Iubirea de arginţi este rădăcina tuturor relelor, iar lăcomia este fiica iubirii de arginţi. Trebuie să tăiem din sufletul nostru cu toată grija rădăcina tuturor relelor, ştiind cu siguranţă că, dacă rămâne rădăcina, cu uşurinţă cresc şi ramurile.
Aşa cum cel
care are picioarele legate nu poate să meargă cu uşurinţă, la fel şi cel care
adună bani nu poate să urce la cer. Banii sunt necesari pentru întreţinerea
omului. Mulţi însă pentru bani îşi jertfesc sănătatea, conştiinţa, chiar şi
sufletele lor.
Cel care a
gustat cele cereşti le dispreţuieşte cu uşurinţă pe cele pământeşti. Cel care
nu le-a gustat, însă, se mulţumeşte cu bunurile sale pământeşti.
Cel care a
biruit această patimă încetează să mai aibă griji. Cel care este legat de ea nu
va face niciodată rugăciune curată.
Pentru cei
lumeşti „iubirea de arginţi este rădăcina tuturor relelor” (I Timotei 6,
10), în timp ce pentru călugări rădăcina relelor este îmbuibarea pântecului.
Iubitorul
de arginţi se aseamănă cu un avar. El adună ca să se fălească în faţa
altora. Şi astfel pierde bucuria dăruitului şi răsplata dumnezeiască.
Iubitorul de arginţi se face folositor altora doar după moartea lui.
Un avvă
nevoitor a fost întrebat despre cum se poartă iubitorul de arginţi cu
prietenii lui. „Ca şi cu pungile!” a răspuns „Cât timp sunt pline,
le ţine, când se golesc le aruncă”.
SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica
filocalie. Galaţi: Editura
Egumeniţa. pp. 169-170
No comments:
Post a Comment