Diagnosticul specific situaţiei actuale
- Utilizarea etalonului monetar-hârtie şi a creditului monetizat în stil mare, a făcut ca activitatea economică să fie guvernată de Principiul imposibilităţilor în practică, care afirmă că este imposibil să se calculeze şi să se pună în practică, în orice moment, volumul normal de circulaţie mo-netară simultan cu utilizarea deplină a resurselor naturale şi umane (adică, fără şomaj voluntar), stabilitatea preţurilor (adică, fără inflaţie sau deflaţie), echilibru bugetar (adică, fără deficite şi fără surplusuri) şi echilibru în balanţa comercială şi de plăţi (adică, fără deficite şi fără surplusuri).
- Creditul monetizat de bănci cu sprijinul BNR este nominal, artificial, neacoperit şi schimbă circulaţia monetară cu sume imense, este inflaţionist sau deflaţionist şi constituie sursa principală a celor mai multe dezechilibre din economia naţională, care nu pot fi corectate satisfăcător prin nicio politică raţională. Acesta rupe legătura naturală dintre producător şi consumator, dând posibilitate producătorului să întrebuinţeze strategia de piaţă, adică să manipuleze oferta şi să-şi asigure o poziţie de monopol şi un preţ de monopol. Consumatorul va trebui să plătească un preţ de monopol mai ridicat, în care se includ surplusul de profit şi o dobândă la bancă. Deci, consumatorul este exploatat de două ori, odată de producător şi a doua oară de bancă.
- Joseph A. Schumpeter este singurul mare economist modern care a descris procesul de monetizare a creditului bancar şi a arătat că efectul inflaţionist, derivat din operaţiunile de credit bancar, produce un fenomen nou, numit economii forţate, adică masa de consumatori este forţată indirect să cumpere cu aceeaşi sumă de venit curent, mai puţin decât ar fi cazul dacă nu ar exista această practică bancară. Deci, venitul real al consumatorilor este redus automat, cu o anumită fracţiune, care, în agregat, este egală cu suma creditelor acordate de bănci intreprinzătorilor. Prin această practică bancară, au fost finanţate în era modernă, 75% din investiţiile tehnologice, iar numai 25% prin economiile voluntare ale oamenilor. Este surprinzător că acesta nu a observat că investiţiile tehnologice pot fi finanţate la fel de bine prin economiile voluntare, fără a mai genera probleme sociale aşa de complicate moştenite din era modernă.
Deosebirea dintre economiile voluntare şi cele forţate constituie cheia principală care ne ajută să înţelegem natura şi felul cum funcţionează o economie mixtă de pieţe capitaliste şi se bucură direct de fructele productivităţii, prin dobânda primită la economiile încredinţate în bănci sau prin dividende, dacă au cumpărat acţiuni. În cazul economiilor forţate, oamenii pierd proprietatea capitalului şi implicit, pierd şi participarea directă la profitul rezultat din creşterea productivităţii. Ceea ce câştigă lucrătorii este un loc de muncă creat de fabrici, dar la un salariu din care se scade automat fracţia de economisire forţată.
Aici se află, fenomenul de plus-valoare, observat corect de MARX, dar interpretat complet fals, deoarece îl atribuie proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie. În realitate, plus-valoarea nu are nimic de a face cu instituţia proprietăţii private, ci este un fenomen derivat din mecanismul financiar al băncilor moderne, prin monetizarea creditului nominal, aşa cum a explicat profesorul şi bancherul Schumpeter (1956, p. 206). Pentru el, „Esenţa creditului se află în procesul de creaţie a unui astfel de ban. Este metoda specific capitalistă de a efectua progres economic. Ea dă scop funcţiei capitaliste a banului, în opo¬ziţie cu funcţia sa ordinară de pe piaţă”. Dacă pentru MARX, moneda (îndeplineşte numai funcţii monetare în circulaţia simplă de mărfuri după formula C1xMxM2; devine capital în circulaţia inversă de mărfuri după formula MxCxM’) este un ban de aur sau argint, atunci în realitate moneda este un ban de credit bancar monetizat, aşa cum l-a văzut Scumpeter.
În legătură cu funcţia capitalistă a banului se ridică trei probleme:
• Creditul monetizat de bănci, produce în mod automat, efectul inflaţionist, care în acord cu principiul imposibilităţilor, nu poate să fie controlat satisfăcător prin strategia macroeconomică şi lasă în urmă o instabilitate financiară.
• În momente de încredere pe piaţă, creditul bancar se extinde în mod automat şi încurajează speculaţiile de tot felul, care iniţiază o perioadă de expansiune (boom) economică artificială până ce se ajunge la un punct critic, unde se vede că este ceva anormal în economie şi atunci încrederea începe să dispară şi odată cu ea şi creditul bancar cu care agenţii economici se obişnuiseră. Rezultatul final este stagnarea economică şi o criză cu şomaj. Acesta este fenomenul numit conjuctural instabilitate economică.
• Efectul inflaţionist produce mai departe fenomenul de economii forţate sau mai exact spus economii expropriate ilegitim fără nicio despăgubire echitabilă. Interesant este că nu se încalcă nicio lege în regimul capitalist, deoarece aceasta este metoda specific capitalistă de a efectua progres economic.
Iată modul în care oamenii sunt înşelaţi, în numele progresului economic, prin asemenea me-tode de finanţare şi sunt lipsiţi zilnic de o porţiune din venitul lor real. Ei sunt lipsiţi nu numai de capitalul propriu (economiile voluntare) dar şi de fructele acestui capital, care ajunge pe alte mâini. Cei care sunt pe ultima treaptă socială sunt condamnaţi să nu mai poată căpăta niciodată independenţa economică. Adevărata protecţie socială există numai acolo unde fiecare cetăţean capabil de lucru îşi câştigă onorabil existenţa şi în plus, poate să facă şi economii pentru viitor.
Într-o societate modernă civilizată, unde este aplicată tehnologia pe o scară întinsă, nu ar trebui să existe sărăcie, dar sărăcie totuşi există şi în ţările cu cea mai înaintată tehnologie. Aceasta confirmă adevărul că finanţarea tehnologiei prin economii expropriate ilegitim creează, simultan, bogăţie pentru unii şi sărăcie pentru alţii. Aceasta este o contradicţie economică, care trebuie să le dea de gândit celor care guvernează.
În regimul capitalist occidental s-a crezut că această contradicţie s-ar putea rezolva prin intervenţia statului în economie, adică să iei de la cei care au mai mult şi să dai la cei care au mai puţin sau deloc. Metoda aceasta nu a funcţionat, deoarece numărul celor care se înscriau pentru ajutor social a crescut mereu.
Lecţia de tras din această expunere este că în judecarea unei probleme economice, trebuie să ţinem seama de două lucruri principale: deosebirea între banul real, acoperit şi banul de hârtie şi de credit bancar monetizat; deosebirea între creditul real, acoperit şi creditul nominal neacoperit:
• Dacă alegem banul real de aur combinat cu creditul real acoperit, atunci am îndeplinit două condiţii principale pentru echilibru stabil cu preţuri stabile şi fără şomaj.
• Dacă alegem banul de hârtie şi de credit bancar monetizat combinat cu creditul nominal neacoperit atunci am luat calea dezechilibrului şi trebuie să ne aşteptăm la instabilitate financiară, economică şi socială, însoţită de inflaţie şi şomaj.
Scopul reformei – Organizarea unui sistem bancar privat de echilibru stabil, eficient, protejat împotriva crizelor şi cu adevărat compatibil cu o societate liberă (adică, o societate non-intervenţionistă).
Obiectivele reformei:
- Promovarea unui sistem de bănci private care acordă numai credite reale, acoperite şi care utilizează numai bani reali, acoperiţi în aur sau produse naţionale standardizate.
- Suprimarea înşelării şi exploatării oamenilor prin mecanismul monetizării creditului bancar nominal, neacoperit.
Soluţia propusă:
- Se va interzice prin noua lege bancară (şi prin Constituţie) monetizarea de credit sub orice formă, adică deschiderea de conturi sau acordarea de împrumuturi fără a poseda întreaga sumă în moneda oficială (lei interni şi externi).
- Băncile private vor oferi servicii de intermediere între cei care aduc depozite la vedere sau economii pe diferite termene şi cei care au nevoie de aceste fonduri pentru investiţii în capital circulant sau capital fix. Ele sunt organizate în două secţiuni:
• Un departament care se va ocupa cu tranzacţiile de fonduri lichide ca depozite la vedere, ce se pot utiliza în orice moment prin diverse instrumente de plată (CEC, ordin de plată, etc.). toate aceste conturi trebuie să fie acoperite 100% în monedă oficială, adică lei interni sau externi. Acest departament, fiind legat de toate instituţiile bancare şi financiare, piaţa monetară va fi lichidă 100% în orice moment, astfel încât este imposibil să apară o criză financiară, care bântuie uneori în capitalism.
• Un alt departament care se va ocupa numai de tranzacţiile de capital real (adică, de colectarea economiilor particulare la diverse scadenţe şi plasarea lor în ivestiţii productive, aranjate în aceeaşi ordine de scadenţă). Acest departament fiind legat de toate instituţiile bancare şi financiare, piaţa de capitaluri va fi la fel de stabilă, în sensul că volumul investiţiilor nu va putea să depăşească volumul economiilor, o condiţie esenţială a echilibrului general stabil. Şi care, mai departe, face imposibilă dezvoltarea fenomenului conjuctural ce determină atâtea probleme economice şi financiare în capitalism.
- Creditul real, natural, acoperit există de când există lumea aceasta. Creditorul poseda cantitatea de bunuri, servicii sau monedă oficială pe care o împrumuta debitorului pe un anumit termen, cu sau fără dobândă.. Acest tip de credit real nu schimbă circulaţia monetară şi deci nu poate fi inflaţionist sau deflaţionist, el este productiv fără a produce probleme de dezechilibru. El este limitat de volumul producţiei şi a venitului real şi constituie un element de echilibru în economie. Din păcate, creditul real, care există în orice economie, nu este organizat cum trebuie, un este colectat la sursă şi un este orientat să servească producţia şi consumul optim.
- Conducătorii sindicatelor ar trebui să renunţe la greve şi la solicitări de majorare a salariilor care să compenseze inflaţia şi ar trebui să lupte viguros pentru a opri prin lege emiterea banilor de hârtie şi de credit bancar monetizat, deoarece acolo se află sămânţa primară a răului social, caracterizat prin inflaţie, şomaj şi economii forţate!
Avantajele aplicării reformei:
- Băncile private existente, înfiinţate pe baza pricipiilor capitaliste, nestabile şi de dezechilibru, vor fi transformate în instituţii financiare bazate pe principii de echilibru stabil şi protejate împotriva crizelor.
- Creditul din economie, în acest sistem de echilibru stabil, va fi real, adică acoperit totdeauna şi va sta la dispoziţia celor care îl merită. Este genul de credit care nu poate fi manipulat de BNR în cooperare cu băncile private.
- Băncile nu vor mai putea împrumuta ceva ce nu există (putere de cumpărare abstractă sau bani scripturali) şi astfel va fi eliminată marea înşelătorie bancară pentru a obţine supraprofituri!
- Creditul natural, real, acoperit este de mare folos partenerilor fiecărei tranzacţii şi pentru întreaga economie naţională, deoarece nu schimbă circulaţia monetară şi prin urmare nu poate fi inflaţionist sau deflaţionist.
- Asigura dezvoltarea unei economii de piaţă liberă, umană şi fără înşelarea şi exploatarea celor mulţi.
- Noul sistem bancar este chemat să aibă o funcţie socială, aceea de a servi poporul, în schimbul unei indemnizaţii normale, iar nu să-l exploateze în căutarea de profituri nelegitime.
- Utilizarea etalonului monetar-hârtie şi a creditului monetizat în stil mare, a făcut ca activitatea economică să fie guvernată de Principiul imposibilităţilor în practică, care afirmă că este imposibil să se calculeze şi să se pună în practică, în orice moment, volumul normal de circulaţie mo-netară simultan cu utilizarea deplină a resurselor naturale şi umane (adică, fără şomaj voluntar), stabilitatea preţurilor (adică, fără inflaţie sau deflaţie), echilibru bugetar (adică, fără deficite şi fără surplusuri) şi echilibru în balanţa comercială şi de plăţi (adică, fără deficite şi fără surplusuri).
- Creditul monetizat de bănci cu sprijinul BNR este nominal, artificial, neacoperit şi schimbă circulaţia monetară cu sume imense, este inflaţionist sau deflaţionist şi constituie sursa principală a celor mai multe dezechilibre din economia naţională, care nu pot fi corectate satisfăcător prin nicio politică raţională. Acesta rupe legătura naturală dintre producător şi consumator, dând posibilitate producătorului să întrebuinţeze strategia de piaţă, adică să manipuleze oferta şi să-şi asigure o poziţie de monopol şi un preţ de monopol. Consumatorul va trebui să plătească un preţ de monopol mai ridicat, în care se includ surplusul de profit şi o dobândă la bancă. Deci, consumatorul este exploatat de două ori, odată de producător şi a doua oară de bancă.
- Joseph A. Schumpeter este singurul mare economist modern care a descris procesul de monetizare a creditului bancar şi a arătat că efectul inflaţionist, derivat din operaţiunile de credit bancar, produce un fenomen nou, numit economii forţate, adică masa de consumatori este forţată indirect să cumpere cu aceeaşi sumă de venit curent, mai puţin decât ar fi cazul dacă nu ar exista această practică bancară. Deci, venitul real al consumatorilor este redus automat, cu o anumită fracţiune, care, în agregat, este egală cu suma creditelor acordate de bănci intreprinzătorilor. Prin această practică bancară, au fost finanţate în era modernă, 75% din investiţiile tehnologice, iar numai 25% prin economiile voluntare ale oamenilor. Este surprinzător că acesta nu a observat că investiţiile tehnologice pot fi finanţate la fel de bine prin economiile voluntare, fără a mai genera probleme sociale aşa de complicate moştenite din era modernă.
Deosebirea dintre economiile voluntare şi cele forţate constituie cheia principală care ne ajută să înţelegem natura şi felul cum funcţionează o economie mixtă de pieţe capitaliste şi se bucură direct de fructele productivităţii, prin dobânda primită la economiile încredinţate în bănci sau prin dividende, dacă au cumpărat acţiuni. În cazul economiilor forţate, oamenii pierd proprietatea capitalului şi implicit, pierd şi participarea directă la profitul rezultat din creşterea productivităţii. Ceea ce câştigă lucrătorii este un loc de muncă creat de fabrici, dar la un salariu din care se scade automat fracţia de economisire forţată.
Aici se află, fenomenul de plus-valoare, observat corect de MARX, dar interpretat complet fals, deoarece îl atribuie proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie. În realitate, plus-valoarea nu are nimic de a face cu instituţia proprietăţii private, ci este un fenomen derivat din mecanismul financiar al băncilor moderne, prin monetizarea creditului nominal, aşa cum a explicat profesorul şi bancherul Schumpeter (1956, p. 206). Pentru el, „Esenţa creditului se află în procesul de creaţie a unui astfel de ban. Este metoda specific capitalistă de a efectua progres economic. Ea dă scop funcţiei capitaliste a banului, în opo¬ziţie cu funcţia sa ordinară de pe piaţă”. Dacă pentru MARX, moneda (îndeplineşte numai funcţii monetare în circulaţia simplă de mărfuri după formula C1xMxM2; devine capital în circulaţia inversă de mărfuri după formula MxCxM’) este un ban de aur sau argint, atunci în realitate moneda este un ban de credit bancar monetizat, aşa cum l-a văzut Scumpeter.
În legătură cu funcţia capitalistă a banului se ridică trei probleme:
• Creditul monetizat de bănci, produce în mod automat, efectul inflaţionist, care în acord cu principiul imposibilităţilor, nu poate să fie controlat satisfăcător prin strategia macroeconomică şi lasă în urmă o instabilitate financiară.
• În momente de încredere pe piaţă, creditul bancar se extinde în mod automat şi încurajează speculaţiile de tot felul, care iniţiază o perioadă de expansiune (boom) economică artificială până ce se ajunge la un punct critic, unde se vede că este ceva anormal în economie şi atunci încrederea începe să dispară şi odată cu ea şi creditul bancar cu care agenţii economici se obişnuiseră. Rezultatul final este stagnarea economică şi o criză cu şomaj. Acesta este fenomenul numit conjuctural instabilitate economică.
• Efectul inflaţionist produce mai departe fenomenul de economii forţate sau mai exact spus economii expropriate ilegitim fără nicio despăgubire echitabilă. Interesant este că nu se încalcă nicio lege în regimul capitalist, deoarece aceasta este metoda specific capitalistă de a efectua progres economic.
Iată modul în care oamenii sunt înşelaţi, în numele progresului economic, prin asemenea me-tode de finanţare şi sunt lipsiţi zilnic de o porţiune din venitul lor real. Ei sunt lipsiţi nu numai de capitalul propriu (economiile voluntare) dar şi de fructele acestui capital, care ajunge pe alte mâini. Cei care sunt pe ultima treaptă socială sunt condamnaţi să nu mai poată căpăta niciodată independenţa economică. Adevărata protecţie socială există numai acolo unde fiecare cetăţean capabil de lucru îşi câştigă onorabil existenţa şi în plus, poate să facă şi economii pentru viitor.
Într-o societate modernă civilizată, unde este aplicată tehnologia pe o scară întinsă, nu ar trebui să existe sărăcie, dar sărăcie totuşi există şi în ţările cu cea mai înaintată tehnologie. Aceasta confirmă adevărul că finanţarea tehnologiei prin economii expropriate ilegitim creează, simultan, bogăţie pentru unii şi sărăcie pentru alţii. Aceasta este o contradicţie economică, care trebuie să le dea de gândit celor care guvernează.
În regimul capitalist occidental s-a crezut că această contradicţie s-ar putea rezolva prin intervenţia statului în economie, adică să iei de la cei care au mai mult şi să dai la cei care au mai puţin sau deloc. Metoda aceasta nu a funcţionat, deoarece numărul celor care se înscriau pentru ajutor social a crescut mereu.
Lecţia de tras din această expunere este că în judecarea unei probleme economice, trebuie să ţinem seama de două lucruri principale: deosebirea între banul real, acoperit şi banul de hârtie şi de credit bancar monetizat; deosebirea între creditul real, acoperit şi creditul nominal neacoperit:
• Dacă alegem banul real de aur combinat cu creditul real acoperit, atunci am îndeplinit două condiţii principale pentru echilibru stabil cu preţuri stabile şi fără şomaj.
• Dacă alegem banul de hârtie şi de credit bancar monetizat combinat cu creditul nominal neacoperit atunci am luat calea dezechilibrului şi trebuie să ne aşteptăm la instabilitate financiară, economică şi socială, însoţită de inflaţie şi şomaj.
Scopul reformei – Organizarea unui sistem bancar privat de echilibru stabil, eficient, protejat împotriva crizelor şi cu adevărat compatibil cu o societate liberă (adică, o societate non-intervenţionistă).
Obiectivele reformei:
- Promovarea unui sistem de bănci private care acordă numai credite reale, acoperite şi care utilizează numai bani reali, acoperiţi în aur sau produse naţionale standardizate.
- Suprimarea înşelării şi exploatării oamenilor prin mecanismul monetizării creditului bancar nominal, neacoperit.
Soluţia propusă:
- Se va interzice prin noua lege bancară (şi prin Constituţie) monetizarea de credit sub orice formă, adică deschiderea de conturi sau acordarea de împrumuturi fără a poseda întreaga sumă în moneda oficială (lei interni şi externi).
- Băncile private vor oferi servicii de intermediere între cei care aduc depozite la vedere sau economii pe diferite termene şi cei care au nevoie de aceste fonduri pentru investiţii în capital circulant sau capital fix. Ele sunt organizate în două secţiuni:
• Un departament care se va ocupa cu tranzacţiile de fonduri lichide ca depozite la vedere, ce se pot utiliza în orice moment prin diverse instrumente de plată (CEC, ordin de plată, etc.). toate aceste conturi trebuie să fie acoperite 100% în monedă oficială, adică lei interni sau externi. Acest departament, fiind legat de toate instituţiile bancare şi financiare, piaţa monetară va fi lichidă 100% în orice moment, astfel încât este imposibil să apară o criză financiară, care bântuie uneori în capitalism.
• Un alt departament care se va ocupa numai de tranzacţiile de capital real (adică, de colectarea economiilor particulare la diverse scadenţe şi plasarea lor în ivestiţii productive, aranjate în aceeaşi ordine de scadenţă). Acest departament fiind legat de toate instituţiile bancare şi financiare, piaţa de capitaluri va fi la fel de stabilă, în sensul că volumul investiţiilor nu va putea să depăşească volumul economiilor, o condiţie esenţială a echilibrului general stabil. Şi care, mai departe, face imposibilă dezvoltarea fenomenului conjuctural ce determină atâtea probleme economice şi financiare în capitalism.
- Creditul real, natural, acoperit există de când există lumea aceasta. Creditorul poseda cantitatea de bunuri, servicii sau monedă oficială pe care o împrumuta debitorului pe un anumit termen, cu sau fără dobândă.. Acest tip de credit real nu schimbă circulaţia monetară şi deci nu poate fi inflaţionist sau deflaţionist, el este productiv fără a produce probleme de dezechilibru. El este limitat de volumul producţiei şi a venitului real şi constituie un element de echilibru în economie. Din păcate, creditul real, care există în orice economie, nu este organizat cum trebuie, un este colectat la sursă şi un este orientat să servească producţia şi consumul optim.
- Conducătorii sindicatelor ar trebui să renunţe la greve şi la solicitări de majorare a salariilor care să compenseze inflaţia şi ar trebui să lupte viguros pentru a opri prin lege emiterea banilor de hârtie şi de credit bancar monetizat, deoarece acolo se află sămânţa primară a răului social, caracterizat prin inflaţie, şomaj şi economii forţate!
Avantajele aplicării reformei:
- Băncile private existente, înfiinţate pe baza pricipiilor capitaliste, nestabile şi de dezechilibru, vor fi transformate în instituţii financiare bazate pe principii de echilibru stabil şi protejate împotriva crizelor.
- Creditul din economie, în acest sistem de echilibru stabil, va fi real, adică acoperit totdeauna şi va sta la dispoziţia celor care îl merită. Este genul de credit care nu poate fi manipulat de BNR în cooperare cu băncile private.
- Băncile nu vor mai putea împrumuta ceva ce nu există (putere de cumpărare abstractă sau bani scripturali) şi astfel va fi eliminată marea înşelătorie bancară pentru a obţine supraprofituri!
- Creditul natural, real, acoperit este de mare folos partenerilor fiecărei tranzacţii şi pentru întreaga economie naţională, deoarece nu schimbă circulaţia monetară şi prin urmare nu poate fi inflaţionist sau deflaţionist.
- Asigura dezvoltarea unei economii de piaţă liberă, umană şi fără înşelarea şi exploatarea celor mulţi.
- Noul sistem bancar este chemat să aibă o funcţie socială, aceea de a servi poporul, în schimbul unei indemnizaţii normale, iar nu să-l exploateze în căutarea de profituri nelegitime.
No comments:
Post a Comment