Da! Reuşeşti!

In memoriam Şerban Ionescu

Preot Marius Ciprian Pop - Bucura-te, Cea plina de dar

O, Măicuţă Sfântă - Mariana Anghel

Preot Marius Ciprian Pop - Maica cerului

In memoriam: 93 de ani de la naşterea Părintelui Galeriu

Ca om de carte şi profesor de teologie , Părintele Galeriu a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică şi de cercetare , publicând studii , articole , cărţi , note , recenzii , însemnări , predici. Lucrările sale sunt temeinic elaborate , bogat documentate , interesante şi utile pentru teologie şi actualitate , iar stilul lor este inconfundabil. Dar, pe lângă preot şi profesor , Părintele Galeriu a fost un om de rară şi aleasă omenie ! A fost un om între oameni ! Generos până la jertfă , altruist până la iertarea şi iubirea vrăjmaşilor , răbdător până la uitarea de sine , înţelept şi echilibrat în toate , Părintele Galeriu a fost şi a rămas un adevărat „Părinte" şi „duhovnic" , dăltuind în sufletele studenţilor şi ale enoriaşilor săi adevărate caractere creştine ... Nu ştim dacă se va mai naşte sau repeta curând un asemenea om şi preot ca Părintele Galeriu , căci în persoana sa Dumnezeu a aşezat din plin daruri şi virtuţi pe care şi el şi le-a cultivat , cu grijă şi stăruinţă. El a reprezentat cu cinste şi autoritate Biserica Ortodoxă Română , în orice împrejurare a fost chemat să o facă. Un adevărat teolog şi preot. Un simbol al Bisericii Ortodoxe Române. (V CÂNDEA)

Limba românească

Mărgăritare duhovniceşti. Boala şi nevoinţele

Boala

 Boala este o binefacere foarte mare! Ea îl curăţeşte pe om de păcat şi uneori îi asigură şi plată.

Sufletul omului este precum aurul şi boala precum focul care îl cu­ră­ţeşte. Este de ajuns ca omul să aibă răbdare şi s-o primească cu bu­cu­rie.

Boala trupescă ajută la vindecarea bolilor duhovniceşti. Când su­fle­tul este încercat, atunci se sfinţeşte.

Când omul se simte perfect cu sănătatea nu este bine. Mult mai bi­ne este să sufere de ceva. De aceea, dacă cineva nu are obligaţii de în­deplinit, să prefere bolile decât sănătatea. Prin sănătatea lui este în pa­gubă, în timp ce prin boală, când o înfruntă cu răbdare, are câştig.

Noaptea, starea omului se îngreunează şi durerile se înteţesc, dar sco­pul este să întoarcem „butonul” pe altă frecvenţă, ca să fie uitate. Pen­tru că dacă nu înfrunţi corect suferinţa vei pătimi de două ori. Da­că cugeţi la suferinţă, ea se va îndoi, în timp ce printr-un gând bun, de pildă dacă-ţi aminteşti de cei care pătimesc mai mult decât tine, sau dacă psalmodiezi puţin, durerea se uită.

Când omul nu înfruntă duhovniceşte suferinţa poate să se sălbă­ti­ceas­că. Când o înfruntă însă duhovniceşte, se linişteşte şi se mângâie dum­nezeieşte. Şi după aceea boala devine praznic, pentru că se bu­cu­ră, căci va fi socotit împreună cu mărturisitorii şi mucenicii.

Sfinţii Mucenici uitau de suferinţă pentru că iubirea lor faţă de Hristos era mai mare decât suferinţa, şi o pierdea pe aceasta.

Când cineva vă cere să faceţi rugăciuni pentru că într-o anumită zi va intra în operaţie, să vă rugaţi din momentul în care v-o cere. Să nu aşteptaţi vremea când va intra în operaţie ca să vă rugaţi.

Bolnavul nu face bine dacă cere de la Dumnezeu să se facă bine doar el şi nu se roagă să se facă sănătoşi şi ceilalţi bolnavi.

Niciodată omul nu s-a temut atât de mult de boală şi de moarte ca acum când nu se teme de Dumnezeu.

Toată baza constă într-o atitudine corectă. Să spui: „Acum Dumne­zeu mă vrea astfel, înainte cu câţiva m-a vrut altfel!”. Să pătrundem sen­sul cel mai adânc al vieţii!

Să luăm seama la sănătatea noastră, pentru că Bunul Dumnezeu ne-a lăsat medicamentele şi pe medici, şi nu trebuie să rămânem indi­fe­renţi la acestea.

Cel mai bun medicament împotriva durerii este cântarea împreună cu rugăciunea.

Postul este cel mai bun medic!

Nevoinţele

Doar cel care se luptă îndeajuns poate să se mântuiască şi să se iz­bă­vească.

Suntem datori să socotim nevoinţa nu ca lucrare, ci ca pregătire a lucrării, nici ca rod, ci ca pământ care în timp, prin osteneală şi cu aju­to­rul lui Dumnezeu, poate să hrănească plantele care fac rodul. Acest rod este curăţirea minţii şi unirea cu Dumnezeu.

Drumul către Dumnezeu înseamnă Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat la cer prin comoditate.

Dacă nu există vrăjmaş, nu există luptă, dacă nu există luptă, nu există biruinţă, dacă nu este biruinţă nu este cunună.

Pe toate le reuşeşte omul când depune osteneli şi arată purtare de grijă.

Pe Hristosul nostru Îl rog să mă întărescă să biruiesc trei vrăjmaşi: lumea, trupul şi diavolul.

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORÂTUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 84-86

"Culturi si organizatii Softul mental" de Michael Minkov, Gert Jan Hofstede, Geert Hofstede

Un sfat de la Părintele Arsenie Papacioc

"Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă‑i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine."

Comandament pentru BAC

Excellent tips by Warren Buffet

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni

Zona Năsăudului, acest străvechi colţ de ţară românească, a dat mereu prin oamenii ei dovezi de apărare a demnităţii naţionale şi a credinţei strămoşeşti. Un asemenea exemplu vrednic de pomenire este cel al lui Atanasie (în graiul popular al locului 'Tănase' al lui Dănilă) şi cei dimpreună cu dânsul, care s-au impus în conştiinţa românilor năsăudeni şi a Ardealului întreg prin curajul şi prin modul autentic în care şi-au mărturisit credinţa străbună, informează „Ziarul Lumina”.

În prima şedinţă de lucru a Sfântului Sinod desfăşurată între 22-24 octombrie 2007, prezidată de noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, s-a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a Martirilor şi Mărturisitorilor Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Telciu, Grigorie din Zagra, Vasile din Mocod, de pe cuprinsul Ţării Năsăudului, cu ziua de pomenire la 12 noiembrie.

Rudenia poetului George Coşbuc

Atanasie Todoran al lui Dănilă din Bichigiu, de pe Sălăuţa, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, fusese militar în armata habsburgică, în perioada de domnie a împăratului Leopold I (1640-1705). A părăsit armata austriacă şi s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, apoi în Maramureş şi în Moldova, unde a rămas o perioadă mai îndelungată. Revine în ţinuturile de obârşie, din partea Năsăudului, în perioada în care Imperiul Habsburgic încerca să consolideze frontierele sale de răsărit prin militarizarea zonei şi crearea unui regiment de graniţă în aceste locuri. Concomitent cu militarizarea, austriecii urmăreau un al doilea obiectiv, deloc lipsit de importanţă pentru întărirea stăpânirii lor în Transilvania, şi anume atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei. Acesta este contextul în care se înscrie episodul ilustrat de mişcarea de protest de la Salva din 1763, condusă de Atanasie Todoran, cu multiple semnificaţii în plan naţional şi spiritual deopotrivă.

Mai multe despre acest subiect puteţi să citiţi aici: http://www.basilica.ro/stiri/biserica_ortodoxa_romana_sarbatoreste_astazi_pe_sfintii_martiri_si_marturisitori_nasaudeni_3392.html

La mulţi ani, Nadia Comăneci!

Despre adevăr şi linguşeală

Mărgăritare duhovniceşti. Încercările

Din încercare vine desăvârşirea. Este necesar să fim încercaţi ca să ne desăvârşim. Încercările cântăresc piatra de temelie a virtuţilor, răb­da­rea. Desăvârşirea îl vizează pe omul care a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi trebuie să se facă după asemănarea Lui. Fiind născuţi du­pă chipul lui Dumnezeu, suntem datori să ajungem şi la asemănarea cu El.

Nu există nicio o comparaţie între viaţa de aici şi cea veşnică. Viaţa ascetică aici pe pământ durează puţini ani, dar cinstea pentru aceşti pu­ţini ani de nevoinţă şi trudă este veşnicia. Pentru această trudă de puţini ani, Domnul vine şi ne spune: „această viaţă Eu o răscumpăr prin desfătarea veşniciei”. Aşadar există o comparaţie între acestea do­uă? Cu siguranţă că nu!

Puterea cea mai mare a omului constă în putinţa de a-şi mărturisi greşeala înaintea lui Dumnezeu şi de a răbda ispita, adică încercările în toată viaţa lui până la ultima răsuflare.

„Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru”. (Psalmul 19, 8)

Dacă n-ar fi existat puţină suferinţă, boli şi strâmtori, oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.

Omul care trece prin încercări, care nu vrea să simtă durerea, strâm­toarea, care nu vrea să fie la ananghie, sau să i se facă observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii. „Am trecut prin foc şi apă şi ne-ai dus pe noi la odihnă”, zice psalmistul. Vezi că şi Maica Dom­nului a simţit durerea, şi sfinţii noştri, de aceea şi noi trebuie să su­ferim, de vreme ce urmăm aceeaşi cale. Şi Hristos prin suferinţă a ve­nit pe pământ, S-a coborât din ceruri, S-a întrupat, a suferit strâm­to­ră­ri şi a fost răstignit. Şi acum creştinul doar în acest fel înţelege ve­ni­rea lui Hristos, prin suferinţă. Atunci când suferinţa îl cuprinde pe om, odată cu ea îl vizitează şi Hristos. Viaţă în desfătări înseamnă pără­si­rea omului de către Dumnezeu.

În fiecare dimineaţă călugărul îşi face canonul (mătănii, rugăciuni şi altele). Canonul pentru cei din lume sunt greutăţile prin care trec, căci se izbăvesc prin acestea.

Dacă omul înţelege tainele vieţii duhovniceşti şi chipul ascuns în care lucrează Domnul, încetează să fie strâmtorat de ceea ce i se în­tâm­plă, pentru că primeşte cu bucurie medicamentele amare pe care Domnul i le dă pentru sănătatea sufletului său.

Când oamenii înfruntă încercările într-un mod lumesc, se chinuie. Ei trebuie să-şi lase soarta în mâinile lui Dumnezeu, altfel totul este un chin pentru ei.

Bucuria cea adevărată se naşte din amărăciunea pe care o gustă omul cu dragoste pentru Hristos, care S-a chinuit ca să ne mântuiască. Creştinul trebuie să se bucure în chip special atunci când vine peste el vreo încercare, fără ca el însuşi să fie pricina.

Prin micile strâmtorări plătim datoriile veşniciei.

De obicei, vântul puternic strică şi smulge copacii firavi, care nu au rădăcini adânci, în timp ce, dacă le au înfipte adânc, îi ajută să le co­boa­re mai adânc.

Vin vremuri grele, vom trece prin încercări… să le luăm în serios, să vieţuim duhovniceşte!

Va veni vremea când râurile vor seca şi toţi vor înseta, cu toţii vor suferi.

Acum lupta va fi duhovnicească, ne vom lupta cu însuşi diavolul. Acesta însă nu are nicio stăpânire dacă nu i-o dăm noi. De ce să ne te­mem? Să ne bucurăm că lupta este duhovnicească.

Dacă vieţuieşti în chip călugăresc, în duh patristic, şi luaţi aminte, veţi îndreptăţi intervenţia divină la orice atac al vrăjmaşului.

Această viaţă nu este ca să o ducem bine, ci ca să dăm „examene” pentru viaţa cealaltă.

Ca om sufăr pentru durerea altuia, însă când omul înfruntă orice pro­­blemă duhovniceşte nu este doborât. La început se îndurerează când aude că cineva suferă, dar după aceea vine mângâierea dumne­ze­ias­că şi fiinţa lui nu se pierde. În timp ce amărăciunea din strâmtoarea lumească aduce disconfort trupesc şi altele, aceasta nu vatămă orga­nis­mul, pentru că are balsam dumnezeiesc.

Ca să meargă omul în dulcele Rai, trebuie să mănânce aici multe lu­cruri amare, să aibă zapisul încercărilor în mână.

Crucea încercărilor este scară către cer.

Dacă înţelegem ce comoară adunăm din suferinţa încercărilor, nu ne vom mai jelui, ci-L vom preamări pe Dumnezeu, purtând crucea cea mică pe care ne-a dăruit-o şi ne vom bucura şi în această viaţă şi vom primi şi în cealaltă răsplată şi cunună.

În orice încercare să zicem: „Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc pentru că aceasta îmi este necesară pentru mântuirea mea”.

Dacă îndepărtăm stâncile de pe albia răului, acesta îşi va pierde far­me­cul lui. Şi dacă ar exista un mod în care am putea îndepărta strâm­to­rările din viaţă, am pierde toată agoniseala noastră.

Dacă am cunoaşte încercările şi necazurile pe care le suferă ceilalţi semeni ai noştri, le-am răbda cu râvnă pe ale noastre.

Încercările ne descoperă exact ceea ce suntem.

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORÂTUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 96-100.

 

Vin români la Alba iar!

Walt Disney

Cum este România ta? – Cum ai vrea să fie România noastră?

Între 1 noiembrie şi 1 Decembrie 2012, Radio România Cultural şi toate celelalte posturi Radio România lansează două întrebări:

Cum este România ta? Cum ai vrea să fie România noastră?

Vă aşteptăm părerea:

- la email cultural@rornet.ro .

- pe Facebook, la adresa facebook.com/radioromaniacultural

- la adresa http://www.radioromania.ro/surveys/display/1

Cele mai interesante răspunsuri le veţi putea auzi zilnic la Radio România Cultural!

TREZEŞTE ROMÂNIA - Ionuţ Budişteanu, informaticianul de 18 ani curtat de...

Mariana Anghel-Veniţi Români să cerem dreptul!

Mărgăritare duhovniceşti. Despre familie şi necazuri

Familia

Pentru reuşita în căsătorie trebuie ceva mai mult decât să găseşti persoana potrivită. Trebuie să fii şi tu persoana potrivită.

Dacă cineva ar putea să-i înveţe pe bărbaţi cum să asculte şi pe fe­mei cum să vorbească, am avea astăzi multe familii fericite.

Soţii să se iubească, să fie supuşi unul altuia, bărbatul să se sfă­tu­ias­că cu femeia, să nu facă fiecare de capul lui. Acest lucru este cel care menţine viaţa de cuplu, femeia să fie în înţelegere cu bărbatul ei.

În vechime cuplul trebuia să aibă un motiv serios să se despartă. Astăzi caută un motiv serios ca să nu se despartă.

Astăzi femeilor nu le vine deloc greu să se poarte ca bărbaţii. Le este dificil doar să se poarte ca stăpânii.

Nu înţepeniţi în faţa televizorului, nu uitaţi că butonul nu se folo­seş­te doar ca să-l des­chi­de­ţi, ci şi să-l închideţi.

Necazurile

Acolo unde este multă nenorocire se găsesc mulţi paraziţi spirituali.

Păstrarea unui bun cere aceleaşi strădanii cu cele pe care le-ai de­pus ca să-l dobândeşti. Ca să fii liber, fără necazuri şi griji, trebuie să în­veţi să fii sărac.

„În lume necazuri veţi avea, dar nu îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33)

Un om duhovnicesc nu are necazuri. Când dragostea creşte şi inima arde de dragoste dumnezeiască, necazul nu poate să stea mult. Iubirea cea mare faţă de Hristos biruieşte ostenelile şi necazurile pe care ni le provoacă oamenii.

Boala, beteşugul, înjurăturile sunt binecuvântări pentru omul care a prins sensul cel mai adânc al vieţii. Prin necazurile prin care trece, omul îşi plăteşte păcatele şi îşi adună plată cerească.

Dacă doreşti să câştigi Împărăţia Cerurilor, să preferi necazurile, pentru că cel care nu pătimeşte nu intră, deoarece strâmtă este poarta.

Necazurile sunt o şcoală unde marile virtuţi se dobândesc lesne.

Greutatea necazurilor pe care le răbdăm pentru Hristos nu înseam­nă nimic altceva decât greutatea slavei care ne aşteaptă.

Dumnezeu îngăduie necazurile ca să ne apropiem de El cu rugăciu­ni­le şi cu smerenia, ca să nu păţim ceea ce a păţit Satan. „Căci soco­tesc că patimile de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va des­coperi”. (Romani 8, 18)

Aşa cum aurul este încercat în cuptorul de foc, la fel sunt încercaţi şi robii aleşi ai lui Dumnezeu prin necazuri.

Să nu fugi de necazuri şi de strâmtori, pentru că prin acestea Îl aflaţi pe Dumnezeu. Fără necazuri nu putem să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORÂTUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 143-144, 116-117

Cum poţi arăta că HR-ul aduce valoare adăugată?

Iubirea la români

Mărgăritare duhovniceşti

Tinerii

Mulţi tineri au idealuri, dar nu au modele, şi sunt vrednici de milă!

Acum tinerii nu sunt ajutaţi să se schimbe în sensul bun, ci să se dezumanizeze.

Numele pe care-l scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrie­je­leşti în anii lui de gingăşie vei citi în cele ce vor urma.

Primul lucru pe care trebuie să-l înveţe un copil este să vie­ţu­iască liber, iar calea către libertate începe de la lipsa ei. Mamele nu creează doar prezentul, ci şi viitorul copiilor lor.

O mare importanţă în evoluţia duhovnicească a copiilor o are şi starea duhovnicească şi viaţa părinţilor lor.

Pentru o educaţie creştinească corectă sunt necesare trei lu­cruri: în pri­mul rând puţine cuvinte, în al doilea rând multe exem­ple şi în al trei­lea rând mai multă rugăciune.

Dumnezeu este într-un anumit fel dator să aibă grijă de copii. Co­pilul este ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor şi de pă­rin­ţi. Cu cât acesta creşte, cu atât părinţii se izbesc de responsa­bi­lităţi.

Astăzi lipseşte încrederea copiilor în părinţi, pentru că lip­seş­te în­cre­derea părinţilor în Dumnezeu.

Părinţii să nu-i certe pe copiii lor, seara, pentru că seara ne­gu­ra nop­ţii le întunecă pe toate şi ei pot să cadă în deznădejde. S-o facă ziua, când copiii vor ieşi afară, şi vor uita, ori de câte ori îi stă­pâneşte amă­răciunea.

Dacă fratele mare greşeşte, vom da dreptate celui mic, fără să-l mus­trăm pe cel mare în faţa celui mic, ci să discutăm cu el sepa­rat, încât să-l facem să înţeleagă greşeala lui.

Părinţii să-i ajute pe copii lor într-un mod delicat, care culti­vă mă­ri­nimia în sufletele lor, încât să înţeleagă binele ca nece­si­ta­te.

Mamele să zorească la rugăciune, nu să-i zorească pe copii.

Rugăciunea părinţilor este cea mai mare moştenire pentru co­pii. De aceea, copiii să se îngrijească să aibă binecuvântarea lor.

Iubeşte-i pe părinţii tăi, ca Dumnezeu să fie cu tine!

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORÂTUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 141-143

Nevoia unei regenerări sufleteşti

Valorile perene ale spiritului uman se descompun văzând cu ochii sub presiunea infernală a materiei, a tehnicii, a banului – stihii care domină de la A la Z mersul lumii de azi. Omul nu mai are răgaz pentru suflet, pentru ceea ce ţine de identitatea sa, de taina persoanei sale. 

Sufletul românesc nu s-a împăcat niciodată cu acest mers al lumii. A rezistat cu încăpăţânare, ori de câte ori a fost asaltat de asemenea tendinţe vătămătoare. Formele exterioare ale opoziţiei au fost diverse, în funcţie de împrejurări. S-a luptat şi pe planul politic, la nevoie s-a luptat cu arma în mână. Suflete arestate şi-au proptit rezistenţa pe puterea lăuntrică a credinţei. S-a încercat zdrobirea, mutilarea, robotizarea, altfel spus, dezumanizarea lor în malaxorul de trupuri şi de conştiinţe din temniţele iadului. Experimentul a eşuat. Chipul lui Dumnezeu din om nu poate fi distrus prin niciun fel de unealtă sau uneltire diabolică. El rămâne mereu întreg şi păstrează de-a pururi întru sine puterea de regenerare a persoanei umane, care tânjeşte după asemănarea cu Creatorul ei.

Este remarcabil faptul că, indiferent de formele şi împrejurările acestor izbucniri de demnitate românească, ele îşi trag esenţa dintr-un strat existenţial mai adânc decât cel al simplelor idei –care de multe ori degenerează în platitudini ideologice. Nu a fost şi nu este vorba de o luptă între idei şi sisteme politice, între doctrine sau moduri de organizare socială. Acestea pot fi privite cel mult ca nişte epifenomene ale unui conflict mai profund: acela dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, dintre autentic şi fals. Aici s-a dat adevărata luptă. Aceasta este natura veritabilă a energiilor pe care sufletul românesc le-a aruncat într-o bătălie dusă deopotrivă pentru conservarea şi afirmarea sa în lume.

Citiţi continuarea articolului pe http://www.rostonline.ro/opinii-cultural/103-nevoia-unei-regenerari-sufletesti

Cântec femeiesc

Forma corectă a unor cuvinte şi expresii des folosite

Eliberarea Grădinii Maicii Domnului de către domnitorul Mihai Viteazul

La 1 noiembrie 1599, intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul, primind cheile fortăreței de la episcopul Demetrius Napragy. Transilvania intra sub stăpânirea domnului muntean.

Românescul absolut

Astazi, 1 Noiembrie 2012 Cristina Lazar si Maria Dermengiu anunta cu bucurie ca prima expozitie Romanescul Absolut va avea loc la Muzeul National al Taranului Roman in perioada 10-13 decembrie 2012!

Limba română va fi predată, în premieră, la Oxford

Limba română va fi predată, în premieră, la Universitatea Oxford, în cadrul primului lectorat finanţat de statul român în Marea Britanie, peste 20 de studenţi înscriindu-se deja la cursurile care vor fi susţinute de dr. Oana Uţă-Bărbulescu de la Universitatea Bucureşti.

Sursa: http://www.adevarul.ro/international/Limba-romana-predata-premiera-Oxford_0_802120067.html#

Sunt român

Youth For Understanding Romania

Liceenii romani pot aplica pana la 30 noiembrie pentru un an sau un semestru intr-una dintre cele 16 tari-gazda oferite de YFU Romania. Astfel pot trai un an/ un semestru intr-o alta tara, pot experimenta un altfel de sistem scolar si o altfel de viata de familie si isi pot face prieteni in toata lumea la seminarele internationale organizate de YFU. Detalii pe www.yfu.ro

Despre puterea lucrurilor mici

"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze in intuneric." - Octavian Paler

Ludwig von Mises about inflation

Look at the silly term "inflationary pressures." There is no such thing as an "inflationary pressure." There is inflation or there is the absence of inflation. If there is no increase in the quantity of money and if there is no credit expansion, the average height of prices and wages will by and large remain unchanged. But if the quantity of money and credit is increased, prices and wages must rise, whatever the government may decree. If there is no inflation, price control is superfluous. If there is inflation, price control is a sham, a hopeless venture.

--Ludwig von Mises. Inflation: An Unworkable Fiscal Policy