Resursele umane şi comunicarea

Misiunea direcţiilor de HR este să dezvolte în întreprinderi sentimentul de comunitate (Musceleanu, 2005, p. 8). Ele au misiunea să construiască legături sociale solide şi de durată. Tendinţele actuale de globalizare intră în contradicţie cu modelele care încearcă să fie cons­tru­ite în întreprinderi. Legăturile sociale devin precare, relaţiile sociale din ce în ce mai mult con­­tractuale. Salariaţii au crezut în progres, dar au sentimentul că reformele sunt o formă deghizată de regres social. Au crezut în raţiune şi constată că lumea din jurul lor devine din ce în ce mai debusolată. În acest context direcţiilor de HR le revine sarcina de a implementa pro­ce­duri care să stabilizeze viaţa socială a întreprinderii şi de a reconstrui sentimentul de echi­pă. Adică să folosească mai frecvent componenta de comunicare. Managerul de resurse u­ma­ne trebuie să devină un animator de grup.

Vasta panoplie de mijloace, acţiuni de comunicare internă din întreprindere sunt plic­tistoare, angajaţii le percep fără prea mare interes (Musceleanu, 2005, p. 33). O altă deficienţă ar fi că acest ansamblu de elemente disparate redau în general evenimente depăşite. Întreaga informaţie internă devine o adevărată reclamă care prezintă realităţile în culori pastel. Astfel întreprinderea care le este prezentată nu este întreprinderea în care ei trăiesc, deoarece în­tre­prin­­derea lor are speranţe, temeri, succese, eşecuri şi ambiţii. Astfel, rolul de care vorbea Ulrich, cel de reprezentat al oamenilor, este un rol prin excelenţă de comunicare. Şi aici pro­fe­si­o­nistul HR trebuie să construiască un discurs social credibil, nu supus limbii de lemn şi să medieze relaţia angajator - angajat cât mai bine posibil. Problema comunicării interne astăzi este vitală într-o organizaţie. Comunicarea internă are în principal rolul de a: prezenta - re­zul­ta­te, rapoarte, bilanţuri etc.; de a transmite - informaţii, cunoştiinţe; de a explica - o nouă ori­en­­tare, un nou proiect etc. Principala dilemă astăzi este cui revin responsabilităţile legate de comunicarea internă, departamentului de HR sau celui de comunicare? (Emilian, 2003, p. 417) Din ce în ce mai mult se vehiculează ideea conform căreia este necesară existenţa unui res­­ponsabil al comunicării interne care să aibă următoarele atribuţii: definirea, punerea în apli­­care şi animarea politicii de comunicare internă; asistarea managerului general sau a altor ser­vicii în acţiunile lor de comunicare şi facilitarea dialogului între personal şi conducere, sco­pul final fiind acela de motivare a personalului şi ameliorarea climatului social.

În prezent fluctuaţia mare de personal duce la mari dezechilibre în cadrul echipelor. De aceea, rolul HR-ului este de a gasi oamenii potriviţi, de a-i integra, a-i motiva şi de a aplana con­­­flic­tele înainte ca ele să degenereze şi să afecteze întreaga companie. În toate aceste res­pon­­sa­bilităţi ale HR-ului este implicată comunicarea şi succesul lui/ei ţine foarte mult de abi­li­tăţile de relaţionare pe are le are. Trebuie să ştie să livreze un mesaj, să aibă grijă ca acesta să fie co­­rect înţeles şi mai ales trebuie să ştie să asculte. Prin intermediul HR-ului se face co­mu­­­ni­ca­rea către management. Practic, HR-ul ar trebui să fie şi un fel de marketer către an­ga­ja­ţi – com­pania este produsul şi angajaţii ar trebui să fie primii cumpărători. Modul cum o com­panie isi îngrijeşte angajaţii are repercursiuni în imaginea ei externă.

Surse: Musceleanu, Mihai Cristian. (2005). Gestiunea resurselor umane. Patroni-salariaţi, o dra­goste imposibilă? Bucureşti: Editura Nestor.

Radu, Emilian (coord.). (2003). Managementul resurselor umane. Bucureşti: Editura ASE.