Iată un cuvânt la care să ne gândim: perspectiva. Călătoriţi în mai multe ţări, şi veţi obţine o perspectivă mai cuprinzătoare asupra lumii. Discutaţi cu persoane cu care nu aţi vorbit niciodată, şi veţi obţine o nouă perspectivă asupra vieţii. Bucuraţi-vă de binecuvântările din viaţa dumneavoastră, şi veţi înţelege cât sunteţi de norocoşi. Stă în natura umană să nu aprecieze ceea ce are până nu pierde acele lucruri. Să ne controlăm această tendinţă. (Robin Sharma)
Friday, September 17, 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân. (Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)
Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)
No comments:
Post a Comment