Există desigur factori externi şi factori interni ce se pot analiza pentru înţelegerea mecanismului crizelor din România sau din alte părţi ale lumii. Unii factori sunt generali, alţii sunt specifici fiecărei culturi. Dacă eliminăm factorii externi, descoperim cu neplăcere pe cei interni, fără de care niciun fel de influentă externă nu ar avea acelaşi impact major în generarea de crize.
În cazul României, principalii factori interni sunt, la o analiză simplă şi la prima vedere, următorii:
1. Lipsa noastră de implicare şi de asumare. Aceasta este, ce-i drept, de lungă tradiţie, are certe influenţe externe şi a fost încurajată de afară dar, în acest moment a devenit endemică si nu factorul extern trebuie acuzat. Chiar dacă e produsul unei vechi tradiţii de tipul „capul plecat sabia nu-l taie” şi frizează laşitatea, nesimţirea şi lenea, (şi trebuie s-o recunoaştem cu sinceritate, oricât ar fi de neplăcut), el există şi trebuie depăşit. Iar acest lucru se întâmplă în general în momente de mare cumpănă.
La noi, cel puţin în ultima vreme, nu s-a mai cultivat tradiţia muncii bine făcute, ci s-a mers pe vânătoarea de privilegii şi profit fără muncă, aceasta aducând după sine, în multe cazuri, grave dezechilibre. Dacă avem conducatori ineficienţi şi fără soluţii este datorită nepăsării celor ce i-au votat. Dacă ajungem să ieşim în stradă este din cauza neglijenţei noastre, a tuturor, în supravegherea dinamicii politice şi administrative. Când domnul Sobaru a sărit de pe balconul Parlamentului, în semn de protest faţă de anumite măsuri, riscându-şi viaţa, o mare parte dintre noi am considerat că este dezechilibrat mintal. Şi nu este, depun marturie, căci l-am cunoscut personal.
Este doar o expresie a laşităţii în care ne-am format, a lipsei noastre de implicare, a unor defecte culturale ce nu au fost corectate, ci amplificate, de sistemul de educaţie şi de mass media. Trebuie să fim sinceri cu noi înşine, ca să putem să ne ridicăm din genunchi în picioare în condiţii de criză.
2. Fuga din faţa realităţii este o altă trăsătură caracteristică ce ne-a dus în criză. În loc să făurim ceva solid, noi am învăţat să improvizăm după principiul „merge şi aşa” şi să continuăm să visăm. Când visul se transformă în alcoolism sau în alte surogate de putere sau avere, asta denotă un comportament imatur. Noi încă ne jucăm de-a statul paternalist, în loc să ne implicăm să reconstruim ţara de la nivelul zero, unde suntem acum. Grav este ca nu avem exemple de urmat, dar asta tot nouă ni se datorează. Am votat persoane ce sunt ca noi, care ne reprezintă cu toate defectele şi calităţile noastre, nu am votat persoane ce au capacitatea necesară găsirii de soluţii. In cazul acesta cei votati nu au fost capabili sa faca mai mult, dar daca altii cu aceleasi caracteristici reprezentative pentru popor ar fi fost votati nu stiu daca ar fi facut mai bine.
Astfel, ne-am furat şi ne furăm singuri căciula căci nu suntem atenţi la calitate, competenţă, responsabilitate, ci la felul în care arată sau vorbeşte alesul nostru, adică la ce suntem atenţi în privinţa noastră. Şi cum pe noi nu ne „obsedează” câtuşi de puţin propria responsabilitate, propria competenţă sau propria muncă de calitate, nu ne interesează şi nu ştim să o identificăm la alţii.
Un extraordinar exemplu în acest sens este cazul unui profesor remarcabil din facultatea de matematică din anii ’70, care a reuşit să emigreze în Germania. Acest profesor era remarcabil din două motive: o capacitate profesională extraordinară şi un handicap fizic şi de exprimare la fel de mare. Când a ajuns în Germania, într-un oraş, populaţia l-a ales primar, după o logică foarte simplă: „dacă un om cu un handicap atât de sever a reuşit o atât de extraordinară performanţă intelectuală, înseamnă că este un om extraordinar care ne va ajuta să rezolvam problemele pe care le avem”. Din acest motiv Germania este motorul economic al Uniunii Europene.
3. Nu ne preţuim valorile decât atunci când nu mai sunt în viaţă. Este o altă formă de infantilism în lupta pentru imagine în locul luptei pentru soluţii concrete. O naţiune mare a depăşit aestt prag şi s-a putut astfel dezvolta. Când americanii au lansat ideea că nu trebuie să te mai întrebi ce face ţara pentru tine, ci ce faci tu pentru ţară, au făcut şi caţiva paşi în direcţia pildei, dar, se pare, nu au mers pre departe. Alte naţiuni însă au făcut-o şi nu au crize. Noi, în schimb, ne-am alungat valorile. Act sinucigaş, căci ei erau singurele exemple de oameni ce se gândeau la ce pot ei face pentru ţară. Îi alungăm şi acum, în loc să-i încurajăm. Aşa că nu vom putea ieşi din haos decât atunci când vor veni alţi oameni în locul nostru să o facă.
4. Egocentrismul şi hoţia sunt alte caracteristici frecvent la noi, dar aici nu trebuie să generalizăm. Există încă resurse de revitalizare a normalităţii, căci există oameni altruişti şi generoşi ce pot fi luaţi ca exemplu. Din păcate, nu-i promovăm pe aceştia, ci pe şmecherii ce ştiu să ne mintă frumos. Asta duce la absenţa sentimentului comunitar. Nu facem muncă în favoarea comunităţii, ba o şi interzicem, chiar prin Constitutie. Această caracteristică ne condamnă la ineficienţă şi la incapacitatea de a răspunde rapid şi coerent la diversele crize.
Nu vreau să absolutizez când spun că aceste caracteristici sunt proprii tuturor românilor. Orice ţară îşi păstrează sămânţa umana pentru orice fel de formulă de acţiune in fata greutatiloor. Din păcate, prezenţa lor la pachet năpădesc şi acoperă caractersiticile pozitive pe care le avem. Este mare păcat pentru inteligenţa românească, dacă nu este dublată de vizionarism şi înţelepciune, nu duce nicăieri, sau emigrează acolo unde este preţuită. Este păcat de ospitalitatea românescă deoarece, dacă nu este însoţită de respectul pentru calitate, de respectul pentru mediul natural sau pentru cultura altora, nu duce nicăieri. Este păcat de uitarea noastră de sine în faţa pericolului şi de vitejia implicită, dacă se manifestă doar în faţa morţii, nu şi în faţa evenimentelor cotidiene.
Calităţile pe care le avem ca popor sunt cele care ne dau forţă de a face faţă încercărilor istoriei. Când domnul Sobaru s-a aruncat de la balcon am avut o poză a calităţilor şi defectelor noastre. Dacă acest eveniment s-ar fi petrecut în Germania, de exemplu, în aceeaşi zi ar fi ieşit spontan în stradă o mulţime de oameni ca să răstoarne guvernul. La noi nu s-a petrecut aşa ceva, ceea ce înseamnă că avem guvernele pe care le merităm şi că nici noi nu am conduce mai bine decât aceste guverne.
Acestea sunt motivele pentru care, cu toţii, trebuie să avem o perioadă de maximă luciditate şi să acţionăm în mod coerent. Avem nevoie de tinerii ce au făcut studii în afara ţării. Mulţi au plecat din patriotism şi cu gândul de a se întoarce şi de a ajuta la ieşirea nostră din criză. Avem nevoie de luciditate în faţa realităţii, nu de imagini frumoase ce ascund un conţinut urât. Ascunderea sub preş a gunoiului nu este o soluţie, mai ales în timp de criză.
Am văzut personal că acest lucru se poate: în Polonia, în anul 1990, din gara din Katovitze plecau multe trenuri pline cu colete dăruite de polonezi românilor ce scăpaseră de Ceauşescu. Coletele erau manevrate de puşcăriaşi eliberati... Nu a dispărut nici măcar o cutie de pantofi! Polonezii încă erau recunoscători românilor pentru ajutorul dat cu mulţi ani în urmă, în tranzitarea tezaurului lor pe teritoriul nostru. Am văzut, de asemenea, în biserica lor catolică, preoţi predicând împotriva alcoolismului naţional, recunoscut şi tratat cu seriozitate, prin programe concrete.
Ce-i luminase pe polonezi? Un om ce-i reprezenta şi pe care îl urmau fără crâcnire: Papa Ioan Paul al II-lea - un lider spritual adevărat, de origine poloneză. Trebuie să înţelegem că sincerităţii acelor ani i se datorează forţa de a depăşi criza pe care o are Polonia în acesti ani. Şi măcar acum, în ceasul al 12-lea, trebuie să ne regăsim „mintea românului de pe urmă” şi să avem şi puterea de a o cultiva şi dincolo de momentele de restrişte.
Autor: Florian Colceag
No comments:
Post a Comment