Constantin Noica - Primul poem filozofic (audio) (Trei poeme filozofice ...

Părintele Roman Braga despre părăsirea ţării

Manuela Golescu - Urme (Luminile Iubirii - Poeme)

Cel ce urcă muntele

În fiecare din noi există doi oameni: unul pe care îl vedem şi altul pe care nu-l vedem. Primul este omul fizic şi social, cel de-al doilea, al esenţelor. Toate aprecierile şi faptele noastre greşite provin din înclinarea superficială şi comodă de a-l privi numai pe omul exterior. (Ernest Bernea - Cel ce urca muntele)

Descoperă Românii!

A. Nevoia de modele reale

Trăim într-o lume în care lipsa modelelor coerente şi demne de urmat este mai puternică decât criza economică. O lume în care tendinţa către consumism şi senzaţional a devenit o rutină mult prea obositoare pentru retina unui om care doreşte să trăiască decent.

Unii dintre aceşti români „celebri, dar… necunoscuţi” îşi trăiesc bucuria de a fi altfel decât îi îndeamnă societatea şi mediul să fie şi reuşesc, prin bucuria lor de a trăi şi de a învinge indolenţa, să schimbe ceva în domeniul lor de activitate şi în rândul unor grupuri restrânse de oameni care au avut şansa să trăiască în imediata lor apropiere.

Despre ei, despre aceşti români care influenţează în bine destinele semenilor lor se ştie foarte puţin pentru că reuşita lor nu se include în zona „senzaţionalului”.

Tocmai de aceea, şansa de a ajuta tânăra generaţie, care nu mai are modele reale, să aibă o evoluţie sănătoasă este promovarea acelor români extraordinari care au reuşit să se impună în domeniul lor de activitate, dar care, din modestie, au rămas într-un cvasianonimat în marea masă a românilor neştiuţi.

Campania „Descoperă Românii” este modalitatea prin care TVR Cultural, alături de telespectatorii români, se implică deschis în descoperirea şi promovarea românilor deosebiţi care trăiesc în România, care au realizări remarcabile şi care pot deveni adevărate modele pentru noi toţi.

Campania „Descoperă Românii” este modalitatea prin care TVR Cultural, alături de telespectatorii români, se implică deschis în descoperirea şi promovarea românilor deosebiţi care trăiesc în România, care au realizări remarcabile şi care pot deveni adevărate modele pentru noi toţi.

Este timpul să aducem aceşti oameni deosebiţi în faţa reflectoarelor.

Vino alături de TVR Cultural şi Televiziunea Română să descoperi români deosebiţi, care sunt modele cu adevărat româneşti!

B. Etapele campaniei

Campania „Descoperă Românii” se derulează în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012 şi are mai multe etape:

Etapa intai: 20 iunie – 20 august 2011

Pe site-ul oficial al Campaniei „Descoperă Românii” vor fi postate poveşti cu şi despre români deosebiţi. Pe conturile de Facebook şi Twitter vor exista link-uri către poveştile postate. Fiecare dintre telespectatorii programelor Televiziunii Române va putea să posteze sau să trimită prin poştă povestea unui român deosebit care poate deveni model pentru noi toţi.

Din toate poveştile postate pe site vor fi alese 10 poveşti (numărul anilor pe care urmează să-i împlinească TVR Cultural în aprilie 2012) care vor deveni reportaje realizate de către echipa tv a Campaniei „Descoperă Românii”. În paralel cu desfăşurarea campaniei online, echipa tv a Campaniei „Descoperă Românii” va realiza reportaje pe baza propunerilor venite prin poştă sau direct de la telespectatori de-a lungul ultimilor ani.

Etapa a doua: 21 august – 31 august

Realizarea reportajelor despre romanii descoperiti de echipa tv a Campaniei, dar și de telespectatorii TVR.

Etapa a treia: 1 septembrie 2011 – 15 aprilie 2012

Difuzarea pe TVR Cultural a reportajelor realizate pe baza propunerilor venite din partea telespectatorilor prin poştă, pe e-mail sau postate direct pe site-ul oficial al Campaniei „Descoperă Românii”.

În această perioadă, pe TVR 1 va fi difuzată o dată pe lună o emisiune–spectacol, în direct, dedicată Campaniei „Descoperă Românii”, în cadrul căreia vor fi difuzate patru reportaje alese pe baza voturilor de popularitate înregistrate pe site-ul oficial şi pe conturile de Facebook şi Twitter. Din cele patru reportaje va fi ales, pe baza votului online, a SMS-urilor şi telefoanelor telespectatorilor, reportajul câştigător al lunii.

La sfârşitul perioadei vor fi şapte reportaje câştigătoare în preferinţele publicului, cărora li se vor adăuga încă trei (preferatul sponsorilor, al presei partenere şi al oraganizatorilor), în total 10 reportaje – 10 poveşti despre 10 români deosebiţi descoperiţi de telespectatorii români şi promovaţi de către Televiziunea Română.

Etapa a patra: Gala finală aprilie 2012

În spectacolul de gală vor fi prezenţi toţi românii deosebiţi care au fost, de-a lungul acestor luni, „personajele” principale ale unei campanii dedicate descoperirii şi promovării adevăratelor valori româneşti.

Descoperă şi tu unul sau mai mulţi români deosebiţi! Trimite un text în care să ne spui povestea unui român de valoare, cu realizări remarcabile, cunoscut în domeniul lui de activitate, dar necunoscut publicului larg. Textul mesajului tău nu trebuie să conţină mai mult de 500 de caractere şi, în măsura posibilităţilor, să fie însoţit de o fotografie a românului deosebit descoperit de tine. Susţine-ţi apoi povestea propusă şi cheamă-ţi şi prietenii să o susţină pe site-ul oficial al Campaniei „Descoperă Românii” şi pe conturile de Facebook şi Twitter. Stă în puterile tale să schimbi lumea în care trăieşti! Scoate din anonimat adevăratele valori! Fii partenerul TVR în descoperirea, susţinerea şi promovarea adevăratelor valori româneşti!

Sursa: http://www3.tvr.ro/descoperaromanii/

Pe drumul Învierii

Ernest Bernea - Meditatii filosofice

Ingaduinta si iertare-Bartolomeu Valeriu Anania (2009)

Lepădarea de sine

Este în noi o mică - uneori chiar mare - contrazicere.

Este duhul iubirii de sine care jertfeşte oamenii şi duhul jertfirii de sine pentru iubirea de oameni.

Amândouă vor să ne menţină în viaţă; decât că duhul iubirii de sine vrea să ne menţină în viaţa aceasta pământească, de cele mai multe ori prea stricată şi plină de păcat; pe când du­hul jertfirii de sine caută să ne câştige viaţa cea fără de sfârşit şi cu desăvârşire sfântă. E o mi­că vrajbă în noi: între vremelnicie şi veşnicie, între sfinţenie şi păcat, între Dumnezeu şi dia­vol.

Sunt două conştiinţe în noi, care, fiecare caută să câştige stăpânire asupra celeilalte: „con­ştiinţa eului” şi „conştiinţa religioasă” propriu-zisă. O conştiinţă că totul eşti tu şi faci ce vrei tu, nu atârni de nimeni, şi conştiinţa că atârni de Dumnezeu. Acestei situaţii de vrajbă îi zice Dumnezeu: „Cela ce voieşte să vină după Mine, să se lapede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie!”.

Nu poţi urma pe Dumnezeu urmându-ţi ţie. Trebuie să alegi între tine şi Dumnezeu. E o alegere care te poate pierde; dar tocmai această pierdere pentru Dumnezeu te câştigă. Ale­ge­rea aceasta „dacă vrei” e darul libertăţii cu care a cinstit Dumnezeu pe om, făcând şi de el atâr­nătoare mântuirea sa. Primul care a adus ştirea, i-a făcut conştienţi pe oameni de libertatea lor, este creştinismul. Libertatea este un excepţional de mare dar, însă, pentru cine se iubeşte nu­mai pe sine, e tot aşa de mare primejdie. Iubitorul de sine îşi înclină libertatea spre fă­ră­de­le­gi, la care ajunge rob şi din om neom.

Libertatea îşi câştigă însă valoarea de mântuire numai dacă trece prin jertfă. Jertfa acelei iubiri de sine e vama ei de verificare. Liber ajunge numai cel ce se leapădă de toate şi în pri­mul rând de sine. Ucenicii lui Iisus sunt oameni liberi.

Libertatea aceasta presupune o austeritate a vieţii.

În împărăţia religiei, libertatea nu e un concept abstract, ca în câmpul cunoaşterii în ge­ne­ral, aci ea e o structură a omului devenit spiritual, străbătut de adevăr, încă din veacul acesta. Unul ca acesta, chiar de-ar tăcea, mărturiseşte înaintea oamenilor pe Iisus, Cel ce l-a făcut li­ber.

Aceasta e ceea ce urmăreşte Iisus, când ne cheamă să-I fim ucenici, începând de la li­bertate!

Prislop, 12. 11.1950; Dumineca a IlI-a a postului; Marcu 8, 34-38

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.

pp. 337-338

Grija zilei de astazi

Dumnezeu nu a adus la existenta lumea si omul in mod intamplator. Pe de-o parte, putem spune ca a zidit lumea pentru om ca prin ea, acesta sa se poata ridica la Creator, iar pe de alta, ca a creat omul pentru lume, pentru ca ea sa poata fi transfigurata prin el. Actul creator ne arata ca omul, prin natura si vocatia sa, a fost inzestrat, inca de la inceput, cu responsabilitate.

Responsabilitatea insa naste grija. Avem o chemare precum si un mandat de la Dumnezeu, anume sa parcurgem calea de la Chip la Asemanarea cu El. Putem spune ca de aceasta lucrare se leaga grija fundamentala a omului, mantuirea.

Pacatul insa a fost cel care a intervenit ca o piedica majora in calea mantuirii omului. Pe de-o parte, aproape ca a zadarnicit speranta lui de a-si mai implini scopul existential, iar pe de alta, omul avea sa se confrunte cu dificultatea supravietuirii in aceasta lume, care i-a devenit ostila. Insotirea omului cu pacatul a fost, asadar, primul act iresponsabil. Dupa pacat, nu mai vorbim de grija, ci de grijile omului.

Acesta a deviat de la drumul sau firesc, ratacindu-se in lume si in multele griji legate de ea. Nu numai ca aproape a uitat unde trebuia sa ajunga, ba mai mult, uitase drumul. Nu mai vedea sensul lucrurilor. Mantuitorul Iisus Hristos, prin Intruparea, Moartea si Invierea Sa, pe langa faptul ca a tamaduit firea umana, ne-a reamintit toate acestea, facandu-ni-Se tuturor Cale, Adevar si Viata.

Multora dintre noi, aceste cuvinte ale Mantuitorului, din Predica de pe Munte, ni se par astazi smintitoare: “Nu purtati grija pentru viata voastra ce veti manca si ce veti bea, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; oare nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? (Matei 6,25)”. Spun ca ne smintesc deoarece multi dintre noi traim parca tocmai pentru acestea.

Omul insa este mai mult decat o fiinta vie, este “suflet viu”. Prin acesta el este angajat in relatia dinamica de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Poate darui si poate primi in mod liber in virtutea acestui dialog al iubirii. Insa, pacatele ne-au incremenit. Aproape ca ne-au redus la tacere.

Uitam ca nu doar cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul care vine de la Dumnezeu. Dar cum ar putea cuvantul sa rodesca, iar mai apoi sa ne devina hrana, atat timp cat ne aratam a fi spini, asemena celor din parabola semanatorului, intre care cazand samanta cuvantului dumnezeiesc, nu poate da rod, din cauza grijilor acestei lumi?

In cadrul Sfintei Liturghii, deloc intamplator, in timpul heruvicului auzim cantandu-se: "Toata grija cea lumeasca sa o lepadam”. Sfintii Parinti au randuit acest indemn deoarece cunosteau faptul ca intalnirea cu Hristos poate fi umbrita, daca nu chiar ratata, din cauza grijilor lumesti.

Cu cat omul se apropie de Dumnezeu, cu cat se purifica de patimi, cu atat grijile lui se imputineaza. Acestea se reduc la grija cea sfanta, aceea de a nu pierde harul Duhului Sfant, adica de a nu ne instraina de Dumnezeu.

Intalnesc, la tot pasul, oameni doborati de povara grijilor de zi cu zi. Sunt acei oameni pe chipul carora nu numai ca nu gasesti bucuria, ci nici macar urma ei de altadata. Acestia, fara sa bage de seama, si-au facut din oboseala si stres, o a doua fire. Intr-un fel, este normal sa ajunga aici, de vreme ce din planurile si nevoile lor, ei Il exclud pe Hristos.

Mantuitorul insa ne vrea lipsiti de griji lumesti. In acest sens, nevoilor noastre le raspunde pronia dumnezeiasca. Pentru aceasta ne si spune: "cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea vi se vor adauga. Nu purtati deci grija zilei de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale.” (Matei 6, 33-34)

Purtarea de grija a lui Dumnezeu nu ne indeamna insa la nesimtire si nelucrare. Dar, de noi tine sa ne stabilim cu intelepciune prioritatile. Chiar daca ni se pare dificil sa lasam fiecarei zile, cele ale sale, nu trebuie sa uitam ca grija zilei de astazi ramane cautarea lui Dumnezeu si a Imparatiei Sale.

Autor: Radu Alexandru

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/diverse/grija-zilei-astazi-119172.html

Femeia modernă (Ernest Bernea)

"Femeia anilor trecuţi, prinsă încă în datele tradiţiei, îşi găsea liniştea şi împlinirea în căsătorie şi maternitate. Supusă unor condiţii de stabilitate şi virtute, ea cunoştea dragostea şi jertfa până în limitele creaţiei spirituale; ea nu cunoştea setea de aventură.

Femeia modernă, atrasă de mirajul unei vieţi de larg tumult, încearcă să aibă iniţiativa unui destin propriu. Dar respingând dragostea conjugală şi maternitatea ca pe nişte forme ale unei vieţi de mult perimate, a alunecat pe cel mai instabil teren, acela al frivolităţii şi apetitului.

Făcând figură de om liber, femeia de azi apare ca o flotantă a celei mai triste şi dureroase condiţii, dincolo de structura şi vocaţia ei. (1967)

.................................................

Contrar unor vechi tradiţii, prin care femeia aducea vieţii noastre morale şi sociale multă stabilitate, în lumea contemporană femeia aduce acestei vieţi o notă de labilitate psihică şi frivolitate. Femeia de azi fuge de cămin, fuge de castitate, fuge de maternitate, toate elementele definitorii naturii sale. Viaţa ei sufletească e prea mult angajată în senzaţie şi plăcere şi prea ruptă de o activitate a spiritului, unde în trecut ea a excelat.

Femeia contemporană s-a supus unor cerinţe ale vieţii moderne şi a pierdut tot ce aparţinea mai frumos naturii ei. Ce mai rămâne dintr-o femeie dacă nu este pură şi sinceră, dacă nu are fineţe sufletească, dacă nu are farmecul ascendent al poesiei, dragostei şi creaţiei!

Ce mai rămâne din universul nostru spiritual, fără căldura şi respiraţia nobilă a sufletului ei? Femeia perversă, care se masculinizează, este o excrescenţă a acestui univers, o maladie a spiritului." (1971)

Sursa: Ernest Bernea - Meditaţii filosofice. Note pentru o filosofie inactuală

The Mystery of Matrimony

By Fr. Arsenie Boca

“Jesus renders the bodily union of man and wife holy,

raising marriage to the height of great Mistery

– in Christ and in the Church.”

Fr. Arsenie Boca

One Body

For as long as all the leaders of this world are not redundant, we shall render the money printed with their names; for as long as all people are not like angels, our nations need to multiply.

The family and the government – lowly institutions when we think about the happiness that exists in heaven – are necessary during our earthly awaiting of Heaven. However, for as long as these institutions are necessary, they will have to avoid being too unclean and rickety, as much as possible.

Whoever is in a leading position (the government) should feel the responsibility just as much as the one who serves; and the union between man and woman (the family) should be eternal and non-deceitful.

Jesus Christ sees marriage above all (spiritually speaking) as the union of two bodies. Here, He strengthens the word of the Old Testament: “[...] and the two shall become one flesh.” The bride and the groom shall be one body, impossible to separate. The man shall have no other woman; the woman shall have no other man, until death does them part. Man’s union with woman, when it is not the release of a vagrant luxury/pleasure or of furtive prostitution, when it is the meeting and the “offering” of two healthy virginities, when preceded by unforced choice, by pure/good passion, by an agreement that is known and consecrated by the world, acquires an almost mystical character, which no one can remove. The choice is without change, the pure passion is consecrated, the agreement is eternal. In the two bodies that embrace each other in their longing are two souls that find one another in love. The two bodies become one body, the two souls become one soul.

The two mix their blood; but from this union, a new being is born, who is made from their life: the visible embodiment of their mergence. Love makes them similar to God: makers of the ever new and miraculous creation.

But this bodily and ritualistic vanity, which is the most perfect among all the other imperfect humanly organizations - the Christian matrimony – must not be ever disturbed or interrupted. Adultery deteriorates it; divorce puts and end to it. Adultery is the shrewd betrayal of unity; divorce is its definitive denial. Adultery is a secret divorce, based on lying and betrayal; divorce – followed by a new marriage – is legalized adultery.

Jesus always condemns – solemnly and clearly – adultery and divorce. His whole being would rebel against terrible acts, against unfaithfulness and betrayal. The day will come, He prophesies, speaking about life in heavens, when men and women will no longer marry each other (Luke 20, 34-36); however, marriage should at least be aware of all the virtues that are allowed during one’s earthly life.

Jesus, Who always goes from the visible things to the invisible things, doesn’t call adulterous only the person who steals his brother’s wife, but also the person who looks at her with lustful eyes (Matthew 5, 27-28), while she may walk past. An adulterous man isn’t only the one who meets with someone else’s woman in secret, but also the one who, after having chased away his own wife, marries another one. There seems to be only one situation in which divorce is admitted: the adulterous woman’s husband; however, the abandoned wife’s guilt would by no means justify the betrayed husband’s crime of marrying another.

Before such an absolute and reckless Law, even the Apostles get up on their feet (Matthew 19:10). Since things must be that way, why would man ever get married? Still, He answers them: “Not everyone can accept this word, but only those to whom it has been given. For some are eunuchs because they were born that way; others were made that way by men; and others have renounced marriage because of the kingdom of heaven. The one who can accept this should accept it!” (Matthew 19, 12:12).

Marriage is a favor done to human nature and to life propagation. Not everyone is able to keep themselves pure, virgin, and single, “but only those to whom it has been given.” (Matthew 19, 11). Perfect celibacy is a gift, a reward of the soul’s victory over one’s body.

Anyone who wishes to dedicate all the love s/he is capable of to great deeds shall have to “condemn” himself/herself to remaining chaste. The man who must carry out a heavy mission, which will require all of his days, up until his last one, cannot link himself to a woman.

Marriage requires you to leave your being into the will of another; the Savior will give all souls the union of two souls; but this would prove insufficient, as it would make it difficult – even impossible – to unite all souls with all the other souls. Responsibilities that follow the choosing of a woman, child-bearing, and settling one’s own small living space amidst the greater one – are so heavy, that they would raise daily obstacles to his other duties, that are extremely demanding.

The man who wishes to lead and change others cannot make a lifetime commitment to a single being. He would have to be unfaithful either to his wife or to his calling. He loves the endless world of his brothers and sisters too much to love only one of his sisters. A hero is always alone. His loneliness is punishment and greatness. He will deprive himself of the joys of domestic life while the love he has within him will multiply, to be shared with all people, in a sacrificial sublimation, which exceeds all earthly ecstasies. The man without a woman is lonely, but free; his soul, unconquered by worldly thoughts, may rise more highly. He does not bear children of flesh and bones, but helps the children of his soul [his spiritual children] to be reborn into a new life.

Yet not everyone is able to put up with abstinence. “The one who can accept this, should accept it!” The Kingdom of Heaven requires people who will dedicate all their souls; the bodily dedication, even when limited by a rightful marriage, will soften up the vigor of the person who is called upon to look into spiritual matters.

Those who will rise on the great Day of victory will no longer face temptations in the Kingdom of Heaven. Man’s union with woman, even when consecrated through the eternal bond of matrimony, will be removed. Its great goal is bearing new people; but at that point, death will be defeated and there will no longer be a need for the eternal renewal of nations. “The sons of this age marry and [its daughters] are given in marriage, but those who are considered worthy to attain to that Age and to the Resurrection from the dead neither marry nor are given in marriage, for they cannot die any more, because they are equal to angels and are sons of God, being sons of the Resurrection.” (Luke 20:34-36).

By acquiring eternal life and angelic nature – the two promises and creeds of Christ – what seemed to be possible to stand becomes unthinkable; what seemed clean becomes lowly; and what seemed holy, becomes unworthy. In that supreme world, all the tribulations that humanity is required to go through will have already been negotiated.

To the sinful beastly male, his transitory union with a stolen woman is enough;a man will rise to the marriage level, to his sole union with his sole woman; whereas the saint will rise to a much higher level, reaching chastity of his own will. Yet more, the archangel-like man in heavens, who has been turned into a spirit full of love, will have defeated even the memory of his body; his love, in a world where there are no more poor, ill, suffering people and enemies, will have changed into a contemplation which is above the earthly realm.

The cycle of births will have ended. The fourth Kingdom will have been established once and for all. The citizens of that Kingdom will be eternally the same, throughout the ages. Woman will no longer bear forth in pain. The strain of the exile will have been over; the snake will have been defeated. The Father will kiss his lost child again; Heaven will be found a second time, never to be lost again. Source: VALAHIA

Source 2: http://diasporaonline.info/home/spiritualitate/806-the-miracles-of-elder-arsenie-boca.html

Memorial of Suffering: Mircea Vulcănescu - Do not revenge us (1/5)

Gala LSRS 2011 - Premiile LSRS - Radu Beleca

Dezbaterea ''Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă - un proiect de reformă a societăţii româneşti''

Pornografia, o nouă maladie?

Cercetări de ultimă oră demonstrează legătura fără echivoc dintre dependenţa de pornografie şi delicvenţă, boli pshice sau comportamente antisociale, cum ar fi violenţa în familie sau molestarea copiilor. În ciuda eforturilor de curmare a acestui flagel, în România continuă să existe o legislaţie relativ permisivă şi o toleranţă de neînţeles faţă de afişarea sau difuzarea materialelor pornografice.


Invitaţi: Virgiliu Gheorghe, autorul cărţii „Pornografia, maladia secolului XXI", Cristina Sâmboan, avocat, prof. dr. Ilie Bădescu, Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti, prof. dr. Adrian Restian, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale, prof. dr. Pavel Chirilă, Facultatea de Teologie din Craiova, Mircea Diaconu, senator, dr. ing. Iulian Iancu, deputat, Pavel Stan, elev la școala nr. 5 “Corneliu M. Popescu” din București, ”, Alina Ștefanache, P.R. manager generatiaonline.ro, Ana Lazăr, asociația “Bunavestire”, Xenia Teodorescu, traducător, asociația “Bunavestire.

OMUL ȘI TIMPUL, TVR1/ 16.04.2011/ 7:10 – 8:25 / Semne: Abuz și pornografie/ Imaginea: Ion Cristodulo / Realizator: Rafael Udrişte/ Producător: Dan Micu/

UPDATE: CLUJ-NAPOCA, 27 aprilie (MEDIAFAX) - Deputatul Mircia Giurgiu, aflat în proces de excludere din PDL, va iniţia un proiect de lege care prevede marcarea ziarelor tipărite şi a celor online cu buline de restricţionare a citirii, similare celor folosite în televiziune, pentru a proteja minorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sursa: http://diasporaonline.info/cinema/filme-documentare/974-pornografia-o-noua-maladie.html

Evacuarea Basarabiei 1940

26-28 iunie 1940 în Basarabia

„Cearta” lui IISUS cu PETRU sau gâlceava omului cu Revelaţia

„A certat Iisus pe Petru, zicând: Mergi înapoia Mea Satană, că smin­tea­­lă-Mi eşti; tu nu gândeşti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oameni­lor !” Cu­vin­te gre­le ca aces­tea n-a mai zis Iisus decât chiar Satanei, când L-a is­pitit în pus­­tia Carantaniei. Acum tot Satana era camu­flat în bunăvoinţa - de cea mai bu­­nă credinţă - a lui Petru.

Petru nu ştia că din organ al Revelaţiei: mărturisitor al divinităţii Mân­tu­­itorului, cum a fost - fără să ştie - cu vreun pătrar de ceas mai înainte, tot aşa acum - fară să-şi dea sea­ma - a ajuns o unealtă a Satanei. Situatia dintâi l-a fericit; a doua l-a smerit.

Întâmplarea ne face să ne gândim şi la unii din­tre sfinţi care, după ce erau cercetaţi de Dum­nezeu, în diferite chipuri, îndată venea şi Satana, ca mă­­­car să-i laude - dacă alt ne­caz nu le putea face.

Nu Petru era Satana. Petru era Petru. Totuşi Iisus dă identitatea omului du­pă du­hul care grăieşte printr-însul. Semn că aşa va face şi la sfâr­şitul lu­mii. Cearta o pri­meş­te Petru, pen­tru că nu ştia ce punct de vedere gră­ieşte printr-însul.

Necertat nu te smereşti. Şi nesmerit nu apare în tine înrudirea ta cu crucea, ca să o iu­beşti, ca pe ceva în care eşti. (Smerenia, smerirea, iubirea şi crucea sunt din aceeaşi fa­mi­lie a desăvârşirii).

Şi crucea, cu învierea care-i urmează, era punctul de vedere al lui Dum­ne­zeu. Omul vo­ia să-L scape pe Dumnezeu de cruce.

Dumnezeu se certa cu omul... în numele dragostei. (!)

Satana îi era „milostiv” lui Iisus în Petru şi ucigaş în Iuda.

Satana, prin frica de suferinţă a trupului şi prin ignoranţa ra­ţi­u­nilor mân­tuirii, ţine omul în îngustime, în nedezvoltare, în non-sens, cu un cuvânt: în sminteală cu Dumnezeu.

Dacă n-ar fi înviere Petru ar avea dreptate.

Ori lui Petru tocmai cuvântul învierii nu i se fixase în minte.

Învierea era, pentru om, ceva nou până la imposibil.

Misiunea lui Iisus aceasta era: să antreneze omul în toate „riscurile” mân­tuirii, fiind­că este înviere. Drept aceea, după ce a ieşit cu Petru la liman, Iisus a chemat la Sine mul­­ţimea, împreună cu ucenicii, şi le-a zis: „Oricine vo­ieşte să vie după Mine, să se le­pede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi, şi să-mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi mân­tu­ias­că sufletul, îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său, pentru Mine şi pen­tru Evanghelie, acela îl va mântui”.

Deci, categoric:

Cine-şi iubeşte viaţa sa, sufletul său în lumea aceasta - fără a considera şi cealaltă, sau chiar împotriva ei acela îşi va pierde sufletul, pentru că acela e un iubitor de sine, un iu­bitor de trup - care nu se supune legii lui Dum­ne­zeu, şi nici nu poate (Romani 8,7) – a­ce­­la e un „fricos” (Apocalipsă 21,8). În aceştia nu e Duhul lui Hristos, aceştia nu sunt ai Lui, ei trăiesc îm­potriva lui Iisus.

Cine însă vrea să scape de toropeala lumii acesteia, - căci dela „a vrea aceasta” începe fi­rul existenţei să capete Sensul transcendenţei şi se aprinde în ei Duhul lui Iisus, Duhul lui Dum­nezeu, aceştia toţi îşi riscă sufletul şi viaţa pentru Iisus şi Evanghelie.

Cine a menţinut vie Evanghelia în conştiinţa veacurilor a fost întreg Ca­len­da­rul sfin­­ţilor, care în tot chipul au murit curajos pentru Iisus şi pentru Evan­ghelia îm­părăţiei noas­tre. „Toţi câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dum­ne­zeu, ei fiii lui Dum­ne­zeu sunt, şi n-au pri­mit duh de robie, ca să le fie ia­răşi frică, ci duhul înfierii, prin care zi­cem lui Dumnezeu «Tată». Duhul în­suşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că sun­tem fii ai lui Dum­ne­zeu” (Romani 8,14-16).

Atunci câştigăm mântuirea sufletului când punem preţ pe ea: preţul pe care l-a pus Iisus şi toţi sfinţii. Pentru veşnicia noastră în Împărăţia lui Iisus nici preţul vieţii şi nici un preţ nu e prea mare. „Necazurile de acum nu sunt vrednice de-a fi puse în cumpănă cu slava noastră viitoare”.

Iisus ne aduce învierea: firul transcendenţei noastre, pe care ni-1 leagă de ini­mă (fiindcă inima, prin care iubim şi credem, are raţiuni mai adânci ca raţiunea) - şi în­vi­e­rea n-o înţelegea Petru, precum că e o dragoste mai mare ca viaţa.

Şi nu e fir: e noul stâlp de foc, care conduce de două mii de ani neamul creş­ti­nesc prin pustia acestei lumi.

Din lumina învierii e făcut Destinul care ne atrage Acasă.

Cine simte firul acestei lumini se mărturiseşte „străin şi călător pe pă­mânt. E un rănit de nostalgia Paradisului”.

Prislop, 13.XII.1949; Marcu 8, 30-34

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.

pp. 268-270

'Just One More Thing': Remembering Peter Falk, TV's 'Columbo'

IOAN, capătul proorocilor

Ioan era ultima solie pe care a trimis-o Dumnezeu lui Israel. El avea misiunea să ara­te pe Mesia - Iisus - şi să-I netezească înainte calea, spre inima lui Israel. Cum Ioan era „în du­hul şi puterea lui Ilie”, - cel mai mânios prooroc - se înţelege dintr-o dată şi as­pri­mea lui săl­ba­tecă asupra păcatelor.

„Dumnezeu nu trimite soli pentru a linguşi pe păcătoşi, - soli de pace, ca să legene pe oa­menii răi într-o siguranţă de pace cu Dumnezeu. El pune poveri grele pe conştiinţa făcă­to­ru­lui de rele şi-i străpunge sufletul cu săgeţile remuşcărilor. Trimişii lui Dumnezeu aduc la cu­noş­tinţa păcătoşilor judecăţile Lui îngrozitoare, ca să adâncească simţul stării lor nevoiaşe, ca să le scoată din adâncul inimii strigătul: «Ce să facem ca să ne mântuim?» Atunci, mâna care ţi-a umilit fruntea până în ţărână, ridică pe cel pocăit; glasul care a mustrat păcatul şi a fă­cut de ruşine îngâmfarea şi ambiţia, întreabă cu cea mai duioasă iubire: «Ce doreşti să fac pentru tine?»” (White).

Ura împotriva Romei mocnea la culme.

În pustia Iordanului, Ioan striga răspicat şi plin de nădejde: „Pocăiţi-vă căci s-a apro­piat împărăţia Cerurilor!” „S-a apropiat”; - până aci proo­rocii o prevesteau ca pe-un fapt al vii­­­to­ru­lui îndepărtat; acum împărăţia mesianică era înaintea porţilor.

Ioan denunţa corupţia na­ţi­o­na­lă de la talpă până la coroană, înştiinţările solemne de la Dumnezeu i-au alarmat pe toţi.

Mulţimile veneau să-şi mărturisească păcatele şi să se boteze de la Ioan. Printre gloate se strecurau şi mulţi cărturari şi farisei, care nu voiau să piardă prilejul de-a se arăta, tot ei, în fa­ţa mulţimilor, ca oamenii cei mai sfinţi. Tainele lor vinovate nu rămâneau ascunse de ochii lui Ioan. Duhul lui Dumnezeu îi descoperea proorocului că aceştia-s oportunişti. Făceau pe pri­­e­tenii, ca să-şi asigure demnităţi când va veni Mesia.

„Pui de vipere!” „Ce credeţi, că scăpaţi de urgia viitoare?” N-aveţi scăpare fără roa­de de po­căinţă! Avraam nu vă va putea scăpa, fiindcă faptele voastre nu sunt faptele lui Avraam. Acum se­curea stă la rădăcina pomilor netrebnici şi focul aşteaptă alăturea. Valoarea unui pom o hotărăsc roa­dele, nu numele ce-1 poartă. Mărturisirea credinţei fără îndrep­ta­­rea vie­ţii, n-are nici o valoare. Pentru păcat, Dumnezeu este foc. Deci, sau te desfaci de păcat sau vei fi ars cu păcat cu tot. Şi cum era multă viţă sălbatecă, mulţi pomi pădureţi şi foarte multă plea­vă în Israel, mulţi începeau să simtă focul lui Dumnezeu arzându-i. Într-unii se aprindea focul po­căinţei; într-alţii focul mâniei şi al fărădelegii. Irod, ars de mustrarea pro­o­ro­cu­lui, făcea par­te dintre cei din urmă.

Prislop, 12.01.1950

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.

pp. 326-327

Ce-ti place cel mai mult la tine? de Dragos Popescu

1. „Picioarele, de-aici pana aici” mi-a raspuns dezinvolt o candidata pentru un post de Financial Controller, aratandu-mi zona dintre glezne si genunchi. Aproape m-am blocat, incercand sa reconciliez mental spontaneitatea raspunsului cu naivitatea lui aparenta. Ca sa ma reculeg, m-am uitat, relaxandu-ma in fotoliu. Erau asezate unul peste altul, comod, fara a fi provocatoare. Erau, intr-adevar, frumoase. Subtiri si lungi, fara rabat la forma pe care am fost invatati s-o admiram. Dincolo de genunchi nu se vedeau, fiind acoperite, decent, de rochie. Mi-am intins pe fata, ca pe un serbet, zambetul profesional si-am scris pe notepad „legs!!!”

2. „Nu pot face astfel de aprecieri. Ii las pe altii sa decida. Oricum, va pot asigura ca pana acum mi-am indeplinit si depasit mereu target-urile de vanzari, iar motivul pentru care caut acum un alt job este legat exclusiv de restrangerea activitatii companiei pentru care am lucrat.” Asa suna raspunsul sobru primit de la un candidat si mai sobru, ce viza un job de Account Manager. I-am privit, si lui, picioarele. Pantaloni bine calcati la dunga, pantofi oglinda cu sireturi ceruite. I-am aruncat si lui serbetul de control. Si am notat in carnetel. Nu „legs”, fireste. Am desenat doar un patrat.

Sigur, fara sa vrem, suntem tentati sa comparam cele doua raspunsuri. M-am oprit la timp sa dau si-alte exemple ce mi se-nvalmaseau in minte, din trecute interviuri: „faptul ca nu ma las usor pacalita”, „incapatanarea in a-mi atinge obiectivele”, „spiritul de echipa”, „faptul ca reusesc mereu sa-mpac pe toata lumea”, sau, mai generic si mai imprecis, „felul meu de-a fi”.

V-as propune in schimb sa ne oprim si sa analizam putin rolul unei astfel de intrebari, in cadrul unui interviu de recrutare. Neatenti, tindem, de multe ori, atunci cand suntem asezati nu foarte comod pe fotoliul de candidat, sa o asimilam cu clasica porunca: „Enumerati trei calitati care va recomanda pentru acest job!” Si ne-apucam sa turuim, privind in jos timid, mimand o falsa modestie, din capul listei pregatite-n amanunt acasa.

Ei bine, NU! Multe raspunsuri de-acest fel au fost, din partea mea, urmate de o noua intrebare: „Si dac-ar fi sa-ncerci un raspuns punctual la intrebarea precedenta, care-ar fi acela?” Fireste, cu serbetul afisat pe „wide”. Pentru ca nu asta-ncerc sa aflu. Reformulata explicit, intrebarea din titlu ar suna cam asa: „Dintre calitatile pe care le ai si de care esti constient, care este aceea de care te bucuri cel mai tare?” Ei, nici asa nu scap foarte usor. „Fizice sau psihice?” primesc rapid retur. „Cea care-ti vine mai intai in minte” precizez. Si, in sfarsit, suntem pe drumul cel bun!

Scobesc, de fapt, prin astfel de-ntrebari, dupa ceva numit asa de bine in engleza: „self-confidence”, „self-awareness”, „self-esteem”. Acel „self” pe care, la un interviu, suntem nejustificat tentati sa-l deghizam in niste haine de carton: profesionalism, hotarare (unii spun, mai nou, determinare), spirit de echipa, si alte sabloane de-acest fel care, am citit noi undeva, dau bine. Acel „self” bine definit, cu forma lui neregulata, e cel pe care un angajator sau recrutor profesionist cauta sa-l integreze, pentru a aduce plusvaloare, in organizatie.

Stiu, o sa-mi spuneti ca nu-i chiar asa, ca interviurile la care-ati participat au fost pline de intrebari stas, legate numai de CV si ca tot ce-a contat au fost pretentiile voastre salariale. Sau ca si domnisoara de la nr. 1 si domnul de la nr. 2 au dat raspunsuri extreme. Si, ca sa va-nchid gura (glumesc, desigur, astept cu bucurie comentarii), am sa enumar doar cateva atribute:

- spontaneitate. Nu stati prea mult pe ganduri. Nu faceti mental clasamente ca sa vedeti care calitate-i mai dihai. Sau care e mai relevanta pentru cel/cea din fata voastra. De fapt (altfel o sa para ca ma contrazic mai jos), nu dati impresia ca faceti asta! „Extemporaneous talk” este ce-ar trebui sa iasa (dati „search” pe google dupa termen, sau aveti rabdare 2-3 saptamani, voi vorbi negresit despre asta)

- naturalete. Nu falsa modestie. Nici fals profesionalism. E vorba despre voi si despre felul cum va raportati la cel/cea din fata voastra. Tot astfel va veti raporta (va gandi intervievatorul sub serbet) la cei din organizatia in care doriti sa intrati.

- veridicitate. E bine sa va referiti la o calitate usor de demonstrat. Exemplul nr. 1 pare tentant dar, atentie, „Beauty is in the eye of the beholder”! Dati si exemple de situatii in care ati fructificat cu succes calitatea mentionata.

- relevanta. Da, calitatea despre care veti vorbi e bine sa fie consonanta cu „tema emisiunii”, cu jobul pentru care aplicati. Daca raspundeti „felul cum conduc masina” voi putea deduce ca nu sunteti la interviu pentru un job de Operator Facturare. Nici voi, nici domnisoara de mai sus (desi, cine stie?).

- precizie. Am explicat, cred, sensul intrebarii. Daca intervievatorul vostru va cere acelasi lucru, dati-i ce v-a cerut. Nu divagati. Veti avea, banuiesc, suficiente ocazii pe parcursul interviului sa marcati si alte puncte.

De buna seama, un interviu contine si intrebari stas. Si povestea CV-ului. Conteaza, neindoielnic, si pretentiile salariale. Dar, dincolo de asta, candidatul castigator vine si cu ceva in plus. Retine atentia intervievatorului cu ceva ce va face diferenta. Rasfoind, la sfarsitul zilei, agenda mea de interviu, mi-au sarit in ochi „legs!!!” si „□”. In dreptul vostru ce va scrie?

Afla mai multe despre Dragos Popescu aici.

Sursa: http://www.portalhr.ro/ce-ti-place-cel-mai-mult-la-tine/

„Să nu judecăm preoţii!”

In anul 1954, am fost invitat la Bucuresti la un profesor universitar, Alexandru Mironescu, sa vorbesc intr-o sala, unde erau peste 50 de persoane, numai ministri, generali, colonei, profesori, doctori, ingineri , farmacisti, numai oameni din clasa de sus. Era si parintele Daniil Tudor. El a aranjat ca sa predic, impreuna cu parintele Benedict Ghius si parintele Petroniu Tanase.

Dupa ce-am intrat acolo, intalnirea religioasa a inceput, asa cum se cuvenea, cu rugaciune. La un moment dat, se ridica o doamna si spune:

- Prea Cuvioase parinte, eu nu pot pune in aceIasi cantar pe toti preotii!

- Dar cine esti dumneata de cantaresti preotii? Ai stat pe scaunul lui Hristos?

- Dar, Prea Cuvioase, parintele cutare-i sfant, parintele cutare, care a fost la inchisoare, a fost un sfant, dar ceilalti preoti care nu poarta uniforma, care se barbierese, care fumeaza, eu nu-i pot pune in acelasi cantar.

- Dar cine ti-a dat voie sa-i pui in acelasi cantar dumneata si sa cantaresti preotii? Ca n-ai voie sa cantaresti pe nimeni, ca zice asa Scriptura: Nu judecati, si nu veti fi judecati (Matei 7, 1). Eu pe nimeni n-am voie sa judec, pentru ca judecatorul nostru este Hristos.

- Vreau sa va spun ca eu mi-am pierdut evlavia la unii preoti si eu cred ca n-au toti acelasi har.

- Rău ai gândit! Dumneata trebuie sa stii că, daca ar fi asa cum zici, n-ar mai fi preoti pe fata pamantului, fiindca toti gresesc. Dar nu-i asa. Zice Sfantul Ioan Gura de Aur: "A preotului este numai a deschide gura, si harul lucreaza".

De vei vedea preot beat, căzut în şanţ, du-te şi-i sărută mâna şi îndată te-ai umplut de harul lui Dumnezeu! Că nu se amestecă niciodată păcatele lui cu harul lui Dumnezeu, care l-a luat la hirotonie, că atunci n-ar mai fi har. Preotul nu lucreaza în virtutea sa personala, ci în virtutea harului ce l-a primit. Dacă n-a fost vrednic, la judecată ia mai mare muncă decât creştinii, că cei tari, tare se vor cerca; căruia i s-a dat mult, mult se va cere; şi mai mult va fi bătută sluga aceea care a ştiut voia, decât cea care n-a ştiut (Luca 12,48).

Dar acest lucru este al lui Hristos, nu-i al tau. Noi ne plecam harului lui Dumnezeu, ca ai auzit ce a spus Mantuitorul la popor. El, ca Dumnezeu, ii mustra pe carturari si pe arhierei, dar poporului nu i-a dat voie sa-i mustre. Ai auzit ce-a spus?: „Pe scaunul lui Moise si al lui Aaron au sezut carturarii si fariseii, arhiereii si preotii; tot ce va invata ei sa faceti, sa faceti, ca ei legea lui Dumnezeu invata, dar dupa faptele lor sa nu faceti, ca ei zic si nu fac (Matei 23, 2-3).
Evanghelia iti da voie sa faci ce zice preotul, cand te invata de bine, iar daca vezi la el ceva ca nu-i bun, nu face. Mantuitorul spune asta. Pentru ca el are sa dea seama inaintea lui Dumnezeu daca n-a facut, si eu am sa dau seama inaintea lui Dumnezeu, daca am auzit un cuvant bun si nu l-am facut.

Dar nu le-a dat voie sa judece, pentru ca harul lui Dumnezeu nu se duce de la preot, numai daca ai auzit ca l-a caterisit. Si cand este caterisit, inca darul nu se ia. Atunci este ca un soldat care are la dansul sabie, are pusca, are pistol, dar n-are voie sa le foloseasca, ca i se ia numai administrarea harului, nu harul lui Dumnezeu, numai lucrarea harului. El, in ziua judecatii, tot ca preot se va judeca.
Ia sa va dau un exemplu: Pune dumneata intr-un castron de marmura un pumn de galbeni de aur si pune si cenusa. Ia o caldare de apa si toarna peste ei. Ce se intampla cu cenusa ? S-a amestecat aurul cu apa ? A intrat cenusa in aur ? N-a intrat. Aurul este alta fire si cenusa alta.
Dupa cum nu se amesteca aurul cu cenusa, asa nu se amesteca la preot pacatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, macar de ar fi el cat de pacatos.

Autor: Părintele Ilie Cleopa

Sursa: ALTARUL ORTODOX

„Racul, broasca şi ştiucile” agresive

În harababura cosmetizată sub numele de tranziţie, conducătorii noştri au înhămat ţara la căruţa racului şi au împins-o, în sens invers, pe calea „reformei". Unii reprezentanţi ai infantilei noastre clase politice, strălucind de cele mai multe ori prin eclipsă totală, prin inabilitate şi incompetenţă, sar ca arşi precum broasca din fabulă ori de câte ori interesele personale le sunt atinse. În toate timpurile, ideile, partidele, doctrinele s-au polarizat în jurul personalităţilor puternice, dar din păcate, astăzi nu avem nici un reper capabil să pună capăt concurenţei neloiale a „ştiucilor", a hămesiţilor de averi şi putere sau a veleitarilor. Parcă pentru a întreţine această atmosferă, Preşedintele remarca: „România este tratată pe pieţele financiare internaţionale cu aroganţă şi uneori cu dispreţ". Gura păcătosului adevăr grăieşte! Oare domnia sa nu are nici o contribuţie la faptul că ţara pe care o conduce a ajuns în această situaţie deplorabilă? Pentru a mai câştiga câţiva adepţi la alegerile viitoare face propagandă pentru promovarea „drogurilor uşoare", că de aşa ceva duceam lipsă. Prin rotaţie, vom servi tineretului droguri uşoare sau mai puţin „uşoare", apoi îl ducem la dezintoxicare pe cheltuiala contribuabilului român.

România a dobândit statutul de ţară sub ocupaţia instituţiilor globalist-vampiroide F.M.I. şi Banca Mondială, instituţii caritabile cu intenţii menite să distrugă ireversibil tot ce-a mai rămas din economia românească. Aceste hiene muşcă hulpav din trupul istovit al ţării, la solicitarea directă a şefului statului. Inflaţia galopantă, pauperizarea perpetuă a unei părţi importante a populaţiei şi dispariţia previzibilă a clasei de mijloc, sunt consecinţele nefaste ale incompetentei administrări a ţării din ultimii douăzeci de ani. Acestora li se adaugă condiţiile politice nefavorabile şi străine intereselor românilor, cât şi pretenţiile tot mai aberante ale aceluiaşi F.M.I.: disponibilizări de personal, „ajustarea" salariilor şi a pensiilor, lichidarea unor întreprinderi aşa-zis nerentabile, însuşirea lor la un preţ de nimic de către investitorii strategici, creşterea la cote nemaiîntâlnite a numărului şomerilor, aplicarea unui tratament discriminatoriu şi umilitor României... Toate cele enumerate constituie tributul pentru acordarea de împrumuturi înrobitoare, din care să fie plătite cele precedente, tot... FMI-ului. Vezi bine, Doamne, numai astfel vom deveni „credibili", numai astfel România va putea câştiga respect şi se va impune în structurile Euro-Atlantice. Se spune că de taxe şi de moarte nu scapă omul. Avem din belşug taxe, impozite şi impuneri, aşa că singurul lucru care ne lipsea - asemenea chelului - era „tichia de mărgăritar". Suntem naţiune creştină, cu o morală creştină. Desigur, când fac această afirmaţie, mă gândesc la omul simplu, nu la „elita" care se pare că nu prea e dusă la biserică, decât cu prilejul unor ceremonii speciale, consumate „de ochii lumii" sau mai bine zis, sub „ochii" camerelor de luat vederi. Uite-aşa, prostia agresivă se menţine ca untdelemnul la suprafaţă, iar România, copilul sărac şi nedorit al N.A.T.O. şi al U.E. este sortit să îndure cu stoicism şi umilinţă, nenumărate suplicii. Pentru realizarea scopurilor propuse şi urmărite cu perseverenţă este utilizat un arsenal ultrasofisticat, din componenţa căruia nu lipsesc nici argumentele tradiţionale „Caii Troieni".

Gafele politico-diplomatice din ultimii ani ale oficialilor noştri au uimit o lume întreagă: scuze gratuite cerute Germaniei de un (pe atunci) ministru de externe al României pentru vini închipuite (cel care a fost panicat că apa consumată de bucureşteni conţine hidrogen), surprinzând reprezentantul Germaniei. Acelaşi personaj s-a preocupat de negocierea pripită, total neinspirată şi net dezavantajoasă pentru România a unui tratat condamnabil cu Ucraina, prin care a fost luată românilor de dincolo de Prut şi speranţa iluzorie pe care-o mai aveau; tot el a fost surprins cu mâţa-n sac în Parlamentul European. Yes-manul aflat vremelnic pe scaunul lui Titulescu a călcat în toate străchinile ivite în calea sa, reuşind „performanţa" de a ajunge campion al gafelor. Fapt fără precedent, cu ceva ani în urmă, avionul şefului statului român a fost sechestrat pe aeroportul ţării unde Preşedintele României era invitat în vizită oficială. Nu am auzit ca guvernul ţării respective să fi prezentat scuze, chiar tardive, pentru situaţia jenant-umilitoare în care a fost pus şeful unui stat, oricare ar fi fost acela. Infinit mai gravă este totala lipsă de reacţie a Administraţiei Prezidenţiale româneşti, a Ministerului de Externe. Printr-un număr de prestidigitaţie ieşit din comun, şeful finanţelor unuia din precedentele executive a metamorfozat în mod inexplicabil suma de şase milioane de dolari, pe care statul român o datora Suediei din perioada interbelică (sumă stabilită de comun acord de către cele două părţi), într-o „frumuşică" cifră care cochetează cu miliardul. Totul merge anapoda! Românului i s-a inoculat o apreciabilă doză de prostie, ideea de a sta cu spinarea încovoiată, cu căciula-n mână şi cu ochii la Înaltele Porţi ale Occidentului, prin caii troieni F.M.I. şi Banca Mondială. Asistăm neputincioşi la pulverizarea economiei naţionale, la secătuirea buzunarului propriu, la desfiinţarea României ca stat prin „regionalizare" sub masca aşa-numitei reîmpărţiri administrative, care favorizează neorevizionismul ungar care vizează ruperea Transilvaniei de România. Statul naţional unitar român este ameninţat, în mod direct şi deschis, prin autonomie şi separatism în multiple domenii de activitate: administraţie, economie, educaţie-învăţământ, cultură etc. Prin aceste metode se intenţionează scoaterea zonelor în care etnicii maghiari sunt majoritari de sub jurisdicţia României şi, ulterior, intrarea lor în orbita Ungariei de care să depindă economic sau politic. Parlamentul României un are nici o reacţie la ilegalitatea comisă de Parlamentul European prin tolerarea reprezentanţei „Ţinutului secuiesc" din România, România TACE!

Sursa: http://www.art-emis.ro/editoriale/451.html

Porunca desăvârşirii

Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte repetăm acelaşi păcat, pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa. În­frun­tăm pe Dumnezeu, că ne-a poruncit un lucru imposibil.

Desăvârşirea şi iubirea de vrăjmaşi nu sunt nici măcar sfaturi evanghelice; sunt po­runci. Prin urmare cu împlinirea sau neîmplinirea lor, stăm sau cădem din creştinism.

Să nu descurajeze nimeni; fiecare are măsura sa, pe care trebuie să o ajungă. Pe ce cu­noaş­tem aceasta? - Pe cele ce ni se întâmplă; pe cele ce ne vin fiecăruia să le trecem, ţinând sea­­mă de aceste două porunci. Providenţa conlucră cu noi pentru desăvârşirea noastră: prin toate împrejurările grele, din care nu putem ieşi teferi decât lepădându-ne de noi înşine, du­când o cruce în fiecare zi şi îmbiaţi cu protivnici, plini de ură, capabili să ne şi dezlege de via­ţa aceasta.

Dacă nu înţelegem ţeserea Providenţei, care urmăreşte desăvârşirea noastră, prin tot fe­lul de încercări inevitabile, atunci cădem în părerea că desăvârşirea noastră trebuie să ne-o fa­cem noi, ceea ce e o trufie fără seamăn. încremenim desăvârşirea într-o problemă.

Cât suntem de departe de iubirea de vrăjmaşi, şi zarea desăvârşirii cât e de departe, ne stă probă faptul că aproape în fiecare casă trăiesc laolaltă oameni care nu se înţeleg.

Dar să ne întoarcem la noi: abia se mai propovăduieşte iubirea de oameni! Ar trebui să devenim întâi oameni!

Nu-i vorbă - trebuie să înţelegeţi şi aceasta - că din toate suferinţele care turbură fu­rios viaţa omenească, cea mai mare este ura, duşmănia şi răzbunarea: unul şi acelaşi di­avol: boarea iadului între oameni.

O, tu ură, care vii din iad şi faci şi lumea iad !...

Sigur că a propovădui iubirea de vrăjmaşi între asemenea condiţii de iad, însemnează să o păţeşti la sigur. Astăzi se înţelege lucrul acesta cel mai bine. Dar când mai şi trăieşti iubirea de vrăjmaşi, iubirea care nu face deosebirea între oameni, asemenea lui Dumnezeu, care trimi­te ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, riscurile sunt ultime: crucea te aşteaptă.

Să nu se creadă că în lumea aceasta poţi crede în desăvârşire nepedepsit! Iar Iisus se ruga pentru ucigaşii Săi...

Aceasta n-o pot face decât oamenii hotărâţi să sfârşească pe o cruce. Ce facem? Fricoşii - scrie - că nu intră în împărăţia lui Dumnezeu. Deci porunca aceasta, a iubirii de vrăjmaşi şi a desăvârşirii, chiar şi Dumnezeu a plătit-o cu viaţa.

Deci până nu ne cheamă Dumnezeu, trimiţându-ne El împrejurările care să ne dezlege şi de frică şi de îndrăzneala trufiei, curajul nostru ar semăna mai mult a păcat decât a virtute. Ar fi sinucidere şi nu jertfă a iubirii.

E aci o cumpănă rezemată pe conştiinţă: noi suntem şi din lumea aceasta, desăvârşirea nu-i din lumea aceasta. Porunca desăvârşirii ne cere, pur şi simplu, strămutarea - încă în lume fiind - în împărăţia din care ne-a venit desăvârşirea, îmbrăcată concret, într-un Om-Dumnezeu, în Iisus Hristos.

Iisus a trezit în noi îndemnul desăvârşirii, îndemn întărit profund în însăşi natura creş­ti­nismului, dar prin condiţia umană ni se refuză. Suntem hotărât îndemnaţi spre şi hotărât opriţi de la. Ce rost are aşezarea noastră între pintenii acestui imperativ şi frânele acestui refuz e greu de spus.

Când tensiunea acestei cumpene de conştiinţă va aduna destulă energie, Providenţa va aduce dezlegările...

A încercat omul toate: bogăţia, puterea, ştiinţa, păcatul, dar fericit nu 1-a făcut nici­una! „Iisus ne îmbie încercarea Sa, cea din urmă: încercarea iubirii. Aceea pe care ni­me­ni n-a facut-o, sau pe care puţini au încercat-o, doar clipe ale vieţii lor. Cea mai cu­te­ză­toa­re, cea mai protivnică pornirilor din noi; dar singura care se poate ţine de ceea ce făgă­du­­ieş­te!” (Papini)

Iată de ce crucea e o taină, şi se dezleagă numai celor ce o iubesc. Aceştia sunt „fiii Celui Preaînalt”.

Prislop 02.X.1949

Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.

pp. 126-128

Investeste intr-o cariera de succes in tara

Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) aduce oportunitatile de cariera mai aproape de tinerii romani de pretutindeni. Oricine este interesat de o cariera in domeniul consultantei sau managementului strategic are sansa de a aplica la Business Consulting Case Study Event, eveniment LSRS ce va avea loc marti, 28 iunie la Bucharest Hubb.

Liga Studentilor Romani din Strainatate incurajeaza studentii si absolventii romani de pretutindeni sa isi construiasca o cariera de succes in tara. Pe data de 28 iunie, la Bucharest Hubb va avea loc cea de a doua editie a evenimentului „Business Consulting Case Study Event”, cu scopul de a evidentia perspectivele de cariera existente in Romania in domeniul consultantei sau managementului strategic.

In cadrul evenimentului, 30 de participantii vor avea ocazia sa interactioneze in mod direct cu reprezentanti ai companiilor de consultanta de top, sa rezolve alaturi de profesionisti un studiu de caz si respectiv sa castige stagii de practica pe durata verii la una dintre companiile prezente in program.

Participarea la eveniment este gratuita iar procesul de selectie este unul competitiv, aplicatiile fiind analizate de un juriu format din profesionisti in domeniul consultantei. Nu pierde ocazia de a fi unul dintre cei 30 de participanti la eveniment, au mai ramas 5 zile pana cand ne mai poti trimite CV-ul tau la adresa bccse@lsrs.ro .

Perioada de inscriere se incheie duminica, 17 iunie. Afla mai multe pe site-ul evenimentului bccse.lsrs.ro.

Sursa: http://www.lumebuna.ro/2011/06/17/investeste-intro-cariera-de-succes-in-tara/

MARI ACTORI ROMÂNI - GEORGE CALBOREANU

Despre România (Radu Beleca, Brunel University, London, England)

Un lucru la care putini se gandesc cu adevarat in ziua de azi este Romania!

Da, Romania ale carui resurse le exploatam pentru altii, a carei paduri le taiem, ale carei comori le vindem, a carei miere o exportam ca sa importam polen din China, ale carei ape termale le oferim arabilor sau altor “investitori”din elicopter, a carei ape le poluam samd. De ce asteptam sa vina altii sa faca treaba in locul nostru?

Da, Romania care ne-a crescut, ne-a hranit si ne-a protejat, al carei aer il respiram! Romania care ne-a dat de toate de la pesteri la vulcani noroiosi, la ape termale, de la Delta la obcinele Bucovinei, de la flora, fauna, plante medicinale! Noi ce am facut sa le meritam? Ei cine ii multumeste? Tara si Mama nu ti le alegi!

A venit timpul sa Cerem iertare Romaniei pentru ignoranta, rautatea si indiferenta pe care o cultivam cu atata nonsalanta de 20 de ani. A venit timpul sa ne trezim, sa fim uniti, sa punem umarul la reconstruirea natiunii Romane si traim din nou momentul cand sa ne “aruncam cusma si sa strigam din baierile inimii: Traiasca Romania Dodoloata!”A venit timpul sa fim mai responsabili, si sa ne gandim serios la viitorul!

Ceea ce s-a intamplat in Japonia este un semnal de alarma! Nu mai putem cultiva orgolii, si tot felul de excese, nu mai putem trai in ingnoranta ca ceea ce traim ni se cuvine si nu avem nici o responsabilitate, nu se poate construi pe lucruri putrede!

Urmeaza transformari deosebite la nivel planetar in perioada imediat urmatoare si in urmatorii ani. Informatiile de la colegii care lucreaza la SOHO (The Solar and Heliospheric Observatory) de exemplu nici nu stim cum sa le interpretam, sau cum sa reactionam exact! Degeaba lansam avertismente, lumea nu este pregatita sa faca fata unor evenimente de o asemenea amploare!

Şi la nivel individual, şi la nivel macro vor fi schimbări, sigur depinde de fiecare individ cum priveşte lucrurile!

Multumesc Sebastian pentru cuvintele de mai sus si paginile de istorie!

Sa fim uniti!

„Tot ceea ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi” (N. Balcescu)

Sursa: www.burduja.ro

The Miracles of Elder Arsenie Boca

Born in the county of Hunedoara, Romania, Fr. Arsenie Boca (September 29, 1910 – 1989) was one of the most important Romanian monastic figures of the 20th century. Ordained as a celibate Dean by Metropolitan Nicolae Bălan in 1935, he spends three months at the Romanian Prodromu Skete in Mount Athos, and is then established at the Sâmbăta de Sus Monastery (Braşov county), and receives tonsure in 1940. In 1942, he is ordained a Priest. By 1940, he had already sparkled in Sâmbăta de Sus what one of his contemporaries would describe as: “That uplifting time when the whole of Transylvania would make its way on singing pilgrimages defying chest-deep snow, to Sâmbăta de Sus, built by Martyr Voivode Constantin Brâncoveanu.”

Besides his outstanding contribution to the translation of the Philokaly alongside another reputed theological figure, Fr. Dumitru Stăniloae, he will always be remembered for his activity as a Priest, which earned him the surname of the “guider of souls”. Persecuted by the communist regime but highly respected and loved by the faithful, he was buried at the Prislop Monastery, which is now one of the country’s most important pilgrimage places.

“Fr. Arsenie was a unique phenomenon in the history of Romanian monasticism; a figure of high monastic stature, of a kind that the Romanian Orthodox Church never had before him.” Fr. Dumitru STĂNILOAE

Encounter with Fr. Arsenie

[…] Times were rapidly succeeding one another and godless communism was thrusting its claws ever more deeply into the country’s body. By providing Christian help to the anti-communist fighters in the Făgăraş Mountains, Father Arsenie got into the Security’s “visual field” and was arrested in 1948, for the first time. Forcibly moved out from Sâmbăta to Prislop, he eventually became Abbot of the latter and after the monastic abode was changed into a nunnery, he stayed there as a Confessor Priest, until 1959, when the communists dismantled the monastic community. In between, he had been arrested once more and taken to the Canal*, where he had spent almost a year. Then followed his exile to Bucharest, where he was kept outside actual priestly activity, being retained only as a church painter, always under the dog’s eye of the atheistic regime. During the last part of his life he grew very attached to two places: Drăgănescu (where he painted the church for 15 years, starting from 1968 and left us a true “sermon in images”, even if perhaps artistically somewhat unusual by the traditional iconography canons) and Sinaia (where, in 1969, he had his cell and his painter workshop, where he would retire more often and where he reposed in the Lord in early 1989, aged 79).

“Once, I went to Drăgănescu to talk with the Father. Upon arriving at the church, I looked around but didn’t see any bearded man, dressed in monastic clothes, as I had imagined that Fr. Arsenie must look like. There was just a man in a white overall, wearing a cap on his head. When I saw I couldn’t find the Father, I decided to leave. At that point, I saw the man in the overall come up to me and ask:

- What are you looking for?

I turned to him and told him that I was looking for Arsenie, the painter.

- Why are you looking for Arsenie the painter? – he asked.

- I have some business with him, I replied.

The man said:

- Come closer. And he asked me again why I wanted to see Arsenie the painter and I told him again that I had a few things I wanted to talk to him about. Then I turned around to leave, when the man said in a kind voice:

- Come, man — let me tell you why you’re looking for Arsenie the painter. And he started telling me why I was looking for Fr. Arsenie. When I saw he was telling me my own thoughts and why I had come to see him, I realized that the man in the white overall couldn’t be anyone else but Fr. Arsenie Boca. I told him:

- It’s you. You are the painter AND Father Arsenie. And he asked me:

- What do you base your statement on, when you’re saying it’s me? and I replied:

- You’ve told me my own thoughts and the reason why I’ve come here, and there isn’t anyone else except Father Arsenie who could do that. And I added: Father, there isn’t anybody else like you in Romania.

He then said:

- You go, man — and caressed my face with his hands.”

Matei Biliboacă, Săvăstreni village

______________________________________________

*The Danube-Black Sea Canal, one of Ceauşescu’s ambitions, where many “convicts” were sent and which was the end of many.

The main writings that have been left from Father Arsenie (and which for a long time circulated “under the table”, in typed copies and sometimes without his signature) were published after 1990: from Cărarea Împărăţiei (“The Path to the Kingdom”) to the recent volume titled Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX. O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete(“Father Arsenie, Great Guider of Souls of the 20^th Century. A Summary of Father Arsenie’s Thinking, in 800 Points”), compiled by Ioan Gânscă, supported by Father Archimandrite Teofil Părăian […].

Source: http://diasporaonline.info/home/spiritualitate/806-the-miracles-of-elder-arsenie-boca.html