In memoriam Raluca Stroescu

De mult timp îmi propun să scriu un articol referitor la moartea Ralucăi Stroescu. Am vrut să îmi intitulez această postare Altarul muncii. Mă întrebam şi încă mă întreb cât este nevoie să jertfim pe acest altar al muncii pentru a ne simţii împliniţi. E nevoie să murim muncind? Sau merită un salariu acest sacrificiu? Cred că trebuie să învăţăm să spunem NU, să ştim să realizăm un echilibru în vieţile noastre, să ne aducem aminte că existenţa înseamnă şi altceva pe lângă bani şi faimă. Trebuie să avem o poziţie socială, trebuie să avem cu ce să ne întreţinem, dar nu e nevoie să ne distrugem viaţa pe care merită să o savurăm clipă de clipă. Am citit zeci de articole despre moartea Ralucăi şi am meditat îndelung, de aceea scriu de abia acum. Moartea ei a tras un semnal de alarmă pe care cei care îl vor înţelege cu adevărat vor pricepe ce se întâmplă în jurul nostru. Povestea ei de viaţă m-a impresionat şi de aceea vreau să o reamintesc puţin. A dus lipsa unei familii adevărate dupa divorţul părinţilor ei, a iubit arta, când era mică, şi cifrele, mai tarziu. Şi-a iubit bunicii, cei care au crescut-o, şi a dorit întotdeauna să se autodepaşească, să devină cea mai bună. Iubitoare a artelor plastice, pasionată de lumea fascinantă a carţilor şi de frenezia cifrelor. Sensibilă şi raţională, fire luptătoare, cu ochi pătrunzători, extrem de responsabilă şi devotată. Raluca Maria Stroescu a fost şi va fi mândreţea familiei. „Se autodepăşea printr-o ambiţie şi putere de muncă fantastică. De fapt, de mica a câştigat toate olimpiadele si concursurile la care a participat. Are zeci de diplome. A primit mereu lauri şi cununi, însă a pierdut cununa vieţii”, ne descrie Victoria Gheorghievici, în cateva fraze, viaţa nepoatei ei, Raluca. Un om deosebit după cum o descriu toţi cei apropiaţi. Nu cred ca trebuie să o privim ca pe
o ciudată, pentru că, după părerea mea, nu era deloc aşa. Dimpotrivă se lupta pentru ceea ce se 
luptă mulţi tineri: renume şi poziţie socială. Ea a greşit deoarece nu a ştiut să spună NU, nu a ştiut
să se oprească. Din păcate cazul Ralucăi nu este unul izolat. În multe din anunţurile de joburi 
întâlnim sintagma rezistenţă la stres. Începem să înţelegem de ce. Trebuie să ştim foarte clar care ne
sunt priorităţile, ce ne dorim cu adevărat. 
Din păcate Raluca ne-a arătat asta cu preţul vieţii. Dumnezeu să o ierte!