Sunday, November 29, 2009

Opere Spiru Haret (volumele I-VI)

Am avut plăcuta ocazie de a participa în decursul zilei de ieri la o minunată lansare de carte, şi anume Operele lui Spiru Haret, primele şase volume. Au prezentat Ecaterina Andronescu, Mircea Maliţa, Nicolae Manolescu, Constantin Schifirneţ şi Remus Pricopie. Cele unsprezece volume din Operele lui Spiru C. Haret, publicate sub îngrijirea profesorului Constantin Schifirneţ, reprezintă un demers editorial de restaurare a memoriei culturale, sociale, educaţionale a culturii şi civilizaţiei româneşti moderne. Volumele VII-XI vor fi publicate pe parcursul anului 2010.
Speranţa mea este că prin publicarea operelor marelui academician, matematician, pedagog român de excepţie şi reformator al societăţii româneşti vom reuşi să îi ducem mai departe munca şi vom reclădi spaţiul românesc.
Felicitările mele şi întreaga mea admiraţie colectivului care a reuşit publicarea primei părţi a operelor unui mare român!

Sunday, November 15, 2009

Mecanismul Votului: cum se decid alegatorii într-o campanie prezidenţială

Pentru că ne aflăm în plină campanie electorală, mi-am adus aminte de o carte extrem de interesantă pe care am citit-o în studenţie: Mecanismul Votului: cum se decid alegatorii într-o campanie prezidenţială.

Un lucru care trebuie reţinut este acela că oamenii cu cel mai mare interes sunt liderii de opinie. Pe lângă faptul că sunt cel mai bine informaţi, ei au şi o extraordinară putere de influenţă a membrilor comunităţii al cărei lideri sunt. Liderii de opinie nu coincid cu oameni proeminenţi ai comunităţii din punct de vedere social, cu cei mai bogaţi sau cu liderii civici. Ei se găsesc în toate grupurile profesionale. În privinţa urmăririi comunicării politice, pe fiecare nivel de interes, liderii de opinie citesc şi ascultă materiale de campanie mult mai des decât restul cetăţenilor şi discută politică mult mai des decât alţii.


Dedicaţie pentru angajaţii de pretutindeni

Trebuie să ne transformăm locul de muncă într-o staţie de alimentare a creierelor, nu doar într-o pistă de curse. (Kjell Nordstrom & Jonas Ridderstrale, Funky Business)

Paul Evans: Nu va mai ganditi atat de mult la politicile de HR, ganditi-va mai mult la oameni!

Executivii nu ar trebui sa se gandeasca atat de mult cum sa atraga oameni buni care sa lucreze in departamentul de HR, este de parere Paul Evans, profesor de Organizational Behavior la INSEAD, Franta si director al centrului de resurse umane si dezvoltare organizationala al centrului Shell.

Sursa: http://www.zf.ro

Bătălia creierelor

Noul război rece este mai subtil - este bătălia dintre creiere. (Kjell Nordstrom & Jonas Ridderstrale, Funky Business)

In memoriam- Gheorghe Dinică

Saturday, October 31, 2009

Din învăţăturile părintelui Arsenie Boca

"Nu plecaţi din ţară, că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici"

Interviu cu parintele Teofil Paraianu-5 noiembrie 2008

Vă invit să ascultaţi un interviu minunat cu părintele Teofil Pârâianu din 5 noiembrie 2008. Interviul îl puteţi asculta aici. Dumnezeu să îl odihnească!

Thursday, October 29, 2009

Parintele Teofil Paraian a trecut in lumea dreptilor. Dumnezeu sa il odihneasca!

Marele duhovnic roman Teofil Paraian a trecut la cele vesnice in aceasta dimineata de joi 29 octombrie 2009 la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.
Parintele Teofil s-a nascut la 3 martie 1929 in satul Toparcea, din apropierea Sibiului. A primit la botez numele Ioan si a fost fiind primul dintre cei patru frati. S-a nascut fara vedere, motiv pentru care urmeaza cursurile unei scoli primare pentru nevazatori la Cluj-Napoca, in perioada 1935 – 1940. Intre anii 1942 – 1943, isi continua cursurile la o scoala de nevazatori la Timisoara. Cursurile liceale sunt facute tot la Timisoara, intr-un liceu teoretic pentru vazatori.Urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Sibiu, intre anii 1948 – 1952. La 1 aprilie 1953 intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Este calugarit in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului si primeste numele de Teofil. Dupa sapte ani de la calugarie este hirotonit diacon de catre Mitropolitul Nicolae Colan. La 13 mai 1983 este hirotonit preot de catre Mitropolitul Antonie Plamadeala. La aceasta data primeste si hirotesirea intru duhovnic. In anul 1986 este hirotesit protesinghel, iar in anul 1988 arhimandrit.


Sunday, October 25, 2009

STUDIU: CE E BUN PENTRU CEO E BUN SI PENTRU ORGANIZATIE?

Bucuresti, 23 octombrie 2009. HR Club (www.hr-club.ro) asociatia profesionistilor in resurse umane din Romania, cu sprijinul Daedalus Millward Brown, a lansat rezultatele studiului de Parteneriat strategic intre functiunea de Resurse Umane si managementul de varf, in cadrul Conferintei Nationale care a avut loc pe data de 22 octombrie.

Conform studiului, directorii de Resurse Umane considera ca au nevoie sa isi imbunatateasca capabilitatile strategice si financiare pentru a deveni parteneri strategici pentru managementul de varf.

Managerii generali, in schimb, sunt dispusi sa incheie parteneriatul strategic cu directori de RU care pot fi un model de urmat pentru ceilalti, care se dovedesc abili in luarea deciziilor si care sunt orientati spre rezultate. De asemenea, managementul de varf considera de o importanta majora curajul oamenilor de RU de a cere mai mult, de a ii provoca pe angajati.

Rezultatele studiului mai releva faptul ca directorii de resurse umane considera drept principale puncte forte recrutarea si evaluarea perfomantei angajatilor, dar ca ar trebui sa lucreze mai mult la sustinerea functiunii de RU ca partener strategic pentru dezvoltarea afacerii precum si la managementul talentelor. Directorii generali sunt de acord asupra punctelor forte ale HR-ului, insa considera ca ar trebui sa puna mai mult accent pe managementul schimbarii si al transformarii culturale si pe managementul relatiei dintre munca si viata personala a angajatilor.

Acest proiect cu finantare europeana ne-a oferit oportunitatea de a realiza si in Romania un studiu precum cel lansat de The Boston Consulting Group si de Asociatia Europeana pentru Managementul Oamenilor – Creating People Advantage in Times of Crisis. Speram ca rezultatele aceastui sondaj sa le fie utile specialistilor in resurse umane si managerilor generali, atunci cand creeaza strategiile de resurse umane precum si in managementul performantei, necesar organizatiilor pentru a depasi acest moment dificil”, declara Csaba Gergely presedintele HR Club.

Sunday, October 18, 2009

Dave Ulrich co-author of HR Transformation



Named as BusinessWeek's #1 Management Educator, expert Dave Ulrich and his team of authors bring human resources a whole new way of thinking and practicing—moving the focus from internal issues to actively helping to set business strategies.

Friday, October 16, 2009

BIBLIOTECA VIRTUALA GRATUITA PENTRU TOTI SPECIALISTII IN RESURSE UMANE

Bucuresti, 13 octombrie 2009. HR Club asociatia profesionistilor de resurse umane din Romania, a lansat astazi primul portal de Resurse Umane din Romania www.hr-club.ro.

Portalul face parte din proiectul Parteneriat in sprijinul dezvoltarii domeniului resurselor umane cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 sub numarul POSDRU/41/3.3/G/17900.

Noul portal, www.hr-club.ro, se adreseaza grupului tinta al proiectului POSDRU format din specialisti in resurse umane, manageri generali, reprezentanti ai partenerilor sociali si ai altor organizatii din societatea civila, reprezentanti ai institutiilor publice si integreaza atat informatii generale despre activitatea HR Club si proiectul POSDRU, cat si un centru online de resurse.

Centrul de resurse online include doua zone majore: bibilioteca virtuala, unde pot fi rasfoite rapoarte, articole, legi, interviuri si studii utile specialistilor in resurse umane, si o zona dinamica, formata din instrumente tip forum si wikis, care constituie o platforma propice pentru dezbaterea subiectelor de interes din aria resurselor umane.

Ne propunem ca acest portal sa devina o resursa importanta de instruire si un spatiu in care specialistii in resurse umane sa poata impartasi din experienta lor si sa obtina solutii pentru problemele pe care le intampina. Suntem mandri de acest proiect de pionierat si speram ca prin accesibilitate sa devina prima resursa de informare pe care o considera practicienii din domeniul resurselor umane atunci cand vine vorba despre bune practici, noutati, strategii de resurse umane, dezvoltare profesionala si organizationala, managementul performantei, legislatia muncii si nu numai”, decalara Csaba Gergely, presedintele HR Club.

Sunday, September 27, 2009

Ce importanţă mai are renumele unei facultăţi în România şi despre fabricile de diplome

Opinii ale oamenilor de HR din România:

Caroli: „Numele unei facultăţi nu mai reprezintă o garanţie a succesului profesional”

„În momentul de faţă, numele unei facultăţi nu mai reprezintă o garanţie a succesului profesional nici pentru angajat, nici pentru angajator”, ne-a declarat Mihaela Ciobanu, specialist în recrutare în cadrul Caroli. Chiar şi aşa, pentru Caroli este foarte important gradul de implicare al absolvenţilor în parcurgerea studiilor universitare, dar şi forma sub care aceştia au frecventat facultatea (zi, frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă, n.r.). Aceasta subliniază că astăzi companiile sunt interesate cu precădere de experienţa candidaţilor şi mai puţin de studiile absolvite.

„Dacă vorbim despre o poziţie de top management sau senior, un MBA în străinătate reprezintă cu siguranţă un mare plus, dar nu constituie singurul criteriu de selecţie”, mai spune Mihaela Ciobanu.

London Brokers: „Facultăţile private nu sunt decât fabrici de diplome”

Compania London Brokers angajează, în principal, absolvenţi ai facultăţilor cu profil tehnic şi economic la universităţi de stat din România. Întrebat dacă absolvenţii unor facultăţi din străinătate au un avantaj, Ovidiu Demetrescu, directorul de resurse umane, a spus că „nici nu suferă comparaţie”, motivându-şi răspunsul prin faptul că învăţământul autohton nu mai este de calitate.

„Facultăţile private din România nu sunt decât nişte fabrici de diplome generatoare de profituri pentru acţionarii lor şi atât. Absolvenţii care ies de acolo nu au nici măcar cunoştinţe de bază din domeniul lor, dar cel mai grav este că nu au obişnuinţa actului de a învăţa şi de a citi despre un anume subiect, nemaivorbind de slabele abilităţi de comunicare şi de lipsa de competitivitate. În concluzie, cred că vom deveni o naţiune de slugi dacă guvernanţii nu iau măsuri corective pentru ridicarea calităţii învaţământului românesc. Vedeţi exemplul Indiei, care a creeat IIT -urile ca replică la MIT şi care acum a devenit un pol major de atracţie pentru companii high tech, IT, medicină etc”, a declarat Ovidiu Demetrescu pentru capital.ro.

Genco: „Absolvenţii de la stat obţin scoruri mai bune la testele pentru poziţii de specialist”

„Sunt poziţii de specialist pentru care managerii noştri au preferat absolvenţi ai universităţilor de stat. Dar asta nu din cauza unor preconcepţii. Pur şi simplu, intervievând candidaţi din ambele categorii şi testându-le riguros cunoştinţele, statistica noastră internă a dovedit că aceştia sunt mai bine pregătiţi şi că au cunoştinţe mai aprofundate. Exemplul care îmi vine în minte este legat de unele poziţii în domeniul financiar-economic”, a dezvăluit pentru capital.ro Cristina Ilinca, HR director în cadrul Genco. Tot ea afirmă, însă, că nu există niciun fel de diferenţe între absolvenţii din ţară şi cei din străinătate. „În momentul citirii unui CV, decizia de a selecta acel candidat pentru un potenţial interviu nu este influenţată de ţara în care au fost finalizate studiile”, subliniază Ilinca.

Danone: „Statistic, majoritatea angajaţilor provin de la trei universităţi”

Reprezentanţii Danone susţin că absolvirea unei anumite universităţi nu reduce automat şansele de a obţine un job în cadrul companiei. „Toţi candidaţii care aplică pentru posturi care necesită studii superioare şi îndeplinesc acest criteriu vor fi trataţi în mod egal şi fără discriminare. Una dintre valorile companiei nostre este deschiderea. Considerăm că diversitatea este o sursă de bine şi de schimbare pozitivă, o oportunitate constantă”, spune Andreea Monica Mureşan, corporate communication manager în cadrul Danone România.

În cazul Danone, însă, se poate observa un „top” al absolvenţilor din diverse centre universitare. „Din punctul de vedere statistic, se poate constata că majoritatea şi-au finalizat studiile în trei universităţi: Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Universitatea din Bucureşti”, a declarat Andreea Monica Mureşan.

Orange: „Studiile în străinătate pot fi un atu”

Pe de altă parte însă, Alexandru Andrief, HR business partner în cadrul Orange, spune că studiile universitare în străinătate pot reprezenta un atu. „Studiile în străinătate, în special în cadrul universităţilor de prestigiu, pot reprezenta un avantaj competitiv pentru un viitor angajat. Echipa de recrutare a Orange România urmăreşte însă să identifice în ce măsură studiile universitare sau post-universitare, fie în ţara, fie în străinatate, se imbină cu abilităţile comportamentale cerute de profilul postului şi cu motivaţia candidatului”, afirmă Andrief.

HayGroup: „Nu luăm în considerare absolvenţii facultăţilor private”

„Absolvenţii din România, marea majoritate, au un MBA sau Master în SUA sau ţările din Vestul Europei, sunt numai de la universităţi de stat – centre universitare foarte mari din Bucureşti sau Cluj-Napoca, profile diferite în funcţie de domeniu”, spune Alina Popescu, director de resurse umane la HayGroup. Prestigiul universităţii este un criteriu important într-o companie de consultanţă, „mai ales pentru că absolvenţii vorbesc o altă limbă la perfecţie şi s-au adaptat la culturi diferite, deci se pot adapta rapid la diferite medii de business sau client”.

Alina Popescu recunoaşte direct că nici măcar nu ia în considerare absolvenţii de facultăţi particulare, „pentru că ambiţia este importantă în carieră, iar celor care au intrat la facultăţile particulare le-a lipsit ambiţia de a se pregăti şi de a învăţa pentru a fi unul dintre absolvenţii de facultăţi de stat fără costuri mari de taxe suplimentare”.

Luxten Lighting Company: „Odată ajuns la interviu, contează mai puţin diploma”

„Fiind o companie ce activează în domeniul serviciilor de iluminat, majoritatea angajaţilor cu studii superioare au profil tehnic: energetică, electrotehnică, etc”, spune Silvia Şerbănescu, director de HR la Luxten Lighting Company SA. Aspiranţii la un job în companie care au absolvit o universitate străină au mai multe şanse să fie invitaţi la interviu. „Odată ajuns la interviu, acest lucru este mai puţin important. Contează cunoştinţele, aptitudinile, atitudinea, etc”, a mai adăugat Silvia Şerbănescu.

Alison Hayes România: „Nu am făcut niciodată diferenţe în funcţie de facultatea absolvită”

„Majoritatea angajaţilor companiei Alison Hayes sunt absolvenţi de Drept, ASE, Medicină sau Management. Mulţi au şi MBA/ACCA sau diferite alte specializări, în funcţie de profil”, spune Corina Neagu, head of HR la Alison Hayes. Deşi universităţile de peste hotare nu îi impresionează foarte mult, acestea pot reprezenta un avantaj doar dacă au absolvit la profilul căutat, însă contează şi experienţa, referinţele, cunoştinţele şi abilităţile dobândite.

„Din punctul meu de vedere, ca om cu peste 5 ani de experienţă în recrutare, nu am făcut niciodată diferenţe pe baza facultăţii şi părerea mea este ca nu ar trebui să conteze asta”, a completat Corina Neagu.

Eurolines Cards: „Contează mai mult experinţa decât diploma”

„Dat fiind specificul activităţii, la noi sunt solicitate în majoritate studii economice – ASE sau juridice. Pentru alte poziţii (vânzări, IT, etc) se cer studii conform cu fişa postului”, spun reprezentanţii Eurolines Cards. Din punctul acestora de vedere, sunt mai importante calităţile, experienţa şi realizările decât ce scrie pe diplomă.

Impact SA: „Se acordă mai mult credit unei persoane care are şi practică în străinătate”

Angajaţii companiei de dezvoltare imobiliară Impact SA se împart în trei categorii mari: 30% sunt absolvenţi de Politehnică, 30% absolvenţi de ASE şi 30% absolvenţi de Construcţii (UTCB) şi doar 10% alte facultăţi. Dacă încearcă să se angajeze la această companie, un candidat care are studii în străinătate este mai bine văzut decât unul care a terminat facultatea în România. „Nu neapărat în mod corect, dar există tendinţa de a supraaprecia studiile în strinătate. Se acordă mai mult credit unei persoane care are şi practică în străinătate”, explică Daniel Țoghină, director de HR.

Interact: Contează experienţa cu candidaţi proveniţi de la anumite universităţi

Pentru trainerii de limbi străine din Interact, o companie specializată în dezvoltarea capitalului uman, se poate vorbi de o anumită specializare a studiilor – sunt absolvenţi de Limbi Străine, Universitatea Bucureşti, Cluj, Sibiu etc. “În măsura în care studiile din străinătate sunt relevante pentru poziţia pe care o recrutăm (de exemplu studiile în Franţa pentru un candidat la poziţia de trainer de limba franceză, acestea sunt mai bine văzute decât facultăţile din România”, declară Catrinel Poestema, Managing Partner la Interact. Deşi instituţia de învăţământ absolvită nu este un criteriu principal de recrutare, “prioritatea CV-urilor selectate este dată şi de experienţa noastră cu candidaţi proveniţi de la anumite universotăţi”, adaugă Catrinel.

Sursa: www.capital.ro

STUDIU: Companiile nu vor lideri în departamentele de HR

Majoritatea companiilor din întreaga lume nu dezvoltă un program de dezvoltare a abilităţilor de leadership în rândul angajaţilor din departamentele de resurse umane, potrivit unui studiu realizat de Institute for Corporate Productivity.

Potrivit acestuia, doar 29% dintre firme oferă astfel de programe şi, în cele mai multe cazuri, o fac pentru a asigura succesiunea în companie. Un training pe leaderhip dezvolta abilităţile de conducere ale angajaţilor din resurse umane şi fac din acesta un bun partener de business.

62% dintre cei care organizează astfel de programe, fac acest lucru pentru a asigura succesiunea pe un anumit post din cadrul departamentului de resurse umane. Alte motive ale bugetării unui program de dezvoltare a abilităţilor de leadership sunt identificarea talentelor din companie şi să ofere departamentului de HR un rol strategic.

Chiar şi aşa, numărul companiilor care au înţeles rolul pe care îl are creşterea unor angajaţi este mic, potrivit lui Jay Jamrog, reprezentant al Institute for Corporate Productivity. "O astfel de măsură asigură o mai mare rată a retenţiei şi o dezvoltare consolidată a business-ului”, mai susţine acesta.

Pentru implementarea unui program de leadership companiile apelează la pachetele clasice de training, la proiectele de grup sau coaching în sesiuni individuale.

Durata unui astfel de program poate fi de la şase luni la câţiva ani. “16% dintre respondenţi au avut parte de training de şase luni, 28% - de 6 -12 luni şi 31% au urmat procesul timp de aproape doi ani “, mai arată reprezentanţii Institute for Corporate Productivity.

Studiul a fost realizat în luna mai 2009 pe un eşantion de 308 respondenţi.

Sursa: www.capital.ro

Monday, September 21, 2009

SPECIALISTII IN RESURSE UMANE DIN ROMANIA VOR AVEA PROPRIUL MANUAL DE BUNE PRACTICI

Bucuresti, 21 septembrie 2009. HR Club (www.hr-club.ro), asociatia profesionistilor romani in Resurse Umane, da startul inscrierilor pentru primul Manual de Bune Practici in Resurse Umane (RU) din Romania.

Manualul de Bune Practici in Resurse Umane va cuprinde studii de caz care acopera sapte domenii cheie: recrutare si selectie, compensatii si beneficii, legislatia muncii si relatii de munca, managementul performantei, instruire & dezvoltare profesionala, design si dezvoltare organizationala, strategia de RU, lista fiind deschisa oricaror initiative de management al resurselor umane realizate in ultimii ani de organizatii care activeaza in Romania.

Acest Manual se realizeaza in cadrul proiectului "Parteneriat in sprijinul dezvoltarii domeniului resurselor umane", cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 si implementat de Asociatia HR Management Club in perioada mai 2009- august 2010, iar varianta finala a acestuia va fi lansata la jumatatea anului 2010 cu ocazia Conferintei de diseminare a proiectului POSDRU.

Membrii HR Club care voluntariaza in grupul de lucru pentru pregatirea acestui manual, vor analiza studiile de caz inscrise, pe baza a patru criterii: gradul in care solutia propusa este fundamentata din punct de vedere conceptual, teoretic si/sau etic; daca solutia foloseste si indeplineste indicatori cheie de performata pe proiect; masura in care solutia este replicabila si in alte organizatii, si daca solutia este simpla, dar, bineintele,s nu simplista”, declara Csaba Gergely, presedintele HR Club.

Sunday, September 20, 2009

Educaţia din România

A fost o vreme cand toti copii precoce erau considerati ca vor sfarsi ca Sidis ( un copil american de elita din Boston, despre care se spunea ca are un IQ de 300, vorbea fluent aproape 40 de limbi, corecta profesori de la Harvard la 11 ani; a sfarsit ca un functionar din propria sa dorinta pentru a se concentra asupra cercetarii sale departe de oameni – interjectia mea). Cel mai responsabil pentru schimbarea acestei convingeri a fost Lewis M. Terman.

Intre 1900 si 1920 a putut realiza un studiu pe aproape o suta de supradotati, si observatiile sale l-au convins ca multe din convingerile traditionale erau ceva mai mult decat superstitii. Pentru a confirma aceste observatii, el a obtinut un credit dela capitalul de stat in 1922, si l-a folosit pentru a cerceta o populatie de aproape un sfert de milion de copii, selectandu-i pe toti aceia cu un IQ mai mare de 140 pentru un tudiu ulterior. Acest grup a fost monitorizat in continuu inca de atunci.

Multe dintre convingerile anterioare despre supradotatii s-au dovedit intr-adevar a fi false. Supradotatii nu erau slabi sau bolnaviciosi, si desi incidenta miopiei este mare printre ei, sunt in general apreciati ca aratand mai bine decat contemporanii lor. Ei nu sunt tocilari.

Supradotatii sunt deseori perceputi ca indivizi solitari care tind sa manifeste un comportament bizar cand se confrunta cu diferite situatii. Cu toate acestea, daca cineva nu are capacitatea de a intelege ce se intampla in mintea unui supradotat, este foarte usor sa il respingi ca pe ceva grotesc. Mai multe detalii in urmatoarea editie a Revistei Excelenta.


Sursa: Kristof Lajos http://laji.wordpress.com/

Elevii - la şcoală ca să gândească, nu să tocească?!


Caută mai multe fişiere video ca acesta pe Educatia Excelentei

Wednesday, September 9, 2009

Pulsul Geostrategic

Pulsul Geostrategic 191 pag

Sunday, September 6, 2009

Dan Puric despre Dem Radulescu

Profesorul Gheorghe Ceauşu despre Dan Puric

Dan Puric este, la urma urmei, o conştiinţă înaltă a vremii noastre. Cu o energie neistovită, mînat de o vocaţie dominatoare, el creează incontinent, distribuindu-se în arta teatrului, în arta pedagogiei teatrale, în arta retoricii verbale şi aceea a omului public, gratificîndu-le cu excelenţă, dar fără să se împartă. .... Incoruptibil, glasul său se aude din ce în ce mai mult, iar simpatia şi preţuirea publică pentru el cresc de la o zi la alta.

Părintele Iustin Pârvu despre Dan Puric

Dan Puric te ajută să te cunoşti pe tine însuţi mai bine decît credeai că o poţi face....Văd în această lucrare a lui Dan Puric o renaştere a duhului lor ...a celor care au murit în închisorile comuniste din dragoste pentru România şi pentru Hristos ..... o refacere a glasului acestui neam, o conştiinţă care strigă, din ce în ce mai cu putere, că acest neam nu a murit.

Despre Omul frumos- Dan Puric la Cluj

Singapore şi Finlanda-două exemple pentru sistemul de învăţământ românesc

„Ceea ce este diferit şi pozitiv în Finlanda este faptul că profesorii sunt disponibili tot timpul şi îţi răspund la întrebările şi nelămuririle pe care le ai”, a povestit Laurenţiu Ciocan, un tânăr care a studiat, în 2006, Ingineria Mecanică la Departamentul Mectronică, în Kuopio, estul Finlandei.

Accesul la informaţie era posibil oricând, iar de la biblioteca facultăţii puteai împrumuta orice fel de carte. „Dacă nu o aveau o solicitau la o altă bibliotecă sau o cumpărau, dacă nu era exagerat de scumpă”, a mai spus acesta care şi-a pregătit, în Finlanda, lucrarea de licenţă.

Absolvent al Politehnicii din Timişoara, Laurenţiu, în vârstă de 27 de ani, îşi continuă acum studiile în Belgia. El le recomandă profesorilor români să fie mai abordabili. „Să fie cât mai deschişi şi informali cu studenţii lor şi să permită ca aceştia să li se adreseze folosind prenumele” este modalitatea prin care vor putea comunica mai uşor cu studenţii. „Astfel, interesul studentului pentru o anumită materie sigur va creşte”, a conchis Laurenţiu.


Lecţii pentru sistemul din România

Sistemul finlandez este construit pe principiul accesibilităţii. Nu se percep taxe de studiu pentru elevii la zi şi învăţământul este obligatoriu pentru nouă ani, începând de la vârsta de 7 ani. În 2006, elevii de 15 ani din Finlanda au avut cele mai bune rezultate la ştiinţe şi matematică, după examinările finale, conform standardelor europene.

În ceea ce priveşte Singapore, o importanţă semnificativă este acordată programelor de educaţie pentru elevii supradotaţi. Nouă şcoli primare şi şapte generale au format, în 2005, un consorţiu pentru cei mai talentaţi elevi. După o serie de teste, 1% dintre cei mai buni au fost aleşi pentru aceste programe în care materiile au fost adaptate nevoilor acestora. În 2008, şcolile au renunţat la acest program comun, în urma numărului ridicat de retrageri, mulţi elevi dotaţi neputându-se adapta ritmului rapid de învăţare. Totuşi, multe şcoli oferă, în cadrul curriculei, ore speciale pentru aceştia.


Sursa: www.evz.ro

Despre încă un român excepţional-Theodor Braşoveanu

Absolvent al Colegiului "Tudor Vianu", Theodor Braşoveanu a ajuns, în 2002, la Universitatea Vanderbilt, din statul Tennessee. A absolvit-o în 2006, cu Summa Cum Laude, cea mai înaltă distincţie. Performanţele la fizică, matematică şi informatică din primii ani de studii l-au recomandat pentru Phi Beta Kappa, cea mai veche societatea academică din State primindu-l încă din anul trei de studenţie. Din anul absolvirii, a început doctoratul în fizică la Princeton. Primul proiect a fost în domeniul fizicii particulelor elementare, lucrând câteva veri la celebrul Large Hadron Collider, vestitul accelerator de particule din Geneva, Elveţia. Teza de doctorat are ca subiect tehnicile de rezolvare numerică a ecuaţiilor lui Einstein, cu aplicabilitate în fizica găurilor negre şi existenţa undelor gravitaţionale.

"Contrar falsei controverse care se creează de multe ori, românii cu cariere de succes în străinatate, dar cu disponibilitate de a se întoarce în ţară, nu pretind ca România sau guvernul ei să le ofere taman salariile pe care le-ar avea în alte părţi. Vrem doar condiţiile în care să ne facem treaba onorabil" - Theodor Braşoveanu, doctorand la Princeton

Theodor Braşoveanu a ales Statele Unite în 2002, moment în care el şi alţi membri ai echipei olimpice au avut parte de o întâlnire uimitoare şi descurajantă cu Miron Mitrea, ministru al Transporturilor în guvernarea Năstase.

"Pe când încă oscilam în luarea hotărârii de plecare, am avut o întâlnire destul de searbădă, dar totuşi memorabilă, cu domnul Mitrea. Venise să-i întâlnească pe olimpicii de la “Tudor Vianu” (Colegiul Naţional de Informatică) şi mai mulţi dintre noi l-am întrebat ce susţinere oferă statul român pentru elevii olimpici care ar opta să studieze şi să-şi facă o carieră în ţară. Drept răspuns, am primit o bătaie pe umăr şi o replică gen “norocul şi-l mai face şi omul cu mâna lui, în ziua de azi trebuie să fii descurcăreţ”. În traducere liberă – “fiţi şi voi şmecheri şi descurcaţi-vă ca noi!”. Un episod asemănător avându-l în prim-plan pe "finul domn Vanghelie" l-a convins că, pentru el, viitorul este în altă parte.

Statele l-au atras prin sistemul de învăţământ deosebit de flexibil, care permite exploatarea mai multor domenii înainte de fixarea pe o anumită carieră. A avut de ales între aventura peste Ocean şi Germania.

Sursa: www.evz.ro

Monday, August 31, 2009

Looking Ahead to 2020



Real-world practitioners of systems engineering/engineering systems describe how the young discipline has shaped their very large enterprises.

For the past 10 years, David Lehman has been incorporating key systems engineering ideas within MITRE Corporation. Successes include getting project leaders to think about engineering solutions in the context of political and economic organization, and learning how to communicate these solutions better. MITRE has talked to defense acquisition managers in the field to extract data and create models that get disseminated to other managers. But Lehman is disappointed that Defense Department acquisition methods are still large-scale, and unresponsive to swiftly changing situations. He’d like to show program managers how “to step outside what they’ve been taught,” and create incentives for doing the right things rather than “sticking with regulations.”

Robert Skinner, Jr. wonders if engineering systems approaches can help with some pressing questions: the way to mix transportation and land use decisions in urban areas, for instance, or government pricing strategies for surface transport. One nettlesome issue involves the right scope of analysis, says Skinner. Should researchers be looking at the components of the transportation system, or the whole enterprise? “As we move downward, uncertainty increases and the role of social systems and social science enters into it; politics upper and lower case becomes more significant.” And he adds, “We’re sorely lacking in analogs in the policy world to transmit complex engineering concepts. If analysis gets too far out ahead of the public’s and decision-makers’ ability to absorb it, it all comes to naught.”

“Why are so many complex systems behind schedule and over budget?” asks Heinz Stoewer. A single line of code missing can cause system collapse, says Stoewer. And big problems can flow from human shortcomings in calculations, accounting or risk management. Stoewer believes another reason for failure is that program managers and systems engineers “are too process focused,” and not well enough aligned. They may lack sufficient depth in the key discipline of their projects, leading to faulty product design or production. To improve the chances of success, Stoewer emphasizes the importance of early phases: “I can tell you two dozen programs in trouble because they’re…making enormous efforts trying to get things right when they’re almost done.”

By 2020, Joel Moses hopes that engineering systems will be recognized “as having made significant contributions” to health care, energy, environment, financial services and the military. To achieve such an impact, the field should focus on “maybe the key issue” of system architecture. Each engineering field thinks of architecture in different ways and groups must communicate better with each other. Moses believes educators should teach “what makes for a good system architect,” and that “systems thinking is important, but not enough.” A good system architect sees things holistically. Moses notes as well, “the difference between designing a one-off versus a family of systems.”


Creating people advantage in times of crisis- un studiu semnat BCG

Un studiu realizat in companiile din Europa pune in lumina principalele provocari pe care le intampina specialistii in resurse umane si cristalizeaza planul de actiuni care trebuie adoptat de corporatii pentru a face fata recesiunii globale.
HR Club (www.hr-club.ro), membru al Asociatiei Europene a Managementului Oamenilor (EAPM), prezinta studiul realizat de aceasta in colaborare cu firma de consultanta The Boston Consulting Group.
Dezvoltarea capacitatii de leadership, managementul talentelor si capitalizarea pe imaginea de brand a angajatorilor reprezinta principalele trei preocupari ale HR-ului romanesc in perioada crizei.
Dintre cele 21 de provocari identificate de specialistii in resurse umane din Europa, 7 sunt considerate critice in actualul context economic: managementul talentelor, dezvoltarea abilitatilor de leadership, planificarea strategica a fortei de munca, implicarea si motivarea angajatilor, evaluarea performantei angajatilor, managementul schimbarii si consolidarea unor organizatii centrate pe procese de invatare continua.

Conform studiului, spre deosebire de Romania, Bulgaria trebuie sa recupereze in privinta managementului talentelor si, mai ales, in lupta pentru transformarea departamentului de resurse umane intr-un partener strategic pentru managementul de varf.
Situatia Spaniei, a Italiei si a Frantei este similara cu cea a Romaniei. Capabilitatile corporatiilor din cele trei tari trebuie imbunatatite in zona managementului talentelor si a dezvoltarii abilitatilor de leadership.


Sursa: www.hr-club.ro

http://www.bcg.com

Thursday, August 20, 2009

A murit Don Hewitt

Producătorul Don Hewitt, creatorul emisiunii televizate de ştiri "60 minutes", a murit ieri la vârsta de 86 de ani. Dumnezeu să îl ierte!

Festina lente!

Sociologul Carl Honoré, autorul cărţii „Elogiu Lentorii”, are o concepţie de viaţă simplă: şi la muncă, cât şi în viaţa de zi cu zi, lucrurile trebuie luate uşor.
Ziarul Evenimentul Zilei a realizat un scurt interviu cu Carl Honoré, în care acesta a reliefat extraordinar de bine o serie de aspecte ale vieţii noastre grăbite. Voi reda câteva fragmente:
Ce le recomandaţi celor care muncesc foarte mult?
Cred că oamenii reacţionează în mare parte la fel. Cei care lucrează prea mult cochetează cu ideea de a încetini ritmul însă cred că le este teamă să facă acest lucru. Unii cred că vor fi nevoiţi să re nunţe la carierele lor şi vor părăsi oraşul pentru a creşte morcovi la o fermă de ţară. Însă nu e cazul să gândească astfel! Poţi fi „lent” oriunde vrei. „Lentoarea” este o stare de spirit! Odată ce te încrezi în această stare de spirit, vei vedea că ai de câştigat! Le recomand tuturor să facă pauze la prânz, să iasă la plimbare jumătate de oră sau să meargă în parc să citească o carte ori, pur şi simplu, să admire natura, lumea, fără să facă nimic. Eu, de exemplu, am redescoperit bucuria de a găti! Este o metodă extraordinară de relaxare şi în plus, evit „junk foodul”.

Ştiu că aţi fost adeptul vitezei. Ce v-a determinat să vă schimbaţi atitudinea?
Da, am fost, însă m-am schimbat definitiv. Înainte încercam să fac cât mai multe lucruri într-un timp cât mai scurt. Era vorba despre viteză şi cantitate. Mă simţeam mereu grăbit. Acum privesc altfel lucrurile: le fac pe rând, dedicându-mi timp pentru fiecare în parte, încercând să fac totul cât se poate de bine, nu cât se poate de repede. Prima schimbare a fost o eliberare: nu mă mai simţeam „prins”. Acum am timp să le fac pe toate şi nu le fac în grabă, deşi duc o viaţă „plină”. Nu este un paradox.

Este vorba despre găsirea acelui echilibru în viaţă. Am învăţat să spun „Nu” în viaţă, tocmai pentru a nu mă aglomera. Este foarte important în munca
voastră să faceţi acest lu cru! Un alt lucru important este să deveniţi eficienţi. Puteţi face asta aplicând o serie de reguli simple. Preţ de o oră pe zi, concentraţi-vă doar aspura unui „task”, însă cu toate gadgeturile închise. Faceţi lu crurile pe rând, nu treceţi dintr-o activitate în alta fără să o încheiaţi pe prima. Lucraţi mai puţin.

Ţările nordice continuă să aibă cel mai scurt program
de lucru. Cu toate astea, au cele mai competitive economii. Plecaţi acasă când terminaţi trea ba. Faceţi-vă timp pentru prieteni noi sau consolidaţi prieteniile mai vechi. Cu cât interacţionaţi mai mult, cu atât faceţi timpul la locul de muncă mai atractiv. Prac ticaţi o activitate, sport sau hobby „lent”: yoga, cititul, masajul, desenul, împletitul.

Carte de vizită
Carl Honoré s-a născut în Scoţia şi a crescut în Canada. După ce a absolvit Universitatea din Edinburgh, a îmbrăţişat meseria de jurnalist. Începând din 1991, a transmis articole din Europa şi America de Sud (timp de trei ani a fost reporter la Buenos Aires).

Reportajele lui au apărut în publicaţii ca: „The Economist”, „Observer”, „American Way”, „National Post”, „Globe and Mail”, „Huston Chronicle” şi „Miami Herald”.

„Newsweek” l-a denumit „ambasadorul internaţional al lentorii”. Sociologul trăieşte la Londra împreună cu soţia sa şi cu cei doi copii, într-un cartier care şi-a câştigat reputaţia de „Valea Lentorii”.


Sursa: www.evz.ro

Wednesday, August 19, 2009

Un mitropolit grec despre gripa porcină, Sfânta Împărtăşanie şi… confesiunile fără Taine şi Duh

“Mitropolitul Nicolae din Messogia şi Lavreotiki (Grecia), a trimis poporului drept credincios o circulară prin care demonstrază că este imposibil ca Sîngele şi Trupul Domnului nostru Iisus Hristos să ne infecteze cu virusul gripei porcine. Iată mai jos principalele argumente în susţinerea acestei credinţe ortodoxe:
„Se încearcă tot mai mult să se denigreze imaginea Bisericii, dar şi distrugerea credinţei. Biserica noastră, de 2000 de ani încoace, „împărtăşeşte cu ajutorul tainelor într-un mod atât uman, cât şi binecuvântat, pentru tămăduirea şi vindecarea sufletului şi a trupului”. Este posibil ca împărtăşirea cu Dumnezeu să devină cauza bolii? Este posibil ca Trupul şi Sângele Domnului nostru să ne infecteze trupul şi sângele nostru? Este posibil ca o experienţă de peste 2000 de ani să fie învinsă de un raţionalism şi o prăpastie atât de dure din vremurile noastre?
De secole se împărtăşesc creştinii, bolnavi sau sănătoşi, din acelaşi pahar, cu aceeaşi linguriţă, niciodată nu se spală, niciodată nu se curăţă şi niciodată nu s-a observat nimic, nici o îmbolnăvire. Preoţii spitalelor împărtăşesc credincioşii şi bolnavii, iar acestora nu li se întâmplă nimic. Sfânta Împărtăşanie este ceea ce este mai sfânt în Biserica noastră, cel mai bun medicament pentru trup şi suflet. Asta este cea mai mare învăţătură şi experienţă a Bisericii noastre. Câţi nu cred în miracolul Învierii Domnului, câţi ironizează naşterea Lui din Fecioară, câţi neagă frumosul miros ale sfintelor moaşte, câţi desconsideră sfintele moaşte, câţi uneltesc împotriva Bisericii noastre, câţi cer să dispară şi cea mai mică urmă de credinţă din sufletele noastre, este normal ca să încerce să se folosească şi de această nouă gripă ca să se ia de Sfânta noastră Împărtăşanie.
Faptul că anglicanii şi catolicii au hotărât, pentru a preveni transmiterea prin împărtăşanie în Anglia şi Noua Zeelandă, arată imensa distanţă dintre Biserica noastră care este euharistică, care trăieşte, crede şi predică despre taină, de celelalte grupuri religioase, care fără să vrea astfel, acceptă lipsa duhului cât şi a semnelor lui Dumnezeu, de aşa-zisele lor taine şi de lipsa lor de identitate bisericească. Viaţă fără Taină seamănă cu o boală gravă fără medicament.
Din păcate, marea problemă nu este acest virus al gripei porcine, aşa cum susţin unii şi presa, şi nici virusul panicii mondiale, aşa cum susţin colegiile medicale, ci este virusul lipsei de respect şi microbul puţinei credinţe. Şi cea mai bună injecţie este participarea noastră fără obligaţii şi cu conştiinţa curată la Taina Sfintei Împărtăşanii.
Bine ar fi ca duhovnicii noştri, fără discriminare, acolo unde cred că nu există piedici duhovniceşti, să recomande credincioşilor să se împărtăşească mai des, în aceste grele vremuri, iar cei care nu au binecuvântarea lor să se împărtăşească, să se roage mai mult la paharul vieţii, întotdeauna cu frică de Dumnezeu, cu multă credinţă şi cu dragoste adevărată”.

Sursa: www.razbointrucuvant.ro

Tuesday, August 18, 2009

Despre tinereţe (Samuel Ullman)

Tinereţea nu este o etapă a vieţii, ci este o stare de spirit. Tinereţea nu ţine de obraji îmbujoraţi, buze roşii şi genunchi supli. Ea este o chestiune de voinţă, un atribut al imaginaţiei, o vigoare a emoţiilor. Este prospeţimea celor mai profunde izvoare ale vieţii.
Tinereţea înseamnă victoria curajului asupra timidităţii, a poftei de aventură asupra dorinţei de confort. Pe aceasta o găseşti mai degrabă la un om de şaizeci de ani decât la unul de douăzeci. Nimeni nu îmbătrâneşte doar pentru că trec nişte ani. Cu toţii îmbătrânim pentru că renunţăm la idealurile noastre.

Friday, August 14, 2009

O româncă de excepţie

Ioana Dumitriu este prima femeie laureată a concursului de matematică William Lowell Putnam, mai mult decât o olimpiadă printre matematicienii americani şi canadieni.

CV

Născută pe 6 iulie 1976, Ioana Dumitriu a ales să plece din ţară în 1995. A primit o bursă de studii la University of New York, iar, după doar un an în State, reuşea să devină prima femeie laureată Putnam. După terminarea facultăţii, a urmat doctoratul la Massachusetts Institute of Tehnology (MIT) şi, după absolvire, a fost cercetătoare la Universitatea din Berkeley.

Din 2006, este assistant professor de matematici aplicate, la Universitatea din
University of Washington, Seattle. Între timp, premiul Putnam a fost dublat de alte performanţe. Dintre cele recente, sunt de amintit premiul Leslie Fox pentru Analiză Numerică (2007) şi o distincţie primită în 2005, când teza sa de doctorat în algebra numerică era considerată cea mai valoroasă din intervalul 2002-2004. În 2009, a primit un grant CAREER din partea National Science Foundation.

Sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/862875/Matematica-la-feminin-O-romanca-si-performanta-ei-istorica/

Admitere la universităţi de top din S.U.A. şi Marea Britanie

Cei care îşi doresc să studieze la universităţi de top din SUA şi Marea Britanie au o sursa de informare excelentă şi un adevărat consilier academic pentru acest lucru la adresa de web: http://www.universityprep.ro

Wednesday, August 5, 2009

Jeremy Gutsche - Brand ManageCamp 2009 Speake



Jeremy Gutsche, founder of TrendHunter.com, describes his topic for BMC2009, Oct 5-6 in Las Vegas. Http://brandmanagecamp.com

The Lucifer Effect: Understanding How Good People Turn Evil



Perhaps no one comprehends the roots of depravity and cruelty better than Philip Zimbardo. He is renowned for such research as the Stanford Prison Experiment, which demonstrated how, in the right circumstances, ordinary people can swiftly become amoral monsters. Evil is not so much inherent in individuals, Zimbardo showed, but emerges dependably when a sequence of dehumanizing and stressful circumstances unfolds. It is no wonder then, that Zimbardo has lent both his expertise and moral outrage to the case of U.S. reservists who perpetrated the abuses at Abu Ghraib prison.

Zimbardo’s latest book, The Lucifer Effect, attempts to understand “how good people do evil deeds.” His talk outlines his involvement as expert witness for the defense team of one of the military police officers responsible at Abu Ghraib, and also provides a rich history of psychological research into the kind of behavior transformations evident in Iraq. First, Zimbardo presents a slideshow of Abu Ghraib abominations, including some digital photos that were not widely distributed by the media. Then he digs deep into the archives for a horrifically illustrated tour of experiments that make a persuasive case that certain, predictable situations corrupt people into wielding power in a destructive way.

He describes Stanley Milgram’s 1963 Yale-based research demonstrating that people will behave sadistically when confronted by “an authority in a lab coat.” A vast majority of the subjects delivered what they were told were dangerous electric shocks to a learner in another room, to the point of apparently killing the other person. Researchers skeptical of his results replicated them. This time, professors demanded that students shock real puppies standing on electrified grills. Zimbardo’s own prison experiment turned an ordinary group of young men into power-hungry “guards,” humiliating equally ordinary “prisoners” in the basement of Stanford’s psychology building. The descent into barbarity was so rapid that Zimbardo had to cancel the experiment after a few days.

The recipe for behavior change isn’t complicated. “All evil begins with a big lie,” says Zimbardo, whether it’s a claim to be following the word of God, or the need to stamp out political opposition. A seemingly insignificant step follows, with successive small actions, presented as essential by an apparently just authority figure. The situation presents others complying with the same rules, perhaps protesting, but following along all the same. If the victims are anonymous or dehumanized somehow, all the better. And exiting the situation is extremely difficult.

Abu Ghraib fit this type of situation to a T, says Zimbardo. The guards, never trained for their work helping military interrogators, worked 12-hour shifts, 40 days without a break, in chaotic, filthy conditions, facing 1,000 foreign prisoners, and hostile fire from the neighborhood. They operated in extreme stress, under orders to impose fear on their prisoners. Zimbardo believes the outcome was perfectly predictable, and while never absolving these soldiers of personal responsibility, believes justice won’t be done until “the people who created the situation go on trial as well: George Tenet, Donald Rumsfeld, Dick Cheney and George Bush.”

Monday, July 27, 2009

Talentul şi cunoştinţele, arme împotriva şomajului

Trainerii Jonas Ridderstrale şi Kjell Nordström spun că succesul în carieră constă în pasiune, dedicare şi gândire internaţională.

Suedezii Jonas Ridderstrale şi Kjell Nordström, doi dintre cei mai apreciaţi gânditori de management ai momentului, consideră că succesul în carieră constă în concentrare, dedicare şi gândire globală.

Vă invit să citiţi un interviu cu cei doi pe site-ul evz.ro şi să analizaţi ceea ce ei spun. Lectură plăcută!

Părintele Arsenie Boca către un grup anticomunist

Warren Buffett se destăinuie

“Iti ia 20 de ani sa cladesti o reputatie si cinci minute sa o strici. Daca te gandesti la acest lucru, vei face lucrurile altfel.”

„Sunt un investitor mai bun deoarece sunt om de afaceri si sunt un afacerist mai bun pentru ca sunt investitor.“

„Dintr-un motiv sau altul, oamenii se orienteaza mai mult dupa pretul actiunii decat dupa valoare. Ceea ce nu functioneaza este atunci cand incepi sa faci lucruri pe care nu le intelegi sau pentru ca au functionat cu o saptamana in urma, la altcineva. Cel mai stupid motiv din lume de a cumpara o actiune este sa o cumperi pentru ca se afla in urcare.”

Sursa: http://www.injoybooks.ro/
Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)