Ionuţ Budişteanu - Vârfurile Noii Generaţii

Daphne Koller: What we're learning from online education

Despre adevărata prietenie

Photo Credit: http://www.facebook.com/romanicelebri

Date biografice ANGHEL RUGINĂ- Prof. Emeritus de Economie Politică şi Finanţe Northeastern University, Boston, Mass. USA

S-a născut la 24 mai 1913, în satul Vizureşti, comuna Nicoreşti, judeţul Tecuci.

A urmat Şcoala Comercială Elementară din Tecuci.

A absolvit Şcoala Comercială Superioară din Galaţi, în 1932. Licenţiat al Academiei Comerciale din Bucureşti, în 1936.

A urmat Şcoala Militară de Ofiţeri de Cavalerie în Rezervă de la Târgovişte. În 1938 a intrat la Banca Naţională a României, prin concurs, fiind repartizat la Serviciul Relaţiilor cu Străinătatea, Controlul Importului.

A luat parte la Campania din Răsărit pentru eliberarea Basarabiei. Rănit în lupte, aproape de Chişinău, a fost internat la Spitalul 303 de la Cotroceni, în Bucureşti.

În 1942 îşi trece primul doctorat la Academia Comercială cu prof. Victor Slăvescu, având ca subiect: Viaţa şi opera economică a lui Dionisie Pop Marţian (1829—1865).

În acelaşi an Consiliul Băncii Naţionale decide să-l trimită pentru studii de specialitate la Universitatea din Berlin, Germania.

Din cauza războiului este nevoit să se retragă la Universitatea din Freiburg i.Br., unde lucrează cu celebrul economist german prof. Walter Eucken şi îşi susţine în 1947 un al doilea doctorat în economie şi finanţe, cu subiectul „Geldtypen und Geldordnungen. Fundamente für eine Allgemeine Geld — und Wirtschaftstheorie”, care s-a publicat în 1949. Pe baza acestei cărţi, a fost invitat să ţină prelegeri la Universitatea din Portland, Oregon, USA, unde a funcţionat între 1950—1952.

În 1953 a făcut cercetări ştiinţifice la Library of Congress, US Treasury Department, International Monetary

Fund şi World Bank.

În 1954 a fost invitat să ţină prelegeri la Niagara University, New York, unde a stat până în 1958.

În 1958 se căsătoreşte cu d-na Aurelia Pantea, originară din Sibiu. Se mută la Northeastern University din Boston, unde rămâne până în 1986, cînd iese la pensie.

În 1965 este numit preşedinte al Comisiei de Experţi Economici pentru statul Massachusetts, post pe care îl de-ţine până în 1970, în afară de cursurile ţinute la Universitate.

În 1988 iniţiază înfiinţarea unei „International Society for Intercommunication of New Ideas” (ISINI), care a ţinut până acum două congrese mondiale, unul la Universitatea Sorbonne în Paris, Franţa, în 1990, şi al doilea congres la Universitatea din Atena, Grecia, în 1992. ISINI are reprezentanţi în 35 de ţări. Este ales preşedinte al Societăţii.

În 1992 apar numerele 1 şi 2 din „International Journal of New Ideas”, unde îndeplineşte funcţia de redactor-şef.

În 1990 este ales membru de onoare al Academiei Române.

În 1992 i se acordă titlul „Doctor Honoris Causa”, de către Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea din Iaşi.

A publicat peste 50 de lucrări în limba engleză, franceză şi germană.

Este membru în mai multe asociaţii internaţionale: American Economic Association, Association for Social Economics, History of Economics Society, Canadian Economic Association, British Royal Economic Society.

Photo Credit: http://www.art-emis.ro/

Sursa: Anghel Rugină, Principia Oeconomica, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993

Despre experţii economici

"Se crede că forţa experţilor economici constă în faptul că ei fac uz cu abilitate de ecuaţii matematice şi recurg la ajutorul computerelor. De fapt, însă oricît de multe ecuaţii matematice şi econometrice ar fi folosite, computerele nu pot să surprindă decît instantanee fragmentare (şi statice) ale tabloului situaţiei economice." (Anghel Rugina, Principia Oeconomica)

Multe, multe felicitari pt Sandra! Medalie de AUR la sarituri-JO, Londra, 2012

Photo Credit: http://www.cosr.ro/

Cunoscutele şi necunoscutele Bucurescilor

1. Bucureştiul este a şasea capitală ca mărime din UE.

2. Cea mai veche gară în Bucureşti este Filaret.

3. Primul drum din Bucureşti a fost Drumul de Lemn, astăzi Calea Victoriei. Calea Victoriei era pavată cu trunchiuri de copaci.

4. Primele omnibuze cu cai au fost inaugurate în Bucureşti în 1840, fiind printre primele oraşe din Europa care aveau astfel de mijloace de transport.

5. Cimitirul Bellu era locul preferat al hoţilor de căciuli de blană. Stăteau cocoţaţi pe zid şi le pescuiau din capul doamnelor cu o sfoară şi un cârlig de pescuit. Apoi le vindeau în parcul Tineretului.

6. Intrarea hotelului Novotel este faţada fostului Teatru Naţional. În timpul celui de-al doilea război mondial, mai exact în 26 august 1944, s-a urmărit de catre aviatia germana distrugerea Palatului Telefoanelor, bomba însă a ratat ţinta şi a căzut pe Teatrul Naţional.

7. Denumirea veche a parcului Cişmigiu era balta lui Dura Neguţătorul, dar în 1779 Alexandru Ipsilanti pentru a organiza mai bine aprovizionarea cu apă a oraşului porunceşte să se construiască o cişmea spre ieşirea Ştirbei Vodă de astăzi.

8. Numele străzii Lipscani provine de la oraşul Leipzig din Germania , lucru ce aminteşte de viaţa comercială extrem de dinamică a Valahiei.

9. Oraşul Bucureşti este desemnat capitală a Ţării Româneşti în 1659 de către domnitorul Gheorghe Ghica.

10. Între 1798 şi 1831, populaţia Bucureştiului se dublează. Recensământul din 1798 număra puţin peste 30 mii de locuitori, în timp ce 33 de ani mai târziu se ajunge la 60.587 locuitori. Între 1948 şi 1992 populaţia Bucureştiului a sporit cu peste 1 milion de locuitori, de la 1.025.000 la 2.067.000. La ultimul recensământ, numărul de locuitori ai oraşului a fost 1.929.000.

11. Peste 20 de biserici şi aşezăminte monahale au fost distruse, parţial sau total, în perioada comunismului. Dintre cele mai vechi amintim: Biserica Crangaşi (1564), Biserica Albă- Postăvari (1568), Mânăstirea Mihai Vodă (1591) şi altele.

12. Bucureştiul este înfrăţit cu 9 oraşe din întreaga lume. Cele mai importante sunt Beijing , Atlanta , Budapesta sau Hanovra.

13. Palatul Telefoanelor din Bucureşti a fost construit între 1929-1934 în stilul zgârie-norilor americani şi a fost până în anii ‘70 cea mai înaltă clădire din Bucureşti.

14. Unul dintre cele mai cunoscute preparate culinare româneşti – mititeii – au fost inventați la sfârşitul secolului al XIX-lea de Iordache Ionescu, proprietarul restaurantului supranumit “La o idee”, care se afla pe strada Covaci. Numele le-a fost dat de ziaristul, pamfletarul şi umoristul N.T. Orăşanu, care a compus lista de bucate într-un mod original, pâinea numind-o “o abodanță”, gheața – “cremă de Siberia”, scobitoarea – “o baionetă”, țuica – “o idee”. Cârnații mici au fost numiți “mititei”, atunci când, fiindcă se terminaseră mațele pentru cârnați, Ionescu a folosit doar carnea amestecată cu bicarbonat de sodiu, făcând cârnați mai mici şi fără înveliș. Aceştia au fost un succes.

 DENUMIRI
Balta Albă. Aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta. Alba.


Băneasa - Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.


Berceni. Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact, o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.


Colentina. Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tină" - cu referire la locul băltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si "Olintina".


Cotroceni. Numele ii vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc". Un vechi regionalism care inseamna "a cotrobai", "a scotoci", "a scormoni".


Crângaşi. Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei - un crâng. Aici traiau, normal, crângaşii.


Dămăroaia. Aceasta mosie parcelata a apartinut boieroaicei Maria Damaris.


Dealul Spiriali. Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si "Spirea"), care a ridicat in 1765 pe Dealul Lupeştilor o biserica (Spirea Veche).


Dristor vine de la breasla piuarilor care si-au avut satul in aceasta parte a Bucurestilor. Asezarea mesterilor piuari care se numeau «dârstari», «dârsta» fiind piua din piatra folosita la fabricarea postavului si dimiei. Piuarii fabricau «dârste» si pentru sutele de mori de pe cursul Dambovitei, care timp de sute de ani au fost prezente cotidiene, de mare relevanta economica pentru targul Bucurestilor.


Drumul Taberei. Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest, in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.


Ferentari. Paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) "Ferentarius" - Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. Dupa unele opinii, aici s-ar fi aflat campul de exercitii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul.


Floreasca. Dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii.

Ghencea. Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei.


Giulesti. O proprietate boiereasca: a Juleştilor.


Lipscani - din slava - Lipsk, Lipsko ("locul cu tei"). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.


Militari - In secolul al XIX-lea aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici "Pirotehnia Armatei".


Pantelimon isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca "pan" inseamna "tot" si "éléïmon" inseamna mila. Panteleimon = cel milostiv, intreg-milostivul.


Rahova. Aici e simplu. Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei, una dintre cele cinci artere botezate in secolul al XIX-lea spre aducere aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.


Salajan. Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.


Titan isi ia numele de la fabrica de ciment "Titan" construita la inceputul secolului XX.


Vitan. De la D. Papazoglu aflam ce-i ăla un vitan: "În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păsciunea".
 
Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/cunoscutele-si-necunoscutele-bucurescilor

Biblioteci europene superbe

Biblioteci îN Europa from zalexandru

In Memoriam: Stephen Covey and Leadership in Teamwork

PAUL ANKA OH CAROL

California Blue, Roy Orbison HD

Despre lumea politică cu Nae Ionescu

Photo Credit: http://www.facebook.com/romanicelebri

VALS... EUGEN DOGA

André Rieu - Ai se eu te Pego! live in São Paulo

Don Tapscott: Four principles for the open world

INTERVIU CU MIHAI EMINESCU. "Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini"

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Pornind de la această realitate culturală care, deşi publică, este necunoscută publicului (căci Eminescu este mai mult citat decât citit), ne-am gândit să-l “confruntăm” cu situaţia din prezentul imediat, printr-un interviu virtual. De fapt, virtuală este proiecţia în prezent, pentru că răspunsurile “intervievatului” sunt, de fapt, extrase din textele sale apărute în publicaţiile Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) - şi din manuscrisele publicate postum.

Domnule Eminescu, aţi putea descrie, în câteva cuvinte, cam cum arată România de astăzi, în perspectivă socială şi politică?

Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţare de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceştia platiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.

Care credeţi că este cauza acestei situaţii?

Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, pe aceea de cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.

Aţi definit, în editorialele de la TIMPUL, aceste legi de import ca fiind “legi ale demagogiei”. Ce sunt acestea şi cum ar trebui să arate nişte legi… “nedemagogice”?

Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate şi născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.

Cum s-a ajuns la acest import necondiţionat?

Spiritul public nu e copt… Această copilarie a spiritului nostru public se arată de la începutul dezvoltării noastre moderne, din zilele în care cei dintâi tineri, rău sau deloc preparaţi, s-au întors din Paris, unde, uimiţi de efectele strălucite ale unei vieţi istorice de o mie şi mai bine de ani şi uitând că pădurea cea urieşească de averi, ştiinţă şi industrie au un trecut foarte lung în urma-i, au socotit a introduce aceeaşi stare la noi, introducând formulele scrise ale vieţii publice de acolo.

Deci îi învinuiţi de superficialitate…

E o zicală veche că, de-ai sta să numeri foile din placintă, nu mai ajungi s-o mănânci. Drept că e aşa, dar cu toate acestea acele foi există. Şi dacă n-ar exista n-ar fi placintă. Asemănarea e cam vulgară, dar are meritul de a fi potrivită. Condiţiile plăcintei noastre constituţionale, a libertăţilor publice, de care radicalii se bucură atâta, sunt economice; temelia liberalismului adevărat este o clasa de mijloc care produce ceva, care, puind mâna pe o bucata de piatră, îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statua, din in pânzatură fină, din fier maşine, din lână postavuri. Este clasa noastră de mijloc în aceste condiţii? Poate ea vorbi de interesele ei?

După părerea Dumneavoastră, ce prevalează – sau ce ar trebui să prevaleze – în viaţa unui stat: politicul sau economicul?

De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice… Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a mişcării bunurilor; ea e mai adâncă, e socială şi morală. Fără muncă şi fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic şi nu ştie să se apuce de nici un meşteşug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei, a pierdut cineva.

Am avut de curând alegeri locale unde, conform unui nărav devenit tradiţie, mita electorală a fost la loc de cinste. Se pare că mita este una dintre bolile societăţii româneşti. Cât de corozivă credeţi că este această racilă?

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta; pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti…

Dar Justiţia ce păzeşte?

Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.

Daţi-mi un indiciu din care să se poate vedea că tot sistemul administrativ este direcţionat împotriva populaţiei, nu în sprijinul ei.

Oare nu e caracteristic pentru tratamentul de care se bucură populaţiile noastre din partea administraţiei şi a fiscului când constatăm că, în acelaşi timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an, românii, din contră, părăsesc ţara lor, ca şoarecii o corabie care arde, şi că emigrează? La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic.

Cum aţi caracteriza actuala clasă politică?

Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării. De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.

Partidul Conservator, cu care aveţi o legătură strânsă, fără a fi devenit membru al său, şi-a construit doctrina după editorialele Dumneavoastră din TIMPUL. Sunteţi susţinătorul unei teorii, al unui model de stat pe care nici mass-media, nici sociologii nu-l cunosc sau se fac că nu-l cunosc: STATUL ORGANIC. Sunteţi amabil să-l prezentaţi în rezumat, sau măcar în bazele de plecare?

Viaţa noastră modernă pare a se apropia de povârnişul fatal, pe care istoricii latini îl presupun, fără cuvânt, a fi existat înaintea constituirii statelor, adecă acea stare de vecinică vrajbă, însemnată cu vorbele bellum ominium contra omnes, răsboiul tuturor contra tuturor.

Dar, precum în roiul de albine sau în muşinoiul de furnici nu există legi scrise şi facultăţi de drept, deşi toate fiinţele, câte compun un roiu, trăesc într'o rânduială stabilită prin instincte înăscute, tot astfel omul primitiv trăeşte din cele dintâi momente în societate. Când începe a-şi da seamă şi a căuta să explice modul de convieţuire şi de conlucrare, se nasc religiile, care stabilesc adevăruri morale, sub forme adevărat că dogmatice sau mitologice, religii care sunt totodată şi codice.

Astfel, s'ar putea spune că întreaga luptă între taberele opuse, numite una liberală - care ajunge la comunism, alta conservatoare - care poate ajunge într'adevăr la osifiearea statului, e pe de o parte lupta pentru drepturi, pe de alta lupta pentru datorii.

Conservatismul luptă pentru datorii. Pentru el, împlinirea datoriilor către semenii săi, solidaritatea de bună voie sau impusă prin legi a cetăţenilor unui stat, o organizare strictă, în care individul e numai mijloc pentru întreţinerea şi înflorirea colectivităţii, cruţarea economică a tuturor claselor, pe care le priveşte ca organe vii ale societăţii, cu un cuvânt organizarea naturală, înţeleasă de toţi, moştenită adesea prin tradiţie, prin obiceiul pământului, recunoscută de toţi fără legi scrise chiar, iată starea de lucruri la care aspiră conservatismul extrem.

Dar şi ceastă direcţie are primejdiile ei. Vecinica tutelă, exercitată asupra claselor de jos, le dă într'adevăr pânea de toate zilele, dar le lipseşte de energie individuală, le face indolente.

Pe de altă parte sistemul libertăţii, totodată al individualismului, cuprinde primejdii şi mai mari. El preface viaţa într'o luptă de exploatare reciprocă, care poate ajunge la disoluţiunea completă a statului. Şi într'acolo tind ideile comuniste internaţionale de azi.

Între aceste două extreme e poate meşteşugul adevăratei politice.

Atitudinea dumneavoastră intransigentă la adresa evreilor imigranţi v-a atras antipatia acestora şi, implicit, reputaţia de antisemit. Imaginea este contrafăcută şi se bazează pe necunoaşterea publicisticii Dumneavoastră. De aceea, v-aş ruga să vă nuanţaţi atitudinea în chestiunea evreiască. În primul rând, această chestiune este reală?...

Da, este. La orice popor drepturile publice şi private au fost rezultatul unei munci seculare şi a unor sacrificii însemnate. Dacă exista aristocraţia, cu prerogative deosebite, acestea erau compenzaţia muncii războinice; dacă ţăranii, cari pretutindenea au fost aserviţi, au izbutit în urmă a se vedea stăpâni pe bucăţile lor de pământ, aceasta a fost oare - cum răsplata pentru că în vremi trecute ei singuri au purtat greutatea instituţiilor: dacă partea clerică s-a bucurat de prerogative, ea a şi împlinit o sarcină de cultură, pe care, în împrejurările date ale evului mediu, nu le putea îndeplini o clasă de raţionalişti. Evreii singuri, cu totul deosebiţi şi având tendenţe deosebite de popor, nu compensează întru nimic munca poporului care-i susţine. Evreul nu cere, ca clasa de mijloc din secolul al XVII-lea, libertatea muncii productive, ci libertatea traficului. El e vecinic consumator, niciodată producător şi desigur că numai cu foarte rară escepţie se va găsi într-adevăr câte un evreu care să producă.

Există discriminări  juridice sau de altă natură împotriva evreilor?

Restricţiuni juridice au existat pentru ei totdeauna, dar nu din cauza religiei. Ştefan-Vodă cel Mare întăreşte câtorva evrei, veniţi din Polonia, libertatea confesiei, dreptul de a-şi clădi sinagoge, un drept pe care turcii, aşa-numiţii noştri suverani, cari de pe la 1560 au început să ne calce tractatele, nu l-au avut niciodată, deşi confesia mozaică e pentru spiritul ascetic şi îngăduitor al religiei creştine tot atât de străină ca şi cea mahometană. Afară de aceea aveau dreptul liberei negustorii cu manufacturi străine - dar aicea se mărginea totul şi aşa ar fi trebuit să rămâie. Meseriaşi şi proprietari nu puteau fi, căci proprietatea emana de la domnie şi era strâns legată cu contribuţia de sânge, la care nimeni nu i-a poftit, nicicând, şi de la care, chiar când îi pofteşti, ştiu a se sustrage, făcându-se sudiţi austrieceşti, deşi sânt născuţi în România din supuşi ruseşti şi n-au văzut Austria cu ochii. Prin ce muncă sau sacrificii şi-a câştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român? Ei au luptat cu turcii, tatarii, polonii şi ungurii? Lor li-au pus turcii, când au înfrânt tractatele vechi, capul în poale? Prin munca lor s-a ridicat vaza acestei ţări, s-au dizgropat din învăluirile trecutului această limbă? Prin unul din ei şi-au câştigat neamul românesc un loc la soare? De când rachiul este un element de civilizaţie?

Toţi evreii sunt aşa cum îi descrieţi?

Nu. Şi ni pare rău de acei puţini evrei cari, prin valoarea lor personală, merită a forma o escepţie, chiar dacă s-ar compune din 2-3.000, cari s-au identificat cu această ţară. Dar fiecare poate pricepe că, într-o armie străină care se apropie de noi, nimeni nu va căuta să deosebească pe puţinii amici, ce i-ar putea avea în acea armie. Şi evreii sunt o armie economică, o rasă de asociaţi naturali contra a tot ce nu e evreu.

Facem parte din Uniunea Europeană. În ce condiţii ne-ar fi favorabilă această apartenenţă?

În condiţiile în care existenţa statului e asigurată prin cârma puternică şi prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest şi mai intelligent. Suntem însă, din contra, avizaţi de-a aştepta siguranţa acestei existenţe de la pomana împrejurărilor externe, care să postuleze fiinţa statului român ca pe un fel de necesitate internaţională. Acea necesitate internaţională n-are nevoie de-a ţine seama de sentimentele noastre intime, ci numai de existenţa unui petec de pământ cvasineutru lângă Dunăre.

Ce credeţi că ne aşteaptă în următorii ani?

Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii.

Situaţia dezastruoasă pe care aţi creionat-o se regăseşte în vreun fel în evoluţia generală a societăţii omeneşti?

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.

Autor: Miron Manega

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/modelul-de-Tara/view/interviu-cu-mihai-eminescu-vom-avea-de-acum-inainte-dominatia-banului-international-impusa-de-straini

Cafebreria El Pendulo din Mexico City

Orăşelul Spello (Italia)

Despre inimă

The rules for being human

Drapelul Romanesc

Ziua drapelului national al Romaniei

Impostorul cu papion

Marea problemă cu Horia Roman Patapievici nu este nici de ordin juridic, nici financiară, nici administrativă. Este o problemă morală şi de principiu.

În urmă cu câţiva ani, i-am solicitat o declaraţie pe tema incompatibilităţii profunde dintre om şi funcţie. “Domnule Patapievici – l-am întrebat – nu vi se pare o impostură faptul că, prin funcţia pe care o deţineţi, trebuie să promovaţi aceleaşi valori pe care le-aţi contestat în Politice”? S-a enervat şi mi-a spus că e sătul de aceste întrebări gen “România Mare” şi că mai bine aş pune mâna să-i citesc cărţie. “Păi, v-am citit, de aceea mi-am şi permis o asemenea întrebare” – i-am replicat.

În final nu mi-a mai dat nicio declaraţie, ceea ce m-a legitimat să trag singur concluzia. Iar concluzia mea a fost aceea că, prin ororile proferate în Politice, H.R. Patapievici n-a făcut decît să perpetueze imaginea pe care o vedea zilnic în oglindă. Ceea ce - nu-i aşa? – îi mai atenuează din impostură.

Problema este, am aflat mai târziu, că ceea ce a promovat directorul ICR, prin acţiunile filialelor din străinătate, era cu adevărat de nivelul insuportabilelor calificative adresate de el istoriei şi culturii romîne. Deci, da, acele acţiuni ale lui Patapievici la New York şi din alte oraşe ale lumii, meritau cuvintele aceluiaşi Patapievici din Politice.

Şi nu pentru că aş respinge ab iniţio experimentul cultural şi iconoclasmul, inclusiv în forma sacrilegiului pornografic pe care ICR l-a promovat. Orice om este liber să experimenteze orice, dar nu pe banii mei! Rostul Institutului Cultural Romîn era să pună în circulaţie valorile confirmate ale culturii şi civilizaţiei romîneşti, valori pe care lumea NU LE CUNOAŞTE. Eu, contribuabilul, am pretenţia, de la institutul pe care-l subvenţionez, ca acesta să promoveze valorile poporului din care fac parte, că de-aia plătesc! Fidias, Rembrandt, Michelangelo, Rodin, Kafka, Shakespeare sunt repere spirituale care fixează în conştiinţa umanităţii rangul cultural al ţărilor din care provin. În ceea ce ne priveşte, la scară mondială, nici măcar nu se ştie că Brâncuşi a fost român. Aici ar fi fost multe de făcut, pentru că lista e mare şi începe cu Eminescu. Or, despre Eminescu, părerea lui Patapievici a fost foarte clar exprimată (“cadavrul din debara”).

Dincolo de aceste consideraţii oarecum speculative, Horia Roman Patapievici este chiar un impostor dovedit (un impostor cu papion, care-l evocă, din păcate caricatural, pe Ion Raţiu). Şi el, şi colegul său de la GDS, Sorin Antohi, au fost denunţaţi de laureata Nobel, Herta Muller, că au beneficiat de burse post-doctorale fără să fie doctori. Institutul pentru Studii Avansate Wissenschaftskolleg zu Berlin le-a şters celor doi impostori titlurile de doctori închipuiţi de pe site-ul instituţiei.

Şi totuşi, HRP a primit, în cursul lunii martie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara. Este deja un lanţ de imposturi, care ar trebui să înceteze.

Autor: Miron Manega

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/societate/view/impostorul-cu-papion

Iată ce caracterizare face poporului român H.R. Patapievici, acest ilustru om de cultură. RUŞINE!

Reclamă HALUCINANTĂ pentru Salvaţi Roşia Montană cu Maia Morgenstern

Nicolae Iorga- 6 Iunie 1871

"Hai Acasă!" | Eveniment special de recrutare organizat de LSRS

București, 28-29 iunie: Participă la evenimentul major de cariere al verii dedicat tinerilor cu studii în străinătate: „Hai Acasă!”

Ai între 20 și 35 de ani? Te bucuri de experiență de studiu de minim un semestru la o instituție de învățământ superior acreditată din străinătate? Ești în căutare de oportunități profesionale în România (locuri de muncă și stagii de practică) începând cu această vară?

Dacă ai răspuns cu DA la întrebările de mai sus, te invităm la evenimentul major de cariere din această vară, dedicat studenților și absolvenților români cu experiență de studii peste hotare: „Hai Acasă!”.

“Hai Acasa!” este primul eveniment major dedicat exclusiv recrutarii tinerilor cu studii in strainatate de catre companii de renume din Romania.

“Hai Acasa!” vizeaza pe de o parte sprijinirea tinerilor remarcabili in efortul lor de a gasi oferte profesionale atractive in tara si, pe de alta, sustinerea companiilor din Romania in recrutarea unor tineri care au avut parte de o pregatire exceptionala peste hotare.

“Hai Acasa!” poate fi un prim semnal pentru o intreaga generatie educata in strainatate ca revenenirea in tara este posibila.

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) oferă studenţilor și absolvenților români de peste hotare un cadru deschis de dialog și acţiune. LSRS promovează inițiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanți de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă față de perspectivele reorientării lor spre țară. Obiectivul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini contribuția lor la dezvoltarea României. LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică și echidistantă.

Părintele Steinhardt despre România

"Știi ce înseamnă ROMÂNIA?
Ia literele acestui cuvânt și așează-le altfel. Ce-ți iese?

OM ÎN RAI!

- Asta este ROMÂNIA, dragul meu!"

Părintele Nicolae Steinhardt către Părintele Mihail Milea

20 de burse la Scoala de vara HR Club Next Generation 2012 Editia a VI-a, 9-20 iulie 2012

Te-ai hotarat cum iti vei petrece vacanta de vara? Poate relaxandu-te pe malul marii sau la umbra racoroasa a unui brad la munte?  

 Sau poate vrei sa faci inca un pas spre viitoarea ta cariera in resurse umane? Atunci pe tine te cautam!

• Esti student in an terminal sau masterand?
• Iti doresti o cariera in domeniul resurselor umane?
• Ai un strop experienta in domeniul resurselor umane, dobandita prin stagii de practica, voluntariat in asociatii studentesti si orice alte activitati extra-curriculare?
• Esti comunicativ si iti place sa lucrezi in echipa?
• Esti pasionat, indraznet, energic si proactiv?
• Ai cunostinte bune de limba engleza si operare PC?

Daca ai raspus DA la toate intrebarile de mai sus, te provocam sa iei parte la doua saptamani de seminarii si traininguri sustinute de profesionisti de renume din domeniul resurselor umane!

Cand si unde? In perioada 9-20 iulie, in Bucuresti.

Ce te costa? Nimic! Participarea este gratuita, sub forma celor 20 de burse acordate de HR Club si sponsorii proiectului.

Cum aplici? CV si Eseu care sa raspunda la cerinta "Modul in care sunt gestionate resursele umane influenteaza in mod direct productivitatea angajatilor si, implicit, productivitatea intregii organizatii. Argumentati sau contraargumentati" (maximum 1 pagina)

Pana cand? Termenul limita este miercuri, 06 iunie 2012. Transmiteti eseurile si CV-urile voastre catre Roxana Simion, Project Manager, roxana.simion@hr-club.ro

Website: www.hr-club.ro/sites/nextgeneration/

Facebook: HR Club Next Generation

-------------------------------------------------------------------------------------------

NOTA:

1. Cursurile vor fi de dificultate medie, iar participantii trebuie sa cunoasca notiuni de baza in resurse umane

2. Acest program se adreseaza exclusiv persoanelor care nu sunt angajate in momentul trimiterii aplicatiei si derularii cursurilor scolii de vara.

3. Organizatorii nu asigura cazarea pentru participanti pe parcursul celor doua saptamani

4. HR Club isi rezerva dreptul de a nu mai lansa o a doua sesiune de inscrieri, daca cele 20 de locuri disponibile se completeaza pana la finalul primului termen limita. Doar candidatii selectati vor fi contactati, pana la data de 12 iunie 2012.

100 ani cu Nicolae Steinhardt

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” va organiza în data de 29 mai 2012, începând cu ora 18:00 conferința „100 ani cu Nicolae Steinhardt”.

Vor conferenția Theodor Paleologul, George Ardeleanu (profesor și scriitor), Pr. Mihail Milea (pr. slujitor la Biserica Sfântul Mucenic Sava de la Buzău) și Părintele Gheorghe Holbea prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Vor recita actrițele Mihaela Hărăbor, Cerasela Constantin și  Ana Calciu.

Sursa: http://www.ftoub.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=272%3A100-ani-cu-nicolae-steinhardt&catid=36%3Aavizier&Itemid=301

Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei!

TEORIA STATULUI ORGANIC (XI). Despre oligarhie şi statul demagogic

Nu vom discuta cu ,,Românul" principii fundamentale de politică, de vreme ce deosebirea punctelor de vedere e foarte mare şi întreaga manieră de a privi stat şi societate ne sunt deosebite. „Românul” şi liberalii în genere îşi închipuiesc că statul e rezultatul unui contract sinalagmatic, al unei convenţiuni stabilite între cetăţenii lui. Noi credem, din contra, că el e un product al naturii, că, asemenea unui copac din pădure, [î ]şi are fazele sale de dezvoltare, asemenea oricărui organism, îşi are evoluţiunea sa. Făcând paralele între istoria deosebitelor state antice şi moderne ne-am convins că popoarele acelea au avut privilegiul de a imprima universului întreg caracterul lor, armele şi inteligenţa lor, signatura lor, cari s-au dezvoltat în mod firesc, ferite şi de demagogie, şi de despotism, şi că forma cea mai normală şi mai sănătoasă a dezvoltării unei societăţi omeneşti este oligarhia.

Mahiavelli însuşi, acest adânc cunoscător al naturii omeneşti în părţile ei rele ca şi în cele bune, dacă aprobă, in usum Delphini, sau mai bine în interesul unităţii Italiei, despotismul Casei de Borgia, pe de altă parte recunoaşte oligarhiei o putere de rezistenţă contra agenţilor discompunerii pe care n-o are nici o altă formă. Un monarh poate fi foarte puternic, dar, izbit cu toată puterea şi bătut într-un punct, împărăţia se clatină.

Statul demagogic e prea dominat de mici interese zilnice şi personale, el e condamnat de-a fi slab înlăuntru şi-n afară. Şi, dacă prin puterea inerţiei, a obiceiului contractat de sute de ani, el continuă a merge câtva timp oarecum de la sine, vine o zi în care el nu rezistă discompunerii. Mărimile lui improvizate şi fără tradiţii, meschine, interesate, ambiţioase n-au întru nimic a specula interesele publice, a trăda chiar patria lor în mâni străine. Între oligarhi se va găsi un trădător sau doi, dar ei vor fi totdeauna neutralizaţi şi zdrobiţi de clasa lor proprie, care nu va îngădui ca, prin ajutor străin, unul dintre ei să se ridice asupra tuturor.

Noi nu zicem aci că poporul trebuie esclus de la dirigerea afacerilor lui. Nicicând libertăţile publice nu sunt mai vii, mai puternic simţite, practicate cu mai mult interes de binele comun de către toţi cetăţenii decât tocmai sub oligarhie. Dovadă viaţa din comiţiile Romei, viaţa politică, sobră în orice punct, în comună şi în comitat în Anglia. Dar sunt cestiuni de politică generală, de război sau pace, de întinse şi mari reforme sociale a căror realizare determină epoce întregi ale istoriei cari nu sunt, nu pot fi puse la cale în comiţii de omul ocupat cu munca zilnică şi cu interesele zilnice.

În state demagogice se formează, pentru rezolvarea acestor cestiuni, o clasă de politiciani, de patrioţi de meserie, fără trecut, fără tradiţii, cari fac din politică o speculă, un mijloc de trai; în statul oligarhic există o clasă de oameni cari, ab antiquo, are sarcina de-a împăca formele trecutului cu exigenţele viitorului, asigurând statului continuitatea de dezvoltare, ferindu'l de sărituri şi de întreprinderi aventuroase şi înlăuntru, şi în afară. În Senatul Romei putem urmări modul în care se creau legile romane. Străbunul propunea reforma, bunul o susţinea în acelaşi Senat, tatăl întrunea deja o mare minoritate, abia fiul o vedea realizată. Trei generaţii treceau până să se voteze o reformă, care apoi intra în adevăr in succum et sanguinem.

La noi, lucrurile se traduc din franţuzeşte într-o noapte şi sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tâmpirea cu care ele se votează, de aceea lipsa de încredere în eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt născute moarte. Despre o viaţă şi o evoluţiune proprie a ideilor ce se legiuiesc nu poate fi nici vorbă.

Noi nu zicem că statul român e menit a ajunge vreodată acest ideal. Statele moderne nu se mai dezvoltă, din nefericire, în linie dreaptă, ci prin cotituri, adesea prin concesii, renunţând la maniera lor de-a fi, la signatura existenţei lor. Sunt cristalizaţiuni imperfecte pe lângă câteva cristale perfecte pe cari le prezintă istoria. Asta e chiar deosebirea între naţii mici, fără simţ istoric, şi naţiile mari, c-un profund simţ istoric şi c-un mare viitor. Despre refacerea unei oligarhii istorice pe care ne-o atribuie „Românul” nu poate fi nici vorbă.

Inamici ai frazei şi ai oricării formaţiuni factice şi improvizate, noi vedem foarte bine, mai bine decât ,,Românul” poate, imposibilitatea unei asemenea refaceri şi e un act de rea credinţă de-a ne atribui că voim ceea ce noi înşine ştim că este cu neputinţă.

Cu toate acestea, urmările domniei declasaţilor sunt evidente. Populaţia, şi tocmai populaţia producătoare, scade de la 1864 încoace în proporţii înspăimântătoare, dar ceea ce e mai trist sunt cauzele acestei scăderi, cauze adânci, economice şi sociale, cari fac ca însuşi sâmburul naţionalităţii, rasa, să degenereze. S-a observat de către medicii de regimente că statura oamenilor scade, că aptitudinile lor fizice şi morale degenerează, şi această din urmă împrejurare e mai tristă decât toate celelalte. Nu mai e nevoie a adăuga că aceste rezultate sunt a se atribui şi sărăciei, şi urmărilor ei morale, decăderii vieţii de familie, viciilor.

Dacă ,,Românul” crede că moartea, pieirea fizică a neamului românesc nu este o ironizare amară a sistemului de pân'acum, să-i fie de bine. Noi credem însă că un sistem care, oricât s-ar îmbogăţi patrioţii, are de rezultat moartea reală a unei naţii, e tot ce se poate mai rău şi mai ucigaş ca sistem.

Dar care e originea comună a acestor rele? Declasarea, zicem noi, înmulţirea peste măsură a oamenilor ce trăiesc din munca aceleiaşi sume de producători.

În alte ţări, clasele superioare compensează, prin munca lor intelectuală, munca materială a celor de jos. Întrebăm dacă cele patru clase primare şi cursul de violoncel a d-lui Costinescu compensează zecile de mii de franci ce acest consumator le ia pe an, evident din munca altora. Înaintarea pe scara societăţii române nu este dar datorită meritului, ştiinţei, activităţii; ci un leneş ignorant care învârteşte şurupuri patriotice ajunge prin intrigă şi neadevăr oriunde pofteşte. Aceşti oameni declasaţi sunt totodată instrumentele cele mai bune, cele mai coruptibile, cu cari se servesc străinii pentru a exploata ţara, populaţiile ei autohtone.

Iată nervul răului în contra căruia nu ajută nici proclamarea Independenţei, nici coroana de oţel a regelui, nici ridicarea creditului visteriei, bazat pe cunoştinţa că statul român are bunuri imobiliare de câteva miliarde de înstrăinat, nici frazele patriotice.

Voiţi bani cu 3 la sută? Vindeţi moşiile statului la companii străine şi-i veţi avea. Aceasta nu va dovedi însă că din sine însuşi poporul românesc se dezvoltă, că el însuşi se bucură în plenitudine de măreaţa moştenire pe care i-au lăsat-o harnicii şi vitejii lui străbuni.

(Articol apărut fără titlu în TIMPUL, pe 8 mai 1881)

Autor: MIHAI EMINESCU

Sursa: http://www.certitudinea.ro

CE-I DE FĂCUT? Cauzele dezastrului naţional şi trei măsuri generale pentru ieşirea din criză

Trăim o perioadă extrem de interesantă, în care se fac bilanţurile pe 22 de ani. Dacă facem un astfel de bilanţ şi interpretăm corect rezultatele, obţinem următoarele informaţii relevante:
 

- S-au vândut pe nimic şi şpăgi politice sau administrative peste 1.200 de fabrici, au fost păstrate unele dintre cele mai poluante care, de curând, au şi început să fie revalorificate, otrăvind mediul şi populaţia locală (vezi Codlea);

- S-a furat din România o sumă uriaşă de bani în această perioadă, peste 1.000 de miliarde de euro; în momentul actual se scot la vânzare resusele naturale, tot pe nimica toată, deşi acestea au fost, până în prezent, garanţiile noastre pentru împrumuturile făcute la marile organisme financiare internaţionale. Fără aceste bogăţii, nu vom mai avea cu ce garanta împrumuturi, în cazul în care vom intenţiona să începem să ne dezvoltăm economic. Datori suntem oricum, pe o perioadă de zeci de ani, cât ba trebui să strângem cureaua ca să plătim conturile grase ale „specialiştilor” în politici mafiote şi hoţie stilată, ce consumă şi puţinii pe care-i mai produce naţiunea. Deviza acestora: “după mine potopul”! ;

- Pe fondurile europene ce puteau constitui şansa noastră de ridicare economică s-au făcut presiuni enorme, prin mecanismele repartizării acestora la diferite ministere ce dădeau mai departe banii către autorităţile de management. Sistemul, din nefericire, permite să se încurce puşculiţele cu bani astfel încât, dacă fondurile bugetare devin insuficiente, să se poată băga mâna în alte fonduri. Sistemul este practicat cu succes demult şi, astfel, multe fonduri ce ar fi trebuit să fie independente de buget (ex. Fondul de pensii de stat) au fost sifonate mai mult sau mai puţin la vedere. Problemele sociale cauzate de această practică nu au contat, căci acestea urmau să fie preluate, calde, de următorul. În cazul fondurilor europene asta va însemna returnarea banilor ce nu s-au cheltuit, plata fiind făcută de stat sau, cel mai probabil, de către cei ce s-au înhămat la dezvoltarea programelor europene în beneficiul tuturor. Orice faptă bună trebuie pedepsită...;

- Procedurile administrative au devenit atât de complicate şi de încurcate încât totul merge extrem de dificil sau nu merge deloc. Aceasta are două consecinţe simultane, creşterea corupţiei (există căi de a ieşi basma curată pentru orice problemă) şi nenumărate întârzieri ce paralizează economia, sau anumite fonduri europene.

- Lipsa de calitate în administraţie care vine în primul rând de la sistemul de indicatori preponderent cantitativi, utilizaţi în evaluarea funcţionalităţii sistemului. Aceasta este o decizie politică ce permite integrarea în funcţiile de conducere sau administraţie a multor oameni de slabă calitate, numiţi politic, care se supun şefului, nu scopurilor sustenabile ale instituţiei. Ce se evaluează se conduce, este principiul de bază în administraţie, aşa că este mai uşor să măsori decât să gândeşti soluţii. Cred că această măsură, dublată de politizarea diferitelor instituţii, a făcut mai mult rău decât toate celelalte la un loc, căci a corupt intim tot ce se putea corupe şi a alungat valorile umane şi profesionale din ţară. Perversitatea acestei măsuri este fără margini şi reeditează, din păcate, perioada proletcultistă şi directivele NKVD. Ea ne poate distruge definitiv dacă nu o stopăm, chiar dacă am supravieţuit comunismului. Mai rămâne să se introducă închisorile politice ca să fie tacâmul complet.
O consecinţă eliminării calitativului din administraţie este neglijarea programelor sociale sau de mediu ce nu pot fi apreciate decât calitativ şi prin studii de impact. Programele POSDRU europene sunt în pericol de a fi oprite, ca şi alte programe cu componente calitative. Un alt exemplu de atac la calitate este uriaşa rezistenţă la programele de management al calităţii, care stau, totuşi, la baza oricărei societăţi competitive;

- Scăderea programată a competitivităţii, făcută prin blocarea sau descurajarea programelor inovative (exemplu ROSBIR, ce permite încurajarea IMM-urilor inovative şi high tech), este “compensată” cu înmulţirea cârciumilor sau a altor asemenea unităţi comerciale, ce nu produc salturi în dezvoltarea economică. Aceasta este o consecinţă secundară a incapacităţii politicului şi administrativului în înţelegerea şi gestionarea problemelor complexe create de programele de dezvoltare. Această incapacitate este dublată de interesul altora ca noi să fim doar o piaţă de desfacere, eventual o groapă de gunoi a a celor care vor să scape de poluanţii industriali proprii, prin introducerea lor în subsolul nostru. Otrăvirea prin poluare şi atacul permanent la nivelul de trai pot fi în egală măsură consecinţa unui experiment de mari proporţii sau a ticăloşiei şi incompetenţei celor care ne conduc.

Această scurtă listă, departe de a fi exhaustivă, dă doar un contur genral al problemelor create prin alegerea în funcţiile de conducere a unor amatori, eventual a unor infractori ce s-au perfecţionat în furtul cu acte în regulă a patrimoniului naţional.
Beneficiem acum de analfabetism, corupţie, abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului sau ale drepturilor copilului, hoţie la toate nivelurile de la stat. Nu pot fi cuantificate, la nivel de populaţie, niciun fel de beneficii obţinute în urma supra-impozitărilor şi amenzilor. Nu mai avem decât câteva întreprinderi care încă funcţionează suficient de bine ca să aducă bani la buget, în schimb avem o mulţime de oameni ce cheltuie banii prin asistenţă socială fără să muncească undeva. Alţii fură în afara ţării ca să-şi facă palate în ţară, dar tot se prezintă la banul nemuncit dat de asistenţa social. Şi îi obţin, pentru că “nevoia” de avea votanţi de orice fel o impune...

Ce se poate totuşi face ca să ieşim din acestă situaţie?

1. Prima măsură este crearea de reţele profesionale care să impună măsurile corecte sectorului politico-administrativ. Forţa soluţiilor gândite de profesionişi poate schimba soluţia dacă este luată în seamă de politicieni şi de administraţie. Pentru asta e nevoie, în primul rând, ca politicienii să nu fie doar nişte mafioţi îmbrăcaţi elegant, ci tot oameni cu experienţă profesională, capabili să recunoască o soluţie corectă.

2. O a doua măsură este transferarea de bune practici, de exemplu urmărirea îndeaproape a modelului polonez în absorbţia şi derularea fondurilor europene. Acestea sunt gestionate de un singur organism, nu de toate ministerele, şi corelează programele europene de programele de dezvoltare economică, socială tehnologică şi de mediu ale ţării.

3. O a treia măsură este programul brain regain, adică atragerea de specialişti, preferabil de origine română, cu experienţă reală internaţională, care vor putea veni cu soluţii ce au fost validate anterior în alte părţi. Fără o administraţie inteligentă şi fără politicieni profesionşti şi oameni morali nu prea mai avem şanse să ne mai revenim.

Aceste trei măsuri generale vor genera potenţialul găsirii soluţiilor şi generării de alte măsuri, mai punctuale şi mai locale.
Cu toate acestea, este de prevăzut că lucrurile vor merge la fel de prost, dacă voturile populaţiei se vor cumpăra prim sistemul de mită electorală, dacă fondurile europene vor fi la mâna ministerelor şi sub semnătura miniştrilor neprofesionişti, numiţi pe criterii clientelare, sau atâta vreme cât conducerea va fi manevrată prin corupţie sau comandă directă de diferite state ce au interese proprii la noi în ţară.
Avem din nou o şansă, care poate fi ultima! Dacă o pierdem, este posibil să ne merităm soarta. Căci, nefăcând nimic, nu putem obţine nimic.

Autor: Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG

Sursa: http://www.certitudinea.ro

Discurs la depunerea candidaturii pentru Primăria București- Nicuşor Dan