Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)

Thursday, December 20, 2012

Mărgăritare duhovniceşti. Patimile, ispitele şi pocăinţa


Patimile
În Vechiul Testament, babilonia era mic copil. De pildă cereai pă­mânt şi îţi aducea paie. Acum avem babilonia cea pătimaşă. Ceri pă­mânt şi îţi aruncă o cărămidă în cap. Dacă omul se fereşte de orice lu­cra­re rea şi îşi taie voia, atunci lucrează după cuviinţă. În tot cazul, va pri­mi lumina dumnezeiască. Pentru că doar atunci când dispare păre­rea ta vin „ideile” dumnezeieşti.
Nu este o tactică corectă să te războieşti cu patimile tale. Mai bine să le tai mijloacele de supravieţuire.
Când trupul se va usca prin nevoinţă, patimile nu vor mai apărea.
Obişnuieşte-te să biruieşti patimile mici, dacă vrei să înveţi să le bi­ru­ieşti şi pe cele mari cu uşurinţă.
Aşa cum norii împiedică soarele să strălucească, la fel patimile îm­pie­dică şi întunecă mintea.
Spune-mi, ce folos ai dacă stăpâneşti peste popoare, dar eşti rob al pa­timilor tale?
Ispitele
Prin ispite, dacă le fructificăm corect, ni se dă de multe ori ocazia ca viaţa noastră, care este antievanghelică, să devină evanghelică.
Când omul este încercat de ispite, îşi descopră neputinţa, se sme­reş­te, şi astfel, atrage harul lui Dumnezeu.
Într-un fel ispiteşte Dumnezeu şi într-alt fel diavolul. Acesta din ur­mă ispiteşte ca să piardă, în timp ce Dumnezeu o face ca să ne încu­nu­ne­ze.
Omul nu este pedepsit fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Şi aceasta se întâmplă ca să se pocăiască şi să se folosească sufletul lui.
Celor care au ispite puternice, urmează ca Dumnezeu să le dea înţe­lep­ciunea şi harul Lui. Află că, fără ispite, te găseşti departe de calea lui Dumnzeu şi nu calci pe urmele sfinţilor. Aceştia s-au întărit prin ve­­­deniile dumnezeieşti şi au răbdat orice ispită pentru iubirea lui Dum­­nezeu.
Dumnezeu nu dă nimănui o harismă fără să-i dea mai întâi o mare ispită.
Dumnezeu îngăduie ispitele:
§      prietenilor Săi, ca să aibă îndrăzneală înaintea Lui;
§      nevoitorilor, pentru creşterea bogăţiei duhovniceşti;
§      celor nepăsători, ca să-i păzească în căderile lor;
§      celor care dorm, ca să se trezească;
§      celor care sunt departe de El, ca să se apropie.
Astfel, Bunul Dumnezeu prin medicamente amare dăruieşte să­nă­ta­te sufletelor noastre.
Nimeni n-ar putea să intre neispitit în Împărăţia cerurilor. Pentru că aşa cum spune un cuvânt: „Ridică ispitele şi nimeni nu se va mai mân­tui”.
SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 145-148.
Pocăinţa
Începutul mântuirii sufletului se realizează prin izbăvirea de păcate. Omul nesăbuit moare în păcatele lui, fără să se pocăiască.
Unicul mod ca cineva să-şi îndrepte păcatele este să accepte că a gre­şit şi să se pocăiască.
Trebuie să spunem că am pierdut fiecare zi în care nu ne-am pocăit şi nu ne-am întristat pentru păcatele noastre, chiar dacă s-a întâmplat să facem alte lucruri bune în decursul acesteia.
Pocăinţa înseamnă să te lipseşti de orice mângâiere trupească, fără să te întristezi deloc.
Pocăinţa nu se realizează doar îndepărtându-e de păcatele de di­na­in­te, ci şi săvârşind fapte bune.
Ca să ştergem o greşeală de-a noastră din amintirea oamenilor ne trebuie mulţi ani. Lui Dumnezeu Îi este suficient doar o lacrimă. Deci să stingem pârjolul pe care l-au aprins păcatele noastre, nu cu multă apă, ci cu puţine lacrimi.
Atmosfera curăţită de nori este luminată de soare. Sufletul care şi-a curăţit prin pocăinţă păcatele este luminat de lumina dumnezeiască.
Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău”. „Împărate ceresc, primeşte-ne în pocăinţă şi mărturisire, ca un bun şi iubitor de oameni”.
SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 136-136.

No comments: