Sunday, March 13, 2011

Visul, o ameninţare la siguranţa naţională

Drept dovadă că Universul e curb stă şi următorul fapt: unele stele sunt atât de îndepărtate încât nu pot fi văzute cu ochiul liber, decât dacă priveşti în alăturea lor. Mergând pe acelaşi raţionament, eu cred că, în acest moment, marea ameninţare la siguranţa naţională, asupra căreia CSAT ar trebui să reflecteze cu maturitate, nu vine nici din partea presei, nici din partea crizei mondiale sau a încălzirii globale, nici cu lăcustele, nici cu tancurile ruseşti, nici cu Apocalipsa. Primejdia naţională vine de la însăşi Loteria Naţională. Mai precis, odată cu jocul 6 din 49. Ştiu că asta înseamnă că trebuie să ghiceşti şase numere din 49, dar am impresia că mai are încă un sens tainic: cel puţin 6 români din 49 joacă la Loto. Am observat îndelung asta: cei mai mulţi intră în agenţiile Loteriei pe furiş, cu jenă. Nu doar din pricină că ar putea fi detectaţi de nişte vecini şi turnaţi unor neveste aprige, cu bigudiuri, care vor face spume că ipochimenii au jucat banii de pătrunjel pe-o lună. Ci, mai ales, pentru că simt că privirile tuturor celor din jur îi fixează cu o compasiune ironică, atunci când pun mâna pe clanţă: “Uite încă un amărăştean care-şi închipuie c-o să fie nabab!”. Deşi fiecare şi-ar dori asta. Deşi poate că toţi tocmai au ieşit de la bifarea fericirii, dar îl socotesc pe celălalt a fi un posibil atentator la propria prezumtivă belfereală. Deşi cauza e una clară: atât de multă sărăcie, că a devenit o impudoare chiar să o şopteşti. De obicei, pândesc momentul când înăuntru pot fi singuri cu gândurile lor şi se pot concentra. În faţa biletului gol, unul spune rugăciuni. Altuia îi tremură încheieturile şi nu izbuteşte să-l completeze până la capăt. Mototoleşte câteva hârtii, le aruncă la coş, gâfâie, ia altele proaspete, înghite în sec, vârful pixului iar o ia razna. După zece încercări, iese la aer, stacojiu, în pragul infarctului. Pentru altul, amestecarea numerelor din blidul slinos, de plastic, seamănă cu baterea de mătanii în podul palmei. În vreme ce maşinăria citeşte numerele, fata de la ghişeu ciripeşte ca un chelner “să aveţi noroc!”, iar vocea îi seamănă cumva cu cea a lumânăreselor din biserici care-ţi răspund la “săru-mâna” cu “Doamne ajută”. Parcă mai degrabă, s-ar potrivi urarea duioasă a minerilor, care face diferenţa dintre bine şi rău: “Noroc bun!”. În sfârşit, omul se strecoară afară, în stradă, şi se pierde într-un ocean de sacoşe. Însă abia de acum încolo ameninţarea la siguranţa naţională prinde chip. Omul începe să viseze! Iar în cap i se înfiripă Monologul. Mereu acelaşi. “P.. mă-sii! N-am cum să câştig! N-am câştigat niciodată! De ce-oi fi dat banii? Asta e. Trebuie să uit. (Zece secunde pauză, timp în care se bucură de soare, de păsări, trage aer în piept, apoi-viitura!). Dar dacă... Frate, milioane de euro! N-am cum să câştig! Dar dacă... Mamăăăă! Ce-o să fac? Îi chem pe băieţi şi ne facem pulbere! Sau mai bine nu. Nu zic nimic. Mă prefac că nu ştiu. Stau cuminte şi mă gândesc. Mă duc la Centru, cer să mi-i verse într-un cont şi le spun clar că vreau discreţie totală. Nu presă, nu tămbălău. Apoi plătesc împrumutul pentru casă. Apoi... Apoi iau nevasta şi plecăm pe o insulă... O lună. La soare. Să mă dezînfierbânt. Să-mi pun ordine în gânduri. Să-i dau înapoi şi lu’ Marin banii ăia... Îi dau dublu... Or să vină şi alţii să se pisicească pe lângă mine. Nu le dau nimic... Decât dacă au un plan de afaceri pus la punct. Intru în parteneriat. Dar de ce să intru în parteneriat? Îmi fac eu afacerile mele. Ce-o merge? Parcă o firmă de transport... Sau o cârciumă... Văd eu... Trebuie să mă gândesc bine. Toţi ăia de-au câştigat au ajuns prost. Au spart banii. O fi vreun blestem? O fi, însă n-are ce să se întâmple dacă eşti cumpătat. Daaar, mai întâi şi mai întââââi, mergem toţi la doctor... Să vedem cum stăm, cât mai am de trăit. La o clinică. Cea mai scumpă. Să mă mai duc la muncă? Ar fi mişto să mă mai duc o vreme. Ce m-aş distra! Fac nişte conturi pe numele copiilor. Le pun acolo câte un milion. Să-i aibă după majorat. Să trăiască aşa cum vor ei. Dar un milion parcă e prea mult. Bill Gates le-a dat tot câte un milion. Mă compar eu cu Bill Gates? Le pun câte o sută de mii şi le spun că e treaba lor să-i sporească. Să-i puiască. Să văd mai întâi dacă sunt în stare, apoi om mai vedea. Aşa fac. Aaaaaa! Şi să nu uit să dau bani la biserici. Dar de ce să dau banii la biserici când pot să construiesc chiar eu o biserică? Sau o mănăstire? Văd eu. Dar aşa fac. Trebuie să rămân calm, să nu mă grăbesc, să-i împart cum trebuie”. Într-un sfert de ceas, omul şi-a orânduit viaţa. E bine. Lumea s-a liniştit. E bine. Până la extragere mai sunt două zile. De ajuns ca vestea cea mare să nu-l ia pe nepregătite. O singură problemă: fără să bage de seamă, începe să se comporte ca şi cum viaţa i-ar fi, într-adevăr, rânduită ca-n vis. Cei din jur nu-l mai recunosc. Îşi dă seama de asta. Dar ce ştiu ei? (aici ar trebui neapărat să afişeze un zâmbet cald). Seara fiestei. Şase bile, şase ghilotine. Un kil de vin prost, o dimineaţă mahmură. Sacoşa de lângă uşă seamănă cu o moarte ghemuită. Şi un tunel kaki. Până data viitoare. Aceeaşi clanţă coclită de la fabrica de vise. Privirile compătimitoare ale trecătorilor. Acum! Poate acum... Reala ameninţare la siguranţa naţională constă în transformarea noastră într-un popor deprimat. Nu atât de sărăcie, cât de plecarea viselor visate din sărăcie.

Sursa: SAPTAMANA FINANCIARA
Autor: Ciprian Chirvasiu

No comments:

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)