INTERVIU CU MIHAI EMINESCU. "Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini"

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Pornind de la această realitate culturală care, deşi publică, este necunoscută publicului (căci Eminescu este mai mult citat decât citit), ne-am gândit să-l “confruntăm” cu situaţia din prezentul imediat, printr-un interviu virtual. De fapt, virtuală este proiecţia în prezent, pentru că răspunsurile “intervievatului” sunt, de fapt, extrase din textele sale apărute în publicaţiile Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) - şi din manuscrisele publicate postum.

Domnule Eminescu, aţi putea descrie, în câteva cuvinte, cam cum arată România de astăzi, în perspectivă socială şi politică?

Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţare de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceştia platiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.

Care credeţi că este cauza acestei situaţii?

Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, pe aceea de cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.

Aţi definit, în editorialele de la TIMPUL, aceste legi de import ca fiind “legi ale demagogiei”. Ce sunt acestea şi cum ar trebui să arate nişte legi… “nedemagogice”?

Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate şi născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.

Cum s-a ajuns la acest import necondiţionat?

Spiritul public nu e copt… Această copilarie a spiritului nostru public se arată de la începutul dezvoltării noastre moderne, din zilele în care cei dintâi tineri, rău sau deloc preparaţi, s-au întors din Paris, unde, uimiţi de efectele strălucite ale unei vieţi istorice de o mie şi mai bine de ani şi uitând că pădurea cea urieşească de averi, ştiinţă şi industrie au un trecut foarte lung în urma-i, au socotit a introduce aceeaşi stare la noi, introducând formulele scrise ale vieţii publice de acolo.

Deci îi învinuiţi de superficialitate…

E o zicală veche că, de-ai sta să numeri foile din placintă, nu mai ajungi s-o mănânci. Drept că e aşa, dar cu toate acestea acele foi există. Şi dacă n-ar exista n-ar fi placintă. Asemănarea e cam vulgară, dar are meritul de a fi potrivită. Condiţiile plăcintei noastre constituţionale, a libertăţilor publice, de care radicalii se bucură atâta, sunt economice; temelia liberalismului adevărat este o clasa de mijloc care produce ceva, care, puind mâna pe o bucata de piatră, îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statua, din in pânzatură fină, din fier maşine, din lână postavuri. Este clasa noastră de mijloc în aceste condiţii? Poate ea vorbi de interesele ei?

După părerea Dumneavoastră, ce prevalează – sau ce ar trebui să prevaleze – în viaţa unui stat: politicul sau economicul?

De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice… Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a mişcării bunurilor; ea e mai adâncă, e socială şi morală. Fără muncă şi fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic şi nu ştie să se apuce de nici un meşteşug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei, a pierdut cineva.

Am avut de curând alegeri locale unde, conform unui nărav devenit tradiţie, mita electorală a fost la loc de cinste. Se pare că mita este una dintre bolile societăţii româneşti. Cât de corozivă credeţi că este această racilă?

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta; pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti…

Dar Justiţia ce păzeşte?

Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.

Daţi-mi un indiciu din care să se poate vedea că tot sistemul administrativ este direcţionat împotriva populaţiei, nu în sprijinul ei.

Oare nu e caracteristic pentru tratamentul de care se bucură populaţiile noastre din partea administraţiei şi a fiscului când constatăm că, în acelaşi timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an, românii, din contră, părăsesc ţara lor, ca şoarecii o corabie care arde, şi că emigrează? La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic.

Cum aţi caracteriza actuala clasă politică?

Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării. De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.

Partidul Conservator, cu care aveţi o legătură strânsă, fără a fi devenit membru al său, şi-a construit doctrina după editorialele Dumneavoastră din TIMPUL. Sunteţi susţinătorul unei teorii, al unui model de stat pe care nici mass-media, nici sociologii nu-l cunosc sau se fac că nu-l cunosc: STATUL ORGANIC. Sunteţi amabil să-l prezentaţi în rezumat, sau măcar în bazele de plecare?

Viaţa noastră modernă pare a se apropia de povârnişul fatal, pe care istoricii latini îl presupun, fără cuvânt, a fi existat înaintea constituirii statelor, adecă acea stare de vecinică vrajbă, însemnată cu vorbele bellum ominium contra omnes, răsboiul tuturor contra tuturor.

Dar, precum în roiul de albine sau în muşinoiul de furnici nu există legi scrise şi facultăţi de drept, deşi toate fiinţele, câte compun un roiu, trăesc într'o rânduială stabilită prin instincte înăscute, tot astfel omul primitiv trăeşte din cele dintâi momente în societate. Când începe a-şi da seamă şi a căuta să explice modul de convieţuire şi de conlucrare, se nasc religiile, care stabilesc adevăruri morale, sub forme adevărat că dogmatice sau mitologice, religii care sunt totodată şi codice.

Astfel, s'ar putea spune că întreaga luptă între taberele opuse, numite una liberală - care ajunge la comunism, alta conservatoare - care poate ajunge într'adevăr la osifiearea statului, e pe de o parte lupta pentru drepturi, pe de alta lupta pentru datorii.

Conservatismul luptă pentru datorii. Pentru el, împlinirea datoriilor către semenii săi, solidaritatea de bună voie sau impusă prin legi a cetăţenilor unui stat, o organizare strictă, în care individul e numai mijloc pentru întreţinerea şi înflorirea colectivităţii, cruţarea economică a tuturor claselor, pe care le priveşte ca organe vii ale societăţii, cu un cuvânt organizarea naturală, înţeleasă de toţi, moştenită adesea prin tradiţie, prin obiceiul pământului, recunoscută de toţi fără legi scrise chiar, iată starea de lucruri la care aspiră conservatismul extrem.

Dar şi ceastă direcţie are primejdiile ei. Vecinica tutelă, exercitată asupra claselor de jos, le dă într'adevăr pânea de toate zilele, dar le lipseşte de energie individuală, le face indolente.

Pe de altă parte sistemul libertăţii, totodată al individualismului, cuprinde primejdii şi mai mari. El preface viaţa într'o luptă de exploatare reciprocă, care poate ajunge la disoluţiunea completă a statului. Şi într'acolo tind ideile comuniste internaţionale de azi.

Între aceste două extreme e poate meşteşugul adevăratei politice.

Atitudinea dumneavoastră intransigentă la adresa evreilor imigranţi v-a atras antipatia acestora şi, implicit, reputaţia de antisemit. Imaginea este contrafăcută şi se bazează pe necunoaşterea publicisticii Dumneavoastră. De aceea, v-aş ruga să vă nuanţaţi atitudinea în chestiunea evreiască. În primul rând, această chestiune este reală?...

Da, este. La orice popor drepturile publice şi private au fost rezultatul unei munci seculare şi a unor sacrificii însemnate. Dacă exista aristocraţia, cu prerogative deosebite, acestea erau compenzaţia muncii războinice; dacă ţăranii, cari pretutindenea au fost aserviţi, au izbutit în urmă a se vedea stăpâni pe bucăţile lor de pământ, aceasta a fost oare - cum răsplata pentru că în vremi trecute ei singuri au purtat greutatea instituţiilor: dacă partea clerică s-a bucurat de prerogative, ea a şi împlinit o sarcină de cultură, pe care, în împrejurările date ale evului mediu, nu le putea îndeplini o clasă de raţionalişti. Evreii singuri, cu totul deosebiţi şi având tendenţe deosebite de popor, nu compensează întru nimic munca poporului care-i susţine. Evreul nu cere, ca clasa de mijloc din secolul al XVII-lea, libertatea muncii productive, ci libertatea traficului. El e vecinic consumator, niciodată producător şi desigur că numai cu foarte rară escepţie se va găsi într-adevăr câte un evreu care să producă.

Există discriminări  juridice sau de altă natură împotriva evreilor?

Restricţiuni juridice au existat pentru ei totdeauna, dar nu din cauza religiei. Ştefan-Vodă cel Mare întăreşte câtorva evrei, veniţi din Polonia, libertatea confesiei, dreptul de a-şi clădi sinagoge, un drept pe care turcii, aşa-numiţii noştri suverani, cari de pe la 1560 au început să ne calce tractatele, nu l-au avut niciodată, deşi confesia mozaică e pentru spiritul ascetic şi îngăduitor al religiei creştine tot atât de străină ca şi cea mahometană. Afară de aceea aveau dreptul liberei negustorii cu manufacturi străine - dar aicea se mărginea totul şi aşa ar fi trebuit să rămâie. Meseriaşi şi proprietari nu puteau fi, căci proprietatea emana de la domnie şi era strâns legată cu contribuţia de sânge, la care nimeni nu i-a poftit, nicicând, şi de la care, chiar când îi pofteşti, ştiu a se sustrage, făcându-se sudiţi austrieceşti, deşi sânt născuţi în România din supuşi ruseşti şi n-au văzut Austria cu ochii. Prin ce muncă sau sacrificii şi-a câştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român? Ei au luptat cu turcii, tatarii, polonii şi ungurii? Lor li-au pus turcii, când au înfrânt tractatele vechi, capul în poale? Prin munca lor s-a ridicat vaza acestei ţări, s-au dizgropat din învăluirile trecutului această limbă? Prin unul din ei şi-au câştigat neamul românesc un loc la soare? De când rachiul este un element de civilizaţie?

Toţi evreii sunt aşa cum îi descrieţi?

Nu. Şi ni pare rău de acei puţini evrei cari, prin valoarea lor personală, merită a forma o escepţie, chiar dacă s-ar compune din 2-3.000, cari s-au identificat cu această ţară. Dar fiecare poate pricepe că, într-o armie străină care se apropie de noi, nimeni nu va căuta să deosebească pe puţinii amici, ce i-ar putea avea în acea armie. Şi evreii sunt o armie economică, o rasă de asociaţi naturali contra a tot ce nu e evreu.

Facem parte din Uniunea Europeană. În ce condiţii ne-ar fi favorabilă această apartenenţă?

În condiţiile în care existenţa statului e asigurată prin cârma puternică şi prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest şi mai intelligent. Suntem însă, din contra, avizaţi de-a aştepta siguranţa acestei existenţe de la pomana împrejurărilor externe, care să postuleze fiinţa statului român ca pe un fel de necesitate internaţională. Acea necesitate internaţională n-are nevoie de-a ţine seama de sentimentele noastre intime, ci numai de existenţa unui petec de pământ cvasineutru lângă Dunăre.

Ce credeţi că ne aşteaptă în următorii ani?

Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii.

Situaţia dezastruoasă pe care aţi creionat-o se regăseşte în vreun fel în evoluţia generală a societăţii omeneşti?

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.

Autor: Miron Manega

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/modelul-de-Tara/view/interviu-cu-mihai-eminescu-vom-avea-de-acum-inainte-dominatia-banului-international-impusa-de-straini

Cafebreria El Pendulo din Mexico City

Orăşelul Spello (Italia)

Despre inimă

The rules for being human

Drapelul Romanesc

Ziua drapelului national al Romaniei

Impostorul cu papion

Marea problemă cu Horia Roman Patapievici nu este nici de ordin juridic, nici financiară, nici administrativă. Este o problemă morală şi de principiu.

În urmă cu câţiva ani, i-am solicitat o declaraţie pe tema incompatibilităţii profunde dintre om şi funcţie. “Domnule Patapievici – l-am întrebat – nu vi se pare o impostură faptul că, prin funcţia pe care o deţineţi, trebuie să promovaţi aceleaşi valori pe care le-aţi contestat în Politice”? S-a enervat şi mi-a spus că e sătul de aceste întrebări gen “România Mare” şi că mai bine aş pune mâna să-i citesc cărţie. “Păi, v-am citit, de aceea mi-am şi permis o asemenea întrebare” – i-am replicat.

În final nu mi-a mai dat nicio declaraţie, ceea ce m-a legitimat să trag singur concluzia. Iar concluzia mea a fost aceea că, prin ororile proferate în Politice, H.R. Patapievici n-a făcut decît să perpetueze imaginea pe care o vedea zilnic în oglindă. Ceea ce - nu-i aşa? – îi mai atenuează din impostură.

Problema este, am aflat mai târziu, că ceea ce a promovat directorul ICR, prin acţiunile filialelor din străinătate, era cu adevărat de nivelul insuportabilelor calificative adresate de el istoriei şi culturii romîne. Deci, da, acele acţiuni ale lui Patapievici la New York şi din alte oraşe ale lumii, meritau cuvintele aceluiaşi Patapievici din Politice.

Şi nu pentru că aş respinge ab iniţio experimentul cultural şi iconoclasmul, inclusiv în forma sacrilegiului pornografic pe care ICR l-a promovat. Orice om este liber să experimenteze orice, dar nu pe banii mei! Rostul Institutului Cultural Romîn era să pună în circulaţie valorile confirmate ale culturii şi civilizaţiei romîneşti, valori pe care lumea NU LE CUNOAŞTE. Eu, contribuabilul, am pretenţia, de la institutul pe care-l subvenţionez, ca acesta să promoveze valorile poporului din care fac parte, că de-aia plătesc! Fidias, Rembrandt, Michelangelo, Rodin, Kafka, Shakespeare sunt repere spirituale care fixează în conştiinţa umanităţii rangul cultural al ţărilor din care provin. În ceea ce ne priveşte, la scară mondială, nici măcar nu se ştie că Brâncuşi a fost român. Aici ar fi fost multe de făcut, pentru că lista e mare şi începe cu Eminescu. Or, despre Eminescu, părerea lui Patapievici a fost foarte clar exprimată (“cadavrul din debara”).

Dincolo de aceste consideraţii oarecum speculative, Horia Roman Patapievici este chiar un impostor dovedit (un impostor cu papion, care-l evocă, din păcate caricatural, pe Ion Raţiu). Şi el, şi colegul său de la GDS, Sorin Antohi, au fost denunţaţi de laureata Nobel, Herta Muller, că au beneficiat de burse post-doctorale fără să fie doctori. Institutul pentru Studii Avansate Wissenschaftskolleg zu Berlin le-a şters celor doi impostori titlurile de doctori închipuiţi de pe site-ul instituţiei.

Şi totuşi, HRP a primit, în cursul lunii martie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara. Este deja un lanţ de imposturi, care ar trebui să înceteze.

Autor: Miron Manega

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/societate/view/impostorul-cu-papion

Iată ce caracterizare face poporului român H.R. Patapievici, acest ilustru om de cultură. RUŞINE!

Reclamă HALUCINANTĂ pentru Salvaţi Roşia Montană cu Maia Morgenstern

Nicolae Iorga- 6 Iunie 1871

"Hai Acasă!" | Eveniment special de recrutare organizat de LSRS

București, 28-29 iunie: Participă la evenimentul major de cariere al verii dedicat tinerilor cu studii în străinătate: „Hai Acasă!”

Ai între 20 și 35 de ani? Te bucuri de experiență de studiu de minim un semestru la o instituție de învățământ superior acreditată din străinătate? Ești în căutare de oportunități profesionale în România (locuri de muncă și stagii de practică) începând cu această vară?

Dacă ai răspuns cu DA la întrebările de mai sus, te invităm la evenimentul major de cariere din această vară, dedicat studenților și absolvenților români cu experiență de studii peste hotare: „Hai Acasă!”.

“Hai Acasa!” este primul eveniment major dedicat exclusiv recrutarii tinerilor cu studii in strainatate de catre companii de renume din Romania.

“Hai Acasa!” vizeaza pe de o parte sprijinirea tinerilor remarcabili in efortul lor de a gasi oferte profesionale atractive in tara si, pe de alta, sustinerea companiilor din Romania in recrutarea unor tineri care au avut parte de o pregatire exceptionala peste hotare.

“Hai Acasa!” poate fi un prim semnal pentru o intreaga generatie educata in strainatate ca revenenirea in tara este posibila.

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) oferă studenţilor și absolvenților români de peste hotare un cadru deschis de dialog și acţiune. LSRS promovează inițiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanți de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă față de perspectivele reorientării lor spre țară. Obiectivul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini contribuția lor la dezvoltarea României. LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică și echidistantă.

Părintele Steinhardt despre România

"Știi ce înseamnă ROMÂNIA?
Ia literele acestui cuvânt și așează-le altfel. Ce-ți iese?

OM ÎN RAI!

- Asta este ROMÂNIA, dragul meu!"

Părintele Nicolae Steinhardt către Părintele Mihail Milea

20 de burse la Scoala de vara HR Club Next Generation 2012 Editia a VI-a, 9-20 iulie 2012

Te-ai hotarat cum iti vei petrece vacanta de vara? Poate relaxandu-te pe malul marii sau la umbra racoroasa a unui brad la munte?  

 Sau poate vrei sa faci inca un pas spre viitoarea ta cariera in resurse umane? Atunci pe tine te cautam!

• Esti student in an terminal sau masterand?
• Iti doresti o cariera in domeniul resurselor umane?
• Ai un strop experienta in domeniul resurselor umane, dobandita prin stagii de practica, voluntariat in asociatii studentesti si orice alte activitati extra-curriculare?
• Esti comunicativ si iti place sa lucrezi in echipa?
• Esti pasionat, indraznet, energic si proactiv?
• Ai cunostinte bune de limba engleza si operare PC?

Daca ai raspus DA la toate intrebarile de mai sus, te provocam sa iei parte la doua saptamani de seminarii si traininguri sustinute de profesionisti de renume din domeniul resurselor umane!

Cand si unde? In perioada 9-20 iulie, in Bucuresti.

Ce te costa? Nimic! Participarea este gratuita, sub forma celor 20 de burse acordate de HR Club si sponsorii proiectului.

Cum aplici? CV si Eseu care sa raspunda la cerinta "Modul in care sunt gestionate resursele umane influenteaza in mod direct productivitatea angajatilor si, implicit, productivitatea intregii organizatii. Argumentati sau contraargumentati" (maximum 1 pagina)

Pana cand? Termenul limita este miercuri, 06 iunie 2012. Transmiteti eseurile si CV-urile voastre catre Roxana Simion, Project Manager, roxana.simion@hr-club.ro

Website: www.hr-club.ro/sites/nextgeneration/

Facebook: HR Club Next Generation

-------------------------------------------------------------------------------------------

NOTA:

1. Cursurile vor fi de dificultate medie, iar participantii trebuie sa cunoasca notiuni de baza in resurse umane

2. Acest program se adreseaza exclusiv persoanelor care nu sunt angajate in momentul trimiterii aplicatiei si derularii cursurilor scolii de vara.

3. Organizatorii nu asigura cazarea pentru participanti pe parcursul celor doua saptamani

4. HR Club isi rezerva dreptul de a nu mai lansa o a doua sesiune de inscrieri, daca cele 20 de locuri disponibile se completeaza pana la finalul primului termen limita. Doar candidatii selectati vor fi contactati, pana la data de 12 iunie 2012.

100 ani cu Nicolae Steinhardt

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” va organiza în data de 29 mai 2012, începând cu ora 18:00 conferința „100 ani cu Nicolae Steinhardt”.

Vor conferenția Theodor Paleologul, George Ardeleanu (profesor și scriitor), Pr. Mihail Milea (pr. slujitor la Biserica Sfântul Mucenic Sava de la Buzău) și Părintele Gheorghe Holbea prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Vor recita actrițele Mihaela Hărăbor, Cerasela Constantin și  Ana Calciu.

Sursa: http://www.ftoub.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=272%3A100-ani-cu-nicolae-steinhardt&catid=36%3Aavizier&Itemid=301

Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei!

TEORIA STATULUI ORGANIC (XI). Despre oligarhie şi statul demagogic

Nu vom discuta cu ,,Românul" principii fundamentale de politică, de vreme ce deosebirea punctelor de vedere e foarte mare şi întreaga manieră de a privi stat şi societate ne sunt deosebite. „Românul” şi liberalii în genere îşi închipuiesc că statul e rezultatul unui contract sinalagmatic, al unei convenţiuni stabilite între cetăţenii lui. Noi credem, din contra, că el e un product al naturii, că, asemenea unui copac din pădure, [î ]şi are fazele sale de dezvoltare, asemenea oricărui organism, îşi are evoluţiunea sa. Făcând paralele între istoria deosebitelor state antice şi moderne ne-am convins că popoarele acelea au avut privilegiul de a imprima universului întreg caracterul lor, armele şi inteligenţa lor, signatura lor, cari s-au dezvoltat în mod firesc, ferite şi de demagogie, şi de despotism, şi că forma cea mai normală şi mai sănătoasă a dezvoltării unei societăţi omeneşti este oligarhia.

Mahiavelli însuşi, acest adânc cunoscător al naturii omeneşti în părţile ei rele ca şi în cele bune, dacă aprobă, in usum Delphini, sau mai bine în interesul unităţii Italiei, despotismul Casei de Borgia, pe de altă parte recunoaşte oligarhiei o putere de rezistenţă contra agenţilor discompunerii pe care n-o are nici o altă formă. Un monarh poate fi foarte puternic, dar, izbit cu toată puterea şi bătut într-un punct, împărăţia se clatină.

Statul demagogic e prea dominat de mici interese zilnice şi personale, el e condamnat de-a fi slab înlăuntru şi-n afară. Şi, dacă prin puterea inerţiei, a obiceiului contractat de sute de ani, el continuă a merge câtva timp oarecum de la sine, vine o zi în care el nu rezistă discompunerii. Mărimile lui improvizate şi fără tradiţii, meschine, interesate, ambiţioase n-au întru nimic a specula interesele publice, a trăda chiar patria lor în mâni străine. Între oligarhi se va găsi un trădător sau doi, dar ei vor fi totdeauna neutralizaţi şi zdrobiţi de clasa lor proprie, care nu va îngădui ca, prin ajutor străin, unul dintre ei să se ridice asupra tuturor.

Noi nu zicem aci că poporul trebuie esclus de la dirigerea afacerilor lui. Nicicând libertăţile publice nu sunt mai vii, mai puternic simţite, practicate cu mai mult interes de binele comun de către toţi cetăţenii decât tocmai sub oligarhie. Dovadă viaţa din comiţiile Romei, viaţa politică, sobră în orice punct, în comună şi în comitat în Anglia. Dar sunt cestiuni de politică generală, de război sau pace, de întinse şi mari reforme sociale a căror realizare determină epoce întregi ale istoriei cari nu sunt, nu pot fi puse la cale în comiţii de omul ocupat cu munca zilnică şi cu interesele zilnice.

În state demagogice se formează, pentru rezolvarea acestor cestiuni, o clasă de politiciani, de patrioţi de meserie, fără trecut, fără tradiţii, cari fac din politică o speculă, un mijloc de trai; în statul oligarhic există o clasă de oameni cari, ab antiquo, are sarcina de-a împăca formele trecutului cu exigenţele viitorului, asigurând statului continuitatea de dezvoltare, ferindu'l de sărituri şi de întreprinderi aventuroase şi înlăuntru, şi în afară. În Senatul Romei putem urmări modul în care se creau legile romane. Străbunul propunea reforma, bunul o susţinea în acelaşi Senat, tatăl întrunea deja o mare minoritate, abia fiul o vedea realizată. Trei generaţii treceau până să se voteze o reformă, care apoi intra în adevăr in succum et sanguinem.

La noi, lucrurile se traduc din franţuzeşte într-o noapte şi sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tâmpirea cu care ele se votează, de aceea lipsa de încredere în eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt născute moarte. Despre o viaţă şi o evoluţiune proprie a ideilor ce se legiuiesc nu poate fi nici vorbă.

Noi nu zicem că statul român e menit a ajunge vreodată acest ideal. Statele moderne nu se mai dezvoltă, din nefericire, în linie dreaptă, ci prin cotituri, adesea prin concesii, renunţând la maniera lor de-a fi, la signatura existenţei lor. Sunt cristalizaţiuni imperfecte pe lângă câteva cristale perfecte pe cari le prezintă istoria. Asta e chiar deosebirea între naţii mici, fără simţ istoric, şi naţiile mari, c-un profund simţ istoric şi c-un mare viitor. Despre refacerea unei oligarhii istorice pe care ne-o atribuie „Românul” nu poate fi nici vorbă.

Inamici ai frazei şi ai oricării formaţiuni factice şi improvizate, noi vedem foarte bine, mai bine decât ,,Românul” poate, imposibilitatea unei asemenea refaceri şi e un act de rea credinţă de-a ne atribui că voim ceea ce noi înşine ştim că este cu neputinţă.

Cu toate acestea, urmările domniei declasaţilor sunt evidente. Populaţia, şi tocmai populaţia producătoare, scade de la 1864 încoace în proporţii înspăimântătoare, dar ceea ce e mai trist sunt cauzele acestei scăderi, cauze adânci, economice şi sociale, cari fac ca însuşi sâmburul naţionalităţii, rasa, să degenereze. S-a observat de către medicii de regimente că statura oamenilor scade, că aptitudinile lor fizice şi morale degenerează, şi această din urmă împrejurare e mai tristă decât toate celelalte. Nu mai e nevoie a adăuga că aceste rezultate sunt a se atribui şi sărăciei, şi urmărilor ei morale, decăderii vieţii de familie, viciilor.

Dacă ,,Românul” crede că moartea, pieirea fizică a neamului românesc nu este o ironizare amară a sistemului de pân'acum, să-i fie de bine. Noi credem însă că un sistem care, oricât s-ar îmbogăţi patrioţii, are de rezultat moartea reală a unei naţii, e tot ce se poate mai rău şi mai ucigaş ca sistem.

Dar care e originea comună a acestor rele? Declasarea, zicem noi, înmulţirea peste măsură a oamenilor ce trăiesc din munca aceleiaşi sume de producători.

În alte ţări, clasele superioare compensează, prin munca lor intelectuală, munca materială a celor de jos. Întrebăm dacă cele patru clase primare şi cursul de violoncel a d-lui Costinescu compensează zecile de mii de franci ce acest consumator le ia pe an, evident din munca altora. Înaintarea pe scara societăţii române nu este dar datorită meritului, ştiinţei, activităţii; ci un leneş ignorant care învârteşte şurupuri patriotice ajunge prin intrigă şi neadevăr oriunde pofteşte. Aceşti oameni declasaţi sunt totodată instrumentele cele mai bune, cele mai coruptibile, cu cari se servesc străinii pentru a exploata ţara, populaţiile ei autohtone.

Iată nervul răului în contra căruia nu ajută nici proclamarea Independenţei, nici coroana de oţel a regelui, nici ridicarea creditului visteriei, bazat pe cunoştinţa că statul român are bunuri imobiliare de câteva miliarde de înstrăinat, nici frazele patriotice.

Voiţi bani cu 3 la sută? Vindeţi moşiile statului la companii străine şi-i veţi avea. Aceasta nu va dovedi însă că din sine însuşi poporul românesc se dezvoltă, că el însuşi se bucură în plenitudine de măreaţa moştenire pe care i-au lăsat-o harnicii şi vitejii lui străbuni.

(Articol apărut fără titlu în TIMPUL, pe 8 mai 1881)

Autor: MIHAI EMINESCU

Sursa: http://www.certitudinea.ro

CE-I DE FĂCUT? Cauzele dezastrului naţional şi trei măsuri generale pentru ieşirea din criză

Trăim o perioadă extrem de interesantă, în care se fac bilanţurile pe 22 de ani. Dacă facem un astfel de bilanţ şi interpretăm corect rezultatele, obţinem următoarele informaţii relevante:
 

- S-au vândut pe nimic şi şpăgi politice sau administrative peste 1.200 de fabrici, au fost păstrate unele dintre cele mai poluante care, de curând, au şi început să fie revalorificate, otrăvind mediul şi populaţia locală (vezi Codlea);

- S-a furat din România o sumă uriaşă de bani în această perioadă, peste 1.000 de miliarde de euro; în momentul actual se scot la vânzare resusele naturale, tot pe nimica toată, deşi acestea au fost, până în prezent, garanţiile noastre pentru împrumuturile făcute la marile organisme financiare internaţionale. Fără aceste bogăţii, nu vom mai avea cu ce garanta împrumuturi, în cazul în care vom intenţiona să începem să ne dezvoltăm economic. Datori suntem oricum, pe o perioadă de zeci de ani, cât ba trebui să strângem cureaua ca să plătim conturile grase ale „specialiştilor” în politici mafiote şi hoţie stilată, ce consumă şi puţinii pe care-i mai produce naţiunea. Deviza acestora: “după mine potopul”! ;

- Pe fondurile europene ce puteau constitui şansa noastră de ridicare economică s-au făcut presiuni enorme, prin mecanismele repartizării acestora la diferite ministere ce dădeau mai departe banii către autorităţile de management. Sistemul, din nefericire, permite să se încurce puşculiţele cu bani astfel încât, dacă fondurile bugetare devin insuficiente, să se poată băga mâna în alte fonduri. Sistemul este practicat cu succes demult şi, astfel, multe fonduri ce ar fi trebuit să fie independente de buget (ex. Fondul de pensii de stat) au fost sifonate mai mult sau mai puţin la vedere. Problemele sociale cauzate de această practică nu au contat, căci acestea urmau să fie preluate, calde, de următorul. În cazul fondurilor europene asta va însemna returnarea banilor ce nu s-au cheltuit, plata fiind făcută de stat sau, cel mai probabil, de către cei ce s-au înhămat la dezvoltarea programelor europene în beneficiul tuturor. Orice faptă bună trebuie pedepsită...;

- Procedurile administrative au devenit atât de complicate şi de încurcate încât totul merge extrem de dificil sau nu merge deloc. Aceasta are două consecinţe simultane, creşterea corupţiei (există căi de a ieşi basma curată pentru orice problemă) şi nenumărate întârzieri ce paralizează economia, sau anumite fonduri europene.

- Lipsa de calitate în administraţie care vine în primul rând de la sistemul de indicatori preponderent cantitativi, utilizaţi în evaluarea funcţionalităţii sistemului. Aceasta este o decizie politică ce permite integrarea în funcţiile de conducere sau administraţie a multor oameni de slabă calitate, numiţi politic, care se supun şefului, nu scopurilor sustenabile ale instituţiei. Ce se evaluează se conduce, este principiul de bază în administraţie, aşa că este mai uşor să măsori decât să gândeşti soluţii. Cred că această măsură, dublată de politizarea diferitelor instituţii, a făcut mai mult rău decât toate celelalte la un loc, căci a corupt intim tot ce se putea corupe şi a alungat valorile umane şi profesionale din ţară. Perversitatea acestei măsuri este fără margini şi reeditează, din păcate, perioada proletcultistă şi directivele NKVD. Ea ne poate distruge definitiv dacă nu o stopăm, chiar dacă am supravieţuit comunismului. Mai rămâne să se introducă închisorile politice ca să fie tacâmul complet.
O consecinţă eliminării calitativului din administraţie este neglijarea programelor sociale sau de mediu ce nu pot fi apreciate decât calitativ şi prin studii de impact. Programele POSDRU europene sunt în pericol de a fi oprite, ca şi alte programe cu componente calitative. Un alt exemplu de atac la calitate este uriaşa rezistenţă la programele de management al calităţii, care stau, totuşi, la baza oricărei societăţi competitive;

- Scăderea programată a competitivităţii, făcută prin blocarea sau descurajarea programelor inovative (exemplu ROSBIR, ce permite încurajarea IMM-urilor inovative şi high tech), este “compensată” cu înmulţirea cârciumilor sau a altor asemenea unităţi comerciale, ce nu produc salturi în dezvoltarea economică. Aceasta este o consecinţă secundară a incapacităţii politicului şi administrativului în înţelegerea şi gestionarea problemelor complexe create de programele de dezvoltare. Această incapacitate este dublată de interesul altora ca noi să fim doar o piaţă de desfacere, eventual o groapă de gunoi a a celor care vor să scape de poluanţii industriali proprii, prin introducerea lor în subsolul nostru. Otrăvirea prin poluare şi atacul permanent la nivelul de trai pot fi în egală măsură consecinţa unui experiment de mari proporţii sau a ticăloşiei şi incompetenţei celor care ne conduc.

Această scurtă listă, departe de a fi exhaustivă, dă doar un contur genral al problemelor create prin alegerea în funcţiile de conducere a unor amatori, eventual a unor infractori ce s-au perfecţionat în furtul cu acte în regulă a patrimoniului naţional.
Beneficiem acum de analfabetism, corupţie, abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului sau ale drepturilor copilului, hoţie la toate nivelurile de la stat. Nu pot fi cuantificate, la nivel de populaţie, niciun fel de beneficii obţinute în urma supra-impozitărilor şi amenzilor. Nu mai avem decât câteva întreprinderi care încă funcţionează suficient de bine ca să aducă bani la buget, în schimb avem o mulţime de oameni ce cheltuie banii prin asistenţă socială fără să muncească undeva. Alţii fură în afara ţării ca să-şi facă palate în ţară, dar tot se prezintă la banul nemuncit dat de asistenţa social. Şi îi obţin, pentru că “nevoia” de avea votanţi de orice fel o impune...

Ce se poate totuşi face ca să ieşim din acestă situaţie?

1. Prima măsură este crearea de reţele profesionale care să impună măsurile corecte sectorului politico-administrativ. Forţa soluţiilor gândite de profesionişi poate schimba soluţia dacă este luată în seamă de politicieni şi de administraţie. Pentru asta e nevoie, în primul rând, ca politicienii să nu fie doar nişte mafioţi îmbrăcaţi elegant, ci tot oameni cu experienţă profesională, capabili să recunoască o soluţie corectă.

2. O a doua măsură este transferarea de bune practici, de exemplu urmărirea îndeaproape a modelului polonez în absorbţia şi derularea fondurilor europene. Acestea sunt gestionate de un singur organism, nu de toate ministerele, şi corelează programele europene de programele de dezvoltare economică, socială tehnologică şi de mediu ale ţării.

3. O a treia măsură este programul brain regain, adică atragerea de specialişti, preferabil de origine română, cu experienţă reală internaţională, care vor putea veni cu soluţii ce au fost validate anterior în alte părţi. Fără o administraţie inteligentă şi fără politicieni profesionşti şi oameni morali nu prea mai avem şanse să ne mai revenim.

Aceste trei măsuri generale vor genera potenţialul găsirii soluţiilor şi generării de alte măsuri, mai punctuale şi mai locale.
Cu toate acestea, este de prevăzut că lucrurile vor merge la fel de prost, dacă voturile populaţiei se vor cumpăra prim sistemul de mită electorală, dacă fondurile europene vor fi la mâna ministerelor şi sub semnătura miniştrilor neprofesionişti, numiţi pe criterii clientelare, sau atâta vreme cât conducerea va fi manevrată prin corupţie sau comandă directă de diferite state ce au interese proprii la noi în ţară.
Avem din nou o şansă, care poate fi ultima! Dacă o pierdem, este posibil să ne merităm soarta. Căci, nefăcând nimic, nu putem obţine nimic.

Autor: Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG

Sursa: http://www.certitudinea.ro

Discurs la depunerea candidaturii pentru Primăria București- Nicuşor Dan

NICUŞOR DAN - un candidat plauzibil pentru Primăria Capitalei

A apărut un nou candidat la funcţia de primar al Capitalei. Neobişnuit, neaşteptat, neprevăzut. Binevenit pentru cetăţeni, neavenit pentru cei care şi-au făcut planurile după vechea paradigmă politică. E tânăr, e deştept, e titrat, e competent. O competenţă la nivel european, aplicată consecvent şi performant în mediul bucureştean. Dacă va ajunge primar (cea ce e puţin probabil, având în vedere lipsa de pârghii), Bucureştiul va arăta cu adevărat altfel. Altfel, în sensul necesităţilor reale şi profunde, prezente şi de perspectivă ale bucureştenilor.

Nicuşor Dan a fost unul dintre elevii supradotaţi ai profesorului Florian Colceag (preşedintele IRSCA Gifted Education, autorul proiectului MODELUL DE ŢARĂ), care-l recomandă călduros: “Nicuşor mi-a fost elev la lot, este fost olimpic internaţional, are minte si caracter, principii si curaj. Vă rog să-l promovaţi astfel încât să şi reuşească, eu îl recomand”.

O bună prezentare a candidatului Nicuşor Dan o face Andrei Pleşu în Dilema Veche. Nu-mi face plăcere să-l citez, dar n-am încotro, pentru că argumentaţia creditului pe care i-l acordă tânărului aspirant la fotoliul de primar, este corectă şi coerentă: “Dintre candidaţii viitoarei campanii electorale avînd ca ţintă Primăria Capitalei, cel mai plauzibil, din punctul meu de vedere, este dl Nicuşor Dan. Nu-l cunosc personal, dar ştiu ce a făcut şi ce face şi mi se pare că are marele atu de a nu semăna cu nici unul dintre antecesorii şi dintre contracandidaţii săi. E limpede că îi pasă de înfăţişarea oraşului (în beneficiul căreia a intervenit eficace în mai multe rînduri, chiar dacă i-au lipsit pîrghii de anvergură). Iniţiativele pe care le anunţă nu se desenează pe ceruri utopice, nu vorbesc despre autostrăzi singaporene, suspendate fudul peste cicatricele oraşului, nu anunţă mari revoluţii, ci acceptă modestia filigranului, a intervenţiei de bun-simţ, a funcţionalităţii bine cumpănite şi transparente. Ataşant, în cazul lui, e şi faptul că e dispus să participe la o cursă fără mari şanse de cîştig, doar pentru a aduce în dezbaterea publică cîteva teme esenţiale pentru bucureşteni. Nu vrea, cu alte cuvinte, să impună un om, o efigie, ci o agendă. Pe de altă parte, nu e un idealist inconsistent: ceea ce a întreprins pînă acum dovedeşte, dimpotrivă, talent organizatoric, realism şi tenacitate. Ca să nu mai vorbim de un anumit curaj civic şi de o sănătoasă preocupare pentru binele comunitar. Îmi place şi precaritatea – de care nu se lasă demobilizat – a mijloacelor lui financiare, startul dezavantajos pe care îl ia, alături de „veterani“ agili, „băieţi de băieţi“, hîrşiţi în gherila politică dîmboviţeană. Îmi place, pe scurt, gratuitatea, nu lipsită de o anumită nobleţe, a demersului său… Tot ce am citit, pînă acum, despre trecutul şi proiectele d-lui Nicuşor Dan mă îndeamnă să-l creditez”.

NICUŞOR DAN SE PREZINTĂ:

CINE SUNT

Sunt inițiatorul și președintele Asociației Salvați Bucureștiul (2008 – prezent).

Sunt cel care a proiectat şi a dezvoltat Școala Normală Superioară București, universitate de elită în cadrul căreia am fost directorul executiv în perioada 2000-2006. Aflați opiniile unor profesori şi studenți.

Am organizat Forumurile Tinerilor Români cu Studii în Străinătate, în 2000 și în 2002.

Am obținut Premiul I cu punctaj maxim în cadrul Olimpiadelor Internaţionale de Matematică din 1987 și 1988. Am studiat la cea mai bună universitate din Franța, Ecole Normale Superieure de Paris, în perioada 1992-1995. După ce, în 1998, am obţinut doctoratul în matematică la Universitatea Paris XIII, m-am întors în România de la un salariu de 2000 de dolari la unul de 60 de dolari. De ce?

CE AM FĂCUT

Am castigat 22 de procese impotriva primariilor din Bucuresti. Am salvat 7 hectare din Parcul Tineretului de la distrugerea prin construirea unor imobile foarte inalte. Am impiedicat construirea unui bloc de 13 etaje in imediata proximitate a Gradinei Icoanei si a Scoalii Centrale. Am salvat de la demolare cladirile din Sos. Kiseleff nr. 45. Intervenind in ajutorul Primariei Capitalei, am castigat procesul impotriva unor privati care cereau acesteia 20 milioane de euro.

Am contribuit la modificarea legii urbanismului, astfel incat sa nu mai poata fi ridicate imobile de 10 etaje in cartiere proiectate si construite doar pentru case. Am reusit prin aceasta sa castigam teren in efortul de a proteja frumusetea unui oras sufocat de proiecte imobiliare incoerente si de un trafic auto sufocant.

Prin manifestatii si alte actiuni mediatice am reusit oprirea catorva zeci de proiecte nocive pentru oras: turnul din spatele Palatului Stirbei de pe Calea Victoriei, turnul de 10 etaje de langa Parcul Cismigiu, turnul de 17 etaje din strada Mantuleasa, turnul de 15 etaje din Calea Dorobanti, turnul de 100 metri inaltime din intersectia Razoare etc.

Am contribuit la mentinerea in Legea mediului a prevederii care interzice construirea pe spatiile verzi. Camera Deputatilor a incercat sa schimbe de mai multe ori aceasta prevedere. Pentru ca am fost atenti si am stiut sa pledam pentru drepturile bucurestenilor, am reusit sa protejam zeci de hectare de spatiu verde din Bucuresti.

Am ajutat sute de bucuresteni cu sfaturi si cu sprijin in instanta in vederea solutionarii unor probleme de constructii, urbanism sau spatii verzi.

Am publicat raportul "Bucuresti, un dezastru urbanistic", sinteza cea mai completa asupra problemelor Bucurestiului.
In 2008 am semnat impreuna cu politicienii si cu partidele politice Pactul pentru Bucuresti - un set minimal de reguli pentru dezvoltarea orasului. Faptul ca ei l-au incalcat in totalitate ma motiveaza sa candidez azi la Primaria Municipiului Bucuresti.

DE CE CANDIDEZ

1. Pentru că Bucureştiul a cheltuit în 4 ani 10 miliarde de euro, cât pentru 30 de linii de metrou, bani care nu se văd în evoluţia oraşului.
2. Pentru că un cutremur poate să omoare zeci de mii de oameni, iar primăria este iresponsabilă.
3. Pentru ca activitatea primăriei oscilează între impotență și delir.
4. Pentru că în administrația orașului este haos.
5. Pentru că Bucureștiul este orașul șpăgii și al diverselor mafii.
6. Pentru că Bucureștiul este într-o situație dezastruoasă.
7. Pentru că în următorii 4 ani orașul poate suferi pierderi irecuperabile.
8. Pentru că nu văd diferențe între Videanu, Oprescu, Piedone sau Prigoană.
9. Pentru că nici un om politic nu are curajul să spună că este imposibil ca într-un oraș de talia Bucureștiului toată lumea să circule cu autoturismul.
10. Pentru a face la scară mare lucrurile pe care le-am făcut deja de la nivelul Asociației.

CE VREAU SĂ FAC

Aceasta este o varianta incompleta a programului. Varianta completa va fi lansata in mai 2012.

1. Economia

Economia este fundamentul dezvoltarii orasului. Propun o schimbare fundamentala de viziune. Primaria nu mai trebuie sa se multumeasca sa imparta banii care ii vin la buget, ci trebuie ca prin investitiile pe care le face, sa atraga noi investitii private, care sa dezvolte orasul, si prin aceasta sa aduca locuri de munca si bani mai multi la buget.

Proiecte:
o - Dambovita, axa creativa a orasului: concentrarea firmelor de tehnologie, IT si industrii creative, in coabitare cu universitatile si campusurile universitare, de-a lungul Dambovitei. Definirea Bucurestiului ca centru regional in tehnologie, IT si industrii creative.
o - Dezvoltarea pietei locale printr-o politica predictibila de achizitii a primariei
o - Cadru investitional corect: administratie rapida (autorizari) si impartiala; licitatii transparente

2. Banul public

Trebuie sa inceteze cheltuirea aberanta a banului public.

Proiecte:

o - Licitatii transparente, mediatizate, cu termene suficiente pentru o participare reala
o - Publicarea pe site-ul Primariei a tuturor contractelor in curs de desfasurare
o - Publicarea pe site-ul Primariei a listei tuturor proprietatilor Municipalitatii si a contractelor de inchiriere pentru acestea
o - Sistem online pe site-ul Primariei pentru publicarea detaliata a tuturor facturilor platite de Primarie, cu corespondenta fata de capitolele de buget.

3. Mobilitatea

Propun o schimbare fundamentala de viziune, pe care orasele occidentale au adoptat-o deja in anii ’70. Trebuie sa avem curajul sa intelegem ca intr-un oras de dimensiunea Bucurestiului nu este posibil ca toti locuitorii sa circule cu autoturismul. Solutia este eficientizarea transportului in comun.

Proiecte:

o - metroul usor pe infrastructura CFR existenta; triplarea astfel a lungimii retelei de metrou
o - terminarea soselei de centura si a traversarilor acesteia
o - benzi unice pentru autobuze si troleibuze; orar afisat si respectat de catre acestea
o - facilitati pentru biciclisti.

4. Educaţia şi oportunităţile pentru copii

Propun o schimbare de viziune. Primaria nu trebuie sa se margineasca la a consolida pereti de scoli. Primaria trebuie sa aiba un rol activ in stimularea procesului educational.

Proiecte:
o - Construirea de gradinite, pentru acoperirea deficitului de locuri in gradinite
o - Retea de activitati extrascolare organizate de primarie: cercuri pe discipline de invatamant, formare vocationala, activitati sportive
o - Catedre pentru un numar de profesori universitari de varf la nivel mondial, in special in tehnologie, IT si industrii creative.

5. Viaţa culturală a oraşului

Bucurestiul are resursele umane si financiare pentru a se pozitiona ca centru cultural regional. Trebuie doar ca Primaria sa actioneze ca o administratie publica in secolul XXI.

Proiecte:

o - Infiintarea de centre culturale de cartier
o - Numirea unui bord cultural, format din personalitati incontestabile, care sa coordoneze alocarile de fonduri in sectorul cultural
o - Concursuri internationale de anvergura la achizitiile publice in arhitectura, urbanism si arta publica
o - Alocarile de fonduri in artele spectacolului se vor face prin concursuri de proiect
o - Un festival international de anvergura al orasului Bucuresti

6. Problema câinilor vagabonzi

Este o problema pe care numai incompetenta primarilor de pana acum a facut sa para grea.

Soluţii:

o - Ridicarea de pe strada a tuturor cainilor vagabonzi; oferirea de catre Primarie de tarcuri pentru asociatiile de proprietari care isi asuma ingrijirea (inclusiv curatenia spatiului) cainilor din vecinatate; adaposturi ale Primariei pentru ceilalti caini vagabonzi
o - Evidenta exacta a tuturor cainilor din Bucuresti, cu sau fara proprietar
o - Sterilizarea tuturor cainilor comunitari; incurajarea sterilizarii cainilor cu stapan
o - Amenzi drastice pentru persoanele care abandoneaza caini
o - Controlul total al ONG-urilor de protectie a animalelor asupra activitatii adaposturilor de caini comunitari.

7. Pieţele agroalimentare

Jumatate din pietele agroalimentare au disparut dupa 1990, iar jumatate din jumatatea ramasa au fost concesionate, astfel incat pretul de inchiriere a tarabelor a crescut de cateva ori.

Soluţii:
o - Rascumpararea de catre Primarie a pietelor agroalimentare cedate; preturi accesibile pentru inchirierea tarabelor
o - Eliminarea intermediarilor din piete
o - Facilitarea transportului producatorilor din jurul Bucurestiului la pietele din Bucuresti

8. Factura la întreţinere

Bucurestiul cumpara de la Ministerul Economiei gigacaloria cu 325 lei. Tehnologia moderna permite producerea energiei termice la un pret de 130 lei / gigacalorie. Solutia este investirea in propriile centrale termice ale municipalitatii. In 6 ani, Bucurestiul poate finaliza constructia unor astfel de centrale, prin care sa poata incalzi locuintele din oras.

9. Locuinţe sociale

Exista un necesar de locuinte sociale in Bucuresti. Pe de alta parte, Primaria nu exploateaza corect proprietatile pe care le detine.

Soluţii:

o - Fructificarea proprietatilor Municipalitatii la pretul pietei
o - Construirea de locuinte sociale
o - Obligarea dezvoltatorilor de noi complexe rezidentiale la un procent de locuite „sociale”, cu pret accesibil

10. Prevenirea efectelor cutremurului

Specialistii afirma ca la un cutremur de intensitatea celui din 1977, mii sau chiar zeci de mii de bucuresteni pot sa moara.

Soluţii:

o - Elaborarea hartii de risc seismic si a studiilor de vulnerabilitate seismica a cladirilor
o - Finantarea de catre Primarie a studiilor de consolidare
o - Consolidarea in ritm sustinut a cladirilor incadrate ca avand risc seismic
o - Respectarea stricta a legii in constructii.

11. Spaţiile verzi, poluarea şi sănătatea populaţiei

Bucurestiul este cea mai poluata capitala europeana desi nu are industrie. La mai multi indicatori poluare atmosferica depaseste nivelul maxim admis de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Incidenta bolilor respiratorii la copii si a bolilor cardio-vasculare la varstnici s-a dublat in ultimii 10 ani.

Soluţii:

o - Eliberarea parcurilor de constructii si terase ilegale; rascumpararea portiunilor retrocedate
o - Amenajarea ca zona de recreere a salbei de lacuri din nordul Bucurestiului si a Lacului Morii
o - Respectarea stricta a legii de interzicere a construirii pe spatiile verzi
o - Respectarea stricta a legii in santierele de constructii.

12. Bazele sportive şi centrele de cartier

Bugetul Bucurestiului permite construirea unor baze sportive de cartier si ale unor centre culturale de cartier. Astfel, locuitorii pot avea acces la un pret modic la piscine si terenuri de sport precum si la locuri publice unde sa se poata intalni fara a fi obligati sa vina pentru asta in centrul orasului. Organizatii non-guvernamentale s-au aratat capabile sa impulsioneze viata sociala in anumite cartiere, Primaria trebuie sa incurajeze prin alocari de fonduri transparente astfel de initiative.

13. Patrimoniul construit

Patrimoniul construit reprezinta capitalul comercial al orasului. El da identitate orasului. Iar identitatea este ceea ce atrage, in competitia globala, atat investitorii cat si turistii. In ultimii ani, patrimoniul construit a suferit distrugeri dramatice.

Soluţii:

o - Inventar al cladirilor din zonele istorice
o - Finantarea de catre Primarie a studiilor de restaurare a cladirilor istorice (nu si a restaurarii insasi)
o - Expropierea proprietarilor care isi degradeaza cladirile istorice
o - Respectarea stricta a legii si a regulamentului de urbanism, astfel incat cladirile din zona istorica sa valoreze mai mult decat terenul de sub ele.

14. Transparenţă decizională

Accesul cetatenilor la activitatea si la deciziile Primariei este un principiu fundamental.

Proiecte:

o - Sistem on-line de urmarire a stadiului rezolvarii petitiilor cetatenilor
o - Sistem on-line de urmarire a platilor Primariei
o - Dezbateri publice reale pe proiectele majore ale Primariei.

15. Respectarea legii în toate aspectele

Consider ca acest punct nu are nevoie de explicatii.

Autor: Miron Manega

Sursa: http://www.certitudinea.ro

TEORIA STATULUI ORGANIC (IX).Tractatul de la Berlin şi transformarea României în teritoriu colonizabil

Orbit trebuie să fie acel guvern care nu-şi dă seamă de simptomele politice ale acestei stări bolnăvicioase de lucruri. În toate unghiurile României se formează grupuri de nemulţumiţi cu mersul actual al lucrurilor. Sînt deosebite numirile ce aceste grupuri adoptă; un lucru însă le este comun tuturor: sentimentul de indignare şi de exasperare de cele ce se petrec zilnic. Şi această indignare nu e decît prea justificată. Ruşine chiar trebuie să-i fie unui român cînd se pronunţă numele obscure a acelor naturi catilinare cari formulează voinţa statului său în paragrafe de legi, indignate cată să simţă cînd vede creaturi fără principii, fără umbră de cultură, avînd numai instincte rele, jucînd pe reprezentanţii voinţei suverane a ţării. Nimeni nu întreabă dacă-şi ţin făgăduinţele ce le-au făcut înainte de-a fi aleşi; nimeni nu întreabă pe ce cale a fost cu putinţă ca asemenea oameni să iasă la suprafaţă, nimeni nu-şi dă seama cum această populaţie flotantă a României, fără legături cu pămîntul şi cu neamul ţării, fără identitate de interese cu clasele productive şi pozitive ale ei, a putut să devină elementul domnitor în România.

Am văzut cu înlesnire ce unitate e în caracterul civilizaţiei noastre de azi, cum ca consistă curat în păzirea formelor esterioare ale culturii apusene, lipsită de orice cuprins real. S-ar putea zice că aluatul din care se frămîntă guvernanţii noştri e acea categorie de fiinţe fără avere, ştiinţă de carte şi consistenţă de caracter, acei proletari ai condeiului din cari mulţi abia ştiu scrie şi citi, acei paraziţi cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instrucţiei publice şi golurile create în ramurile administraţiei publice prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizaţiei străine, le-au dat existenţă şi teren de înmulţire; aluatul e o populaţie flotantă a cărei patrie întîmplătoare e România şi care, repetînd fraze cosmopolite din gazete străine, susţine, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ce e într-adevăr românesc, că aceste clişeuri stereotipe egalitare, liberschimbiste, liberale şi umanitare, acest bagaj al literaţilor lucrativi de mîna a treia, aceste sforăitoare nimicuri sînt cultură naţională sau civilizaţie adevărată. N-are cineva într-adevăr decît să deschiză o teză de licenţă, s-asculte prelecţiuni la universităţi - esceptăm pe cele de matematică - să citească ziare şi broşuri, să citească proiecte şi paraproiecte de legi din Cameră, s-asculte discuţii în Adunări şi se va convinge că o numeroasă, foarte numeroasă clasă de oameni, nu-şi întrebuinţează mintea la nimic alta decît la reproducerea de vorbe din cărţi străine, că propria muncă intelectuală se reduce la nimic.

Daca activitatea lor s-ar mărgini numai la aceasta, ţara ar sămăna numai a casă de nebuni, dar fiindcă miile aceste de vorbe nu sînt resimţite, nu au trecut în suc şi sînge, nu au avut nici o influenţă educativă asupra lor, ele acoper cu zgomotul lor de moară de palavre o înjosire şi versatilitate de caracter nemaipomenită decît în timpii cei mai răi ai Împărăţiei bizantine. Ceea ce-i mai frumos e că se prefac a nu te înţelege. În zadar le-am spune: „Nu există libertate a alegerilor” şi le-am dovedi-o cu acte. „Luaţi - le-am zice - listele electorale, ştergeţi pe funcţionari, pe arendaşii statului şi pe rudele acestora, pe datornicii statului şi pe rudele acestora, adecă ştergeţi pe toţi a căror conştiinţă o puteţi stoarce prin tiranie de partid şi nu vă rămîne decît o mică minoritate”. Din aceste mici minorităţi se compune opoziţia şi ea reprezintă partea neatîrnată a ţării. Ei totuşi vor răspunde: „Naţiunea e cu noi, noi sîntem naţiunea”. „Mai luaţi colegiul al patrulea şi ştergeţi - afară de minime şi estrem de rare escepţii - toate numele deputaţilor aleşi de-a dreptul prin influenţă guvernamentală, ştergeţi dintr-al treilea în acelaşi chip, dintr-al doilea tot astfel şi vedeţi că partea neatinsă de sistemul de corupţie al guvernelor e estrem de mică”.

Cu bugetul în mînă, mai ales cînd este augmentabil în infinit, ţii majoritatea în mînă si sistemul constituţional, sistemul controlului se reduce la o iluzie copilărească. E prea adevărat că această conştiinţă individuală, maltratată în toate chipurile şi supusă unei sistematice corupţiuni face reacţie, tresare mai cu putere cînd îi pui cestiunea de moarte şi de viaţă. Astfel cu articolul 44 al Tractatului de la Berlin, care nu era numai o cestiune de încetăţenire, ci era de-a dreptul declararea României în teritoriu neutru, colonizabil cu toate semninţiile. Nu putem tăgădui că ţara se cutremură de spaimă la perspectiva deschisă de acel articol, care americaniza pe deplin teritoriul nostru.

(Fragment din articolul «Studii asupra situaţiei», apărut în TIMPUL, în februarie 1880)

Sursa: http://www.certitudinea.ro

ISUS ÎN ZEGHE

Timp de 50 de ani, nimeni n-a observant că, în icoana Fecioarei cu Pruncul, de la biserica Sfântul Elefterie Nou (lângă Operă), pictată în 1959 de părintele Arsenie Boca, Fiul Maicii Domnului este îmbrăcat în zeghe. Uluitor este şi faptul că părintele Arsenie a avut curajul să picteze ditamai fresca, fiind supravegheat permanent de Securitate. Cum a scăpat, cum şi-a sfidat torţionarii, făcându-i să nu vadă ce picta el acolo cu adevarat, când ofiţerii îi suflau în ceafă zi de zi, clipă de clipă?!… Ei atât aşteptau, un prilej cât de mic să-l întemniţeze. Iar pentru un simbol ca acesta – Pruncul Iisus în zeghe - l-ar fi închis imediat! Însă, pur şi simplu, nu au văzut! Sau, cum zicea Valentin Crăciun, tânărul poet descoperitor al picturii părintelui Boca, s-a întâmplat ca în Scriptură: “Au văzut şi n-au înţeles, ochii lor au fost ţintuiţi”. Aşa cum au fost ţintuiţi ochii tuturor, 50 de ani după aceea.

Sursa: http://www.certitudinea.ro

ÎNVIEREA

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,

Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
"Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe,
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
"Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie unuia,
Primindu-l cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"

Sursa: http://www.certitudinea.ro

Sărbătoarea Învierii în familia părintelui Stăniloae

In memoriam Academician Florin Constantiniu

Prof Florin Constantiniu despre Ortodoxia Romana... de Precum-in-cer

Nemţii au descoperit falsul: Horia Roman Patapievici nu e doctor!

Institutul pentru Studii Avansate – Wissenschaftskolleg zu Berlin a retras titlul de „doctor” lui Horia Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român. Nemţii şi-au dat seama că titlul lui Patapeievici este un fals ordinar.

HRP primise, în cursul lunii martie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara. Titlul a fost contestat de mai mulţi dascăli şi intelectuali din Timişoara. Conform blogului www.roncea.ro, titlul de „doctor” i-a fost retras şi lui Sorin Antohi, membru fondator GDS.

Nemţii nu glumesc...

„Nemţii nu glumesc! Horia Roman Patapievici, membru al GDS şi actual preşedinte al ICR, şi Sorin Antohi, membru fondator al GDS, informator al Securităţii, reclamat de laureata Nobel Herta Muller, au beneficiat prin fraudă de o bursă post-doctorală “Andrew W. Mellon Fellow”, în ciuda faptul ca nu aveau/au doctoratul. Institutul pentru Studii Avansate – Wissenschaftskolleg zu Berlin le-a retras celor doi titlurile de doctori închipuiţi de pe site-ul instituţiei. Dr. Katharina Biegger, responsabilă pentru admiterea bursierilor şi secretară adjunctă a Institutului pentru Studii Avansate din Berlin, a confirmat pentru Roncea.ro că în cazul Patapievici s-au efectuat deja cuvenitele corecturi, urmând să se realizeze şi pentru Antohi, ceea ce s-a petrecut cu promptitudine”, se arată pe blogul www.roncea.ro.

Contestatarii lui Patapievici jubilează

Nici pe site-ul Institutului Cultural Român, nici pe cel al Editurii Humanitas, nici pe cel al Preşedinţiei României, HRP nu are trecut în CV titlul de doctor. Totuşi, site-ul preşedinţiei confirmă că HRP a beneficat de o bursă abuzivă la Berlin, în 2006, la care nu puteau participa cei ce nu aveau titlul de doctor. www.roncea.ro a descoperit şi că conducătorul său de doctorat, profesorul Ilie Pârvu, confirmă că Patapievici nu şi-a luat vreodată doctoratul. Acelaşi blog susţine că Bogdan Duca, fost coleg de doctorat la Universitatea din Bucureşti cu Patapievici, nu ştie nimic despre finalizarea doctoratului şefului Institutului Cultural Român.

„Prestigiosul Institut pentru Studii Avansate (Wissenschaftskolleg zu Berlin) a dat în vileag - la sfârşitul lunii martie - impostura lui Patapievici, care a beneficiat de o consistentă bursă de studii postdoctorale, deşi nu are un titlu de doctor de cercetare. Ar fi numai hilar, de n-ar fi revoltător până la stele şi îndărăt: cel plătit substanţial spre a gestiona imaginea României în lume terfeleşte prestigiul culturii, al ştiinţei, academismul românesc”, spune profesorul universitar Viorica Bălteanu, organizatorul protestului antiPatapievici din ziua decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara.

Sursă 1: Ziua de Vest

Sursă 2: http://www.certitudinea.ro

România, trezeşte-te!

[...] vom „avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă”

"Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”…

„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii” … „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”

(M. Eminescu, Timpul, 20 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 191, 192, 223, 229)

Tu ai un serviciu, o cariera, sau o vocatie? - Octavian Pantis, TMI Romania

Serviciu, cariera sau vocatie din perspectiva angajatorului