Cată să spunem câteva cuvinte asupra metodului de cercetare a cestiunii etnologice şi sociale pe care l-am urmat, precum şi asupra formei date acestor studii. Adversarii noştri sunt naivi când cred că, prin diversiuni ce n-au a face nimic cu obiectul în sine, sunt în stare a ne abate din calea noastră.
,,Românul", după procedarea tot atât de naivă pe cât de comună a ziarului ,,Independance roumaine", vorbeşte de teorii bolnăvicioase, de institute filantropice, de medici speciali în privire-ne. Să presupunem că aşa ar fi. Că autorul acestor şiruri e nebun, e bun de legat şi de dus la Mărcuţa .
Rămâne mai puţin adevărat ceea ce-a zis? Asta-i cestiunea. Daca ceea ce-a zis autorul e adevărat, ceea ce a zis importă, nu cine a zis.
Daca un nebun multiplică două cifre corect, este quoţientul neadevărat pentru că cel ce-a calculat are idei fixe sau halucinaţiuni?
Daca un nebun constată, conform adevărului că un perete e alb, devine peretele negru pentru că nebunul i-a atribuit o calitate ce i se cuvine?
Dar ne este cineva amic ori adversar, dar român sau străin, adevărul spus de noi rămâne acelaş pentru toţi. Ne mărginim la constatarea de fapte exacte şi la rezumarea lor în adevăruri generale; metodul nostru e cel urmat în ştiinţe în genere, în cele naturale îndeosebi. Oare supărarea bolnavului, pentru că-i constatăm boala, o modifică? Acum venim la forma în care scriem.
Se zice că ea ar fi exagerată, c'ar cuprinde înjurături surugieşti, etc.
In realitate stilul nostru nu este eufemistic. Ne-am deprins a căta pentru orice idee expresia cea mai exactă posibilă. Dac'am voi să glumim, dacă nu ne-ar păsa de adevărul ce-1 zicem, am putea să spunem lucrurile mai cu încunjur.
Dar lucrurile la noi nu se petrec cu încunjur; de-aceea în adevăr nu ştim de ce-am vorbi de ele cu încunjur?....
Când s'ar păstra cel puţin aparenţele, când am vedea că oamenilor de cari vorbim le e ruşine de ceea ce fac, desigur că am fi mai blânzi, pentru că ruşinea e un semn de posibilitate de îndreptare. Dar aceasta lipseşte cu totul. Vedem dar că aci nu ajută alifia îndulcitoarea eufemismului, ci numai scalpelul chirurgului; de aceea tăiem în putrejunea bubei noastre naţionale şi voim ca protoplsma naţională să reîntregească golurile, create prin tăieturi. Din sâmburul şi esenţa poporului trebiue să iasă puterea medicatrice a naturii, care să însănătoşeze corpul statului...
(Articol publicat în TIMPUL, la 2 septembrie 1881)
Autor: Mihai Eminescu
Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/editorial/view/metoda-si-forma
No comments:
Post a Comment