Sensul vieţii omului pe pământ

Motto: „Toată lumea se plânge de bani, dar nimeni de LUMINĂ”

Acad. prof. dr. Anghel N. RUGINĂ (1994)

„Sfântul SERAFIM din SAROV, fiind întrebat de un credincios rus evlavios, pe nume Motovilov, „care este sensul vieţii omului pe pământ?”, i-a răspuns acestuia: „Do­bân­di­rea DUHULUI SFÂNT!”.

Sfinţii au devenit sfinţi deoarece au fost iluminaţi de Duhul Sfânt, pe care îl do­bân­di­se­ră. A dobândi Duhul Sfânt în viaţa noastră, înseamnă a dobândi totul! Prin Duhul Sfânt ne vine toată înţelepciunea şi lu­mi­na­rea desăvârşită a inimii noastre! Duhul Sfânt este trupul de lu­mi­nă a lui Dumnezeu, în care se ma­ni­fes­tă ca persoană şi care ne curăţă sufletele noastre!

Pentru a dobândi această lumină dumnezeiască, de mare ajutor este Acatistul către Prea Sfântul şi de via­ţă făcătorul Duh, care citit cu vo­ce tare deschide un izvor de energie care creşte şi inundă sufletul nos­tru cu esenţa lui. Du­pă citirea sa, această energie dumnezeiască rămâne multe zile şi fe­reş­te ci­titorul, pe familia sa şi casa lui într-un mod mi­nu­nat de multe rele. Acest acatist al Prea Sfântului Duh (tradus la noi în anul 1997) are o im­por­tan­ţă deo­se­bi­tă pentru: for­ma­rea personalităţii noastre; înţelepciunea noastră; iluminarea min­ţii; şi pentru re­uşita noastră la examenele vieţii.

Observăm la foarte mulţi copii şi adulţi, că nu pot ţine minte cele mai elementare lucruri, nu pot învăţa, nu pot avea o gândire coerentă, şi prin aceasta întâmpină multe greutăţi în via­­ţă. Motivul poate fi din cauza firii re­­duse a individului, a păcatelor părinţilor, dar mai ales din ca­uza lipsei Duhului Sfânt în viaţa şi în fiinţa sa!

Lip­sa Duhului Sfânt în viaţa şi în fiinţa noastră este din cauza lipsei noastre de îm­păr­­­tă­şi­re cu tainele bi­­sericii noas­tre creştin-ortodoxe. Tainele bisericii şi slujbele pe care le fac preoţii noştri sunt posesoarele e­ner­­­giilor Duhului Sfânt!

În timpul săvârşirii Sfintei Liturghii, din altar ies neîncetat lim­bi ca de foc şi fulgere ce dansează în bi­se­rică, intră în al­ta­rul din faţă, în lu­mânări, în flă­cările acestora şi în creştetul capului preoţilor şi a celor care sunt în biserică curăţindu-le pro­priile energii întunecate, de gând, cuvânt şi purtare. De mul­te ori aceas­tă lumină mi­nu­­nată ia formă tru­peas­că, numindu-se a treia persoană a lui Dum­nezeu, Duhul Sfânt. Această per­soană este Dumnezeu care dă­ru­ieş­te nemurirea gân­du­rilor, cuvintelor şi pur­tă­rilor toate. Înfăţişarea aces­tei alcătuiri a lui Dumnezeu este prea­­minunată şi prea­stră­lu­ci­toare iar minunile pe care le săvârşeşte cu omul, mila şi răb­da­rea pe care o ema­nă sunt nesfârşite. Acest chip a lui Dumnezeu este numit de Fiii lui Dum­nezeu şi de întreaga sa cre­­­aţie, Stră­lu­ci­rea strălucirii.

Deci, pentru a ne împlini rostul vieţii noastre pe pamânt, pentru a ne desăvârşi şi pentru a găsi Că­ra­rea Împărăţiei Domnului nostru Iisus Hristos este obligatorie prezen­ţa noas­tră în biserică! De ase­me­nea, trebuie să conştientizăm că biserica este darul cel mare şi fără de plată, pe care ni l-a făcut Iisus Hristos!”.

Prin urmare, să mergem la biserică!

Bibliografie:

Eugen Nicolae Gîscă. Omul şi arta de a lumina (ciclul de cărţi). Suceava: Editura Muşatinii.

Anghel N. Rugină (1994). Teoria şi practica economică în epoca de tranziţie şi după. Bucureşti:

Editura Fundaţiei România de Mâine.