Smerenia unită cu răbdarea este
temelia tuturor virtuţilor. Fără smerenie totul
devine nimic. Prin smerenie nimicul devine tot.
Smerenia este o pală cerească de
vânt care poate să înalţe sufletul din abisul păcatului pe culmile cerului.
Muntele smereniei este ca omul să
se îngrijească să uite toate faptele lui bune.
Cel care este smerit nu este
furat şi nici păgubit duhovniceşte.
Toţi cei care căutăm smerenia să
nu încetăm să ne cercetăm şi să ne osândim pe noi înşine. Şi când îl simţim cu
inima noastră pe aproapele mai presus de toate, atunci este lângă noi darul lui
Dumnezeu, smerenia.
Smerenia adevărată ascunde nu
doar toate celelalte virtuţi, ci şi pe ea însăşi.
Iubirea şi smerenia: o pereche
sfântă! Una înalţă şi cealaltă îi ţine
pe cei care s-au înălţat şi nu-i lasă niciodată să cadă. Aşa cum pământul pe
care călcăm n-are frică să cadă, la fel şi omul smerit.
Să te îngropi în mormântul
smereniei, ca să înviezi în Hristos prin apatie.
„Că întru smerenia noastră
Şi-a amintit de noi Domnul, că în veac este mila Lui”. (Psalmul 135)
Acolo unde este smerenie, trufia
dispare, unde este Hristos, diavolul pleacă. Smerenia este cea care-l face să
şchiopăteze pe diavol, este cel mai mare şoc pentru acesta.
Smerenia războieşte patimile şi
pe diavol şi completează lucrarea celor neputincioşi.
Cel care are smerenie nu face
niciodată pe învăţătorul. El ascultă şi, când i se cere părerea, vorbeşte cu
smerenie. Niciodată nu zic „eu”, ci „cugetul meu îmi spune” sau
„Sfinţii Părinţi au zis”. Adică grăieşte ca un ucenic. Cel care
socoteşte că este capabil să-i îndrepte pe ceilalţi are mult egoism
Puterea smereniei: am văzut toate
cursele vrăjmaşului întinse pe pământ. Am suspinat şi am zis: Oare cine trece
şi scapă de acestea? Şi am auzit un glas care mi-a zis: - Smerenia!
-
Cine află calea spre
Dumnezeu?
-
Cel care vede şi zice: „Un
lucru ştiu: nu ştiu nimic”.
Înlăuntrul meu am mulţi nori
duhovniceşti care alungă norii lui Dumnezeu. Rugăciunea celui smerit adună
norii când este secetă.
Cel care se roagă cu smerenie şi
cu frică de Dumnezeu niciodată nu va păţi cele rele. Pentru că are cu el harul
lui Dumnezeu.
Creştinului îi trebuie două aripi
ca să zboare şi să meargă în Rai: smerenia şi iubirea.
Orice strădanie de-a noastră,
când nu este însoţită de smerenie, este străină de voia dumnezeiască. Acesta să
fie criteriul pentru toate faptele noastre şi pentru întreaga noastră viaţă.
Tainele lui Dumnezeu se descoperă
celor smeriţi. Fără smerenie, fără nevoiţă, cuvântul lui Dumnezeu rămâne de
netâlcuit. Rugăciunea celui smerit Îl înduplecă pe dumnezeu.
Vrei să rămâi drept?
Îngenunchează!
Psalmistul nu spune: am postit, am privegheat, nici
am dormit pe pământ, ci „smeritu-m-am şi Domnul m-a mântuit degrabă”.
(Psalmul 114, 6)
Smerenia deschide poarta cerului
şi tainele lui Dumnezeu se descoperă celor smeriţi.
SURSA: Cuv. Paisie AGHIORITUL (2009). Mica filocalie. Galaţi: Editura
Egumeniţa. pp. 162-165.
