In Memoriam ION RAȚIU

ION RAȚIU

(6 iunie 1917 – 17 ianuarie 2000)

Ion Rațiu a fost o personalitate polivalentă, binecunoscut ca politician, om de afaceri, avocat, jurnalist, scriitor și filantrop.

Jurnalist de presă și radio, autor al multor volume politice precum și al unor piese de teatru, Ion Rațiu a fost și un om de afaceri de succes, în domeniul transporturilor maritime și imobiliare. Imediat după Revoluția din 1989 s-a întors în Romania pentru a continua lupta împotriva rămășițelor elitei comuniste. A fost ales deputat în Parlamentul României, reprezentând municipiul Cluj și apoi Arad, devenind după aceea vicepreședinte al Camerei Deputaților. Ion Rațiu a candidat de asemenea pentru președinția României și a fost un ambasador al României, negociator al integrării țării sale în structurile NATO.

O fotogalerie cu o serie de imagini inedite din viața lui Ion Rațiu poate fi găsită accesând acest link.

Credo-ul democratic al lui Ion Raţiu

„Chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.“ Fraza a fost rostită pentru prima oară într-un interviu luat de Emanuel Valeriu pentru Televiziunea Română şi difuzat când Ion Raţiu era în campanie electorală pentru funcţia de Preşedinte în primele alegeri democratice din România, în mai 1990. Ion Rațiu a fost un constant și acerb opozant al dictaturii comuniste din România și al lui Nicolae Ceaușescu. Ca președinte al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, vocea lui s-a ridicat de nenumărate ori împotriva abuzurilor puterii de la București.

• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

Ion Rațiu s-a născut la Turda, pe data de 6 iunie 1917. A absolvit Dreptul la Cluj și apoi a intrat în armată, studiind la Școala de ofițeri de artilerie. În aprilie 1940 a intrat în serviciul diplomatic și a fost trimis la Londra pe postul de cancelar diurnist al Legației române, sub conducerea Ministrului Plenipotențiar Viorel V. Tilea. La puțină vreme după sosirea sa în Anglia, odată cu alinierea României cu puterile Axei, tânărul Rațiu a demisionat și a obținut azil politic în Marea Britanie. A câștigat o bursă și și-a continuat studiile, de data aceasta științele economice, la St. John’s College din Cambridge. În 1945 s-a căsătorit la Londra cu Elisabeth Pilkington.

După venirea la putere a comuniștilor în România, în 1947, Ion Rațiu a ales să rămână în exil la Londra. Încă din timpul celui de-al doilea război mondial, s-a alăturat luptei împotriva totalitarismului de orice culoare politică, contribuind la formarea Central European Student and Youth Society.

Spre sfârșitul anilor 1950, Ion Rațiu a început să publice pe cont propriu Presa Română Liberă (The Free Romanian Press), un buletin de știri săptămânal. A colaborat în mod constant cu serviciul român al BBC, cu Radio Europa Liberă și cu Vocea Americii. În 1957, a publicat „Policy for the West“, o carte de mare succes prin care a criticat atitudinea Occidentului față de Uniunea Sovietică și comunism.

În 1975, anul în care a publicat „Contemporary Romania“, Ion Rațiu a decis să-și dedice toată energia luptei pentru o Românie liberă, democratică. A jucat un rol decisiv în înființarea Uniunii Mondiale a Românilor Liberi. A fost ales președintele acestei organizații în cadrul primului congres ținut la Geneva în 1984. Imediat după aceea a început să publice Românul Liber / The Free Romanian, un ziar lunar cu ediții în română și engleză. Acest ziar a fost, în cuvintele lui Ion Rațiu, „locul unde am putut prezenta problemele României; aici am antamat și discutat toate problemele majore și le-am prezentat întregii lumi libere. Românul Liber a fost primit, și este primit în continuare [în 1990], de toate cancelariile occidentale, de toate marile ziare, și am avut nenumărate articole preluate.“

După întoarcerea în România în 1990, Ion Rațiu a fost nominalizat candidatul la președinție al Partidului Național Tărănesc, Creștin și Democrat (PNȚ-CD), în cadrul primelor alegeri libere de după căderea regimului comunist. Cu toate că a intrat în Parlament, servindu-și țara cu devotament mulți ani, Ion Rațiu a suferit o dezamăgire în urma insuccesului din alegerile prezidențiale. Chiar și în ziua de azi, mulți români își amintesc de el cu simpatie, numindu-l „cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut“.

Prin felul său de a fi, deschis și blajin, prin manierele elegante, impecabile, și stilul său de extracție britanică – pentru a nu menționa idealurile sale înalte și munca neobosită pentru binele țării – Ion Rațiu a fost un personaj întru totul aparte pe eșichierul politic românesc. Mulți oameni l-au simpatizat și datorită obiceiului său de a purta întotdeauna papion. Dragostea sa pentru acest obiect vestimentar l-a făcut să fie cunoscut în toată țara ca „Domnul Papion“. Dar „Domnul Papion“ a fost privit nu numai cu simpatie, ci și cu admirație pentru calmul său perfect și pentru puterea de a impune liniște și respect – după cum a dovedit și în timpul mineriadei din septembrie 1991, când minerii au ocupat Camera Deputaților în marșul lor spre Piața Victoriei.

După o scurtă suferință, Ion Rațiu a murit la Londra în data de 17 ianuarie 2000, înconjurat de familie. Conform dorințelor sale, a fost înmormântat în orașul natal, Turda. Cortegiul funerar a numărat mai mult de zece mii de persoane.

Sursa: http://www.romanianculturalcentre.org.uk/ratiu-foundation/2011/01/in-memoriam-ion-ratiu-11/