O scrisoare, o pagină de istorie

PLACE SAU NU, MESAJUL UNUI ROMAN, UCIS DE UNII SI DE ALTII, ESTE IZBITOR DE ACTUAL, DESI ESTE SCRIS IN URMA CU CCA. 70 DE ANI !

Scrisoarea Mareşalului Ion Antonescu către capul politicienilor de-atunci, I.C. Brătianu
În ciuda curgerii timpului, problemele noastre au rămas aceleaşi: nimeni n-a fost in stare să spună adevărul dintr-o poziţie de putere, precum cea a Mareşalului Antonescu atunci. În zilele minciunii univesale, a spune adevărul e un act de dizidenţă. Pentru a înţelege prezentul, e necesar să ne cunoaştem trecutul - să-l aflăm!

Ion Antonescu, "Scrisoare de răspuns adresată lui C.I.C. Brătianu" (29 octombrie 1942)

Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba.
Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră.
Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri.
Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu.
Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni.
În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară, dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?!
Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari.
În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică.
Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.
Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940.
Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat,în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi:
Cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi.
Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: "incapacitate"; "tâlhărie"; "falsificări" şi "furturi de urne", în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; "demisii în alb"; "bătăi şi omoruri"; "călcarea legilor şi Constituţiei"; luări de comisioane" la toate furniturile statului; "traficările de influenţă" practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; "scandalurile cu contingentările" cu "grâul britanic"; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum "aţi profitat de ea"; risipa avutului public; "concesionările oneroase ale bunurilor statului"; "demagogie"; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor dumneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie - mari şi mici - făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului.
Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care - ca totdeauna când vă găsiţi în opoziţie - sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în faţa ochilor săi.
Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată - de totdeauna - atât de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi - de la cel dintâi dintre dumneavoastră, până la cel din urmă - încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.
Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră.
Fiţi încredinţaţi, sunteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor.
Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a salva un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră.
Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi până azi, de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi - mici şi mari - oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914-1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca o culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara.
Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care istoria l-a înregistrat.
Oricum ar fi însă eu nu voi putea fi acuzat de dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin "minciună", "promisiuni", "furt de urne" sau prin "sprijin ocult masonic şi iudaic", ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se salva, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem.
Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu.
Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra.
După ce am reluat Basarabia şi Bucovina, v-aţi grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru.
V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat.
După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi noi sfaturi.
V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luându-vă după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă "aranjez" cu Anglia şi cu America.
Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump.
Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918.
Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi astăzi în caz de părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii?
Vă daţi seama ce s-ar alege de armata noastră, de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi prostie.
Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara, deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei.
Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi dumneavoastră armata şi "aranjaţi-vă" cu Anglia.
Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea.
A mă fi "oprit la Nistru" şi a "retrage astăzi forţele din Rusia" înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului, acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza nestabilităţii şi a feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic - şi aceasta este cea mai mare crimă - a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.
Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun.
Conducătorul nefericit al Franţei - şi mai nefericite de azi - a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă "Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor".
Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare.
Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând de la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă "opresc la Nistru" şi nici nu pot "să retrag armata din Rusia". Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră, ci neamul ar plăti-o scump.
Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată.
Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: "Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere".
Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru "minciuni şi himere" şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii.
V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare.
Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de îndatoririle şi de răspunderile lui.
V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele.
Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi, pe care - împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă - aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă, aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu - Urdăreanu - Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi, când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza.
Ei bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care, de la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral, a iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii viitorului neamului şi a catastrofei graniţelor, nu mai are calitatea să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie."
(Arhiva Istorică Centrală; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinet I. Antonescu,dos. 61/1940, f. 88-221)

Introducing Gmail Motion (farsa Google de 1 aprilie)

LOOK AT YOURSELF AFTER WATCHING THIS.mp4

Apara inocenta copilului tau

Au aparut aplicatii care restrictioneaza navigarea copiilor pe Internet. Cu ajutorul lor, copilul nu mai acceseaza site-uri interzise minorilor.

Din nefericire, sunt parinti care considera ca instalarea acestor aplicatii, garanteaza moralitatea copilului. In realitate nu prezenta softului pastreaza puritatea copilului, dupa cum nici absenta lui nu duce la caderea morala a acestuia.

Sanatatea morala e data de buna vietuire din famile, de adevarata rostire din casa, de prezenta sa in biserica, de impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului, etc. In niciun caz de o aplicatie de acest gen.

Duhovnicul nu-i spune desfranatului ca e nevoie sa se lege la ochi atunci cand iese in lume, daca doreste sa fie vindecat de aceasta patima. Dupa cum nu-i cere celui ce fura sa se lege la maini atunci cand iese din casa.

Nu prezenta acestei aplicatii ar trebui sa aduca liniste parintilor, ci faptul ca desi copilul sau putea naviga si pe alte site-uri, nu a facut-o pentru ca nu a simtit nevoia, pentru ca are un alt tip de hrana.

Astazi ni se cere sa ne implicam mai mult in viata virtuala a copilului, nu in viata sa reala, ca si cand calculatorul ii ofera copilului buna cuviinta sau bunul simt. Cum s-a ajuns aici? Prin vestejirea vietii interioare. Am ajuns sa nu mai credem decat in ceea ce se percepe la suprafata. Ceea ce nu se vede, nu exista.

Am convingerea ca o buna crestere a copilului il va ajuta sa faca fata pericolelor virtuale. Prezenta unei aplicatii de genul cel amintit il va ajuta pe copil sa nu fie o victima in propria casa, dar cu siguranta va fi o victima in orice loc care ii va da posibilitatea sa "navigheze" spre ceea ce i-a fost interzis.

Indiferent cat de mult se va schimba lumea Internetului, nicio aplicatie nu ne da dreptul sa renuntam la a mai fi parinti. Inocenta copilului nu se apara cu adevarat prin aceste metode. Daca un mesaj de genul: “Apara inocenta copilului tau” se rezuma doar la a cumpara si instala o aplicatie, e semn ca esti pe calea de a nu mai sti sa faci nimic, in afara de a cumpara.

Mircea Vulcanescu spunea ca asa este facuta lumea, ca vorbele sa insemne anumite lucruri; si pentru ca lucrurile se schimba, insa vorbele raman, ne obisnuim a boteza cu acelasi nume lucruri care s-au prefacut pe nesimtite in altele.

Asadar, e posibil ca unii sa creada ca daca au cumparat o aplicatie, inseamna ca s-au ocupat de buna crestere a copilului. Persoanele de acest gen nu sunt departe de cei care in ziua de apoi, cand se va face judecata despre tot ce am facut aici, in lume, vor veni si vor zice: "Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am prorocit, nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut?" Si li se va raspunde: "Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea”"(Matei 7, 21-23).

Dupa cum cel ce spune Doamne, Doamne nu va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel care face voia Tatalui ceresc, tot astfel, nu cel ce cumpara, ci cel ce isi pune viata pentru copilul sau, se aseamana "barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca, a cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca" (Matei 7, 24-25).

Adrian Cocosila

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/apara-inocenta-copilului-124261.html

Studentii care nu se vor intoarce in Romania. Cum exportam inteligenta

AUTISM. Dacă cineva te atinge pe stradă, să-ţi ia un fir de păr, nu râde. Ajută-l!

S-ar putea apropia de tine dacă i se pare lui că ai un fir de păr pe umăr şi vrea să ţi-l ia. Sau să te sperii când vrea să închidă portiera, pentru că n-ai închis bine uşa maşinii. Ori să adune orice hârtie pe care o vede pe jos, pe trotuar.
Aşa e el. Face lucrurile altfel, lucruri pe care noi ceilalţi, normalii, am încetat de mult să le vedem. Are o problemă cu ordinea lucrurilor, cu reguli şi gesturi simple pe care noi le-am uitat.

Aşa e el. Un autist, iar ca el sunt alţi 30.000 de români. Pe care nimeni nu-i ia în seamă, în cifre şi-n statistici.
Asculţi povestea unei mame, devenită printr-o cruce, pe care nu ştii cine i-a pus-o în spate, psihopedagog şi consilier educaţional. Azi îi învaţă pe alţii cum că autismul nu-i boală, ci doar tulburare şi că nimeni nu trebuie să creadă-n minuni. Doar în răbdare. Şi-n ceilalţi. Că vor înceta să mai pună etichete pe oameni.

"Când una din fetele mele întârzie seara acasă, se duce lângă uşă şi nu pleacă de acolo până ce n-o vede intrând. Ori dacă se-ntâmplă să adoarmă, se trezeşte din somn, ca să-şi vadă sora venind. Relaţia dintre ei? Senzaţională. Nu mi-am ascuns niciodată copiii". Georgeta Crişu e mamă de trei ori. Pentru băiatul ei, autist non-verbal, şi pentru cele două fete, surorile lui. Normale. "Nu mi-am ascuns copiii niciodată, iar cea mai mică fată mi-a devenit în timp cel mai preţios voluntar pe care l-am avut la asociaţie de-a lungul anilor".

Anul trecut, în spaţiul ăsta îţi vorbeam de Gheorghiţă, un boţ de carne ce se zbătea între viaţă şi moarte într-o cutie de plastic cu multe fire, la terapie intensivă la "Marie Curie". Avea nevoie, ca sute de alţi copii români, de o secţie de cardiochirurgie pediatrică unde medici artişti să-i repare inima. Şi de 500.000 de euro. Cu ajutorul tău, "Inima Copiilor", asociaţia care salvează vieţi, a strâns de două ori pe atât. Şi peste o lună, clinica va fi deschisă.
La un an distanţă, nu-ţi cer nimic. Decât să nu mai pui etichete şi dacă cineva te atinge pe stradă, să-ţi ia un fir de păr, nu râde. Ajută-l. E ca mine. Ca tine. Ca el. Şi nu uita, ai o putere: să-l ajuţi cu 2% din impozitul pe venitul tău. Dă-l unei asociaţii. Dă-l cui vrei tu. Dar nu-l lăsa la stat. El n-are uneori nici măcar statistici.

Sursa: GÂNDUL
Titlul original: „El face lucrurile altfel decât noi, normalii”

Autor: Diana Marcu

Sursa 2: http://www.certitudinea.ro/articole/societate/view/autism-daca-cineva-te-atinge-pe-strada-sa-ti-ia-un-fir-de-par-nu-rade-ajuta-l

Ulcioare româneşti made in Ungaria şi noua ceramică de Cucuteni

Există, fără îndoială, un raport între spiritualitatea unei comunităţi etnice şi piaţa produselor de piaţă generată de aceasta. În urmă cu câţiva ani, un călător român iubitor de cultură tradiţională a descoperit, în peregrinările sale prin Ungaria, foarte multe ulcioare ciudate, cu figuri zoomorfe şi antropomorfe, care nu prea ţineau de cultura şi spiritualitatea maghiară. N-a ezitat să-şi exprime surpriza plăcută de a descoperi tocmai acolo, într-o ţară care nu are tradiţie în prelucrarea lutului, o piaţă atât de articulată cu asemenea obiecte ceramice. Încercând să afle mai multe despre originea acelor obiecte, i s-a dat un răspuns care l-a lăsat perplex: obiecte erau de dată foarte recentă, de numai câţiva ani, şi nu ţineau, într-adevăr, de tradiţiile poporului maghiar. Au fost preluate, pur şi simplu, multiplicate şi scoase pe piaţă. Iar sursa modelelor era o carte apărută în 1997 la... Muzeul Ţăranului Român! Cartea, care este un album de artă, se numeşte „Ulcioare de nuntă” şi aparţine etnografului Georgeta Roşu, director general adjunct la MTR.

Uluitor nu este faptul în sine, anume că în Ungaria se vând ulcioare româneşti, ci nefirescul fenomenului: spiritualitatea unui popor generează în altă ţară o piaţă prosperă, în timp ce în ţara de origine această sursă de câştig este total ignorată.
Adică să cumperi de la Budapesta ulcioare de Oboga, Româna sau Corbeni, în timp ce, în aceste amărâte localităţi din judeţul Olt, olăritul este aproape pe cale de dispariţie, constituie o mare palmă dată Ministerului Culturii din România. Greu, şi cu o inexplicabilă întârziere, meşteşugarii români se îndreaptă totuşi spre tradiţia neoliticului, încercând să producă manufacturier ceramică de Cucuteni (reproduceri ale obiectelor aflate deja în patrimoniul muzeelor). Un singur artizan expune, la târgurile organizate de Muzeul Satului, asemenea „ciudăţenii” ceramice. E vorba de Jorj Dimitriu din Bucureşti care, împreună cu soţia lui, Olimpia, a renunţat la arta fotografică, pentru a se dedica ceramicii de Cucuteni. În acelaşi timp, entuziasmul unor iubitori de tradiţie arhaică (printre care Tudor Gheorghe şi Ion Creţeanu) au reuşit să inducă, unor primari cu mintea deschisă din câteva sate ale Olteniei, pofta renaşterii vechilor meşteşuguri casnice şi a obiceiurilor tradiţionale. A început astfel, timid şi cu multe ezitări, reactivarea patrimoniului imaterial de spiritualitate, cu efecte asupra pieţii aferente.

Justin Capră în faţa oalelor de la Cucuteni, la Muzeul Satului

Justin Capră şi Jorj Dimitriu, autorul vaselor

Justin Capră, Ana Maria Creţeanu, Ion Creţeanu, Jorj Dimitriu

Autor: Miron Manega

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/clubul-presei-transatlantice/view/ulcioare-romanesti-made-in-ungaria-si-noua-ceramica-de-cucuteni

HR-ul care aduce valoare

Se pare ca ceea ce reiesea din studiul nostru de sfarsit si inceput de an ca fiind una din provocarile HR-ului pe plan local, pozitionarea ca partener strategic, in vest nu mai este o noutate. Articolul de pe McKinsey pe care vi-l recomandam azi vorbeste chiar despre acest lucru ca despre o “lupta” care dureaza de vreo generatie incoace. Ce inseamna asta? Zicem noi ca vesti bune in principiu, pentru ca se presupune ca suntem pe drumul cel bun daca am ajuns sa ne punem problema aceasta la modul serios si, in plus, avem si cateva lectii de invatat de la cei care s-au lovit de “pragurile de sus” mai devreme.

Vestea mai putin imbucuratoare este ca de multe ori “lupta” aceasta nu se incheie atat de repede pe cat am vrea. Cu alte cuvinte, efortul de pozitionare strategica a HR-ului este unul care trebuie sustinut in permanenta pentru ca, si in acest caz, “cu o randunica nu se face primavara”.

Cateva din ideile articolului despre HR-ul care aduce valoare ne-au atras atentia in acest context al lectiilor de invatat si modelelor de urmat. Accentul este pus pe ideea de masurare a eforturilor HR-ului si pe informatiile pe care doar credem ca nu le putem cuantifica:

1. Daca invocam adesea dificultatea masurarii valorii adaugate pe care o aduce HR-ul in organizatie, deja traim vremuri in care cu ajutorul tehnologiei se poate face mai usor legatura intre practici (a se citi strategii puse in practica) si performanta efectiva.

2. Daca acest lucru nu s-a intamplat pana acum, discutia intre CEO si HR despre strategia de management al talentelor cu impact asupra rezultatelor organizatiei trebuie purtata cat mai repede (si, credem noi, ca daca initiativa nu vine din parte CEO-ului, ea ar trebui sa apara obligatoriu ca cerinta din partea HR-ului).

3. ERP-urile si sistemele informationale care sustin activitatea de HR au transformat datele despre performanta si capital uman in sensul cresterii accesibilitatii si transparentei. Ceea ce trebuie facut (si exista resurse de furnizori care asigura acest lucru) este sa se gaseasca interpretarea corecta a acestor informatii din punctul de vedere al cuantificarii aportului efectiv al HR-ului.

4. Ca o consecinta, datele (si mai precis cifrele) care descriu activitatea HR-ului aduc in mod nemijlocit valoare. O interpretare corecta poate duce, de exemplu, la concluzii salvatoare despre tipul de competente necesare pentru anumite pozitii critice.

5. Organizatiile care profita la maxim de informatiile/statisticile/datele oferite de sistemele de suport ale activitatii de HR si care, facand aceasta, au rezultate considerabil imbunatatite, respecta, de obicei, cateva cerinte esentiale: concentreaza eforturile de HR in functie de prioritatile de business, maximizeaza resursele disponibile, vad dincolo de solutiile HR traditionale, fac din interpretarea si proiectarea datelor un obicei esential si nu o practica aleatorie.

Citeste tot articolul Question for your HR chief: Are we using our ‘people data’ to create value? si descopera exemple de companii pentru care masurarea valorii HR-ului nu mai este de mult o notiune vaga, ci o necesitate sustinuta cu consecventa.

Sursa: http://www.portalhr.ro/hr-ul-care-aduce-valoare/

Educatia performantei si excelenta in guvernare, la UPM

Aula Facultatii de Stiinte Economice a Universitatii „Petru Maior” din Targu Mures va gazdui maine, 5 aprilie 2011, incepand cu orele 10,30, pentru prima data in Romania, Seminarul aplicativ „sanse si solutii reale pentru azi - educatia performantei si excelenta in guvernare”.

Invitat special este Prof. Dr. Florian Colceag, presedintele Institutului Roman de Studii si Cercetari Avansate in Educatia Excelentei, initiatorul Legii 17/2007privind copiii si tinerii capabili de inalta performanta si autorul proiectului „Modelul de tara”.

"Evenimentul are ca obiectiv initierea proiectului „tara Nucului” - integrand bunele practici internationale si valorificand sustenabil resursele umane pe care Romania le are in momentul acesta. Acest eveniment face parte din categoria celor mai importante activitati ale Forumului National al Parintilor Activi in Comunitate", a anuntat Conf univ dr ing Avram Tripon– Presedinte al Asociatiei Club „Si noi putem reusi”

La ora deschisa aplicativa pentru educatia performantei si excelenta in guvernare pot participa studenti, parinti, tineri, reprezentanti ai societatii civile, interesate de dezvoltarea sustenabila.

Sursa: http://www.citynews.ro/mures/eveniment-29/educatia-performantei-si-excelenta-in-guvernare-la-upm-114497/

O școală de vară deosebit de interesantă

Se numește Romania Austrian Economics Summer School. Vin opt profesori să vorbească despre meritele libertății economice și consecințele nefaste ale intervenției statului. Printre ei, Ken Schoolland, autorul Aventurilor lui Jonathan Gullible, o genială lucrare introductivă de economie, tradusă în 45 de limbi. Și Guido Hulsmann, care mi-a fost profesor la Mises Institute. Tom Palmer, vice-președintele de la Atlas Foundation și alți instructori cunoscuți ai școlilor de vară de acest gen.

O recomand oricui dorește să învețe în mod în mod serios economia. Taxa este de 300 de lei până la 1 mai. Au apărut și donații de carte astfel încât la ora actuală se poate spune că fiecare participant va pleca acasă cu 3 cărți; sunt sigur că vor mai veni și altele.

Programul este încărcat și variat, de dimineață până seara, cu concurrent sessions, proiecții de film etc. Ne vedem acolo.

Sursa: http://www.logec.ro/

Principiul slujirii celui ce conduce- Bartolomeu Valeriu Anania (2005)

Ştiinţă şi credinţă- Despre Părintele Arsenie Boca

What in the World Are They Spraying? (Full Length)

Edward Griffin despre chemtrails

Andrei Tarkovsky - filmul ca rugaciune

Andrei Arsenievici Tarkovsky este unul dintre cei mai mari regizori rusi, el fiind totodata si un pas al vechii cinematografii spre una moderna. Filmele sale sunt unice in ceea ce priveste viziunea asupra spatiului si a timpului.

Lucrand intr-un regim ideologic destul de greu, Tarkovsky a avut de intampinat multe dificultati, lucru inteles foarte clar si din rezultatele carierei sale: sapte filme si cateva clipuri scurte, in mai bine de 27 de ani. Fara a mentiona in mod explicit, regizorul rus a inserat in filmele sale si unele idei aprig combatute de regim, precum libertatea de expresie si altele asemenea.

Andrei Tarkovsky isi va rezuma viziunea asupra lumii si lucrarea, astfel: "Creatia este unul dintre momentele de pret in care ne asemanam Ziditorului; de aceea, n-am crezut niciodata intr-o arta independenta de Ziditorul suprem, nu cred intr-o arta fara Dumnezeu. Sensul artei este rugaciunea, este rugaciunea mea. Daca aceasta rugaciune, daca filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atat mai bine. Atunci viata mea isi va capata intregul sens: acela, esential, de a sluji."

Andrei Tarkovsky - viata si opera cinetografica

Andrei Tarkovsky s-a nascut in data de 4 aprilie 1932, in localitatea Zavrajie, raionul Iurievet, regiunea Ivanovo, Rusia, din parintii Arseni Aleksandrovici si Maria Ivanovna Visniakova. El va fi botezat la Biserica Nasterea Maicii Domnului din localitate, nasi fiind bunica Vera Nikolaevna Petrova si prietenul de familie Lev Vladimirovici Gornung. In luna decembie, familia se va muta la Moscova, intr-un apartament de pe strada Sipka.

In anul 1937, tatal va cere divortul, urmand a se recasatori. Divortul oficial se pronunta abia in 1940. In anul 1939, Tarkovsky se va inscrie in Scoala nr. 554 din Moscova si la Scoala de Muzica. Inceputul Razboiului Mondial va duce si la inrolarea tanarului Andrei pe front.

In luna septembrie, 1947, Andrei Tarkovsky va intra la Scoala de Arte Plastice. In luna noiembrie, se imbolnaveste de tuberculoza, fiind internat la Spitalul TBC pentru Copii din Moscova, unde ramane pana in primavara lui 1948. In anul 1951 termina scoala si este admis la Institutul de Orientalistica din Moscova, sectia Limba araba. Peste doi ani, el va abandona studiile, urmand a se incadra ca angajat la Institutul de cercetari Geologice Nigrizoloto din Moscova.

In luna aprilie a anului 1954 este admis la Facultatea de Regie din Institutul de Stat pentru Cinematografie. In anul 1956, el va regiza primul lui film, numit "Ucigasii", un film studentesc, realizat dupa o carte a lui Ernest Hemingway. La fil un an de la acest eveniment se va casatori cu colega lui de facultate, Irma Raus. In anul 1960, scrie, impreuna cu Mihalkov-Koncealovski, scenariul lucrarii de diploma, "Compresorul si vioara". In aprilie incepe turnarea filmului la Studioul Mosfilm. In anul 1961, primeste diploma de absolvire, cu calificativul "excelent", in luna aprilie fiind deja angajat ca regizor de categoria a treia.

In luna iunie, la Mosfilm, lucreaza la primul sau lung-metraj, "Copilaria lui Ivan", pe care il termina in mai 1962. Premiera filmului "Copilaria lui Ivan", la un cinematograf din Moscova, va primi marele premiu "Leul de aur", la Festivalul de la Venetia. Impreuna cu Koncealovski incepe scrierea scenariului la "Andrei Rubliov".

In anul 1963, Andrei Tarkovsky devine membru al Uniunii Cineastilor din URSS. In luna august a anului 1964, este membru al juriului la Festivalul de Film de la Venetia. Este numit regizor de categoria a II-a la Mosfilm. In luna noiembrie incepe filmarile la "Andrei Rubliov". In luna decembrie 1966, are loc prima prezentare a filmului "Andrei Rubliov", la Sala Alba a Uniunii Cineastilor. Oficialitatile de la Moscova refuza sistematic (1966, 1967,1968) prezentarea filmului la Cannes si, in general, difuzarea lui de ecrane, atat in tara cat si in strainatate.

In anul 1967, lucreaza, impreuna cu scriitorul A. Misarin, la scenariul filmului "Oglinda". In anul 1968 termina scenariul la "Oglinda". In luna octombrie a aceluiasi an incepe, impreuna cu Fr. Gorenstein, lucrul la scenariul filmului "Solaris". In anul 1970 va incepe filmarile la "Solaris".

In luna iunie 1970 Tarkovsky divorteaza de Irma Raus, casatorindu-se cu Larisa Kizilova. In anul 1972 tine cursuri postuniversitare de "arta regiei" la Goskino. Calatoreste cu "Solaris" la Cannes, unde castiga Marele premiu al juriului si la Londra, unde primeste Premiul pentru cel mai bun film al anului. Este numit regizor de categoria I-a la Mosfilm.

In anul 1976, Andrei Tarkovsky lucreaza cu fratii Boris si Arkadi Strugatki la scenariul filmului "Calauza". In anul urmator filmeaza "Calauza". O mare parte a peliculei este distrusa la developare. In luna aprilie 1978 sufera un infarct. Reface scenariul si continua filmarile la "Calauza". Anul urmator va termina lucrul la "Calauza".

In anul 1983 termina lucrul la "Nostalgia", cu care va si participa la Festivalul de la Cannes. Primeste Marele premiu special al juriului, premiul FIPRESSCI si Premiul Juriului ecumenic. Incepe lucrul la Sacrificiul. Este concediat de la Mosfilm. Anul urmator va calatori la Stockholm pentru lucrul la Sacrificiul. Anunta oficial, la conferinta de presa de la Milano, hotararea sa de a nu se mai intoarce in patrie. Sustine la Biserica Saint-James de la Londra Prelegerea despre Apocalipsa. Are o intrevedere cu inalt Preasfintitul Antoine de Suroj, Mitropolitul Bisericii Ruse din Anglia.

La 13 decembrie 1985 afla diagnosticul unei boli: cancer pulmonar. Incepe tratamentul la un centru de radioterapie din Franta. Este internat la Clinica de Antroposofie din Eschelbronn, Germania. Este internat la Clinica Oncologica Hartmann din Neilly-sur-Seine, langa Paris. In noaptea de 28 spre 29 decembrie 1986 moare in clinica din Neilly-sur-Seine.

In data de 5 ianuarie 1987 este inmormantat la cimitirul rus din Sainte-Genevieve-des-Bois. Funeraliile au loc la Catedrala Sfantul Aleksandr Nevski. Mormantul lui Andrei Tarkovsky si al sotiei sale, Larissa, se afla in cimitirul Sainte-Genevicve-des-Bois, din Paris. Sculptorul rus Ernest Neizvestni a gravat pe piatra de mormant dedicatia Omu. In anul 1989, apare in Germania, la Editura Ullstein, prima editie a Jurnalelor sale, sub denumirea "Martyrolog".

Andrei Tarkovsky - filmul ca rugaciune

Andrei Tarkovsky isi va rezuma viziunea asupra lumii si lucrarea, astfel: "Creatia este unul dintre momentele de pret in care ne asemanam Ziditorului; de aceea, n-am crezut niciodata intr-o arta independenta de Ziditorul suprem, nu cred intr-o arta fara Dumnezeu. Sensul artei este rugaciunea, este rugaciunea mea. Daca aceasta rugaciune, daca filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atat mai bine. Atunci viata mea isi va capata intregul sens: acela, esential, de a sluji."

"Toate filmele mele, intr-un fel sau altul, repeta ideea ca oamenii nu sunt singuri si parasiti intr-un univers vid, ci ca ei sunt legati prin numeroase legaturi de trecut si de viitor si ca fiecare individ innoada prin prezenta sa o legatura cu istoria omenirii in general. Aceasta speranta, ca fiecare viata si fiecare act are un sens, mareste intr-o masura incalculabila responsabilitatea individului fata de cursul general al vietii."

"Atins de o idee creativa, omul incepe sa auda in sine insusi aceeasi chemare a adevarului, care i-a oferit artistului oportunitatea producerii operei sale. Cand este stabilita o legatura intre creatie si cel care o priveste, acesta experimenteaza o stare sublima si purificatoare. In aceasta aura care uneste productiile si audienta, cea mai pura parte din noi se descopera si insetam de dorinta de a o face libera. In aceste momente ne recunoastem propriile adancimi spirituale si cele mai intense stari ale propriilor emotii."

Filmele realizate de Andrei Tarkovsky abunda in simboluri si diverse grade de spiritualizare crestine. Astfel, clopotele, candelele, contemplarea, rugaciunea, meditatia sunt des intalnite, subliniate, puse in evidenta in cel mai inalt grad, fara a uita dimensiunea lor ortodoxa.

Teodor Danalache

Filme semnate Andrei Tarkovski !

"Compresorul si vioara" (film de metraj mediu studentesc, 1960)

"Copilaria lui Ivan" (1962)

"Andrei Rubliov" 1969)

"Solaris" (1972)

"Oglinda" (1974)

"Calauza" (1979)

"Tempo di viaggio" (documentar, 1983)

"Nostalgia" (1983)

"Sacrificiul" (1986)

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/parinti/andrei-tarkovsky-filmul-rugaciune-96969.html

Miracolul de la Valea Plopului sau tămâioara din asfalt

300 de copii care se cresc unii pe alţii este mai mult decât un model sau o expertiză socială. Este un miracol. Se fac studii despre educaţia copiilor instituţionalizaţi şi neinstituţionalizaţi, se dau teze de doctorat, se dezbat legi în Parlament, Parlamentul se împarte în două (care lege e mai bună aia asumată de guvern, sau aia a opoziţiei?), sistemul educaţional este distrus, creierele României sunt izgonite din ţară, cei care rămân sunt creiere pasive, critice, sceptice, România este la pământ, batjocorită, jefuită, împărţită, nimeni nu mai crede în nimic…
Şi, în acest timp, fără nicio logică a faptelor, aproape în mod absurd – s-ar putea spune, undeva, între nişte dealuri din judeţul Prahova, se naşte o comunitate de copii abandonaţi de mame, de societate, de România. Se naşte, de fapt, un răspuns la întrebarea pe care toţi ne-o punem, retoric şi ipocrit, ca să ne justificăm laşitatea şi neimplicarea, fiind convinşi că nu există răspuns: “Ce ar mai putea salva România?”. Ei, bine, răspunsul există, şi are în el şi expertiza, şi feed-back-ul, şi autorul de proiect (Dumnezeu), şi coordonatorul executiv (părintele Nicolae Tănase)...
P.S. În urmă cu un an a avut loc, în judeţul Mehedinţi, Marşul Cultural Nichita Stănescu, organizat de poetul Laurian Stănchescu. Nu insist asupra acestui eveniment, l-am consemnat la vremea respectivă. La sosirea în Drobeta Turnu Severin (după 30 de kilometri parcurşi pe jos), în curtea Liceului Traian mi-a atras atenţia un mic detaliu: în asfaltul aleilor apăruseră câteva crăpături în care începuse să crească iarba. Iar într-una dintre aceste crăpături înflorise O TĂMÂIOARĂ. Dincolo de emoţia pe care mi-a trezit-o, acest “amănunt” incorporează o tulburătoare pildă a renaşterii sensurilor. De peste 70 de ani (mai întâi în comunism, apoi în neocomunismul cu faţă capitalistă), peste creierul naţiunii s-a turnat întruna beton şi asfalt, pentru a i se şterge complet orice urmă de identitate. E suficientă însă o fisură – una singură! - în asfalt, pentru ca identitatea, cu toate valorile ei, să renască. Dacă, bineînţeles, există sămânţa. Şi iată că, în betonul armat, turnat aiurea de Uniunea Europeană în grădina noastră, apare miracolul de la Valea Plopului… Tămâioara din asfalt…

Autor: Miron Manega

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/modelul-de-Tara/view/miracolul-de-la-valea-plopului-sau-tamaioara-din-asfalt

Rugăciunea părintelui Argatu

"Iartă-mă, Doamne:

- pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
- pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
- pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
- pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
- pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
- pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
- pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
- pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
- pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
- pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
- pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
- pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
- pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta Doamne si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita,Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Îţi multumesc, Doamne:

- pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvoranddin Tine !
- pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
- pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
- pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
- pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
- pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
- pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
- pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
- pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
- pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
- pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
- pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
- pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda
Imparatiei Tale divine!

Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin.

Preot ILARION ARGATU
(1913 – 1999)

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/credinta/view/rugaciunea-parintelui-argatu

Mormântul lui Mircea Vulcănescu, identificat la Râpa Robilor

Rămăşiţele filosofului ar urma să fie identificate cu ajutorul unei plăcuţe metalice numerotate pe care foştii gardieni au agăţat-o de gâtul său.

Arheologii de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România au identificat zona în care se află mormântul marelui filosof Mircea Vulcănescu. Este vorba de o parcelă situată în zona numită Râpa Robilor, din apropierea Penitenciarului Aiud. Arheologii Gheorghe Petrov şi Paul Scrobotă, voluntari în cadrul Centrului, care funcţionează sub forma unui ONG condus de istoricul Marius Oprea, au desfăşurat o cercetare pe teren, împreună cu foşti gardieni ai Penitenciarului Aiud. Aceştia le-au arătat parcela aparte din Râpa Robilor unde erau înmormântaţi deţinuţii politici, precum şi zona din această parcelă unde se află, potrivit mărturiilor, mormântul lui Mircea Vulcănescu. „Foştii gardieni ai Penitenciarului ne-au relatat modul în care erau făcute înmormântările. După ce murea un deţinut politic, deţinuţii de drept comun erau trimişi să sape o groapă situată în parcela cu pricina. Îngroparea avea loc noaptea, pentru a nu provoca tulburarea localnicilor din Aiud. Gropile nu erau identificate cu cruci, ţăruşi, pietre sau alte semne distinctive. Însă gardienii agăţau de gâtul celor decedaţi o plăcuţă metalică, pe care era inscripţionat un număr. Acest număr este, de fapt, numărul dosarului deţinutului politic. Toate aceste dosare se află în arhiva de la Jilava", spune Gheorghe Petrov. În total, potrivit registrului de decese ţinut la Primăria Aiud, în Penitenciarul din localitate, în perioada 1948- 1964, au murit în închisoare 437 de deţinuţi politici. În realitate, însă, afirmă Gheorghe Petrov, numărul celor ucişi este de aproximativ 700 de persoane.

Se caută bani pentru săpăturile arheologice

Arheologii de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România doresc să deschidă un şantier arheologic de cercetare la Râpa Robilor. Săpăturile ar urma să înceapă în luna mai. Însă, pentru a identifica rămăşiţele foştilor deţinuţi politici, arheologii au nevoie de o sumă de circa 1.500 de euro. „Chiar dacă pare o sumă mică, în prezent nu o avem. Căutăm resursele financiare necesare pentru a începe treaba", a spus Gheorghe Petrov. Cercetările arheologilor vor fi îngreunate de o situaţie ciudată. O parte din Râpa Robilor a fost distrusă cu excavatorul pentru a amenaja o mănăstire de maici, ctitorită de actorul Dan Puric, cu binecuvântarea actualului mitropolit ortodox al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Andrei Andreicuţ. Duhovnicul mănăstirii, părintele Augustin, a făcut un osuar cu rămăşiţele omeneşti pe care le-a găsit în pământul exacavat. Însă în acel osuar au fost aduse şi rămăşiţe din alte cimitire. Aşa că este puţin probabil că vor mai fi identificaţi cei care au fost îngropaţi în porţiunea excavată. Potrivit localnicilor, excavarea a avut loc fără nici un fel de autorizaţie.

Arheologul Gheorghe Petrov a spus că a mai avut loc o încercare de căutare a lui Mircea Vulcănescu. Fiica acestuia a săpat într-un loc indicat de un fost gardian, însă acolo a găsit un schelet care aparţinea unei tinere de circa 25 de ani. Apoi, după această unică tetantivă, cercetările au fost abandonate.

Om politic

Mircea Vulcănescu, în paralel cu cariera universitară, a fost şi om politic. În pe-rioada 1935 - 1937, a ocupat funcţia de director general al Vămilor. Vulcănescu a fost, însă, demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi alcoolile pe care o făcea un fost ministru. A lucrat ca director şi subsecretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale şi în cel al Finanţelor, inclusiv în timpul guvernului condus de mareşalul Ion Antonescu. Pentru activitatea sa politică, a fost condamnat de autorităţile comuniste la opt ani de temniţă grea. S-a stins din viaţă la 48 de ani, în 1952, la Aiud, ca urmare a tratamentelor inumane la care a fost supus.

Sursa articol si foto: http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/mormantul-lui-mircea-vulcanescu-identificat-la-rapa-robilor-221201.html

INSEAD professor Paul Kleindorfer on rethinking nuclear energy

Sfanta Maria Egipteanca

Sfanta Maria Egipteanca este cinstita de Biserica Ortodoxa pe 1 aprilie. A trait in a doua jumatate a secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea. A murit in anul 431, in timpul imparatului Teodosie cel Tanar.

Maria Egipteanca s-a nascut in Egipt. La varsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers in Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viata desfranata. La varsta de 29 de ani, paraseste Alexandria si ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

Ajunsa in Ierusalim, doreste sa intre in Biserica Sfantului Mormant, insa, nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste. Incerca de mai multe ori sa intre, dar fara rezultat. Este momentul cand intelege ca modul ei de existenta o face nevrednica de a intra in acest locas. Se roaga Fecioarei Maria sa faca posibila intrarea sa in locas, cu promisiunea ca isi va schimba intru totul modul de viata. Dupa ce se inchina Sfintei Cruci, aude un glas din departare care i-a grait: "Daca vei trece Iordanul, buna odihna vei gasi!". In urma acestei descoperiri, Cuvioasa Maria Egipteanca alege sa-si traiasca viata in pustia Iordanului. Aici va petrece 47 de ani, in post si rugaciune.

A fost descoperita parintelui Zosima. Acest parinte, ajuns la varsta de 53 de ani, se intreba daca exista pe pamant cineva care sa-l intreaca in osteneala duhovniceasca.

Acestui monah i s-a aratat ingerul si i-a zis: "O, Zosima, precum era cu putinta unui om, bine te-ai nevoit si bine ai trecut pustniceasca alergare. Insa nimeni nu este intre oameni care s-ar putea arata pe sine ca este desavarsit. Mai multa iti e nevointa ce iti sta inainte, decat aceea pe care ai facut-o pana acum, pe care tu nu o stii. Dar ca sa cunosti cate cai sunt spre mantuire, iesi din pamantul tau, precum alta data Avraam cel vestit intre patriarhi, si mergi intr-una dintre manastirile ce sunt pe langa raul Iordan".

Dupa cateva zile de mers prin pustiu, a intalnit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca. Aceasta desi nu l-a intalnit niciodata, i-a spus pe nume si i-a cerut o haina ca sa-si acopere trupul. Din viata sfintei aflam ca in timp ce parintele Zosima se ruga, si-a ridicat ochii si a vazut-o pe sfanta inaltata de la pamant, "ca un cot, stand in vazduh si rugandu-se".

Ii descopera parintelui viata sa si ii cere ca in anul urmator, in Joia din Saptamana Patimilor sa ia Sfintele Taine si sa mearga pe malul Iordanului ca sa o impartaseasca. Cand a venit Zosima la vremea ceruta, aceasta a insemnat cu semnul crucii Iordanul, a trecut pe el ca pe uscat si s-a impartasit. Parintele Zosima a revenit in anul urmator, dar a gasit-o moarta. Cu ajutorul unui leu a sapat mormantul ei si a ingropat-o.

Viata Sfintei Maria Egipteanca a circulat prin viu grai pana in vremea patriarhului Sofronie al Ierusalimului, care a decis sa o scrie in secolul al VIII-lea.

Maria Egipteanca si Maria Palestinianca

Parintele Makarios Simonopetritul, in cartea sa "Triodul explicat", publicata la Editura Deisis in anul 2003, sustine ca potrivit studiilor recente, viata Sfintei Maria Egipteanca ar fi mai degraba "o amplificare legendara in scopuri didactice a vietii unei Sfinte Maria Egipteanca din Palestina, despre care vorbesc Viata Sfantului Teoctist din Lesbos, doua istorii ale lui Pavel din Monembasia si o istorie 'folositoare de suflet' anonima".

Potrivit Vietii Sfantului Teoctist, confirmate de Chiril din Skythopolis in Viata Sfantului Chiriac scrisa de acesta, aceasta Marie a vietuit in Palestina si a fost cantareata la biserica Anastasis din Ierusalim. Ea a ales sa fuga singura in pustie din cauza "scandalurilor" pe care le-a prilejuit frumusetea ei. Ioannis si Panamon au intalnit-o in desert aproape in aceleasi imprejurari in care o intalneste Zosima pe Maria Egipteanca in Viata patriarhului Sofronie. Ea le-a povestit plecarea sa in pustie, viata sa de asceza rugandu-i sa vina din nou la ea la intoarcerea din vizita pe care acestia o faceau avvei Chiriac. Cand acestia au revenit la grota sfintei anahorete, au gasit-o moarta si au ingropat-o ca pe Maria Egipteanca.

Istoria Sfintei Maria Egipteanca ramane in esenta identica cu cea a Mariei Palestinianca, insa, marea diferenta sta in faptul ca prima s-a dus in pustie pentru a se pocai de pacate, in timp ce Maria Palestinianca s-a dus in pustia Iordanului pentru a fugi de pacatele trupesti, fiind foarte frumoasa.

Relatarea patriarhului Sofronie o prezinta ca pe o mare pacatoasa, care s-a dus in Palestina pentru desfrau, in timp ce Maria Palestinianca nu a fost supusa poftelor, retragandu-se in desert tocmai pentru a preintampina pacatul.

Ceea ce trebuie sa retinem din cele doua relatari, este indemnul la pocainta si lupta cu pacatul.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Voices from the Merry Cemetery, composed by Shaun Davey

Shaun Davey introduces Rita Connolly in the National Concert Hall Dublin in September 2009 with a taste of his new creation based on Romanian folklore. Come to Sapanta, from August 12 to August 15, to catch a glimpse on Romanian & Irish powerful musical performances.

Fac lucruri, deci exist

Razvan Penescu pare sa jongleze usor cu ceea ce inseamna munca de Senior Manager intr-un Big 4 si dezvoltarea continua a unui proiect cultural cu un renume deja de invidiat, LiterNet. Cum a ajuns sa le faca pe amandoua, ne-a povestit deja, dar noi ne-am pus problema cum arata la modul concret o zi de munca si de ce, chiar daca nici pentru el nu exista mai mult de 24 de ore, reuseste, totusi, sa faca… mai mult.

Cineva spunea odata ca viata este ceea ce ni se intampla in timp ce ne facem alte planuri. Cum ai vrea sa arate zilele vietii tale si cum arata, de fapt, o zi?

“Nişte europeni au plecat într-o expediţie, în America Latină parcă. Au de urcat un munte. Se grăbesc îngrozitor, ca şi cum ar fi mânaţi din urmă. La un moment dat, şerpaşii care le cărau bagajele se opresc brusc şi nu mai vor să pornească cu nici un chip, nici cu vorba bună, nici cu biciul. Trece o vreme şi, la fel de brusc, şerpaşii se ridică şi pleacă mai departe. “Ce s-a întîmplat?”, îi întreabă curioşi europenii, enervaţi de toanele localnicilor. “Mergeam prea repede şi ne-am oprit puţin ca să ne ajungă sufletele din urmă”, răspund aceştia.”

Alerg mult în zilele vieţii mele. Am mereu lucruri de făcut şi am mereu lucruri nefăcute. Am o anxietate a neterminării care mă obligă să alerg din ce în ce mai tare. Dar am şi un fel de voluptate a încărcării, încărcarea e un fel de dovadă a existenţei mele. “Fac lucruri, deci exist.” O dilemă fără de ieşire.

În timpul săptămînii programul e aproape standard. Mă trezesc puţin după 8, fac duş, mă îmbrac semi-mecanic şi plec la birou. Mă perind prin metrou, apoi printr-un microbuz, răsfoiesc ziarele unor zile trecute prin paginile cărora nu am apucat să “alunec”. La birou mă cufund în proiectele zilei. La unele trebuie să fiu inventiv şi deştept, la altele fac ceea ce e de făcut aproape din instinct. O parte semnificativă din munca mea e administrativă, ca la orice manager. Dar uneori mă cufund în calcule şi de cele mai multe ori regăsesc pasiunea cu care îmi alergau degetele pe taste la început, cînd tot ce făceam era pentru mine noutate.

La prînz am o pauză de o oră, mănînc la cantina de la parterul clădirii de birouri sau, mai des în ultima vreme, din ceea ce îmi aduc de acasă. Schmb reţete sau păreri despre filme cu colegele, discut fotbal sau tenis cu colegii. Seara plec spre oraş (la teatru sau la film sau la un concert) sau direct spre casă. În cele 10-12 minute petrecute în microbuzul semiîntunecat adorm. E o folosire optimă a timpului.

Acasă mănînc din nou şi mă apuc de LiterNet. Uneori mă uit la un serial, alteori la un film, alteori la un meci de tenis sau de fotbal. E un intermezzo de LiterNet. La ora 12 noaptea prietena mea cedează somnului. Postez, răspund la e-mailuri, planific ziua următoare, “răsfoiesc” ziarele sportive pe net şi văd uneori meciuri de tenis pe calculator, citesc puţin. Aproape tot timpul cu un post de radio online în căşti (ascult rock clasic). Încerc să nu trec mult peste ora 2. Uneori reuşesc, alteori nu.

În week-end somnul se prelungeşte pînă spre 12. Apoi film la cinema (dacă e ceva de văzut) sau gătit (o plăcere pe care am descoperit-o în ultimii ani alături de prietena mea) sau alte lucruri ce trebuie rezolvate prin casă. Nu ratez cîteva emisiuni TV: “Pleşu şi Liiceanu”, “Garantat 100%”, “Profil. Poveste. Personaj”. Mai rar decît mi-aş dori, petrec timp cu băieţelul de 3 ani al surorii mele. Un năpîrstoc adorabil.

Simt nevoia de a citi mai mult. De a citi fără presiune, de a citi lent, bucurându-mă de fiecare rînd, fără obligaţia de a decide publicarea sau de a corecta eventuale erori. Îmi doresc să mă reîntorc la cărţi miezoase, profunde, semnificative, formatoare. Pe unele să le recitesc, pe altele să le descopăr.

Îmi doresc zile în care să mă urc într-un autobuz curat de dimineaţă, să mă aşez pe un scaun şi să deschid o carte. Şi să citesc. Să citesc nesfârşit, cu peisaje, oameni, raze de soare, zgomote venind şi plecînd. În blugi şi adidaşi, cu genunchii rezemaţi de scaunul din faţă. Îmi doresc zile în care să stau pe o bancă într-un parc sau pe iarbă verde şi moale şi să citesc. Sau pe o plajă, cu zgomot de val în urechi şi cartea deschisă să ţină şi umbră.

Îmi doresc zile în care să stau întins pe spate pe tartanul unui stadion, cu o cască de i-pod într-o ureche şi să împart muzica. Îmi doresc zile la TIFF şi îmi doresc întunericul sălilor de cinema şi liniştea brăzdată de cuvinte a Grădinii botanice de la Cluj. Îmi doresc Leonard Cohen pe un stadion cu iarbă proaspăt tăiată. Îmi doresc libertatea schiului şi plăcerea cu care joc (prost) tenis. Îmi doresc pasiunea cu care rezolvam probleme de matematică din Gazeta matematică, probleme în care creativitatea era mai importantă decît cantitatea de cunoştinţe. Îmi doresc proiecte în care să trebuiască să gîndesc, să inovez, să experimentez, să am voie sau chiar să fie necesar să greşesc de cîteva ori înainte de a găsi soluţia bună.

Îmi doresc zile în care să am sentimentul că ceva semnificativ îmi iese din mâini, că fac ceva ce contează cu adevărat, ceva ce modifică puţin axa vieţii unor oameni.

Îmi doresc zile în care să fac ceva alături de alţii pentru un scop comun suficient de puternic cît să ne ţină împreună. Îmi doresc zile în care să modelez cîţiva copii curioşi (cred că aş fi un bun profesor într-o lume care ar ştii să dea profesorilor statutul pe care îl am acum în meseria mea).

Îmi doresc de fapt să retrăiesc multe amintiri care m-au făcut fericit la un moment dat.. O fi bine?

Noi credem ca da. Ne-au mai ramas cateva intrebari pentru Razvan: despre sens (si daca l-a gasit), despre scop (daca simte ca se indreapta spre el) si… dar e mai bine sa il lasam pe el sa ne povesteasca. Cititi continuarea interviului in cateva zile, pe PortalHR.

Sursa: http://www.portalhr.ro/fac-lucruri-deci-exist/

La mulţi ani, Mara!