Prima Conferinţă a Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român

Astazi, 29 nov., incepind cu ora 10.00, la Aula Magna a Facultatii de Drept din Univ. Bucuresti, a avut loc Conferinta Asociatiilor Laicatului Ortodox Roman.

Organizatori: Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini, Fundatia “Sf. Martiri Brancoveni”, Asociatia Pro Vita Filiala Bucuresti si Asociatia ROST.

Dupa citeva comunicari initiale (Radu Preda, Ionel Ungureanu, Dr. Pavel Chirila, Ovidiu Hurduzeu, Dan Puric) pe tema trecutului si prezentului laicatului în Biserica Ortodoxa, au urmat dezbateri cu caracter organizatoric, in vederea unei Conferinte largite, care ar urma sa aiba loc in cursul anului viitor.

Au fost invitati sa participe liderii a peste 50 de organizatii civice, cu caracter cultural sau social de factura crestin-ortodoxa, precum si o serie de personalitati ale lumii romanesti care s-au facut cunoscute ca promotoare ale mesajului crestin-ortodox, dintre ii amintesc pe prof. univ. dr. Gheorghe Ceausu, Dan Ciachir, Dan C. Mihailescu, Horia Pastina, Dan Stanca.

Sursa: http://ro.altermedia.info

1974 Genocide Plan by Henry Kissinger

1974 Genocide Plan by Henry Kissinger

Publish at Scribd or explore others: Teaching Education turkey genocide

Provocările contemporane ale Bioeticii (pr. dr. Pavel Chirilă)

Amintiri din întuneric

Trăim într-un veac agitat, plin de mari prefaceri si fărădelegi.

Luminată de dumnezeiestile învătături ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lumea, din beznele în care era, s-a ridicat treptat la cunoasterea adevărului, a binelui, la respectul omului, la un frumos progres moral si spiritual.

S-a putut realiza o cultură si o civilizatie crestină. S-a iesit la lumină. Omul nu mai e idolatru; nu mai e jertfit zeilor.

Femeia nu mai e roaba bărbatului. Toti au devenit fii ai lui Dumnezeu.

National, progresul a mers lent si cuceririle spirituale si sociale s-au făcut cu jertfe mari. Bunăoară, românii ardeleni abia în 1848 au iesit din iobăgia austriacă. Şi România abia în 1878 a iesit de sub suzeranitatea Turciei.

Un salt enorm s-a făcut în 1918, după primul război mondial, când s-a proclamat principiul autodeterminării popoarelor, în urma căruia s-au format statele nationale.

Dar după al doilea război mondial s-a produs o cădere neasteptată, o prăbusire care ne-a dat înapoi cu sute de ani: 100 de milioane de oameni au fost vânduti sovieticilor fără stirea lor.

Poate fi ceva mai nedrept si mai înspăimântător?

Şi totusi, trei oameni de stat, cinici si mari betivani, au putut face acest act rusinos. Socotindu-se atunci stăpâni ai lumii, s-au suprapus puterii lui Dumnezeu pe care L-au tăgăduit prin actul lor.

Cutremurătoarea fărădelege s-a făcut din necredintă si tăgăduirea existentei lui Dumnezeu. Deci au venit marile dureri si suferinte ale popoarelor care au pătimit în temnitele si lagărele comuniste. Prin aceasta s-a restabilit echilibrul spiritual al lumii. Detinutii au ajuns în asupriri si mari cazne, în marile lor trăiri interioare să înlăture îndoielile, si să capete pas cu pas certitudinea existentei lui Dumnezeu. în conditii extreme de distrugere, ei au rezistat si zeci de ani, desi toată stiinta lumii arată că într-un astfel de regim nu se poate rezista mai mult de un an. Cum au putut rezista atât? Prin puterile lor? Nu! Ci prin ajutorul ce l-au primit de la Dumnezeu. Prin harul Sfântului Duh. Ei au trăit sub scutul lui Dumnezeu si au ajuns la convingerea deplină, desăvârsită, că Dumnezeu este. Dar nu numai că El este, ci si că El ajută, apără, sprijină pe cei ce-L iubesc. Şi stă si de vorbă cu ei, căci L-au adus pe Dumnezeu în inima lor.

Supravietuirea detinutilor, după dramaticele suferinte prin care au trecut, este o dovadă peremptorie a existentei lui Dumnezeu. Ei sunt niste martori ai existentei lui Dumnezeu si ai nebuniei tăgăduirii existentei lui Dumnezeu, ei aduc lumii mărturia lor, si ea e adevărată si sinceră, căci nu numai cuvântul, ci ei însisi sunt această mărturie.

Această mărturie o aduc si eu care abia după 13 ani de temnită am ajuns să am dovada existentei lui Dumnezeu si să mă conving de realitatea existentei Lui. Şi să pot spune: eu nu mai cred, ci stiu că există Dumnezeu. Nimeni nu-mi poate zdruncina această convingere rezultată din fapte trăite, autentice.

Azi nori negri se ridică la orizont. Forte oarbe, satanice, sunt în plină desfăsurare si luptă. Dumnezeu e tăgăduit de ele mai mult ca oricând. Sfânta Lui Biserică, stâlpul adevărului, e amenintată cu distrugerea ei. Însăsi rasa umană, care merge acum înapoi, e amenintată în existenta ei. Acum ea se distruge, lent, biologic si spiritual. Viitorul apare nesigur. Şi nici un profet nu apare să arate lumii calea salvării ei.

Căutând în Biblie, găsim cuvintele lui Iisus: «Eu sunt calea, adevărul si viata...» cei chemati spre mântuire stiu de acum calea. Şi Hristos e Dumnezeu; atotputernic, nebiruit, stăpân peste toate. (Isaia cap. 43, vers 3 si următoarele).

Prin acest jurnal dau si eu lumii o mărturie despre existenta lui Dumnezeu, nu spre lauda mea, ci spre slava lui Dumnezeu si întărirea oamenilor.

Sursum corda![1] Ridicati-vă! Dumnezeu e viu în vecii vecilor.

La planurile întunecate care se pot tese în diferite oficine ascunse, neamul meu poate găsi singurul sprijin, statornic si nedezmintit, numai în Dumnezeu. întoarce-te la El cu toată inima si puterea, mărite Neam Românesc! Lipeste-te de El, căci El este viata ta. Caută-te pe tine si fii ce ai fost.

Priveste drept în sus, spre lumină, fără a lua seama de zarva din jur. Şi vei fi mântuit. Şi vei fi lumină pentru altii.

(Preot Nicolae Grebenea)

---

[1] Sus să avem inimile!

Cântec de după gratii (Nichifor Crainic)

Am fost facut sa n-am
Pe acest pamant nimic,
Ca pasarea pe ram
Cobor si ma ridic.


Pe ziduri de cetati
M-am indarjit sa lupt,
Pandar de bunatati
Din care nu ma-nfrupt.

Si, frunte de voinici,
M-am razboit cu zmei
Sa ocrotesc pitici
Batjocorit de ei.




Iar dragostea de neam
M-a-nflacarat sa-i cantec
Mosia unde n-am
Doi pasi pentru mormant

Si pentru-aceasta fac
Osanda cea mai grea.
Nici zdreanta-n care zac
Nu e macar a mea.

Daca-am avut fartati
De lupta si de dor,
Se bucura-ncantati
Ca mor in locul lor.

Si daca-am fost poet
Si luptator pe rand,
Sunt astazi un scelet
Ce spanzura de-un gand

Ma-nvart, pe cat mai stiu,
Ca piatra morii-n lac
Si macin un pustiu
Sub vantul Nenoroc.

La geam, grilajul des
Ranjeste guri de fier
In semn ca pot sa ies
Cu sufletul spre cer.

C-am fost facut sa n-am
Pe-acest pamant nimic,
Ca pasarea pa ram
Cobor si ma ridic.

Sfântul apostol Andrei-ocrotitorul României

SOS! Campania de vaccinări: nesupunere sau acceptare?

Iată un subiect care merită o atenţie şi o dezbatere serioasă! Nu voi încerca să ofer un răspuns la această întrebare, ci doresc să vă invit la lectura unui best-seller, apărut în Canada în anul 2002, iar în limba română în anul 2008. Este vorba de:

Ghislaine Lanctôt (2008) – Mafia medicală. Cum să rămânem în viaţă şi cum ne re­gă­sim sănătatea şi prosperitatea. Sibiu: Editura Evoluţionism.

Despre carte pot afirma că „aceasta nu doreşte să fie un denunţ împotriva sis­te­mului medical”, ci se vrea să „reprezinte o înţelegere a modului de funcţio­na­rea siste­mu­lui medical”. Vă pot asigura că această carte are un conţinut ful­mi­nant şi poate reprezenta un mare avertisment pentru fiecare om.

Sper ca după lectura acestei cărţi să conştientizaţi că sunteţi cu toţii suverani şi să adoptaţi atitudinea corectă în raport cu problema supusă atenţiei dvs.

Mi-am adus aminte cât de norocos sunt

Talentul oratoric şi ţinuta omului politic

Un lider politic trebuie să posede printre multiplele calităţi talent dramatic şi talent oratoric.
În acest scop majoritatea liderilor politici autentici exersează zilnic în faţa oglinzii diferite efecte dramatice.
Vocea omului politic trebuie să fie: o voce gravă, joasă, uşor litanică; o voce caldă (ascultaţi discursurile marilor oameni politici ai lumii); clară.
Timbrul vocii are de asemenea efecte fantastice: o voce fermă, sigură, lipsită de stridenţe, poate face minuni în momente de panică, derută ori explozii populare violente. Ea dă senzaţia de calm, siguranţă şi protecţie. O voce stridentă, piţigăiată produce o enervare inconştientă a maselor, le inoculează idei agresive fără bază, le crează stări de iritare.
Ritmul prezentării discursului şi efectele vocii la momentele importante îşi au rolul lor foarte bine precizat. Liderul politic trebuie să îşi ţină cuvântarea liber, să nu se folosească de citirea discursului. Astfel demonstrează că este inteligent, are o memorie bună, o minte organizată, logică, capabilă să creeze rapid un discurs de calitate.
Liderul în devenire trebuie să ia lecţii de: dicţie, oratorie, mnemotehnică şi artă dramatică.
Hainele pot exercita o anumită influenţă asupra psihicului cetăţenilor cu care discutăm. Putem să spunem că există chiar o mistică a hainelor. Ţinuta sobră dă senzaţia de putere, stăpânire de sine, calm, linişte, siguranţă şi seriozitate, dar şi de răceală, de distanţă între vorbitor şi auditor.
Ţinuta dezordonată (piese neasortate) ne sugestionează negativ, avem senzaţia de anarhie, dezordine, nesiguranţă, neseriozitate. Ţinuta excentrică poate influenţa doar excentricii. Ţinuta de lux exagerat şi de prost gust vor influenţa negativ toţi bărbaţii, dar şi femeile.
Aşa că merită să fim atenţi la cele două elemente, oratorie şi ţinută, mai ales în campaniile electorale.

Sfinţii martiri de la Aiud

Slujbă de pomenire a Ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor

La Schitul Înălţarea Sfintei Cruci de la Aiud, luni 17 noiembrie 2008, de la ora 10.00, se va oficia Sfânta Liturghie şi în continuare slujba parastasului pentru Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, trecut la Domnul în urmă cu 46 de ani în temniţa comunistă de la Aiud, ca mărturisitor al credinţei drepslăvitoare.

Tot acolo va avea loc şi lansarea cărţii cu titlu „Din temniţe spre sinaxare”, carte care a apărut la Editura Egumeniţa din Galaţi, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.

Volumul este tipărit întru pomenirea sfinţilor din închisorile comuniste. Rostul său este de a atrage atenţia creştinilor români despre valoarea jertfei înaintaşilor lor. Textele sunt variate, de la conferinţe şi predici până la poezii şi rugăciuni către noii mărturisitori.

Sursa: www.sfintii-inchisorilor.ro

Dan Puric - Sibiu 2008 (lansarea cărţii Cine suntem)

Studenţia la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

A&E Biography Barack Obama

When he called himself "a skinny kid with a funny name" at the 2004 Democratic National Convention, his political star was already on the rise. By the time he decimated the competition in 2004 race for the Illinois Senate, he was the bona fide golden child of a Democratic party desperately in need of a winner. In many ways, the story of Barack Obama is a uniquely American tale of the 21st century, where racial lines are blurry and the most interesting chapter is just beginning.

The Future of HR in Europe 2009

Asociatia europeana pentru managementul oamenilor (EAPM), in parteneriat cu The Boston Consulting Group (BCG) va invita sa participati la editia 2009 a sondajului “The Future of HR in Europe”.

Sondajul poate fi accesat la adresa http://www.113.vovici.net/se.ashx?s=13B2588B3D7AF1A0 iar completarea lui dureaza aproximativ 20 minute.
Sursa: www.cariereonline.ro

Afisul campaniei “Din temnite spre Sinaxare

“Să ne cunoaştem trecutul!”

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini. Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni - deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.

Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare - pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici - preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie - cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)

Campania nu se ocupă de studierea vieţii tuturor ortodocşilor care au trecut prin închisorile comuniste, ci se ocupă doar de cercetarea vieţilor celor care au dat acolo mărturia jertfelnică a credinţei în Hristos şi în adevărul Bisericii Sale.

Campania va consta în organizarea de conferinţe, dezbateri, tipăriri de cărţi, broşuri şi pliante de popularizare, în proiecţii de filme documentare, în organizarea de întâlniri cu cei care au supravieţuit închisorilor comuniste dar şi de pelerinaje la locurile în care au fost îngropaţi sfinţii mărturisitori.

Prima acţiune este editarea volumului Din temniţe spre sinaxare, la Editura Areopag, şi sprijinirea editării numărului 3 din Revista Atitudini - cu materiale despre canonizarea sfinţilor închisorilor. Ultima acţiune va avea loc în postul Crăciunului anului 2009 - când se va organiza un pelerinaj la Aiud, la mormintele şi moaştele mărturisitorilor.

Pe site-ul oficial al campaniei, www.sfintii-inchisorilor.ro, se va face o bibliotecă digitală care va pune gratuit la dispoziţie cărţi esenţiale din literatura închisorilor. Blogg-er-ii şi web-master-ii pot susţine această campanie prin promovarea logo-ului campaniei.

Campania are un caracter apolitic.

Este foarte important ca această campanie să coaguleze cât mai bine persoanele, grupările şi asociaţiile care conştientizează nevoia recunoaşterii valorii jertfei noilor mărturisitori.

Pe data de 1 decembrie 2008 va fi făcută publică lista principalilor susţinători ai acestei campanii (asociaţii, personalităţi, publicaţii, edituri, clerici, mănăstiri, schituri).

Iniţiatori: Danion Vasile (Director Editura Areopag), Gigel Chiazna (Web-master sfintii-inchisorilor.ro), Laurenţiu Dumitru, Răzvan Codrescu (reprezentant Editura Christiana şi Revista Puncte cardinale), Romeo Petraşciuc (director Editura Agnos), Florin Bulică (Web-master ortodoxradio.ro ), Claudiu Târziu (Revista Rost), Răzvan Bucuroiu, Mircea Platon.

De ce nu canonizam sfintii inchisorilor?

De ce nu canonizam martirii anticomunisti? from bogdan ionescu on Vimeo.

Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor

Valeriu Gafencu.1
Vezi mai multe video din Film »



Valeriu Gafencu.2
Vezi mai multe video din Film »

Despre un cuvânt lipsit de conţinut: democraţie

Pentru a ascunde cât mai bine manevrele politice şi financiare, nişte minţi diabolice s-au servit de cea mai spectaculoasă, dar şi cea mai hilară idee pe care au reuşit să o infiltreze în minţile oamenilor în ultimii 200 de ani. Ea poartă un nume extrem de cunoscut: DEMOCRAŢIA. Noţiunea în sine nu valorează nimic, cu toate acestea e piesa de rezistenţă a unui discurs gol de conţinut. Aparent jocurile politice ascunse şi marile interese financiare şi de putere sunt la mâna alegătorilor. Se creează în acest fel iluzia liberei alegeri. Democraţia are doar aparenţa unui aspect benefic, de fapt permite manifestarea celor mai mari abuzuri şi conflicte. S-a creat falsa impresie că oamenii sunt ajutaţi. În realitatea ceea ce se întâmplă este slăbirea filonului tradiţiilor strămoşeşti, aplatizarea sau chiar ignorarea adevăratelor valori şi simboluri, pervertirea sufletelor şi otrăvirea simţirii pentru generaţiile tinere cu idei false, minciuni şi cu tentaţia diverselor vicii. Este încurajată şi proliferată sexualitatea în formele sale cele mai aberante şi pornografia până la limite inimaginabile, deoarece s-a constatat că forţa şi virilitatea bărbatului, precum şi sensibilitatea şi intuiţia femeii sunt confruntate cu astfel de practici rele. În aceste condiţii omul devine labil, cedează mult mai repede tentaţiilor şi poate fi controlat extrem de uşor. Toate acestea sub umbrela unui concept prezentat într-o notă foarte pozitivă: democraţia.
Vă invit să analizăm cu grijă ceea ce citim şi să alegem informaţia de valoare dintr-o mare de minciuni.

Colin Powell Endorses Barack Obama for President

Profesorul Paulescu despre problemele financiare

Cred că în acest moment al mult discutatei crize financiare, textul pe care îl voi reda în continuare şi care aparţine tot profesorului Paulescu va explica elemente importante din perioada primului război mondial pe care le reîntâlnim şi acum:

MONEDA HÂRTIE. În timpul războiului, Guvernul a recurs la o rechiziţionare deghi­za­tă, sau, mai bine zis, la o spoliere ascunsă, care a nenorocit ţara întreagă, dând-o înapoi cu cel puţin o jumătate de veac

Iată despre ce este vorba. În ziua de 14 august 1916, când am declarat război, moneda le­gală românească a fost fal­sificată.[1] Leul, parţial garantat cu aur, a fost înlocuit cu un leu de hârtie, fără garanţie, adică fără valoare. Statul a realizat astfel o rechiziţionare tacită şi ne­li­mi­ta­­tă sau, mai bine zis, a impus tuturor cetăţenilor un impozit indirect, egal cu valoarea în aur a bi­letelor pe care le-a emis printr-o anumită bancă.[2] Această falsificare a monedei a avut efec­­te dezastruoase, incalculabile.

I. Rezultatul de căpetenie al sofisticării leului este deprecierea lui în străinătate. Astfel, în Elveţia, el a ajuns să nu mai valoreze decât 7 centime. Şi această depreciere se menţine, ba chiar se accentuează din ce în ce.

În acelaşi timp, s-a produs o scumpire progresivă a tu­turor mărfurilor, ale căror preţuri au ajuns la cifre fabuloase.[3]

Scumpirea generală tinde să crească la infinit, pe măsură ce leul hârtie se apropie de zero, care este valoarea lui naturală. El ar fi coborât mai mult la acest termen fatal, dacă statul, vrând să-i împiedice pe oameni să moară de foame, nu ar fi impus un preţ maximal grâului. Ei bine, acest preţ maxi­mal a fixat valoarea actuală a leului hârtie, care valorează nu 0,35 grame aur, ci un kilogram de grâu.[4]

Iar, în ziua în care statul va fi obligat să suprime preţurile maximale, valoarea acestei pse­udomonede va deveni nulă, ca aceea a asignatelor Revoluţiei Franceze.[5]

Dar stabilirea unui preţ maximal al grâului are, prin ea însăşi, grave inconveniente. Ea loveşte mai ales în ţăranii agricultori, de-abia împroprietăriţi, care, în mare parte, au şi re­nun­ţat să mai muncească pământul, preferând să facă pe cărăuşii. De astfel, în multe judeţe, ei nu­tresc astăzi vitele cu grâu şi nu mai seamănă decât orz şi ovăz, care nu sunt izbite de preţuri ma­ximale. In chipul acesta, în curând nu vom mai avea pâine. Ceasornicul economic se opreş­te când un lucrător neîndemânatic îi deranjează o rotiţă. Este deci indispensabil să se dea li­ber­tate întreagă comerţului cu cereale.

O altă consecinţă fatală a deprecierii leului este urca­rea salariilor, ce trebuie sporite în ra­port cu scumpirea ali­mentelor şi a mărfurilor indispensabile vieţii. Această urcare este im­pe­rios reclamată de toţi muncitorii şi de toţi funcţio­narii publici sau privaţi, care trăiesc numai din leafă.

Or, pe când mărfurile s-au scumpit de zece ori, lefurile au fost mărite numai de trei sau de patru ori. Aşa de exemplu, un lucrător sau un slujbaş, care înainte de război avea 100 lei pe lună şi care azi ar trebui să aibă 1000 lei pe lună, nu primeşte decât vreo 400 lei, cu care nu poate să se întreţină el şi familia lui. De aici rezultă nemulţumiri şi chiar revolte; ele se traduc prin greve ce se ţin lanţ de la încheierea păcii; prin căutarea de mijloace lăturalnice care să în­les­nească traiul, ca mita, furtul, frauda etc; în sfârşit, printr-o jenă sau o sărăcie generală, care se apropie din ce în ce de mizeria neagră. De astfel, mulţi funcţionari părăsesc slujbele statului şi intră în întreprinderi particulare, unde sunt suficient retribuiţi.

II. În plus de aceste triste efecte ale deprecierii mo­nedei, s-a produs „o considerabilă de­pla­sare de averi între indivizi, fără alt motiv şi fără alt folos decât acela de a masca im­po­zi­tul".[6]

Într-adevăr:

Toate contractele cu termen (de ipotecare, de arendare, de închiriere etc.) sunt viciate prin faptul că debitorii pot plăti datoriile făcute în lei-aur cu o monedă calpă, adică lei-hârtie.

De asemenea, toţi proprietarii de moşii sau de case, care, nepricepând şarlatania, şi-au vân­dut imobilele, s-au pă­călit, căci au dat valori reale pe nişte petice de hârtie.

III. Dar statul devine odios când, condus de dema­gogi, care sunt foarte darnici cu ce este al altuia, comite un adevărat abuz de putere, impunând moneda falsificată de el la închirieri sau la vânzări. El îi dezbracă astfel de averi pe cei mai activi şi mai de seamă cetăţeni, care prin muncă, cum­pătare şi economie şi-au zidit o căsuţă sau şi-au agonisit un petic de pământ, dar care, având neşansa de a fi prea puţini, sunt sacrificaţi numărului, ce singur contează în alegeri.

Şi nu uitaţi că el nu se atinge de capitalurile îmbogăţiţilor de război.

---

[1] Al. Perieţeanu, Efectele suprimării Constituţiei şi monedei legale asupra pro­ducţiei averilor, Bucureşti 1920. Idem, Efectele măsurilor excepţionale asupra industriei naţionale, Bucureşti, 1920Moneda este instrumentul schimbului. Ea tre­buie să fie din aur, deoarece singur aceste material, inalterabil, are o valoare fixă şi universală. Astfel, un leu românesc valorează cât 0,35 grame de aur. Pentru a înlesni transmisibilitatea, statul emite bilete de bancă, garantate printr-un depozit de aur în Tezaurul ţării. Aceste bilete pot fi schimbate în aur, la cerere. Dar statele, pentru a-şi spori artificial averea, au inventat biletele de bancă parţial garantate printr-un depozit de aur care nu reprezintă decât a treia parte a sumei înscrise pe bilete. Astfel, banca emitentă ia dobânda la o valoare de trei ori mai mare ca aceea a aurului pe care îl are în depozit. În timp de război, ca să facă faţă cheltuielilor care sunt enorme, statele au pus în circulaţie biletele care nu sunt garantate de nici un depozit de aur. Iar băncile emitente percep pentru aceste bilete aproape aceeaşi dobândă ca pentru cele parţial garantate. În realitate, biletele negarantate nu au nici o valoare.

[2] Ca o culme a nenorocirii, ruşii au făcut deja aceeaşi operaţiune în Basarabia, iar austriecii au realizat-o în Bucovina şi în Transilvania. Mai târziu, germanii au efectuat-o încă o dată, după români, în Muntenia ocupată. Şi nu suntem singuri băgaţi în asemenea încurcătură. Francezii plătesc şi ei valută. Dar culmea este atin­să de Rusia sovietelor, care a emis până acum suma fantastică de 875 de miliarde de ruble (Universul, 8.X.1920).

[3] Astfel, un kilogram de zahăr, care înainte de război costa un leu şi 25 de bani, astăzi se vinde cu 60 de lei. Un kilogram de untură de porc, de la un leu şi 80 de bani, a crescut la 30 de lei. Un kilogram de carne de vacă. de la 70 de bani, a urcat la 20 de lei. Un pui de găină, care înainte costa 50 de bani, se vinde astăzi cu 20 de lei. Un ou care înainte de Paşti se cumpăra cu 3 bani, astăzi nu îl cumperi nici cu 2 lei. Un kilogram de sare, de la 15 bani a ajuns la 3 lei. O cutie de chibrituri, de la 5 bani, la 50 de bani. O pereche de ghete, de la 25 de lei, la 1000 de lei. Hainele, de la 120 de lei, la 3000 lei. Un palton de iarnă, de la 150 de lei, la 5000 lei. O rochie, de la 300 de lei, la 1000 lei etc.

[4] Astăzi, preţul unui vagon de 10.000 kg de grâu este de 10.000 lei-hârtie.

[5] Paulescu, Instincte sociale etc, p. 160.

[6] A. Perieţeanu, Efectele suprimării Constituţiei etc, p. 36.

Pauza de lectură

Pentru cei interesaţi în a înţelege lumea politicului din perspectivă sociologică le recomand două cărţi clasice ale marelui profesor Dimitrie Gusti:

Partidul politic- Sociologia unui sistem al partidului politic în Opere, vol. IV

Doctrinele partidelor politice

Despre biserică cu prof. dr. Nicolae Paulescu

Aflându-ne într-o zi de sărbătoare m-am întors cu gândul la una din scrierile dragi mie şi anume cartea profesorului Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei. Cartea se numeşte Cele patru patimi şi remediile lor.
Îmi permit să redau în cele ce urmează un fragment din această profundă scriere, de o excepţională analiză. Fragmentul pe care doresc să îl redau se referă la ce se face în biserică:

Liturghia sau slujba bisericească ordinară a fost întocmită în Orient încă din veacul al IV-lea de doi iluştri dascăli ai creştinătăţii: Vasile cel Mare - episcopul Cezareei şi Ion Gură de Aur - patriarhul Constantinopolului. Ea este identică în fond cu cea din timpul apostolilor. Prin urmare, în biserică, asistaţi la o ceremonie instituită acum 2000 de ani. Ce satisfacţie ex­tra­­ordinară, pentru iubitorii de datini vechi!

Liturghia antică cuprindea două părţi:

1. Prima parte era numită „liturghia catecumenilor" şi era ascultată şi de „cei chemaţi", ce aşteptau botezul. Ea era compusă din:

a. cântări de psalmi, care au fost înlocuite mai târziu prin rugăciuni^[1] pentru autorităţi şi pentru popi (ectenii);

b. din citirea epistolelor trimise de apostoli, ce se aflau aiurea;

c. din citirea unor bucăţi din Evanghelie. Ea se termina prin tripla invitaţie: „Cei che­maţi, ieşiţi!"

2. A doua parte era liturghia credincioşilor. În ea jertfea „Mieluşelul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii". Ea începea prin primirea darurilor, adică a ofrandelor pâinii şi vi­nu­lui, ce erau aduse de popor, pentru înfăptuirea jertfei. Pe urmă, după ce se spunea Crezul, pre­o­tul striga cu glas tare: „Sus să avem inimile!" Iar poporul, îngenunchind, cădea cu faţa la pă­mânt. Momentul suprem era aproape. Atunci, într-o tăcere ce înfioară, se auzeau răsunând, la altar, cuvintele divine: „Luaţi, mâncaţi!" După recitarea rugăciunii dum­nezeieşti „Tatăl nos­tru", preotul şi toată asistenţa „se împărtăşau", adică luau parte la sacrificiul ce izbăveşte de pă­cate. Iar ceremonia se termina printr-o „Binecuvântare". Astfel a fost liturghia în vechime şi tot astfel ea a rămas până în zilele noastre.^[2]

Dar, în Biserica românească, solemnitatea jertfei su­blime nimicite... de nişte nemernice babe, ce îşi găsesc de lu­cru să se închine la icoane, ba să aprindă lumânări şi se fâţâie de colo până colo, tocmai când atenţia este mai încordată. Pre­oţii tolerează aceste obiceiuri revol­tă­toa­re, căci poate nu îşi dau seama de importanţa actului ce săvârşesc. Ar fi mai bine ca episcopii şi mitropoliţii să intervină şi să pună capăt aces­tor nereguli diavoleşti.

În rezumat, omenirea, prin patimile ce au năpădit-o, se numeşte „Bunătatea infinită". Că­­dem din nou într-o greşeală identică cu cea originară, de care am fost răscumpăraţi prin bo­tez, şi suntem nevoiţi să ne refugiem în sânul Celui ce, având milă de noi, se jertfeşte pentru ier­tarea păcatelor noas­tre. Lăcaşurile sunt însă pustii. În asemenea împrejurare, Dumnezeu îşi re­trage Mâna-I Sfântă de deasupra noastră şi, prin criza socială, prin războiul mondial, su­fe­rim efectele cumplite ale acestei părăsiri, ce ne poate fi fatală.

Trebuie, prin urmare, să mergem la biserică.

Este un text de o mare actualitate şi care ar trebui să ne pună pe gânduri.

---

^[1]Aceste rugăciuni sfârşeasu prin: „Domnului să ne rugăm", iar poporul răspun­dea: „Doamne, fie-ţi milă de noi!"

^[2]Pe lângă rolul de altar de sacrificiu. Biserica îl mai îndeplineşte pe acela de ora­toriu, de unde rugi fierbinţi se înalţă zi şi noapte spre Tronul Celui Etern. Ea a întocmit rugăciunile dimineţii (utrenia), rugăciunile serii (vecernia), rugăciunile nopţii (mezo-noptica) etc., care se aud complete mai ales în mănăstiri.

Calităţile liderului politic

Ne aflăm în plină campanie electorală. Vedem peste tot în jurul nostru o serie de afişe electorale, fiecare din ele prezentând scena politică din România actuală. Dar trebuie să facem deosebirea dintre un lider autentic şi unul fals. Îmi propun ca în această postare să fac o mică analiză a liderului politic şi în special să aduc în atenţie calităţile pe care acesta ar trebui să le aibă
Politica în traducere înseamnă a promite. Politica este o meserie grea, care presupune următoarele principii: omul politic trebuie să fie caracterizat de idealuri şi sentimente nobile; trebuie să cunoască în detaliu şi absolut corect istoria neamului; să posede cunoştinte de drept, sociologie, psihologie; să ştie cum se păstrează un stat suveran, independent şi unitar; să fie un gospodar model cu averea personală. Liderii politici trebuie să fie de tip realist, capitalist.
Liderul politic trebuie să fie o persoană cu un minim de calităţi specifice: cultură generală solidă; cultură economică, juridică, psihologică; o bogată experienţă de viaţă; vocaţie (zestre nativă). Temperamentul cel mai potrivit este tipul sangvinic flegmatic (puternic, echilibrat): activ, energic, echilibrat în gândire şi acţiune; ponderat, sociabil, adaptabil la situaţii noi; sentimental în limite raţionale; stăpân pe sine, deschis la dialog; ferm şi stabil în păreri şi decizii; capabil de a lua hotărâri juste în timp optim; cinstit, înzestrat cu spirit justiţiar.
Educaţia sa joacă de asemenea un rol extrem de important şi poate influenţa trăsăturile temperamentale. Trebuie să fie ambiţios în direcţia normală şi să îşi însuşească o serie de cunoştinţe specifice profesiei alese: politologie, economie, psihologie, sociologie, diplomaţie, drept.
Studiaţi atent scena politică românească şi încercaţi să observaţi dacă existe astfel de persoane. Vă invit să ne întoarcem cu gândul în istoria politicii româneşti şi să găsim modele!

Ţară caută Prim Ministru

Via Cristi Manafu am aflat de existenţa unui anunţ mai aparte de recrutare. Şi anume de un anunţ de recrutare pentru Prim Ministru. Vă invit să vizualizaţi anunţul aici. Până acum au aplicat 31 de persoane, numărătoarea continuă.