Toată lumea simte efectele unei bune sau proaste guvernări, însă foarte puţini fac estimări privind bugetul de timp alocat per activitate, banii necesari activităţii, managementul crizelor şi buna guvernare.
Adevărul este că o guvernare ce-şi micşorează componenta administrativă, va pierde controlul asupra sectoarelor administrate, asta fiind valabil mai ales în timp de criză. Să plecăm de la faptul, simplu şi concret că, în timp de criză, numărul problemelor creşte, numărul funcţionarilor ce sunt puşi să rezolve problemele scade, salariile funcţionarilor scad de asemenea, ceea ce face ca mulţi funcţionari ce ştiau ce au de făcut să plece în alte sectoare, în consecinţă vor fi mai puţini şi mai demotivaţi pentru rezolvarea problemelor.
Dacă la această sarabandă adăugam şi faptul că acei funcţionari au o eficienţă redusă, nefiind aleşi pe criterii profesionale, ci pe criterii politice (ceea ce înseamnă că trebuie să înveţe din mers), atunci dezastrul devine sigur.
Un stat este, din punct de vedere administrativ, similar cu o mare companie. Nicio companie nu angajează personal necalificat pentru un post de conducere, căci presiunea asupra acelei persoane este imensă. Pentru a rezista, în managementul naţional la un nivel de vârf, este necesar să ai eficienţă, profesionalism, rezistenţă uriaşă la stres, să poţi crea o echipă cu aceleaşi calităţi, care să selecteze alte echipe mai mici cu aceste calităţi. În caz contrar, nu poţi guverna în mod responsabil, căci lipsa de rezistenţă la stres şi de pricepere a funcţionarilor de pe nivelele inferioare îi conduce pe aceştia la apărarea contra stresului. În consecinţă, vor minţi şi vor fura, căci se vor considera oricând prost plătiţi în raport cu stresul pe care-l suportă, şi vor face şi lucru prost, dacă nu au fost aleşi pe criterii de competenţă, oficienţă, calitate, implicare, responsabilitate, profesionalism, ca într-o mare companie.
Este complet greşit să judecam devierile comportamentale ale unui şef de stat, de exemplu, fără să înţelegem şi imensul stres la care trebuie să facă faţă. Cel mai mare pericol este să guverneze paternalist şi să ia decizii de unul singur. Căci, pe fondul de stres, sigur va greşi enorm şi guvernarea va fi extrem de slabă. În criză, lucrurile vor merge şi mai rău, căci niciun om nu poate gestiona o cantitate de informaţii în creştere continuă, aflându-se şi sub presiunea deciziilor responsabilizate de masa de alegători. Ai nevoie de timp de gândire, dacă nu chiar de meditaţie, iar acest timp nu-l ai. Sau poate îl ai, dacă esti înconjurat de oameni extrem de competenţi, care au timp să gândească şi să caute soluţiile cele mai bune. Aceştia sunt tehnicienii « policy makers » ce au investit mult timp în propria pregătire şi care, fiind mai puţin expuşi la stres şi la soluţii greşite, au devenit eficienţi în găsirea de soluţii.
Pentru a avea însă acest tip de oameni în jurul tău, trebuie să le delegi competenţele necesare şi să ai şi un permanent dialog cu alţi specialişti din reţelele profesionale, ce pot confirma, completa sau corecta soluţiile tehnice. Aşadar, dialogul public-privat devine de neevitat. Dacă, însă, ca şef de stat, ignori concluziile acestui dialog - în condiţiile în care, sub stres, nu mai eşti logic în gândire - ceea ce vei obţine va fi numai un haos generalizat.
Dacă vei beneficia şi de o infrastructură instituíţională iresponsabilă, obedientă în faţa puterii, povara pe care o vei purta singur va fi copleşitoare, căci nimeni nu te va corecta atunci când vei greşi. Oricât ai fi de bun, inteligent, sau cu alte calităţi umane, sistemul obedienţei subordonaţilor te ucide în mod sigur. Pe Ceauşescu nu ticăloşia l-a ucis, ci pupincurismul structurilor comuniste, iar comunismul a căzut nu din prostie, ci din lipsa de feedback.
Suntem acum în plină criză, ce are drept caracteristică pricipala viteză tot mai mare a schimbarilor pe care le produce. În mod evident, cu o structură ce nu ascultă de nimeni, cu funcţionari ineficienţi şi supra-solicitaţi şi cu probleme ce devin tot mai numeroase, ceea ce se obţine de fapt este o slăbire mare a structurilor statului şi o lipsă de control tot mai mare asupra evoluţiei fenomenelor. Degeaba diferite partide critică puterea, dacă un aduc o echipă de profesiónşti şi de programe bine structurate şi echilibrate. Dacă vor veni la putere, vor întâmpina aceleaşi probleme uriaşe, legate de bugetul de timp.
Singura soluţie încă o dată o spun, este să câştigăm timp - nu bani, ci timp! – căci dacă ai timp poţi face şi bani, prin implicarea unor specialişti ce ştiu să descurce problemele, fiind extrem de bine pregătiţi şi extrem de oficienţi. Asta înseamnă un guvern de tehnocraţi ce se sprijină pe profesiónştii din domeniile lor de activitate. Pupincurismul de partid devine atât de toxic, iar disciplina de partid şi lupta politica atât de stupide în lupta noastră cu timpul, încât nici nu merită să fie luate în considerare ca soluţii.
Altfel, din lipsă de timp, vom muri de prea multe probleme nerezolvate, vom avea război şi distrugere, sau vom avea toată structura administrativă ruinată. Acesta este si motivul pentru care ţările cu conducere conştientă caută cu disperare să lucreze cu sisteme de management în timp real, cu specialişti şi cu programe atât de bine structurate şi validate, încât să nu-ţi mai consume alt timp ca să le redescoperi. Din acest motiv este ncesar şi transferul de bune practici, căci timpul nostru este preţios, cât încă suntem o naţiune. Când nu vom mai fi… nu mai va conta prea mult, căci timpul nostru se va fi sfârşit.
Autor: Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG
No comments:
Post a Comment