Schimbarea la faţă – Părintele Arsenie BOCA („Cuvinte vii”)

TEXTE

Din cântările Vecerniei şi ale Utreniei:

„... De faţă erau Petru, Iacov şi Ioan, ca cei ce aveau să fie cu Tine în vremea vânzării Tale; ca văzând minunile Tale să nu se înfricoşeze de patimile Tale”.

„Ucenicii Tăi, Cuvinte, s-au aruncat pre sine jos, pre pământ, neputând suferi să vază chipul cel nevăzut”.

„... Ci întărindu-i pre dânşii, împreună şi ferindu-i, ca nu cumva prin vederea aceea să-şi piardă şi viaţa; ci precum puteau cu ochii trupeşti, suferind”.

„Şi pre cei mai mari dintre Prooroci, pre Moise şi Ilie i-a adus să mărturisească fară îm­po­trivire dumnezeirea Lui. Şi cum că El este raza cea adevărată a fiinţii părinteşti, ce stă­pâ­neş­­­te preste cei vii şi preste cei morţi”.

„Şi s-a arătat frumuseţea chipului cea dintâi, carea a ridicat întru sine flinta omenească”.

„Schimbarea omenească ceea ce va să fie întru a doua şi înfricoşată venirea Ta, cu slavă ai arătat-o, Mântuitorule, în muntele Taborului...”

Texte din sfinţii Părinţi

Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Toate ale vieţii viitoare vor fi ziuă, strălucire şi lumină. Ziua aceea e cu atât mai stră­lu­ci­tă ca cea de aici, cu cât aceasta e mai luminoasă ca o candelă. Atunci nu va mai fi noapte, nici seară niciodată, ci o altfel de stare, pe care numai cei ce se vor învrednici de ea o vor cu­noaş­te. Iar ceea ce va întrece toate acestea va fi bucuria de a petrece neîntrerupt cu Domnul, îm­­­preună cu puterile de sus. Că aceste cuvinte nu sunt podoabă goală, să mergem cu gândul pe munte, unde s-a schimbat Hristos la faţă, să-L vedem luminând cum a luminat, deşi atunci nu ne-a arătat toată strălucirea veacului viitor”. (P.G. 47, 291).

„Trupurile celor ce au bineplăcut lui Dumnezeu vor îmbrăca atâta slavă câtă nici nu pot vedea ochii aceştia. Oarecari semne şi urme întunecoase ale acestor lucruri s-a îngrijit Dom­nul să ne dea atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament. Acolo faţa lui Moise era lu­mi­­nată de atâta slavă, încât n-o puteau privi ochii israilitenilor. În Noul Testament cu mult mai puternic şi decât lui Moisi, a strălucit faţa lui Hristos”. (P.G. 48, 603).

Sfântul Andrei Criteanul:

„Ce vrea să înveţe Mântuitorul, suind pe ucenici pe munte?

- Să arate slava şi strălucirea atotluminoasă a dumnezeirii Sale, în care s-a mutat natura ome­neas­că, ce auzise odinioară cuvântul: «Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce»”. (P.G. 97, 932-33)

Sfântul Vasile cel Mare:

„Răsplata virtuţii e că devii dumnezeu şi străluceşti în lumina cea preacurată, devenind fiu al zilei aceleia neîntrerupte de întunerec... Căci s-a zis: drepţii vor străluci ca soarele...” (P.G. 29, 400. D)

Pateric:

„Se spunea pentru un Avvă al pustiei, că atunci când avea să se săvârşească, şezând pă­rin­ţii lângă dânsul, a strălucit faţa lui ca soarele. Şi le-a zis lor: «Iată, Avva Antonie a venit». Şi după puţin a zis: «Iată ceata Proorocilor a venit». Şi s-a îndoit în lumină faţa lui. Şi se părea ca şi cum el ar fi vorbit cu oarecine, şi i s-au rugat lui bătrânii, zicând: «Cu cine vorbeşti, Pă­rin­te?» Iar el a zis: «Iată îngerii au venit să mă ia şi mă rog să mă mai lase puţin să mă po­că­iesc». Şi i-au zis lui bătrânii: «Nu mai ai trebuinţă să te pocăieşti, părinte». Şi le-a zis lor bă­trâ­nul: «Cu adevărat, nu mă ştiu pe mine să fi pus început». Şi au cunoscut părinţii că a atins de­săvârşirea. Şi iarăşi de năpraznă s-a făcut faţa lui ca soarele; şi s-au temut toţi. Şi le-a zis lor: «Vedeţi, Domnul a venit!». Iar Domnul a zis: «Aduceţi-Mi pe vasul pustiului!»” (Avva Sisoe 14).

Sfântul Simeon Noul Teolog: „Imnele iubirii divine”:

Cuv. XXXIV:

„Ziditorul, - ia aminte ce-ţi spun,

Iti va trimite Duhul cel din Dumnezeu

Şi te va insufla, va locui şi se va sălăşlui fiinţial

Şi luminându-te şi umplându-te de strălucire, te va turna din nou întreg.

Stricăciosul îl va face nestricăcios şi va clădi iarăşi

Casa învechită, casa sufletului tău:

Şi va face cu totul nestricăcios şi trupul întreg

Şi te va face pe tine dumnezeu după dar, asemeni lui Iisus.

Cuv. XIV:

„Căci cum ar putea să vadă omul

Slava lui Dumnezeu şi firea smerită a omului, firea dumnezeirii?

Dacă n-ar trimite El însuşi Duhul Său dumnezeiesc

Şi prin el se dă neputinţei firii

Vigoare, tărie şi putere şi să facă pe om în stare să vadă Slava Lui dumnezeiască?

Căci altfel nu va vedea, nici va putea să vadă

Vreunul din oameni pe Domnul venind în Slavă

Şi aşa vor fi despărţiţi nedrepţii de drepţi,

Şi vor fi acoperiţi de întunerec păcătoşii

Şi toţi câţi nu vor avea lumina în ei de aici.

Iar cei uniţi cu El de-aici, şi atunci

Vor fi împreunaţi tainic şi adevărat cu Dumnezeu

Şi vor fi nedespărţiţi de împărtăşirea cu El.

Iisus:

A arătat marea lumină a veacului viitor,

Împărăţia Cerurilor s-a coborât pe pământ,

Mai bine zis împăratul celor de sus şi al celor de jos

A voit să vină să se facă asemenea nouă,

Ca împărtăşindu-ne toţi din El, ca din lumină,

Să ne arătăm lumini de-al doilea, asemeni celei dintâi

Şi părtaşi împărăţiei cerurilor şi împreună părtaşi

Ai slavei să fim, şi moştenitori

Ai bunurilor veşnice, pe care nimeni nu le-a văzut vreodată.

Nicolae Arseniev: „Biserica răsăriteană” (pp. 93-94)

Povesteşte Motovilov că într-o zi, pe când sta de vorbă cu bătrânul Serafim, i se întâm­plă să vadă pe neaşteptate luminând lumina Duhului Sfânt. Motovilov, bărbat foarte evlavios, stă­ruia necontenit pe lângă bătrânul Serafim să-1 lă­mu­rească: ce este aceea a fi plin de Du­hul dumnezeiesc! Dar lămuririle Sfântului Serafim nu-1 mulţumeau. „Atunci, povesteşte în­su­şi Motovilov, mă cuprinse straşnic de umeri, şi-mi zise: «In acest moment, eu şi cu tine, prie­tene, amândoi suntem în Duhul lui Dumnezeu. - De ce te uiţi aşa la mine? - Nu pot să mai pri­vesc, Părinte, răspunsei, fiindcă din ochii tăi scapără fulgere. Faţa ţi sa luminat ca soarele şi nu pot să o mai privesc fiindcă mă dor ochii...» Sfântul Serafim zise: «Nu te teme: uite şi tu lu­minezi la fel. Acum tu însuţi eşti în plinătatea Duhului dumnezeiesc; altfel n-ai fi putut să mă vezi într-o asemenea stare». Şi plecându-mi capul către el, îmi spuse încetişor la ureche: «Dă mulţumire lui Dumnezeu pentru darul nespus ce ţi-a făcut!» Apoi îl privii iarăşi în faţă şi mă cuprinse o teamă şi un respect şi mai mare.

In plină lumină a soarelui, în lumina mare de amiaza zilei, închipuiţi-vă faţa unui om care vă vorbeşte. Îi vedeţi mişcarea buzelor, expresia schimbătoare a ochilor, îi auziţi glasul, sim­­­­ţiţi că cineva v-a cuprins de umeri - numai nu-i vedeţi mâinile, nici pe el, nici formele lui, ci numai o lumină orbitoare, care se întinde pe întinsul câtorva verste de jur împrejur, lu­mi­nând cu raza sa limpede covorul de ninsoare care acoperă pajiştea şi pădurea. Şi ninsoare uşoa­­­ră care pică în jurul meu şi a falnicului bătrân”. Aceasta e lumina învierii - care se ara­tă din când în când pe feţele sfinţilor – măr­tu­rie de aici a veacului ce va să vie.