Tuesday, November 30, 2010
Monday, November 29, 2010
La mormantul lui ARSENIE BOCA. Parintele a lasat cu limba de moarte ca nimeni sa nu se atinga de osemintele lui “pana la a doua venire a lui Hristos”
21 de ani de la moartea Parintelui
Sfantul Ardealului, Soarele si Luna ortodoxiei romanesti, s-a stins la 28 noiembrie 1989 in chilia sa de la metocul manastirii Prislop (asezamant din orasul Sinaia). Oficial, decesul Parintelui a survenit in urma unor probleme de sanatate, dar cauzele mortii sale sunt inca invaluite in mister.
Se spune ca Parintele ar fi fost chemat de Ceausescu cu cateva luni de zile inainte de moarte si i-ar fi spus acestuia: “Vezi ce faci, ca nu este bine, da-le mancare la oameni, da-le libertate, ca nu e bine”. Dupa ce a iesit de acolo, l-a urmarit Securitatea si la iesirea din Bucuresti au fost somati sa se opreasca. Soferul nu voia, dar Parintele i-a spus: “Opreste, ca te impusca, te omoara, si tu ai copii. Pe mine o sa ma maltrateze, dar de mine nu ramane nimic in urma”. Si atunci soferul a oprit. Au venit doi securisti, l-au scos din masina, l-au mutat intr-o alta, ulterior fiind predat fara suflare maicutelor la Sinaia, conform marturiilor aparute dupa caderea comunismului. Cum a decurs maltratarea parintelui nu se stie exact, dar cu siguranta a fost supus unor torturi ingrozitoare, spuneDan Lucinescu in cartea sa “Parintele Arsenie Boca, un sfant al zilelor noastre”. “Degetele mainilor i-au fost distruse. Aratatorul de la mana dreapta a fost singurul scos din patrafir, in sicriul Parintelui, pentru a fi sarutat. In mod normal, mai ales in cazul unui duhovnic atat de iubit de credinciosii lui, se scoate intreaga mana. Pe figura Parintelui, al carui corp era asezat in sicriu, la Manastirea Prislop unde a fost ingropat, se vedeau pe pometii obrazului arsuri circulare, in diametru de cca doi cm, iar pielea fetei avea urmele unor traumatisme” (sursa citata).
Inmormantarea a avut loc pe 4 decembrie 1989. Parintele era imbracat in haine preotesti, vesminte pe care nu le mai purtase din 1959, cand i s-au inscenat niste nereguli financiare pentru a fi scos din monahism si indepartat de la altar. Ucenicul sau, Presfintitul Daniil Stoenescu, acum episcop in Varsetul Voivodinei (Serbia), isi aminteste ca la ultima lor intalnire de la Prislop, din decembrie 1988, Parintele a plans si a profetit: „Imi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol… Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti… Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum începe timpul mucenicilor”. Dar Parintele continua sa ne vorbeasca prin profetiile si predicile scrise pe zidurile bisericutei Sfantul Nicolae de la Draganescu. Tot acolo se afla si profetirea mortii domniei sale, atat de subtil (si totusi atat de limpede) formulata prin zugravirea mortii martirice a Sfantului Stefan cel Nou, praznuit tot la 28 noiembrie si al carui destin semana izbitor cu cel al lui Arsenie Boca.
Inconjurat de brazi argintii si invadat de toate florile pamantului, cimitirul se transforma de 28 noiembrie intr-o a doua biserica a Prislopului. Puse intr-o ordine perfecta, ca niste candele aliniate la picioarele Mantuitorului, crucile si numele maicutelor de pe ele rasuna ca o litanie, ca un poem tacut: Miriami, Paisia, Heruvima. Alaturi, ingropat in cale precum sfintii, strajuieste lemnul crucii pe care sta scris simplu si cuprinzator: “Arsenie ieromonah”. Poate ca pe moment nu-ti dai seama. Mai dureaza ceva pana sa intelegi ca linistea locului e chiar linistea parintelui, bucuria si tihna lui. Alungat din manastire, despuiat de straiele preotesti, hulit si spionat la fiecare pas, vreme de patru decenii, parintele si-a implinit dorul cel mai adanc. S-a intors pentru ultima oara acasa, in raiul de la Prislop, lasand testamentar si profetic, in desavarsita lui smerenie, ca nimeni sa nu se atinga de osemintele lui, “pana la a doua venire a lui Hristos”. Batranul monah Nicodim de la Prislop considera cuvintele parintelui drept porunca de a nu fi canonizat, dar poate ca se inseala. E suficient sa vezi procesiunea pelerinilor la parastasul celor 20 de ani de la Prislop, ca sa-ti dai seama ca aceasta canonizare oficiala a parintelui nu mai are nici o importanta, cata vreme asa cum spunea Prea Sfintitul Daniil: “La Prislop si in tot locul, simti ca mainile lui stau mereu asupra noastra, cuvintele lui asupra cuvintelor noastre, lucrarea lui asupra lucrarii noastre”.
Saturday, November 27, 2010
Tehnica Pomodoro
Un alt instrument folositor pentru cei care au probleme cu volumul de munca, tehnica Pomodoro, a fost creat pentru a ajuta persoanele care vor sa obtina mai mult in aceeasi perioada de timp. Cum face acest lucru? Trebuie sa iti imparti munca in parti mai mici, care pot fi efectuate intr-un „pomodoro”(rosie in italiana).
Totul se bazeaza pe aceasta mica rosie, care este de fapt un timer ce incepe sa sune dupa 25 de minute, sa te anunte sa faci o mica pauza. Timp de 5 minute poti sa iti verifici mailul, sau sa faci alte activitati care nu necesita un grad mare de atentie si dupa aceea te intorci la ce faceai. Dupa 4 pomodoro (2 ore de munca), poti lua o pauza mai mare, si tot asa.
De ce functioneaza? Pentru ca e ca si cum ai avea propriul tau asistent (sau sef, dupa preferinte) care te intreaba „Ce ai mai facut, ai terminat?”. La sfarsitul zilei, poti vedea clar ce ti-ai propus sa faci, si cat ai rezolvat din ce aveai de facut. Chiar daca este o metoda mai clasica, ce foloseste foaie, hartie si un timer, aceasta tehnica functioneaza tocmai pentru ca cere mai multa interactiune din partea ta decat un program de pe calculator, pe care poti alege sa il ignori la un moment dat. Pentru oricine doreste sa afle mai multe, (cum ar fi ce faci atunci cand te intrerupe cineva) cartea „Tehnica Pomodoro” este disponibila in mod gratuit pe site-ul http://www.pomodorotechnique.com/.
Sursa: http://www.trainart.ro/blog/2010/11/tehnica-pomodoro/
Friday, November 26, 2010
Thursday, November 25, 2010
Un greiere în New York, ziua în amiaza mare
Un indian american se plimba, împreună cu prietenul său prin centrul New York-ului. Era ora amiezii iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonînd, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale oraşului parcă te asurzeau. Dintr-o dată indianul a spus:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! - i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit - un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! - a răspuns prietenul.
Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.
- E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine - a venit imediat raspunsul. Da-mi voie sa-ti arat.
A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.
- Intelegi ce am vrut sa spun? - a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.
Monday, November 22, 2010
SENSUL VIEŢII, AL MORŢII ŞI AL SUFERINŢEI ÎN MILENIUL TREI (IV). Darwin l-a pus pe om în braţele maimuţei. Comunismul l-a pus în braţele Partidului
„Istoria a murit”, spune sociologul american Fukuyama. Nu, istoria n-a murit, a devenit din ce în ce mai violenta, mai rapida, mai aroganta, mai necrutatoare si mai perversa.
Dar de toate acestea nu poti vorbi cu mintea, ci cu inima. Iar inima sfantului român zice: „Cand scriu… simt o durere la inima ca si cum stihurile ar fi niste faramituri desprinse din inima mea zdrobita”. Mii, zeci de mii, sute de mii, milioane de inimi zdrobite de o idee.
Murmurul de ruga al Sfantului din pustia Hozeva si murmurul de ruga al puscariasilor comuniste se unesc dincolo de „teroarea istoriei” si refac din lacrimi chipul neîntinat a lui Dumnezeu. Caci, ca sa vezi sensul vietii, al mortii si al suferintei din ghetoul comunist, nu ochiul ratiunii poate, ci ochiul plin de lacrimi, care te va duce mai presus de fire si-ti va arata drumul înapoi, spre casa.
Plutonierul comunist a devenit între timp om modern, nemurirea lui era atunci asigurata ideologic de Partid, astazi este asigurata medical prin criogenie. Sensul vietii lui era cincinalul, astazi – clipa.
Suferinta în comunism apartinea celor închisi, iar sensul ei crestin era dispretuit si considerat o ratare. Ca sa scapi de suferinta, arma lor de santaj, ti se propunea colaborationismul, compromisul fiintei, iar în lagarele dure hulirea lui Dumnezeu si a credintei… Exercitiul fusese deja facut în timpul revolutiei franceze, cand crestinii au fost internati de catre revolutionari într-un spital de nebuni.
(Laignel Lavastine si Vinchon: Les Malades de l’Esprit et leur Medecin du XVI au XIX siecle)
„Despre internatii la ospiciul Bicetre în timpul Revolutiei: misticii erau printre cei mai periculosi. Maniacii religiosi fusesera adusi la disperare si cufundati într-o adanca nefericire, din cauza unei tampenii revolutionare: interzicerea crucilor si a tuturor obiectelor si imaginilor de cult si înlocuirea lor prin cocarde tricolore. Au avut loc sinucideri”… Mai tarziu, la Pitesti, lucrurile evolueaza, erau pusi sa scuipe pe icoane. Astazi este mai soft, se cere scoaterea icoanelor din scoli si, în timp ce scriu, societatea civila revolutionara româna moderna, aduna semnaturi pentru scoaterea religiei din scoli. Si iata evolutia lui Darwin, dar nu de la o specie la alta, ci în cadrul speciei; „Sfantul a devenit mai sfant si militianul mai militian”. Numai ca sfintii nostri din puscarii n-au fost canonizati, în timp ce militianul a devenit om modern, si-a lepadat în graba constiinta sovietica pentru cea europeana.
Suferinta lui, a omului modern, este înconjurata de analgezice, a crestinului era poarta catre Dumnezeu, una cu sens paralizat în biologie, cealalta ca scara catre Ziditor.
Sensul vietii crestinului puscarias era Invierea, sensul vietii „omului modern” este longevitatea prelungita pana la absurd. Aceste sensuri ale crestinismului si ale omului mileniului III nu se vor întalni niciodata. Unii vor sa se mantuiasca de lume, dar crestinul Il roaga pe Dumnezeu sa mantuiasca lumea. Crestinii se-nchina la crucea lui Iisus, ceilalti la crucea talharului din stanga. Iar aceasta umanitate, parcata pe stanga, este cauza sensului pierdut de astazi. Darwin l-a smuls pe om din bratele lui Dumnezeu si l-a pus în bratele maimutei. Comunismul l-a smuls din bratele maimutei si l-a pus în bratele Partidului, adica al unei abstractiuni, globalizarea n-a facut decat sa-l împinga de aici în Neant. Dar despre astea eu nu pot vorbi în limba fara de inima a lumii moderne, „caci cuvintele stihurilor izbucnesc din inima ca niste scantei, dar asta se-ntampla numai atunci cand cremenea inimii este lovita de amnarul durerii…” (Sf. Ioan Românul cel Nou)
Autor: Dan Puric
Sunday, November 21, 2010
Un oltean din New Mexico a primit medalia de aur pentru ştiinţă!
Printre cei 10 oameni de ştiinţă (2 din Australia, 2 din Italia, 2 din SUA, câte unul din Egipt, India, Israel, şi Rusia) care au primit în 12 iunie 2010 la Universitatea din Pécs, Ungaria, Medalia de Aur pentru Ştiinţă acordată de către Academia de Ştiinţe "Telesio-Galilei" (organizaţie neguvernamentală internaţională cu sediul în Marea Britanie), s-a aflat şi prof. univ. dr. Florentin Smarandache (n. 10.12.1954, Bălceşti, Vâlcea), cu dublă cetăţenie, româno-americană, de la Facultatea de Ştiinţe din Universitatea „New Mexico", Gallup, statul New Mexico, SUA. Această medalie a răsplătit două realizări ştiinţifice ale conjudeţeanului care este şi corespondent special al ziarului nostru: introducerea noţiunii de „Neutrosofie" în logica matematică şi enunţarea „Ipotezei Smarandache" în fizica teoretică.
„Neutrosofia" este o generalizare a „dialecticii" din filozofie, realizată de Florentin Smarandache prin introducerea categoriei de „neutru", alături de categoria de „contrarii". Prin aplicarea neutrosofiei în logica matematică, s-a realizat logica neutrosofică (numită în literatura de specialitate şi „logica smarandachiană"), în care o variabilă logică are trei valori: „adevărat", „fals" şi „incert".
Enunţată în articole de fizică teoretică, „Ipoteza Smarandache" (apărută ca o consecinţă a paradoxului Einstein-Podolsky-Rosen şi a inegalităţii lui Bell) afirmă că în Univers nu poate exista o viteză-limită, contrazicând concluzia lui Einstein, care susţine că viteza luminii este viteza-limită din Univers.
Academia de Ştiinţe „Telesio-Galilei", cu sediul în Croydon, comitatul Surrey, Marea Britanie, cu o filială la Universitatea din Pécs, Ungaria, este o asociaţie nonprofit formată de savanţi (cei mai mulţi sunt din domeniul ştiinţelor naturii), având ca scop progresul creativităţii ştiinţifice. Ea poartă numele a doi oameni de ştiinţă italieni, Galileo Galilei (1564-1642) şi Bernardino Telesio (1509-1588), care au schimbat modul de înţelegere a Lumii şi au avut o atitudine fermă împotriva obscurantismului. Dacă fizicianul, astronomul şi filozoful Galilei este cunoscut de toată lumea, pentru că figurează în manualele şcolare, contemporanul său Bernardino Telesio (filozof independent aparţinând Renaşterii târzii) este mai puţin cunoscut, pentru că s-a retras din mediul universitar pentru a-şi putea dezvolta în cărţile sale ideile filozofice şi ştiinţifice în afara restricţiilor tradiţiei aristoteliene-scolastice, dominantă în universităţi. El a fost un critic înflăcărat al metafizicii şi a promovat abordarea empirică (pe bază de experienţă) în filozofia naturii, fiind premergătorul empirismului modern timpuriu. Opera sa a avut o influenţă foarte mare asupra unor filozofi de marcă ai epocii, precum Tommaso Campanella, Giordano Bruno (ambii din Italia), Pierre Gassendi (Franţa), Francis Bacon şi Thomas Hobbes (ambii din Anglia).
„Neutrosofia" este o generalizare a „dialecticii" din filozofie, realizată de Florentin Smarandache prin introducerea categoriei de „neutru", alături de categoria de „contrarii". Prin aplicarea neutrosofiei în logica matematică, s-a realizat logica neutrosofică (numită în literatura de specialitate şi „logica smarandachiană"), în care o variabilă logică are trei valori: „adevărat", „fals" şi „incert".
Enunţată în articole de fizică teoretică, „Ipoteza Smarandache" (apărută ca o consecinţă a paradoxului Einstein-Podolsky-Rosen şi a inegalităţii lui Bell) afirmă că în Univers nu poate exista o viteză-limită, contrazicând concluzia lui Einstein, care susţine că viteza luminii este viteza-limită din Univers.
Academia de Ştiinţe „Telesio-Galilei", cu sediul în Croydon, comitatul Surrey, Marea Britanie, cu o filială la Universitatea din Pécs, Ungaria, este o asociaţie nonprofit formată de savanţi (cei mai mulţi sunt din domeniul ştiinţelor naturii), având ca scop progresul creativităţii ştiinţifice. Ea poartă numele a doi oameni de ştiinţă italieni, Galileo Galilei (1564-1642) şi Bernardino Telesio (1509-1588), care au schimbat modul de înţelegere a Lumii şi au avut o atitudine fermă împotriva obscurantismului. Dacă fizicianul, astronomul şi filozoful Galilei este cunoscut de toată lumea, pentru că figurează în manualele şcolare, contemporanul său Bernardino Telesio (filozof independent aparţinând Renaşterii târzii) este mai puţin cunoscut, pentru că s-a retras din mediul universitar pentru a-şi putea dezvolta în cărţile sale ideile filozofice şi ştiinţifice în afara restricţiilor tradiţiei aristoteliene-scolastice, dominantă în universităţi. El a fost un critic înflăcărat al metafizicii şi a promovat abordarea empirică (pe bază de experienţă) în filozofia naturii, fiind premergătorul empirismului modern timpuriu. Opera sa a avut o influenţă foarte mare asupra unor filozofi de marcă ai epocii, precum Tommaso Campanella, Giordano Bruno (ambii din Italia), Pierre Gassendi (Franţa), Francis Bacon şi Thomas Hobbes (ambii din Anglia).
Cine-i Smarandache?
Prof. univ. dr. Florentin Smarandache este autorul, co-autorul, editorul şi co-editorul a 139 de cărţi şi a peste 175 lucrări ştiinţifice. Spirit renascentist şi cuprinzător (în sensul de homo universale, tip de personalitate specific acestei perioade istorice), Florentin Smarandache face cercetări în domenii de o diversitate tameţitoare pentru un om obişnuit: matematică (teoria numerelor, statistică, geometrie non-Euclidiană), computere (inteligenţă artificială, fuziunea informaţiei), fizică (fizica cuantică, fizica particulelor), economie (economie culturală, teoria poly-emporium), filosofie (neutrosofie – o generalizare a dialecticii, logica neutrosofică – o generalizare a logicii fuzzy intuiţioniste), literatură (poezie, proză, roman, eseuri, nuvele, drame, teatru pentru copii, traduceri), artă (desene experimentale, colaje, pictură de avangardă). Cărţile sale pot fi găsite în: Amazon.com, Amazon Kindle, Google Book Search, Library of Congress (Washington D. C.), şi în multe biblioteci din lume.
În baza internaţională de date ştiintifice menţinută de Universitatea Cornell, Prof. univ. dr. Florentin Smarandache are circa 140 de lucrări ştiinţifice. Este, împreună cu Dr. J. Dezert din Franţa, creatorul teoriei Dezert-Smarandache în Fuziunea Informaţiei (matematică aplicată) - teorie cunoscută pe plan internaţional şi folosită în robotică, medicină, armată, cibernetică. În fiecare an, începand din 2003, el este invitat ca să prezinte conferinţe şi lucrări ştiinţifice despre acest subiect la Conferinţe Internaţionale de Fuziune a Informatiei (Australia – 2003; Suedia – 2004; SUA – 2005, 2009; Italia – 2006; Canada -2007; Germania – 2008; sau la Seminarele de Apărare Militară „Marcus Evans” (Spania – 2006; Belgia - 2007), sau la alte Universităţi (Indonezia - 2006). În China au fost organizate, patru ani la rând (2005, 2006, 2007, şi în 2008), conferinţe care poartă semnătura sa, susţinute şi prezentate în faţa întregii lumi: „International Conferences on Number Theory and Smarandache Problems”. Dr. Zhang Wenpeng şi studenţii săi de la Universitatea de Nordvest din Xi’an, China, au editat un jurnal internaţional numit „Scientia Magna” în care au fost publicate mai multe lucrări despre noţiunile Smarandache din teoria numerelor. Anunturi despre acestea au fost incluse în jurnalul „Notices of the American Mathematical Society”.
Dr. Smarandache a făcut şi artă electronică (folosind programe pe calculatoare), artă experimentală şi a pledat pentru unificarea teoriilor în artă (http://fs.gallup.unm.edu//a/oUTER-aRT.htm). Universitatea de Stat din Arizona, Librăria Hayden, în Tempe, Arizona, SUA, găzduieşte o colecţie specială numită „The Florentin Smarandache Papers” care se întinde pe o lungime de peste 30 m.l., cu cărţi, jurnale, manuscrise, documente, CD-uri, DVD-uri ale sale, sau despre lucrările sale. O altă collecţie specială „The Florentin Smarandache Papers” se află la Universitatea Texas din Austin, la Arhivele Matematicii Americane (în cadrul Centrului de Istorie Americană). Popularitatea lui Smarandache în jurul lumii a crescut foarte mult şi datorită faptului că situl său profesionalhttp://fs.gallup.unm.edu// are aproximativ un sfert de million de vizitatori pe lună din peste 110 ţări, conform statisticilor oficiale ale universităţii. Acesta este cel mai mare şi cel mai vizitat site la UNM-Gallup. În acest site se află Biblioteca sa Digitală de Artă şi Literatură („Digital Library of Arts & Letters”, http://fs.gallup.unm.edu//eBooksLiterature.htm), care conţine multe cărţi de literatură, cărţi de artă şi albume, sau carti despre creaţiile sale literare şi artistice, Biblioteca sa Digitală de Ştiinţe („Digital Library of Science”, http://fs.gallup.unm.edu//eBooks-otherformats.htm), unde se gasesc publicate cărţile sale ştiinţifice şi, de asemenea cărţi şi jurnale ale altor autori despre creaţia sa ştiinţifică, înregistrează peste 1.000 de vizitatori pe zi.
Surse: GANDACUL DE COLORADO, Revista AGERO via
Despre teoria individualismului românesc
Există o teorie despre individualismul românilor, teorie care circulă astăzi, într-o zonă a opiniei publice, ca un tramvai fără frâne. Este o teorie cam subţire, fără prea multe argumente, şi pare a fi formulată, cumva, cu o libertate şi detaşare dintr-un spaţiu străin. Pentru mine, prezenţa ei e doar un sentiment. Am regăsit-o, formulată în câteva cuvinte, şi-n cărţile unor gânditori respectabili. Aici, teoria individualismului începe mereu de la felul de a fi al ţăranului român, care-şi iubeşte pătimaş peticul de pământ. Rebreanu şi-a construit o epopee pe acest sentiment atavic, romanul "Ion". Căci individualismul despre care vorbim vine de dincolo de raţiunea proprietăţii în accepţiune modernă. Proprietatea modernă, din câte cunosc, s-a individualizat pe o raţiune occidentală sau, mai mult, pe raţiunea protestantă. Această idee a devenit una fundamentală în sociologia modernă (vezi Max Webber). Individualismul românului ţine de libertatea adâncă a sufletului, dincolo de această cultură modernă, rădăcini care merg în atavism.
Însă teoria pe care vreau s-o aduc în discuţie amestecă jumătăţi de lucruri. Ia atavismul, cu faţa urâtă a sa, şi-l aşază lângă predispunerea modernităţii de a se individualiza, prin raportarea raţională a unui individ la altul, prin negocierea diferenţelor etc. Iese un golem, care sperie. Mai ales dacă-l asociem şi noilor realităţi dominate de individualismul de tip burghez. Un individualism materialist, primitiv, prin care se încheagă capitalul, la un prim nivel, apoi, mai jos, spre parter, se rotunjesc prin forţă proprietăţile sau se agonisesc cu rapacitate marile averi.
Am din ce în ce mai mult sentimentul - spun sentimentul, şi nu gândul pur - că modelul acestui golem parcă ajustează o mulţime de caractere. Modelul are şi un joc, un joc rafinat. Adică foarte mulţi tineri intelectuali, care şi-au educat spiritul la mari şcoli, se lasă fascinaţi de practica acestui raţionament al detaşării de ceea ce-i natal. Se individualizează în stilul raţionalistului modern, dar cu patos, nu, cu atavism. Am imaginea tânărului gânditor, cu cărţi importante, publicate la mari edituri, cunoscător al unor teme culturale de mare complexitate, care, pus în faţa unui străin, care-l incită, bineînţeles, la dialog, începe să enumere şi să analizeze cu febrilitate specificităţi urâte ale românilor. Există destule, cred, dintre acestea. Şi tânărul, care practică acest joc intelectual cu rafinament, nu mai ţine seama de auditoriu chiar. Am văzut feţele surprinse ale străinilor, cărora li se rezervase doar lor spectacolul, cum, după ce jocul depăşise măsura, se retrag în sine, speriaţi. Nu mai înţeleg deloc o asemenea lume, care-şi iese din ţâţâni, care-şi spulberă referinţele fireşti. Oricâtă modernitate am consuma, rămâne gustul tare al apartenenţei la spaţiul natal. Ca-n universul mic al fiecărei psihologii - bunătatea şi trăinicia lucrurilor din casa părinţilor. De aici spaima străinului la care mă refeream şi care nu vrea să devină complice la asemenea jocuri de detaşare de ceea ce-i românesc ale unui român.
Rebreanu, când ajunge în străinătate, în anii '30, surprinde şi descrie mai concret acest fenomen, în "Metropole". Iată consemnarea lui: "Românul pare a nu fi în stare să-şi lase acasă certurile, bârfelile, rufele murdare. Îşi închipuie că se înalţă pe sine când ocărăşte pe alt român, când îşi micşorează prietenii, când îşi dispreţuieşte semenii. Am fost martor odată când un personagiu într-adevăr reprezentativ, în răstimp de o oră, conversând cu un ministru străin, n-a făcut decât să batjocorească pe toţi şefii politici români, pe toţi profesorii noştri de seamă, pe scriitori, pe artişti, în sfârşit, tot ce e românesc. Vorbea şi râdea şi iar vorbea şi era sigur că ministrul petrece. Şi nu observa surâsul jenat cu care era ascultat".
Sursa: Altmarius.ning.com via http://www.certitudinea.ro/articole/tema-de-gandire/view/despre-teoria-individualismului-romanesc
Saturday, November 20, 2010
Wednesday, November 17, 2010
Tuesday, November 16, 2010
Călin Georgescu: "Cred în instituţia Poporului Român"
Călin Georgescu, un nume care a fost vehiculat ca posibil premier al României, nu se sfieşte să spună pe nume lucrurilor în care crede. Pentru el, patriotismul e nu doar o dimensiune identitară a personalităţii umane, ci şi o formă de pragmatism. Iar Călin Georgescu nu este vreun teoretician rupt de realitate, ci un specialist a cărui valoare e validată internaţional. Este director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, reprezentant al Programului Natţunilor Unite pentru Mediu (UNEP), secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma şi Preşedinte al Boardului Centrului European de Suport pentru Clubul de la Roma din Viena. "Sunt ferm convins - spune Călin Georgescu, într-un interviu acordat site-ului Ziare.com - că instituţia numită Poporul Român va dăinui. În niciun caz nu suntem scoşi din cursă. Trăim, e drept, o perioadă grea, dar peste care vom trece, aşa cum am făcut-o în trecut".(M.M.)
Reprofesionalizarea fortei de munca din tara, repatrierea fortei de munca de peste hotare sau importul de mana de lucru din tarile specializate?
Calin Georgescu: Profesionalismul se imbina cu identitatea nationala, de aici trebuie plecat. Esti profesor universitar si aici, si la Los Angeles, si in Shanghai. Dar identitatea specifica este data de cultura nationala careia ii apartii, indiferent unde te-ai afla. Oamenii pe care ii avem sunt cultura noastra.
Consistenta reprofesionalizarii consta tocmai in reintronarea spiritului de lucru bine facut aici, in Romania, de catre romani. Prin urmare, ne intereseaza sa atragem si sa dezvoltam atat capacitatile interne, cat si cele externe ale romanilor spre binele si propasirea tarii. Asemenea capacitati exista si ele sunt considerabile.
Succesul efortului de reprofesionalizare depinde in cel mai inalt grad de modul in care vom creea mediul propice de manifestare pentru creativitatea si spiritul intreprinzator al populatiei din Romania. Pozitia principiala si abordarea practica pe care, personal, le imbratisez se intemeiaza pe pragmatism. Pragmatismul presupune calcularea eficientei fiecarui lucru pe care il faci.
Reprofesionalizarea rezulta din modul in care fiecare intelege sa se autodepaseasca, pornind de la ideea ca inovatia este cheia succesului. In orice caz, in orice scenariu de viitor, orice am face, elementul cheie rezida in factorul uman. Educatia, cercetarea, stiinta si sanatatea sunt elementele fundamentale ale progresului in orice tara si, cu atat mai mult, in Romania.
O populatie bine educata si informata reprezinta chezasia stabilitatii si eficacitatii functionale ale institutiilor democratice. Altfel, insasi substanta democratiei este pusa in pericol. Este cat se poate de evident ca doar o populatie bine educata poate sa devina imuna la intoxicare si manipulare.
Pe de alta parte, calitatea educatiei reprezinta premisa capacitatii unei societati de a anticipa evolutiile viitoare si, deci, de a actiona in cunostinta de cauza. Ceea ce ne intereseaza pe toti in acest moment este cum va arata viitorul. Aceasta a devenit o obsesie a poporului roman si este normal sa fie asa.
Trebuie sa intelegem ca traim un moment in care avem nevoie de un dialog real si de vointa comuna de a ajunge la un consens rezonabil. Aceasta inseamna un efort sustinut pentru a uni forta cunoasterii, adica stiinta, cu forta muncii, adica sindicatele si partenerii sociali, si cu forta capitalului, adica asociatiile patronale si profesionale. Criza prin care trecem acum se explica in buna masura si prin incapacitatea noastra de a ne uni in jurul unui ideal comun.
Traian Basescu a declarat ca 1,6 milioane de romani lucreaza la negru. Daca fiecare persoana ar fi platita cu salariul minim pe economie s-ar strange la bugetul de stat aproximativ 2 miliarde de euro anual. In conditiile astea, de ce mai chinuim romanii cu masuri de austeritate?
Calin Georgescu: Atunci cand ceri masuri de austeritate trebuie sa spui si pentru ce. Eu, asa cum se prezinta lucrurile, nu prea am auzit sa se spuna in ce scop s-au luat masuri de austeritate. Evident ca exista munca la negru si ca aceasta trebuie sa fie redusa simtitor, insa masurile luate se anuleaza prin existenta unui sistem fiscal prea permisibil. Daca iti concentrezi politica fiscala numai pe cateva categorii de persoane care isi platesc darile, atunci creezi probleme pentru cea mai mare parte a populatiei.
Trebuie sa cream un sistem prin care se incurajeaza achitarea obligatiilor fata de stat prin acordarea de avantaje celor care isi platesc taxele in mod corect si la timp. Avem nevoie de o politica fiscala mai eficienta. Ceea ce ne lipseste acum este preocuparea de a gandi pe termen lung.
In domeniul sanatatii, unde s-a investit mult in Romania in ultimii 20 de ani, dupa stiinta mea peste 5 miliarde, rezultatele nu prea se vad. In privinta stabilitatii macroeconomice, consecintele intarzierii masurilor necesare se vad cu ochiul liber.
Situatia financiara se aseamana cu grija fata de sanatate: nu ma duc la doctor abia atunci cand nu are ce sa imi mai faca, ci atunci cand apar primele simptome ale suferintei. Aici intervine puterea de anticipare care tine de profesionalism. Dar cred ca politicianismul a devenit atat de apasator si invadator in Romania, incat ne-am departat periculos de aplicarea criteriilor de competenta.
Credeti ca un cabinet de tehnocrati de 10, poate 15 specialisti, fara apartenenta politica, poate reprezenta o solutie viabila cu adevarat pentru Romania? In spatele acestora vor sta zeci ce secretari de stat si sute de directori numiti politic....
Calin Georgescu: Vedeti dumneavoastra, ideea este de a transcede interesele politice de partid. Am spus din start si precizez inca odata: idealul comun poate sa fie atins chiar si in afara vreunei doctrine politice anume, prin folosirea consecventa a institutiilor democratice. O formula tehnocratica pe termen limitat nu exclude reluarea competitiei politice si a exercitiului electoral.
Insa peste tot, in sectoarele cheie, noi avem nevoie de o stabilitate a competentelor, de oamenii care asigura continuitatea functionarii sistemelor vitale ale organismului economic si social. Doar asa avem sansa sa ajungem la nivelul tarilor occidentale, iar daca politizam absolut totul mecanismele sociale nu mai functioneaza.
Criza este doar o greseala de sistem, iar solutia sta in reconstruirea acestuia. Mai exact, pas cu pas, ce trebuie sa facem? De unde sa incepem reconstructia?
Calin Georgescu: Criza nu este accidentala, ci a fost provocata de doua pacate capitale pomenite si in Biblie: trufia si lacomia. Noi le avem pe amandoua. Daca vrem sa depasim slabiciunile sistemice trebuie sa avem o gandire pe termen lung, un plan, o strategie care sa enunte cu claritate prioritatile. Iar implementarea unei asemenea strategii de dezvoltare trebuie sa angajeze autoritatea statului.
Problemele apar atunci cand nu ai nici autoritate, nici plan si nici nu stii incotro vrei sa mergi. Din aceasta cauza cred ca aici, la noi, discutam prea mult despre detalii fara a avea structurata o gandire pe termen lung, axata pe indeplinirea obiectivelor pe care le avem in calitate de tara membra a UE. De aici apar si sincopele cunoscute. Autoritatea se castiga prin credibilitate, iar aceasta este data de profesionalismul autentic.
Care este institutia in care aveti cea mai mare incredere?
Calin Georgescu: Institutia poporului roman. Intelepciunea bine asezata a unui popor se construieste in timp si evolueaza pe parcurs. Un popor care a trecut prin multe incercari ale istoriei nu se poate schimba foarte usor. Totodata faptele istoriei demonstreaza ca Romania a reusit intotdeauna sa se adapteze din mers la nevoile schimbarii si progresului.
Noi am dat multe nume civilizatiei mondiale. Au fost unele voci care, dupa 1990, au vrut sa dea deoparte si tot ce a fost bun pe firul istoriei, sa renege marii oameni pe care i-am dat acestei lumi.
Nu degeaba sublinia Nicolae Iorga importanta continuitatii in istorie. Noi adesea uitam de aceasta. Cine mai stie de Coanda, de Gheorghe Panculescu (cel care a pus la punct tehnologia de constructie a turnului Eiffel), de Elie Carafoli? Specialistii romani care puteau spune ca au lucrat cu Carafoli erau angajati imediat, fara alte intrebari. Cine mai stie de opera de pionierat a Anei Aslan? Nu mai vorbesc de Iorga, Bratianu, de Gusti, nume care au facut inconjurul lumii.
Sunt ferm convins ca institutia numita poporul roman va dainui. In niciun caz nu suntem scosi din cursa. Traim, e drept, o perioada grea, dar peste care vom trece, asa cum am facut-o in trecut. Vom contribui din nou la constructia moderna a Europei si civilizatiei mondiale prin ceea ce vom face.
Avem cel mai prost randament la hectar pentru culturile de cereale si cea mai mica suprafata de culturi bio din Uniunea Europeana. 80% din populatia care se ocupa de agricultura are peste 65 de ani, iar in peste 90% din exploatatii se face agricultura de subzistenta. Cat ne costa sa investim ca sa facem din agricultura un motor al economiei romanesti? Merita?
Calin Georgescu: Daca ne gandim serios la interesul national, trebuie sa vedem ca realitatile de azi se pot schimba destul de rapid. Ceea ce percepem acum drept un handicap poate deveni un avantaj competitiv. Daca din 9,7 milioane de hectare arabile in prezent 4 milioane sunt nelucrate, este un fapt ca s-ar putea sa redevenim principalul granar al Europei destul de curand.
Important este ca totul sa se bazeze pe realism si pe o vointa politica ferma, iar acestea se construiesc pe seriozitate si adevar. Agricultura poate deveni pentru noi, ca tara, o nisa de dezvoltare pe termen lung si foarte lung. Romania are un potential urias in aceasta privinta care, impreuna cu resursa umana competenta, poate constitui unul dintre motoarele dezvoltarii moderne a tarii.
Cam cat ar trebui sa investim in Educatie ca sa ajungem din urma tarile europene?
Calin Georgescu: Calculele facute acum doi ani si confirmate printr-o dezbatere publica larga au aratat ca noi putem sa ajungem in 2030 sa depasim media de atunci a UE. Avem si acum capacitatea sa atingem acest obiectiv. Trebuie insa sa intelegem necesitatea stabilirii unor prioritati clare in domeniul investitiilor. Este esential modul in care vom reusi sa consumam din ce in ce mai putine resurse pentru a produce o valoare adaugata din ce in ce mai mare. Asta este solutia viitorului peste tot in lume.
Noi insa avem o capacitate potentiala mai mare decat alte tari din regiune. Da, Romania nu are inca experienta altor tari cu traditie industriala, dar conteaza foarte mult dinamismul mediului privat, capacitatea de a asimila si pune in valoare standarde tehnologice de varf. Avem posibilitatea sa devenim parteneri credibili pentru drum lung, iar acest statut se castiga prin proiecte realizate, prin fapte concrete.
Investitiile care se fac in domeniile principale ale societatii vor da roade peste cativa ani. Romania are nevoie de solutii pe termen scurt. Ce facem azi?
Calin Georgescu: Acum, mai mult ca oricand, avem nevoie de pasi reali spre o conciliere nationala. Eu consider ca, prin actiuni intelepte si bine tintite, o asemenea situatie ar putea lua nastere destul de curand. Resorturile si energia exista, ele trebuie doar puse in miscare. Daca ne insusim cu atentie exemplele de reusite obtinute pe plan local, vedem ca generalizarea succesului poate deveni aproape inevitabila. Romania are inca posibilitatea sa accelereze trecerea prin etape pe care alte tari le-au parcurs in mai mult timp.
Rezistenta la greu, capacitatea de inovare si adaptare sunt calitati esentiale ale poporului roman. Va trebui sa invatam mai bine imbinarea dintre proiectele individuale si cele comunitare. Va trebui sa gasim caile rationale pentru formarea si consolidarea capitalului national. Pentru aceasta trebuie sa credem cu tarie ca aceasta tara are viitor si ca destinul ei se afla in mainile oamenilor de aici. Mai cu seama tinerii nu trebuie sa uite asta.
De ce este interesat FMI cat cheltuim, cand ar trebui sa se preocupe de ce venituri avem, asa cum face orice creditor?
Calin Georgescu: In orice situatie trebuie sa pornim de la realitatea existentei unui contract intre statul roman, pe de o parte, si FMI, Uniunea Europeana si Banca Mondiala, pe de alta parte. Rolul acestei intelegeri, care trebuie sa fie respectata, este acela de a ne ancora in sistemul institutiilor de credit internationale, cu toate consecintele pe care le implica.
Cred ca trebuie sa fim foarte seriosi si bine pregatiti cand discutam despre aplicarea mecanismelor economiei de piata. Daca vrem sa fim respectati, in primul rand trebuie sa ne respectam pe noi insine si sa ne asezam la masa tratativelor cu lectiile bine invatate. In rest, cred ca orice alte aspecte pot sa fie armonizate, prin bunavointa si spirit constructiv.
Subscribe to:
Posts (Atom)