M-am
intors inapoi in patria mama acum 5 luni, dupa cei 5 ani pe care i-am petrecut
imprastiati pe 3 continente. M-am intors acasa pentru ca am vrut, nu pentru ca
a trebuit. Nu pentru ca nu mi-a fost bine pe unde am fost, ci pentru ca mi-a
fost atat de bine incat am decis ca vreau sa-mi fie asa de bine si acasa. M-am
intors pentru ca dintre cele peste 40 de tari pe unde am calcat, pe canalele
nicicareia nu curgea lapte indulcit cu miere si pe viza de intrare a nicicareia
nu scria „Paradis”. Din cele peste 40 de tari pe unde am calcat, peste 40
dintre ele nu erau perfecte. Si atunci, mi-am zis, daca tot e sa traiesc intr-o
tara imperfecta, de ce sa nu fie ea cea in care am vazut pentru prima data
halatul galbui si peretii decojiti ai maternitatii?
In
ultimele cinci luni de cand m-am intors, aud pana la ingretosare intrebarile
sau exclamatiile din seria „de ce te-ai intors?”, „nu-ti pare rau ca te-ai
intors?”, „da' tu esti proasta?”, insotite de omniprezentele „eu abia astept sa
plec” si „eu as pleca de-aici maine”. Si imi vin in minte o serie de idei pe
care daca nu le exprim aici acum in scris, s-ar putea sa-mi crape inima si sa
mor.
In
primul rand, cum spunea un prieten de-al meu, imi vine sa le raspund tuturor:
„Dar du-te! Te rog, cat de repede, si sa nu te mai uiti inapoi!” Pentru ca
ultimul lucru de care avem nevoie in acest moment este de indivizi ca tine,
care isi petrec intreaga energie plangandu-se cat e de nasol aici si ce caini
incovrigati populeaza strazile altor natiuni. Granita e deschisa, lumea e
deschisa, so go planet go!
Marca unui om de exceptie este sa reuseasca acolo unde majoritatea s-au
oprit, acolo unde e greu dar el alege sa nu dea bir cu fugitii.
Marca unui om exceptional este sa razbata intr-un loc plin de provocari,
este sa puna mana si sa construiasca acolo unde e nevoie, nu acolo unde deja
s-a construit de catre altii.
Marca unui om de exceptie este alegerea responsabilitatii in locul
invinuirii si a scuzelor, este actiunea in locul vorbelor goale si stricate.
Marca unui om exceptional este a pune mana si a face, si a imparti mesaje
ce construiesc, nu mesaje pline de acid si venin.
Dar daca tu vrei sa pleci, du-te!
Chiar
daca asta imi vine sa le spun, nu le-as spune asta. Ci i-as intreba doar
simplu:„Care e scopul tau in viata?”.
Care
crezi tu ca e marca pe care poti si vrei sa o lasi in urma ta pe acest pamant?
Sa fie doar urma de la Mercedes si coaja de la samanta, sau e posibil sa fie
ceva pentru care cei din jurul sicriului tau sa incline capul si sa spuna „Iti
multumim ca ai fost pe acest pamant. Lumea a fost mai buna datorita tie”. Nu
stiu, se poate ca asta sa nu aiba nici o importanta pentu tine, dar te intreb:
te-ai intrebat asta vreodata?
Teama
mea e ca cei mai multi dintre cei care vreti sa plecati o faceti pentru ca
fugiti de ceva.
Stii
ca ceva nu iti place si vrei sa scapi de acel lucru. Stii ca nu esti fericit si
vrei sa gasesti fericirea altundeva, pentru ca e clar ca ea nu salasluieste in
tinutul acesta mirific in forma de peste. Sau buchet de flori. Sau orice alta
bazaconie ti-a mai spus invatatoarea ta in clasa I sau a II-a.
Iti
spun asta cu toata sinceritatea, mi-e teama ca daca pleci pentru ca fugi de
ceva, sansele sunt ca nu vei gasi ceea ce cauti acolo unde mergi. Pentru ca nu
stii ce cauti cu adevarat. Poate ca vrei „o viata mai buna”, dar ce inseamna
asta pentru tine? Si, mai important, de ce vrei o viata mai buna? Majoritatea
oamenilor o vor pentru ca li se pare ca astfel vor putea in sfarsit sa simta
libertatea, implinirea si fericirea pe care o cauta. Daca si tu esti unul
dintre ei, te invit sa mergi in oricare dintre tarile dezvoltate din lume, unde
cred ca esti de acord ca se „traieste mai bine”, si sa vezi cum o mare parte
din localnici nu mai sunt acolo, pentru ca au plecat in cautarea „libertatii,
implinirii si fericirii”. Si asta pentru ca si-au dat seama ca aceste lucruri
nu salasluiesc in tarile lor doar pentru ca mall-urile sunt smechere, soselele
sunt negaurite si coruptia mai putin corupta. Unii si-au dat deja seama ca nu
salasluiesc nici in tara vecina, nici aici in tara ta, nici pe continentul
vecin, nici pe cel de la celalalt capat, si in nici o tara de pe pamant. Pentru
ca ele nu stau in nimc din exterior, ci sunt mult mai aproape decat ti-ai putea
imagina: sunt in inima ta. In locul unde poti sa le cauti oriunde te-ai afla,
si sunt grozav de nerabdatoare sa ti se infatiseze. Asteapta doar sa le-o ceri.
Dar daca tu vrei sa pleci, du-te!
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar in momentele in care vei fi acumulat tot ce
ti-ai dorit, si vei trai viata pe care acum crezi ca vrei sa o traiesti, ia-ti
cateva secunde sa inchizi ochii si sa asculti cu toata sinceritatea de care
esti in stare. Si daca vei
auzi de acolo din strafundul inimii tale o voce stearsa strigand „Asta nu e
tot. Mai e ceva, iti aduci aminte? Adu-ti aminte!”... poate vei dori atunci sa
o asculti. M-as bucura sa o asculti. Am fi cu un om mai aproape de o lume mai
buna.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar daca vrei sa pleci doar pentru ca „Romania e
de cacao”, sa dai bir cu fugitii in cautarea unui loc mai „civilizat”,
asigura-te ca stii mai ales inspre ce te indrepti, nu doar de ce anume fugi. Asigura-te ca stii cine esti, si ce ai
venit aici sa faci. Si daca afli ca scopul tau e acolo in afara granitelor,
atunci de-te si implineste-l. Dar daca nu e acolo, si-ti vei da seama de asta
dupa un an, sau trei, sau cinci, sa te intorci. Noi vom fi aici si te vom primi
cu bratele deschise.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar nu te uita la noi cei ramasi aici cu ura si
dispret. Intr-un fel sau altul, ne curge aceeasi roseata prin vine. Nimeni nu-l apreciaza pe omul care-l
vorbeste de rau pe altul, dar omul care arunca cu pietre in propriului neam...
acela e dispretuit. Unii ar spune blestemat. Nu-ti face tie asta, tu meriti mai
mult.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar ia cu tine o atitudine de invingator, de
vultur care isi ia viata in propriile maini si lupta pana la ultimul fulg. Nu te du acolo in lume ca sa te plangi,
sa dai vina pe altii si sa gasesti scuze pentru nereusitele tale. Du-te ca sa
reusesti prin integritate.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te ca sa ajuti sa cladesti acolo, nu doar
ca sa iei; sa iei ceva care nu e al tau si la care tu nu ai contribuit nici o
picatura de sudoare. Nu te du sa strici ceva ce altii si-au dat din viata
pentru a construi. Meriti sa
fii mandru de omul care esti. Du-te, dar du-te sa reusesti prin integritate.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te pentru ca esti fericit sa cunosti
lumea de afara, nu pentru ca esti nefericit aici. Pentru ca atunci ma tem, sincer ma tem, ca nu vei
scapa de nefericire. Si atunci ai plecat degeaba.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te si fa-ne mandri. Du-te si raspandeste
inima de roman, cea autentica, in lume. Du-te si fa-i pe cei de acolo sa te cunoasca drept romanul care iti
doresti sa fii.
Daca vrei sa pleci, du-te. Si nu-ti fa griji pentru noi de aici, noi ne vom
descurca. Sa-ti fie calea
presarata cu flori, si sa gasesti ceea ce cauti.
una dintre cei intorsi
No comments:
Post a Comment