Wednesday, October 31, 2012

Limba română va fi predată, în premieră, la Oxford

Limba română va fi predată, în premieră, la Universitatea Oxford, în cadrul primului lectorat finanţat de statul român în Marea Britanie, peste 20 de studenţi înscriindu-se deja la cursurile care vor fi susţinute de dr. Oana Uţă-Bărbulescu de la Universitatea Bucureşti.

Sursa: http://www.adevarul.ro/international/Limba-romana-predata-premiera-Oxford_0_802120067.html#

Sunt român


Youth For Understanding Romania

Liceenii romani pot aplica pana la 30 noiembrie pentru un an sau un semestru intr-una dintre cele 16 tari-gazda oferite de YFU Romania. Astfel pot trai un an/ un semestru intr-o alta tara, pot experimenta un altfel de sistem scolar si o altfel de viata de familie si isi pot face prieteni in toata lumea la seminarele internationale organizate de YFU. Detalii pe www.yfu.ro

Despre puterea lucrurilor mici

"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze in intuneric." - Octavian Paler

Tuesday, October 30, 2012

Ludwig von Mises about inflation


Look at the silly term "inflationary pressures." There is no such thing as an "inflationary pressure." There is inflation or there is the absence of inflation. If there is no increase in the quantity of money and if there is no credit expansion, the average height of prices and wages will by and large remain unchanged. But if the quantity of money and credit is increased, prices and wages must rise, whatever the government may decree. If there is no inflation, price control is superfluous. If there is inflation, price control is a sham, a hopeless venture.

--Ludwig von Mises. Inflation: An Unworkable Fiscal Policy

143 de ani de la naşterea marelui Nicolae PAULESCU


Monday, October 29, 2012

Cel mai indraznet program de excelenta cauta candidati pentru Romania!

IRSCA Gifted Education in parteneriat cu Gradinita Gifted Interntional- Educatie pentru excelenta va invita in perioada 5-11 noiembrie 2012 sa participati la primul program de excelenta recunoscut si acreditat international de partenerii nostrii in materie de educatia excelentei. Inscrie-te acum la atelierele de inventica si stiintele mediului, psihologia pentru copii, arte plastice si creatii bijuterii. La sfarsit, copii se vor bucura de un spectacol incendiar unde vor avea ocazia sa fie apreciati de profesori, parinti si prieteni din comunitate. Afla ce spun participantii despre editiile anterioare si despre rezultatele incredibile care le-au transformat viata educationala intr-una de performanta si succes.

Cei mai recunoscuti profesionisti la nivel international vor intra in contact cu copilul tau. Beneficiaza acum de reducere in regim de reducere pentru inscrierea la programele Academiei Inteligentelor Multiple. Primii 10 castigatori vor afla care sunt conditiile de participare. Beneficiile programului revolutioneaza in mod exceptional  in castigarea unui grup de copii exceptionali cu abilitati inalte descoperiti de specialistii Asociatiei IRSCA Gifted Education. Copilul tau merita un astfel de   grup!
La 3 ani copilul tau poate da un nou sens al increderii in sine

La 5 ani copilul  tau va castiga un mediu valoros bogat in sete de cunoastere si socializare
La 10 ani copilul  tau va ocupa cele mai puternice pozitii de performanta  in Academia Inteligentelor Multiple unde va putea face parte din echipa de profesionisti. Acolo unde va avea independenta de a dezvolta proiecte creative.
La 12 ani copilul tau va intra intr-o comunitate avansata de specialisti pe domeniu de pasiune
Principiile programelor pentru dezvoltarea inteligentelor multiple:
VALOAREA STIMEI DE SINE
Fiecare copil isi va gasi un mediu afectiv armonios. Fiecare copil va avea dreptul sa se bucure intelectual, afectiv de toate posibiltiatile relatiilor interumane
PASIUNE, DEVOTAMENT SI CULTIVAREA INTELIGENTELOR
Exceptionalitatea se cultiva cu multa pasiune si devotament fata de pasiunea pe care o descoperim in fiecare copil. Inspirati de profesori inimosi vor avea posibilitatea de a descoperi care sunt exemplele istorice care ne-au aratat ca orice domeniu poate atinge potentialul unui geniu cu recunoastere maxima in istorie. In fiecare copil exista potentialul liderului pe proiectul sau. Talentul
CUNOASTERE, RESPONSABILITATE SI DARUIRE
Inainte sa indraznesti, evident ca orice pasiune isi are rostul unei cunoasteri aprofundate. Un lingvist nu poate urca munti inalti, insa aptitudinile multiple pot da sens unei performante iesite din comun. Tot ceea ce iti doresti este sa inveti sa iti depasesti limitele si posibilitatile intelectuale. Prin daruire, responsabilitate si multa cunoastere.
SENSIBILITATE, EMPATIE, IMPLICARE
Caldura sufleteasca si cunoasterea oamenilor sunt domenii domenii umane pe care incercam sa le transformam intr-un domeniu de stiinte complexe. Ce inseamna sa daruiesti lumii talentul tau dar care sunt conditiile optime de a te dezvolta la nivel spiritual si emotional. Ce inseamna perceptia afectiva si care sunt modelele pe care am putea sa le preluam de la natura. Cererea si oferta inseamna o poarta subiectiva a relatiilor interumane. Crizele sociale pot fi prevenite prin metode de educatie de tip oferta-oferta.
Pentru detalii programe de excelenta:
Pentru detalii si inscrieri:
Lajos Kristof
Manager Project
Mobil:  0756.355.047

Sunday, October 28, 2012

"Hai la Olimpiadă"

I-am premiat pe 24 octombrie pe copiii care au castigat medalii in 2012 la olimpiadele internationale – mate, fizica si info. Cu ocazia asta i-am si cunoscut putin si trebuie sa spunem ca ne-am simtit … special in cele cateva ore pe care le-am petrecut impreuna. Sunt spontani, plini de viata si cu personalitate. Vrem sa-i cunoasteti si voi, sa vedeti ce performante au reusit si sa-i felicitati!

Mai multe despre ei si despre Fundatia EMAG aici: http://www.fundatiaemag.ro/hai-la-olimpiada-cunoaste-i-pe-medaliati/

Thursday, October 25, 2012

Limba română este patria mea!


Mărgăritare duhovniceşti



 Dumnezeu – lumea şi omul


Cea mai mare şi mai însemnată datorie a omului este să-L iubească din toate puterile lui pe Dumnezeu, şi după aceea pe orice semen al său, şi mai mult, pe vrăjmaşul său.
Acestea sunt cele mai însemnate porunci. Dacă-L iubim pe Dumne­zeu pe cât se cuvine, vom ţine şi toate celelalte porunci ale Lui. Dar noi nu Îl iubim cât se cuvine pe Dumnezeu, nici pe semenii noştri nu îi iubim!
Omul care se îndepărtează de Dumnezeu nu găseşte odihnă sufle­teas­că nici în viaţa aceasta, nici în cealaltă. Pentru că cel care nu crede în Dumnezeu rămâne nemângâiat şi în viaţa aceasta trecătoare şi în viaţa viitoare, osândindu-şi sufletul său pentru veşnicie.
Oamenii astăzi au multă raţiune, din cea care pierde credinţa omu­lui din rădăcină.
… În vechime, viaţa era simplă şi paşnică, şi oamenii aveau răb­da­re, dar acum toţi au scântei. Nu rabdă să le spui nici un cuvânt, din nimic se pornesc pe certuri şi rostesc vorbe urâte.
Cei care nu primesc observaţii nici de la oamenii care-i iubesc cu adevărat, în cele din urmă rămân neîndreptaţi, ramuri strâmbe, şi pierd pe ei înşişi duhovniceşte.
Rar vei vedea astăzi un om echilibrat şi îmbunătăţit duhovniceşte. Cei mai mulţi ai zice că au devenit brichete electrice. Mai ales cei care nu se mărturisesc, suferă posedări demonice, pentru că diavolul are stăpânire asupra lor.
Înţelept este omul curăţit prin lupta dăruirii sale şi prin mărturisirea patimilor lui.
… Cel care crede că poate să cunoască tainele lui Dumnezeu prin propria raţiune se aseamănă cu omul care vrea să vadă Raiul cu bino­clul.
… Prin cârtire, omul îl aduce lângă el pe diavol, în timp ce prin slă­vi­rea lui Dumnezeu îl alungă. Să-L preamărim întotdeauna pe Dumne­zeu, să nu cârtim, căci cârtirea aduce pedeapsă.
Slavă Ţie Dumnezeule!” Prin aceste cuvinte toţi demonii sunt în­de­părtaţi.
… Cei care nu merg la Biserică regulat n-au cuvânt de îndreptăţire. Biserica este corabia în care, atunci când intri, şi să-ţi fie somn şi să adormi, aceasta te va trece dincolo. Este de ajuns să intri acolo!
De toţi este nevoie în trupul Bisericii. Toţi au de oferit ceva. Aşa cum trupul omului are nevoie şi de cele dulci şi de cele sărate, şi chiar de cele amare, pentru că fiecare produs are vitaminele lui, la fel şi în Biserică toţi sunt indispensabili, au ceva de oferit.
… Înlesnirile omeneşti au depăşit limitele şi au devenit greutăţi. Maşinile s-au înmulţit şi l-au făcut şi pe om maşină. De aceea şi inimi­le oamenilor au devenit de fier.
Pierzarea duhovnicească a omului vine când are bunuri din belşug. Atunci omul simte greu prezenţa lui Dumnezeu şi binefacerile Lui.
Vrei să-l tragi pe cineva departe de Dumnezeu? Dă-i continuu bu­nuri materiale din belşug şi va uita de Dumnezeu şi toate.
Dacă lucrurile materiale nu se împart aşa cum grăieşte Evanghelia, la sfârşt Dumnezeu va îngădui să fie împărţite cu sabia.
… Dacă oamenii vieţuiau simplu, după Evanghelie, lângă Hristos, s-ar fi îndulcit duhovniceşte şi nu i-ar fi sufocat neliniştea lumească în­cât să aibă angoase, să se amărască, să după aceea medicamente pen­tru suflet, şi să devină legume.
… Cinstea omului este Cinstita Cruce, căci omul cinstit primeşte şi ajutorul divin.
Omul adevărat este cel care vieţuieşte după Evanghelie şi nu cel care porneşte discuţii savante.
… Să luaţi aminte, să aflaţi cine sunt oamenii drepţi şi cinstiţi şi pe aceea să-i votaţi. Astăzi avem multă nevoie nu de oameni deştepţi, ci de oameni drepţi şi cinstiţi.
… Am venit pe pământ ca să dăm „examene”. Să luăm seama să ne înuşim măcar fundamentul duhovnicesc elementar, să câştigăm Raiul acum, pentru că nu mai putem susţine „restanţele în luna septembrie”.
… Suntem prea bogaţi în bunuri materiale ca să fim creştini ade­vă­raţi.
Problema este să ne sfinţim, să devenim îngeri pământeşti şi să mergem în Rai „cu aripile noastre duhovniceşti”.
… Anii trec repede şi oamenii îmbătrânesc, deci nu staţi la răs­cruce. Fiecare să-şi aleagă o cruce în funcţie de dăruirea pe care o are şi să înainteze pe una dintre cele două căi ale Bisericii noastre. Şi să nu întârzie! Să-L urmeze pe Hristos la Răstignire, dacă vrea să se bu­cu­re de Înviere.


SURSA: Cuv. Paisie AGHIORÂTUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 15-24

Despre dezvoltare personală cu Napoleon Bonaparte


Wednesday, October 24, 2012

Nivelul culturii generale a naţiei


Cum tâlcuim cifra „7 miliarde”?

Media românească ne comunică două informaţii cu un mare potenţial de nelinişte. Prima informaţie: românii au scăzut de la circa 23 de milioane, câţi erau acum 20 de ani, la circa 19 milioane şi peste, câţi a numărat recensământul tocmai încheiat. O scădere de aproape 3 milioane, adică o scădere de 13% în 20 de ani. Comentariul şi studiile celui mai însemnat demograf al României, profesorul Vasile Gheţău, vine să accentueze angoasa etnodemografică: în anul 2050 vom mai fi 16 milioane de români, iar în 2100 vor mai fi circa 8 milioane de români pe planetă, adică doar circa 30% din totalul actual (numărându-i şi pe cei de dincolo de frontiere). Asupra acestei angoase flotante a etnodemografiei româneşti vom reveni în numărul viitor, căci chestiunea ni se pare de o înspăimântătoare unicitate în Europa. O asemenea prăbuşire demografică poate fi consemnată doar pentru triburile aborigene din continentele african şi latino-american în veacul primelor atingeri cu sistemul european. Declinul acelor popoare s-a derulat cam cu aceiaşi mărime a duratei, ceea ce confruntă lumea epocii moderne cu fenomenul extincţiei unor popoare pe durate mai mici de 100 de ani, adică cu puţin peste durata de viaţă a segmentului triadic al bătrânilor din naţiunile bogate ale lumii. A doua informaţie cu care am fost „bombardaţi” câteva zile în şir de media românească: s-a născut făptura cu care omenirea a atins pragul de 7 miliarde. De acum încolo, ni se spune, nu vom mai număra cu cifra 6 în faţa zerourilor, ci cu cifra 7. Fenomenul firesc al naşterii unei făpturi umane a fost jurnalistic recanalizat să devină ceva suprafiresc, o mare poveste mediatică. Unde ar voi făuritorii mitului mediatic să ne conducă? La o chestiune reală, pe care însă comentatorii vor s-o devieze de la adevăr, căci adevărul este la polul opus marilor interese care domină şi spaţiul mental nu doar pe cel economic. Chestiunea se numeşte: marea foame. Marea foame, foamea globală înconjoară planeta. Toate mişcările tumultuoase (un nou tumultus rusticorum), care au devastat deja faţa rimlandului african, ţările nordului Africii, una după alta, preanunţă problema pe cale să zdruncine aşezământul lumii noastre asemenea unui straniu şi terifiant tsunami ce va izbi reţeaua de biotopuri ale planetei. Spectrul foamei ameninţă planeta şi nici un FMI nu va putea să mai zăgăzuiască răscoala planetară. Ceea ce-au arătat popoarele nordului african este doar o mică ridicare de cortină de pe grozăvia unei scene terifiante. Analiştii apocalipsei populaţionale nu vor să menţioneze un lucru alarmant: tinereţea planetei este concentrată în proporţie de 80% în cele două continente: Africa şi Asia, iar bătrâneţea planetei este concentrată în proporţie de circa 80% în ţările bogate. Pe de altă parte, se ştie că 5% dintre bogaţii lumii consumă 95% din avuţia planetei. Simplificând oarecum, putem spune: tinerii lumii sunt proprietarii sărăciei planetare, bătrânii ţărilor bogate deţin bogăţia planetei. Paradoxul este că dinspre partea bogaţilor lumii, a ţărilor celor mai bogate, nu ne parvine vreo tentativă, semnificativă statistic, de contracarare a spectrului foamei, ci o bizară supărare pe „explozia” populaţiei lumii, cum deducem dinspre starea de spirit a experţilor occidentali, care, de fapt, sunt gânditorii bogaţilor.

„Super-Marketul lui Dumnezeu”



Înainte cu mult timp mergeam în Autobuzul vieţii. Şi într-o zi am văzut o plăcuţă pe care scria Super-Marketul lui Dumnezeu. Şi am rămas surprins! Când m-am apropiat, uşa s-a deschis larg şi m-am aflat înăuntru. M-au întâmpi­nat lucrătorii angajaţi. Şi m-am umplut iarăşi de uimire. Erau îngeraşi! Unul dintre ei s-a apropiat zâmbind şi mi-a dat un coş. Cumpără cu înţelepciune tot ce vrei!” – mi-a zis.
Erau de toate acolo. Întâi de toate am pus în coşul meu multă Răbdare, pre­ţioasa Iubire şi înţelegere. M-am gândit: „acestea îţi trebuie mereu ori­unde te-ai duce”. În continuare am luat o sacoşă de Înţelepciune şi două sa­co­şe cu Credinţă. Sfăntul Duh era peste tot şi L-am lăsat să mă pătrundă. M-am oprit puţin, dar mai încolo am văzut Puterea, indispensabilă în luptă. „Îmi trebuie însă şi Binecuvântare, Smerenie şi Recunoştinţă!”, am gândit eu. Le-am procurat şi pe acestea.
În sfârşit, m-am apropiat de casă pentru plată. Când am înaintat, însă, am văzut şi Rugăciunea şi Înfrânarea. Sigur aveam nevoie de amândouă, pentru că ştiam că, odată ieşit din magazin, aveam să întâlnesc păcatul. Pacea şi Bucuria, precum şi Doxologia erau în ultimul raft.
Deci m-am apropiat de casă şi l-am întrebat pe înger:
-       Cât datorez? Acela a zâmbit şi mi-a spus cu simplitate:
-      Ai luat toate câte ţi-au trebuit?
-      Da, i-am zis. Cât datorez? A surâs şi mi-a zis din nou:
Suma este plătită de mult. A plătit-o Hristos Cel Întrupat, Cel Răstignit, Cel Înviat!”.

Sursa: Cuv. Paisie AGHIORÂTUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura Egumeniţa. pp. 176-177


Saturday, October 20, 2012

Ovidiu Papadima despre „Rânduială”

Cartea lui Ovidiu Papadima O viziune românească a lumii (Bucureşti, 1941) este înrudită cu Dimensiunea românească a existenţei a lui Mircea Vulcănescu, dar este mai îndepărtată de spiritul rostirii filosofice româneşti, căci autorul nu caută viziunea românească a lumii pe tărâmul limbii române, ci în domeniul folclorului românesc. Este o primă carte de filosofie a culturii populare româneşti. Uneori, însă, Papadima este nevoit să facă şi hermeneutică, de exemplu, în legătură cu rostirile rând şi rânduială - ultima devenind, la C. Noica, denumirea unuia dintre ciclurile rostirii filosofice româneşti.
A fi în rândul oamenilor sau a fi în rând cu lumea pare „îndreptăţirea cea mai adâncă a vieţii pe pământ”. Cine nu este în rând cu lumea riscă să fie exclus din societatea sau comunitatea sătească. Înseamnă că el nu respectă rânduiala, tradiţia. Nu se duce, să zicem, la Biserică, nu-şi botează copiii, nu cheamă preotul la înmormântare, cum o cere rânduială. Există, însă, şi rânduieli referitoare la astfel de cazuri, căci oricui îi vine, mai repede sau mai târziu, rândul să dea seama de ceea ce a făcut sau face.
Rânduială nu este o simplă ordine sau orânduire, care are şi sensul de oficialitate păzitoare a ordinii, respectiv a disciplinei. Şăineanu traduce rânduială prin Ordnung şi Fügung, ambele fiind legate de aspecte disciplinare, ceea ce dovedeşte că Papadima avea dreptate să considere că rânduiala nu are corespondent occidental. Este interesant că slavul rendu, din care provine rând, a determinat semnificaţii asemănătoare cu cele occidentale, de ordine şi respectarea ei. Rândaşul era cel care făcea ordine, iar rândeaua (rindeaua) era unealta cu care se îndreptau obiectele din lemn. Semnificaţia slavonă nu s-a păstrat în rânduială, ci în rânduire şi orânduire şi putea să rămână aşa, dar atunci n-ar mai fi fost rostire filosofică românească şi n-ar mai fi avut o atât de „largă întrebuinţare în gândul şi în viaţa poporului nostru”, cum observă şi Ovidiu Papadima.
Rânduiala (spre deosebire de rânduirea care se aplică în viaţa socială, fiind mai mult impusă decât existentă, mai mult forţată şi artificială decât obişnuită şi naturală, temută şi urâtă mai ales sub rândăşie străină), cuprinde întregul univers, uscatul, apele şi văzduhul, cerul şi pământul. Rânduiala nu este ordinea „aşezată şi păzită de oameni”. Ea este o lege a firii şi are înţeles cosmic. Omul nici n-o creează, nici n-o păzeşte, ci, în măsura în care o cunoaşte, se străduieşte să o respecte, pretutindeni şi oricând. Intervenţia omului strică rânduiala, chiar dacă, în aparenţă, o face în favoarea lui. Aşa se explică tradiţionalismul accentuat al ţăranului român, care s-a tot ferit de noutăţile civilizaţiei, reuşind să-şi păstreze obiceiurile şi mai ales vorbirea până spre zilele noastre.
Comuniştii au fost primii care au stricat rânduiala. Au distrus viaţa satelor: economico-materială şi tradiţional-spirituală. Ordinea comunistă şi apoi noua ordine mondială sunt rânduiri fără rânduială. Nu fiindcă ar fi greşite principial. Uneori, în anumite locuri, în anumite perioade şi pentru anumiţi oameni par a fi bune, dar pentru alţii, nu. Se ştie că multe transferuri de populaţii, pe care nu le-au practicat doar comuniştii, s-au soldat adesea cu moartea sau degenerarea celor delegaţi (spre binele lor!) să trăiască prin rezervaţii, lagăre sau gulaguri. Se stabileşte noua ordine apelându-se chiar la exterminarea populaţiilor, nu întotdeauna primitive, ci doar lipsite de arme moderne. S-a constatat apoi, foarte curând, pentru fiecare caz în parte, că populaţiile atacate de agresori străini, învinse şi umilite, încep să se autoextermine, împărţindu-se în diferite grupuri, cu o sălbăticie de neimaginat. Ceea ce se petrece, şi la noi a început acest lucru după 1948, se datorează faptului că populaţiile îşi pierd încrederea, până atunci totală, în rânduiala lumii şi devin, la rândul lor, distrugătoare.
Poate că fiecare popor ar trebui să aibă câte un cuvânt propriu pentru rânduială, care să fie diferit de acela pentru ordine, căci ordinea se schimbă mereu, pe când rânduiala există sau nu mai există. Şi dacă „rânduiala lumii izvorăşte din înţelepciunea lui Dumnezeu”, cum zice Ovidiu Papadima, ea este bună, căci aşa a făcut Dumnezeu lumea, şi a văzut că este bună. Ce facem noi cu această rânduială bună a lumii, asta ne priveşte! Cel care a făcut-o nu este obligat să o şi apere. Iar din faptul că n-o apără, nu trebuie să conchidem, după Nietzsche, că „Dumnezeu a murit”, ci, mai degrabă, că noi suntem deja morţi, căci fără rânduiala noastră nu mai suntem nimic, chiar dacă mai avem încă puterea de a ne înjunghia pe la spate unii pe alţii.
Caracteristice rânduielii, considera Papadima, sunt ierarhia, munca şi echilibrul.

Impasul

În lunga mea viaţă, am întâlnit nu rareori momente de cumpănă în mersul ţării. Dar, ca niciodată, astăzi sunt martorul unor grave poticniri, care afectează ceea ce pentru mine va fi totdeauna patria şi viitorul ei. Parcă s-a ieşit dintr-o ordine firească, parcă am fost scoşi de pe lungimile de undă ale comportării şi dezvoltării noastre.
Greutăţile sunt mari şi nu numai pentru noi, căci întreaga lume este în frământare şi într-un proces de mutaţii. Pretutindeni, se constată complicaţii şi se încearcă ieşirile din impas. În mod firesc, reacţiile sunt colective, nu sunt simple acţiuni individuale, ci implică solidaritate, colaborare. Sunt înregistrate reacţii  spontane, care nu reflectă doar nemulţumiri împotriva unor stări de lucru, ci exprimă şi un mod anume de a percepe şi de a reacţiona asemănător. Fiecare colectivitate umană în cauză este însufleţită de convingeri fudamentale comune, care sunt rezultatul unei lungi vieţuiri, a păstrării tradiţiilor şi a cultivării unor reacţii menite s-o apere ca un puternic scut şi să-i păstreze trăsăturile fundamentale, specificul.  Fără îndoială că, la un moment dat, va avea loc un proces din ce în ce mai profund de apropiere între popoare, dar acesta nu poate fi decât rezultatul unei evoluţii, fireşti, neforţate, neinteresate şi nu doar de însuşire mecanică, comandată şi oportunistă a  unor atitudini.

Wednesday, October 17, 2012

SUSTINETI Centrul Gifted Education pentru copii supradotati

Categorie: Educatie, invatamant, Guvernare, administrativ.

Destinatar: Autoritatile de Stat din Romania, Consiliile General al Capitalei, Consiliile Locale ale Primariilor sectoarelor, Ministerul Invatamantului si Tineretului, Asociatiilor care sustin educatia de inalta calitate din Romania

Supradotarea este o manifestare umană deosebită, cu multiple faţete, având ca element comun excepţionalitatea şi este realizată prin combinarea unor capacităţi intelectuale şi aptitudini cu anumite trăsături de personalitate. Câți copii supradotați sunt acum in Romania? Centrul Gifted Education estimează că există aproximativ 192.660 de copii supradotați academic cu varsta sub 15 ani în Romania - aproximativ 6% din numărul total al elevilor (sursa estimarii: NAGC; procentul este aplicat la populatia de 3,211 mil. copii sub 15 ani cf. INS: Comunicat de presa nr 143 / 26.06.2012) Nici o agenție de stat si nici o organizație nationala nu colectează aceste statistici; numărul lor este generat pe baza unei estimări care datează din 1972, pe baza Raportului Marland catre Congresul SUA, care a estimat că 5-7% din copiii de școală sunt "capabili de înaltă performanță", și au nevoie de "servicii sau activități care nu sunt furnizate în mod obișnuit de către școală." Deși nu exista studii naționale care sa urmareasca statistic incidenta talentului (prezentei inteligentelor multiple conform Howard Gardner) in randul populației de copii, numărul de supradotați și copii cu inalt potential (talent sau inteligente multiple) crește, în funcție de numărul de categorii de supradotare utilizate în estimare. Supradotarea reprezintă un grad superior mediei convenţionale de dezvoltare a aptitudinilor generale sau specifice, care necesită experienţe de învăţare diferenţiate prin volum şi profunzime de experienţele obişnuite furnizate de şcoală. Supradotarea conduce la un dezavantaj social si un risc social inalt, datorita repercursiunilor sociale pe care le traiesc copiii supradotati. Conform unei ultime cercetari din UK din 2010, procentul copiilor cu abilitati inalte care se rateaza este cutremurator: 97% dintre copii se rateaza. Aceasta risipa este un cost enorm pentru societate, cea mai mare risipa a societatii noastre la ora actuala. http://www.evz.ro/detalii/stiri/doar-3-dintre-copiii-supradotati-reusesc-in-viata-907227.html Autoarea studiului este cercetatoarea Joan Freeman din UK: http://www.joanfreeman.com Conform datelor publicate de cercetări recente 5-10% din populaţia lumii o reprezintă supradotaţi (cf. Roberta Braverman, Vicepresedinte New Jersey Association for Gifted Children), dintre aceştia diferenţiindu-se unii cu capacităţi extrem de mari (doar 2% din populaţia lumii). Conform psihologilor români, procentul adultilor aflaţi în topul curbei Gauss se apropie de 4% (vs. 2% la nivel mondial) din totalul populaţiei. Un numar imens din copii cu abilitati inalte sunt gifted underground, ascunzandu-si calitatile pentru a nu fi supusi pedepselor mediului lor social si pentru a fi acceptati in colectivitati. Procentul de “gifted underachievers”- care in ciuda abilitatilor si calitatilor lor naturale au rezultate slabe la invatatura- este de asemenea enorm. Statisticile mondiale arata ca peste 50% dintre copiii cu abilitati inalte nu au succes social sau profesional la varsta adulta (sursa: National Commission for Excellence in Education, US). Nevoile lor speciale sunt stipulate de legislatia nationala si internationala: Copiii supradotati sunt o categorie sociala defavorizata si cu risc social inalt de alienare, abandon scolar, depresii, suicid, fapte antisociale, ratare din punct de vedere al convenientelor sociale (97% dintre copiii supradotati subperformeaza, potrivit cercetatorilor britanici – studiu efectuat in 2011), cu dreptul stabilit prin lege la educatie diferentiata, pe care statul ar trebui s-o asigure prin organele sale abilitate potrivit: 1. Legea 17/2007 2. Legea 1/2011 sectiunea 14 3. precum si urmatoarele referiri legale de la nivel international care subliniaza cerinţele educaţionale speciale ale tinerilor cu potenţial excepţional: 4. Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării. Bucureşti (06 iulie 2007), 5. Recomandarea 1284 din anul 1994 a Consiliului Europei 6. Consiliul Europei, Raspunsul Comitetului de Ministri, Septembrie 2003 7. Consiliul Europei, Raport asupra educatiei copiilor gifted & talented (Rapporteur: Mr HADJIDEMETRIOU, Cyprus, Socialist Group) 8. Conferinta Mondiala asupra Copiilor cu Nevoi Speciale de Educatie, 1994, Salamanca 9. Dakar World Education Forum, 2000 10. Comisia Europeana, In documentul “Măsuri Educaţionale Specifice pentru Promovarea Tuturor Formelor de Excelenţă în Şcolile din Europa – DOCUMENT DE LUCRU EURYDICE Iunie 2006” 11. Conventia Universala a Drepturilor Copiilor (UNICEF), articolul 28, 29: “”Statele parti sunt de acord ca educatia copilului trebuie sa urmareasca: dezvoltarea plenara a personalitatii, a vocatiilor si a aptitudinilor mentale si fizice ale copilului”. In 2010, Centrul Gifted Education prin parteneriatul realizat cu Insp Sect 6, la initiativa Dnei Inspector Florentina Cristea, printr-un efort urias uman a selectionat aproximativ 1000 de copii cu varste intre 9-13 ani, dintre care au fost testati la standarde mondiale 835. O concluzie deosebita a primului Proiect Testare Screening a Inteligentei copiilor de o asemenea anvergura si amploare in Romania, este ca 63% dintre cei 835 copii participanti in prima faza a testarii, au obtinut scoruri ce ii situeaza in primii 5% – 10 % dintre copii de aceeasi varsta, ceea ce indica un intelect de nivel superior sau capacitati intelectuale peste medie. Acest procent este extrem de important, semnalizand inca o data in plus, nevoia educatiei diferentiate si a unor politici educationale care sa sustina valorificarea potentialului inalt al acestor copii, conform L 17/2007 pentru educatia copiilor si tinerilor cu potential inalt si a tuturor recomandarilor intl. Dintre acestia, peste 40 de copii cu potenţial înalt cu vârsta 9-12 ani au fost selectionati pe baza de testări la nivel internaţional si a unui factor motivational personal foarte mare pentru a se inscrie intr-un program unic care urmareste sa se dedice in mod exclusiv acestor copii pentru dezvoltarea multi-inteligentelor printr-un program de educatie diferentiata, asa cum prevede Legea 17/2007. In acest fel a luat nastere Scoala de Excelenta. Acest proiect a functionat in trei sali de clasa puse la dispozitia Asociatiei de Inspectoratul scolar sector 6 in incinta scolii nr. 155 Preasfanta Fecioara Maria (care astazi nu mai exista, devenind scoala 169, pentru ca si-a pierdut independenta din cauza neintrunirii numarului minim de inscrisi pentru cohorta scolara in anul 2011, conform legii 1/2011, noua lege a educatiei). A fost incheiat un contract de comodat cu Administratia Scolilor Sector 6 pentru 1 an (pana in ianuarie 2012) - unica contributie a statului in educatia diferentiata a celor 40 de copii supradotati. La expirarea termenului de 1 an pentru care s-a incheiat contractual de comodat, se pretinde asociatiei sa plateasca pentru cele 3 sali de clasa o chirie lunara de 500 de euro. Salile de clasa au fost dotate complet si intretinute din resursele financiare ale asociatiei Centrul Gifted Education, desi potrivit L.1/2011 finantarea invatamantului preuniversitar din Romania este o obligatie a statului, ea facandu-se din bugetul de stat. Potrivit informatiilor detinute de noi, parintii, de la intrarea in vigoare a L. 17/2007 (lege ai caror beneficiari sunt copiii nostri), statul roman nu a cheltuit nici macar un leu pentru instruirea diferentiata a tinerilor capabili de performanta inalta. Noi, parintilor celor peste 80 de copii supradotati, cu potential inalt, consideram un drept firesc ca salile de clasa din incinta Scolii 169 (fosta 155) sa fie puse la dispozitia Asociatiei Centrul Gifted Education in mod gratuit, sau un spatiu (teren) sau cladire sa fie alocate acesteia in concesiune pe 99 de ani pentru a-si desfasura activitatea, ca o recunoastere a faptului ca Romania din 2012 simte nevoia unui program naţional al educaţiei de excelenta. Proiectul initiat de asociatie dedicat copiilor cu potential ridicat este un proiect unic atat ca amploare si fara precedent in Romania in ceea ce priveste obiectivele si numarul de beneficiari implicati. Cu ajutorul institutiilor statului, cu o minima investitie din partea acestora, ar putea sa devina cea mai moderna institutie de educatie, un punct de referinta in educatie, unde se poate dezvolta cea buna curricula pentru copiii supradotati, se poate forma o retea a celor mai talentati profesori si a celor mai bune tehnologii didactice validate la nivel international si implicate in descoperirea, promovarea şi dezvoltarea abilităţilor naturale şi a potenţialului copiilor. România este astăzi probabil printre singurele state din UE care exportă inteligenţă masiv fără să aibă nici un centru sau o şcoală pentru susţinerea şi dezvoltarea inteligenţei tinerilor supradotaţi! Avand in vedere L 17/2007 si L 1/2011 cu privire la dreptul la Educatie Diferentiata al copiilor supradotati in Centre Specializate si luand in calcul interesul statului roman de a dezvolta si sustine copiii cu potential inalt, Avand in vedere ca este un proiect fara precedent in Romania atat ca anvergura, cat si ca efecte de antrenare a comunitatii in sensul dezvoltarii relatiilor intre Scoli, parinti, copii, cadre didactice, Inspectorat si alte institutii ale societatii civile (Universitati, Centre educationale) in ceea ce priveste selectia si sustinerea copiilor descoperiti supradotati – o categorie sociala defavorizata si cu risc social inalt, cu dreptul stabilit prin lege la educatie diferentiata, pe care statul trebuie s-o asigure prin organele sale abilitate, conform urmatoarelor legi si referiri legale de la nivel internationa, care subliniaza cerinţele educaţionale speciale ale tinerilor cu potenţial excepţional, Noi, parintii copiilor supradotati semnam pentru sustinerea asociatiei din bugetul de stat cu toate resursele necesare pentru: 1. Sali de clasa gratuite sau teren sau cladire in concesiune pentru 99 de ani 2. Resurse financiare pentru finantarea completa a costurilor educatiei diferentiate a copiilor descoperiti supradotati la nivel international, in suma de 2700 de EUR/anual/copil. Pentru mai multe resurse legislative, consultati: http://giftededu.org/scoala-de-excelenta/argumente Doresti sa faci mai mult decat sa semnezi? Contacteaza-ne la pr {a rond } giftededu.org sau 0735-759539, Monica Gheorghiu, Project Manager Reprezinti un ONG si doresti sa sustii construirea campusului pentru copii supradotati? Contacteaza-ne la pr {a rond } giftededu.org sau 0735-759539, Monica Gheorghiu, Project Manager  

SUSTINETI DREPTUL COPIILOR SUPRADOTATI DE A INVATA LA NIVELUL ABILITATILOR LOR INALTE PRIN EDU DIFERENTIATA CF. LEGII 17/2007

Tuesday, October 16, 2012

Saturday, October 13, 2012

Ca să fii rege (de Benone Burtescu) în interpretarea superbă a lui Marcel Iureş



Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele şi niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori trebuie să suporţi la hotare mărăcinii şi spinii
şi mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste înstelare trebuie să te aşezi printre luceferi – călător spre Orion şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără trudă.

Ca să fii rege peste ape şi vânt trebuie să înveţi osanale ca îngerii şi
să le aduci pe pământ alinare pentru lacrima corbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce înseamnă a iubi,
a ierta…
Dar, cel mai minunat, este să poţi fi rege peste tine însuţi,
atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău.


Şi sa încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos când mergi pe drumul dinspre rău spre bine.
În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.

Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hei! Grăbeşte-te!

Tuesday, October 9, 2012

Respiraţie liberă

Suntem foarte complicaţi. Capricioşi, irascibili, pretenţioşi, vii, buni şi răi, capabili de paşi fabuloşi peste prăpăstii ca şi de prăbuşiri răsunătoare (ecoul însuşi păleşte înspăimântat când ne prăbuşim), admit că suntem. Asta îmi dăruieşte un frumos răgaz de a-mi chema pe nume prietenii, fostele iubiri, părinţii, vecinii oarecari, trecătorii a căror privire se lasă prinsă de aparatul meu de fotografiat pe ascuns. Realitatea este reală! Ce şoc, câtă înţelepciune! Totul ESTE! Cariera filosofică a acestui adevăr este în egală măsură dramatică şi optimistă. Ca un vitraliu pictat de Chagall, ca un catren răzbunător şi zăpăcit de Esenin. Ca ochii incomparabili ai mamei mele. Ca lumina vărsată de reflectoare pe scenă. Ca poza mea proastă din buletin. Ca bucuria în galop a fostului meu cal de film, Mădălin. Ca apa de la chiuvetă, când are destulă presiune. Ca fericirea pe puncte. Ca un vârf de creion pe care hârtia albă nu-l surghiuneşte. Ca o glumă stupidă spusă pe front. Ca un zâmbet zâmbit oricui. Ca o sanda a casei, încălţată cu sfială după multă vreme. Ca un ceas reparat. Ca o agendă cu adrese care s-au schimbat de mult. Ca o umbră de salcie dulce peste un om adormit lângă apă. Ca un telefon care sună la timp. Totul ESTE!

Abia înţelegând această evidenţă princiară începem să respirăm liber. Vizita pe care ne-o face aerul devine o mândrie frumos îngrijită. O demnitate uitată înfloreşte în plămânii noştri dedaţi la tutun. Lumea din jur îşi pune cămaşă curată şi ne dă bună ziua. De bucuria că suntem ne repezim la garderoba de plânsuri şi îl alegem pe cel mai curat şi mai omenesc. O respiraţie liberă, ca începutul unui somn de copil, cu pumnii la gură, într-o lume care totuşi ne vrea. Mâine, în zori, vom scrie piese, romane, nuvele şi munţi albaştri de poezii, atingându-ne fericiţi unul pe altul şi şoptindu-ne emoţionant şi strict confidenţial: trăim, respirăm, suntem.... Totul ESTE!

P.S. Respiraţia este liberă doar în absenţa categorică a oricărui fel de minciună.  Adevărul respiraţiei este oxigenul, aşa cum mersul pe jos este egal cu privitul înainte.
ADRIAN PINTEA (9 octombrie 1954, Beiuş -  8 iunie 2007, Bucureşti)

Despre încercările vieţii cu Avva Efrem Filotheitul

Monday, October 8, 2012

George Emil Palade- un român genial

8 octombrie 2008
Moare, la varsta de 96 de ani, in Statele Unite ale Americii, omul de stiinta si singurul roman care a castigat vreodata premiul Nobel, George Emil Palade!

Născut în 1912 la Iaşi, profesorul George Emil Palade a absolvit Medicina la Bucureşti, unde a studiat între 1930 – 1940, înainte de a se muta la Institutul Rockefeller de Cercetări Medicale din New York în 1946. Cea mai prestigioasă realizare a profesorului Palade este descoperirea ribozomilor (corpusculii lui Palade), prin tehnici de microscopie electronică. Pentru această descoperire, profesorul Palade a fost distins, împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve, cu Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 1974.

"Nu l-am pierdut. Doar ne despărţim puţin... Era un mare om, un eminent om de ştiinţă şi un formidabil profesor. Avea o cultură vastă şi ştiinţifică şi generală, o profunzime în înţelegerea fundamentelor biologice şi o viziune şi o perspectivă în înţelegerea funcţiilor celulare, ce nu au dat greş niciodată. Cunoştea foarte bine Istoria României şi avea o memorie extraordinară, recita poezie românească. A creat o şcoală şi oamenii care s-au format lângă el, toţi cei care am plecat în ţările noastre, am devenit şi noi creatori de şcoală, urmându-i exemplul" academician Maya Simionescu

Sunday, October 7, 2012

Dragă Domnule Profesor


October 6, 1902:
PETRE TUTEA was born - Romanian essayist, philosopher, economist and politician.
A great man, a true Romanian, that endured hard years in prison for defending our nation! He died on 3rd December 1991 and with him a part of our nation's heart. I bow with esteem, respect and deep admiration in the memory of this man.

Saturday, October 6, 2012

ŞTIINŢA FALIMENTĂRII ASISTATE (II). Crizele lumii şi dezintegrarea asimetrică


În ultimul sfert de veac, au fost 10 crize economice, ne informează primitorul Premiului Nobel în economie, Joseph Stiglitz. În toate acestea, subliniază el, principalul factor care a dus la izbucnirea crizei a fost „liberalizarea pieţelor de capital” (Stiglitz, 2003, p. 162). Şi mai precizează Stiglitz: „a devenit tot mai evident (în temeiul analizei acestor crize - n.n. I.B.) că liberalizarea pieţelor de capital reprezintă un risc asumat inutil. Chiar şi atunci când ţările au bănci puternice, o piaţă bursieră matură şi alte instituţii pe care multe ţări asiatice nu le aveau, riscurile pot fi enorme” (ibidem).

Lucrul tulburător în această dezvăluire ţine de faptul că un mare economist, o minte de excepţie a lumii noastre, gândeşte, iată, de la polul opus faţă de „gânditorii metropolei”, cei care văd lumea cu „ochii metropolei”. Or, la polul opus este „periferia” sistemului mondial modern. „Ochii periferiei” văd lumea „realist” şi profetic. Periferia este o „parte a soluţiei”, metropola este o „parte a crizei”, a maladiei. Periferia ştie cum se poate vindeca lumea, dar nu e chemată la capul bolnavului, metropola stă la capul bolnavului, urmează tot felul de reţete, dar nu ştie şi nu poate să-l vindece. Este un medic neputincios. O spune atât de răspicat acelaşi mare gânditor şi medic al economiei mondiale, I. Stiglitz: „Percepţia existentă în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, percepţie pe care o împărtăşesc şi eu, este aceea că FMI a devenit el însuşi o parte a problemei în loc să fie o parte a soluţiei” (ibidem, p. 159). FMI este ochiul metropolei, se legitimează drept „medicul” ei pentru economia lumii, or, lumea afectată (de crize endemice şi convulsii ucigătoare) vede în FMI un fel de „ciumă”, cum remarcă Stiglitz: „Mai mult, în unele ţări aflate în criză, oamenii de rând, ca şi multe oficialităţi guvernamentale şi oamenii de afaceri continuă să se refere la «furtuna» economică şi socială care i-a lovit cu termenul «FMI» - ca şi cum ar spune «ciuma» sau «Marea Criză». Faptele istorice sunt datate înainte şi după «FMI», la fel cum ţările devastate de un cutremur de pământ sau de un alt cataclism natural datează evenimentele «înainte» şi «după» cutremur” (idem, p. 159).

În fapt, fenomenul în care metropola, prin „creierul” ei (FMI şi Trezoreria americană), şi-a pus toată speranţa şi toată profeţia, adică în creşterea de şapte ori, într-un interval de numai şapte ani (1990-1997), a volumului fluxului de capital privat dinspre ţările dezvoltate spre cele mai puţin dezvoltate, a fost spulberat de criza care s-a declanşat la 2 iulie 1997 şi care a împins lumea spre pragul prăpastiei. Şi, la pragul acela de timp, de la pervazul crizei eurasiatice, încă nu se zărea marea criză care va lovi ca un tsunami lumea întreagă, la doar 10 ani după prăbuşirea bahtului tailandez şi, deci, după criza din ‘97. Zona cu cea mai neaşteptată dezvoltare, Asia de Sud-Est, prin „mobilizare internă” şi prin injecţiile „capitalului străin” a fost împinsă în criză, zice Stiglitz, tocmai de „reţetarul FMI” („Dată fiind rata înaltă de economisire, ţările din Asia de Est nu aveau nevoie de capital suplimentar, şi totuşi, la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990, această liberalizare le-a fost impusă şi lor” - pp. 161-162). Efectul: în 1998, deci la un an de la declanşarea crizei, „PIB a scăzut în Indonezia cu 13,1%, în Coreea cu 6,7%, în Tailanda cu 10,8%” (ibidem, p. 160), iar efectul social era devastator: băncile se închideau şi rata şomajului şi a sărăciei atinsese proporţii înspăimântătoare: a crescut de patru ori în Coreea de Sud, de trei ori în Tailanda şi de 10 ori în Indonezia. În doar un an, în Indonezia, de exemplu, „15% dintre bărbaţii care lucrau în 1997 îşi pierduseră slujba până în august 1998″ (p. 159). Cât priveşte rata sărăcirii, aceasta atinge praguri de catastrofă: în Coreea de Sud „numărul săracilor din mediul urban aproape s-a triplat, aproximativ un sfert din populaţie fiind cuprinsă de sărăcie; în Indonezia, numărul săracilor s-a dublat, în unele ţări precum Tailanda oamenii daţi afară de la serviciile pe care le avuseseră la oraş s-au întors la ţară, de unde veniseră” (p. 159).

În ţări ca România, Rusia, Iugoslavia (fostă), efectele acestor politici au fost încă mai devastatoare. Sărăcia apăsătoare din România după primii zece ani de „reforme inspirate de reţetele FMI”, cuprinsese 40% din populaţie, retromigraţia (întoarcerea în rural a celor ce şi-au pierdut slujbele ori au ieşit la pensie) atingea deja proporţii foarte mari, ceea ce înseamnă o infuzie de bătrâneţe şi de „dependenţă” în lumea rurală, accentuându-i dificultăţile şi aşa uriaşe.

Sisteme întregi, comunităţi şi instituţii „îmbătrânesc”, nu doar persoanele. Partidele şi, deci, parlamentele sunt fără de energie naţională, ceea ce este semnul bătrâneţii; singura ţară care a admis pe scena politică un partid tânăr, naţionalist, a fost Ungaria, unde un astfel de partid a dat şi un prim-ministru, în persoana lui Orban, omologul lui M. Munteanu de la noi, care nu numai că n-a fost încurajat să creeze un astfel de partid (Mişcarea pentru România, pe care o crease, pe care am încercat eu însumi s-o susţin), ba, din contră, a fost supus unei operaţii de stigmatizare continuă şi de marginalizare, ceea ce a făcut din persoana sa o mare notorietate, dar, din păcate, o popularitate redusă. Efectul propagandei dăduse roade şi osificarea instituţiilor puterii n-a mai putut fi oprită după aceea (osificare atestată de circulaţia aceloraşi figuri în cadrul segmentului elitei guvernante, pe care nimeni şi nimic nu i-a putut clinti, nici pe ei, nici ideile eronate pe care le-au promovat cu ardoare religioasă, etalând un efect straniu de împietrire a sensibilităţii şi a gândirii politice). Dezindustrializarea şi retromigraţia rurală, la care se adaugă o prăbuşire a ratei medii potenţiale a fertilităţii cu 80-90% în primii 13 ani de „reforme”, sunt celelalte faţete ale acestui deceniu de neistovit declin, pe care FMI îl anunţase ca pe un deceniu al marii speranţe şi al marelui triumf.

Evident, ca şi în alte zone ale lumii, FMI şi instituţiile europene au mutat cauzele eşecului la „localnici” şi a început o operaţie de „desfigurare” şi de culpabilizare, care atinge culminaţia în promovarea ideologiei „corupţiei structurale”, atribuită unei inducţii „etno-spirituale”, unor metehne specifice, chipurile, românilor şi balcanicilor în genere. Guvernamentalii au intrat în joc, au consimţit, în genere (cu excepţiile de rigoare) la această operaţie de culpabilizare, nesesizând „efectul pervers”, care, acum, îi atinge chiar pe ei. În realitate, „corupţia” e o glumă pe lângă marile probleme pe care le are ţara şi „capitalismul” produs de „reţetele FMI” (ale „reformei” prin privatizare şi liberalizarea pieţei capitalului), care este, în fapt, un „capitalism prădalnic”, cu o componentă „speculativă” dezastruoasă, cu diminuarea spre anihilare a oricărei „libertăţi” naţionale (de reacţie şi de intervenţie), astfel că guvernele au prezidat mai degrabă „guvernări cu ochii închişi”, adică au fost împinse într-un „handicap vizionar” (indus în mare măsură de „ochelarii” metropolei, adică de „vederile” împrumutate de la instituţii precum FMI). Procedând astfel, guvernele s-au expus unei „predicţii autodistructive”, anihilându-şi practic puterile de intervenţie reală şi temeiul adevăratei responsabilităţi. Aceste guverne nu sunt nici măcar răspunzătoare pentru ceea ce se întâmplă. Primul guvern care va îndrăzni să arunce la coş, oricât de nezgomotos ar face-o, reţetele primite de la marile instituţii „binevoitoare”, va fi şi cel dintâi guvern cu adevărat „responsabil” (adică în capacităţi reale de răspundere).

Sursă: Revista CLIPA

Petre Ţuţea- 110 ani de la naştere



Azi, 110 ani de la naşterea Ţăranului Absolut-Petre Ţuţea.

Radu Preda în "Jurnal cu Petre Ţuţea": Ce ne lipseşte nouă, românilor, pentru a puncta universalitatea?

Petre Ţuţea: Îndrazneala.

Thursday, October 4, 2012

ŞTIINŢA FALIMENTĂRII ASISTATE (I). "Aripa de fluture" şi rolul ei în istorie

Emil Durkheim a consemnat întâiul acele fenomene care, deşi aproape inefabile în „locul” lor, ar fi capabile să stârnească o furtună în câmpul mai apropiat ori mai îndepărtat faţă de locul în care se produc (teoria haosului a numit acest fenomen efectul „aripii de fluture”). Că este aşa, o dovedeşte, bunăoară, modul în care s-a propagat efectul căderii bahtului tailandez (moneda Tailandei), de la 2 iulie 1997.

O monedă oarecare, într-o ţară mică, ce prin ea însăşi n-avea puterea să influenţeze starea economiei mondiale mai mult decât ar putea să influenţeze aripa de fluture starea atmosferică. Şi totuşi, acea cădere (cu aproape 25%, peste noapte) a declanşat o „furtună” financiară în lume, cum ne-o dovedeşte laureatul Premiului Nobel, Joseph Stiglitz: „Când s-a prăbuşit bahtul tailandez, la 2 iulie 1997, nimeni nu ştia că acesta era începutul celei mai mari crize economice după Marea Criză - una care avea să se întindă din Asia până în Rusia şi America Latină, ameninţând să cuprindă întreaga lume” (Globalizarea, Editura Edon, Bucureşti, 2003, p. 197).

Oare nu tot aşa, adică printr-un fenomen din clasa fâlfâitului „aripii de fluture”, a început dezastrul Europei moderne, cu lucrarea unui grup obscur ca acela al „luminaţilor” ori, încă mai obscur, cu acel gest neînsemnat al unui copil care, la 13 ani, refuza Sfânta Euharistie în Franţa? Acel copil era Saint-Simon şi gestul lui va con-răsuna în ivirea acelor bizare biserici saint simoniene, care, împreună cu cele proudhoniene, vor înfăşura Europa în cea mai deşănţată erezie dintre cele cunoscute de la marile erezii ale epocii patristice timpurii, în frunte cu Arie şi cu nestorianismul.

Cam la fel a început şi dezastrul Rusiei ţarilor, cu manifestări de aceeaşi magnitudine ca fâlfâitul „aripii de fluture”, prin acel Rasputin, care pusese stăpânire pe sufletul feminin al Curţii, ori cu acel gest ce părea cu totul neînsemnat, precum decizia Germaniei de a-l transporta pe Lenin într-un vagon plumbuit în Rusia, o Rusie care, fără lucrul acela obscur, ar fi urmat o cu totul altă linie istorică. Infinitezimal fusese, faţă de amploarea conflagraţiei şi de urieşenia maşinii de război şi a birocraţiei ţariste, vagonul acela plumbuit care-l purta pe Lenin spre Rusia, cum infinitezimal era refuzul acelui copil de 13 ani, cu numele lui întâmplător de Saint-Simon, într-o Franţă cu o uriaşă maşinărie de ordine călugăreşti, de ierarhii bisericeşti, de ritualuri şi puteri, cum neînsemnată spre infinitezimal era moneda Tailandeză pentru Rusia, America Latină, restul lumii (care, evident, nici n-avea cunoştinţă de ea, deci, în planul informaţiei, era o cantitate infinitezimală spre zero); şi totuşi, acestea toate au probat puteri de a stârni mari furtuni în atmosfera socială şi economică planetară.

Şi aceasta pentru că lumile sunt întotdeauna interconectate, au înlăuntrul lor interconectări care le aseamănă radical cu „câmpurile” (stările de câmp), încât umbra unei microparticule se propagă şi devine stare a câmpului şi aşa mai departe. Problema este, însă, că, între diversele stări de câmp, se disting aşa numitele câmpuri dense, ivite prin propagarea unei unde pur spirituale, ivită undeva în chip inexplicabil, neprecedată de nimic. Oare nu un fenomen infinitezimal a fost acea stare de spirit care a cuprins sufletul şi mintea statelor americane în anii ‘70, cum arată Galbraith, fenomen căruia America îi datorează mai mult decât îşi închipuie economiştii şi politicienii ei cei mai mari (dovadă că unul dintre ei, K. Galbraith, l-a simţit şi i-a apreciat amploarea continentală şi efectul mondial, fiindcă prosperitatea Americii este un factor de scară mondială, iar această prosperitate datorează enorm soţiilor modeste, fără de ocupaţii, fără de funcţii, asumându-şi pur şi simplu sarcinile casnice şi mondene ale familiilor lor)? Mondenitatea aceasta, dimpreună cu spiritul familist, însă, au cântărit mai mult decât cele mai spectaculoase politici ale guvernului ori ale Băncilor şi ale Burselor, adică ale uriaşei maşinării aparţinând societăţii masculine.

Ceea ce n-ar fi reuşit acestea au reuşit discretele soţii din familiile clasei mijlocii superioare americane, care s-au jertfit cu o inegalabilă discreţie, pentru a fi suport şi punte sufletească soţilor şi familiei întregi, preluând sarcini şi obligaţii care totalizau un uriaş volum de prestaţii, ale căror costuri nu le-a contabilizat nimeni. Şi totuşi, aceste prestaţii fac parte din economia nevăzută a gospodăriilor, fără de care totul ar fi fost mult mai greu şi mai urât, iar bugetul acelor gospodării ar fi fost mult mai încărcat şi mai greu de suportat. Dar oare nu aripă de fluture, malefic în acest caz, va fi fost gândul feminin de întrerupere a sarcinii în România? - dar ce înspăimântător efect! Gestul acela a provocat o cădere catastrofală a ratei medii a fertilităţii. Şi încă nu ştim ce efecte dezastruoase antrenează decizia unui segment cât de mic al unor aşa-zise „mame” de a-şi vinde copiii. Cum ştim că un copil, după botez, este înger, ne dăm seama că segmentul acela foarte mic al lumii feminine din România practică cel mai apostatic comerţ: comerţul cu îngeri, vânzarea de îngeri. Această „aripă de fluture” induce categoric furtuni în atmosfera noologică a planetei, chiar dacă noi nu mai avem organe de simţ pentru a percepe la scara lor asemenea dezastre. Dar suntem noi conştienţi, oare, de dezastrul sufletesc al „secularismului”, ca să ne referim la acest adevărat flagel spiritual care bântuie toată lumea modernă?! Evident că nu, deşi este una dintre cele mai mari catastrofe noologice prin care a trecut Europa de la marile erezii încoace. Şi nouă, catastrofa aceasta nu ne apare mai mult decât fâlfâitul aripii de fluture.

Răsturnări axiale
Citind cartea lui Stiglitz mi-am dat seama că marile sale „limpeziri” i-au venit mai cu seamă din clipa în care a privit lumea cu ochii „periferiilor”, nu cu cei ai funcţionarilor FMI şi de la Banca Mondială. În recunoştinţa pe care o mărturiseşte faţă de persoanele cărora le datorează cartea sa despre Globalizare, majoritatea sunt „periferiali”, iar dintre „metropolitani” abia dacă vreunul e printre cei menţionaţi pentru aceleaşi „vederi” cu ale lui (ci doar pentru „vederi” opuse). Am înţeles, în fine, că între America lui W. Wilson, care a susţinut ideea de Pace a Naţiunilor la Conferinţa de la Versailles şi Trianon, şi America Consensului de la Washingthon este o diferenţă încadrabilă în fenomenul „răsturnărilor axiale”. America de atunci a susţinut Naţiunile şi Coloniile, America de azi susţine Băncile şi Internaţionalele, care sunt, totuşi, străine de esenţa ei spirituală. Această răsturnare axială modifică mondial sensul „sincronismului american”. O sincronizare cu „stilul american de viaţă” a devenit azi cu totul opus sincronizării cu America de la începutul secolului al XX-lea. În cei 100 de ani, America a traversat un proces de răsturnare axială, care s-ar putea să pricinuiască foarte mari probleme Păcii mondiale. Mai întâi, această schimbare de ax aduce după sine o diminuare a acelei „speranţe” şi „încrederi” în America. Naţionalizarea şi decolonizarea nu mai au, de circa 10-15 ani, niciun suport în puterile mondiale. Nici o putere mondială nu le mai susţine. Ele încă erau susţinute de Reagan, fuseseră susţinute parţial de Nixon, însă, după 1989, lucrurile s-au schimbat axial. Naţionalităţile şi coloniile nu mai resimt aripa protectoare a Americii. Visul american şi speranţa americană sunt astăzi aduceri aminte.

Răsturnarea axială a americanismului, a Americii însăşi, este fenomenul cel mai reprezentativ al istoriei mondiale din ultimii 20 de ani şi pare a se instala între fenomenele de importanţă mondială ale epocii moderne şi la scara istoriei universale.

Că lumea nu se vede bine cu ochii metropolei o arată reacţia lui W. J. Clinton şi a liderilor financiari ai lumii aflaţi în Hong Kong, la întrunirea anuală a FMI, BM, în septembrie 1997, după prăbuşirea bahtului tailandez. În vreme ce Clinton vedea în asta doar o „mică defecţiune” pe drumul spre prosperitate, liderii FMI au cerut chiar „o modificare a statutului organizaţiei, încât să exercite presiuni şi mai mari asupra ţărilor în curs de dezvoltare, în vederea liberalizării pieţelor de capital ale acestora. În acelaşi timp, liderii ţărilor asiatice şi mai ales miniştrii de Finanţe erau îngroziţi. Ei vedeau în lichidităţile speculative, care veniseră odată cu liberalizarea pieţelor de capital, o cauză a greutăţilor cu care se confruntau” (Stiglitz, 2003, p. 153). Prin urmare, cele două unghiuri de „privire” asupra lumii compun peisaje, tablouri diferite până la opoziţie asupra condiţiei omenirii. Ceea ce pentru unii este o cauză a prosperităţii li se înfăţişează celorlalţi drept o cauză a morţii. Liberalizarea pieţelor de capital era un factor mortal pentru lumea în curs de dezvoltare, căci imprima un drum al subdezvoltării, nu unul al dezvoltării. Hotărât lucru: lumea văzută de la Bucureşti este „lumea adevărată”, dacă e privită cu ochii cinstiţi ai românilor, nu cu ochii politicienilor care sunt îndreptaţi unul la slănină, altul la făină.

Astăzi, lumea arată ca acum 2700 ani î.H., pe vremea profeţilor, când un popor ca cel al lui Iuda putea opta între neputinciosul Egipt şi desfiinţătoarea Noua Caldeea. Profeţii au cerut atunci evreilor să meargă cu Nabucodonosor, nu cu Egiptul. Neascultându-i, evreii au primit ceea ce-a urmat: lunga captivitate babiloniană. Dacă America va avea seria de „imperatori” ai Caldeei, atunci opţiunea caldeeană se va dovedi „corectă”. Oricum, Egiptul nu poate oferi decât faţadă şi neputinţă. Forţa i-ar fi venit de la Dumnezeul adevărat, nu de la zeii morţi de care nu se despărţise, pe care paria în toate „constituţiile” sale de atunci. Ca şi Egiptul actual, numit astăzi Occident, care nu mai are nici o legătură cu Dumnezeul adevărat, al cărui dar şi îndurare au fost principala forţă lucrătoare spre prosperitatea din ultimii 200 de ani ai lumii, prosperitate care deja îmbracă forma paradoxului: în loc de a aduce tinereţe, aduce îmbătrânire şi, evident, în locul minţii aduce înmormântare, o lungă serie sepulcrală. Spre a face lucrurile mai limpezi, am putea să le examinăm cu ochii profeţilor de acum 2700 de ani. Mutatis mutandis, lucrurile de atunci sunt şi cele de azi. O perspectivă a „noologiei biblice” se dovedeşte somativă pentru „lectura” paginii deschise a lecţiei lumii noastre de azi.
VA URMA

Autor: Prof. univ. dr. Ilie Bădescu

Sursă : Revista CLIPA


Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!
Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân.
(Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)

Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)