1. „Picioarele, de-aici pana aici” mi-a raspuns dezinvolt o candidata pentru un post de Financial Controller, aratandu-mi zona dintre glezne si genunchi. Aproape m-am blocat, incercand sa reconciliez mental spontaneitatea raspunsului cu naivitatea lui aparenta. Ca sa ma reculeg, m-am uitat, relaxandu-ma in fotoliu. Erau asezate unul peste altul, comod, fara a fi provocatoare. Erau, intr-adevar, frumoase. Subtiri si lungi, fara rabat la forma pe care am fost invatati s-o admiram. Dincolo de genunchi nu se vedeau, fiind acoperite, decent, de rochie. Mi-am intins pe fata, ca pe un serbet, zambetul profesional si-am scris pe notepad „legs!!!”
2. „Nu pot face astfel de aprecieri. Ii las pe altii sa decida. Oricum, va pot asigura ca pana acum mi-am indeplinit si depasit mereu target-urile de vanzari, iar motivul pentru care caut acum un alt job este legat exclusiv de restrangerea activitatii companiei pentru care am lucrat.” Asa suna raspunsul sobru primit de la un candidat si mai sobru, ce viza un job de Account Manager. I-am privit, si lui, picioarele. Pantaloni bine calcati la dunga, pantofi oglinda cu sireturi ceruite. I-am aruncat si lui serbetul de control. Si am notat in carnetel. Nu „legs”, fireste. Am desenat doar un patrat.
Sigur, fara sa vrem, suntem tentati sa comparam cele doua raspunsuri. M-am oprit la timp sa dau si-alte exemple ce mi se-nvalmaseau in minte, din trecute interviuri: „faptul ca nu ma las usor pacalita”, „incapatanarea in a-mi atinge obiectivele”, „spiritul de echipa”, „faptul ca reusesc mereu sa-mpac pe toata lumea”, sau, mai generic si mai imprecis, „felul meu de-a fi”.
V-as propune in schimb sa ne oprim si sa analizam putin rolul unei astfel de intrebari, in cadrul unui interviu de recrutare. Neatenti, tindem, de multe ori, atunci cand suntem asezati nu foarte comod pe fotoliul de candidat, sa o asimilam cu clasica porunca: „Enumerati trei calitati care va recomanda pentru acest job!” Si ne-apucam sa turuim, privind in jos timid, mimand o falsa modestie, din capul listei pregatite-n amanunt acasa.
Ei bine, NU! Multe raspunsuri de-acest fel au fost, din partea mea, urmate de o noua intrebare: „Si dac-ar fi sa-ncerci un raspuns punctual la intrebarea precedenta, care-ar fi acela?” Fireste, cu serbetul afisat pe „wide”. Pentru ca nu asta-ncerc sa aflu. Reformulata explicit, intrebarea din titlu ar suna cam asa: „Dintre calitatile pe care le ai si de care esti constient, care este aceea de care te bucuri cel mai tare?” Ei, nici asa nu scap foarte usor. „Fizice sau psihice?” primesc rapid retur. „Cea care-ti vine mai intai in minte” precizez. Si, in sfarsit, suntem pe drumul cel bun!
Scobesc, de fapt, prin astfel de-ntrebari, dupa ceva numit asa de bine in engleza: „self-confidence”, „self-awareness”, „self-esteem”. Acel „self” pe care, la un interviu, suntem nejustificat tentati sa-l deghizam in niste haine de carton: profesionalism, hotarare (unii spun, mai nou, determinare), spirit de echipa, si alte sabloane de-acest fel care, am citit noi undeva, dau bine. Acel „self” bine definit, cu forma lui neregulata, e cel pe care un angajator sau recrutor profesionist cauta sa-l integreze, pentru a aduce plusvaloare, in organizatie.
Stiu, o sa-mi spuneti ca nu-i chiar asa, ca interviurile la care-ati participat au fost pline de intrebari stas, legate numai de CV si ca tot ce-a contat au fost pretentiile voastre salariale. Sau ca si domnisoara de la nr. 1 si domnul de la nr. 2 au dat raspunsuri extreme. Si, ca sa va-nchid gura (glumesc, desigur, astept cu bucurie comentarii), am sa enumar doar cateva atribute:
- spontaneitate. Nu stati prea mult pe ganduri. Nu faceti mental clasamente ca sa vedeti care calitate-i mai dihai. Sau care e mai relevanta pentru cel/cea din fata voastra. De fapt (altfel o sa para ca ma contrazic mai jos), nu dati impresia ca faceti asta! „Extemporaneous talk” este ce-ar trebui sa iasa (dati „search” pe google dupa termen, sau aveti rabdare 2-3 saptamani, voi vorbi negresit despre asta)
- naturalete. Nu falsa modestie. Nici fals profesionalism. E vorba despre voi si despre felul cum va raportati la cel/cea din fata voastra. Tot astfel va veti raporta (va gandi intervievatorul sub serbet) la cei din organizatia in care doriti sa intrati.
- veridicitate. E bine sa va referiti la o calitate usor de demonstrat. Exemplul nr. 1 pare tentant dar, atentie, „Beauty is in the eye of the beholder”! Dati si exemple de situatii in care ati fructificat cu succes calitatea mentionata.
- relevanta. Da, calitatea despre care veti vorbi e bine sa fie consonanta cu „tema emisiunii”, cu jobul pentru care aplicati. Daca raspundeti „felul cum conduc masina” voi putea deduce ca nu sunteti la interviu pentru un job de Operator Facturare. Nici voi, nici domnisoara de mai sus (desi, cine stie?).
- precizie. Am explicat, cred, sensul intrebarii. Daca intervievatorul vostru va cere acelasi lucru, dati-i ce v-a cerut. Nu divagati. Veti avea, banuiesc, suficiente ocazii pe parcursul interviului sa marcati si alte puncte.
De buna seama, un interviu contine si intrebari stas. Si povestea CV-ului. Conteaza, neindoielnic, si pretentiile salariale. Dar, dincolo de asta, candidatul castigator vine si cu ceva in plus. Retine atentia intervievatorului cu ceva ce va face diferenta. Rasfoind, la sfarsitul zilei, agenda mea de interviu, mi-au sarit in ochi „legs!!!” si „□”. In dreptul vostru ce va scrie?
Afla mai multe despre Dragos Popescu aici.
Sursa: http://www.portalhr.ro/ce-ti-place-cel-mai-mult-la-tine/
No comments:
Post a Comment