Asociaţia IRSCA Gifted Education (condusă de Prof. Dr. Florian Colceag) a fost nominalizată la Gala Premiilor Radio România Cultural, secţiunea Educaţie şi învăţământ, care va avea loc luni, 21 martie, ora 19.00, la Teatrul Odeon. Kristof Lajos, mureşeanul în vârstă de 26 de ani, este unul dintre reprezentanţii Asociaţiei IRSCA Gifted Education care se va bucura de această distincţie.
Programe multiple la Asociaţia IRSCA Gifted Education
Kristof Lajos, masterand în primul an la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş, la specializarea consiliere şi psihoterapie, a avut o evoluţie extrem de semnificativă în cadrul Asociaţiei IRSCA Gifted Education, unde activează din 2007 ca purtător de cuvânt. În urma unor evaluări făcute de Consiliul Director al Asociaţiei IRSCA Gifted Education, Kristof Lajos este propus să coordoneze mai multe departamente, inclusiv cel pe Dezvoltare Programe Educaţionale, câştigând în primă fază alegerile în Consiliul Naţional, calitatea de vicepreşedinte. „Asociaţia IRSCA Gifted Education a evoluat foarte mult. În cadrul organizaţiei funcţionează mai multe programe, atât de responsabilitate socială cât şi educaţionale care asigură un spaţiu modern de comunicare şi dezvoltare atât a copiilor, tinerilor capabili de înaltă performanţă cât şi părinţilor şi cadrelor didactice. Credo-ul organizaţiei noastre funcţionează pe principiile: solidaritate socială şi umană, respectarea harului divin al omului”, a explicat Kristof Lajos, vicepreşedinte IRSCA Gifted Education România.
Coordonator al proiectelor inovative în educaţia excelenţei
Prima Şcoală de excelenţă a avut loc la Bucureşti, azi vară, eveniment la care a participat şi Daniela Ilioasa, psiholog şcolar la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, în calitate de consilier asociat al Asociaţiei IRSCA Gifted Education. Şcoala de excelenţă şi-a propus să realizeze un program care să răspundă nevoii de hrănire a potenţialului natural cu cea de valorizare a inteligenţelor multiple. Primele două zile au fost programate activităţilor de intervenţie, evaluare şi activităţi de dezvoltare personală, team-building, jocuri de perspicacitate şi inteligenţă creativă, conduse de Daniela Ilioasa, membru în Consiliul Ştiinţific şi consilier la IRSCA Gifted Education şi psihologii Fundaţiei Genesis. „Astfel de programe dedicate dezvoltării inteligenţelor multiple sunt necesare. De aceea, avem în plan să dezvoltăm ideea de programe educaţionale. Părinţii din Târgu-Mureş au solicitat aceste programe, însă au intrat în capcana altor asociaţii mureşene care nu au pregătirea necesară pentru a intra în contact cu categoriile de copii supradotaţi. Copiii supradotaţi sunt gata sǎ producǎ idei şi întrebǎri neobişnuite, soluţii neaşteptate şi neconvenţionale la probleme, noi cǎi de abordare a lucrurilor. Ei manifestǎ o dorinţǎ spontanǎ de a avea cunoştinţe despre tot soiul de subiecte, de a explora şi descoperi, mai degrabǎ decât de a accepta numai ceea ce le spun pǎrinţii sau profesorii. Se pricep sǎ planifice şi sǎ organizeze, iar atunci când sunt bine adaptaţi socialmente, au tendinţa sǎ devinǎ conducǎtori de joc sau de echipǎ de lucru. Totuşi ideile şi limbajul lor pot fi prea avansate faţǎ de cele ale colegilor de vârstǎ, astfel încât preferǎ frecvent sǎ se alǎture unor copii mai mari”, completează Kristof Lajos.
Academia Inteligenţelor Multiple, proiect internaţional unic
Academia Inteligenţelor Multiple este o şcoală diferită, unde se întâlnesc copii de seama lor. Prima sesiune va avea loc în perioada 11-18 iulie, la Făgăraş, unde sunt aşteptaţi peste o sută de copii din toată ţara. În cadrul programului vor activa profesionişti din Târgu-Mureş, care deja au intrat în stagiul de formare. „Talentul necesitǎ stimulare. Desigurǎ existǎ şi excepţii sau mǎcar excepţii în aparenţǎ; oricare ar putea numi oameni deosebit de înzestraţi care s-au ridicat din medii sǎrace, care au învins obstacole mari fiind parcǎ împinşi de o forţǎ cǎruia nici o dificultate şi nici un obstacol nu i s-ar fi putut opun. Stimularea poate veni de la pǎrinţi sau de la alte persoane interesate sau poate fi inclusǎ în obiceiurile şi tradiţiile care caracterizeazǎ un anumit grup social”, a încheiat Kristof Lajos.
Sursa: Zi de Zi
Titlul original: "Academia Inteligenţelor Multiple caută copiii supradotaţi"
Autor: Alex TOTH
No comments:
Post a Comment