Românul în viziunea lui Mircea Vulcănescu (Un colos al culturii româneşti)

Românul nu se agaţă, ca alţii, cu disperare, de rezultatele faptei sale. "Fă binele şi dă-l pe apă!" zice un proverb. Pentru că, ceea ce-l face să făptuiască nu este sentimentul că rezultatul atârnă de faptă, ci nevoia de a se pune în regulă cu rânduiala lucrurilor, nevoia de a-şi împlini rostul, răspunzând chemării care i se face, nevoia de a fi în rând. De aceea, îl vom vedea făptuind, chiar în cele mai absurde circumstanţe şi stăruind a făptui, chiar atunci când considerarea raţională a împrejurărilor faptei lui l-ar fi îndreptăţit poate să nădăjduiască. Şi ce-l mai face să făptuiască uneori, în sfârşit (...), e împrejurarea că nu are încotro! (...)

Cheia acestei atitudini a românului o ştim acum. Ea vine din faptul că purtarea lui e totdeauna ancorată-n veşnicie, că totdeauna românul are în faţa lui nu exigenţele mărunte impuse de condiţiile de fapt, ci fiinţele stihiale, vedenia de slavă a esenţei tuturor lucrurilor, care atârnă de îndurarea lui Dumnezeu, ci nu de fapta omului.