TEORIA STATULUI ORGANIC (XI). Despre oligarhie şi statul demagogic

Nu vom discuta cu ,,Românul" principii fundamentale de politică, de vreme ce deosebirea punctelor de vedere e foarte mare şi întreaga manieră de a privi stat şi societate ne sunt deosebite. „Românul” şi liberalii în genere îşi închipuiesc că statul e rezultatul unui contract sinalagmatic, al unei convenţiuni stabilite între cetăţenii lui. Noi credem, din contra, că el e un product al naturii, că, asemenea unui copac din pădure, [î ]şi are fazele sale de dezvoltare, asemenea oricărui organism, îşi are evoluţiunea sa. Făcând paralele între istoria deosebitelor state antice şi moderne ne-am convins că popoarele acelea au avut privilegiul de a imprima universului întreg caracterul lor, armele şi inteligenţa lor, signatura lor, cari s-au dezvoltat în mod firesc, ferite şi de demagogie, şi de despotism, şi că forma cea mai normală şi mai sănătoasă a dezvoltării unei societăţi omeneşti este oligarhia.

Mahiavelli însuşi, acest adânc cunoscător al naturii omeneşti în părţile ei rele ca şi în cele bune, dacă aprobă, in usum Delphini, sau mai bine în interesul unităţii Italiei, despotismul Casei de Borgia, pe de altă parte recunoaşte oligarhiei o putere de rezistenţă contra agenţilor discompunerii pe care n-o are nici o altă formă. Un monarh poate fi foarte puternic, dar, izbit cu toată puterea şi bătut într-un punct, împărăţia se clatină.

Statul demagogic e prea dominat de mici interese zilnice şi personale, el e condamnat de-a fi slab înlăuntru şi-n afară. Şi, dacă prin puterea inerţiei, a obiceiului contractat de sute de ani, el continuă a merge câtva timp oarecum de la sine, vine o zi în care el nu rezistă discompunerii. Mărimile lui improvizate şi fără tradiţii, meschine, interesate, ambiţioase n-au întru nimic a specula interesele publice, a trăda chiar patria lor în mâni străine. Între oligarhi se va găsi un trădător sau doi, dar ei vor fi totdeauna neutralizaţi şi zdrobiţi de clasa lor proprie, care nu va îngădui ca, prin ajutor străin, unul dintre ei să se ridice asupra tuturor.

Noi nu zicem aci că poporul trebuie esclus de la dirigerea afacerilor lui. Nicicând libertăţile publice nu sunt mai vii, mai puternic simţite, practicate cu mai mult interes de binele comun de către toţi cetăţenii decât tocmai sub oligarhie. Dovadă viaţa din comiţiile Romei, viaţa politică, sobră în orice punct, în comună şi în comitat în Anglia. Dar sunt cestiuni de politică generală, de război sau pace, de întinse şi mari reforme sociale a căror realizare determină epoce întregi ale istoriei cari nu sunt, nu pot fi puse la cale în comiţii de omul ocupat cu munca zilnică şi cu interesele zilnice.

În state demagogice se formează, pentru rezolvarea acestor cestiuni, o clasă de politiciani, de patrioţi de meserie, fără trecut, fără tradiţii, cari fac din politică o speculă, un mijloc de trai; în statul oligarhic există o clasă de oameni cari, ab antiquo, are sarcina de-a împăca formele trecutului cu exigenţele viitorului, asigurând statului continuitatea de dezvoltare, ferindu'l de sărituri şi de întreprinderi aventuroase şi înlăuntru, şi în afară. În Senatul Romei putem urmări modul în care se creau legile romane. Străbunul propunea reforma, bunul o susţinea în acelaşi Senat, tatăl întrunea deja o mare minoritate, abia fiul o vedea realizată. Trei generaţii treceau până să se voteze o reformă, care apoi intra în adevăr in succum et sanguinem.

La noi, lucrurile se traduc din franţuzeşte într-o noapte şi sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tâmpirea cu care ele se votează, de aceea lipsa de încredere în eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt născute moarte. Despre o viaţă şi o evoluţiune proprie a ideilor ce se legiuiesc nu poate fi nici vorbă.

Noi nu zicem că statul român e menit a ajunge vreodată acest ideal. Statele moderne nu se mai dezvoltă, din nefericire, în linie dreaptă, ci prin cotituri, adesea prin concesii, renunţând la maniera lor de-a fi, la signatura existenţei lor. Sunt cristalizaţiuni imperfecte pe lângă câteva cristale perfecte pe cari le prezintă istoria. Asta e chiar deosebirea între naţii mici, fără simţ istoric, şi naţiile mari, c-un profund simţ istoric şi c-un mare viitor. Despre refacerea unei oligarhii istorice pe care ne-o atribuie „Românul” nu poate fi nici vorbă.

Inamici ai frazei şi ai oricării formaţiuni factice şi improvizate, noi vedem foarte bine, mai bine decât ,,Românul” poate, imposibilitatea unei asemenea refaceri şi e un act de rea credinţă de-a ne atribui că voim ceea ce noi înşine ştim că este cu neputinţă.

Cu toate acestea, urmările domniei declasaţilor sunt evidente. Populaţia, şi tocmai populaţia producătoare, scade de la 1864 încoace în proporţii înspăimântătoare, dar ceea ce e mai trist sunt cauzele acestei scăderi, cauze adânci, economice şi sociale, cari fac ca însuşi sâmburul naţionalităţii, rasa, să degenereze. S-a observat de către medicii de regimente că statura oamenilor scade, că aptitudinile lor fizice şi morale degenerează, şi această din urmă împrejurare e mai tristă decât toate celelalte. Nu mai e nevoie a adăuga că aceste rezultate sunt a se atribui şi sărăciei, şi urmărilor ei morale, decăderii vieţii de familie, viciilor.

Dacă ,,Românul” crede că moartea, pieirea fizică a neamului românesc nu este o ironizare amară a sistemului de pân'acum, să-i fie de bine. Noi credem însă că un sistem care, oricât s-ar îmbogăţi patrioţii, are de rezultat moartea reală a unei naţii, e tot ce se poate mai rău şi mai ucigaş ca sistem.

Dar care e originea comună a acestor rele? Declasarea, zicem noi, înmulţirea peste măsură a oamenilor ce trăiesc din munca aceleiaşi sume de producători.

În alte ţări, clasele superioare compensează, prin munca lor intelectuală, munca materială a celor de jos. Întrebăm dacă cele patru clase primare şi cursul de violoncel a d-lui Costinescu compensează zecile de mii de franci ce acest consumator le ia pe an, evident din munca altora. Înaintarea pe scara societăţii române nu este dar datorită meritului, ştiinţei, activităţii; ci un leneş ignorant care învârteşte şurupuri patriotice ajunge prin intrigă şi neadevăr oriunde pofteşte. Aceşti oameni declasaţi sunt totodată instrumentele cele mai bune, cele mai coruptibile, cu cari se servesc străinii pentru a exploata ţara, populaţiile ei autohtone.

Iată nervul răului în contra căruia nu ajută nici proclamarea Independenţei, nici coroana de oţel a regelui, nici ridicarea creditului visteriei, bazat pe cunoştinţa că statul român are bunuri imobiliare de câteva miliarde de înstrăinat, nici frazele patriotice.

Voiţi bani cu 3 la sută? Vindeţi moşiile statului la companii străine şi-i veţi avea. Aceasta nu va dovedi însă că din sine însuşi poporul românesc se dezvoltă, că el însuşi se bucură în plenitudine de măreaţa moştenire pe care i-au lăsat-o harnicii şi vitejii lui străbuni.

(Articol apărut fără titlu în TIMPUL, pe 8 mai 1881)

Autor: MIHAI EMINESCU

Sursa: http://www.certitudinea.ro

CE-I DE FĂCUT? Cauzele dezastrului naţional şi trei măsuri generale pentru ieşirea din criză

Trăim o perioadă extrem de interesantă, în care se fac bilanţurile pe 22 de ani. Dacă facem un astfel de bilanţ şi interpretăm corect rezultatele, obţinem următoarele informaţii relevante:
 

- S-au vândut pe nimic şi şpăgi politice sau administrative peste 1.200 de fabrici, au fost păstrate unele dintre cele mai poluante care, de curând, au şi început să fie revalorificate, otrăvind mediul şi populaţia locală (vezi Codlea);

- S-a furat din România o sumă uriaşă de bani în această perioadă, peste 1.000 de miliarde de euro; în momentul actual se scot la vânzare resusele naturale, tot pe nimica toată, deşi acestea au fost, până în prezent, garanţiile noastre pentru împrumuturile făcute la marile organisme financiare internaţionale. Fără aceste bogăţii, nu vom mai avea cu ce garanta împrumuturi, în cazul în care vom intenţiona să începem să ne dezvoltăm economic. Datori suntem oricum, pe o perioadă de zeci de ani, cât ba trebui să strângem cureaua ca să plătim conturile grase ale „specialiştilor” în politici mafiote şi hoţie stilată, ce consumă şi puţinii pe care-i mai produce naţiunea. Deviza acestora: “după mine potopul”! ;

- Pe fondurile europene ce puteau constitui şansa noastră de ridicare economică s-au făcut presiuni enorme, prin mecanismele repartizării acestora la diferite ministere ce dădeau mai departe banii către autorităţile de management. Sistemul, din nefericire, permite să se încurce puşculiţele cu bani astfel încât, dacă fondurile bugetare devin insuficiente, să se poată băga mâna în alte fonduri. Sistemul este practicat cu succes demult şi, astfel, multe fonduri ce ar fi trebuit să fie independente de buget (ex. Fondul de pensii de stat) au fost sifonate mai mult sau mai puţin la vedere. Problemele sociale cauzate de această practică nu au contat, căci acestea urmau să fie preluate, calde, de următorul. În cazul fondurilor europene asta va însemna returnarea banilor ce nu s-au cheltuit, plata fiind făcută de stat sau, cel mai probabil, de către cei ce s-au înhămat la dezvoltarea programelor europene în beneficiul tuturor. Orice faptă bună trebuie pedepsită...;

- Procedurile administrative au devenit atât de complicate şi de încurcate încât totul merge extrem de dificil sau nu merge deloc. Aceasta are două consecinţe simultane, creşterea corupţiei (există căi de a ieşi basma curată pentru orice problemă) şi nenumărate întârzieri ce paralizează economia, sau anumite fonduri europene.

- Lipsa de calitate în administraţie care vine în primul rând de la sistemul de indicatori preponderent cantitativi, utilizaţi în evaluarea funcţionalităţii sistemului. Aceasta este o decizie politică ce permite integrarea în funcţiile de conducere sau administraţie a multor oameni de slabă calitate, numiţi politic, care se supun şefului, nu scopurilor sustenabile ale instituţiei. Ce se evaluează se conduce, este principiul de bază în administraţie, aşa că este mai uşor să măsori decât să gândeşti soluţii. Cred că această măsură, dublată de politizarea diferitelor instituţii, a făcut mai mult rău decât toate celelalte la un loc, căci a corupt intim tot ce se putea corupe şi a alungat valorile umane şi profesionale din ţară. Perversitatea acestei măsuri este fără margini şi reeditează, din păcate, perioada proletcultistă şi directivele NKVD. Ea ne poate distruge definitiv dacă nu o stopăm, chiar dacă am supravieţuit comunismului. Mai rămâne să se introducă închisorile politice ca să fie tacâmul complet.
O consecinţă eliminării calitativului din administraţie este neglijarea programelor sociale sau de mediu ce nu pot fi apreciate decât calitativ şi prin studii de impact. Programele POSDRU europene sunt în pericol de a fi oprite, ca şi alte programe cu componente calitative. Un alt exemplu de atac la calitate este uriaşa rezistenţă la programele de management al calităţii, care stau, totuşi, la baza oricărei societăţi competitive;

- Scăderea programată a competitivităţii, făcută prin blocarea sau descurajarea programelor inovative (exemplu ROSBIR, ce permite încurajarea IMM-urilor inovative şi high tech), este “compensată” cu înmulţirea cârciumilor sau a altor asemenea unităţi comerciale, ce nu produc salturi în dezvoltarea economică. Aceasta este o consecinţă secundară a incapacităţii politicului şi administrativului în înţelegerea şi gestionarea problemelor complexe create de programele de dezvoltare. Această incapacitate este dublată de interesul altora ca noi să fim doar o piaţă de desfacere, eventual o groapă de gunoi a a celor care vor să scape de poluanţii industriali proprii, prin introducerea lor în subsolul nostru. Otrăvirea prin poluare şi atacul permanent la nivelul de trai pot fi în egală măsură consecinţa unui experiment de mari proporţii sau a ticăloşiei şi incompetenţei celor care ne conduc.

Această scurtă listă, departe de a fi exhaustivă, dă doar un contur genral al problemelor create prin alegerea în funcţiile de conducere a unor amatori, eventual a unor infractori ce s-au perfecţionat în furtul cu acte în regulă a patrimoniului naţional.
Beneficiem acum de analfabetism, corupţie, abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului sau ale drepturilor copilului, hoţie la toate nivelurile de la stat. Nu pot fi cuantificate, la nivel de populaţie, niciun fel de beneficii obţinute în urma supra-impozitărilor şi amenzilor. Nu mai avem decât câteva întreprinderi care încă funcţionează suficient de bine ca să aducă bani la buget, în schimb avem o mulţime de oameni ce cheltuie banii prin asistenţă socială fără să muncească undeva. Alţii fură în afara ţării ca să-şi facă palate în ţară, dar tot se prezintă la banul nemuncit dat de asistenţa social. Şi îi obţin, pentru că “nevoia” de avea votanţi de orice fel o impune...

Ce se poate totuşi face ca să ieşim din acestă situaţie?

1. Prima măsură este crearea de reţele profesionale care să impună măsurile corecte sectorului politico-administrativ. Forţa soluţiilor gândite de profesionişi poate schimba soluţia dacă este luată în seamă de politicieni şi de administraţie. Pentru asta e nevoie, în primul rând, ca politicienii să nu fie doar nişte mafioţi îmbrăcaţi elegant, ci tot oameni cu experienţă profesională, capabili să recunoască o soluţie corectă.

2. O a doua măsură este transferarea de bune practici, de exemplu urmărirea îndeaproape a modelului polonez în absorbţia şi derularea fondurilor europene. Acestea sunt gestionate de un singur organism, nu de toate ministerele, şi corelează programele europene de programele de dezvoltare economică, socială tehnologică şi de mediu ale ţării.

3. O a treia măsură este programul brain regain, adică atragerea de specialişti, preferabil de origine română, cu experienţă reală internaţională, care vor putea veni cu soluţii ce au fost validate anterior în alte părţi. Fără o administraţie inteligentă şi fără politicieni profesionşti şi oameni morali nu prea mai avem şanse să ne mai revenim.

Aceste trei măsuri generale vor genera potenţialul găsirii soluţiilor şi generării de alte măsuri, mai punctuale şi mai locale.
Cu toate acestea, este de prevăzut că lucrurile vor merge la fel de prost, dacă voturile populaţiei se vor cumpăra prim sistemul de mită electorală, dacă fondurile europene vor fi la mâna ministerelor şi sub semnătura miniştrilor neprofesionişti, numiţi pe criterii clientelare, sau atâta vreme cât conducerea va fi manevrată prin corupţie sau comandă directă de diferite state ce au interese proprii la noi în ţară.
Avem din nou o şansă, care poate fi ultima! Dacă o pierdem, este posibil să ne merităm soarta. Căci, nefăcând nimic, nu putem obţine nimic.

Autor: Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG

Sursa: http://www.certitudinea.ro

Discurs la depunerea candidaturii pentru Primăria București- Nicuşor Dan

NICUŞOR DAN - un candidat plauzibil pentru Primăria Capitalei

A apărut un nou candidat la funcţia de primar al Capitalei. Neobişnuit, neaşteptat, neprevăzut. Binevenit pentru cetăţeni, neavenit pentru cei care şi-au făcut planurile după vechea paradigmă politică. E tânăr, e deştept, e titrat, e competent. O competenţă la nivel european, aplicată consecvent şi performant în mediul bucureştean. Dacă va ajunge primar (cea ce e puţin probabil, având în vedere lipsa de pârghii), Bucureştiul va arăta cu adevărat altfel. Altfel, în sensul necesităţilor reale şi profunde, prezente şi de perspectivă ale bucureştenilor.

Nicuşor Dan a fost unul dintre elevii supradotaţi ai profesorului Florian Colceag (preşedintele IRSCA Gifted Education, autorul proiectului MODELUL DE ŢARĂ), care-l recomandă călduros: “Nicuşor mi-a fost elev la lot, este fost olimpic internaţional, are minte si caracter, principii si curaj. Vă rog să-l promovaţi astfel încât să şi reuşească, eu îl recomand”.

O bună prezentare a candidatului Nicuşor Dan o face Andrei Pleşu în Dilema Veche. Nu-mi face plăcere să-l citez, dar n-am încotro, pentru că argumentaţia creditului pe care i-l acordă tânărului aspirant la fotoliul de primar, este corectă şi coerentă: “Dintre candidaţii viitoarei campanii electorale avînd ca ţintă Primăria Capitalei, cel mai plauzibil, din punctul meu de vedere, este dl Nicuşor Dan. Nu-l cunosc personal, dar ştiu ce a făcut şi ce face şi mi se pare că are marele atu de a nu semăna cu nici unul dintre antecesorii şi dintre contracandidaţii săi. E limpede că îi pasă de înfăţişarea oraşului (în beneficiul căreia a intervenit eficace în mai multe rînduri, chiar dacă i-au lipsit pîrghii de anvergură). Iniţiativele pe care le anunţă nu se desenează pe ceruri utopice, nu vorbesc despre autostrăzi singaporene, suspendate fudul peste cicatricele oraşului, nu anunţă mari revoluţii, ci acceptă modestia filigranului, a intervenţiei de bun-simţ, a funcţionalităţii bine cumpănite şi transparente. Ataşant, în cazul lui, e şi faptul că e dispus să participe la o cursă fără mari şanse de cîştig, doar pentru a aduce în dezbaterea publică cîteva teme esenţiale pentru bucureşteni. Nu vrea, cu alte cuvinte, să impună un om, o efigie, ci o agendă. Pe de altă parte, nu e un idealist inconsistent: ceea ce a întreprins pînă acum dovedeşte, dimpotrivă, talent organizatoric, realism şi tenacitate. Ca să nu mai vorbim de un anumit curaj civic şi de o sănătoasă preocupare pentru binele comunitar. Îmi place şi precaritatea – de care nu se lasă demobilizat – a mijloacelor lui financiare, startul dezavantajos pe care îl ia, alături de „veterani“ agili, „băieţi de băieţi“, hîrşiţi în gherila politică dîmboviţeană. Îmi place, pe scurt, gratuitatea, nu lipsită de o anumită nobleţe, a demersului său… Tot ce am citit, pînă acum, despre trecutul şi proiectele d-lui Nicuşor Dan mă îndeamnă să-l creditez”.

NICUŞOR DAN SE PREZINTĂ:

CINE SUNT

Sunt inițiatorul și președintele Asociației Salvați Bucureștiul (2008 – prezent).

Sunt cel care a proiectat şi a dezvoltat Școala Normală Superioară București, universitate de elită în cadrul căreia am fost directorul executiv în perioada 2000-2006. Aflați opiniile unor profesori şi studenți.

Am organizat Forumurile Tinerilor Români cu Studii în Străinătate, în 2000 și în 2002.

Am obținut Premiul I cu punctaj maxim în cadrul Olimpiadelor Internaţionale de Matematică din 1987 și 1988. Am studiat la cea mai bună universitate din Franța, Ecole Normale Superieure de Paris, în perioada 1992-1995. După ce, în 1998, am obţinut doctoratul în matematică la Universitatea Paris XIII, m-am întors în România de la un salariu de 2000 de dolari la unul de 60 de dolari. De ce?

CE AM FĂCUT

Am castigat 22 de procese impotriva primariilor din Bucuresti. Am salvat 7 hectare din Parcul Tineretului de la distrugerea prin construirea unor imobile foarte inalte. Am impiedicat construirea unui bloc de 13 etaje in imediata proximitate a Gradinei Icoanei si a Scoalii Centrale. Am salvat de la demolare cladirile din Sos. Kiseleff nr. 45. Intervenind in ajutorul Primariei Capitalei, am castigat procesul impotriva unor privati care cereau acesteia 20 milioane de euro.

Am contribuit la modificarea legii urbanismului, astfel incat sa nu mai poata fi ridicate imobile de 10 etaje in cartiere proiectate si construite doar pentru case. Am reusit prin aceasta sa castigam teren in efortul de a proteja frumusetea unui oras sufocat de proiecte imobiliare incoerente si de un trafic auto sufocant.

Prin manifestatii si alte actiuni mediatice am reusit oprirea catorva zeci de proiecte nocive pentru oras: turnul din spatele Palatului Stirbei de pe Calea Victoriei, turnul de 10 etaje de langa Parcul Cismigiu, turnul de 17 etaje din strada Mantuleasa, turnul de 15 etaje din Calea Dorobanti, turnul de 100 metri inaltime din intersectia Razoare etc.

Am contribuit la mentinerea in Legea mediului a prevederii care interzice construirea pe spatiile verzi. Camera Deputatilor a incercat sa schimbe de mai multe ori aceasta prevedere. Pentru ca am fost atenti si am stiut sa pledam pentru drepturile bucurestenilor, am reusit sa protejam zeci de hectare de spatiu verde din Bucuresti.

Am ajutat sute de bucuresteni cu sfaturi si cu sprijin in instanta in vederea solutionarii unor probleme de constructii, urbanism sau spatii verzi.

Am publicat raportul "Bucuresti, un dezastru urbanistic", sinteza cea mai completa asupra problemelor Bucurestiului.
In 2008 am semnat impreuna cu politicienii si cu partidele politice Pactul pentru Bucuresti - un set minimal de reguli pentru dezvoltarea orasului. Faptul ca ei l-au incalcat in totalitate ma motiveaza sa candidez azi la Primaria Municipiului Bucuresti.

DE CE CANDIDEZ

1. Pentru că Bucureştiul a cheltuit în 4 ani 10 miliarde de euro, cât pentru 30 de linii de metrou, bani care nu se văd în evoluţia oraşului.
2. Pentru că un cutremur poate să omoare zeci de mii de oameni, iar primăria este iresponsabilă.
3. Pentru ca activitatea primăriei oscilează între impotență și delir.
4. Pentru că în administrația orașului este haos.
5. Pentru că Bucureștiul este orașul șpăgii și al diverselor mafii.
6. Pentru că Bucureștiul este într-o situație dezastruoasă.
7. Pentru că în următorii 4 ani orașul poate suferi pierderi irecuperabile.
8. Pentru că nu văd diferențe între Videanu, Oprescu, Piedone sau Prigoană.
9. Pentru că nici un om politic nu are curajul să spună că este imposibil ca într-un oraș de talia Bucureștiului toată lumea să circule cu autoturismul.
10. Pentru a face la scară mare lucrurile pe care le-am făcut deja de la nivelul Asociației.

CE VREAU SĂ FAC

Aceasta este o varianta incompleta a programului. Varianta completa va fi lansata in mai 2012.

1. Economia

Economia este fundamentul dezvoltarii orasului. Propun o schimbare fundamentala de viziune. Primaria nu mai trebuie sa se multumeasca sa imparta banii care ii vin la buget, ci trebuie ca prin investitiile pe care le face, sa atraga noi investitii private, care sa dezvolte orasul, si prin aceasta sa aduca locuri de munca si bani mai multi la buget.

Proiecte:
o - Dambovita, axa creativa a orasului: concentrarea firmelor de tehnologie, IT si industrii creative, in coabitare cu universitatile si campusurile universitare, de-a lungul Dambovitei. Definirea Bucurestiului ca centru regional in tehnologie, IT si industrii creative.
o - Dezvoltarea pietei locale printr-o politica predictibila de achizitii a primariei
o - Cadru investitional corect: administratie rapida (autorizari) si impartiala; licitatii transparente

2. Banul public

Trebuie sa inceteze cheltuirea aberanta a banului public.

Proiecte:

o - Licitatii transparente, mediatizate, cu termene suficiente pentru o participare reala
o - Publicarea pe site-ul Primariei a tuturor contractelor in curs de desfasurare
o - Publicarea pe site-ul Primariei a listei tuturor proprietatilor Municipalitatii si a contractelor de inchiriere pentru acestea
o - Sistem online pe site-ul Primariei pentru publicarea detaliata a tuturor facturilor platite de Primarie, cu corespondenta fata de capitolele de buget.

3. Mobilitatea

Propun o schimbare fundamentala de viziune, pe care orasele occidentale au adoptat-o deja in anii ’70. Trebuie sa avem curajul sa intelegem ca intr-un oras de dimensiunea Bucurestiului nu este posibil ca toti locuitorii sa circule cu autoturismul. Solutia este eficientizarea transportului in comun.

Proiecte:

o - metroul usor pe infrastructura CFR existenta; triplarea astfel a lungimii retelei de metrou
o - terminarea soselei de centura si a traversarilor acesteia
o - benzi unice pentru autobuze si troleibuze; orar afisat si respectat de catre acestea
o - facilitati pentru biciclisti.

4. Educaţia şi oportunităţile pentru copii

Propun o schimbare de viziune. Primaria nu trebuie sa se margineasca la a consolida pereti de scoli. Primaria trebuie sa aiba un rol activ in stimularea procesului educational.

Proiecte:
o - Construirea de gradinite, pentru acoperirea deficitului de locuri in gradinite
o - Retea de activitati extrascolare organizate de primarie: cercuri pe discipline de invatamant, formare vocationala, activitati sportive
o - Catedre pentru un numar de profesori universitari de varf la nivel mondial, in special in tehnologie, IT si industrii creative.

5. Viaţa culturală a oraşului

Bucurestiul are resursele umane si financiare pentru a se pozitiona ca centru cultural regional. Trebuie doar ca Primaria sa actioneze ca o administratie publica in secolul XXI.

Proiecte:

o - Infiintarea de centre culturale de cartier
o - Numirea unui bord cultural, format din personalitati incontestabile, care sa coordoneze alocarile de fonduri in sectorul cultural
o - Concursuri internationale de anvergura la achizitiile publice in arhitectura, urbanism si arta publica
o - Alocarile de fonduri in artele spectacolului se vor face prin concursuri de proiect
o - Un festival international de anvergura al orasului Bucuresti

6. Problema câinilor vagabonzi

Este o problema pe care numai incompetenta primarilor de pana acum a facut sa para grea.

Soluţii:

o - Ridicarea de pe strada a tuturor cainilor vagabonzi; oferirea de catre Primarie de tarcuri pentru asociatiile de proprietari care isi asuma ingrijirea (inclusiv curatenia spatiului) cainilor din vecinatate; adaposturi ale Primariei pentru ceilalti caini vagabonzi
o - Evidenta exacta a tuturor cainilor din Bucuresti, cu sau fara proprietar
o - Sterilizarea tuturor cainilor comunitari; incurajarea sterilizarii cainilor cu stapan
o - Amenzi drastice pentru persoanele care abandoneaza caini
o - Controlul total al ONG-urilor de protectie a animalelor asupra activitatii adaposturilor de caini comunitari.

7. Pieţele agroalimentare

Jumatate din pietele agroalimentare au disparut dupa 1990, iar jumatate din jumatatea ramasa au fost concesionate, astfel incat pretul de inchiriere a tarabelor a crescut de cateva ori.

Soluţii:
o - Rascumpararea de catre Primarie a pietelor agroalimentare cedate; preturi accesibile pentru inchirierea tarabelor
o - Eliminarea intermediarilor din piete
o - Facilitarea transportului producatorilor din jurul Bucurestiului la pietele din Bucuresti

8. Factura la întreţinere

Bucurestiul cumpara de la Ministerul Economiei gigacaloria cu 325 lei. Tehnologia moderna permite producerea energiei termice la un pret de 130 lei / gigacalorie. Solutia este investirea in propriile centrale termice ale municipalitatii. In 6 ani, Bucurestiul poate finaliza constructia unor astfel de centrale, prin care sa poata incalzi locuintele din oras.

9. Locuinţe sociale

Exista un necesar de locuinte sociale in Bucuresti. Pe de alta parte, Primaria nu exploateaza corect proprietatile pe care le detine.

Soluţii:

o - Fructificarea proprietatilor Municipalitatii la pretul pietei
o - Construirea de locuinte sociale
o - Obligarea dezvoltatorilor de noi complexe rezidentiale la un procent de locuite „sociale”, cu pret accesibil

10. Prevenirea efectelor cutremurului

Specialistii afirma ca la un cutremur de intensitatea celui din 1977, mii sau chiar zeci de mii de bucuresteni pot sa moara.

Soluţii:

o - Elaborarea hartii de risc seismic si a studiilor de vulnerabilitate seismica a cladirilor
o - Finantarea de catre Primarie a studiilor de consolidare
o - Consolidarea in ritm sustinut a cladirilor incadrate ca avand risc seismic
o - Respectarea stricta a legii in constructii.

11. Spaţiile verzi, poluarea şi sănătatea populaţiei

Bucurestiul este cea mai poluata capitala europeana desi nu are industrie. La mai multi indicatori poluare atmosferica depaseste nivelul maxim admis de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Incidenta bolilor respiratorii la copii si a bolilor cardio-vasculare la varstnici s-a dublat in ultimii 10 ani.

Soluţii:

o - Eliberarea parcurilor de constructii si terase ilegale; rascumpararea portiunilor retrocedate
o - Amenajarea ca zona de recreere a salbei de lacuri din nordul Bucurestiului si a Lacului Morii
o - Respectarea stricta a legii de interzicere a construirii pe spatiile verzi
o - Respectarea stricta a legii in santierele de constructii.

12. Bazele sportive şi centrele de cartier

Bugetul Bucurestiului permite construirea unor baze sportive de cartier si ale unor centre culturale de cartier. Astfel, locuitorii pot avea acces la un pret modic la piscine si terenuri de sport precum si la locuri publice unde sa se poata intalni fara a fi obligati sa vina pentru asta in centrul orasului. Organizatii non-guvernamentale s-au aratat capabile sa impulsioneze viata sociala in anumite cartiere, Primaria trebuie sa incurajeze prin alocari de fonduri transparente astfel de initiative.

13. Patrimoniul construit

Patrimoniul construit reprezinta capitalul comercial al orasului. El da identitate orasului. Iar identitatea este ceea ce atrage, in competitia globala, atat investitorii cat si turistii. In ultimii ani, patrimoniul construit a suferit distrugeri dramatice.

Soluţii:

o - Inventar al cladirilor din zonele istorice
o - Finantarea de catre Primarie a studiilor de restaurare a cladirilor istorice (nu si a restaurarii insasi)
o - Expropierea proprietarilor care isi degradeaza cladirile istorice
o - Respectarea stricta a legii si a regulamentului de urbanism, astfel incat cladirile din zona istorica sa valoreze mai mult decat terenul de sub ele.

14. Transparenţă decizională

Accesul cetatenilor la activitatea si la deciziile Primariei este un principiu fundamental.

Proiecte:

o - Sistem on-line de urmarire a stadiului rezolvarii petitiilor cetatenilor
o - Sistem on-line de urmarire a platilor Primariei
o - Dezbateri publice reale pe proiectele majore ale Primariei.

15. Respectarea legii în toate aspectele

Consider ca acest punct nu are nevoie de explicatii.

Autor: Miron Manega

Sursa: http://www.certitudinea.ro

TEORIA STATULUI ORGANIC (IX).Tractatul de la Berlin şi transformarea României în teritoriu colonizabil

Orbit trebuie să fie acel guvern care nu-şi dă seamă de simptomele politice ale acestei stări bolnăvicioase de lucruri. În toate unghiurile României se formează grupuri de nemulţumiţi cu mersul actual al lucrurilor. Sînt deosebite numirile ce aceste grupuri adoptă; un lucru însă le este comun tuturor: sentimentul de indignare şi de exasperare de cele ce se petrec zilnic. Şi această indignare nu e decît prea justificată. Ruşine chiar trebuie să-i fie unui român cînd se pronunţă numele obscure a acelor naturi catilinare cari formulează voinţa statului său în paragrafe de legi, indignate cată să simţă cînd vede creaturi fără principii, fără umbră de cultură, avînd numai instincte rele, jucînd pe reprezentanţii voinţei suverane a ţării. Nimeni nu întreabă dacă-şi ţin făgăduinţele ce le-au făcut înainte de-a fi aleşi; nimeni nu întreabă pe ce cale a fost cu putinţă ca asemenea oameni să iasă la suprafaţă, nimeni nu-şi dă seama cum această populaţie flotantă a României, fără legături cu pămîntul şi cu neamul ţării, fără identitate de interese cu clasele productive şi pozitive ale ei, a putut să devină elementul domnitor în România.

Am văzut cu înlesnire ce unitate e în caracterul civilizaţiei noastre de azi, cum ca consistă curat în păzirea formelor esterioare ale culturii apusene, lipsită de orice cuprins real. S-ar putea zice că aluatul din care se frămîntă guvernanţii noştri e acea categorie de fiinţe fără avere, ştiinţă de carte şi consistenţă de caracter, acei proletari ai condeiului din cari mulţi abia ştiu scrie şi citi, acei paraziţi cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instrucţiei publice şi golurile create în ramurile administraţiei publice prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizaţiei străine, le-au dat existenţă şi teren de înmulţire; aluatul e o populaţie flotantă a cărei patrie întîmplătoare e România şi care, repetînd fraze cosmopolite din gazete străine, susţine, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ce e într-adevăr românesc, că aceste clişeuri stereotipe egalitare, liberschimbiste, liberale şi umanitare, acest bagaj al literaţilor lucrativi de mîna a treia, aceste sforăitoare nimicuri sînt cultură naţională sau civilizaţie adevărată. N-are cineva într-adevăr decît să deschiză o teză de licenţă, s-asculte prelecţiuni la universităţi - esceptăm pe cele de matematică - să citească ziare şi broşuri, să citească proiecte şi paraproiecte de legi din Cameră, s-asculte discuţii în Adunări şi se va convinge că o numeroasă, foarte numeroasă clasă de oameni, nu-şi întrebuinţează mintea la nimic alta decît la reproducerea de vorbe din cărţi străine, că propria muncă intelectuală se reduce la nimic.

Daca activitatea lor s-ar mărgini numai la aceasta, ţara ar sămăna numai a casă de nebuni, dar fiindcă miile aceste de vorbe nu sînt resimţite, nu au trecut în suc şi sînge, nu au avut nici o influenţă educativă asupra lor, ele acoper cu zgomotul lor de moară de palavre o înjosire şi versatilitate de caracter nemaipomenită decît în timpii cei mai răi ai Împărăţiei bizantine. Ceea ce-i mai frumos e că se prefac a nu te înţelege. În zadar le-am spune: „Nu există libertate a alegerilor” şi le-am dovedi-o cu acte. „Luaţi - le-am zice - listele electorale, ştergeţi pe funcţionari, pe arendaşii statului şi pe rudele acestora, pe datornicii statului şi pe rudele acestora, adecă ştergeţi pe toţi a căror conştiinţă o puteţi stoarce prin tiranie de partid şi nu vă rămîne decît o mică minoritate”. Din aceste mici minorităţi se compune opoziţia şi ea reprezintă partea neatîrnată a ţării. Ei totuşi vor răspunde: „Naţiunea e cu noi, noi sîntem naţiunea”. „Mai luaţi colegiul al patrulea şi ştergeţi - afară de minime şi estrem de rare escepţii - toate numele deputaţilor aleşi de-a dreptul prin influenţă guvernamentală, ştergeţi dintr-al treilea în acelaşi chip, dintr-al doilea tot astfel şi vedeţi că partea neatinsă de sistemul de corupţie al guvernelor e estrem de mică”.

Cu bugetul în mînă, mai ales cînd este augmentabil în infinit, ţii majoritatea în mînă si sistemul constituţional, sistemul controlului se reduce la o iluzie copilărească. E prea adevărat că această conştiinţă individuală, maltratată în toate chipurile şi supusă unei sistematice corupţiuni face reacţie, tresare mai cu putere cînd îi pui cestiunea de moarte şi de viaţă. Astfel cu articolul 44 al Tractatului de la Berlin, care nu era numai o cestiune de încetăţenire, ci era de-a dreptul declararea României în teritoriu neutru, colonizabil cu toate semninţiile. Nu putem tăgădui că ţara se cutremură de spaimă la perspectiva deschisă de acel articol, care americaniza pe deplin teritoriul nostru.

(Fragment din articolul «Studii asupra situaţiei», apărut în TIMPUL, în februarie 1880)

Sursa: http://www.certitudinea.ro

ISUS ÎN ZEGHE

Timp de 50 de ani, nimeni n-a observant că, în icoana Fecioarei cu Pruncul, de la biserica Sfântul Elefterie Nou (lângă Operă), pictată în 1959 de părintele Arsenie Boca, Fiul Maicii Domnului este îmbrăcat în zeghe. Uluitor este şi faptul că părintele Arsenie a avut curajul să picteze ditamai fresca, fiind supravegheat permanent de Securitate. Cum a scăpat, cum şi-a sfidat torţionarii, făcându-i să nu vadă ce picta el acolo cu adevarat, când ofiţerii îi suflau în ceafă zi de zi, clipă de clipă?!… Ei atât aşteptau, un prilej cât de mic să-l întemniţeze. Iar pentru un simbol ca acesta – Pruncul Iisus în zeghe - l-ar fi închis imediat! Însă, pur şi simplu, nu au văzut! Sau, cum zicea Valentin Crăciun, tânărul poet descoperitor al picturii părintelui Boca, s-a întâmplat ca în Scriptură: “Au văzut şi n-au înţeles, ochii lor au fost ţintuiţi”. Aşa cum au fost ţintuiţi ochii tuturor, 50 de ani după aceea.

Sursa: http://www.certitudinea.ro

ÎNVIEREA

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,

Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
"Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe,
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
"Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie unuia,
Primindu-l cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"

Sursa: http://www.certitudinea.ro

Sărbătoarea Învierii în familia părintelui Stăniloae

In memoriam Academician Florin Constantiniu

Prof Florin Constantiniu despre Ortodoxia Romana... de Precum-in-cer

Nemţii au descoperit falsul: Horia Roman Patapievici nu e doctor!

Institutul pentru Studii Avansate – Wissenschaftskolleg zu Berlin a retras titlul de „doctor” lui Horia Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român. Nemţii şi-au dat seama că titlul lui Patapeievici este un fals ordinar.

HRP primise, în cursul lunii martie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara. Titlul a fost contestat de mai mulţi dascăli şi intelectuali din Timişoara. Conform blogului www.roncea.ro, titlul de „doctor” i-a fost retras şi lui Sorin Antohi, membru fondator GDS.

Nemţii nu glumesc...

„Nemţii nu glumesc! Horia Roman Patapievici, membru al GDS şi actual preşedinte al ICR, şi Sorin Antohi, membru fondator al GDS, informator al Securităţii, reclamat de laureata Nobel Herta Muller, au beneficiat prin fraudă de o bursă post-doctorală “Andrew W. Mellon Fellow”, în ciuda faptul ca nu aveau/au doctoratul. Institutul pentru Studii Avansate – Wissenschaftskolleg zu Berlin le-a retras celor doi titlurile de doctori închipuiţi de pe site-ul instituţiei. Dr. Katharina Biegger, responsabilă pentru admiterea bursierilor şi secretară adjunctă a Institutului pentru Studii Avansate din Berlin, a confirmat pentru Roncea.ro că în cazul Patapievici s-au efectuat deja cuvenitele corecturi, urmând să se realizeze şi pentru Antohi, ceea ce s-a petrecut cu promptitudine”, se arată pe blogul www.roncea.ro.

Contestatarii lui Patapievici jubilează

Nici pe site-ul Institutului Cultural Român, nici pe cel al Editurii Humanitas, nici pe cel al Preşedinţiei României, HRP nu are trecut în CV titlul de doctor. Totuşi, site-ul preşedinţiei confirmă că HRP a beneficat de o bursă abuzivă la Berlin, în 2006, la care nu puteau participa cei ce nu aveau titlul de doctor. www.roncea.ro a descoperit şi că conducătorul său de doctorat, profesorul Ilie Pârvu, confirmă că Patapievici nu şi-a luat vreodată doctoratul. Acelaşi blog susţine că Bogdan Duca, fost coleg de doctorat la Universitatea din Bucureşti cu Patapievici, nu ştie nimic despre finalizarea doctoratului şefului Institutului Cultural Român.

„Prestigiosul Institut pentru Studii Avansate (Wissenschaftskolleg zu Berlin) a dat în vileag - la sfârşitul lunii martie - impostura lui Patapievici, care a beneficiat de o consistentă bursă de studii postdoctorale, deşi nu are un titlu de doctor de cercetare. Ar fi numai hilar, de n-ar fi revoltător până la stele şi îndărăt: cel plătit substanţial spre a gestiona imaginea României în lume terfeleşte prestigiul culturii, al ştiinţei, academismul românesc”, spune profesorul universitar Viorica Bălteanu, organizatorul protestului antiPatapievici din ziua decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara.

Sursă 1: Ziua de Vest

Sursă 2: http://www.certitudinea.ro

România, trezeşte-te!

[...] vom „avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă”

"Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”…

„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii” … „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”

(M. Eminescu, Timpul, 20 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 191, 192, 223, 229)

Tu ai un serviciu, o cariera, sau o vocatie? - Octavian Pantis, TMI Romania

Serviciu, cariera sau vocatie din perspectiva angajatorului

Eşecul absorbţiei Fondurilor Europene. Trecut, prezent şi, în special, viitor

Date de baza

• Suma totală a Fondurilor Structurale şi de Coeziune alocate României pentru perioada 2007-2013 este de 19,668 miliarde Euro, din care 12,661 miliarde Euro reprezintă Fonduri Structurale în cadrul Obiectivului „Convergenţă”, 6,552 miliarde Euro sunt alocate prin Fondul de Coeziune, iar 0,455 miliarde Euro sunt alocate Obiectivului „Cooperare Teritorială Europeană” (inclusiv transferurile la Instrumentul pentru Asistenţă de Pre-Aderare - IPA şi Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat - ENPI)

• Alocarea CSNR în cadrul Obiectivului „Convergenţă” şi Fondului de Coeziune necesită o cofinanţare naţională estimată la 5,53 mld Euro, constituită atât din surse publice (77% din totalul cofinanţării), cât şi din surse private (23%)

• Ajutorul financiar europeana functioneaza la toate nivelurile pe principul “rambursarii cheltuielilor efectiv efectuate” (facturate si platite)

Romania dispune de 25,198 euro pentru o perioada de 7 ani (2007-2013)

• Absorbiti liniar, ar fi insemnat 3.6 mld euro/an, adica cca 3% din PIB

• Pentru absorbtia fondurilor europene, Romania ar fi trebuit sa asigure in cei 7 ani prin Bugetul de Stat suma de 24.76 mld euro pentru finantarea proiectelor, la care trebuia adugata suma de 1.237 mld euro contributia sectorului privat.

• Prin investirea celor 24.76 mld euro in perioada 2007-2013, Romaniei i s-ar fi rambursat pana in anul 2015, dela Comisia Europeana, suma de 19,213 mld euro.

• Obiectiv propus ai asumat in 2007 prin Cadrul Strategic National de Referinta (CSNR): Reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre ale Uniunii Europene prin generarea unei creşteri suplimentare de 15-20% a PIB până în anul 2015.

Consideratii privind absorbtia Fondurilor Europene

Principala cauza a absorbtiei reduse de Fonduri europene o reprezinta nealocarea prin Bugetul de Stat a sumelor necesare pentru finantarea proiectelor nationale – care ar fi trebuit sa fie de cca 3% din PIB anual.

Pentru absorbtia integrala a Fondurilor Europene, Romania ar trebuie sa prevada cca. 10% din PIB pentru fiecare din urmatorii 2 ani financiari, cu care sa se asigure finantarea proiectelor nationale (prefinantari, rambursari)

• Fondurile Europene au fost acordate Romaniei pentru a o sprijini in vederea apropierii nivelului ei tehnologic, de competitivitate, a infrastructurii de transport, a conditiilor de mediu, de pregatire a resursei umane si de imbunatatire calitativa a actelor si deciziilor administrative de nivelul mediu european
• Ajutorul financiar european se adreseaza unei Romanii sarace si saracite, nou stat membru al Uniunii Europene, cu posibilitati modeste de investitii din partea sectorului economic si industrial privat.
• In absenta disponibilitatilor financiare si in prezenta unor conditii dificile si restrictive de creditare bancara a sectorului privat (atat cel economic, cat si cel al organizatiilor neguvernamentale) foarte multi potentiali aplicanti nu au aplicat, iar foarte multi aplicanti au fost nevoiti sa renunte la finantare (la proiectele propuse), desi multe proiecte erau viabile si puteau crea valoare adaugata economiei nationale.

O prima concluzie este ca ajutorul financiar european destinat Romaniei nu a putut fi accesat decat de organizatii, societati si institutii puternice din punct de vedere financiar, eliminand de la/reducand accesul la finantare pentru marea masa de microintreprinderi, intreprinderi mici si organizatii neguvernamentale (inclusiv asociatii si fundatii) cu cifre mici de afaceri si cu patrimoniu modest.

O a doua concluzie este ca sistemul bancar nu a sprijinit prin produse bancare adecvate participarea acestor categorii de organizatii la competitii. Banca Nationala si Guvernul Romaniei ar trebui sa reglementeze “in trei” acordarea de credite de catre banci catre Guvern si beneficiarii de finantari europene: Banca castigatoare pentru acordarea de imprumut Guvernului sa ofetrteze “la pachet” si acordarea de credite in conditii avantajoase pentru beneficiarii de finantari europene.
Fondul National de Garantare (cu buget insuficient) a fost destinat in exclusivitate sprijinirii Intreprinderilor Mici si Mijlocii, lasand in afara posibilitatii de garantare a creditelor intreaga masa de ONG-uri. Se propune ca FNGCIMM sa devina FNGCIMM&ONG pentru extinderea bazei celor care pot primi garantii de stat.

• Cea mai mare parte a celor care au aplicat si au castigat finantare pentru proiectele propuse s-au confruntat si se confrunta cu mari probleme in procesul de implementare

• De cele mai multe ori, ghidurile solicitantilor, desi au fost supuse dezbaterii publice, au creat ambiguitati de interpretare, managerii de proiect confruntandu-se cu opinii diferite ale monitorilor de proiect si auditorilor externi. De multe ori nu a invins logica, ci bunul plac si/sau lipsa de profesionalism a acestora din urma.

• Dinamica prea mare a schimbarilor produse de Autoritatile de Management (cu precadere AM POS DRU, care a exagerat cu numarul mare de instructiuni si decizii care au schimbat regulile jocului in timpul desfasurarii acestuia) a creat confuzie si neliniste in randul beneficiarilor. Edificatoare in acest sens sunt instructiunile si deciziile AM POS DRU, care numai intr-un an de zile a schimbat de 3 ori modalitatea de acordare a prefinantarii, scazandu-i cuantumul de la 30% (o singura transa) din valoare eligibila a proiectului la 10% + 20% (doua transe) si in final la 3%+3%+4% (trei transe) din valoarea acestuia, ceea ce a determinat bulversari semnificative, de multe ori dezastruoase, a cash-flow-lui planificat. In aceste situatii, unii beneficiari au renuntat la proiecte, altii se chinuie realmente sa induplece bancile sa le acorde credite in conditii mai avantajoase, cei mai multi neputand asigura garantiile care in multe cazuri depasesc 120% din valoarea creditului solicitat (ajungand si pana la 140%!), in ciuda prevederilor HG 606/2010.

• In cadrul unor Programe Operationale (de ex. POS CCE), acordarea prefinantarii este conditionata de existenta unei scrisori de garantie bancara pentru suma acordata ca prefinantare, aceasta conducand la costuri suplimentare din partea beneficiarilor, si asa lipsiti de lichiditati!

O alta cauza a esecului absorbtiei Fondurilor Europene o constituie incoerenta, inconsistenta si necorelarea intre Programele Operationale a modului si cuantumului in care se acorda prefinantarea.

• Un mare pericol pentru continuarea absorbtiei de fonduri europene il constituie intarzierea cu care se evalueaza si se da la plata cererile de rambursare intocmite de beneficiari. Desi legea este foarte clara in aceasta privinta (maxim 90 de zile calendaristice), in cadrul marii majoritati a Programelor Operationale s-au produs intarzieri la rambursarea cheltuielilor, unele ajungand pana la 14-15 luni.

• Acest lucru a creat un dublu efect negativ: pe de o parte beneficiarii de proiecte s-au confruntat cu mari probleme financiare si au solicitat prelungirea termenului de finalizare a proiectelor (lucru interzis prin majoritatea contractelor de finantare!), iar pe de alta parte Ministerul de Finante nu a putut intocmi si inainta cereri de rambursare la Comisia Europeana pentru “bruma” de fonduri cheltuite la nivel national.

• Intarzierile in rambursarea cheltuielilor efectuate s-a datorat in principal la 3 cauze:

1. Numarul mic, insuficient de experti profesionisti (de ex. in acest moment, la OI POS DRU – Educatie sunt 559 de proiecte monitorizate de doar 9 monitori de proiect, ceea ce duce la o incarcare exagerata a acestora si o prelungire nedorita a duratei de evaluare: fiecare monitor are in jur de 60 de proiecte, care, reclamand in medie 3 zile de analiza, “impinge” in mod “obiectiv” termenul de solutionare a unei cereri de rambursare la 180 de zile lucratoare, adica cca 230 zile calendaristice!!!)

2. Conditiile improprii de functionare a unor Organisme Intermediare (vezi cazul OI POS DRU din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului) nu asigura cadrul corespunzator pentru securitatea personalului si lucrarilor, confidentialitatea evaluarilor, siguranta arhivarii dosarelor de proiect si, nu in cele din urma, confortul fizic si psihic pentru niste profesionisti (functionari publici) care analizeaza, aproba si distribuie fonduri de milioane de euro.

3. Modificarea legislatiei privind stimularea functionarilor publici in sensul scaderii stimulentelor si implicit, demotivarea acestora, ceea ce creaza dese plecari din sistem si perturbatii in omogenitatea evaluarilor si monitorizarilor, cu efect dezastruos asupra beneficiarilor.

O concluzie cu efect de propunere este aceea de folosire intensiva a fondurilor alocate Axelor prioritare de Asistenta tehnica din fiecare Program Operational, prin care sa se permita si asigure, acolo unde este necesar si justificat, realizarea de investitii in modernizarea si securizarea spatiilor de lucru din cadrul OI si AM, incadrarea de personal suplimentar (o prima analiza arata ca o suplimentare cu cca 200 de experti la nivelul monitorilor de proiect din cadrul tuturor Programelor Operationale ar avea un efect stimulativ pentru cresterea vitezei de evaluare si plata a cererilor de rambursare), instruirea permanenta, periodica a expertilor si monitorilor de proiect (cu precadere a celor noi angajati – nu se gasesc pe piata muncii experti disponibili pentru angajare in OI/AM!).
Conexarea directa a veniturilor cu rezultatele muncii (cresterea gradului de absorbtie, reducerea perioadei de rambursare a cheltuielilor) printr-o salarizare stimulativa, motivanta si/sau un sistem de premiere a celor mai performanti!

O altă concluzie-propunere ar fi ca, in cadrul Acordurilor cu FMI, BM si BERD sa se intoduca clauza prin care Guvernul Romaniei sa poata utiliza partial fondurile primite pentru finantarea proiectelor contractate in cadrul competitiilor nationale pentru accesarea Fondurilor europene. Atat Romania, cat si institutiile financiare externe vor avea de castigat prin cresterea afluxului de capital in economia romaneasca, prin dezvoltarea capacitatilor de productie si prin cresterea numarului de locuri de munca in Romania, asigurandu-se trecerea pe un trend mai pozitiv de crestere economica, de incadrare in limitele de deficit bugetar si de inflatie, inclusiv o rata de schimb relativ constanta leu/euro.

Pregatirea noului Cadru National Strategic de Referinta pentru perioada 2014-2020 pe baza unui exercitiu de tip foresight, cu implicarea unor experti nationali si internationali in vederea realizarii:
• viziunii asupra starii viitoare a economiei si societatii in 2020 si 2030
• unui brainstorming national privind obiectivele de atins de Romania in anul 2030 cu detaliere pe anul 2020
• unei analize SWOT privind sistemul de gestionare/administrare/implementare a Fondurilor Europene
• unui sondaj Delphi in doua runde pentru reglarea dezacordurilor dintre opiniile diversilor experti/stakeholders
• unui set de 2-3 scenarii in care economia si societatea romaneasca va putea evolua in perioada urmatoare (2020-2030)
• unor foi de parcurs (roadmaps) pentru fiecare din scenariile formulate
• unor modele economice/de business pentru fiecare scenariu
Exista expertiza nationala si internationala care sa faca din acest demers un succes, iar din absorbtia Fondurilor Europene in perioada urmatoare un mare castig pentru bunastarea si confortul cetatenilor Romaniei.

OBIECTIV NEONORAT AL CSNR
Reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre ale Uniunii Europene prin generarea unei creşteri suplimentare de 15-20% a PIB până în anul 2015.

Prof.dr.mat. Florin Colceag
MA în Educaţie
Doctor în Economie
Preşedinte IRSCA

Ing. Romeo Ilie
Expert în Fonduri Europene şi Management de proiect
Expertiza în domeniul foresight
drd. Expert IRSCA

Sursa: http://www.certitudinea.ro

Scoala, in ochii elevilor: o puscarie inutila, dar obligatorie. Rezultatul e societatea romaneasca

Prof. Dr. Vintila Mihailescu despre evolutia mentalitatii tinerilor romani

Distributismul şi ortodoxia

Sursa: http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com

"Romania, te iubesc": descoperiri epocale, care vor revolutiona medicina, ignorate de autoritati

Interviu Dorel Zaica

AdLittera prezinta seria de interviuri: „Cartea, între Om și Simbol". Invitat: Dorel Zaica (22 iulie 1939, București) este pictor și grafician.

A fost profesor și director al Liceului Nicolae Tonitza. Scriitor. Este inițiatorul renumitei metode pedagogice Zaica. În cărțile și lucrările sale dezvoltă o amplă tematică ortodoxă.

Protest împotriva acordării titlului de Doctor Honoris Causa lui Horia-Roman Patapievici

Dezavuăm cu fermitate iniţiativa unui grup de activişti servili de a se acorda titlul de Doctor Honoris Causa lui Horia-Roman Patapievici, în 17 martie 2012, la orele 12, în Aula Magna, iniţiativă ce se distinge şi prin ocolirea etapelor legale prevăzute de Carta Universităţii de Vest din Timişoara.

Cu deplină convingere, protestăm contra acestei impietăţi, întrucât Aula Magna a UVT a cunoscut emoţionante momente de gratitudine şi respect prin desfăşurarea ceremoniilor dedicate multor prestigioase personalităţi ştiinţifice, culturale, cu realizări excepţionale în diverse domenii, şirul glorios fiind deschis de marele savant Eugeniu Coseriu, aceste figuri luminoase distingându-se prin puternic, deschis ataşament demonstrat prin fapte faţă de România, de valorile sale consacrate şi emergente.

Decernarea celui mai preţios titlu de gratitudine aceluia care a publicat fraze precum „Eminescu este cadavrul nostru de debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană”, „Eminescu a devenit politic incorect”, „România e o fecală în care trăiesc 23 de milioane de omuleţi patibulari taraţi” este inacceptabilă şi total inoportună, realitatea însăşi contrazicând premoniţiile cu iz de blasfemie publicate de H.-R. Patapievici, recentele sale încercări de a drege busuiocul rămânând inconsistente şi perpetuu neconvingătoare.

Personaj controversat inclusiv de rapoartele repetate ale Curţii de Conturi, H.-R. Patapievici îşi poate face un „titlu de glorie” numai din autoproclamarea sa ca anticomunist şi antisecurist (întreprindere deloc nouă în ultimii ani, însă contrazisă de fapte, de viaţa cotidiană), căruia îi imputăm cu energie „realizări” precum anularea proiectului Anul culturii române în Italia, însăşi participarea la evenimente de înalt nivel cu tradiţii decenale ca Bienala de Arhitectură de la Veneţia şi la Salonul cărţii de la Torino fiind puse în primejdie de managementul defectuos al actualei conduceri a Institutului Cultural Român.

Un detaliu, poate minor, dar elocvent, se referă la faptul că inclusiv manifestările propuse de Memorialul Revoluţiei din Timişoara au fost trecute pe lista celor uitate de către ferventul anticomunist şi antisecurist aflat (încă) în fruntea Institutului Cultural Român, însă vom reveni asupra multor iniţiative maligne ale sale, înfăptuite în ţară şi în afara fruntariilor, delimitându-ne fără pic de ezitare, solicitând justiţiei, altor instituţii abilitate să se facă dreptate.

Prof. univ. dr. Viorica BĂLTEANU, Prof. univ. dr. Doina BENEA, Dr. ing. Lia Lucia EPURE, Prof. univ. dr. Suzana FÂNTÂNARIU, Prof. univ. dr. Adrian Dinu RACHIERU, Prof. univ. dr. Petru ZUGUN-ELOAE

P.S. Revista CERTITUDINEA susţine acest protest pe care-l consideră, politic, civic şi patriotic, corect, aşa cum acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, unui detractor al poporului în mijlocul căruia trăieşte, este mai mult decât incorectă: este validarea publică şi recompensarea, la nivel academic, a acelor insulte.

Sursa: http://www.certitudinea.ro

Corul Armatei - Marşul lui Iancu

Adevărata semnificaţie a sărbătoririi zilei de 15 martie, la români şi la maghiari!

„În istoria românismului, Avram Iancu, eroul revoluţiei ardelene de la 1848, re­pre­zin­tă un mo­ment din care putem desprinde două semnificaţii deosebite. Una e o sem­ni­­fi­ca­­ţie lo­ca­lă, pro­vincială, în­tru­cât revoluţia dezlănţuită de el priveşte soarta fraţilor tran­sil­vă­­ne­ni, în condiţii politice speciale, de frag­ment etnic gemând sub apăsarea unui neam străin. A doua e semnificaţia naţională, întrucât fapta lui se în­­corporează în con­ştiin­ţa ro­mâ­­nis­mu­­lui integral şi e primită ca un spor al patrimoniului comun. Aceasta din ur­mă sem­­ni­fi­ca­ţie depăşeşte intenţia eroului nostru, care a vrut să fie numai un re­vo­lu­ţionar ar­de­lean; dar vo­inţa de viaţă a neamului întreg se regăseşte în el, se recunoaşte în el, îl re­ven­dică şi-l ve­ne­rează ca pe unul din falnicele ei simboluri istorice….

… Anul 1848 e pentru popoarele Europei anul mesianismului naţional. Cuvântul de or­dine al re­vo­luţionarilor de pretutindeni e doborârea tiraniei medievale pentru libertatea naţiunilor şi dreptatea so­­cială. Un suflu de vag, dar molipsitor misticism politic investea pe fiecare popor cu o misiune divină şi, pentru a o îndeplini, era nevoie de ruperea lanţu­ri­lor robiei în afară şi în lăuntru. După exemplul Parisului de atunci, tineretul generos de pre­tutindeni se găsea pe baricade. În Moldova revoluţia se veştejise încă în mu­­gur, iar în Muntenia se prăbuşise sub apăsarea Rusiei reacţionare. Capii instigatori pribegeau acum pes­­­te hotare, prin Bucovina austriacă, pe la Braşov sau pe la Brussa turcească. În prin­ci­pa­tul Ardealului, care atârna direct de Casa habsburgică, lucrurile se înfăţişau într-o învălmă­şea­lă greu greu de descurcat. Anul revoluţiei surprinsese Ardealul cu trei naţiuni recunos­cu­te ca atare, ungurii, secuii şi saşii, cu o no­bi­li­­me încărcată de privilegii şi o ţărănime în­că­tuşată în lanţuri. Românii erau excluşi din rândul naţiu­ni­lor şi al privilegiilor. Ideea li­ber­tăţii naţionale, însă, şi a dreptăţii sociale însufleţea pe toate popoarele prin­­cipatului, fie­ca­­re înţelegând-o în felul lui, toate voind o egală îndreptăţire în viaţa de stat, afară de un­­­gu­­­ri, bineînţeles. Minoritatea maghiară din Ardeal, în acord revoluţionar cu cei din Un­ga­ria propriu-zi­să, voia o revoluţie în favoarea exclusivă a naţiei proprii, cu sa­cri­fi­ca­­rea ce­lorlalte popoare conlo­cu­i­toare, dar mai ales a românilor, care alcătuiau şi atunci ca şi acum majoritatea populaţiei. În fruntea miş­cării se agita marele demagog pa­şoptist Lu­do­vic Kossuth, slovac ma­ghia­rizat care, ca orice renegat, co­­vârşea în zel şo­vin pe orice un­gur de baştină. Problema revoluţiei maghiare este următoarea: fiindcă po­­poarele din Ardeal se frământau pe tema egalei îndreptăţiri, în caz de izbândă, ungu­ri­mea, care se men­­­ţinea prin privilegii, ar fi rămas o minoritate oarecare, în primejdie să fie înghiţită; se impuneau deci două imperative: unul, unirea imediată a Transil­va­ni­ei cu Ungaria, al doilea, oprimarea mai de­par­­te a naţiunilor ardelene prin autoritatea statului maghiar astfel întregit.

Dar cum principatul Ardealului atârna direct de Casa habsburgică, mişcarea unionistă maghiară de­ve­nea totdeodată un război contra Austriei. Judecând după ideologia europea­nă a revoluţiei de la 1848, un­­gurii erau pe linia ei, luptând împotriva tiraniei habsburgice şi a privilegiilor medievale legate de ea, dar se situau la antipodul spiritului european re­fu­zând ce­lorlalte neamuri egala îndreptăţire şi dreptatea so­cială, în numele cărora luptau. Nu era nici întâia şi nici n-avea să fie ultima oară când acest neam, în­fipt în inima Europei din ne­cunoscutul asiatic, se dovedea inadaptabil la ordinea lumii noastre.

La 15 Martie 1848, parlamentul Ungariei votă unirea cu Ardealul.

E semnalul revoluţiei lui Avram Iancu.

Procedeul maghiar obişnuit de a hotărî de soarta celui mai numeros şi mai vechi po­por al Ar­dea­­lu­lui fă­ră ca el să fie întrebat, şi aceasta într-o vreme când ideea de libertate um­plea văzduhul Eu­ropei, înfurie pe Români. Strigătul răsculării îl dădură doi tineri care se aflau la Târgu Mureşului: Avram Iancu şi Aron Pumnul. Ei chemau poporul la o pri­mă adunare în Blaj, la Duminica Tomii, adunare care pregăti le­gendara demonstraţie a celor 40.000, în ziua de 3/15 Mai, pe Câmpia Libertăţii…. Salturile în istorie ale ardeleni­lor sunt destul de rare, dar, atunci când se produc, valurile veacului urlă în furtună şi apa­ri­ţiile lor se numesc revoluţia lui Horia sau revoluţia lui Avram Iancu. …. În ziua Libertăţii, de la Blaj, el (n.a. poporul) apărea brusc şi întreg pe scena istoriei, fiindcă cei pa­­tru­zeci de mii, iviţi din anonimatul su­ferinţei milenare, erau rezumatul întregului Ardeal ro­mânesc.

Doi bărbaţi s-au impus atunci mulţimii în fierbere. Simion Bărnuţiu, în pelerina lui romantică de stu­dent tomnatic, reprezenta doctrina vremii, cerând în numele ei dreptul po­po­rului ardelean de a-şi făuri singur istoria. Avram Iancu, tânărul avocat care dăduse sem­­nalul mişcării, nu venea să demonstreze şi să ceară nimic, fiindcă el era însăşi voinţa şi ho­tărârea Ardealului de a face istorie românească.

Avea numai 24 de ani şi cobora din munţii lui Horia. Era înalt şi ochenat, de o fru­mu­se­ţe răpitoare dacă n-ar fi fost oarecum înăsprită de grava seriozitate a cugetului. Bărnuţiu aducea în pelerină argumente ju­ridice; el purta pistoale în chimirul care îi strângea cămaşa moţească. Vorbea rar, dar când deschidea gu­ra, din toată fiinţa lui emana o putere magică, nefirească, de care nici el nu-şi dădea seama de unde vine. Con­timporanii spun că avea un temperament vijelios, pe care, totuşi, ştia să-l strunească în frâna minţii. La studii, în şco­li­le ungureşti, se remarcase printr-o inteligenţă eminentă. Avea tot ce trebuie pentru a do­mi­­na; frumuseţe de Făt-Frumos pe gustul românesc, care fermeca mulţimile, şi energie gravă în glas şi-n gest pentru a se face ascultat. Un asemenea exemplar nimbat de geniul rasei, … nu devine căpetenie prin de­liberare şi prin vot; instinctul gloatelor îl simte fulgerător şi i se supune cu voluptatea înnăscută în firea oa­menilor de a se preda unei voinţe superioare să facă din ei orice-ar crede de cuviinţă. Puterea de fas­ci­ni­ţie a lui Avram Iancu sporea înmiit la gândul că el întrupează marea răzbunare a unui neam ţinut în vea­cu­ri în subteranele pline de caznă ale istoriei. …

Iancu e cel care a vărsat în sufletul Ardealului conştiinţa de stăpâni din neamul împărătesc, care a strălucit odinioară în Dacia. … Avram Iancu e chipul spiritual al mândrului şi îndureratului Ar­deal…”.

Sursa: Nichifor CRAINIC (1996). Puncte cardinale în haos. Iaşi: Editura Timpul. pp. 157-166.

Dacii - Adevaruri tulburatoare - Documentar 2012 HD

Renasterea sufletului romanesc

„Suntem adeseori zapaciti, aproape ca nu mai stim ce voim cu adevarat, nu mai stim ce sa facem, nu mai stim ce sa primim, nu mai stim ce sa respingem, nu mai stim in cine sa ne incredem; nu ne mai intelegem si nu ne mai auzim asa cum trebuie unii pe altii; ne trebuie o idee forta plina de intelepciune care sa ne limpezeasca de urgenta capetele si care sa ne impreune pe toti, facandu-ne sa actionam plini de avant si intentii bune, la lucru.“

„Transformati optiunea publica, dati-i urgent o alta directie, rascoliti printre comorile ascunse ale geniului national, treziti cat mai repede spiritul propriu si caracteristic al poporului din adancurile in care doarme, faceti astfel sa apara o uriasa reactiune morala, o noua revolutie de idei, in care ideea de spiritualitate româneasca sa fie mai mare decat cuvinte precum uman, genial, frumos; in fine, fiti cu o mare putere Români, Români si iar Români...“
(Mihai Eminescu)

Playlist for Studying, Homework, Sleep, Chillout Lounge

Corina Chiriac - Mama, doar mama (1983)

Mirabela Dauer-Multumesc iubita mama (remix)

Anastasia Lazariuc - Mama

SERENADA PRIVIGHETORII

Garantat 100% cu Marian Stas

Paul Ardeleanu - Un mâine mai bun

Paul Ardeleanu - Un mâine mai bun

Asculta mai multe audio soundtrack

Sunt copii in România care pornesc în călătoria vieţii cu mari capacitaţi intelectuale dar sunt torturaţi de o educaţie ce promovează trişatul şi mediocritatea. Ei pornesc la drum cu speranţa de a realiza ceva măreţ şi de a face o contribuţie pentru ceilalţi care au uitat să viseze. Ei vin in această lume cu sămânţa unui copac puternic dar nu le este oferită destulă apă pentru a creşte ceea ce ar putea fi.

Cum sa descoperim si sa dezvoltam potentialele copiilor?

Femeia (un text de Ernest Bernea)

Bărbatul este recunoscut unanim ca fiind superior femeii. Această recunoaştere a lăsat peste ochii noştri o perdea care ne opreşte să vedem ceea ce este esenţial femeii, însuşirile sale de căpetenie. Cine nu a văzut o femeie aplecându-se ca o mângâiere peste oamenii nimănui? Cine nu a văzut-o mângâind un copil sau săturând un sărac? Femeia este mult mai înţelegătoare decât bărbatul faţă de tot ceea ce înseamnă viaţă: ea iubeşte florile, iubeşte păsările şi animalele, iubeşte oamenii. Femeia are simţul mult mai fin al situaţiilor morale, trăieşte mult mai adânc decât bărbatul încercările interioare ale fiinţei apropiate; ea se transpune în întregime în locul altuia, mergând până la depersonalizare. Cugetul ei şi făptura ei surprind mai repede şi simt mai profund durerile şi bucuriile celor apropiaţi. Bărbatul e mai închipuit, mai rece, mai calculat şi mai închis decât femeia. Bărbatul e mai trufaş, mai aspru şi mai egoist. Cu aceste însuşiri, înţelegem cât de uşor poate deveni tiran. Marea putere de depăşire, puterea de trăire în altul şi capacitatea ei de recepţie fac din femeie cel mai bun confident în ceasurile grele. O femeie inteligentă şi blândă vine ca o lumină tămăduitoare peste rănile unui suflet încercat. Femeia este o făptură mai fragedă, mai delicată şi mai simţitoare decât bărbatul. Aici stă superioritatea ei. E drept că bărbatul a întrecut-o în artă, în ştiinţă şi mai ales în politică, dar nu trebuie să uităm că ea l-a egalat, dar nu l-a şi întrecut, în cea mai grea şi mai de sus valoare umană: sfinţenia. Pentru a fi înţeleasă, femeia trebuie văzută în expresia caracteristică naturii sale. Femeia sportivă, femeia intelectuală sau avocată sunt tot atâtea chipuri întoarse ale firii. Armonia cosmică le refuză.
Supusă unui destin al pasiunii, ea este legată de tot ceea ce îi îmbogăţeşte zilele; de la cele mai însemnate până la cele mai gratuite lucruri, toate o interesează, o cheamă, o farmecă. Dorinţa puternică şi continuu împrospătată de a-şi îmbogăţi viaţa şi, totodată, nevoia de dăruire dezinteresată fac din femeie o fiinţă în permanentă vibraţie şi îndemn. Femeia însufleţeşte totul, învăluie lucrurile cu cântec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii. Secretul său aici stă: în legătura permanentă cu izvoarele vieţii. Când este netulburată de erorile intelectualismului, ea are mai adânc simţul just al fiecărei situaţii sau lucru, are mai sigură intuiţia lucrurilor neschimbătoare. Cum altfel s-ar explica plinătatea şi focul rugăciunilor sale? Cum s-ar explica plânsul luminat de razele bucuriei ce-i străbat adesea chipul? Orice ar face, femeia nu se joacă; ea se mişcă direct şi viu, suferă şi se bucură din plin. Femeia cunoaşte adevăratele flori nemuritoare ale vieţii. Buzele ei deosebesc aromele de uscăciune. De aceea, pasul îi este sigur atunci când e vorba să pornească pe drumul rodniciilor sale.
Femeia adevărată nu trebuie căutată în laborator şi nici în salon, ci în cămin şi pe pajişti. Iubită, soţie, mamă sau soră, femeia apare în viaţa noastră ca un îndemn la dragoste şi milă. Dincolo de rătăcirile cetăţii moderne, o găsim frumoasă şi mângâietoare, sensibilă tuturor semnelor curate şi înălţătoare.

La multi ani de 1 Martie!