În această seară parcurgeam o lectură filozofică mai veche a împăratului Marcus Aurelius, "Către sine însuşi". O carte plină de înţelepciune care va rămâne mereu de mare actualitate. În cele ce urmează voi releva câteva fragmente.
" Ceea ce nu face pe om inferior sie însuşi, nu coboară nici condiţia vieţii omeneşti şi nu distruge pe om nici în cele lăuntrice, nici în cele din afară ale sale.
Nu te purta ca şi cum ai avea de trăit zece mii de ani. Deasupra ta se înalţă legea destinului. Deci, cât timp vieţuieşti, cât timp încă îţi este cu putinţă, fă-te bun.
Totul este de scurtă durată şi pentru cel ce-şi aminteşte şi pentru cel pomenit.
Orice întâmplare petrecută nu înseamnă în ea însăşi o nenorocire, dar că ne reprezintă, în schimb, o fericire să o suporţi cu o generoasă dăruire a sufletului.
Cel mai înălţător mijloc de răzbunare împotriva făcătorilor de rele este să nu fii niciodată asemenea lor.
Unele abia aşteaptă să se nască, altele se grăbesc să dispară. Şi din ceea ce există, abia s-a zărit, că o parte s-a şi stins.
Arta de a trăi e mai asemănătoare cu meşteşugul luptelor, decât cu arta dansului, prin faptul că se impune să înfrunţi cu dârzenie şi bine pregătit tot ceea ce ţi se iveşte în cale, chiar şi evenimentele neprevăzute.
Arta înseamnă desăvârşirea caracterului: fiecare zi să fie trăită ca şi cum ar fi cea din urmă, fără să te zbuciumi, fără să fii amorţit şi ipocrit.
Căinţa este un fel de învinuire pe care omul şi-o aduce pentru că a trecut cu vederea ceva folositor. Binele trebuie considerat util, preocupările pentru realizarea sa sunt neapărat necesare în vederea depăşirii omului bun şi virtuos."
No comments:
Post a Comment