Wednesday, June 29, 2011
Tuesday, June 28, 2011
Pornografia, o nouă maladie?
Invitaţi: Virgiliu Gheorghe, autorul cărţii „Pornografia, maladia secolului XXI", Cristina Sâmboan, avocat, prof. dr. Ilie Bădescu, Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti, prof. dr. Adrian Restian, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale, prof. dr. Pavel Chirilă, Facultatea de Teologie din Craiova, Mircea Diaconu, senator, dr. ing. Iulian Iancu, deputat, Pavel Stan, elev la școala nr. 5 “Corneliu M. Popescu” din București, ”, Alina Ștefanache, P.R. manager generatiaonline.ro, Ana Lazăr, asociația “Bunavestire”, Xenia Teodorescu, traducător, asociația “Bunavestire.
OMUL ȘI TIMPUL, TVR1/ 16.04.2011/ 7:10 – 8:25 / Semne: Abuz și pornografie/ Imaginea: Ion Cristodulo / Realizator: Rafael Udrişte/ Producător: Dan Micu/
UPDATE: CLUJ-NAPOCA, 27 aprilie (MEDIAFAX) - Deputatul Mircia Giurgiu, aflat în proces de excludere din PDL, va iniţia un proiect de lege care prevede marcarea ziarelor tipărite şi a celor online cu buline de restricţionare a citirii, similare celor folosite în televiziune, pentru a proteja minorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Cearta” lui IISUS cu PETRU sau gâlceava omului cu Revelaţia
„A certat Iisus pe Petru, zicând: Mergi înapoia Mea Satană, că sminteală-Mi eşti; tu nu gândeşti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor !” Cuvinte grele ca acestea n-a mai zis Iisus decât chiar Satanei, când L-a ispitit în pustia Carantaniei. Acum tot Satana era camuflat în bunăvoinţa - de cea mai bună credinţă - a lui Petru.
Petru nu ştia că din organ al Revelaţiei: mărturisitor al divinităţii Mântuitorului, cum a fost - fără să ştie - cu vreun pătrar de ceas mai înainte, tot aşa acum - fară să-şi dea seama - a ajuns o unealtă a Satanei. Situatia dintâi l-a fericit; a doua l-a smerit.
Întâmplarea ne face să ne gândim şi la unii dintre sfinţi care, după ce erau cercetaţi de Dumnezeu, în diferite chipuri, îndată venea şi Satana, ca măcar să-i laude - dacă alt necaz nu le putea face.
Nu Petru era Satana. Petru era Petru. Totuşi Iisus dă identitatea omului după duhul care grăieşte printr-însul. Semn că aşa va face şi la sfârşitul lumii. Cearta o primeşte Petru, pentru că nu ştia ce punct de vedere grăieşte printr-însul.
Necertat nu te smereşti. Şi nesmerit nu apare în tine înrudirea ta cu crucea, ca să o iubeşti, ca pe ceva în care eşti. (Smerenia, smerirea, iubirea şi crucea sunt din aceeaşi familie a desăvârşirii).
Şi crucea, cu învierea care-i urmează, era punctul de vedere al lui Dumnezeu. Omul voia să-L scape pe Dumnezeu de cruce.
Dumnezeu se certa cu omul... în numele dragostei. (!)
Satana îi era „milostiv” lui Iisus în Petru şi ucigaş în Iuda.
Satana, prin frica de suferinţă a trupului şi prin ignoranţa raţiunilor mântuirii, ţine omul în îngustime, în nedezvoltare, în non-sens, cu un cuvânt: în sminteală cu Dumnezeu.
Dacă n-ar fi înviere Petru ar avea dreptate.
Ori lui Petru tocmai cuvântul învierii nu i se fixase în minte.
Învierea era, pentru om, ceva nou până la imposibil.
Misiunea lui Iisus aceasta era: să antreneze omul în toate „riscurile” mântuirii, fiindcă este înviere. Drept aceea, după ce a ieşit cu Petru la liman, Iisus a chemat la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii, şi le-a zis: „Oricine voieşte să vie după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi, şi să-mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi mântuiască sufletul, îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui”.
Deci, categoric:
Cine-şi iubeşte viaţa sa, sufletul său în lumea aceasta - fără a considera şi cealaltă, sau chiar împotriva ei acela îşi va pierde sufletul, pentru că acela e un iubitor de sine, un iubitor de trup - care nu se supune legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate (Romani 8,7) – acela e un „fricos” (Apocalipsă 21,8). În aceştia nu e Duhul lui Hristos, aceştia nu sunt ai Lui, ei trăiesc împotriva lui Iisus.
Cine însă vrea să scape de toropeala lumii acesteia, - căci dela „a vrea aceasta” începe firul existenţei să capete Sensul transcendenţei şi se aprinde în ei Duhul lui Iisus, Duhul lui Dumnezeu, aceştia toţi îşi riscă sufletul şi viaţa pentru Iisus şi Evanghelie.
Cine a menţinut vie Evanghelia în conştiinţa veacurilor a fost întreg Calendarul sfinţilor, care în tot chipul au murit curajos pentru Iisus şi pentru Evanghelia împărăţiei noastre. „Toţi câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, ei fiii lui Dumnezeu sunt, şi n-au primit duh de robie, ca să le fie iarăşi frică, ci duhul înfierii, prin care zicem lui Dumnezeu «Tată». Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8,14-16).
Atunci câştigăm mântuirea sufletului când punem preţ pe ea: preţul pe care l-a pus Iisus şi toţi sfinţii. Pentru veşnicia noastră în Împărăţia lui Iisus nici preţul vieţii şi nici un preţ nu e prea mare. „Necazurile de acum nu sunt vrednice de-a fi puse în cumpănă cu slava noastră viitoare”.
Iisus ne aduce învierea: firul transcendenţei noastre, pe care ni-1 leagă de inimă (fiindcă inima, prin care iubim şi credem, are raţiuni mai adânci ca raţiunea) - şi învierea n-o înţelegea Petru, precum că e o dragoste mai mare ca viaţa.
Şi nu e fir: e noul stâlp de foc, care conduce de două mii de ani neamul creştinesc prin pustia acestei lumi.
Din lumina învierii e făcut Destinul care ne atrage Acasă.
Cine simte firul acestei lumini se mărturiseşte „străin şi călător pe pământ. E un rănit de nostalgia Paradisului”.
Prislop, 13.XII.1949; Marcu 8, 30-34
Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.
pp. 268-270
Saturday, June 25, 2011
Friday, June 24, 2011
IOAN, capătul proorocilor
Ioan era ultima solie pe care a trimis-o Dumnezeu lui Israel. El avea misiunea să arate pe Mesia - Iisus - şi să-I netezească înainte calea, spre inima lui Israel. Cum Ioan era „în duhul şi puterea lui Ilie”, - cel mai mânios prooroc - se înţelege dintr-o dată şi asprimea lui sălbatecă asupra păcatelor.
„Dumnezeu nu trimite soli pentru a linguşi pe păcătoşi, - soli de pace, ca să legene pe oamenii răi într-o siguranţă de pace cu Dumnezeu. El pune poveri grele pe conştiinţa făcătorului de rele şi-i străpunge sufletul cu săgeţile remuşcărilor. Trimişii lui Dumnezeu aduc la cunoştinţa păcătoşilor judecăţile Lui îngrozitoare, ca să adâncească simţul stării lor nevoiaşe, ca să le scoată din adâncul inimii strigătul: «Ce să facem ca să ne mântuim?» Atunci, mâna care ţi-a umilit fruntea până în ţărână, ridică pe cel pocăit; glasul care a mustrat păcatul şi a făcut de ruşine îngâmfarea şi ambiţia, întreabă cu cea mai duioasă iubire: «Ce doreşti să fac pentru tine?»” (White).
Ura împotriva Romei mocnea la culme.
În pustia Iordanului, Ioan striga răspicat şi plin de nădejde: „Pocăiţi-vă căci s-a apropiat împărăţia Cerurilor!” „S-a apropiat”; - până aci proorocii o prevesteau ca pe-un fapt al viitorului îndepărtat; acum împărăţia mesianică era înaintea porţilor.
Ioan denunţa corupţia naţională de la talpă până la coroană, înştiinţările solemne de la Dumnezeu i-au alarmat pe toţi.
Mulţimile veneau să-şi mărturisească păcatele şi să se boteze de la Ioan. Printre gloate se strecurau şi mulţi cărturari şi farisei, care nu voiau să piardă prilejul de-a se arăta, tot ei, în faţa mulţimilor, ca oamenii cei mai sfinţi. Tainele lor vinovate nu rămâneau ascunse de ochii lui Ioan. Duhul lui Dumnezeu îi descoperea proorocului că aceştia-s oportunişti. Făceau pe prietenii, ca să-şi asigure demnităţi când va veni Mesia.
„Pui de vipere!” „Ce credeţi, că scăpaţi de urgia viitoare?” N-aveţi scăpare fără roade de pocăinţă! Avraam nu vă va putea scăpa, fiindcă faptele voastre nu sunt faptele lui Avraam. Acum securea stă la rădăcina pomilor netrebnici şi focul aşteaptă alăturea. Valoarea unui pom o hotărăsc roadele, nu numele ce-1 poartă. Mărturisirea credinţei fără îndreptarea vieţii, n-are nici o valoare. Pentru păcat, Dumnezeu este foc. Deci, sau te desfaci de păcat sau vei fi ars cu păcat cu tot. Şi cum era multă viţă sălbatecă, mulţi pomi pădureţi şi foarte multă pleavă în Israel, mulţi începeau să simtă focul lui Dumnezeu arzându-i. Într-unii se aprindea focul pocăinţei; într-alţii focul mâniei şi al fărădelegii. Irod, ars de mustrarea proorocului, făcea parte dintre cei din urmă.
Prislop, 12.01.1950
Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.
pp. 326-327
Thursday, June 23, 2011
Ce-ti place cel mai mult la tine? de Dragos Popescu
1. „Picioarele, de-aici pana aici” mi-a raspuns dezinvolt o candidata pentru un post de Financial Controller, aratandu-mi zona dintre glezne si genunchi. Aproape m-am blocat, incercand sa reconciliez mental spontaneitatea raspunsului cu naivitatea lui aparenta. Ca sa ma reculeg, m-am uitat, relaxandu-ma in fotoliu. Erau asezate unul peste altul, comod, fara a fi provocatoare. Erau, intr-adevar, frumoase. Subtiri si lungi, fara rabat la forma pe care am fost invatati s-o admiram. Dincolo de genunchi nu se vedeau, fiind acoperite, decent, de rochie. Mi-am intins pe fata, ca pe un serbet, zambetul profesional si-am scris pe notepad „legs!!!”
2. „Nu pot face astfel de aprecieri. Ii las pe altii sa decida. Oricum, va pot asigura ca pana acum mi-am indeplinit si depasit mereu target-urile de vanzari, iar motivul pentru care caut acum un alt job este legat exclusiv de restrangerea activitatii companiei pentru care am lucrat.” Asa suna raspunsul sobru primit de la un candidat si mai sobru, ce viza un job de Account Manager. I-am privit, si lui, picioarele. Pantaloni bine calcati la dunga, pantofi oglinda cu sireturi ceruite. I-am aruncat si lui serbetul de control. Si am notat in carnetel. Nu „legs”, fireste. Am desenat doar un patrat.
Sigur, fara sa vrem, suntem tentati sa comparam cele doua raspunsuri. M-am oprit la timp sa dau si-alte exemple ce mi se-nvalmaseau in minte, din trecute interviuri: „faptul ca nu ma las usor pacalita”, „incapatanarea in a-mi atinge obiectivele”, „spiritul de echipa”, „faptul ca reusesc mereu sa-mpac pe toata lumea”, sau, mai generic si mai imprecis, „felul meu de-a fi”.
V-as propune in schimb sa ne oprim si sa analizam putin rolul unei astfel de intrebari, in cadrul unui interviu de recrutare. Neatenti, tindem, de multe ori, atunci cand suntem asezati nu foarte comod pe fotoliul de candidat, sa o asimilam cu clasica porunca: „Enumerati trei calitati care va recomanda pentru acest job!” Si ne-apucam sa turuim, privind in jos timid, mimand o falsa modestie, din capul listei pregatite-n amanunt acasa.
Ei bine, NU! Multe raspunsuri de-acest fel au fost, din partea mea, urmate de o noua intrebare: „Si dac-ar fi sa-ncerci un raspuns punctual la intrebarea precedenta, care-ar fi acela?” Fireste, cu serbetul afisat pe „wide”. Pentru ca nu asta-ncerc sa aflu. Reformulata explicit, intrebarea din titlu ar suna cam asa: „Dintre calitatile pe care le ai si de care esti constient, care este aceea de care te bucuri cel mai tare?” Ei, nici asa nu scap foarte usor. „Fizice sau psihice?” primesc rapid retur. „Cea care-ti vine mai intai in minte” precizez. Si, in sfarsit, suntem pe drumul cel bun!
Scobesc, de fapt, prin astfel de-ntrebari, dupa ceva numit asa de bine in engleza: „self-confidence”, „self-awareness”, „self-esteem”. Acel „self” pe care, la un interviu, suntem nejustificat tentati sa-l deghizam in niste haine de carton: profesionalism, hotarare (unii spun, mai nou, determinare), spirit de echipa, si alte sabloane de-acest fel care, am citit noi undeva, dau bine. Acel „self” bine definit, cu forma lui neregulata, e cel pe care un angajator sau recrutor profesionist cauta sa-l integreze, pentru a aduce plusvaloare, in organizatie.
Stiu, o sa-mi spuneti ca nu-i chiar asa, ca interviurile la care-ati participat au fost pline de intrebari stas, legate numai de CV si ca tot ce-a contat au fost pretentiile voastre salariale. Sau ca si domnisoara de la nr. 1 si domnul de la nr. 2 au dat raspunsuri extreme. Si, ca sa va-nchid gura (glumesc, desigur, astept cu bucurie comentarii), am sa enumar doar cateva atribute:
- spontaneitate. Nu stati prea mult pe ganduri. Nu faceti mental clasamente ca sa vedeti care calitate-i mai dihai. Sau care e mai relevanta pentru cel/cea din fata voastra. De fapt (altfel o sa para ca ma contrazic mai jos), nu dati impresia ca faceti asta! „Extemporaneous talk” este ce-ar trebui sa iasa (dati „search” pe google dupa termen, sau aveti rabdare 2-3 saptamani, voi vorbi negresit despre asta)
- naturalete. Nu falsa modestie. Nici fals profesionalism. E vorba despre voi si despre felul cum va raportati la cel/cea din fata voastra. Tot astfel va veti raporta (va gandi intervievatorul sub serbet) la cei din organizatia in care doriti sa intrati.
- veridicitate. E bine sa va referiti la o calitate usor de demonstrat. Exemplul nr. 1 pare tentant dar, atentie, „Beauty is in the eye of the beholder”! Dati si exemple de situatii in care ati fructificat cu succes calitatea mentionata.
- relevanta. Da, calitatea despre care veti vorbi e bine sa fie consonanta cu „tema emisiunii”, cu jobul pentru care aplicati. Daca raspundeti „felul cum conduc masina” voi putea deduce ca nu sunteti la interviu pentru un job de Operator Facturare. Nici voi, nici domnisoara de mai sus (desi, cine stie?).
- precizie. Am explicat, cred, sensul intrebarii. Daca intervievatorul vostru va cere acelasi lucru, dati-i ce v-a cerut. Nu divagati. Veti avea, banuiesc, suficiente ocazii pe parcursul interviului sa marcati si alte puncte.
De buna seama, un interviu contine si intrebari stas. Si povestea CV-ului. Conteaza, neindoielnic, si pretentiile salariale. Dar, dincolo de asta, candidatul castigator vine si cu ceva in plus. Retine atentia intervievatorului cu ceva ce va face diferenta. Rasfoind, la sfarsitul zilei, agenda mea de interviu, mi-au sarit in ochi „legs!!!” si „□”. In dreptul vostru ce va scrie?
Afla mai multe despre Dragos Popescu aici.
Sursa: http://www.portalhr.ro/ce-ti-place-cel-mai-mult-la-tine/
„Să nu judecăm preoţii!”
In anul 1954, am fost invitat la Bucuresti la un profesor universitar, Alexandru Mironescu, sa vorbesc intr-o sala, unde erau peste 50 de persoane, numai ministri, generali, colonei, profesori, doctori, ingineri , farmacisti, numai oameni din clasa de sus. Era si parintele Daniil Tudor. El a aranjat ca sa predic, impreuna cu parintele Benedict Ghius si parintele Petroniu Tanase.
Dupa ce-am intrat acolo, intalnirea religioasa a inceput, asa cum se cuvenea, cu rugaciune. La un moment dat, se ridica o doamna si spune:
- Prea Cuvioase parinte, eu nu pot pune in aceIasi cantar pe toti preotii!
- Dar cine esti dumneata de cantaresti preotii? Ai stat pe scaunul lui Hristos?
- Dar, Prea Cuvioase, parintele cutare-i sfant, parintele cutare, care a fost la inchisoare, a fost un sfant, dar ceilalti preoti care nu poarta uniforma, care se barbierese, care fumeaza, eu nu-i pot pune in acelasi cantar.
- Dar cine ti-a dat voie sa-i pui in acelasi cantar dumneata si sa cantaresti preotii? Ca n-ai voie sa cantaresti pe nimeni, ca zice asa Scriptura: Nu judecati, si nu veti fi judecati (Matei 7, 1). Eu pe nimeni n-am voie sa judec, pentru ca judecatorul nostru este Hristos.
- Vreau sa va spun ca eu mi-am pierdut evlavia la unii preoti si eu cred ca n-au toti acelasi har.
- Rău ai gândit! Dumneata trebuie sa stii că, daca ar fi asa cum zici, n-ar mai fi preoti pe fata pamantului, fiindca toti gresesc. Dar nu-i asa. Zice Sfantul Ioan Gura de Aur: "A preotului este numai a deschide gura, si harul lucreaza".
De vei vedea preot beat, căzut în şanţ, du-te şi-i sărută mâna şi îndată te-ai umplut de harul lui Dumnezeu! Că nu se amestecă niciodată păcatele lui cu harul lui Dumnezeu, care l-a luat la hirotonie, că atunci n-ar mai fi har. Preotul nu lucreaza în virtutea sa personala, ci în virtutea harului ce l-a primit. Dacă n-a fost vrednic, la judecată ia mai mare muncă decât creştinii, că cei tari, tare se vor cerca; căruia i s-a dat mult, mult se va cere; şi mai mult va fi bătută sluga aceea care a ştiut voia, decât cea care n-a ştiut (Luca 12,48).
Dar acest lucru este al lui Hristos, nu-i al tau. Noi ne plecam harului lui Dumnezeu, ca ai auzit ce a spus Mantuitorul la popor. El, ca Dumnezeu, ii mustra pe carturari si pe arhierei, dar poporului nu i-a dat voie sa-i mustre. Ai auzit ce-a spus?: „Pe scaunul lui Moise si al lui Aaron au sezut carturarii si fariseii, arhiereii si preotii; tot ce va invata ei sa faceti, sa faceti, ca ei legea lui Dumnezeu invata, dar dupa faptele lor sa nu faceti, ca ei zic si nu fac (Matei 23, 2-3).
Evanghelia iti da voie sa faci ce zice preotul, cand te invata de bine, iar daca vezi la el ceva ca nu-i bun, nu face. Mantuitorul spune asta. Pentru ca el are sa dea seama inaintea lui Dumnezeu daca n-a facut, si eu am sa dau seama inaintea lui Dumnezeu, daca am auzit un cuvant bun si nu l-am facut.
Dar nu le-a dat voie sa judece, pentru ca harul lui Dumnezeu nu se duce de la preot, numai daca ai auzit ca l-a caterisit. Si cand este caterisit, inca darul nu se ia. Atunci este ca un soldat care are la dansul sabie, are pusca, are pistol, dar n-are voie sa le foloseasca, ca i se ia numai administrarea harului, nu harul lui Dumnezeu, numai lucrarea harului. El, in ziua judecatii, tot ca preot se va judeca.
Ia sa va dau un exemplu: Pune dumneata intr-un castron de marmura un pumn de galbeni de aur si pune si cenusa. Ia o caldare de apa si toarna peste ei. Ce se intampla cu cenusa ? S-a amestecat aurul cu apa ? A intrat cenusa in aur ? N-a intrat. Aurul este alta fire si cenusa alta.
Dupa cum nu se amesteca aurul cu cenusa, asa nu se amesteca la preot pacatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, macar de ar fi el cat de pacatos.
Autor: Părintele Ilie Cleopa
Sursa: ALTARUL ORTODOX
Tuesday, June 21, 2011
„Racul, broasca şi ştiucile” agresive
România a dobândit statutul de ţară sub ocupaţia instituţiilor globalist-vampiroide F.M.I. şi Banca Mondială, instituţii caritabile cu intenţii menite să distrugă ireversibil tot ce-a mai rămas din economia românească. Aceste hiene muşcă hulpav din trupul istovit al ţării, la solicitarea directă a şefului statului. Inflaţia galopantă, pauperizarea perpetuă a unei părţi importante a populaţiei şi dispariţia previzibilă a clasei de mijloc, sunt consecinţele nefaste ale incompetentei administrări a ţării din ultimii douăzeci de ani. Acestora li se adaugă condiţiile politice nefavorabile şi străine intereselor românilor, cât şi pretenţiile tot mai aberante ale aceluiaşi F.M.I.: disponibilizări de personal, „ajustarea" salariilor şi a pensiilor, lichidarea unor întreprinderi aşa-zis nerentabile, însuşirea lor la un preţ de nimic de către investitorii strategici, creşterea la cote nemaiîntâlnite a numărului şomerilor, aplicarea unui tratament discriminatoriu şi umilitor României... Toate cele enumerate constituie tributul pentru acordarea de împrumuturi înrobitoare, din care să fie plătite cele precedente, tot... FMI-ului. Vezi bine, Doamne, numai astfel vom deveni „credibili", numai astfel România va putea câştiga respect şi se va impune în structurile Euro-Atlantice. Se spune că de taxe şi de moarte nu scapă omul. Avem din belşug taxe, impozite şi impuneri, aşa că singurul lucru care ne lipsea - asemenea chelului - era „tichia de mărgăritar". Suntem naţiune creştină, cu o morală creştină. Desigur, când fac această afirmaţie, mă gândesc la omul simplu, nu la „elita" care se pare că nu prea e dusă la biserică, decât cu prilejul unor ceremonii speciale, consumate „de ochii lumii" sau mai bine zis, sub „ochii" camerelor de luat vederi. Uite-aşa, prostia agresivă se menţine ca untdelemnul la suprafaţă, iar România, copilul sărac şi nedorit al N.A.T.O. şi al U.E. este sortit să îndure cu stoicism şi umilinţă, nenumărate suplicii. Pentru realizarea scopurilor propuse şi urmărite cu perseverenţă este utilizat un arsenal ultrasofisticat, din componenţa căruia nu lipsesc nici argumentele tradiţionale „Caii Troieni".
Gafele politico-diplomatice din ultimii ani ale oficialilor noştri au uimit o lume întreagă: scuze gratuite cerute Germaniei de un (pe atunci) ministru de externe al României pentru vini închipuite (cel care a fost panicat că apa consumată de bucureşteni conţine hidrogen), surprinzând reprezentantul Germaniei. Acelaşi personaj s-a preocupat de negocierea pripită, total neinspirată şi net dezavantajoasă pentru România a unui tratat condamnabil cu Ucraina, prin care a fost luată românilor de dincolo de Prut şi speranţa iluzorie pe care-o mai aveau; tot el a fost surprins cu mâţa-n sac în Parlamentul European. Yes-manul aflat vremelnic pe scaunul lui Titulescu a călcat în toate străchinile ivite în calea sa, reuşind „performanţa" de a ajunge campion al gafelor. Fapt fără precedent, cu ceva ani în urmă, avionul şefului statului român a fost sechestrat pe aeroportul ţării unde Preşedintele României era invitat în vizită oficială. Nu am auzit ca guvernul ţării respective să fi prezentat scuze, chiar tardive, pentru situaţia jenant-umilitoare în care a fost pus şeful unui stat, oricare ar fi fost acela. Infinit mai gravă este totala lipsă de reacţie a Administraţiei Prezidenţiale româneşti, a Ministerului de Externe. Printr-un număr de prestidigitaţie ieşit din comun, şeful finanţelor unuia din precedentele executive a metamorfozat în mod inexplicabil suma de şase milioane de dolari, pe care statul român o datora Suediei din perioada interbelică (sumă stabilită de comun acord de către cele două părţi), într-o „frumuşică" cifră care cochetează cu miliardul. Totul merge anapoda! Românului i s-a inoculat o apreciabilă doză de prostie, ideea de a sta cu spinarea încovoiată, cu căciula-n mână şi cu ochii la Înaltele Porţi ale Occidentului, prin caii troieni F.M.I. şi Banca Mondială. Asistăm neputincioşi la pulverizarea economiei naţionale, la secătuirea buzunarului propriu, la desfiinţarea României ca stat prin „regionalizare" sub masca aşa-numitei reîmpărţiri administrative, care favorizează neorevizionismul ungar care vizează ruperea Transilvaniei de România. Statul naţional unitar român este ameninţat, în mod direct şi deschis, prin autonomie şi separatism în multiple domenii de activitate: administraţie, economie, educaţie-învăţământ, cultură etc. Prin aceste metode se intenţionează scoaterea zonelor în care etnicii maghiari sunt majoritari de sub jurisdicţia României şi, ulterior, intrarea lor în orbita Ungariei de care să depindă economic sau politic. Parlamentul României un are nici o reacţie la ilegalitatea comisă de Parlamentul European prin tolerarea reprezentanţei „Ţinutului secuiesc" din România, România TACE!
Sursa: http://www.art-emis.ro/editoriale/451.html
Porunca desăvârşirii
Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte repetăm acelaşi păcat, pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa. Înfruntăm pe Dumnezeu, că ne-a poruncit un lucru imposibil.
Desăvârşirea şi iubirea de vrăjmaşi nu sunt nici măcar sfaturi evanghelice; sunt porunci. Prin urmare cu împlinirea sau neîmplinirea lor, stăm sau cădem din creştinism.
Să nu descurajeze nimeni; fiecare are măsura sa, pe care trebuie să o ajungă. Pe ce cunoaştem aceasta? - Pe cele ce ni se întâmplă; pe cele ce ne vin fiecăruia să le trecem, ţinând seamă de aceste două porunci. Providenţa conlucră cu noi pentru desăvârşirea noastră: prin toate împrejurările grele, din care nu putem ieşi teferi decât lepădându-ne de noi înşine, ducând o cruce în fiecare zi şi îmbiaţi cu protivnici, plini de ură, capabili să ne şi dezlege de viaţa aceasta.
Dacă nu înţelegem ţeserea Providenţei, care urmăreşte desăvârşirea noastră, prin tot felul de încercări inevitabile, atunci cădem în părerea că desăvârşirea noastră trebuie să ne-o facem noi, ceea ce e o trufie fără seamăn. încremenim desăvârşirea într-o problemă.
Cât suntem de departe de iubirea de vrăjmaşi, şi zarea desăvârşirii cât e de departe, ne stă probă faptul că aproape în fiecare casă trăiesc laolaltă oameni care nu se înţeleg.
Dar să ne întoarcem la noi: abia se mai propovăduieşte iubirea de oameni! Ar trebui să devenim întâi oameni!
Nu-i vorbă - trebuie să înţelegeţi şi aceasta - că din toate suferinţele care turbură furios viaţa omenească, cea mai mare este ura, duşmănia şi răzbunarea: unul şi acelaşi diavol: boarea iadului între oameni.
O, tu ură, care vii din iad şi faci şi lumea iad !...
Sigur că a propovădui iubirea de vrăjmaşi între asemenea condiţii de iad, însemnează să o păţeşti la sigur. Astăzi se înţelege lucrul acesta cel mai bine. Dar când mai şi trăieşti iubirea de vrăjmaşi, iubirea care nu face deosebirea între oameni, asemenea lui Dumnezeu, care trimite ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, riscurile sunt ultime: crucea te aşteaptă.
Să nu se creadă că în lumea aceasta poţi crede în desăvârşire nepedepsit! Iar Iisus se ruga pentru ucigaşii Săi...
Aceasta n-o pot face decât oamenii hotărâţi să sfârşească pe o cruce. Ce facem? Fricoşii - scrie - că nu intră în împărăţia lui Dumnezeu. Deci porunca aceasta, a iubirii de vrăjmaşi şi a desăvârşirii, chiar şi Dumnezeu a plătit-o cu viaţa.
Deci până nu ne cheamă Dumnezeu, trimiţându-ne El împrejurările care să ne dezlege şi de frică şi de îndrăzneala trufiei, curajul nostru ar semăna mai mult a păcat decât a virtute. Ar fi sinucidere şi nu jertfă a iubirii.
E aci o cumpănă rezemată pe conştiinţă: noi suntem şi din lumea aceasta, desăvârşirea nu-i din lumea aceasta. Porunca desăvârşirii ne cere, pur şi simplu, strămutarea - încă în lume fiind - în împărăţia din care ne-a venit desăvârşirea, îmbrăcată concret, într-un Om-Dumnezeu, în Iisus Hristos.
Iisus a trezit în noi îndemnul desăvârşirii, îndemn întărit profund în însăşi natura creştinismului, dar prin condiţia umană ni se refuză. Suntem hotărât îndemnaţi spre şi hotărât opriţi de la. Ce rost are aşezarea noastră între pintenii acestui imperativ şi frânele acestui refuz e greu de spus.
Când tensiunea acestei cumpene de conştiinţă va aduna destulă energie, Providenţa va aduce dezlegările...
A încercat omul toate: bogăţia, puterea, ştiinţa, păcatul, dar fericit nu 1-a făcut niciuna! „Iisus ne îmbie încercarea Sa, cea din urmă: încercarea iubirii. Aceea pe care nimeni n-a facut-o, sau pe care puţini au încercat-o, doar clipe ale vieţii lor. Cea mai cutezătoare, cea mai protivnică pornirilor din noi; dar singura care se poate ţine de ceea ce făgăduieşte!” (Papini)
Iată de ce crucea e o taină, şi se dezleagă numai celor ce o iubesc. Aceştia sunt „fiii Celui Preaînalt”.
Prislop 02.X.1949
Sursa: Părintele Arsenie BOCA. (2006). Cuvinte vii. Ediţia a-II-a. Deva: Editura Charisma.
pp. 126-128
Investeste intr-o cariera de succes in tara
Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) aduce oportunitatile de cariera mai aproape de tinerii romani de pretutindeni. Oricine este interesat de o cariera in domeniul consultantei sau managementului strategic are sansa de a aplica la Business Consulting Case Study Event, eveniment LSRS ce va avea loc marti, 28 iunie la Bucharest Hubb.Liga Studentilor Romani din Strainatate incurajeaza studentii si absolventii romani de pretutindeni sa isi construiasca o cariera de succes in tara. Pe data de 28 iunie, la Bucharest Hubb va avea loc cea de a doua editie a evenimentului „Business Consulting Case Study Event”, cu scopul de a evidentia perspectivele de cariera existente in Romania in domeniul consultantei sau managementului strategic.
In cadrul evenimentului, 30 de participantii vor avea ocazia sa interactioneze in mod direct cu reprezentanti ai companiilor de consultanta de top, sa rezolve alaturi de profesionisti un studiu de caz si respectiv sa castige stagii de practica pe durata verii la una dintre companiile prezente in program.
Participarea la eveniment este gratuita iar procesul de selectie este unul competitiv, aplicatiile fiind analizate de un juriu format din profesionisti in domeniul consultantei. Nu pierde ocazia de a fi unul dintre cei 30 de participanti la eveniment, au mai ramas 5 zile pana cand ne mai poti trimite CV-ul tau la adresa bccse@lsrs.ro .
Sursa: http://www.lumebuna.ro/2011/06/17/investeste-intro-cariera-de-succes-in-tara/
Monday, June 20, 2011
Despre România (Radu Beleca, Brunel University, London, England)
Sursa: www.burduja.ro
The Miracles of Elder Arsenie Boca
Besides his outstanding contribution to the translation of the Philokaly alongside another reputed theological figure, Fr. Dumitru Stăniloae, he will always be remembered for his activity as a Priest, which earned him the surname of the “guider of souls”. Persecuted by the communist regime but highly respected and loved by the faithful, he was buried at the Prislop Monastery, which is now one of the country’s most important pilgrimage places.
“Fr. Arsenie was a unique phenomenon in the history of Romanian monasticism; a figure of high monastic stature, of a kind that the Romanian Orthodox Church never had before him.” Fr. Dumitru STĂNILOAE
Encounter with Fr. Arsenie
[…] Times were rapidly succeeding one another and godless communism was thrusting its claws ever more deeply into the country’s body. By providing Christian help to the anti-communist fighters in the Făgăraş Mountains, Father Arsenie got into the Security’s “visual field” and was arrested in 1948, for the first time. Forcibly moved out from Sâmbăta to Prislop, he eventually became Abbot of the latter and after the monastic abode was changed into a nunnery, he stayed there as a Confessor Priest, until 1959, when the communists dismantled the monastic community. In between, he had been arrested once more and taken to the Canal*, where he had spent almost a year. Then followed his exile to Bucharest, where he was kept outside actual priestly activity, being retained only as a church painter, always under the dog’s eye of the atheistic regime. During the last part of his life he grew very attached to two places: Drăgănescu (where he painted the church for 15 years, starting from 1968 and left us a true “sermon in images”, even if perhaps artistically somewhat unusual by the traditional iconography canons) and Sinaia (where, in 1969, he had his cell and his painter workshop, where he would retire more often and where he reposed in the Lord in early 1989, aged 79).
“Once, I went to Drăgănescu to talk with the Father. Upon arriving at the church, I looked around but didn’t see any bearded man, dressed in monastic clothes, as I had imagined that Fr. Arsenie must look like. There was just a man in a white overall, wearing a cap on his head. When I saw I couldn’t find the Father, I decided to leave. At that point, I saw the man in the overall come up to me and ask:
- What are you looking for?
I turned to him and told him that I was looking for Arsenie, the painter.
- Why are you looking for Arsenie the painter? – he asked.
- I have some business with him, I replied.
The man said:
- Come closer. And he asked me again why I wanted to see Arsenie the painter and I told him again that I had a few things I wanted to talk to him about. Then I turned around to leave, when the man said in a kind voice:
- Come, man — let me tell you why you’re looking for Arsenie the painter. And he started telling me why I was looking for Fr. Arsenie. When I saw he was telling me my own thoughts and why I had come to see him, I realized that the man in the white overall couldn’t be anyone else but Fr. Arsenie Boca. I told him:
- It’s you. You are the painter AND Father Arsenie. And he asked me:
- What do you base your statement on, when you’re saying it’s me? and I replied:
- You’ve told me my own thoughts and the reason why I’ve come here, and there isn’t anyone else except Father Arsenie who could do that. And I added: Father, there isn’t anybody else like you in Romania.
He then said:
- You go, man — and caressed my face with his hands.”
Matei Biliboacă, Săvăstreni village
______________________________________________
*The Danube-Black Sea Canal, one of Ceauşescu’s ambitions, where many “convicts” were sent and which was the end of many.
The main writings that have been left from Father Arsenie (and which for a long time circulated “under the table”, in typed copies and sometimes without his signature) were published after 1990: from Cărarea Împărăţiei (“The Path to the Kingdom”) to the recent volume titled Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX. O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete(“Father Arsenie, Great Guider of Souls of the 20th Century. A Summary of Father Arsenie’s Thinking, in 800 Points”), compiled by Ioan Gânscă, supported by Father Archimandrite Teofil Părăian […].
Source: http://diasporaonline.info/home/spiritualitate/806-the-miracles-of-elder-arsenie-boca.html
Criza familiei creştine
În România ultimilor 20 de ani, în contextul confruntării cu nenumărate probleme fie de natură economică, ce antrenează şomaj, sărăcie şi nesiguranţa zilei de mâine, fie de natură morală, s-au înregistrat repercursiuni dintre cele mai nefaste asupra vieţii de familie, cu urmările binecunoscute în materie de divorţuri, abandonarea copiilor, avorturi, libertinaj.
Filmul propune direcţii de reabilitare a actualei stări de fapte, înrăutăţită de contextul crize economice şi, totodată, caută soluţii pentru revenirea la valorile fundamentale ale familiei. Invitaţi: Bogdan Mateciuc, director executiv al asociaţiei "Alianţa Familiilor" - http://www.alianta-familiilor.ro, Viorel Călin, revista „Familia Ortodoxă" - http://www.familiaortodoxa.ro, Oana Badea, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Daniela Georgescu, psiholog, Agenţia Naţională Antidrog, Raluca Medeşan, coordonator proiecte asociaţia „Euro 26", lector univ. dr. Ioan Mihai Dan, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Pr. Mihai Milea, preşedintele fundaţiei „Sfântul Sava" din Buzău.
Sursa: http://diasporaonline.info/cinema/filme-documentare/543-criza-familiei-cretine.html
"NU UITA!", un film despre crimele maghiare de la Ip, Treznea, Sărmaş şi Moisei
“Numai în acest judeţ, Sălaj, au fost omorâţi 450 de oameni, majoritatea români, dar şi evrei şi slovaci. Spre finele perioadei de ocupaţie, în noaptea de 16 spre 17 septembrie 1944, în localitatea Sărmaş, sunt ucişi 126 de evrei (bărbaţi, femei, copii, aceştia din urmă îngropaţi de vii). La 14 octombrie 1944, în comuna Moisei sunt ucişi 31 de oameni iar satul este ars…”
(Monitorul Oficial al României, II, 57, marţi 19 februarie 1991, pp. 3-4)
REVANŞA SENTIMENTELOR ASUPRA INTELIGENŢEI
Este foarte interesant că, deşi au diplome echivalente ca valoare, unii se tîrăsc în slujbe umile, în timp ce alţii fac salturi impresionante în drumul lor către succes. Cum se explică faptul că unii care dovedeau în copilărie o inteligenţă vie şi promiteau foarte mult, au eşuat pînă la urmă în mediocritate, iar alţii, care nu se distingeau prin nimic deosebit, au reuşit în viaţă? De ce sînt cupluri care se ceartă şi apoi se despart, şi perechi care, deşi se mai confruntă cu tensiuni, nu se destramă şi chiar sînt fericite? Răspunsul la toate aceste întrebări ţine cont de faptul că noi "decidem şi gîndim sub influenţa sentimentelor", după cum ne sugerează Daniel Goleman, psiholog la Harvard.
Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul emoţional. "Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa sentimentelor asupra inteligenţei", ne asigură Daniel Goleman în cartea sa celebră deja în Statele Unite ale Americii, "Emotional Intelligence".
În prezent, cînd ne referim la inteligenţă, înţelegem cel puţin două lucruri:
• intelectul (IQ) şi
• inteligenţa emoţională (EQ).
"În mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cît lumea devine mai complexă, inteligenţa emoţională trece pe primul plan" (Daniel Goleman).
O persoană inteligentă emoţional este abilitată în patru domenii: identificarea emoţiilor, înţelegerea emoţiilor, reglarea emoţiilor şi folosirea emoţiilor.
În viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenţa emoţională este formată din cinci factori: cunoaşterea propriilor emoţii, managementul emoţiilor, motivare, recunoaşterea emoţiilor la alţii (empatie) şi relaţiile interpersonale.
Iată o comparaţie între IQ şi EQ.
Intelectul - IQ (capul)
• ne ajută să facem socoteli;
• ne ajută să procesăm informaţii;
• se bazează pe logică;
• ne ajută să rezolvăm probleme;
• ne ajută să reuşim la şcoală;
• în decursul vieţii IQ-ul este relativ constant;
Inteligenţa emoţională - EQ (inima)
• ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să ne motivăm;
• ne ajută să luăm decizii (fără emoţii nu poate fi luată nici o decizie);
• ne ajută să comunicăm şi să ne înţelegem mai bine cu alţi oameni şi să construim relaţii puternice, care durează;
• ne ajută să ne transformăm;
• ne ajută să învăţăm din experienţă;
• ne ajută să fim creativi;
• ne ajută să reuşim la locul de muncă şi în viaţă.
Dezavantajele intelectului
• funcţionează bine doar cînd sîntem calmi;
• funcţionează încet, sau în orice caz mai încet decît inteligenţa emoţională; din această cauză nu ne putem baza pe IQ atunci cînd ne aflăm în situaţii critice sau cînd trebuie să luam rapid decizii;
• este un predictor slab al succesului nostru în viaţă; (însă un bun predictor al succesului nostru în şcoala tradiţională);
• rămîne relativ constant toata viaţa.
Avantajele inimii
• funcţionează bine în orice situaţie;
• functionează rapid, sau în orice caz mai repede decît IQ-ul; din această cauză ne putem baza pe EQ cînd ne aflăm în situaţii critice sau cînd trebuie să luăm rapid decizii;
• este un predictor puternic al succesului nostru în viaţă;
• poate creşte, chiar foarte mult.
Iată un exemplu dat de Robert Stenberg, care ilustrează diferenţa dintre intelect şi inteligenţa emoţională: Doi copii se plimbau printr-o pădure. Unul din ei era foarte bun la învăţătură, premiant, foarte apreciat de adulţi (IQ). Celălalt era un şmecheraş, slab la învăţătură, dar foarte descurcăreţ în viaţa de zi cu zi (una din caracteristicile persoanelor inteligente emoţional). Celor doi copii le iese un urs în faţă. Primul face repede nişte calcule şi ajunge dezamăgit la concluzia că nu poate scăpa cu fuga din faţa ursului. Celălalt, foarte calm, se apleacă, îşi verifică pantofii şi îşi strînge mai bine şireturile. Primul, foarte trist, îi spune că a facut calcule şi nu au nici o şansă să scape de urs dacă o iau la fugă. Cel de-al doilea îi răspunde, cu acelaşi calm: "Te-nşeli! Tot ce trebuie să fac este să fiu cu un pas înaintea ta". (păstrarea calmului şi mintea limpede în situaţii critice, sunt alte două caracteristici ale persoanelor inteligente emoţional).
Bell Labs, Centrul de cercetare pentru înalta tehnologie al lui A.T.&T., gigantul telecomunicaţiilor din SUA, a apelat la Goleman pentru a testa angajaţii care se dovediseră foarte eficienţi. Rezultatul: cei mai valoroşi cercetători nu aveau un I.Q. foarte ridicat sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau însă persoane foarte echilibrate din punct de vedere emoţional, capabile să facă faţă cu succes momentelor de criză.
Cercetarile au arătat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă depinde 80% de inteligenţa emoţională şi doar 20% de intelect. În cazul liderilor, inteligenţa emoţională contribuie cu pînă la 90% la succes. Asta nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continuă să fie important, dar nu cel mai important.
Creierul omului, înainte de toate, este făcut să iubească.
De altfel, viaţa şi experienţa fiecărui individ arată că, spre deosebire de IQ, care nu se schimbă mai deloc după adolescenţă, inteligenţa emoţională este, în mare parte, învăţată, şi continuă să se dezvolte pe măsură ce înaintăm în vîrstă şi învăţăm să cunoaştem emoţiile şi sentimentele şi să le utilizam pozitiv. Poate că nu întîmplător se vorbeşte în popor de maturizare, care, în fond, este potenţialul pe care-l dobîndim de a învăţa abilităţile practice bazate pe componentele EQ.
Aceasta este marea revoluţie a anilor 2000: supremaţia trăirilor sufletesti care iau locul spiritului materialist, al gîndirii reci, al gestiunii şirurilor de cifre, al statisticilor şi deciziilor luate de sus. Adevăratele valori se dovedesc a fi: intuiţia, blîndeţea, simpatia, puterea de concentrare, înţelegerea, empatia.
Viitorul aparţine pe deplin E.Q.-ului.
Saturday, June 18, 2011
Friday, June 17, 2011
Sfaturi (Nicolae Iorga, 1918)
Nu vă legaţi de cele de`mprejur:Azi sunt şi mâne vi- le ia furtuna;
Ori de le-aveţi, ori nu, vă e tot una,
O voi cari nu ştiţi decât huzur!
În viaţă ele pot fi un mormânt,
La moarte, o zadarnică podoabă:
Să le ţinem--puterea ni-i prea slabă
Prea iute mersul nostru pe pământ.
Dar sufletul ce`n el s`a mărgenit
Şi s`a `nălţat prin muncă grea pe sine
De-al omenirii rost etern se ţine
Mergând, cu dânsul, viu, în infinit
Thursday, June 16, 2011
Româna de România. Un demers Radio Guerilla pentru o vorbire frumoasă
Wednesday, June 15, 2011
Desenele animate, ecou al starii launtrice
Desenele animate sunt asociate, de cele mai multe ori, cu perioada copilariei, cu acea perioada in care fiecare dintre noi se putea bucura de o lume frumoasa, de o lume mai buna si mai curata. Oprindu-ma adesea asupra multora dintre desenele actuale, am ajuns sa imi pun insa intrebarea: Cata copilarie mai exista / mai regasim in desenele animate de astazi ?
Desenele animate, ecou al starii launtrice
Desenele animate sunt realizate de "cei mari", pentru "cei mici". Cei mari insa, "mari" mai mult cu varsta, decat cu mintea si cu inima, au pierdut curatia si bucuria simpla a copiilor, ajungand sa creeze desene animate potrivit starii lor launtrice.
De aici pot rezulta mai multe neajunsuri, cel mai periculos dintre toate parandu-mi-se a fi insa acela ca, prin realizarea de noi desene animate, "cei mari" pot schimba mintea "celor mici" potrivit dorintelor, patimilor si poftelor lor.
Astfel, cele mai multe dintre desenele animate actuale pot fi vazute si de adolescenti si oameni mari, in acestea aparand adesea lucruri greu de inteles pentru mintea unui copil mic. In desenele animate actuale s-au strecurat, constient sau nu, aproape toate patimile societatii actuale, pe care un copil, de unul singur, nu le-ar percepe prea usor.
Desenele animate actuale infatiseaza o lumea rea, diabolica si in stare dezintegrare morala. Tehnologia, setea de putere, violenta si trupescul constituie ingrediente indispensabile pentru desenele animate actuale. Datorita acestora, copiii ajung predispusi spre violenta si insensibili la durerea celor de aproape.
Pentru influenta lor puternica asupra copiilor, desenele animate au ajuns sa fie vazute drept o "noua putere" a lumii, cele mai multe acestea fiind realizate in baza a nenumarate studii si cercetari, ele insumand mai multe mijloace prin care se transmit mesajele subliminale.
Comportamentul copiilor este puternic influentat de lucrurile cu care acestia isi hranesc mintea, de cele mai multe ori, imaginatia detronand cu succes realitatea. Copiii renunta la a mai fi copii, preferand sa faca pe durii, intr-o lume a violentei si a luptei pentru putere. Pentru aceasta, personajele fictive din desenele animate devin adesea, pentru copii, adevarati idoli si modele de urmat.
Prezenta violentei verbale si fizice, in desenele animate (studiu CNA)
Consiliul National al Audiovizualului, in urma initiativei de "Evaluare a reprezentarii violentei in programele televizuale", s-a pronuntat si asupra prezentei violentei in desenele animate, efectuand o monitorizare a programelor de desene animate difuzate de cele trei canale tematice prezente pe piata audiovizualului romanesc: Cartoon Network, Jetix si Minimax.
Subiectul monitorizarii a fost violenta fictionala sub cele doua forme: fizica si verbala. Forme de violenta fizica: lovituri, bataie, ranire (cu obiecte), ranire (cu arme), crima, tortura, luare de ostateci, privare de libertate, talharie, explozie, accident, violenta de masa, distrugeri, altele. Forme de violenta verbala: certuri, injurii, ridicare de ton, tipat, limbaj licentios, obscen, calomnie, insulta, ridiculizare, atac la persoana, amenintare, argou, altele.
Monitorizarea s-a desfasurat timp de doua saptamani, in perioada 01-14 februarie 2006 si a totalizat 637 de ore de emisie pentru cele trei canale. In perioada monitorizata, pe ansamblul celor trei canale de desene animate s-au inregistrat 7.581 de scene de violenta, dintre care 4.908 de scene de violenta fizica (65%) si 2.673 de scene de violenta verbala (35%).
Dintre canalele analizate, Cartoon Network prezinta un numar mai mare de scene de violenta decat celelalte doua canale, atat ca violenta fizica, dar si ca violenta verbala. In privinta canalelor Jetix si Minimax datele indica, pentru perioada de analiza un volum mai mare de violenta verbala la Jetix, in timp ce la Minimax predomina violenta fizica.
Desenele animate, in cautarea copilariei pierdute / furate
In virturea puterii pe care inca o au, prin curatenia si simplitatea lor, desenelor vechi ar trebui sa li se dea sansa de a reinvia o copilarie pe care nu o mai avem, pierduta sau furata. Desenele animate vechi erau insotite intotdeauna de mult joc. Astfel, inainte sau dupa fiecare episod de desene animate, copiii petreceau ore intregi in aer liber, impreuna cu ceilalti copii, jucand fel de fel de jocuri. Acele desene animate nu afectau negativ comportamentul social al copiilor.
Desenele animate actuale au pierdut insa legatura cu viata reala, jocul in aer liber aparand ca "lipsit de gust", inaintea copilului care si-a hranit mintea cu o portie de desene animate cu roboti si violenta. Iar daca jocul inca exista, el s-a denaturat intr-atat de mult, incat a devenit mai mult "o lupta de strada, la categoria mica".
Viteza, care caracterizeaza societatea contemporana, s-a strecurat vicleneste si in pedagogia copiilor. Astfel, nemaintelegand rosturile de baza ale familiei, multi dintre parinti isi doresc ca cei mici sa creasca rapid, nedandu-si seama ca ii lipsesc pe acestia de zestrea inestimabila a copilariei. La randul lor, si majoritatea copiilor isi doresc sa ajunga cat mai repede maturi, nedandu-si seama ca astfel se lipsesc de una dintre cele mai minunate si odihnitoare perioade din viata lor.
Cum sa mai fie copiii copii, cand parintii lor au uitat ce inseamna sa mai fii copil. Pentru ca cei mici sa poata creste sanatos, nesarind nici una dintre etapele maturizarii lor, parintii trebuie sa redevina copii.
Deci, pentru a putea fi alaturi de cei mici insa, parintii trebuie ca mai intai sa-si redescopere propria copilarie, pe care au dat-o uitarii. In cazul in care unii parinti nu au avut o copilarie vrednica de adus aminte, nu cred ca este tarziu ca ei sa inceapa acum, la maturitate, sa isi traiasca acea copilarie pe care nu au avut-o niciodata.
Teodor Danalache
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/diverse/desenele-animate-ecou-starii-launtrice-125113.html
Tuesday, June 14, 2011
Arhitectul invatarii
Invatarea, cu variantele si fatetele sale, cu provocarile si beneficiile pe care le aduce atat la nivel individual cat si organizational, este o activitate al carei impact in lumea de business cere mai mult decat un proces standard de planificare. Angajatii nostri sunt unici, cultura noastra este diferita si obiectivele de performanta pe care vrem sa le atingem sunt altele. Asa se face ca un proces de invatare care a functionat intr-un anumit context, poate sa esueze lamentabil in alta situatie.
Articolul pe care vi-l recomandam de pe Onlignment.com face o paralela interesanta (care ne-a atras de fapt atentia) intre nevoia pe care o avem de arhitecti pentru spatiile in care locuim/traim/muncim si arhitecti pentru procesele de invatare prin care trecem.
Astfel, un arhitext al invatarii “deseneaza” mediile in care se desfasoara acest proces. Printre altele, el/ea are in vedere raspunsurile la intrebari de genul:
1. Care este nevoia concreta de invatare/dezvoltare? Care sunt cunostintele/abilitatile/atitudinile pe care o organizatie isi doreste sa le dezvolte/cultive? Cum contribuie acestea la imbunatatirea performantei?
2. Care sunt pozitiile din organizatie care au nevoie de aceste cunostinte/abilitati/atitudini? Cati oameni fac acest gen de activitate/ocupa astfel de joburi in organizatie si care sunt datele demografice care ii caracterizeaza? Care este profilul lor motivational? Cum prefera sa invete/ cum au invatat inainte?
3. Care sunt constrangerile carora trebuie sa le faca fata procesul de invatare? Ce bugete sunt disponibile? Cat de dispersate din punct de vedere geografic sunt persoanele care trebuie sa dobandeasca aceste cunostinte/competente/abilitati? Ce echipamente/tehnologie/facilitati pot fi folosite pentru a facilita procesul de invatare?
Arhitectul invatarii nu este neaparat si trainer, responsabilitatile sale fiind mai degraba in zona de planificare si masurare a eficientei procesului de invatare: de la impact direct, costuri, performanta in timp etc.
Citeste tot articolul Architects for Learning si descopera cateva din motivele pentru care si organizatia ta are nevoie de o relatie eficienta cu un astfel de profesionist (intern sau extern).
Poti afla mai multe despre acest “concept” si urmarind acest interviu cu autorul cartii The New Learning Architect, Clive Shepherd:
