Saturday, November 8, 2008

Despre biserică cu prof. dr. Nicolae Paulescu

Aflându-ne într-o zi de sărbătoare m-am întors cu gândul la una din scrierile dragi mie şi anume cartea profesorului Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei. Cartea se numeşte Cele patru patimi şi remediile lor.
Îmi permit să redau în cele ce urmează un fragment din această profundă scriere, de o excepţională analiză. Fragmentul pe care doresc să îl redau se referă la ce se face în biserică:

Liturghia sau slujba bisericească ordinară a fost întocmită în Orient încă din veacul al IV-lea de doi iluştri dascăli ai creştinătăţii: Vasile cel Mare - episcopul Cezareei şi Ion Gură de Aur - patriarhul Constantinopolului. Ea este identică în fond cu cea din timpul apostolilor. Prin urmare, în biserică, asistaţi la o ceremonie instituită acum 2000 de ani. Ce satisfacţie ex­tra­­ordinară, pentru iubitorii de datini vechi!

Liturghia antică cuprindea două părţi:

1. Prima parte era numită „liturghia catecumenilor" şi era ascultată şi de „cei chemaţi", ce aşteptau botezul. Ea era compusă din:

a. cântări de psalmi, care au fost înlocuite mai târziu prin rugăciuni[1] pentru autorităţi şi pentru popi (ectenii);

b. din citirea epistolelor trimise de apostoli, ce se aflau aiurea;

c. din citirea unor bucăţi din Evanghelie. Ea se termina prin tripla invitaţie: „Cei che­maţi, ieşiţi!"

2. A doua parte era liturghia credincioşilor. În ea jertfea „Mieluşelul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii". Ea începea prin primirea darurilor, adică a ofrandelor pâinii şi vi­nu­lui, ce erau aduse de popor, pentru înfăptuirea jertfei. Pe urmă, după ce se spunea Crezul, pre­o­tul striga cu glas tare: „Sus să avem inimile!" Iar poporul, îngenunchind, cădea cu faţa la pă­mânt. Momentul suprem era aproape. Atunci, într-o tăcere ce înfioară, se auzeau răsunând, la altar, cuvintele divine: „Luaţi, mâncaţi!" După recitarea rugăciunii dum­nezeieşti „Tatăl nos­tru", preotul şi toată asistenţa „se împărtăşau", adică luau parte la sacrificiul ce izbăveşte de pă­cate. Iar ceremonia se termina printr-o „Binecuvântare". Astfel a fost liturghia în vechime şi tot astfel ea a rămas până în zilele noastre.[2]

Dar, în Biserica românească, solemnitatea jertfei su­blime nimicite... de nişte nemernice babe, ce îşi găsesc de lu­cru să se închine la icoane, ba să aprindă lumânări şi se fâţâie de colo până colo, tocmai când atenţia este mai încordată. Pre­oţii tolerează aceste obiceiuri revol­tă­toa­re, căci poate nu îşi dau seama de importanţa actului ce săvârşesc. Ar fi mai bine ca episcopii şi mitropoliţii să intervină şi să pună capăt aces­tor nereguli diavoleşti.

În rezumat, omenirea, prin patimile ce au năpădit-o, se numeşte „Bunătatea infinită". Că­­dem din nou într-o greşeală identică cu cea originară, de care am fost răscumpăraţi prin bo­tez, şi suntem nevoiţi să ne refugiem în sânul Celui ce, având milă de noi, se jertfeşte pentru ier­tarea păcatelor noas­tre. Lăcaşurile sunt însă pustii. În asemenea împrejurare, Dumnezeu îşi re­trage Mâna-I Sfântă de deasupra noastră şi, prin criza socială, prin războiul mondial, su­fe­rim efectele cumplite ale acestei părăsiri, ce ne poate fi fatală.

Trebuie, prin urmare, să mergem la biserică.

Este un text de o mare actualitate şi care ar trebui să ne pună pe gânduri.


[1]Aceste rugăciuni sfârşeasu prin: „Domnului să ne rugăm", iar poporul răspun­dea: „Doamne, fie-ţi milă de noi!"

[2]Pe lângă rolul de altar de sacrificiu. Biserica îl mai îndeplineşte pe acela de ora­toriu, de unde rugi fierbinţi se înalţă zi şi noapte spre Tronul Celui Etern. Ea a întocmit rugăciunile dimineţii (utrenia), rugăciunile serii (vecernia), rugăciunile nopţii (mezo-noptica) etc., care se aud complete mai ales în mănăstiri.


No comments:

Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)