare la tema iubirii. Spunea părintele: Sfântul apostol Pavel spune: "dragostea rabdă îndelung, este plină de bunatate, nu ştie de pizmă, nu se laudă, dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, dragostea niciodată nu piere. Prin urmare cel ce iubeşte are toate acestea: şi răbdare, şi bunătate, şi dreptate, şi adevăr, şi nădejde, toate acestea sunt cuprinse în iubire."

"
Aşadar aceste două lucruri să le aveţi în vedere: credinţa lucrătoare în iubire, credinţa şi iubirea, credinţa unită cu iubirea, iubirea manifestată de credinţă, iubirea întemeiată pe credinţă. Aceste lucruri trebuie să le aveti în vedere de la tinerete pâna la batrânete. Iubirea este fericire. Sa stiti ca cineva care iubeste e fericit. E bine sa cautam iubirea pâna la masura aceea sa ne trasportam unii pe altii din afara înauntru, sa ajungem sa ne trasportam unii pe altii în noi. Despre Dumnezeu se spune ca este iubire, si ca orice iubire, iubirea lui Dumnezeu trasfera în iubire, adica noi suntem iubiti de Dumnezeu si primiti în Dumnezeu. La fel si noi trebuie sa avem iubire fata de Dumnezeu si asta înseamna ca Dumnezeu vine în noi, îl purtam în noi. Poeta Zorica Latcu a scris o poezie intitulata "Te port în mine" cu ideea aceasta ca atunci iubesti pe cineva când îl porti în tine. Si zice asa:

"Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ,

Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,

Te port în trup, în sânii albi şi grei,

Cum poartă rodia samânţa ei.

Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,

Un cântec vechi, cu crai din Rasarit.

Şi port la gât, nepreţuit şirag,

Strânsoarea cald-a braţului tău drag.

Te port în mine tainic, ca pe-un vis,

În cer înalt de noapte te-am închis.

Te port lumină rimenă de zori,

Cum poartă florile mireasma lor.

Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.

O poamă aurita de smochin,

Te port în braţe, horbote subţiri,

Mănunchi legat cu grija, fir cu fir.

Cum poartă floarea rodul de cais,

Adânc te port în trupul meu şi-n vis."

"Prin urmare, adevărata iubire aduce în fiinta celui care iubeste pe cel pe care îl iubeste: pe Dumnezeu, pe oameni, pe parinti, pe prieteni, pe cunoscuti, pe toti cei catre care ne este iubirea, îi aducem în sufletul nostru si îi purtam în noi. Un cuvânt de la Sfântul Munte zice asa: inima mea nu are decât intrari, iesiri nu are, cine a intrat odata în inima mea nu mai poate iesi de acolo pentru ca inima mea nu mai poate iesi de acolo pentru ca inima mea nu are decât intrari nu are si iesiri.

La tinerete omul e propriu pentru iubire, însa demulte ori e propriu pentru o iubire egoista. Trebuie să avem iubirea asa cum o are în consideratie Dumnezeu, adica, o iubire care ne fericeste si o iubire care fericeste pe cei din jurul nostru. Eu ma bucur de aceasta întâlnire, de faptul ca ati petrecut câteva zile la manastire, ma bucur ca ati luat parte la sfintele slujbe cu noi, ma bucur de aceia dintre voi care v-ati spovedit, ma bucur de preocuparile pe care le aveti, dar va atrag atentia: Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc în viata noastra, pe primul plan al existentei noastre, întâi e Dumnezeu si apoi omul, Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc în inima noastra, daca nu-i pe primul loc nu-i pe locul care i se cuvine. Credinta în Dumnezeu este o credinta despovaratoare, o credinta care ne ajuta sa ocolim lucrurile rele, credinta trebuie sa fie unita cu iubirea, sa fie lucratoare în iubire, dupa cuvântul: de a-si avea credinta atât de multa încât sa mut si muntii, daca nu am iubire nimic nu sunt, n-am nici o valoare."


Interviu cu Dumnezeu - Octavian Paler

Recitind fragmente din opera lui Octavian Paler nu am putut să trec cu vederea peste un fragment drag sufletului meu şi anume "Interviu cu Dumnezeu". Am să redau în cele ce urmează acest fragment şi vă invit să reflectăm cu mare atenţie la aceste cuvinte pline de însemnătate.
Am visat că am avut un interviu cu Dumnezeu.

“Deci, vrei să ai un interviu cu mine?” a întrebat Dumnezeu.

“Dacă ai timp...”, am răspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit.

“Timpul meu este veşnic; ce te gândeşti să mă întrebi?”


“Ce te surprinde cel mai mult la omenire?…"


Dumnezeu a răspuns...

Că, gândindu-se cu îngrijorare la viitor, ei uită prezentul, astfel că ei nu trăiesc nici în prezent, nici în viitor. Că ei trăiesc ca şi când nu vor muri niciodată, şi mor ca şi când n-ar fi trăit vreodată…”


“Că se plictisesc cu copilăria - se grăbesc să crească mari şi apoi iarăşi tânjesc să fie copii.


Că îşi pierd sănătatea ca să facă bani şi apoi îşi cheltuiesc banii ca să-şi refacă sănătatea.


Braţele Lui Dumnezeu m-au luat şi am tăcut un moment, apoi am întrebat...
“Ca un părinte, care sunt câteva din lecţiile vieţii pe care vrei să le înveţe copiii Tăi?”

Dumnezeu a răspuns zâmbind:


“Să înveţe că ei nu pot face pe nimeni să-i iubească.
Ce pot face însă, este să se lase iubiţi.

Să înveţe că cel mai valoros lucru nu este ceea ce au în viaţa lor,
ci pe cine îl au în viaţa lor.

Să înveţe că nu-i bine să se compare pe ei înşişi cu alţii.

Să înveţe că o persoană bogată nu este una care are
cel mai mult, ci una căreia îi trebuie cel mai puţin.


Să înveţe că doar în câteva secunde pot provoca răni adânci
în persoana iubită, şi pot trece mulţi ani ca să le vindece.

Să înveţe să ierte prin practicarea iertării.

Să înveţe că sunt persoane care îi iubesc cu mult,
dar pur şi simplu nu ştiu să exprime sau să-şi arate sentimentele.

Să înveţe că banii pot cumpăra orice, dar nu...

FERICIREA !!!!

Să înveţe că doi oameni pot privi la acelaşi lucru dar îl pot vedea foarte diferit.

Să înveţe că nu totdeauna este suficient să fie iertaţi de alţii,
ci, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.


Şi să înveţe că Eu sunt aici cu ei -- întotdeauna.”


Saturday, February 9, 2008

Ostrovul- o adevărată capodoperă cinematografică

Revizionam în această seară filmul "Ostrovul", producţie cinematografică rusească din anul 2006. Un film de excepţie pe care îl recomand cu căldură. După cum afirma şi părintele Rafail Noica, filmul este o predică cu mijloacele moderne, cinematografice. Actorii sunt desăvârşiţi. E mai mult decât un film, e adevărată trăire duhovnicească.
Mi-a plăcut şi aprecierea lui Danion Vasile cu privire la film, el numindu-l un film rugăciune.
" Filmul şochează prin simplitatea lui. Ne arată o lume în care Dumnezeu lucrează în chip minunat. Ne cheamă, de altfel, să vedem cu alţi ochi lumea în care trăim. Şi pe care o credeam pustie…"
(Lumea credinţei, aprilie 2007)

Este o peliculă în care liniştea îţi ridică întrebări de o puternică profunzime, te face să pătrunzi tainele acestei lumi şi să încerci să le înţelegi.

Este un film care merită trăit secvenţă cu secvenţă şi care la fiecare nouă vizionare aduce noi şi noi sensuri, noi şi noi zvâcniri sufleteşti.

Sunday, February 3, 2008

Icoane ortodoxe rusesti

Părintele Stăniloae- Despre Dumnezeu

Friday, February 1, 2008

Cuvinte ziditoare

"În viata crestinului, deznadejdea si nepasarea sunt distrugatoare. Pe cel care a cazut în pacat, deznadejdea nu-l lasa sa se ridice, iar pe cel care este în picioare, nepasarea îl face sa cada. Deznadejdea îl lipseste pe om de bunatatile pe care le-a dobândit, iar nepasarea nu-l lasa sa scape de relele care îl apasa. Nepasarea îl coboara din ceruri, pe când deznadejdea îl coboara de tot în prapastia rautatii. Iata cât de mare este puterea celor doua patimi."
(Sf. Ioan Gură de Aur)