Mulţi politicieni români încearcă să inducă în opinia publică, ideea conform căreia noţiunile de „stânga” şi „dreapta” ar fi perimate şi nefuncţionale sau că „dreapta” ar fi sursa tuturor relelor din societate. În realitate, pe scena politică europeană şi americană (implicit şi pe scena românească) de astăzi, nu există o „dreaptă propriu-zisă”. Dar, putem constata că există un tip special de „dreaptă a stângii”, care face ca balanţa politică să fie puternic înclinată spre stânga. De „dreapta”, se consideră unele grupări liberale pragmatice şi individualiste, care se află în opoziţie cu tendinţele protecţionist-populiste ale social-democraţiei şi cele radical-colectiviste ale comunismului.
Înţelesul clasic al celor două noţiuni s-ar putea traduce astăzi în termeni topografici, astfel: la dreapta scaunului prezidenţial din Parlament s-au aşezat conducătorii clerului şi marea nobilime (partidele conservatoare şi naţionaliste), iar la stânga s-au aşezat cei cu idei şi iniţiative reformiste (partidele aşa-zise progresiste).
Imaginea „dreptei” autentice de tip tradiţional, a fost diabolizată în mod tendenţios de „stânga”, reducând-o în mod abuziv la extrema dreaptă şi punându-i etichete stigmatizante de genul: nazism, fascism şi legionarism. Altfel spus, „dreapta” este judecată exclusiv prin excesele ei, iar „stânga” este judecată cât se poate de nuanţat, căutându-se chiar scuze pentru ororile comunismului. „Stânga” are dreptul la clemenţă şi reabilitare, iar „dreapta”, nu.
Astfel, apare necesitatea unei redefiniri corecte a noţiunilor politice de „stânga” şi „dreapta”, care sunt perfect necesare şi operante şi astăzi, dar plecând de la reperele morale şi intelectuale ale tradiţei creştine. Este important să remarcăm că cele două noţiuni desemnează atât orientări politice, cât şi moduri divergente de raportare a umanului la existenţă.
Principalele caracteristici ale celor două orientări politice sunt următoarele:
§ STÂNGA este:
- o orientare politică antitradiţionalistă şi revoluţionară, care încearcă să obţină cu orice preţ şi cu orice mijloace un progres mecanic şi uniformizator;
- materialistă, promovând o cultură laică şi atee, înlocuind religia cu imperativul ideologic sau chiar economic şi reprezintă în toate formele ei posibile, negaţia tradiţiei şi a ordinii creştine;
- internaţionalistă sau cosmopolită (adică, este un amestec de concepţii şi idei);
- amorală, fiind convinsă că morala nu are de-a face cu politica, iar interesul este mai presus de onoare;
- idealistă şi ofensivă, prin excesul ei teoretizant şi prin transformarea abuzivă a unei idei sau model mental în grilă a realităţii; a generat spiritul revoluţionar şi extremismul;
- imitativă şi procustiană, preluînd modele gata făcute, fără a le adapta specificului naţional;
- egalitaristă, înlocuind în viaţa socială, criteriul calitativ cu cel cantitativ, promovând uniformizarea socială şi deschizând calea imposturii socio-profesionale şi a lichelismului „orientat”; de fapt, ea nu urmăreşte promovarea unei egalităţi reale, ci subminează şi marginalizează ierarhiile reale şi adevăratele elite;
- populistă, discursul ei demagogic şi lozincard fiind marca iresponsabilităţii civice şi a lipsei de consideraţie faţă de popor. Ea caută numai să-l încânte, să-l linguşească şi să-i cucerească voturile;
- democratică şi republicană;
- interesată să aibă de-a face cu indivizi (adică, cultivă o viziune individualistă) care să o urmeze şi pe care să-i poată manipula. Individualismul cultivat fără scrupule, are consecinţe negative atât la nivel individual, cât şi la nivel social, contribuind la disoluţia umanului şi la agonia naţiunilor.
§ DREAPTA AUTENTICĂ este:
- o orientare politică tradiţionalistă, fiind preocupată pentru conservarea vechilor valori europene: creştine, naţionale, aristocratice şi monarhice; ea valorifică în mod creator ceea ce este esenţial şi viabil, eradicând ceea ce este perimat şi stimulează un progres organic;
- principial spiritualistă, recunoscând primatul valorilor spirituale şi a culturii asupra civilizaţiei;
- morală, acceptând să se conformeze tradiţiei moral-religioase;
- naţionalistă, ca formă firească de păstrare şi de afirmare creatoare a fiinţei şi geniului naţional, de stimulare a personalităţii creatoare, a încrederii în propriile puteri şi a conştiinţei de sine a fiecărui neam;
- realistă deoarece îşi propune să respecte ordinea firească a lumii lui Dumnezeu şi năzuieşte o adaptare a doctrinelor şi strategiilor politice la ansamblul realităţilor obiective ale naţiunii; ea nu caută modele de import şi este singura capabilă să remedieze dezastrul moral, social şi economic actual;
- apărătoarea ordinii ierarhice şi are o certă tendinţă spre elitism. Din respect şi răspundere faţă de popor, „dreapta” promovează o elită naţională (oamenii luminaţi, morali şi competenţi), care este chemată să îndeplinească funcţia vechii aristrocraţii (casta „celor mai buni”). Această elită îşi propune să se identifice moral cu poporul, ca slujitor loial şi mai ales ca des-cântător, exorcizator al poporului de rezidurile lui malefice;
- preocupată de transformarea democraţiei retorice într-o demofilie („iubirea de popor”) practică, într-o comunitate omogenizată prin iubire şi prin dreptate, după modelul istoric al Bisericii.
- interesată să aibă de-a face cu persoane (adică, aduce o viziune personalistă). Ea construieşte omul, se vrea înţeleasă şi simte naţiunea ca pe o forţă creatoare într-o unitate de destin.
„Dreapta” autentică, realistă şi constructivă, fiind inexistentă pe scena politică românească de astăzi, este necesară reconstrucţia ei în forme credibile şi viabile, fără a reitera dreapta de ieri şi prin delimitarea de orice formă de extremism, altoindu-se pe noua problematică a lumii noastre.
* Sursa: Răzvan CODRESCU (2004). Cartea îndreptărilor. Bucureşti: Editura Christiana.
Răzvan CODRESCU (1997). Spiritul dreptei. Bucureşti: Editura Anastasia.
No comments:
Post a Comment