“Să ne cunoaştem trecutul!”

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini. Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni - deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.

Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare - pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici - preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie - cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)

Campania nu se ocupă de studierea vieţii tuturor ortodocşilor care au trecut prin închisorile comuniste, ci se ocupă doar de cercetarea vieţilor celor care au dat acolo mărturia jertfelnică a credinţei în Hristos şi în adevărul Bisericii Sale.

Campania va consta în organizarea de conferinţe, dezbateri, tipăriri de cărţi, broşuri şi pliante de popularizare, în proiecţii de filme documentare, în organizarea de întâlniri cu cei care au supravieţuit închisorilor comuniste dar şi de pelerinaje la locurile în care au fost îngropaţi sfinţii mărturisitori.

Prima acţiune este editarea volumului Din temniţe spre sinaxare, la Editura Areopag, şi sprijinirea editării numărului 3 din Revista Atitudini - cu materiale despre canonizarea sfinţilor închisorilor. Ultima acţiune va avea loc în postul Crăciunului anului 2009 - când se va organiza un pelerinaj la Aiud, la mormintele şi moaştele mărturisitorilor.

Pe site-ul oficial al campaniei, www.sfintii-inchisorilor.ro, se va face o bibliotecă digitală care va pune gratuit la dispoziţie cărţi esenţiale din literatura închisorilor. Blogg-er-ii şi web-master-ii pot susţine această campanie prin promovarea logo-ului campaniei.

Campania are un caracter apolitic.

Este foarte important ca această campanie să coaguleze cât mai bine persoanele, grupările şi asociaţiile care conştientizează nevoia recunoaşterii valorii jertfei noilor mărturisitori.

Pe data de 1 decembrie 2008 va fi făcută publică lista principalilor susţinători ai acestei campanii (asociaţii, personalităţi, publicaţii, edituri, clerici, mănăstiri, schituri).

Iniţiatori: Danion Vasile (Director Editura Areopag), Gigel Chiazna (Web-master sfintii-inchisorilor.ro), Laurenţiu Dumitru, Răzvan Codrescu (reprezentant Editura Christiana şi Revista Puncte cardinale), Romeo Petraşciuc (director Editura Agnos), Florin Bulică (Web-master ortodoxradio.ro ), Claudiu Târziu (Revista Rost), Răzvan Bucuroiu, Mircea Platon.

De ce nu canonizam sfintii inchisorilor?

De ce nu canonizam martirii anticomunisti? from bogdan ionescu on Vimeo.

Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor

Valeriu Gafencu.1
Vezi mai multe video din Film »



Valeriu Gafencu.2
Vezi mai multe video din Film »

Despre un cuvânt lipsit de conţinut: democraţie

Pentru a ascunde cât mai bine manevrele politice şi financiare, nişte minţi diabolice s-au servit de cea mai spectaculoasă, dar şi cea mai hilară idee pe care au reuşit să o infiltreze în minţile oamenilor în ultimii 200 de ani. Ea poartă un nume extrem de cunoscut: DEMOCRAŢIA. Noţiunea în sine nu valorează nimic, cu toate acestea e piesa de rezistenţă a unui discurs gol de conţinut. Aparent jocurile politice ascunse şi marile interese financiare şi de putere sunt la mâna alegătorilor. Se creează în acest fel iluzia liberei alegeri. Democraţia are doar aparenţa unui aspect benefic, de fapt permite manifestarea celor mai mari abuzuri şi conflicte. S-a creat falsa impresie că oamenii sunt ajutaţi. În realitatea ceea ce se întâmplă este slăbirea filonului tradiţiilor strămoşeşti, aplatizarea sau chiar ignorarea adevăratelor valori şi simboluri, pervertirea sufletelor şi otrăvirea simţirii pentru generaţiile tinere cu idei false, minciuni şi cu tentaţia diverselor vicii. Este încurajată şi proliferată sexualitatea în formele sale cele mai aberante şi pornografia până la limite inimaginabile, deoarece s-a constatat că forţa şi virilitatea bărbatului, precum şi sensibilitatea şi intuiţia femeii sunt confruntate cu astfel de practici rele. În aceste condiţii omul devine labil, cedează mult mai repede tentaţiilor şi poate fi controlat extrem de uşor. Toate acestea sub umbrela unui concept prezentat într-o notă foarte pozitivă: democraţia.
Vă invit să analizăm cu grijă ceea ce citim şi să alegem informaţia de valoare dintr-o mare de minciuni.

Colin Powell Endorses Barack Obama for President

Profesorul Paulescu despre problemele financiare

Cred că în acest moment al mult discutatei crize financiare, textul pe care îl voi reda în continuare şi care aparţine tot profesorului Paulescu va explica elemente importante din perioada primului război mondial pe care le reîntâlnim şi acum:

MONEDA HÂRTIE. În timpul războiului, Guvernul a recurs la o rechiziţionare deghi­za­tă, sau, mai bine zis, la o spoliere ascunsă, care a nenorocit ţara întreagă, dând-o înapoi cu cel puţin o jumătate de veac

Iată despre ce este vorba. În ziua de 14 august 1916, când am declarat război, moneda le­gală românească a fost fal­sificată.[1] Leul, parţial garantat cu aur, a fost înlocuit cu un leu de hârtie, fără garanţie, adică fără valoare. Statul a realizat astfel o rechiziţionare tacită şi ne­li­mi­ta­­tă sau, mai bine zis, a impus tuturor cetăţenilor un impozit indirect, egal cu valoarea în aur a bi­letelor pe care le-a emis printr-o anumită bancă.[2] Această falsificare a monedei a avut efec­­te dezastruoase, incalculabile.

I. Rezultatul de căpetenie al sofisticării leului este deprecierea lui în străinătate. Astfel, în Elveţia, el a ajuns să nu mai valoreze decât 7 centime. Şi această depreciere se menţine, ba chiar se accentuează din ce în ce.

În acelaşi timp, s-a produs o scumpire progresivă a tu­turor mărfurilor, ale căror preţuri au ajuns la cifre fabuloase.[3]

Scumpirea generală tinde să crească la infinit, pe măsură ce leul hârtie se apropie de zero, care este valoarea lui naturală. El ar fi coborât mai mult la acest termen fatal, dacă statul, vrând să-i împiedice pe oameni să moară de foame, nu ar fi impus un preţ maximal grâului. Ei bine, acest preţ maxi­mal a fixat valoarea actuală a leului hârtie, care valorează nu 0,35 grame aur, ci un kilogram de grâu.[4]

Iar, în ziua în care statul va fi obligat să suprime preţurile maximale, valoarea acestei pse­udomonede va deveni nulă, ca aceea a asignatelor Revoluţiei Franceze.[5]

Dar stabilirea unui preţ maximal al grâului are, prin ea însăşi, grave inconveniente. Ea loveşte mai ales în ţăranii agricultori, de-abia împroprietăriţi, care, în mare parte, au şi re­nun­ţat să mai muncească pământul, preferând să facă pe cărăuşii. De astfel, în multe judeţe, ei nu­tresc astăzi vitele cu grâu şi nu mai seamănă decât orz şi ovăz, care nu sunt izbite de preţuri ma­ximale. In chipul acesta, în curând nu vom mai avea pâine. Ceasornicul economic se opreş­te când un lucrător neîndemânatic îi deranjează o rotiţă. Este deci indispensabil să se dea li­ber­tate întreagă comerţului cu cereale.

O altă consecinţă fatală a deprecierii leului este urca­rea salariilor, ce trebuie sporite în ra­port cu scumpirea ali­mentelor şi a mărfurilor indispensabile vieţii. Această urcare este im­pe­rios reclamată de toţi muncitorii şi de toţi funcţio­narii publici sau privaţi, care trăiesc numai din leafă.

Or, pe când mărfurile s-au scumpit de zece ori, lefurile au fost mărite numai de trei sau de patru ori. Aşa de exemplu, un lucrător sau un slujbaş, care înainte de război avea 100 lei pe lună şi care azi ar trebui să aibă 1000 lei pe lună, nu primeşte decât vreo 400 lei, cu care nu poate să se întreţină el şi familia lui. De aici rezultă nemulţumiri şi chiar revolte; ele se traduc prin greve ce se ţin lanţ de la încheierea păcii; prin căutarea de mijloace lăturalnice care să în­les­nească traiul, ca mita, furtul, frauda etc; în sfârşit, printr-o jenă sau o sărăcie generală, care se apropie din ce în ce de mizeria neagră. De astfel, mulţi funcţionari părăsesc slujbele statului şi intră în întreprinderi particulare, unde sunt suficient retribuiţi.

II. În plus de aceste triste efecte ale deprecierii mo­nedei, s-a produs „o considerabilă de­pla­sare de averi între indivizi, fără alt motiv şi fără alt folos decât acela de a masca im­po­zi­tul".[6]

Într-adevăr:

Toate contractele cu termen (de ipotecare, de arendare, de închiriere etc.) sunt viciate prin faptul că debitorii pot plăti datoriile făcute în lei-aur cu o monedă calpă, adică lei-hârtie.

De asemenea, toţi proprietarii de moşii sau de case, care, nepricepând şarlatania, şi-au vân­dut imobilele, s-au pă­călit, căci au dat valori reale pe nişte petice de hârtie.

III. Dar statul devine odios când, condus de dema­gogi, care sunt foarte darnici cu ce este al altuia, comite un adevărat abuz de putere, impunând moneda falsificată de el la închirieri sau la vânzări. El îi dezbracă astfel de averi pe cei mai activi şi mai de seamă cetăţeni, care prin muncă, cum­pătare şi economie şi-au zidit o căsuţă sau şi-au agonisit un petic de pământ, dar care, având neşansa de a fi prea puţini, sunt sacrificaţi numărului, ce singur contează în alegeri.

Şi nu uitaţi că el nu se atinge de capitalurile îmbogăţiţilor de război.

---

[1] Al. Perieţeanu, Efectele suprimării Constituţiei şi monedei legale asupra pro­ducţiei averilor, Bucureşti 1920. Idem, Efectele măsurilor excepţionale asupra industriei naţionale, Bucureşti, 1920Moneda este instrumentul schimbului. Ea tre­buie să fie din aur, deoarece singur aceste material, inalterabil, are o valoare fixă şi universală. Astfel, un leu românesc valorează cât 0,35 grame de aur. Pentru a înlesni transmisibilitatea, statul emite bilete de bancă, garantate printr-un depozit de aur în Tezaurul ţării. Aceste bilete pot fi schimbate în aur, la cerere. Dar statele, pentru a-şi spori artificial averea, au inventat biletele de bancă parţial garantate printr-un depozit de aur care nu reprezintă decât a treia parte a sumei înscrise pe bilete. Astfel, banca emitentă ia dobânda la o valoare de trei ori mai mare ca aceea a aurului pe care îl are în depozit. În timp de război, ca să facă faţă cheltuielilor care sunt enorme, statele au pus în circulaţie biletele care nu sunt garantate de nici un depozit de aur. Iar băncile emitente percep pentru aceste bilete aproape aceeaşi dobândă ca pentru cele parţial garantate. În realitate, biletele negarantate nu au nici o valoare.

[2] Ca o culme a nenorocirii, ruşii au făcut deja aceeaşi operaţiune în Basarabia, iar austriecii au realizat-o în Bucovina şi în Transilvania. Mai târziu, germanii au efectuat-o încă o dată, după români, în Muntenia ocupată. Şi nu suntem singuri băgaţi în asemenea încurcătură. Francezii plătesc şi ei valută. Dar culmea este atin­să de Rusia sovietelor, care a emis până acum suma fantastică de 875 de miliarde de ruble (Universul, 8.X.1920).

[3] Astfel, un kilogram de zahăr, care înainte de război costa un leu şi 25 de bani, astăzi se vinde cu 60 de lei. Un kilogram de untură de porc, de la un leu şi 80 de bani, a crescut la 30 de lei. Un kilogram de carne de vacă. de la 70 de bani, a urcat la 20 de lei. Un pui de găină, care înainte costa 50 de bani, se vinde astăzi cu 20 de lei. Un ou care înainte de Paşti se cumpăra cu 3 bani, astăzi nu îl cumperi nici cu 2 lei. Un kilogram de sare, de la 15 bani a ajuns la 3 lei. O cutie de chibrituri, de la 5 bani, la 50 de bani. O pereche de ghete, de la 25 de lei, la 1000 de lei. Hainele, de la 120 de lei, la 3000 lei. Un palton de iarnă, de la 150 de lei, la 5000 lei. O rochie, de la 300 de lei, la 1000 lei etc.

[4] Astăzi, preţul unui vagon de 10.000 kg de grâu este de 10.000 lei-hârtie.

[5] Paulescu, Instincte sociale etc, p. 160.

[6] A. Perieţeanu, Efectele suprimării Constituţiei etc, p. 36.

Pauza de lectură

Pentru cei interesaţi în a înţelege lumea politicului din perspectivă sociologică le recomand două cărţi clasice ale marelui profesor Dimitrie Gusti:

Partidul politic- Sociologia unui sistem al partidului politic în Opere, vol. IV

Doctrinele partidelor politice

Despre biserică cu prof. dr. Nicolae Paulescu

Aflându-ne într-o zi de sărbătoare m-am întors cu gândul la una din scrierile dragi mie şi anume cartea profesorului Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei. Cartea se numeşte Cele patru patimi şi remediile lor.
Îmi permit să redau în cele ce urmează un fragment din această profundă scriere, de o excepţională analiză. Fragmentul pe care doresc să îl redau se referă la ce se face în biserică:

Liturghia sau slujba bisericească ordinară a fost întocmită în Orient încă din veacul al IV-lea de doi iluştri dascăli ai creştinătăţii: Vasile cel Mare - episcopul Cezareei şi Ion Gură de Aur - patriarhul Constantinopolului. Ea este identică în fond cu cea din timpul apostolilor. Prin urmare, în biserică, asistaţi la o ceremonie instituită acum 2000 de ani. Ce satisfacţie ex­tra­­ordinară, pentru iubitorii de datini vechi!

Liturghia antică cuprindea două părţi:

1. Prima parte era numită „liturghia catecumenilor" şi era ascultată şi de „cei chemaţi", ce aşteptau botezul. Ea era compusă din:

a. cântări de psalmi, care au fost înlocuite mai târziu prin rugăciuni^[1] pentru autorităţi şi pentru popi (ectenii);

b. din citirea epistolelor trimise de apostoli, ce se aflau aiurea;

c. din citirea unor bucăţi din Evanghelie. Ea se termina prin tripla invitaţie: „Cei che­maţi, ieşiţi!"

2. A doua parte era liturghia credincioşilor. În ea jertfea „Mieluşelul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii". Ea începea prin primirea darurilor, adică a ofrandelor pâinii şi vi­nu­lui, ce erau aduse de popor, pentru înfăptuirea jertfei. Pe urmă, după ce se spunea Crezul, pre­o­tul striga cu glas tare: „Sus să avem inimile!" Iar poporul, îngenunchind, cădea cu faţa la pă­mânt. Momentul suprem era aproape. Atunci, într-o tăcere ce înfioară, se auzeau răsunând, la altar, cuvintele divine: „Luaţi, mâncaţi!" După recitarea rugăciunii dum­nezeieşti „Tatăl nos­tru", preotul şi toată asistenţa „se împărtăşau", adică luau parte la sacrificiul ce izbăveşte de pă­cate. Iar ceremonia se termina printr-o „Binecuvântare". Astfel a fost liturghia în vechime şi tot astfel ea a rămas până în zilele noastre.^[2]

Dar, în Biserica românească, solemnitatea jertfei su­blime nimicite... de nişte nemernice babe, ce îşi găsesc de lu­cru să se închine la icoane, ba să aprindă lumânări şi se fâţâie de colo până colo, tocmai când atenţia este mai încordată. Pre­oţii tolerează aceste obiceiuri revol­tă­toa­re, căci poate nu îşi dau seama de importanţa actului ce săvârşesc. Ar fi mai bine ca episcopii şi mitropoliţii să intervină şi să pună capăt aces­tor nereguli diavoleşti.

În rezumat, omenirea, prin patimile ce au năpădit-o, se numeşte „Bunătatea infinită". Că­­dem din nou într-o greşeală identică cu cea originară, de care am fost răscumpăraţi prin bo­tez, şi suntem nevoiţi să ne refugiem în sânul Celui ce, având milă de noi, se jertfeşte pentru ier­tarea păcatelor noas­tre. Lăcaşurile sunt însă pustii. În asemenea împrejurare, Dumnezeu îşi re­trage Mâna-I Sfântă de deasupra noastră şi, prin criza socială, prin războiul mondial, su­fe­rim efectele cumplite ale acestei părăsiri, ce ne poate fi fatală.

Trebuie, prin urmare, să mergem la biserică.

Este un text de o mare actualitate şi care ar trebui să ne pună pe gânduri.

---

^[1]Aceste rugăciuni sfârşeasu prin: „Domnului să ne rugăm", iar poporul răspun­dea: „Doamne, fie-ţi milă de noi!"

^[2]Pe lângă rolul de altar de sacrificiu. Biserica îl mai îndeplineşte pe acela de ora­toriu, de unde rugi fierbinţi se înalţă zi şi noapte spre Tronul Celui Etern. Ea a întocmit rugăciunile dimineţii (utrenia), rugăciunile serii (vecernia), rugăciunile nopţii (mezo-noptica) etc., care se aud complete mai ales în mănăstiri.

Calităţile liderului politic

Ne aflăm în plină campanie electorală. Vedem peste tot în jurul nostru o serie de afişe electorale, fiecare din ele prezentând scena politică din România actuală. Dar trebuie să facem deosebirea dintre un lider autentic şi unul fals. Îmi propun ca în această postare să fac o mică analiză a liderului politic şi în special să aduc în atenţie calităţile pe care acesta ar trebui să le aibă
Politica în traducere înseamnă a promite. Politica este o meserie grea, care presupune următoarele principii: omul politic trebuie să fie caracterizat de idealuri şi sentimente nobile; trebuie să cunoască în detaliu şi absolut corect istoria neamului; să posede cunoştinte de drept, sociologie, psihologie; să ştie cum se păstrează un stat suveran, independent şi unitar; să fie un gospodar model cu averea personală. Liderii politici trebuie să fie de tip realist, capitalist.
Liderul politic trebuie să fie o persoană cu un minim de calităţi specifice: cultură generală solidă; cultură economică, juridică, psihologică; o bogată experienţă de viaţă; vocaţie (zestre nativă). Temperamentul cel mai potrivit este tipul sangvinic flegmatic (puternic, echilibrat): activ, energic, echilibrat în gândire şi acţiune; ponderat, sociabil, adaptabil la situaţii noi; sentimental în limite raţionale; stăpân pe sine, deschis la dialog; ferm şi stabil în păreri şi decizii; capabil de a lua hotărâri juste în timp optim; cinstit, înzestrat cu spirit justiţiar.
Educaţia sa joacă de asemenea un rol extrem de important şi poate influenţa trăsăturile temperamentale. Trebuie să fie ambiţios în direcţia normală şi să îşi însuşească o serie de cunoştinţe specifice profesiei alese: politologie, economie, psihologie, sociologie, diplomaţie, drept.
Studiaţi atent scena politică românească şi încercaţi să observaţi dacă existe astfel de persoane. Vă invit să ne întoarcem cu gândul în istoria politicii româneşti şi să găsim modele!

Ţară caută Prim Ministru

Via Cristi Manafu am aflat de existenţa unui anunţ mai aparte de recrutare. Şi anume de un anunţ de recrutare pentru Prim Ministru. Vă invit să vizualizaţi anunţul aici. Până acum au aplicat 31 de persoane, numărătoarea continuă.

Social Intelligence and Leadership

An interview with Daniel Goleman, Psychologist. See how you can use emotional and social intelligence to improve your own and your organization's performance.

Grow Your Stars -- Don't Buy Them

An interview with Boris Groysberg, Professor, Harvard Business School. Many star performers hired from outside don't perform as expected at their new company. So, develop stars within your company; for example, through strong training and mentoring programs.

Talent Management Conference 2008

Shoptalk host, Pia Hontiveros, interviews Gi Sicat, Business Development Director of John Clements Consultants about the Talent Management Conference on Sept. 4 and 5 at the Makati Shangrila Hotel organized by John Clements Consultants in partnership with Harvard Business Publishing.

Mirajul carierei politice

Mirajul carierei politice prinde multe persoane. Se pune problema separării descoperirii liderilor politici adevăraţi, hotărâţi să facă ceva pentru neamul lor şi a oportuniştilor însetaţi de putere, dornici de îmbogăţire prin mijloace ilegale. Aceasta este o sarcină grea pentru că vorbele frumoase rostite de unii pot să ascundă cele mai urâte intenţii.
Avem nevoie de lideri politici devotaţi, serioşi, cinstiţi, întregi la minte, la suflet şi la trup, deosebit de înzestraţi, pregătiţi să îşi asume riscuri, să renunţe la viaţa personală, la linişte şi intimitate, să facă faţă criticilor şi calomniilor.
Atmosfera politică post-decembristă nu este deloc optimistă, curată şi clară; nivelul de pregătire şi mentalitatea liderilor politici lasă de dorit; atmosfera politică este poluată de minciună, corupţie, fariseim şi incompetenţă. Există un pericol: restauraţia socialismului.
În alte postări voi vorbi şi despre alte aspecte importante din lumea politică: calităţile unui lider politic; pregătirea liderilor politici; oratorie şi ţinută şi organizarea campaniei electorale.

Limba de lemn şi manipularea în România

Oamenii deţin un dar minunat, acela de a poseda cuvintele şi de a comunica cu ajutorul lor. Această trăsătură specifică numai oamenilor, devine apreciată mai mult de către aceştia, numai atunci când le este interzisă practicarea acestui har inestimabil. Cuvintele, ca instrumente ale gândirii, oferă posibilitatea de a da comunicării interumane o formă concretă.

Trăim într-o epocă de comunicare intensă, scrisă (mai ales prin presă) dar mai ales orală, caracterizează printr-un fel de ,,intrecere în a vorbi”. Suntem asaltaţi de un şuvoi de cuvinte, transmise mai ales oral, în comunicarea tradiţională, dar şi de aceea transmisă prin mijloacele tehnice moderne: telefon, radio, TV, computere. Astfel, circulă o sumedenie de ştiri zilnice, de buletine administrative, de cunoştiinţe ştiinţifice, profesionale, financiare, de mesaje individuale sau inter şi intra-grupuri. De asemenea, se remarcă o dezvoltare a dezbaterilor de tot felul, unde domină oralitatea.

Astăzi, oamenii sunt mai înclinaţi să recepţioneze informaţiile pe cale orală, decât din surse scrise. Informaţiile transmise oral au o influenţă mai puternică şi mai insidioasă. Mesajele orale pot influenţa mai mult, dacă sunt bine structurate sau au anumite scopuri sau intenţii. Forţa cuvintelor poate fi imensă, atât în textele scrise, dar mai ales în perceperea lor auditivă sau orală.

Cuvintele pot servi la transmiterea rapidă de informaţii, pentru crearea şi menţinerea contactului social, pentru viaţa socială, pentru situaţiile profesionale, pentru facilitarea cooperării, pentru tratarea unui bolnav, etc. Sunt evidente efectele benefice ale cuvintelor în interacţiunile dintre profesor şi elev, în viaţa de familie, în ambianţa juridică, în administraţia în guvernare, în negocieri. Să remarcăm şi efectele negative ale cuvintelor, prin folosirea lor numai în folosul unui grup şi în detrimentul moral al celorlalţi. Prin cuvinte se poate refuza cooperarea, ajungându-se la competiţia neloială, în beneficiul personal sau al unui grup.

Limbajul uman serveşte uneori pentru minciună, pentru mascarea unor realităţi, pentru persuadarea celorlalţi în scopuri necinstite, pentru manipularea maselor în defavoarea lor. Prin aceasta, limbajul-comunicare poate servi la disoluţia unui contact social veritabil, la neâncrederea în comunicare şi deci în cuvinte, la întărirea unei Puteri sau în general la o distrugere prin cuvinte. Ca fenomen general, acţiunea cuvintelor pare a fi limitată, dar putem distinge entităţi sociale care acţionează negativ, cu ajutorul cuvintelor.

În limba română, au fost adoptate diverse cuvinte străine, care au fost românizate morfologic. Acestea pot fi încadrate la componente ale ,,limbii de lemn” (Llm). Caracteristica de clişee, de stereotipe verbale, constituie una dintre trăsăturile Llm. Aceste forme de exprimare sunt specifice atât regimului comunist de la noi, cât şi tuturor regimurilor din diverse ţări, din toate regiunile lumii, fiind concepute de orice Putere care vrea să se impună. La formele lexicale se adaugă alte particularităţi cum sunt : profunzimea adjectivelor, verbele mobilizatoare ale regimului dictatorial. Manipularea poate fi mascată, dar tehnica este aceeaşi ca şi efectul de mascare. Fenomenul apare şi în alte ţări şi regiuni, unde este impus de către o Putere.

Asemenea stratageme apar cu autoritate şi apoi se răspândesc datorită frecvenţei, imitaţiei adesea oarbe sau snobe, dar impuse prin manevre abile ale promotorilor sau prin coerciţiune, care poate miza şi pe teamă. Ele sunt unelte clare ale unor Puteri, care folosesc cuvintele pentru a-şi întări poziţia prin trişări asupra forţei potenţialelor cuvinte. Impactul cuvintelor poate fi dăunător contactului dintre oameni, poate să distrugă şi să anihileze încrederea în limbaj. Din acest motiv, trebuie studiate şi analizate ambele faţete în profunzime, iar masele trebuie să fie conştientizate cu privire la aceste efecte.

Oamenii de ştiinţă, specialişti în limbaj şi comunicare au sarcina obligatorie, să adân-cească investigarea acestor realităţi, să depisteze efectele lor asupra vieţii umane, să le evalueze şi să le aducă la cunoştiinţa tuturor. Atitudinea lipsită de etică profesională a unor oameni de ştiinţă, au făcut ca multe aspecte ale comunicării, ale limbajului, ale folosirii cuvintelor, să fie ţinute în umbră, să nu fie cunoscute de către destinatarii mesajelor verbale. Specialistul în limbaj şi comunicare, are datoria să studieze şi să dezvăluie ,,puterea cuvintelor”, modul în care ele sunt utilizate în mod necinstit, mascat, de către manipulatori şi să salveze ceea ce a rămas uman, în bunul sens al cuvântului, la acest început de mileniu III.

Comunicarea distorsionată şi manipulatoare, nu trebuie să fie considerată ca o fatalitate. În comunicarea uzuală nu se foloseşte întregul tezaur al limbii române şi se trăieşte un context cu mare încărcătură politică. Astfel, limba română, care circulă în acest moment, este de nerecunoscut, având o slabă capacitate comunicativă, cu forme inutile sistemului limbii române, serveşte de multe ori numai unei manipulări periculoase pentru libertatea câştigată în decembrie 1989.

Singura apărare în faţa unei asemenea situaţii constă în conştientizarea genezei, a modului de difuzare şi de funcţionare a limbii de lemn, a scopului său chiar şi neintenţionat. Numai astfel, se contribuie la adevărata libertate, la emanciparea celor conduşi sau dominaţi şi la stăvilirea manipulării, care este unul dintre efectele stratagemelor comunicaţionale ale Puterii.

Bilanţ trist

Dezastru în şcoala românească. "Gândul" scrie în ediţia de luni că aproape 20% dintre elevi renunţă la şcoală în fiecare an, 49% dintre elevii care au terminat liceul nu au diplome de bacalaureat, iar aproape 22% dintre copii nu merg la grădiniţă.
Este un bilanţ extrem de trist care nu poate să ne aducă nimic bun.

Sursa: Realitatea.net

Ghid educativ pentru tinerii de astăzi din România (Academician prof. univ. dr. Anghel N. RUGINĂ)

Esenţiale pentru un tânăr îndreptat spre învăţătură sunt:

1. Dragostea şi respectul pentru părinţii care ne-au dat viaţă.

2. Dragostea şi respectul cuvenit părinţilor spirituali.

3. Dragostea şi respectul pentru credinţa strămoşească.

4. Dragostea faţă de aproapele tău aflat la nevoie.

5. Dragostea şi respectul pentru ţară, neamul şi pământul strămoşesc.

6. Dragostea şi respectul pentru umanitate, conform legii nescrise a omeniei româneşti.

7. Dragostea şi aprecierea faţă de ştiinţă şi adevărul ştiinţific.

8. Dragostea şi aprecierea faţă de arte, literatură şi limba română.

9. În viaţă puteţi avea trei categorii de prieteni:

a) O carte de căpătâi care v-a deschis o cale nouă, un orizont nou în viaţă

b) Un instrument muzical sau orice fel de artă cultivată în tinereţe

c) Un prieten sau o prietenă din copilărie sau din liceu.

10. Să nu uitaţi că în fiecare fiinţă omenească există ceva de valoare, care trebuie respectat ca atare sub orice condiţii.

11. Să nu uitaţi câteva gânduri înţelepte:

a) „Adevărul până la urmă va învinge, dacă ne dăm osteneala să-l aducem la lumină”.

[George Washington – primul preşedinte al SUA]

b) „Faptele fac istoria, însă ideile determină faptele”. [Othmar Spann - gânditor austriac]

c) „Singurul lucru necesar pentru ca Răul să învingă în lume este ca oamenii de bine să nu facă nimic”. [Edmund Burke – filozof englez]

d) Reţineţi îndemnul lui Nicolae IORGA, care într-o poezie intitulată Înainte, spunea:

„Celui ce predică-n pustiu

Si-n jurul lui tovarăşi n-are,

Trăiască-i numele lui viu,

Căci sfântă-i munca lui şi mare.

Răbdare-n noapte, muncitori,

Profet cu ochi de foc, răbdare,

Lumina falnicelor zori,

Acum sau mai târziu răsare!”

The Economic Crisis: Danger & Opportunity

The Economic Crisis: Danger AND Opportunity

View SlideShare document or Upload your own. (tags: government2.0 enterprise2.0)

Despre esenţa lucrurilor cu Dan Puric

Dan Puric - 5 octombrie 2008

Despre ştiinţa imperfectă a angajării

Angajarea unei persoane ridică mereu o serie întreagă de întrebări. Am luat oare decizia corectă, am ales cea mai bună variantă, ce calităţi sunt mai importante sau care dintre acestea primează. Jack şi Suzy Welch au încercat şi ei să răspundă la aceste întrebări. Trăim într-o lume "fast", totul pare făcut în grabă, pare mereu că timpul nu mai are răbdare cu noi. Această grabă ne aduce uneori în faţa unor decizii pripite, cum este şi angajarea unei persoane nepotrivite.
Unele persoane pot părea în aparenţă perfecte pentru un anume job şi apoi să dovedească exact contrariul, fiind adevăraţi artişti ai disimulării. O altă greşeală frecvent întâlnită este aceea de a angaja o persoană pentru că are ceva ce nouă ne lipseşte - o şcoală făcută în străinătate la una din marile universităţi spre exemplu.
Ne întâlnim şi cu opusul acestei greşeli şi anume eroarea similarităţii, adică căutăm în fiecare candidat propria persoană sau pe cineva similar cu noi. Sau căutăm pe cineva familiar - care a urmat aceeaşi facultate cu noi, se află în acelaşi context social etc.
O altă greşeală este aceea de a căuta mereu oameni cu mult prea multă experienţă, ignorând faptul că ei au ajuns într-un punct mort al activităţii lor.
Un alt aspect este faptul că testăm mereu IQ-ul candidaţilor şi aproape niciodata EQ-ul. Pentru că testele de personalitate nu ne relevă elemente clare din EQ. Iar EQ e foarte important mai ales în joburile de top management.
Sunt doar o mică parte din erorile care zugrăvesc tabloul unei angajări. Este o ştiinţă imperfectă care se poate îmbunătăţii doar în timp şi cu mult exerciţiu intelectual.
Cea mai mare bucurie a unui specialist în recrutare este aceea de a plasa omul potrivit la locul potrivit şi de a construi o echipă de vis.

The War for Talent

The War for Talent

View SlideShare presentation or Upload your own. (tags: garage kawasaki)

New thinking in talent management

Talent Management

View SlideShare presentation or Upload your own. (tags: talent human)

Talent Development

Talent Development

View SlideShare presentation or Upload your own. (tags: talent management)

Din nou despre sistemul educaţional

Noua tehnologie a predării şi învăţării contează mai puţin în sine, schimbările trebuind să se declanşeze mai ales în substanţa, conţinutul şi focalizarea învăţământului şi a şcolii. Cea mai importantă trăsătură a transformării educaţiei nu va consta în noua tehnologie, ci în re­gân­­­direa rolului şi funcţiei educaţiei : orientarea sa, scopul său, valorile sale. Tehnolo­gia este aceea care ne ajută să facem lucruri noi şi nu să facem mai bine lucrurile vechi (adică, ma­rea provocare nu este tehnologia în sine, ci scopul în care ea este folosită).
În Societatea Informaţională accentul va cădea mai mult pe gândire şi crea­ţie, produsele create fiind de natură intangibilă (informaţie şi cunoştinţe), piaţa muncii se va globaliza, angajarea nu va mai fi pe viaţă, diploma de absolvire a unei şcoli va fi necesară dar nu şi suficientă, va creşte necesitatea perfecţionării continue şi va creşte ponderea tele­mun­­cii şi a teleeducaţiei în totalul formelor de muncă şi de educaţie.

Păşim într-o epocă de transformări majore şi de ocazii pe măsură. Puţini dintre oameni îşi dau seama de impactul pe care îl va avea această mare schimbare. Pentru unii va fi cea mai bună perioadă din viaţa lor, în timp ce pentru alţii ... cea mai rea. Noua eră apare plină de ne­cu­­­­­­­nos­cute, pericole şi ameninţări, deoarece pretutindeni sunt în acţiune forţele dezordinii şi ale dezorganizării.

5th ANNUAL HR CLUB CONFERENCE

The HR Club National Conference (29-30 October 2008, Novotel Hotel, Bucharest) is the place to be whether you are looking for the latest thinking and practice in the HR field or want to interact with your peers. This year's edition will address four major challenges HRs and organizations are facing in Romania: talent management, leadership development, change management and HR – strategic partner to the business. These challenges have also been identified by a world study undertaken by Boston Consulting Group and the World Federation of People Management Associations (WFPMA) of which HR Club is a member.

The audience (HR specialists and top managers) will have the opportunity to interact with prominent academicians, consultants, HR practitioners and general managers from prestigious organizations such as: Middlesex University, Sheffield University, WU Executive Academy, CEU Business School, IEDC – Bled School of Management Slovenia, The Boston Consulting Group, Hudson, Ernst & Young Human Capital, Human Synergistics International, Romtelecom, Vodafone etc. Our special guest is Geoff Armstrong, the person who has run for 16 years the largest HR Professional association in Europe: Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD) and thus has received the award of a CBE in Her Majesty the Queen’s Birthday Honours List for services to people management and industrial relations.

For more informations enter here.

Harta blogosferei

Webstock.ro: Harta Blogosferei

View SlideShare presentation or Upload your own. (tags: map blogosfera)

Cine este bloggerul român

RoBloggers Survey 2008

View SlideShare presentation or Upload your own. (tags: romania blogs)

Scrisoarea deschisa pentru audit extern in invatamant, protectia copilului si cercetare

To: Presedintia Romaniei, Guvernul Romaniei

Scrisoare deschisa

Domnule Presedinte Traian Basescu,
Domnule Prim-Ministru Calin Popescu Tariceanu,

Semnatarii acestei scrisori deschise sunt organizatii non-guvernamentale si cetateni romani deosebit de interesati de soarta educatiei oamenilor acestei tari. Credem ca actiunile pe care le intreprindeti in vederea imbunatatirii functionarii sistemelor de educatie si a protectiei drepturilor copilului din Romania trebuie sprijinite prin semnale venite din partea societatii civile.
In acest sens, prin aceasta scrisoare deschisa, va solicitam demararea procedurilor necesare unui audit extern al sistemelor de educatie si formare profesionala, pe de-o parte, si al activitatilor de cercetare din Romania, pe de alta.

Prin audit extern intelegem un audit complet, atat pentru activitatile profesionale, cat si pentru cele financiare, sau a derularii de programe caracteristice sistemului de educatie, protectie a copilului si cercetarii romanesti. Auditarea externa este absolut necesara atat din motivul scaderii calitative a educatiei, protectiei copiilor si cercetarii in Romania cat si din necesitatea existentei unor date neinterpretabile necesare proiectarii unei strategii pentru educatie, protectia copilului si cercetare pentru urmatorul guvern.

Consideram ca este momentul ca starea de fapt a educatiei, protectiei copilului si a cercetarii romanesti sa fie analizata cu profesionalism si obiectivitate, iar rezultatele sa fie facute publice integral. Credem cu tarie ca numai pe o astfel de baza se poate cladi un sistem de educatie, protectie a copilului si cercetare durabil si o cercetare cu rezultate utile societatii romanesti.
De asemenea, realizarea unui audit extern in domeniile mentionate ar permite autoritatilor competente sa ia masurile potrivite in vederea adaptarii reale a activitatilor de educatie, protectie a copilului si cercetare din Romania la normele europene.

Demersul nostru se bazeaza pe urmatoarele considerente concrete:
1. Sistemele si structurile organizationale pot obtine performanta si pot dovedi profesionalism autentic doar in conditiile unei evaluari/auditari exterioare acestora de catre institutii specializate si acreditate la nivel european, care sa le identifice si nevoile suplimentare de competenta.
2. Autoevaluarea trebuie inlocuita/suplimentata cu evaluari de tip peer review realizate de Agentii Nationale sau Europene care sa aplice standarde unitare la nivelul UE.
3. Auditarea externa va atenua mult coruptia si suspiciunile de coruptie, cu tendinta fireasca a inlaturarii totale a acestor maladii din sistemul de educatie, protectie a copilului si de cercetare din Romania, orientand in mod profesionist organizatiile de educatie si de cercetare din Romania spre standardele agreate la Bologna, Berlin, Bergen si Salamanca.
4. In acest scop, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Autoritatea Nationala Pentru Protectia Drepturilor Copilului trebuie sa procedeze, in opinia semnatarilor acestui demers, dupa cum urmeaza:
- sa-si alinieze criteriile de angajare pe posturi administrative pe baza criteriilor de performanta, competenta si experienta din cele mai avansate tari ale UE.
- sa faca publica intentia de a impune evaluarea si/sau auditarea externa a tuturor organizatiilor cu profil de educatie, protectia copilului si cercetare din Romania indiferent de forma de proprietate.
- sa lanseze un concurs national pentru elaborarea de norme, criterii, tehnici si forme concrete de evaluare si/sau auditare de catre institutii specializate, expres infiintate, a organizatiilor din educatie, protectie a copilului si cercetare.
- sa faca o promovare mai activa/agresiva a criteriilor si standardelor europene stabilite la Bologna, Berlin, Bergen si Salamanca.
- sa elaboreze o foaie de parcurs pe care sa o urmeze toate organizatiile de educatie, protectia copilului si cercetare din Romania, cu obiective si termene precise (dupa modelul aderarii noastre la UE)
- sa tina seama de semnalele venite din partea societatii civile si sa raspunda prompt acestora.

Avem convingerea ca demersul nostru isi va face loc pe agenda Dvs. si ca raspunsul va fi unul favorabil interesului sistemelor de educatie, protectie a copilului si activitatii de cercetare din Romania.

Colceag Florian Presedinte IRSCA GIFTED EDUCATION
Vlaston Stefan Presedinte EDUCER
Spanulescu Elena Vicepresedinta Federatia Nationala a Parintilor

Cei care doresc sa semneze aceasta petitie o pot face aici. Este momentul sa luam atitudine si sa schimbam cu adevarat ceva in actualul sistem de invatamant care a ajuns intr-o stare jalnica.

Simbolism politic – noţiunile de „stânga” şi „dreapta”

În România post-decembristă, în limbajul politicienilor a apărut o puternică seducţie a et­i­che­tării, prin folosirea unor cuvinte golite de conţinut şi prin atribuirea unei noi semnifi­ca­ţii infa­man­te. Aşa s-a pro­ce­dat şi cu noţiunile politice de „stânga” şi „dreapta”, sporind şi mai mult con­fu­zia din­tre cei doi ter­me­ni. Pentru a amenda o asemenea situaţie, am ales cea mai bu­­­nă şi mai com­pe­­tentă abor­da­re asupra politicului dintr-o perspectivă creştină, aceea a remarcabilului eseist şi autenti­c om de „dreapta”, dom­nul Răzvan Co­dres­cu^*.

Mulţi politicieni români încearcă să inducă în opinia publică, ideea conform căreia no­ţi­u­nile de „stânga” şi „dreapta” ar fi perimate şi nefuncţionale sau că „dreapta” ar fi sursa tutu­ror relelor din societate. În realitate, pe scena politică europeană şi americană (implicit şi pe scena ro­mâ­neas­că) de astăzi, nu există o „dreaptă pro­priu-zisă”. Dar, putem constata că exis­­tă un tip special de „dreap­tă a stângii”, care face ca balanţa politică să fie puternic încli­na­tă spre stânga. De „dreapta”, se consideră unele grupări liberale pragmatice şi individualiste, care se află în opoziţie cu tendin­ţele protecţionist-populiste ale social-democraţiei şi cele ra­di­cal-co­­lec­tiviste ale comunismului.

Înţelesul clasic al celor două noţiuni s-ar putea traduce astăzi în termeni topografici, ast­fel: la dreapta scaunului prezidenţial din Parlament s-au aşezat conducătorii clerului şi marea nobilime (par­tidele conservatoare şi naţionaliste), iar la stânga s-au aşezat cei cu idei şi ini­ţi­a­tive reformiste (partidele aşa-zise progresiste).

Imaginea „dreptei” autentice de tip tradiţional, a fost diabolizată în mod tendenţios de „stân­ga”, reducând-o în mod abuziv la ex­tre­ma dreap­tă şi punându-i etichete stigmatizante de genul: na­zism, fascism şi legionarism. Alt­fel spus, „dreapta” este judecată exclusiv prin excesele ei, iar „stân­­­­ga” este judecată cât se poa­te de nuan­ţat, căutându-se chiar scuze pentru ororile comu­nis­mu­lui. „Stânga” are drep­tul la clemenţă şi rea­bi­li­tare, iar „dreapta”, nu.

Astfel, apare necesitatea unei redefiniri corecte a noţiunilor politice de „stânga” şi „dreap­ta”, care sunt perfect necesare şi operante şi astăzi, dar plecând de la reperele mora­le şi intelectuale ale tra­diţei creştine. Este important să remarcăm că cele două noţiuni de­sem­nea­ză atât orientări po­li­ti­ce, cât şi moduri divergente de raportare a umanului la existenţă.

Principalele caracteristici ale celor două orientări politice sunt următoarele:

§ STÂNGA este:

- o orientare politică antitradiţionalistă şi revoluţionară, care în­cear­că să obţină cu orice preţ şi cu orice mijloace un progres mecanic şi uniformizator;

- materialistă, promovând o cultură laică şi atee, înlocuind religia cu imperativul ideologic sau chiar economic şi reprezintă în toate formele ei posibile, negaţia tradiţiei şi a ordinii creştine;

- internaţionalistă sau cosmopolită (adică, este un amestec de concepţii şi idei);

- amorală, fiind convinsă că morala nu are de-a face cu politica, iar interesul este mai presus de onoare;

- idealistă şi ofensivă, prin excesul ei teoretizant şi prin transformarea abuzivă a unei idei sau mo­del mental în grilă a realităţii; a generat spiritul revoluţionar şi extremismul;

- imitativă şi procustiană, preluînd modele gata făcute, fără a le adapta specificului naţional;

- egalitaristă, înlocuind în viaţa socială, criteriul calitativ cu cel cantitativ, promovând uni­for­mi­­­zarea socială şi deschizând calea imposturii socio-profesionale şi a lichelismului „ori­entat”; de fapt, ea nu urmăreşte promovarea unei egalităţi reale, ci subminează şi marginalizează ierar­hiile reale şi adevăratele elite;

- populistă, discursul ei demagogic şi lozincard fiind marca iresponsabilităţii civice şi a lipsei de consideraţie faţă de popor. Ea caută numai să-l încânte, să-l linguşească şi să-i cucerească vo­turile;

- democratică şi republicană;

- interesată să aibă de-a face cu indivizi (adică, cultivă o viziune individualistă) care să o urme­ze şi pe care să-i poată manipula. Individualismul cultivat fără scrupule, are consecinţe nega­ti­ve atât la nivel individual, cât şi la nivel social, contribuind la disoluţia umanului şi la agonia naţiunilor.

§ DREAPTA AUTENTICĂ este:

- o orientare politică tradiţionalistă, fiind preocupată pentru conservarea vechilor valori euro­pe­­ne: creştine, naţionale, aristocratice şi monarhice; ea valorifică în mod creator ceea ce este esenţial şi via­bil, eradicând ceea ce este perimat şi stimulează un progres organic;

- principial spiritualistă, recunoscând primatul valorilor spirituale şi a culturii asupra civi­li­za­ţi­ei;

- morală, acceptând să se conformeze tradiţiei moral-religioase;

- naţionalistă, ca formă firească de păstrare şi de afirmare creatoare a fiinţei şi geniului naţional, de stimulare a personalităţii creatoare, a încrederii în propriile puteri şi a conştiinţei de sine a fie­că­rui neam;

- realistă deoarece îşi propune să respecte ordinea firească a lumii lui Dumnezeu şi năzuieşte o adaptare a doctrinelor şi strategiilor politice la ansamblul realităţilor obiective ale naţiunii; ea nu caută modele de import şi este singura capabilă să remedieze dezastrul moral, social şi eco­no­mic actual;

- apărătoarea ordinii ierarhice şi are o certă tendinţă spre elitism. Din respect şi răspundere faţă de popor, „dreapta” promovează o elită naţională (oamenii luminaţi, morali şi com­­petenţi), care este chemată să îndeplinească funcţia vechii aristrocraţii (casta „ce­lor mai buni”). Această elită îşi propune să se identifice moral cu poporul, ca slujitor loial şi mai ales ca des-cântător, exorcizator al poporului de rezidurile lui malefice;

- preocupată de transformarea democraţiei retorice într-o demofilie („iubirea de popor”) prac­ti­că, într-o comunitate omogenizată prin iubire şi prin dreptate, după modelul istoric al Bise­ri­cii.

- interesată să aibă de-a face cu persoane (adică, aduce o viziune personalistă). Ea construieşte omul, se vrea înţeleasă şi simte naţiunea ca pe o forţă creatoare într-o unitate de destin.

„Dreapta” autentică, realistă şi constructivă, fiind inexistentă pe scena politică românească de astăzi, este necesară reconstrucţia ei în forme credibile şi viabile, fără a reitera dreapta de ieri şi prin delimitarea de orice formă de extremism, altoindu-se pe noua problematică a lumii noastre.

* Sursa: Răzvan CODRESCU (2004). Cartea îndreptărilor. Bucureşti: Editura Christiana.

Răzvan CODRESCU (1997). Spiritul dreptei. Bucureşti: Editura Anastasia.

Perioada electorală

Deoarece ne aflăm în plină perioadă electorală m-am gândit ca printre postările mele să se găsească şi unele cu tentă politică. De cele mai multe ori, mai ales în astfel de perioade asistăm la adevărate recitaluri politice construite în binecunoscutul stil al limbii de lemn.
Consider că e necesar să definim termenii în momentul în care îi utilizăm, acesta fiind şi rostul postărilor mele următoare. Sper să fie utile.

Sursa imaginii: http://www.bizarroartist.org

Recrutarea – goana după talente

Lumea afacerilor de astăzi poartă amprenta globalizării şi poate fi asemănată cu un vas imens care pluteşte peste valuri agitate, gata oricând să naufragieze. Economia globalizată se ca­­racterizează prin pieţe hiperconcurenţiale globale şi multiculturale, în care constanta este schim­­barea şi turbulenţa. În acest context deosebit de ostil, scopul oricărei firme nu mai este ma­­ximizarea profiturilor, ci supravieţuirea. Pentru a supravieţui şi a se dezvolta, preţurile şi implicit reducerea costurilor şi-au pierdut rolul de factor decisiv şi de avantaj competiţional. De asemenea, universul locurilor de muncă s-a schimbat radical, fiind frecventă migraţia de la un loc de muncă la altul, care are efecte negative asupra păstrării confidenţialităţii.

Aici intervine şi rolul unui departament de recrutare, acela de a atrage talentele de pe piaţă şi a le valorifica în cadrul organizaţiei.

Voi încerca să zugrăvesc pe scurt activitatea unui recrutor, care poate de multe ori ridică semne de întrebare, mai ales din partea clientului. Recrutorul joacă de cele mai multe ori rolul unui inchizitor faţă de un public care nu este doritor de un strip-tease psihologic şi care, pe deasupra, este deseori, compus din indivizi fragilizaţi de pierderea sau aşteptarea unei slujbe. (Bernaud Gangloff, 2000, p. 96). Sau cel puţin în această manieră este el privit.

Avem un rol destul de ingrat şi dificil, suntem cei care mediază între angajat şi angajator, cei care încercăm să construim o punte între minţile oamenilor, ajutându-i să înţeleagă mai bine organizaţia.

Un alt aspect privind recrutarea este modalitatea de a fi privită fie într-o aură de misticism (prin testările psihologice folosite, problema criteriilor ascunse sau subestimate în situaţiile de recrutare, interpretări ale personalităţii umane prin diverse perspective), fie la polul opus prin perimarea rolului său şi minimizarea importanţei sale la maximum.

Faţă de aceste aspecte consider că rolul nostru esenţial în cadrul organizaţiei este acela de a ne pregăti ca o armată de elită (departa­men­tul de recrutare) în războiul talentelor. Excelenţa nu poate exista fără ta­lent.

În noua carieră, vedeta este angajatul, care devine responsabil pentru preluarea controlu­lui asupra propriei cariere, companiile nu mai garantează angajarea pe viaţă, iar managerii, alături de cei din echipa de la recrutare, pot juca un rol semnificativ pentru ei, oferindu-le sfaturi şi orientându-i în alegerile pe care doresc să le facă.

Performerii de top au două trăsături principale: îşi mă­soa­ră per­for­manţele prin raportarea la rezultatele defi­ni­te corect şi îşi folosesc talentele ca sursă prin­­ci­pa­lă de perfecţionare; performanţa lor se ex­pli­că prin gradul de adecvare al aptitudinilor şi cu­noş­tinţelor cu talentele naturale pe care le necesită ro­lul îndeplinit de ei în mod continuu. Talentul este pentru mine noţiunea principală uti­lizată în selecţia angajaţilor.