Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)

Sunday, November 11, 2012

Mărgăritare duhovniceşti. Încercările



Din încercare vine desăvârşirea. Este necesar să fim încercaţi ca să ne desăvârşim. Încercările cântăresc piatra de temelie a virtuţilor, răb­da­rea. Desăvârşirea îl vizează pe omul care a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi trebuie să se facă după asemănarea Lui. Fiind născuţi du­pă chipul lui Dumnezeu, suntem datori să ajungem şi la asemănarea cu El.
Nu există nicio o comparaţie între viaţa de aici şi cea veşnică. Viaţa ascetică aici pe pământ durează puţini ani, dar cinstea pentru aceşti pu­ţini ani de nevoinţă şi trudă este veşnicia. Pentru această trudă de puţini ani, Domnul vine şi ne spune: această viaţă Eu o răscumpăr prin desfătarea veşniciei”. Aşadar există o comparaţie între acestea do­uă? Cu siguranţă că nu!
Puterea cea mai mare a omului constă în putinţa de a-şi mărturisi greşeala înaintea lui Dumnezeu şi de a răbda ispita, adică încercările în toată viaţa lui până la ultima răsuflare.
Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru. (Psalmul 19, 8)
Dacă n-ar fi existat puţină suferinţă, boli şi strâmtori, oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.
Omul care trece prin încercări, care nu vrea să simtă durerea, strâm­toarea, care nu vrea să fie la ananghie, sau să i se facă observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii. Am trecut prin foc şi apă şi ne-ai dus pe noi la odihnă”, zice psalmistul. Vezi că şi Maica Dom­nului a simţit durerea, şi sfinţii noştri, de aceea şi noi trebuie să su­ferim, de vreme ce urmăm aceeaşi cale. Şi Hristos prin suferinţă a ve­nit pe pământ, S-a coborât din ceruri, S-a întrupat, a suferit strâm­to­ră­ri şi a fost răstignit. Şi acum creştinul doar în acest fel înţelege ve­ni­rea lui Hristos, prin suferinţă. Atunci când suferinţa îl cuprinde pe om, odată cu ea îl vizitează şi Hristos. Viaţă în desfătări înseamnă pără­si­rea omului de către Dumnezeu.
În fiecare dimineaţă călugărul îşi face canonul (mătănii, rugăciuni şi altele). Canonul pentru cei din lume sunt greutăţile prin care trec, căci se izbăvesc prin acestea.
Dacă omul înţelege tainele vieţii duhovniceşti şi chipul ascuns în care lucrează Domnul, încetează să fie strâmtorat de ceea ce i se în­tâm­plă, pentru că primeşte cu bucurie medicamentele amare pe care Domnul i le dă pentru sănătatea sufletului său.
Când oamenii înfruntă încercările într-un mod lumesc, se chinuie. Ei trebuie să-şi lase soarta în mâinile lui Dumnezeu, altfel totul este un chin pentru ei.
Bucuria cea adevărată se naşte din amărăciunea pe care o gustă omul cu dragoste pentru Hristos, care S-a chinuit ca să ne mântuiască. Creştinul trebuie să se bucure în chip special atunci când vine peste el vreo încercare, fără ca el însuşi să fie pricina.
Prin micile strâmtorări plătim datoriile veşniciei.
De obicei, vântul puternic strică şi smulge copacii firavi, care nu au rădăcini adânci, în timp ce, dacă le au înfipte adânc, îi ajută să le co­boa­re mai adânc.
Vin vremuri grele, vom trece prin încercări… să le luăm în serios, să vieţuim duhovniceşte!
Va veni vremea când râurile vor seca şi toţi vor înseta, cu toţii vor suferi.
Acum lupta va fi duhovnicească, ne vom lupta cu însuşi diavolul. Acesta însă nu are nicio stăpânire dacă nu i-o dăm noi. De ce să ne te­mem? Să ne bucurăm că lupta este duhovnicească.
Dacă vieţuieşti în chip călugăresc, în duh patristic, şi luaţi aminte, veţi îndreptăţi intervenţia divină la orice atac al vrăjmaşului.
Această viaţă nu este ca să o ducem bine, ci ca să dăm „examene” pentru viaţa cealaltă.
Ca om sufăr pentru durerea altuia, însă când omul înfruntă orice pro­­blemă duhovniceşte nu este doborât. La început se îndurerează când aude că cineva suferă, dar după aceea vine mângâierea dumne­ze­ias­că şi fiinţa lui nu se pierde. În timp ce amărăciunea din strâmtoarea lumească aduce disconfort trupesc şi altele, aceasta nu vatămă orga­nis­mul, pentru că are balsam dumnezeiesc.
Ca să meargă omul în dulcele Rai, trebuie să mănânce aici multe lu­cruri amare, să aibă zapisul încercărilor în mână.
Crucea încercărilor este scară către cer.
Dacă înţelegem ce comoară adunăm din suferinţa încercărilor, nu ne vom mai jelui, ci-L vom preamări pe Dumnezeu, purtând crucea cea mică pe care ne-a dăruit-o şi ne vom bucura şi în această viaţă şi vom primi şi în cealaltă răsplată şi cunună.
În orice încercare să zicem:Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc pentru că aceasta îmi este necesară pentru mântuirea mea”.
Dacă îndepărtăm stâncile de pe albia răului, acesta îşi va pierde far­me­cul lui. Şi dacă ar exista un mod în care am putea îndepărta strâm­to­rările din viaţă, am pierde toată agoniseala noastră.
Dacă am cunoaşte încercările şi necazurile pe care le suferă ceilalţi semeni ai noştri, le-am răbda cu râvnă pe ale noastre.
Încercările ne descoperă exact ceea ce suntem.

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORÂTUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 96-100.
 

No comments: