Mărgăritare duhovniceşti. Mândria

Cel care doreşte să-şi impună în discuţii părerea sa, care poate să fie şi corectă, să ştie că suferă de boala diavolului (adică de mândrie). Şi dacă aceasta are loc în discuţiile cu cei egali, poate să se vindece când­va prin dojana celor mai mari. Dacă se întâmplă însă cu cei mai mari sau mai înţelepţi, atunci patima lui este nevindecabilă din punct de vedere omenesc.

… Mândria începe acolo unde sfârşeşte slava deşartă. Acolo unde s-a întâmplat căderea s-a sălăşluit mai înainte mândria.

Să nu-ţi înalţi grumazul tău, de vreme ce eşti plăsmuit din pământ. Pentru că mulţi au fost aruncaţi din ceruri, chiar dacă erau sfinţi şi „ima­teriali”.

„Pentru că cine va păzi toată Legea, dar va greşi într-o singură po­run­că (cugetarea semeaţă) s-a făcut vinovat de toate poruncile” (Ia­cov 2, 10). Pe desfrânaţi pot să-i vindece oamenii, pe cei vicleni în­ge­rii, iar pe cei mândri doar Dumnezeu.

Să ai întotdeauna ochiul sufletului tău aţintit la trufie, ca să-l pă­zeş­ti. Pentru că nicio altă hoţie nu este mai rea decât propria sa hoţie (a bogăţiei duhovniceşti).

Mândria îşi face lucrarea înainte de cugetare! Când lucrurile se­ri­oa­se întârzie puţin, înaintează după aceea grabnic şi corect. De aceea o­mul să nu se grăbească să lucreze, ci mai înainte să cugete şi să se roa­ge. Când rugăciunea merge înainte nu lucrează nebunia minţii sau re­pe­ziciunea, ci mintea sfinţită.

Prin mândria luciferică omul poate să se îndrăcească. Mintea lui este rătăcită, ca şi cum ar sări în aer. El face greşeli grave şi nu înţe­le­ge.

A nu cunoaşte înseamnă neştiinţă, dar a nu voi să cunoşti este tru­fie.

Dacă unii oameni se rătăcesc, li se întâplă din mândrie, deoarece vor să meargă după mintea lor şi nu după experienţa altora.

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 166-168.