Această reacţie fără precedent îndreptată împotriva tuturor românilor stabiliţi în aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal şi infracţional al unei etnii minoritare de cetăţeni români, şi anume ţiganii sau etnia rromilor. Această etnie nu este specifică României, ea întâlnindu-se în majoritatea ţărilor europene, în diverse proporţii, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies in engleza) este asimilată mai ales cu numele ţării noastre, România, răspândindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul european al poporului român.
Cand cetăţeanul italian, de pilda, citeste un articol in care se îintrepatrund termenii “romeno” si “rom”, este normal sa se afunde intr-o confuzie care, incetul cu incetul, duce la o suprapunere mentala a celor două denumiri.
Odata aceasta suprapunere instalandu-se, ea funcţioneaza si in sens invers; astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandeaza: “ţiganii, ţiganii”, referindu-se la români. Rezultatul pe termen mediu si lung pentru populaţia României in raport cu popoarele europene poate fi devastator, instalandu-ne in coada Europei. De aceea, inainte de a vedea ce este de facut, merita studiat cum s-a ajuns in aceasta situatie.
Ţiganii sunt un popor migrator. Migrarea ţiganilor din India in Europa s-a facut intre secolele al IX-lea şi al XIV-lea, in mai multe valuri. Odata cu intrarea lor in Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au capatat si numele etnic pe care il poarta astazi, Ţigani. Aflandu-se pe teritoriul Greciei si-au atribuit denumirea unei secte religioase grecesti cu numele Athinganis sau Atsinganos care insemna “de neatins”. Prima atestare a ţiganilor in Imperiul Bizantin este conţinuta intr-un text hagiografic georgian, care datează din jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numitii Adsincani, renumiti pentru vrajile si faptele rele pe care le fac. Istoria europeana a ţiganilor incepe la inceputul secolului al XIV-lea, cand acestia au patruns in Turcia, venind din Asia Mica. Prin anii 1415 – 1419 ii intalnim in toata Europa Centrala, din Ungaria pana in Germania. Pe la 1422, o banda numeroasa de ţigani coboara in Italia, pana la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri a inceput mult inainte de valul de ţigani veniti din România). In deceniul urmator au ajuns pana in Franta, Spania, Anglia si Scandinavia. Aici ei preiau denumirea de "egipteni” (Gypsies), foarte curand li s-a fixat numele pe care il poarta si astazi.
Foarte interesant este ca ţiganii si-au atribuit intotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au ingaduit sa-şi ascunda etnia: “Şatra” vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut niciodata.
“Ţigan/Zigeneur/Zingaro etc” vine de la “Athinganoi”, secta religioasa grecesca recunoscuta pentru activitatea de prezicere, ţiganii n-au au apartinut niciodata acestei secte.
"Gypsy” vine de la “Egyptian” cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini egipteni aflati in pelerinaj.
“Yansser” cum sunt cunoscuti la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat ţiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner si Sinti. In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).
Precum se vede, ţiganii s-au raspandit in toată Europa, venind din India prin Asia Mica si nu constituie sub nici o forma o problemă legata de poporul roman, mai mult decat de cel maghiar, francez sau spaniol, de exemplu. Cea mai timpurie informatie scrisa despre prezenţa ţiganilor pe teritoriul României datează din 1385. De la primele atestari ale prezenţei lor in Tara Romaneasca si Moldova, ţiganii au fost robi si vor ramane timp de mai multe secole, pana la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea. In mod paradoxal, perioada cea mai buna a ţiganilor a fost in perioada regimului comunist. In anii ’70, PCR-ul in primii ani ai comunismului a manifestat in ce-i priveşte pe ţigani, un fenomen de neconceput inainte: in aparatul de partid, in militie, armata si organele de securitate au fost angajati un numar relativ mare de ţigani care au lansat o politica de formare a unui nationalism ţiganesc de colonizare a satelor săseşti şi şvăbeşti cu ţigani adusi nu numai din toata România, dar adusi si din exteriorul României (Cum va explicati ca in satele din săsime sau şvăbime in care nu vezi tipenie de alta etnie decat de ţigani ce vorbesc limbi precum bulgara, rusa, slovaca etc?).
Imediat dupa ’90, Nicolae Gheorghe apare ca membru GDS, publica la Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane internationale, devine membru Soros, lanseaza tot felul de programe pentru ţigani, precum si infiintarea de catedre universitare ţiganesti. Aceasta ascensiune a unor ţigani s-a petrecut mai ales in conditiile politicii sociale a regimului comunist, care urmarea incurajarea categoriilor sarace si distrugerea vechii structuri sociale, refractara noilor randuieli. Asa se explica de ce, nu in putine comune, in funcţia de primar a fost pus un ţigan. Datorită originii sociale “sanatoase”, ţiganii au fost promovaţi mai departe, facand cariera politica, ajungand in aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii lor etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci pentru ca proveneau din categoriile sarace. Acesti ţigani adevarati, oameni ajunsi in anumite functii, vor avea un rol important in promovarea etnica si in regimul ce a urmat regimului comunist. Si sub aspect locativ ţiganii au facut un important progres in anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al ţiganilor pana in anii ’50 au fost schimbate cu apartamente in blocurile nou construite, iar din anii ’70, ’80, cu locuinte in case nationalizate. Asa s-a ajuns in situatia de astazi, cand centrul multor orase mai este ocupat de ţigani.
Sunt cateva elemente importante care nu pot fi ignorate:
1) Generalul (seful) securitatii din jud. Sibiu in ’71 era un ţigan care fusese deportat cu familia in Transnistria de unde a fugit.
2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in ’71-’72
3) Cioaba e var primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)
4) Cioaba participa la primul congres ţiganesc de la Londra din ’71 unde apare prima oara etnonimul de Rom
5) Anii ’70 inseamna plecarea masiva a sasilor
6) Securitatea organizeaza un program de colonizare cu ţigani a sasimii si svabimii
7) Scopul nu a fost integrarea ţiganilor. Integrare inseamna o populatie minoritara ţiganeasca intr-o populatie majoritara de alta etnie. O majoritate ţiganeasca cu o minoritate ignorabila de alta etnie nu duce la integrarea ţiganilor, ci la asimilarea celorlalti.(Dau cazul unor moldoveni din Galati asimilati in ţigania din Garcini, de langa Brasov ).
Dupa 1989 s-au produs unele transformari majore in comportamentul populatiei de ţigani. Pe fondul liberalizarii economice, o parte din ei au inceput diverse afaceri, dintre care multe profitand de haosul legislativ de la inceputul anilor ’90, dar si de dispretul general fata de legi, au ajuns sa aducă unei parti a ţiganilor sume importante pe care s-au cladit clanuri puternice, care folosindu-se de patura saraca a ţiganilor, domina lumea interlopa, cu ramificatii importante in sfera politicului. De asemenea, profitand de deschiderea granitelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai ales in Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante. Dupa 1996 se axeaza exclusiv pe dezvoltarea organizatiilor politice ţiganesti din Ardeal, a promovarii ţiganilor ardeleni in tot felul de organizatii politice, de a infiltra absolut totul. Este clar ca e vorba de nasterea unui nationalism ţiganesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe ideea teritoriala, România.
Este interesant ca, mai ales in afara granitelor, ei nu se autoidentifica drept ţigani, ci români.
Schimband saracia din tara cu ghetourile din strainatate, aceasta populatie de ţigani dezradacinati, si pierzand si urma de identificare culturala, comite un numar important de infractiuni, care atrag asupra ei antipatia populaţiilor native ale acestor tari. Această antipatie, datorită confuziei create de denumirea de roman cu cea de rom, ca o denumire moderna a ţiganilor, se transfera asupra poporului roman in ansamblu. Ca si cum denumirea de “rom” simpla nu ar fi fost de ajuns etnonimul a ajuns pana la forma “romani/romanies” in limba engleza care este limba in jurul careia se invarte intrega lume. Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin. Dar cum s-a ajuns la denumirea de rom si la impunerea ei ca obligatorie in actele oficiale din România?
Prin denaturare (voita) “dom” s-a transformat in “rom” cu “r” accentuat, apoi din “rom” s-a trasformat in “roma” apoi in “romani” si in “romanies” . S-a ajuns astfel incat ţiganii sa aiba numele identic cu al românilor in limba engleza . Români cu romani si romanies cu romanians ( doar ca in engleza nu exista diacritice dupa cum vedeti iar la o un simpla cautare pe google a cuvantului români se vor afisa linkuri cu ţigani) Practic denumirile sunt identice.
In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constanta din partea unor organizatii sau din partea unor politicieni, personalitati de frunte cu ascendenta roma, in folosirea in documentele oficiale a etnonimului “rom”. Ca un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995, adresat primului ministru de atunci, Nicolae Vacaroiu, ministrul de externe Teodor Melescanu recomanda folosirea in continuare in documente a cuvantului “ţigan”, in concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului roman.
Presiunile continua si, in 2001, Petre Roman, ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 catre prim-ministrul Mugur Isarescu, in care, in virtutea dreptului de autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie in toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica etnia ţiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare de guvern in acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la denumirea de “rom” erau indicative, si nu obligatorii.
Pe de alta parte, nimeni nu contesta dreptul la autoidentificare, care este un principiu european general. Dar, in cadrul procesului de autoidentificare, nu trebuie sa existe suprapuneri peste denumirea istorica a unor popoare europene existente. Sa nu uitam exemplul Greciei care a refuzat sa recunoasca Republica Macedonia pentru ca se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice grecesti (Reteaua Soros Open network fiind si aici vectorul principal in creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR ( Former Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem astepta de la o clasa politica ce este mai preocupata de interesele personale marunte in detrimentul intereselor nationale, compusa din indivizi fara perspectiva istorica, ce se promovează unii pe altii pe criterii de cumetrie, si nu de competenta. Rezultatele se vad. In condiţiile in care România ocupă, prin Leonard Orban, postul de comisar european pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldoveneasca (o invenţie bolsevica) drept limba oficiala recunoscută in UE. S-a spus la momentul nominalizarii că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanta pentru comisarul român. Realitatea a dovedit contrariul.
In timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii români nu au schitat nici un gest in problema limbii moldovenesti. Privitor la problema ţiganilor in ansamblu si a nefericitei denumiri de rom, fara indoială ca avem nevoie de minti luminate, si nu de teribilismul unui ministru de externe ca si Cioroianu, care in suita gafelor monumentale, declara ca ar fi bine daca am cumpara o parte din Sahara pentru a-i muta pe concetăţenii nostrii ţigani. Nu de fanfaronada ieftina si paguboasa avem nevoie. Romii români (suna interesant, nu-i asa?) sunt si ei cetăţeni cu drepturi egale. România trebuie sa conlucreze cu UE in programe de afirmare a identitatii culturale a populaţiei de ţigani in paralel cu integrarea lor sociala si cresterea nivelului educativ.
In ceea ce priveste denumirea de rrom, chiar daca ne aflam in ceasul al 12-lea, este necesar un plan de masuri diplomatice, intinse poate pe mai multi ani, pentru a sensibiliza organismele europene si a se indrepta aceasta mare eroare de a denumi o populaţie transfrontaliera cum sunt ţiganii cu un nume atat de apropiat si generator de confuzii, de numele istoric al poporului roman. Luand in considerare progresia demografica pană in 2025, cand pe fondul declinului de natalitate la români şi maghiari si al scaderii mortalitatii la ţigani, acestia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia României, depasindu-i pe maghiari, la care adaugam confuzia din ce in ce mai pregnanta a numelui de rom cu cea de roman, pozitia României in familia europeană apare intr-o pozitie tot mai ingrijoratoare.
In absenta unui plan concret ce trebuie urmarit cu consecventa, cred ca sunt toate sansele ca in constiinţa civica europeana sa se consolideze credinta ca România chiar este tara romilor (daca nu s-a intamplat deja) si se prefigureaza tot mai mult ideea domnului Teodor Melescanu care spunea ca se doreste creerea unui stat ţiganesc in România, ca România va fi in curand tara ţiganilor.
Orice nationalism se bazeaza pe:
1) limba comuna (in sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate de reteaua Soros Open Network care incearca sa inventeze o limba ţiganeasca impletita cu romana si care au denumit-o Romani Vlax - exact, Vlax! - nu era de ajuns ca ne-au furat etnonimul de roman acum vor sa ne compromita si etnonimul de valah/vlah. Aceasta teorie strigatoare la cer este avansata de un anume Ian F. Hancock care isi publica lucrarile prin intermediul organizatiei Soros. Cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept “Romani” cu descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas. El incearca - si probabil reuseste - sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca “olahii” sau “vlahii” sunt de fapt ţigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata ca “un dialect al limbii române” vorbit de populatia “Vlax/Vlach”. Este revoltator si intolerabil, asistam practic la rescrierea istoriei.
2) etnia comuna = natiunea
3) etnonimul
4) teritoriul
5) statul
6) drapelul
7) istoria comuna
Ţiganii au purces pe calea definirii propriului lor nationalism. Au nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victima sunt românii. Sa lasam minciuna si ipocrizia deoparte, daca considera numele ţigan peiorativ atunci sa-si ia numele lor original care este DOM si nu ROM.”
No comments:
Post a Comment