PETRE ŢUŢEA – icoana nobleţii de a fi ortodox şi român

Petre Ţuţea a trecut la cele vesnice acum 20 ani, în ziua de 3 Decembrie

Chipul ravasit de durere al lui Petre Tutea, aflat pe patul de moarte, este una dintre cele mai adanci mustrari pe care o purtam noi, ca neam. Noi, poporul roman. Este durerea celui care vede dincolo de judecata istoriei, de dreptatea faptuita aici. Este durerea celui care vede, deja, Judecata cea de pe urma a neamurilor si dreptatea cea vesnica. Si, in aceasta Judecata de pe urma, vede ca stralucirea poporului sau, pentru care a suferit si este gata sa sufere din nou, pana la moarte, este patata cu “fapte de rusine”, “fapte inlauntrul poporului roman”... Pentru ca noi, ca neam, purtam povara schingiuirilor celor ce au fost zdrobiti in inchisori. Pentru ca noi, ca neam, purtam povara complicitatilor, tacerilor, lasitatilor faptelor de mare rusine ce s-au petrecut si se petrec intre noi.

Desigur, refuzul sau de a acuza personal aceste fapte rusinoase este dovada nobletii sale sufletesti. Pentru noi, cei care privim la batjocorirea acestor frati mai mici ai lui Hristos, singura optiune mantuitoare este compatimirea, ajutorarea si vadirea in duhul cel bun a nedreptatii, dusa pana la riscul impartasirii soartei osanditului pe nedrept.

Se pare ca avem, de la o vreme, ca popor, o inclinatie de a ne trada, a ne batjocori, a ne uri, a ne chinui unii pe altii, indeosebi pe cei mici si dispretuiti ai lumii. Efect al reeducarii pe care o retraim continuu, din reflex automat... Poate de aceea, ca ultim cuvant si sfat catre tineri, Petre Tutea lasa acest indemn: “Sa nu mai schingiuiasca semenii lor!”

vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: PETRE TUTEA - icoana nobletii de a fi ortodox si roman