Monday, September 22, 2014
Thursday, September 18, 2014
Reforma BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI
Diagnosticul specific situaţiei actuale
- BNR se amestecă astăzi, în baza strategiei macroeconomice, în prea multe aspecte ale economiei naţionale.
- Experţii BNR au recomandat utilizarea unor politici de dobânzi bancare exorbitante, ceea ce a condus la o inflaţie cronică în perioada 1990-2000, la o depreciere permanentă a leului în raport cu dolarul şi moneda euro şi la creşterea preţurilor.
- BNR permite funcţionarea sistemului bancar pe baza principiului rezervei fracţionare, având ca rezultat: acordarea de către bănci a unor credite monetizate sau nominale sau pure, acoperite numai de o fracţiune mică de rezerve oficiale; mărirea în mod automat a circulaţiei monetare, a inflaţiei şi a economiilor forţate; şi generarea unei instabilităţi financiare, economice şi sociale însoţită de şomaj.
Scopul reformei - fundamentarea activităţii BNR şi a întregului sistem bancar pe baza condiţiilor de echilibru general stabil şi asigurarea stabilităţii monetare.
Obiectivele reformei

- eliminarea şi interzicerea utilizării unei constrângeri relevante la nivelul organizării sistemului bancar, prin folosirea rezervei fracţionare şi a etalonului monetar-hârtie, prin Constituţia României;
- asigurarea introducerii etalonului monetar-marfă (aur), a banilor reali şi a creditelor reale pentru economia naţională;
- implementarea noii reforme monetare şi a sistemului bancar.
Soluţia propusă
- Conceperea unui nou statut pentru BNR, care să prevadă precis noile sale funcţii:
• emiterea monedei oficiale acoperită în aur sau diverse produse naţionale, atunci când şi cât cere economia naţională;
• păstrarea la paritate a valorii leului extern şi intern în circulaţie pe piaţa internă;
• păstrarea la paritate oficială a valorii leului extern pe piaţa internaţională;
• păstrarea unei neutralităţi stricte faţă de bugetul statului şi faţă de activitatea băncilor private, naţionale sau străine;
• interzicerea ca BNR să emită monedă de hârtie sau de credit, sub orice formă, în contul statului sau al băncilor private;
• îndeplinirea în condiţii cât mai bune a funcţiilor monetare neutrale pentru economia naţională;
• construirea unor magazii speciale printr-o emisiune de obligaţiuni ale BNR, cu dobândă fixă, amortizate în curs de 30 de ani şi stabilirea produselor naţionale standardizate pentru fiecare judeţ;
• administrarea eficientă a unor magazii speciale destinate conservării şi păstrării produselor alese pentru acoperirea leului intern; astfel, metoda de lucru a acestor magazii speciale va consta în următoarele:
- Cine are nevoie de mai multă monedă în circulaţie, va lua unul dintre produsele standardizate selectate pentru a servi drept acoperire monetară şi îl va prezenta la Filiala BNR din judeţ pentru a fi monetizat.
- Filiala BNR va înmâna depunătorului suma corespunzătoare în bancnote liber convertibile în acel produs, minus o comision de conservare, calculat la valoarea produselor depozitate. Acestea vor circula pe piaţă ca monedă oficială şi vor înlocui creditul bancar nominal, monetizat astăzi de BNR împreună cu băncile private.
- Deosebirea dintre bancnotele liber convertibile în produse şi bancnotele create de BNR şi băncile private astăzi, este fundamentală: primele bancnote şi depozite sunt acoperite, adică reprezintă o creştere a producţiei, deci a avuţiei naţionale, a venitului populaţiei şi evident a locurilor de muncă. Acestea nu sunt şi nu pot fi inflaţioniste sau deflaţioniste; bancnotele şi depozitele din a doua categorie nu reprezintă în sine o creştere a avuţiei naţionale, a producţiei, a venitului naţional şi al locurilor de muncă, deoarece aceste bancnote şi depozite nominale pot fi întrebuinţate pentru speculaţii pure la bursă sau în comerţul obişnuit. Aceste bancnote sun inflaţioniste sau deflaţioniste, în funcţie de circumstanţe.
- Constituirea unui Consiliu Naţional Bancar, compus din 9 membri (cu câte un reprezentant din cadrul: BNR, Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, Comerţul exterior, Parlament, Camera de comerţ şi industrie, băncile comerciale, un profesor universitar care predă cursul de Finanţe-Bănci-Burse) şi care să asigure supravegherea activităţii întregului sistem financiar-bancar;
- Sistemul financiar-bancar privat urmează să îndeplinească o funcţie socială – aceea de a servi cetăţenii ţării, în schimbul unei indemnizaţii normale, iar nu să-l exploateze în căutarea unor profituri nelegitime; astfel:
• se va interzice prin lege şi se va pedepsi sever, monetizarea de credit sub orice formă, adică deschiderea de conturi sau acordarea de împrumuturi făra a poseda întreaga sumă în moneda oficială;
• conturile bancare la vedere trebuie să fie acoperite 100% în moneda oficială;
Avantajele aplicării reformei
- Construirea şi întreţinerea magaziilor speciale pentru conservarea produselor naţionale standar-dizate, va impulsiona activitatea multor intreprinderi furnizoare de materiale şi de construcţii şi implicit va conduce la crearea a mii de locuri de muncă în fiecare judeţ.
- Utilizarea de bancnote şi depozite acoperite 100%, oferă avantaje pur sociale. Astfel, când se produc secete sau catastrofe, atunci cei care posedă bancnote sau depozite la vedere emise de Filiala BNR din judeţul lor, le prezintă imediat la Magazia specială şi primeşte în schimb produsele respective.
- Utilizarea monedei interne acoperite 100% în diverse produse naţionale, elimină complet creditul nominal, monetizat de bancă şi contribuie la rezolvarea şomajului şi la redresarea economiei naţionale.
- Garantează stabilitatea preţurilor pe piaţa internă.
- Elimină din rădăcină cauzele ciclurilor economice şi a crizelor economice şi financiare recurente.
- Asigură stoparea inflaţiei, a expansiunii creditelor şi a apariţiei erorilor de anticipare ale antreprenorilor.
- Eliminarea exploatării oamenilor prin sistemul bancar.
- Protejează economia naţională împotriva oricărei crize economice şi financiare din afara ţării.
Wednesday, September 17, 2014
Friday, September 12, 2014
Reforma electorală în România
Diagnosticul specific situaţiei actuale:
- Experienţa acumulată în întreaga lume ne relevă faptul că sistemul electoral proporţional utilizat în alegeri este defectuos şi generator de instabilitate politică, de conflicte între partide şi membrii lor;
- Sistemul electoral proporţional a condus la proliferarea numărului de partide şi mişcări politice, la guvernări defectuoase;
- Tutela statului în viaţa economică şi socială dincolo de limita statului de drept, a generat dezechilibre majore în economia naţională şi a încurajat corupţia politică.
Scopul reformei - Asigurarea stabilităţii politice şi a unei guvernări eficiente pe durata unei perioade legislative de patru ani.
Obiectivele reformei:
- Reducerea radicală a costurilor de guvernare.
- Introducerea unui sistem electoral pluralist şi majoritar cu circumscripţii uninominale, fără prag electoral şi cu un Parlament unicameral pur (care este specific statelor naţionale unitare şi societăţilor mai omogene, pe când cel bicameral este specific statelor federale şi societăţilor pluraliste), dominat de un partid majoritar şi de un guvern unipartit.
- Elaborarea unei noi Constituţii a României compatibile cu economia socială de piaţă funcţională.
- Asigurarea unui cadru optim pentru aplicarea Planului de reformă integrală şi de structură „ARMONIA”.
Dimensiunile noului sistem electoral (Lijphart, 1999)
- Organizarea unui referendum naţional pentru schimbarea legii electorale pentru alegerile parlamentare şi locale şi pentru introducerea unui sistem de guvernare/republică prezidenţială.
- Parlamentul României, unicameral pur va fi ales conform sistemului pluralist şi majoritar cu circumscripţii uninominale. Sunt posibile două formule electorale: în formula electorală pluralistă, candidaţii admişi în Parlament sunt cei care au obţinut cele mai multe voturi (fie o majoritate, fie o pluralitate), iar în formula majoritară se cere o majoritate absolută de voturi. În acest caz, poate fi necesar un scrutin suplimentar între primii doi candidaţi, dacă aceştia nu au acumulat o majoritate absolută în primul tur de scrutin.
- Circumscripţia electorală uninominală va fi judeţul, iar pentru Bucureşti vor fi atribuite 6 circumscripţii.
- Numărul maxim de mandate de parlamentar atribuite unei circumscripţii uninominale (CU) va fi trei. Deci, Parlamentul României va avea maxim 141 parlamentari.
- Numărul de mandate de parlamentar dintr-o circumscripţie electorală = Numărul de alegători cu drept de vot din CU / (3 * (Numărul de alegători cu drept de vot din ţară / 141))
- Alegătorul va vota în mod categoric un singur candidat aparţinând unui singur partid.
- Guvernul va fi format de partidul care a obţinut cel mai mare număr de mandate de parlamentari şi va fi un guvern unipartit al unei majorităţi minime. Preşedintele ales al României va fi simultan şeful statului şi prim-ministru al guvernului. Guvernul va avea maxim 9 ministere, care vor fi conduse de un ministru, fără secretari de stat şi cu doar un director general. Parlamentarii nu vor putea să fie membrii ai guvernului.
- Parlamentarii vor putea să deţină maxim două mandate în Parlament!
- Pentru primele două alegeri parlamentare de la adoptarea noului sistem electoral, se va introduce obligativitatea participării la vot a tuturor cetăţenilor cu drept de vot!
- Noua lege electorală nu va accepta nicio prevedere specifică sistemului proporţional şi va interzice traseismul politic, participarea în alegeri a partidelor constituite pe criterii etnice mandatele pentru minorităţi şi a coaliţiilor de partide!
- Constituţia României va trebui să specifice următoarele situaţii speciale când se va apela în mod obligatoriu la referendum naţional:
• Când se doreşte modificarea Legii electorale, Legii Referendumului, Legii Curţii Constituţionale, Legii Avocatului Poporului şi a Constituţiei României.
• Pentru protejarea mediului natural şi uman (de ex. cazul Roşia Montană, gazele de şist, platforma Mării Negre etc.).
• Când deciziile Uniunii Europene ar afecta suveranitatea şi integritatea teritorială a României, siguranţa cetăţenilor români.
• Pentru aprobarea contractării unor împrumuturi externe peste un anumit plafon 3% * PIB) şi a unor investiţii de interes naţional, regional sau judeţean peste un anumit plafon.
• Când guvernul doreşte să utilizeze un buget de stat dezechilibrat (cu deficit) sau când doreşte să apeleze la mecanismul inflaţiei ca măsură politică.
• Deciziile pentru aprobarea modificării situaţiilor menţionate mai sus se vor lua cu o majoritate de 3/4 din numărul total de votanţi.
Avantajele aplicării reformei
- Favorizează concentrarea forţelor/mişcărilor politice în 2-3 partide politice puternice, ajungându-se în scurt timp la un sistem politic bipartit eficient. Sistemul electoral uninominal cu majoritate absolută garantează stabilitatea politică şi asigură o guvernare eficace, fără crize sau şantaje politice.
- În cadrul sistemului de guvernare prezidenţială este garantată o stabilitate de grad înalt a guvernului, se asigură independenţa preşedintelui faţă de legislativ şi o democraţie de o calitate superioară.
- Se va elibera o resursă financiară importantă care va putea fi utilizată în educaţie, sănătate şi cultură.
- Partidele politice vor fi încurajate să-şi promoveze elitele, adică oamenii cei mai buni.
- Politica partidelor va gravita mai mult în jurul problemelor sociale şi economice, cu scopul asigurării bunăstării tuturor cetăţenilor şi pentru respectarea demnităţii umane.
- Astfel, vor fi eliminaţi partenerii de guvernare de tip toxic, oportunist şi şantajist, din oricare guvernare care se doreşte a fi stabilă şi fără crize.
- Cetăţenii vor fi încurajaţi să participe responsabil la deciziile cu caracter critic pentru ei şi ţară, punându-se astfel bazele unei democraţii participative asemănătoare celei din Elveţia. Percepţia lor faţă de instituţiile statului, faţă de Parlament şi Guvern, se va modifica în bine şi aceştia vor fi convinşi că ele există doar pentru slujirea lor! Se poate ajunge la o adevărată guvernare pentru popor, care să fie în concordanţă cu preferinţele poporului, şi abandonându-se astfel, satisfacerea unor grupuri de interese aşa cum se întâmplă în actualul sistem electoral proporţional.

Misiunea – Construirea unei noi ordini social-economice, de armonie socială, de echilibru şi cu un grad înalt de bunăstare pentru toţi cetăţenii României – economia socială de piaţă funcţională.
SCOPUL – Realizarea binelui comun al tuturor (a binelui unei societăţi maturizate), a unităţii, solidarităţii, a păcii sociale şi prevenirea exceselor politice dictatoriale.
Obiectivele:
- Introducerea în economia naţională a unui regim de echilibru general stabil, prin luarea în consideraţie în mod simultan a tuturor dezechilibrelor şi prin aplicarea tot simultan a tuturor reformelor necesare.
- Fundamentarea planului de reformă integrală şi de structură pe principiile economice şi financiare sănătoase, cunoscute de economiştii clasici şi în deplin acord cu respectarea demnităţii umane.
- Înlăturarea pe cale paşnică a viciilor sociale ale capitalismului, întărirea virtuţilor sale sociale şi asigurarea unui grad înalt de bunăstare sigură pentru toţi cetăţenii.
- Asigurarea îmbinării organice şi a respectării realizării simultane a idealurilor dragi poporului român: de libertate, justiţie socială şi stabilitate financiară.
- Împlinirea unei misiuni istorice – eliberarea oamenilor de controalele şi presiunile zilnice, exercitate de birocraţia guvernamentală, de exploatarea celor mulţi prin sistemul bancar şi prin speculaţiile pure cu mărfuri, resurse naturale, valută şi valori mobiliare.
- Reechilibrarea instituţiilor de bază ale economiei naţionale şi realizarea unui sistem de pieţe libere, juste, mai umane şi stabile.
- Promovarea unui nou stil de viaţă, prin care să ne gândim mai mult la oamenii de lângă noi, decât la câştigurile materiale personale.
- Restabilirea normalităţii!
Soluţia propusă
- Reforma integrală şi de structură este o operaţie chirurgicală monetaro-economică menită să îndepărteze toate elementele şi practicile comerciale care generează dezechilibre şi să adauge elemente de echilibru care lipsesc, astfel încât să întregească un sistem unitar de echilibru general stabil, care va funcţiona normal începând cu ziua aplicării lui. Soluţia propusă este o sinteză nouă în ştiinţa economică şi practică, între clasicismul echilibrelor şi globalismul monetariştilor, pornind de la soluţii bazate pe realităţile actuale şi pe situaţiile previzibile ale realităţilor potenţiale.
- Regimul de echilibru general stabil al economiei naţionale va fi îndeplinit de drept:
• dacă toate pieţele sunt libere şi deschise (orice formă de monopol privat sau public, naţional sau străin este neutralizată total), adică sunt guvernate de competiţia pură (adică, este interzisă orice formă de monopol sau de oligopol!);
• dacă toate preţurile şi veniturile sunt exprimate numai în monedă acoperită 100% (în aur sau în produse naţionale standardizate);
• şi dacă toate celelalte instituţii economice şi financiare (adică, cadrul instituţional şi juridic este adecvat) sunt în concordanţă cu competiţia pură şi cu moneda acoperită.
Sistemul de echilibru general stabil va avea patru mecanisme de autoreglare, care acţionează continuu, astfel încât balanţa de plăţi externe (de comerţ, de capitaluri şi de mişcări de aur) să nu acumuleze nici deficite şi nici surplusuri, ci să aibă mereu tendinţa de a se apropia de o poziţie de echilibru stabil, cu fluctuaţii naturale simple şi finite: oscilaţiile normale în cursul de schimb; punctul de intrare şi ieşire a aurului; oscilaţiile normale în ceea ce priveşte rata dobânzii; oscilaţiile normale în ceea ce priveşte paritatea puterii de cumpărare a leului de aur pe pieţele interne şi externe.
- Economia socială de piaţă va fi fundamentată pe trei piloni principali (Mureşan, 2003, pp. 133-137):
• Economia de piaţă liberă – care reprezintă sfera vieţii sociale în care se produce în mod nemijlocit bogăţia naţională (bunuri materiale, spirituale şi de profit). Aceasta funcţionează în baza principiilor de libertate şi responsabilitate (libertatea economică, proprietatea asupra mijloacelor de producţie, competiţia deplină, stabilitatea monedei naţionale (inflaţie zero), constanţa şi prezibilitatea politicii economice).
• Ordinea socială – funcţionează datorită libertăţii în comun şi a minimului social absolut de solidaritate şi se implementează prin legi şi instituţii specifice, pe baza justiţiei sociale şi economice şi a binelui comun.
• Ecologia – se bazează pe principiul responsabilităţii omului faţă de mediul înconjurător, care este perceput ca o creaţie a lui Dumnezeu.
- În acest scop, vor fi introduse şi aplicate simultan, în aceeaşi zi, următoarele reforme:
• Reforma sistemului politic
• Reforma monetară
• Reforma Băncii Naţionale a României
• Reforma sistemului bancar
• Reforma burselor
• Reforma socială
• Reforma administrativă şi a bugetului de stat
• Reforma sistemului de educaţie
• Reforma sistemului de sănătate
• Reforma ecologică.
- Este obligatoriu, ca în Constituţia României să fie incluse câteva articole specifice referitoare la ordinea economică, monedă, bănci, burse, buget şi finanţele statului (Constituţia economică), astfel încât politicienii aflaţi la putere, să nu mai poată manipula în mod arbitrar destinele naţiunii şi să fie blocată posibila întoarcere la dirijismul keynesist şi la cel dictatorial socialist!
Anghel Rugină despre « Marea Transformare »
"...Gândirea economicà a veacului al 20-lea a fost dominată în Apus de doctrina lui Keynes iar în Răsărit de doctrina lui Marx. Doctrina lui Marx în Răsărit a căzut din cauza Principiului Imposibilităţilor în Practica Economică. Doctrina lui Keynes va cădea şi ea în secolul ce urmează tot din cauza aceluiaşi Principiu al Imposibilităţilor în Practică, deşi se va derula altfel decât la Răsărit.
La începutul Noului Mileniu va avea loc « Marea Transformare » (The Great Transformation). Este foarte greu de prezis până la urmă pentru că lupta dintre diferite forţe nu se dă în câmp deschis. Pe de o parte e spiritul mercantil, conservativ de status quo pentru regimul capitalist reprezentat prin conducerea marilor întreprinderi comerciale şi financiare la nivel naţional si internaţional, care are încredere în doctrina economică rămasă de la Keynes, deşi bariera principală se află în Principiul Imposibilităţilor în Practică.
Pe de altă parte se află spiritul reformist reprezentat prin intelectuali si profesionişti, mai mult sau mai puţin de stânga, unii ajunşi deja în posturi de răspundere în mai toate organizaţiile internationale. Acestia agită teza că problemele sunt acum la nivel global, dar nu oferă nimic nou în afară de Keynes şi Marx din umbră. Si aici tot Principiul Imposibilităţilor este piatra cea mare care stă în faţa casei.
Eu mă străduiesc de mulţi ani să dovedesc că problemele mari ale timpului nostru nu se pot rezolva nici prin Keynes şi nici prin Marx.
Mai există o alternativă, a treia cale sintetizată în Ecuaţia Cunoştinţei Unificate, adică o sinteză unică între gândirea clasică şi modernă. Prin aplicarea acestei formule am vrut ca România să fie pregătită dinainte pentru « Marea Transformare » şi de la periferie să treacă la « CENTRUL » cel adevărat, curat şi luminos ca să dea un exemplu viu si concret pentru întreaga OMENIRE că este posibil de realizat o societate de economie liberă, justă şi stabilă, visul de împlinit la toate naţiunile şi la toate rasele de pe glob.
Ce altă coroană mai strălucitoare s-ar fi putut pune pe fruntea neamului românesc decât realizarea unui « Miracol Economic » cum n-a mai fost în nici o altă ţară din lume fiindcă cel german şi japonez s-au vestejit deja ?
Dar nici Preşedintele Iliescu şi nici Preşedintele Constantinescu n-au înţeles destinul neamului românesc şi cursul istoriei contemporane.
Şi aceasta a fost cea mai mare amărăciune a vieţii mele ca român şi ca om de ştiinţă." (Anghel Rugină)
Despre depresie
"O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pierdut dimensiunea verticală şi în care omul se desfăşoară numai pe orizontala existenţei, într-o diversitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria adevărată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea deplină a rostului tău ca om şi e strâns legată de înaintarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oamenii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ." (Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa)
Tuesday, September 9, 2014
Friday, September 5, 2014
Planul de reformă integrală și de structură ARMONIA
Tot
ascult și citesc de prea multă vreme tot soiul de aberații care provin
din "puțul gândirii" unor așa-numiți "oameni de stat". Probabil, de stat
degeaba, de pierdut vremea. Niște personaje care ar trebui să ne mai
lase puțin să respirăm aer curat, să folosim propriile creiere. Să
termine cu propaganda, dezinformarea, intoxicarea și toate celelalte
maladii ale comunicării.
Sunt sătul și simt că trebuie să aduc din nou în atenția celor interesați câteva idei care pornesc de la opera unui eminent economist român, academicianul Anghel Rugină, trecut cu niște ani în urmă în lumea celor drepți.
De ce îl ignorați "stimați" politicieni, profesori de economie, academicieni, etc? Mult admirate domn Mugur Isărescu, l-ați tinut de braț pe domnul academician Rugină la începutul anilor 90 și cam atât. Nu ați aplicat nimic din ceea ce ați discutat cu dumnealui!! Stimate domnule ex-președinte Iliescu, cu clasica limbă de lemn pe care o mânuiți cu măiestrie, l-ați întâlnit pe domnul Rugină după ce l-ați ținut pe la uși cu orele... Rușinoș!!!
De ce ideile sale nu prind contur în România contemporană? De ce continuă intoxicarea obositoare cu Keynes și Marx? Acest mare creier a avut o viziune, a creat un sistem, a dorit să redea un rost țării sale.
Vă invit să îi citiți opera din care cu admirație și profund respect îmi permit să citez:
„Strategia macro… este modul de gândire şi de acţiune al guvernelor de la putere aproape în toate ţările de pe glob. Aceasta se datorează influenţei puternice a doctrinei lui Keynes şi nu mai puţin a celei a lui Marx. Ştirile economice şi financiare care vin din Vest, ca şi din Est, din Nord, ca şi din Sud, nu confirmă un succes evident al strategiei macro, ci dimpotrivă, pun sub semnul întrebării direcţia în care merge lumea contemporană, iar unii chiar prezic un cataclism economico-financiar, cu mult mai grav decât cel din 1930”…
„… avem nevoie să ne eliberăm atât de doctrina lui MARX, cât şi de cea a lui KEYNES, dacă vrem să putem rezolva cu succes problemele economico-sociale ale timpului nostru, în particular, problemele reformei în ROMÂNIA”.
… „într-o situaţie de dezechilibru, dacă vrem să rezolvăm o problemă dată, trebuie să aplicăm o soluţie de echilibru general stabil; aplicarea unei soluţii de dezechilibru, nu rezolvă problema dată satisfăcător, ci înrăutăţeşte situaţia”.
„… o economie sănătoasă nu se poate realiza fără o monedă reală, acoperită”.
„… dacă nu se face o reformă monetară pentru a înlocui actualii bani de hârtie şi de credit monetizat prin bani noi, de aur sau argint, şi dacă nu se îndeplinesc celelalte condiţii de echilibru general, atunci se poate prezice cu matematică precizie că rezultatul final va fi un fiasco şi că problemele economice, sociale şi financiare nu vor fi rezolvate satisfăcător”.
„… moneda dintr-o ţară trebuie să fie… integral acoperită, dacă vrem să scăpăm de inflaţie-deflaţie, de şomaj, de deficite în buget şi în balanţa de plăţi internaţionale şi de nedreptăţi sociale pe o scară întinsă”.
„Inflaţia nu se poate rezolva satisfăcător decât prin înlăturarea cauzelor care au produs-o, respectiv moneda de hârtie şi de credit neacoperit”.
„… dacă permitem concurenţa alături sau paralel cu monopolul, atunci este imposibil, să se asigure formarea preţurilor de echilibru, cele mai avantajoase posibile atât pentru producător, cât şi pentru consumator”.
„… ceea ce trebuie schimbat … se referă în primul rând, … la modul de gândire şi la soluţiile oferite în rezolvarea problemelor”.

Monday, September 1, 2014
Tuesday, August 26, 2014
Wednesday, August 13, 2014
Tuesday, August 12, 2014
Wednesday, August 6, 2014
Tuesday, August 5, 2014
Friday, July 25, 2014
Tuesday, July 22, 2014
Monday, July 14, 2014
Thursday, June 26, 2014
Ziua Drapelului Naţional
26
iunie este Ziua Drapelului Naţional. Tricolorul a fost purtat cu
mândrie și demnitate în timpul Revoluției din 1848 din Țara Românească,
la acel timp având inscripționate cuvintele "Dreptate" și "Frăție". Și
în Transilvania, tricolorul a fost fluturat la Adunarea de la Blaj, când
românii ardeleni și-au revendicat drepturile naționale.
Wednesday, June 25, 2014
Sunday, June 8, 2014
Subscribe to:
Posts (Atom)
Si Deus nobiscum, quis contra nos?
Îndrăzneşte să cunoşti!Ducit Amor Patriae
Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să stea cu mâinile în sân. (Edmund Burke)
Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare! (Albert Einstein)
Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O`Toole)
Modestia este, faţă de merit, ceea ce este umbra pentru figurile dintr-un tablou: îi dau forţă şi relief. (La Bruyere)
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot, ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. (Octavian Fodor)
Talent hits a target no one else can hit, genius hits a target no one else can see. (Schopenhauer)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)
We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. (Aristotle)

-page-038.jpg)