Îmi propun de ceva timp să scriu acest text. L-am
scris şi rescris de mai multe ori considerând că nu este suficient de elocvent
şi că nu exprimă în totalitate sentimentele mele. Am mai avut câteva încercări
şi anii trecuţi în diverse contexte.
Dar azi pentru că e ziua ta, Maică Românie, voi
încerca să o fac din nou, să zugrăvesc prin cuvinte ceea ce simt.
România, român, românism, românitate...Sunt cuvinte
pe care le port mereu cu mine indiferent unde mă aflu. Iubirea de neam şi de
ţară sunt nişte lucruri atât de speciale încât le asemuiesc cu iubirea de mamă.
Mă uit în jur şi aud mereu vorbe de genul: „m-am
săturat de ţara asta!”, „ o ţară frumoasă, păcat că e locuită”, „România? Lumea
a treia”. Sunt doar câteva dintre apelativele care descriu România şi românii.
Şi sunt spuse de români, aici în România. Paradoxuri, controverse, probleme.
Toate acestea despre Maica noastră, a românilor de pretutindeni. Oare suntem
fericiţi să auzim aşa ceva? Oare este adevărat? Ne reprezintă? Eu cred că nu.
Depinde ce fel de Românie purtăm în sufletul nostru. Pentru mine România e
profundă, autentică şi frumoasă.
Gândindu-mă la toate aceste lucruri, îmi vin în
minte şi cuvintele marelui Nicolae Bălcescu, cel care ne învaţă: „ O naţie nu
se poate mântui decât prin sine însuşi”. Aşadar să avem încredere în zestrea noastră
nativă şi să luptăm pentru Maica Românie. Datoria cea mai importantă pe care o
avem este aceea de a reconstrui, a reclădi ceea ce strămoşii noştri au luptat
cu mare greutate să ne lase moştenire. Noi trebuie să lăsăm vorbele la o parte
şi să facem loc faptelor. Mă bucură să văd că uşor, uşor, apar tot mai multe
iniţiative de promovare a României autentice. Lupt şi eu cât şi cum pot pentru
această Românie: cea a olimpicilor, a campionilor, într-un cuvânt a românilor
frumoşi.
Şi pentru că e ziua ta, Maică Românie, eu îţi
doresc să redevii la fel de strălucitoare cum erai odată şi să nu uiţi că noi,
fiii tăi, te iubim din tot sufletul!
No comments:
Post a Comment