Cultura de masă - o privire de ansamblu

Asistăm în ultimele decenii la o serie de fenomene şi procese ce caracterizează evoluţia societăţii umane în ansamblul ei şi care indică faptul că ne aflăm într-o perioadă de mutaţii profunde ce definesc tranziţia de la societatea industrială la un nou tip de societate. Manifestată sub forma unei crize a modelului capitalist de dezvoltare, dar şi prin apariţia unor concepte noi, această tranziţie s-a materializat pe plan internaţional în următoarele fenomene şi procese majore: globalizarea fluxurilor de schimburi materiale şi imateriale, dublată de inte­grarea regională, pe plan naţional, prin reînnoirea interesului statelor pentru dezvoltarea dura­bi­lă, privită sub cele 3 aspecte definitorii(economică, ecologică, socială) şi pentru edificarea unei societăţi a cunoaşterii, iar la nivelul individului prin căutarea unei noi identităţi.

Societăţile moderne, industrializate şi urbanizate sunt societăţi de masă, cu mari aglomeră­ri umane, concentrate în metropole sau centre industriale. În comparaţie cu societăţi­le tradiţionale, societăţile moderne introduc un nou tip de viaţă, în care timpul este segmentat riguros. Astfel, a apărut şi nevoia socială de a umple acest timp liber cu produse, servicii şi activităţi culturale şi distractive. Cultura de masă a apărut ca un răspuns pentru satisfacerea acestei nevoi.

Cultura de masă trebuie raportată la formele culturii moderne pentru a-i înţelege mecanismele şi semnificaţia. Cultura de masă nu este o cultură produsă de mase, ci una pentru mase.­ Dar sub impactul noilor mijloace de comunicare, universul cultural s-a schimbat ra­dical. Acest nou tip de cultură este dependent de sistemul mediatic.

Spre deosebire de creaţiile culturii specializate unde sistemul valoric era predominant, în cultura de masă devine predominant criteriul comercial. Produsele acestei culturi trebuie vân­­dute, iar producerea lor industrială trebuie să fie rentabilă. Uneori, producătorii acestui nou tip de cultură au „tradus” şi operele culturii specializate în codurile şi registrele culturii de masă pentru a putea ajunge la consumatorii de mesaje mediatice.

Cultura de masă a devenit o realitate în societăţile contemporane. Întregul univers planetar este înconjurat acum de o centură densă de informaţii, mesaje şi imagini care stăpânesc imaginarul colectiv şi îi orientează în mare măsură percepţiile asupra realului şi atitudinile. Cultura de masă şi studiul ei a căpătat un rol din ce în ce mai important în societa­tea actuală.

Succesul şi atracţia noilor forme ale culturii de masă, îmbină dimensiunea informativă şi pe cea educativă cu cea de divertisment, devenind forme dominante în societăţile dezvolta­te, fapt ce a dus la extinderea şi pătrunderea acestui tip de cultură în societăţile cu un statut econo­mic şi politic de periferie.

Mai mult decât atât, Edgar Morin, cu o intuiţie genială afirmă că acest tip de cultură pare a fi „prima cultură universală din istoria omenirii”.

După Edgar Morin cultura de masă ar avea trei caracteristici fundamentale: este produsă pe cale industrială, este difuzată de mass media şi se adresează masei, adică unui conglomerat de indivizi diferiţi, unui public care se extinde la nivel planetar.

Această cultură de masă este şi un concept ce a stârnit puncte de vedere critice. Şcoala de la Frankfurt, mai ales prin Adorno şi Marcuse, au dezvoltat o teorie critică a culturii de masă, a culturii produse şi difuzate de sistemul mediatic.

Marcuse vine să facă o analiză din prismă psihanalitică, explorând teoria lui Freud asupra culturii şi dezvoltând-o într-o nouă manieră. În cartea „Omul unidimensional”, Herbert Marcuse spune că analizează unele tendinţe ale capitalismului american care duc către o „societate închisă”, închisă deoarece supune legilor sale şi integrează toate dimensiunile existenţei, atât cea particulară, cât şi cea publică. Puterea negativului – care în etapele anterioare ale dezvoltării societăţii scăpa în mare masură controlului – este acum ţinută în frâu şi devine un factor de coeziune şi afirmare. Mai mult ca oricând, indivizii şi clasele reproduc represiunea pe care o suferă. Iar societatea închisă spre interior se deschide în afară prin expansiunea economică, politică şi militară.

Mass media favorizează o circulaţie intensă a valorilor, dar şi a nonvalorilor. Iar individul, fiind scufundat în acest ocean de gânduri este dominat de stări negative, de stress, fiind suprasolicitat din punct de vedere informaţional şi agresat continuu de producţia abundentă de imagini.

Pericolul cel mai mare este acela de a-l transforma pe individ într-un consumator pasiv, incapabil să participe la formarea personalităţii sale.

Cultura de masă a primit diverse denumiri de la diverşi specialişti din sfera culturii. Astfel, Abraham Moles o numeşte „cultură mozaicată”. El spune că această cultură ar fi determinată de un conglomerat haotic de informaţii şi idei, stări de spirit eterogene, de absenţa legăturilor stabile dintre componentele culturii, de lipsa de ierarhie şi ordine a elementelor ce tabloul cultural al individului, de un relativism valoric, lipsă de coerenţă şi de stil.

Sistemele mediatice au transformat societăţile şi au dobândit o putere fantastică, fiind nu doar „a patra putere” într-un stat, ci şi forţa de care nu se mai poate dispensa nici un tip de putere. Competenţa comunicativă a devenit astăzi un concept care intră obligatoriu în definiţia puterii, fiind un element strategic ce poate decide nu doar succesul unor agenţi sociali, ci şi locul pe care îl deţin societăţile, culturile, naţiunile şi statele pe scena mondială.

După cum bine s-a putut observa cultura de masă domină vieţile oamenilor. Putem spune că trăim într-o lume a duplicatelor, a reproducerilor, a simulacrelor, o lume în care valorile se amestecă.

Dar putem lărgi puţin sfera discuţiei noastre şi să observăm ce urmează după această societate de consum, după cultura de masă atât de mult discutată şi să vedem modalitatea în care reacţionează fiinţa umană la profundele schimbări. L-aş cita aici pe biologul român Grigore T. Popa, care în lucrările sale din anii `40 anticipa criza societăţii actuale şi constata cu amărăciune că omenirea a căzut în primitivism, în dezastru moral, în „semicivilizaţie”. Avertismentul său rămîne în continuare valabil, realitatea istorică arătându-ne că omenirea ar fi fost mai curând o semicivilizaţie. Ceea ce este important de reţinut de la acest autor, acesta fiind şi scopul pentru care l-am pomenit, este faptul că el presupune că după această societate a cunoaşterii urmează o societate a conştiinţei care va fi în esenţă o societate morală. Este aproape o prefigurare a societăţii conştiinţei pe care astăzi o înţelegem ca o a treia etapă în Era informaţiei. Societatea conştiinţei este cea care ar putea scoate omenirea din starea de semicivilizaţie pentru a o trece cu adevărat în aceea a civilizaţiei. Nu vreau să lărgim prea mult discuţia referitoare la societatea conştiinţei pentru că nu acesta este obiectul eseului de faţă, dar merită să ne ridicăm numeroase semne de întrebare cu referire la rolul pe care cultura de masă îl are în pregătirea societăţii conştiinţei. Iar Şcoala de la Frankfurt cu reprezentanţii săi de seamă, Adorno şi Marcuse a încercat să explice modul în care societatea umană este influenţată de cultura de masă şi să adopte o poziţie critică faţă de această problemă. Şi fiindcă trăim într-o societate a enciclopedismului artificial ar fi bine ca din când în când să fim mai atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi să nu uităm că cunoaşterea şi conştiinţa sunt marile resurse ale viitorului pe care să sperăm că vom şti să le folosim.

În 1770, d`Holbach îşi începea lucrarea sa „Systeme de la nature”, care cuprindea ideile fundamentale ale iluminismului, cu remarca: „Omul este nefericit pentru că nu cunoaşte natura”. Astăzi, în concluzia încercării de a conceptualiza premisele tranziţiei spre societatea cunoaşterii, putem afirma că omul este nefericit pentru că nu se cunoaşte pe sine ca fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, ceea ce îl împiedică să valorifice imensul potenţial cognitiv cu care a fost înzestrat. Societatea cunoaşterii are drept scop evidenţierea şi utilizarea acestui potenţial.