Mărgăritare duhovniceşti. Boala şi nevoinţele

Boala

 Boala este o binefacere foarte mare! Ea îl curăţeşte pe om de păcat şi uneori îi asigură şi plată.

Sufletul omului este precum aurul şi boala precum focul care îl cu­ră­ţeşte. Este de ajuns ca omul să aibă răbdare şi s-o primească cu bu­cu­rie.

Boala trupescă ajută la vindecarea bolilor duhovniceşti. Când su­fle­tul este încercat, atunci se sfinţeşte.

Când omul se simte perfect cu sănătatea nu este bine. Mult mai bi­ne este să sufere de ceva. De aceea, dacă cineva nu are obligaţii de în­deplinit, să prefere bolile decât sănătatea. Prin sănătatea lui este în pa­gubă, în timp ce prin boală, când o înfruntă cu răbdare, are câştig.

Noaptea, starea omului se îngreunează şi durerile se înteţesc, dar sco­pul este să întoarcem „butonul” pe altă frecvenţă, ca să fie uitate. Pen­tru că dacă nu înfrunţi corect suferinţa vei pătimi de două ori. Da­că cugeţi la suferinţă, ea se va îndoi, în timp ce printr-un gând bun, de pildă dacă-ţi aminteşti de cei care pătimesc mai mult decât tine, sau dacă psalmodiezi puţin, durerea se uită.

Când omul nu înfruntă duhovniceşte suferinţa poate să se sălbă­ti­ceas­că. Când o înfruntă însă duhovniceşte, se linişteşte şi se mângâie dum­nezeieşte. Şi după aceea boala devine praznic, pentru că se bu­cu­ră, căci va fi socotit împreună cu mărturisitorii şi mucenicii.

Sfinţii Mucenici uitau de suferinţă pentru că iubirea lor faţă de Hristos era mai mare decât suferinţa, şi o pierdea pe aceasta.

Când cineva vă cere să faceţi rugăciuni pentru că într-o anumită zi va intra în operaţie, să vă rugaţi din momentul în care v-o cere. Să nu aşteptaţi vremea când va intra în operaţie ca să vă rugaţi.

Bolnavul nu face bine dacă cere de la Dumnezeu să se facă bine doar el şi nu se roagă să se facă sănătoşi şi ceilalţi bolnavi.

Niciodată omul nu s-a temut atât de mult de boală şi de moarte ca acum când nu se teme de Dumnezeu.

Toată baza constă într-o atitudine corectă. Să spui: „Acum Dumne­zeu mă vrea astfel, înainte cu câţiva m-a vrut altfel!”. Să pătrundem sen­sul cel mai adânc al vieţii!

Să luăm seama la sănătatea noastră, pentru că Bunul Dumnezeu ne-a lăsat medicamentele şi pe medici, şi nu trebuie să rămânem indi­fe­renţi la acestea.

Cel mai bun medicament împotriva durerii este cântarea împreună cu rugăciunea.

Postul este cel mai bun medic!

Nevoinţele

Doar cel care se luptă îndeajuns poate să se mântuiască şi să se iz­bă­vească.

Suntem datori să socotim nevoinţa nu ca lucrare, ci ca pregătire a lucrării, nici ca rod, ci ca pământ care în timp, prin osteneală şi cu aju­to­rul lui Dumnezeu, poate să hrănească plantele care fac rodul. Acest rod este curăţirea minţii şi unirea cu Dumnezeu.

Drumul către Dumnezeu înseamnă Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat la cer prin comoditate.

Dacă nu există vrăjmaş, nu există luptă, dacă nu există luptă, nu există biruinţă, dacă nu este biruinţă nu este cunună.

Pe toate le reuşeşte omul când depune osteneli şi arată purtare de grijă.

Pe Hristosul nostru Îl rog să mă întărescă să biruiesc trei vrăjmaşi: lumea, trupul şi diavolul.

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORÂTUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 84-86