Mărgăritare duhovniceşti. Milostenia

Când faci milostenie, primeşti milostenie. Milostenia naşte miloste­nie.

Hristos a spus să dăruim celui care cere fără să cercetăm. Şi dacă nu are nevoie cel care cere, iarăşi trebuie să-i dai. Dumnezeu „plouă pes­te cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. Oare noi suntem vrednici de toa­te darurile pe care ni le dă Dumnezeu?

Astăzi oamenii, cu cât dobândesc mai multe daruri, cu atât au mai mul­­te probleme. Nici lui Dumnezeu nu-I mulţumesc pentru toate bine­fa­cerile Lui, nici nefericirea semenilor lor n-o văd, ca să facă vreo mi­los­tenie. Cum să vină după aceea harul lui Dumnezeu?

Este lucru minunat să faci milostenie după puterea ta, decât să uiţi cu desăvârşire. Pentru că vinovat nu este cel care n-a putut, ci cel care a putut şi n-a vrut.

Dacă vrei să fii sărac, răpeşte. Dacă vrei să fii bogat, „risipeşte”, fă milostenie.

Să nu ne preocupăm să împodobim mormintele şi să-i înveşmântăm pe morţi cu giulgiuri scumpe. Giulgiul cel mai scump pentru aceştia este milostenia pe care o dăm, ca Bunul Dumnezeu să odihnească su­fle­tele lor.

Milostenia îi ajută mult pe cei adormiţi.

Este cu neputinţă să trecem uşa Împărăţiei lui Dumnezeu fără mi­los­tenie, chiar dacă dobândim alte nenumărate virtuţi.

Milostenia, iubirea şi postirea îl sfinţesc pe om, îl îmbogăţesc tru­peş­te şi sufleteşte, şi are un sfârşit bun.

Postirea trebuie să fie însoţită şi de milostenie faţă de fraţii săraci. Cel care îl miluieşte pe sărac Îl împrumută pe Dumnezeu.

Binele pe care-l săvârşeşte omul la vedere şi cu trufie este pierdut, şi el se trudeşte în zadar şi primeşte pedeapsă.

Soarele nu topeşte aşa de uşor zăpada, precum milostenia păcatele noastre.

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7)

SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 102-104.